ICCJ. Decizia nr. 548/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 548/2014
Dosar nr. 6203/40/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoşani nr. 4/D/P/2004 din 06 aprilie 2006, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C.G.C. pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victime fiind C.A.M. şi U.N.), cât şi a trei infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victime fiind B.C., I.A.M. şi S.A.), reţinându-se în sarcina acesteia că, în cursul lunii ianuarie 2004, acţionând singură sau împreună cu învinuitul C.C., a racolat pe minorele C.A.M. şi U.N., precum şi pe majorele I.A.M., B.C. şi S.A. pentru a fi exploatate în cluburi din oraşul Madrid din Spania prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Prin acelaşi rechizitoriu, la pct. II s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de învinuitul C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1), (3) din acelaşi act normativ, iar la pct. IV s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de trafic de minori, trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faţă de făptuitorii A.M. şi A.O., cu motivarea în esenţă că la nivelul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 10 aprilie 2006 sub nr. 2371/2006 (nr. unic 2409/40/2006).
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoşani nr. 62/D/P/2006 din data de 11 august 2006, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.C. pentru săvârşirea în concurs real, a două infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victime fiind C.A.M. şi U.N.), cât şi a trei infracţiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victime fiind C.C.G., B.C., I.A.M. şi S.A.), reţinându-se în sarcina acestuia că, în cursul lunii ianuarie 2004, a racolat pe majora C.G.C., după care, împreună cu aceasta, le-a recrutat pe minorele C.A.M. şi U.N., precum şi pe majorele I.A.M., B.C. şi S.A. pentru a fi exploatate în cluburi din oraşul Madrid din Spania, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Prin acelaşi rechizitoriu, la pct. II s-a dispus disjungerea cercetărilor faţă de învinuitul C.C. şi declinarea în favoarea Biroului Teritorial Giurgiu din cadrul D.I.I.C.O.T. a competenţei de soluţionare a cauzei disjunse sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în perioada ianuarie-februarie 2004 a racolat pe majorele T.A., A.G. şi T.L.M., prima din municipiul Giurgiu, iar celelalte două din municipiul Olteniţa, jud. Călăraşi, pentru a fi exploatate în cluburi din oraşul Madrid din Spania, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 24 august 2006 sub nr. 4512/40/2006.
Prin încheierea de şedinţă din 14 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2409/40/2006, Tribunalul Botoşani a dispus conexarea Dosarului nr. 4512/40/2006 privind pe inculpatul C.C. la Dosarul nr. 2409/40/2006, privind pe inculpata C.C.G., pentru efectuarea unitară a cercetării judecătoreşti.
Prin sentinţa penală nr. 295 din 28 septembrie 2007 Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata C.G.C., respectiv:
- infracţiunea prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.A.M.);
- infracţiunea prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă U.N.);
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă B.C.);
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.A.M.);
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.A.)
În infracţiunile prev. de
- art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.);
- art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C. şi S.A.).
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.C., respectiv:
- infracţiunea prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.A.M.);
- infracţiunea prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă U.N.);
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă B.C.) ;
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă I.A.M.);
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (victimă S.A.);
- infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (victimă C.G.C.);
În infracţiunile prev. de:
- art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.);
- art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C., S.A. şi C.G.C.).
Prin aceeaşi sentinţă, au fost condamnaţi inculpaţii:
a. C.G.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.) la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o durată de 3 ani;
- art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C. şi S.A.), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o durată de 3 ani, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
b. C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.), la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o durată de 3 ani;
- art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C., S.A. şi C.G.C.), la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e C. pen., pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e C. pen., pe o durată de 3 ani, sporită la 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel peste termen inculpaţii C.G.C. şi C.C., căile de atac promovate de aceştia fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 24 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava.
Prin Decizia nr. 4438 din 09 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de inculpaţii C.G.C. şi C.C. împotriva Deciziei nr. 24/2010 a Curţii de Apel Suceava, pe care a casat-o în totalitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea, în esenţă că instanţa de apel nu a analizat niciuna din criticile aduse de inculpaţi privind existenţa situaţiei de fapt reţinute în sarcina lor şi a vinovăţiei.
