ICCJ. Decizia nr. 448/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 448/2014
Dosar nr. 40074/3/2012
Şedinţa publică din 5 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 506 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpaţilor C.M. şi C.S., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaţilor.
Au fost condamnaţi inculpaţii:
1. C.M. la:
- 6 ani închisoare 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art 71 C. pen., au fost interzise inculpatului C.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive din 21 septembrie 2012 până la zi, inclusiv, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
2. C.S. la:
- 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului C.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive din 21 septembrie 2012 până la zi, inclusiv, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
S-a luat act că părţile vătămate B.E. şi P.A. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 349 raportat la art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de de câte 4.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de câte 3.500 RON pentru faza de urmărire penală şi câte 800 RON pentru faza de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la 13 august 2009, lucrători de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bucureşti au fost sesizaţi de numitul B.A.C. cu privire la faptul că numita B.E. este lipsită de libertate şi urmează a fi transportată în străinătate pentru a practica prostituţia, de către trei indivizi necunoscuţi.
În urma cercetărilor au fost identificaţi inculpaţii C.M. şi C.S., care, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, se programau telefonic ca şi clienţi, la diferite tinere ce desfăşoară activităţi de masaj la domiciliu, iar după ce acestea ajungeau la adresa indicată erau deposedate de actele de identitate şi bunurile personale şi, prin ameninţări şi violenţă, erau transportate, împotriva voinţei lor, la o adresă din comuna C., judeţul Giurgiu, lipsindu-le de libertate şi spunându-le că urmează să le transporte în Italia, unde vor practica prostituţia pentru ei.
Pentru a le elibera, învinuiţii le solicitau tinerelor să contacteze telefonic diferiţi prieteni sau cunoscuţi care să fie dispuşi să plătească o anumită sumă de bani pentru eliberarea lor.
Prin această metodă au fost racolate părţile vătămate P.A. şi B.E. Acestora li s-a dat ca punct de întâlnire la un apartament din sectorul 2, unde locuia martora G.E. De aici, cele două fete au fost luate şi transportate cu un autoturism marca B. de culoare neagră, în comuna C., judeţul Giurgiu, la domiciliul martorului B.F., rudă îndepărtată a învinuitului C.M.
Profitând de neatenţia învinuiţilor şi de faptul că aceştia au adormit, partea vătămată B.E. a fugit din casă, ascunzându-se la o vecină din sat, de unde a sunat la prietenul ei B.A.C. şi la poliţie.
Aflându-se desculţă, cu hainele răvăşite şi într-o stare de temere vădită, partea vătămată B.E. a stat ascunsă la martora V.S., persoana care a primit-o şi a ascuns-o în curte, timp de circa două ore, până la sosirea organelor de poliţie.
În acest timp, învinuiţii C.M. şi C.S., împreună cu al treilea individ necunoscut, trezindu-se şi constatând că una din fetele racolate a fugit, au părăsit locuinţa martorului B.F., împreună cu partea vătămată P.A., întorcându-se în Bucureşti, într-o zonă de case, având aspectul caselor locuite de rromi. Aici, profitând şi ea de un moment de neatenţie al făptuitorilor, fiind lăsată nesupravegheată câteva minute, partea vătămată P.A. a fugit în stradă, reuşind să ia un taxi.
Declaraţiile părţilor vătămate B.E. şi P.A. s-au coroborat pe deplin între ele, arătând situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată mai sus.
Martora G.E., concubina de la acel moment a inculpatului C.M., a confirmat faptul că la 12 august 2009 cei doi inculpaţi au adus în apartamentul său două persoane de sex feminin, pe una dintre ele reuşind să o vadă şi recunoscând-o din planşa foto ca fiind B.E. De asemenea, din planşa foto martora G.E. i-a recunoscut pe cei doi inculpaţi. La fel, martorul B.F., o rudă mai îndepărtată a inculpatului C.M., a confirmat faptul că în vara anului 2009, într-o seară, cei doi inculpaţi, C.S. şi C.M., au venit la locuinţa sa însoţiţi de cele două părţi vătămate şi de încă o persoană de sex masculin, iar în dimineaţa zilei următoare partea vătămată B.E. a fugit desculţă din locuinţa sa. Martorul B.F. a recunoscut din planşa foto atât pe cei doi inculpaţi, cât şi pe cele două părţi vătămate, B.E. şi P.A.
Martora V.S. a confirmat faptul că într-o zi din vara anului 2009, dimineaţa, partea vătămată B.E. a intrat în curtea casei sale din comuna C., judeţul Giurgiu, fiind desculţă, cu hainele în dezordine şi în stare de şoc, spunându-i că a fost adusă cu forţa din Bucureşti şi urmează să fie dusă în Italia pentru a se prostitua, rugând-o să-i permită să dea un telefon la poliţie. Martora a recunoscut-o din planşa foto pe partea vătămată B.E.