Reinvestită cu soluţionarea apelurilor declarate de cei doi inculpaţi, Curtea de Apel Suceava prin Decizia penală nr. 46 din 17 mai 2011, pronunţată în Dosar nr. 2409/40/2006*,a admis apelurile declarate de inculpaţii C.G.C. şi C.C., a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 295 din 28 septembrie 2007 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea acestei decizii s-a avut în vedere că, Tribunalul Botoşani a judecat cauza în şedinţă nepublică, cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, având în vedere Decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care statuează că „Şedinţele de judecată nu sunt publice, conform disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, numai în cauzele privind infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 şi pornografie infantilă prev. de art. 18 din această lege, prin derogare de la regula publicităţii şedinţei de judecată.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 15 iunie 2011 sub nr. 6203/40/2011.
Prin sentinţa penală nr. 136 din 17 mai 2012, Tribunalul Botoşani a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de: inculpata C.G.C. din infracţiunile prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (2 infracţiuni) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (3 infracţiuni) în infracţiunile prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C. şi S.A.), cât şi acelor săvârşite de inculpatul C.C., din infracţiunile prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (2 infracţiuni) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (4 infracţiuni) în infracţiunile prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C., S.A. şi C. Gabriela-C.).
Prin aceeaşi sentinţă, au fost condamnaţi inculpaţii:
a. C.G.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.;
- art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), 34, 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. Totodată, s-a dedus din pedeapsa principală durata executată de la 19 februarie 2009 la 5 octombrie 2009.
b. C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de:
- art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.;
- art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), 34, 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Totodată, s-a dedus din pedeapsa principală durata executată de la 7 mai 2010 la 21 februarie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a procedat la rejudecarea cauzei, rejudecare în urma căreia a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada 2003 - 2004, inculpatul C.C. a efectuat mai multe deplasări în Spania, unde a cunoscut-o pe numita A.M., sora martorului A.M.. în ziua de 08 ianuarie 2004, inculpatul a revenit în România, contactându-l pe martorul A.M. pentru a-i înmâna un pachet trimis de către sora acestuia. Cu această ocazie, l-a întrebat pe martor dacă cunoaşte tinere care doresc să plece în Spania unde să presteze activităţi ca dansatoare, dame de companie sau eventual prostituate. I-a precizat acestuia că el va suporta cheltuielile legate de eliberarea paşapoartelor şi de transport, urmând ca tinerele să-i restituie sumele respective în Spania din banii câştigaţi. Martorul A.M. a arătat că personal nu cunoaşte astfel de tinere, însă îl poate pune în legătură pe inculpat cu o cunoştinţă de-a sa, pe nume C.G.C., prin intermediul căreia ar putea identifica persoane dispuse să practice activităţi de genul celor arătate mai sus. Prin urmare, numitul A.M. a luat legătura cu C.G.C., care a fost de acord cu propunerea formulată de inculpatul C., manifestându-şi disponibilitatea de a se întâlni cu acesta.
Cu ocazia acestei întâlniri inculpatul C. i-a propus inculpatei să practice prostituţia în Spania, în folosul său.
Inculpata a acceptat propunerea, stabilind totodată că va găsi şi alte tinere dispuse să practice această activitate. Cheltuielile în acest scop urmau să fie suportate de inculpat, în timp ce inculpata C. trebuia să cazeze tinerele la domiciliul său până la momentul deplasării în Spania.
În ziua de 12 ianuarie 2004, inculpatul C.C. a venit în oraşul Săveni şi, împreună cu numitul A.M. s-au întâlnit cu C.G.C. Cu o zi înainte aceasta o racolase pe numita C.A.M., convingând-o să plece în Spania pentru a lucra ca dansatoare sau damă de companie. Inculpata i-a precizat victimei că toate'costurile deplasării vor fi suportate de către numitul C.F. Inculpatul s-a întâlnit personal cu victima şi i-a confirmat spusele inculpatei, precizându-i că în Spania va putea practica şi prostituţia. Totodată, inculpatul i-a spus victimei că va restitui cheltuielile de deplasare din câştigurile pe care le va realiza în Spania, cheltuieli la care se va adăuga şi o sumă de bani pentru „efortul" depus de el.
În ziua de 14 ianuarie 2004, cei doi inculpaţi, însoţiţi de A.M. şi A.O. şi de victima C.A.M., s-au deplasat în municipiul Botoşani pentru obţinerea paşapoartelor. Inculpatul C.C. a achitat taxele de eliberare a paşapoartelor pentru inculpata C., A.O. şi victima C.A.M., completând formularele de solicitare a acestor documente pentru inculpată şi victimă, după care au revenit în oraşul Săveni. Victima C.A.M. a fost cazată la locuinţa inculpatei. La data de 30 ianuarie 2004, inculpata împreună cu victima s-au deplasat la Serviciul de paşapoarte Botoşani, unde li s-a eliberat paşapoarte simple.
La data de 15 ianuarie 2004, victima minoră U.N., în vârsta de 16 ani, se afla în barul S. din oraşul Săveni împreună cu prietenul său Scripcă Sorin şi cu surorile acestuia, S.A. şi S.M. S.M. a fost contactată pe telefonul mobil de către inculpata C.G.C., care i-a spus că doreşte să se întâlnească cu ea şi cu U.N. pentru a discuta anumite lucruri. în seara aceleiaşi zile, victima U.N. împreună cu numita S.M. s-au întâlnit cu inculpata în barul B. din oraşul Săveni. Inculpata C. era însoţită de către martorul A.M. şi de către inculpat, care s-a prezentat sub apelativul „CosteF.
Inculpata C. i l-a prezentat victimei U.N. pe inculpatul C. ca fiind patron al unei societăţi din Spania, care i-ar putea găsi de lucru ca dansatoare, damă de companie sau prostituată. Inculpatul a confirmat aceste aspecte, precizând că el va achita cheltuielile de drum, taxele de eliberare a paşaportului şi contravaloarea unor obiecte de îmbrăcăminte, urmând ca banii avansaţi să-i fie restituiţi din câştigul realizat în Spania, plus o sumă pentru efortul depus de el.
Victima U. s-a declarat de acord cu această propunere, astfel încât s-a deplasat împreună cu inculpata C. cu un taxi până la locuinţa sa din satul Sârbi, com. Vlăsineşti, judeţul Botoşani, de unde şi-a luat buletinul de identitate şi certificatul de naştere, revenind apoi în oraşul Săveni, unde a fost cazată de către inculpată la locuinţa sa.
În ziua de 16 ianuarie 2004, împreună cu cei doi inculpaţi, victima s-a deplasat în municipiul Botoşani pentru obţinerea paşaportului, toate cheltuielile fiindu-i achitate de inculpatul C. Documentul, i-a fost eliberat la data de 03 februarie 2004.
În ziua de 16 ianuarie 2004, inculpata C. s-a deplasat cu un taxi condus de martorul C.V. în com. Viişoara, judeţul Botoşani pentru a o racola pe numita B.C., în vârsta de 26 ani. Cheltuielile de transport au fost achitate de către inculpată, din banii care i-au fost înmânaţi în acest scop de celălalt inculpat. Negăsind-o acasă, inculpata a rugat pe părinţii acesteia să o contacteze ulterior pentru a-i intermedia un loc de muncă în străinătate.
În ziua de 18 ianuarie 2004, numita B.C. s-a întâlnit cu martorul C.V., care i-a spus că inculpata C. o poate ajuta să meargă în Spania la cules de portocale sau măsline. în ziua de 19 ianuarie 2004, B.C. a revenit în oraşul Săveni, fiind prezentată de către martorul C.V. celor doi inculpaţi. Aceştia au susţinut că este vorba despre prestarea unor munci agricole în Spania, că-i vor achita cheltuielile de transport şi de obţinere a paşaportului, urmând ca aceste cheltuieli să fie restituite în Spania din câştigul realizat.
Împreună cu inculpaţii, cu martorul A.M. şi cu victima U.N., B.C. s-a deplasat în mun. Botoşani pentru a i se elibera paşaport şi, întrucât aceasta nu avea cartea de identitate, inculpatul C. i-a dat suma de 50 lei pentru a se deplasa în oraşul Darabani pentru obţinerea actului respectiv.
În perioada respectivă inculpata C. a încercat să identifice şi alte tinere pentru a o însoţi în Spania în vederea practicării prostituţiei. în acest sens a luat legătura şi cu vărul său Ţ.G., care la data de 18 ianuarie 2004 a contactat-o spunându-i că a găsit o astfel de persoană în satul Stânca, oraş Ştefăneşti, şi anume pe numita I.A.M., în vârsta de 18 ani. Inculpata C. a discutat cu aceasta despre condiţiile plecării în Spania ca damă de companie sau de prostituată, stabilind să se întâlnească în ziua următoare.