Martorul B.A. a declarat că a fost contactat de partea vătămată B.E., prietena sa, solicitându-i suma de 3.500 euro, fără a-i comunica motivul, deşi acesta a insistat, Ia un moment dat a auzit voci bărbăteşti în fundal, iar partea vătămată B.E. i-a strigat să anunţe poliţia, spunându-i că-i sechestrată în comuna C. şi o să fie dusă în Italia să practice prostituţia, moment în care convorbirea telefonică s-a întrerupt, fapt ce l-a determinat să anunţe organele de poliţie.
Având în vedere situaţia de fapt, prin prisma elementelor de fapt astfel cum au reieşit din materialul probator administrat în cauză, instanţa de judecată a constatat că faptele imputate inculpaţilor există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpaţi.
De asemenea, în raport de aceleaşi elemente, s-a constatat că este corectă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, nefiind vreun motiv de a se dispune schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii faptei de proxenetism, astfel cum au solicitat inculpaţii prin apărător.
Faptele concrete ale inculpaţilor au depăşit cadrul unei simple încercări de a convinge părţile vătămate să practice prostituţia, reţinându-se că nu ne aflăm în prezenţa unei fapte de proxenetism, încriminate prin art. 329 C. pen., ci a unei fapte de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., diferenţele în ceea ce priveşte conţinuturile constitutive ale celor două infracţiuni fiind evidente.
Pe cale de consecinţă, instanţa a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpaţilor C.M. şi C.S., cerere formulată de apărătorul ales al inculpaţilor.
La individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a dat eficienţă criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi care privesc dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens instanţa a avut în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi, modul concret de comitere a acestora, intervalul de timp în cursul căruia au fost săvârşite, dar şi comportamentul inculpaţilor pe parcursul derulării procesului penal împotriva lor. Prin urmare, s-a ţinut seama de atitudinea de nerecunoaştere a inculpaţilor, astfel cum rezultă din declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, dar şi de faptul că inculpaţii nu au antecedente penale.
În ceea ce priveşte aspectele de ordin civil ale cauzei, instanţa a constatat că nu există depuse la dosarul cauzei cereri de constituire de parte civilă, iar cele două părţi vătămate nu sunt nici minore pentru a da astfel loc obligaţiei instanţei de a se pronunţa din oficiu cu privire la acţiunea civilă.
Împotriva sentinţei penale au formulat apeluri inculpaţii C.M. şi C.S., care au solicitat achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) sau d) C. proc. pen., iar în subsidiar o reindividualizare a pedepselor în sensul reducerii.
Prin decizia penală nr. 202/A din 30 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse ca nefonate apelurile declarate de inculpaţi C.M. şi C.S., împotriva sentinţei penale nr. 506 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia l penală.
A fost dedusă pentru fiecare apelant-inculpat, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 21 septembrie 2012, la zi şi a fost menţinută arestarea preventivă a celor doi inculpaţi.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., fiecare apelant-inculpat a fost obligat, la plat a sumei de câte 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a constat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, care a reţinut încadrarea juridică a faptei ca fiind aceea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (3) C. pen. şi în niciun caz aceea de determinare ori înlesnire a prostituţiei la care face referire apărarea, întrucât această activitate urma să se desfăşoare prin constrângere, după cum reiese din probatoriul descris anterior.
Împrejurarea că părţile vătămate au fost identificate de pe internet de către inculpaţi şi contactate telefonic, iar ulterior s-au deplasat de bună voie cu încă o a treia persoană, nu are relevanţă asupra existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii deoarece aceasta a fost în realitate metoda de atragere, de racolare a părţilor vătămate în locuinţa unde se aflau inculpaţii, de altfel acesta fiind un mod de operare frecvent în rândul traficanţilor de persoane; de cele mai multe ori victimele sunt căutate din rândul femeilor care practică deja prostituţia sub o formă sau alta, tocmai pentru că sunt mai uşor de atras în asemenea situaţii, evită să sesizeze organele de poliţie şi sunt mai greu de depistat de familie ori de organele de poliţie.
Referitor la declaraţia martorei G.E., concubina de la acel moment a inculpatului C.M., care spune că părţile vătămate împreună cu inculpaţii s-au prezentat la domiciliul acesteia pentru a da o petrecere, acesta fapt ilustrează încă o dată modul de operare al inculpaţilor, prin atragerea părţilor vătămate sub pretextul unei petreceri şi nu conduce la concluzia că infracţiunea de trafic de persoane nu a avut loc; de asemenea nu poate institui o prezumţie în sensul că în prezenţa concubinei nu se puteau realiza fapte de trafic de persoane cu cele 2 părţi vătămate.
Împrejurarea că a treia persoană a rămas neidentificată nu exclude vinovăţia inculpaţilor sub aspectul infracţiunii de trafic de persoane; mai mult decât atât, aceştia aveau posibilitatea de a coopera cu organele de poliţie pentru identificarea acestei persoane, însă nu au făcut-o.