Astfel, în ziua de 19 ianuarie 2004 inculpata C. s-a deplasat cu o maşină în satul Stânca şi a revenit în Săveni însoţită de victima I.A.M.. Inculpata s-a deplasat la domiciliul său, unde l-a prezentat victimei pe inculpatul C. ca fiind patronul barului unde urma să lucreze. Cheltuielile de transport pe plan local au fost achitate de către inculpata C. din banii ce i-au fost înmânaţi în acest scop de către inculpatul C. Ambii inculpaţi i-au explicat victimei că vor suporta cheltuielile legate de transport şi de obţinerea paşaportului, acestea urmând să fie restituite inculpatului C. în Spania din câştigul realizat.
În ziua următoare numita I.A.M., împreună cu inculpata C., s-a deplasat în Botoşani pentru obţinerea paşaportului. Documentul i-a fost eliberat în ziua de 04 februarie 2004.
În jurul datei de 15 ianuarie 2004 inculpata C. a contactat-o telefonic pe victima S.A., solicitându-i să se întâlnească cu ea pentru a discuta o problemă. în aceeaşi seară, în jurul orelor 2030, victima s-a întâlnit cu inculpata în barul B. din oraşul Săveni, aceasta fiind însoţită de inculpatul C.. Cei doi inculpaţi au convins-o şi pe aceasta să meargă să lucreze într-un club din Madrid ca dansatoare sau ca prostituată, spunându-i că ei vor suportata cheltuielile cu transportul, bani pe care urma să-i returneze ulterior inculpatului C. din câştigul realizat în Spania, împreună cu suma de 300 euro pentru „efortul" depus de el.
În ziua de 19 ianuarie 2004 numita S.A. s-a deplasat în municipiul Giurgiu împreună cu inculpatul C., locuind la acesta timp de două zile, după care a revenit în oraşul Săveni. în ziua de 03 februarie 2004, aceasta a plecat din nou în oraşul Giurgiu, unde s-a îmbarcat într-un microbuz cu destinaţia Madrid, oraş în care, conform înţelegerii avute, urma să se întâlnească cu cei doi inculpaţi şi cu celelalte patru tinere racolate din Botoşani.
Inculpatul C.C. a achitat societăţii de transport ce deţinea microbuzul contravaloarea călătoriei până la Madrid pentru un număr de 10 tinere.
Această situaţie de fapt a fost dovedită prin: declaraţiile martorilor C.A.M., U.N., I.A.M., B.C., S.A., A.M., A.O., C.V., S.P.F., B.M., M.N., I.M., A.G., T.A., T.L.M., raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafologică, procese-verbale de întocmire planşe fotografice, procese verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşe foto coroborate şi cu declaraţia de recunoaştere a faptelor a inculpatei C.G.C., dată la urmărirea penală.
S-a constatat că neconcordanţele cuprinse în ultimele declaraţii date în faţa instanţei nu se referă la aspecte semnificative (spre ex. martora B.C. a arătat în declaraţia din 20 decembrie 2011 că nu a discutat cu inculpata despre costul transportului în Spania) şi, în opinia instanţei, nu se datorează decât timpului îndelungat scurs de la comiterea faptelor. Toate aceste mijloace de probă au fost administrate cu respectarea cerinţelor procedurale (atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a judecăţii), astfel încât a apărut ca nefondată susţinerea inculpatului C. privind lipsa de procedură.
Aşa fiind, în sarcina inculpatei au fost reţinute infracţiunile prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C. şi S.A.), sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu, ţinând seama că soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a dispus în calea de atac a inculpaţilor, a căror situaţie nu poate fi agravată prin reţinerea mai multor infracţiuni sau a aplicabilităţii prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru aceleaşi considerente, în sarcina inculpatului C. au fost reţinute infracţiunile prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime C.A.M. şi U.N.) şi de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (victime I.A.M., B.C., S.A. şi C.G.C.).
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere limitele prevăzute de lege (ca efect al aplicării al art. 13 C. pen.), gradul concret de pericol social al infracţiunilor, evidenţiat de numărul victimelor, modalităţile de recrutare folosite, contribuţia efectivă a fiecărui inculpat, dar şi de timpul scurs de la comiterea faptelor, precum şi persO. inculpaţilor, care nu prezintă antecedente penale. In cazul inculpatei C. a fost luată în considerare contribuţia acesteia la soluţionarea cauzei, atât prin datele oferite organelor de anchetă (conform celor menţionate în rechizitoriu), cât şi prin declaraţiile date ulterior.
Aplicând aceste criterii, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a), 34, 35 alin. (3) C. pen. aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală durata executată de la 19 februarie 2009 la 5 octombrie 2009.
Inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., respectiv la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a), 34, 35 alin. (3) C. pen., acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală durata executată de la 7 mai 2010 la 21 februarie 2011.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpaţii C.G.C. şi C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie - pentru motivele formulate detaliat în scris şi apoi susţinute succint oral cu prilejul dezbaterilor, cât şi în notele de concluzii.
În motivarea apelului său, inculpata C.G.C. a susţinut că deşi cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Botoşani, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de inculpaţi la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu indicaţia de a se analiza în profunzime criticile aduse de aceştia privind existenţa situaţiei de fapt, în realitate sentinţa atacată nu reprezintă decât o copie a sentinţei penale nr. 295 din 21 septembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, singura diferenţă referindu-se la modificarea cuantumului pedepsei aplicate, în sensul diminuării ei.
Pe fond, s-a constatat că aceasta a reiterat aspectele iniţiale, referitoare la faptul că ea a fost cea care a anunţat organele de poliţie, telefonic, cât şi personal, respectiv pe inspectorul A.I., de desfăşurarea unui transport de persoane pe direcţia Botoşani - Braşov, deplasare ce s-a făcut cu autocarul în care afla ea, victimele C.A.M., U.N. şi numita A.O., iar la Braşov urmau să se întâlnească cu inculpatul C.C. care venea de la Giurgiu cu un microbuz şi alte persoane racolate. Ca urmare a acestui demers în acel autocar s-au aflat şi doi lucrători de poliţie în civil, iar când s-a ajuns la Braşov, autocarul a fost înconjurat de jandarmi, inclusiv microbuzul cu care venise inculpatul C.C., persoanele au fost triate, cele din Giurgiu fiind trimise la Giurgiu, iar cele din Botoşani la Botoşani.
Din punctul său de vedere, acest aspect, care este confirmat de D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Botoşani prin adresele înaintate, este esenţial pentru a se stabili dacă sunt aplicabile în speţă prevederile art. 22 C. pen., în contextul în care infracţiunile erau în curs de desfăşurare, anume că în momentul în care a anunţat organele de poliţie activitatea sa se afla în faza de recrutare, care era în desfăşurare.
Şi în ipoteza în care nu ar fi aplicabile dispoziţiile legale amintite, consideră că puteau fi reţinute în favoarea sa prevederile art. 74 C. pen., care prezintă importanţă în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei.
Totodată, inculpata a mai precizat că instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., ea fiind prezentă şi recunoscând săvârşirea faptelor, însă a arătat că nu a cunoscut anumite victime înainte de săvârşirea infracţiunilor şi la fel nu l-a cunoscut pe inculpatul C.C. înainte de săvârşirea infracţiunii.
Concluzionând, a solicitat instanţei de apel, ca în raport de circumstanţele reale ale cauzei şi de elementele ce caracterizează persO. sa, să reducă cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată, urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante ce pledează în favoarea sa, iar ca modalitate de executare, a apreciat că se justifică suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen.
Inculpatul C.C., prin apărătorul său ales, a solicitat în principal desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pe considerentul că practic sentinţa este nemotivată, întrucât nu s-a făcut o analiză concludentă şi pertinentă a fiecărei critici invocate în apărare, în apel şi recurs, în primul ciclu procesual şi că deşi s-a invocat motivul de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., privitor la prezenţa învinuitului (urmărirea penală s-a desfăşurat fără a fi legal citat, context în care i-au fost încălcate toate garanţiile procesuale referitoare la dreptul la apărare), prima instanţă a ignorat şi nu s-a pronunţat asupra solicitării sale de a se restitui cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În subsidiar, inculpatul menţionat a solicitat, în esenţă, achitarea sa în temeiul art. 2 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu trimitere la prevederile art. 52 C. proc. pen., relativ la prezumţia de nevinovăţie şi aplicarea principiului „in dubio pro reo".