Nici faptul că părţile vătămate nu au fost obligate în niciun fel la întreţinerea de relaţii sexuale de către inculpaţi nu exclude existenta infracţiunii de trafic de persoane, ci dimpotrivă demonstrează că inculpaţii nu intenţionau să beneficieze de „serviciile” acestora, ci urmăreau alte scopuri, iar pe de altă conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Cu alte cuvinte, este suficient ca autorul faptei să urmărească scopul exploatării persoanei traficate, nu să îl şi atingă prin obligarea acesteia la desfăşurarea vreunei activităţi.
Curtea a constatat că nu este întemeiată, cerere de schimbare a încadrării juridice deoarece probatoriul nu dovedeşte că inculpaţii ar fi determinat părţile vătămate să practice prostituţia, nici că le-ar fi înlesnit această activitate; de altfel apărarea se contrazice în afirmaţii, arătând pe de o parte că acestea practicau deja la acel moment prostituţia, iar pe de altă parte că ar fi fost determinate de inculpaţi să o practice; nu se poate susţine că inculpaţii ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către părţile vătămate întrucât activitatea de înlesnire presupune în primul rând consimţământul persoanei care practică prostituţia şi un ajutor dat acestora, fie prin asigurarea protecţiei, fie prin asigurarea unei locaţii, iar nu prin contactarea acesteia în calitate de „beneficiari” ai serviciilor de prostituţie.
În concluzie, atât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, cât şi solicitarea apărării de achitare a inculpaţilor - fie în temeiul art. 10 lit. a) fie a art 10 lit. d) C. proc. pen. s-au apreciat ca fiind nefondate.
Cât priveşte solicitarea inculpaţilor de reducere a pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante, în sensul diminuării sub minimul special, către minimul general, Curtea a constatat că nu există temeiuri pentru a se dispune în acest sens, faţă de gravitatea faptei comise de inculpaţi, modalitatea de săvârşire, circumstanţele personale ale acestora.
Infracţiunea de trafic de persoane este o infracţiune deosebit de gravă, în condiţiile în care inculpaţii au acţionat printr-un mod de operare identic asupra a două părţi vătămate; în plus, prima instanţă a dat dovadă de clemenţă, aplicând inculpaţilor pedepse de 6 ani închisoare, foarte apropiate de minimul special prevăzut de lege.
În privinţa inculpaţilor s-a mai arătat că nu se pot reţine nici circumstanţe atenuante, având în vedere faptul că din fişele de cazier judiciar rezultă că nu sunt la prima abatere, ambii fiind sancţionaţi cu amenda administrativă pentru comiterea de fapte penale, astfel că nu se poate susţine că au avut anterior o conduită bună, iar atitudinea acestora pe întreg parcursul procesului penal a fost una de nerecunoaştere a faptei comise, nefiind întrunite cerinţele art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Împotriva acestei decizii, inculpaţii C.M. şi C.S. au formulat, în termen legal, recursurile de faţă, solicitând schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 C. pen., şi prin înlăturarea formei continuate, stabilirea unor pedepse de maximul 4 ani fiecare.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.S. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, prevede că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs”.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,- secţia I penală, la 30 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar inculpaţii au declarat recurs la 03 septembrie 2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificându-se îndeplinirea acestor cerinţe, se observă că inculpaţii şi-au motivat recursurile doar oral, în şedinţa publică de judecată din 05 februarie 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, Înalta Curte văzând că, potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. (intrat în vigoare la 01 februarie 2014), „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, va examina solicitarea inculpaţilor, de aplicare a art. 5 alin. (1) C. pen., cu consecinţa schimbării încadrării juridice, din art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 C. pen., solicitare în privinţa căreia aprecaiază nu poate fi primită deoarece, în realitate, în raport cu datele şi împrejurările cauzei, legea penală nouă nu le este favorabilă.
Atât art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cât şi art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) - ambele încriminând infracţiunea de trafic de persoane - sancţionează sus-zisa infracţiune cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, perspectivă din care problema determinării legii penale mai favorabile nu poate fi luată în discuţie.
Cum însă inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiunea continuată de trafic de persoane, ar urma ca odată cu schimbarea încadrării juridice solicitată de aceştia - în art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) - să se facă şi aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi cod (referitor la infracţiunea continuată), fiind inadmisibilă crearea unei lex terţia prin combinarea „ad hoc” a art. 210 alin. (1) C. pen. (nou) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior). Or, regimul sancţionator al infracţiunii continuate, astfel cum este determinat prin art. 36 alin. (1) C. pen. (nou), se apreciază a fi unul defavorabil inculpaţilor faţă de cel stabilit prin art. 42 alin. (1) cu referire la art. 34 C. pen. anterior.
Faţă de considerentele expuse, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.S. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 30 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.S. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 30 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2012 la 05 februarie 2014.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 513/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 447/2014. Penal → |
|---|