În concret, acesta a arătat în scris că deşi prin rechizitoriu se reţin ca probe numai declaraţiile victimelor, printre care şi coapelanta, a unor martori ( A.M., A.O., C.V.) despre care consideră că sunt prea „implicaţi" ca mărturiile lor de la urmărirea penală - unde a fost lipsit de apărare - să fie credibile, iar în instanţă, a martorului sub identitate protejată, I.M. - în legătură cu care, în primul rând, D.I.I.C.O.T.-ul nu face dovada că există probe sau indicii temeinice în raport de dispoziţiile art. 861 alin. (1) C. proc. pen., că este absolut necesar audierea în clandestinitate - a cărui depoziţie nu este deloc relevantă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reţinute, nu se circumscrie noţiunii juridice de probă certă, mai ales că, valoarea probantă este relativă şi nu se coroborează cu alte probe.
Pentru a exemplifica faptul că, instanţa de fond (valabil pentru toate declaraţiile pe care-şi susţine D.I.I.C.O.T.-ul trimiterea în judecată) nu a rezolvat nici una din contradicţiile dintre depoziţiile date în diferite faze procesuale (şi nici Curtea în virtutea rolului devolutiv al apelului nu a făcut-o, s-a făcut referire la depoziţia martorei U.N., singura care, în faţa Tribunalului Botoşani, a afirmat că l-ar cunoaşte şi că el ar fi ajutat-o să ajungă în Spania, persoană pe care acesta a precizat că nu a cunoscut-o vreodată şi că astfel nu putea să o influenţeze.
Totodată acest inculpat a arătat, referitor la toate victimele minore, că D.I.I.C.O.T.-ul, care potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen. are sarcina probei, nu a făcut proba, că potrivit legii eliberării paşapoartelor, C.C. avea procură specială de la părinţii acestora pentru a li se elibera paşaport, mai mult decât atât, deşi s-a afirmat că, ar fi semnat cererile pentru eliberarea acestora, chiar prin rechizitoriu se reţine că, din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 365130 din 07 august 2006, a rezultat că, nu este ( până la 18 ani, condiţia eliberării paşaportului fiind prezenţa ambilor părinţi sau procura specială) şi nici proba faptului că avea el sau coinculpata sau cine avea procura specială de la părinţi pentru a ieşi din ţară, ori că ar fi fost constrînse în vreun fel, pentru a se reţine existenţa infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în condiţiile în care autocarul cu care trebuiau să plece victimele a fost oprit la Braşov, fetele s-au întors la Botoşani şi ofiţerii D.I.I.C.O.T. le-au spus că erau duse în Spania pentru prostituţie.
Şi oral, cu prilejul dezbaterilor, inculpatul C., prin apărătorul său ales, a învederat că singurul probatoriu administrat în cauză şi care l-ar incrimina este numai cel din faza de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât depoziţiile martorilor audiaţi în cauză în faza de cercetare judecătorească denotă revenirea acestora, persoane care în faza de urmărire penală nu au fost asistate şi au arătat, unii dintre ei, că deşi l-au cunoscut nu au cunoştinţă de săvârşirea de către el de fapte care să se constituie în latura materială a infracţiunilor reţinute în sarcina lui. Din presupusele victime traficate, niciuna nu a susţinut că ar fi fost traficată de el, singurul lucru pe care l-a făcut, aşa cum a şi recunoscut în declaraţia dată, a fost acela că la rugămintea martorului A.M. a dus un pachet în Botoşani, pentru o rudă a acestuia.
În această situaţie, nu sunt date în cauză niciun fel de probe certe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi care să ducă la concluzia că a săvârşit infracţiunile care s-au reţinut în sarcina sa. întrucât din relaţiile sosite de la Serviciul de Paşapoarte rezultă că semnăturile aparţin titularilor actelor şi pentru o parte dintre ei nu s-au pus la dispoziţie certificatele de naştere, chiar dacă inculpatul ar fi achitat contravaloarea întocmirii vreunui paşaport, nu poate constitui element al activităţii materiale al infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.
Concluzionând, a arătat că în principal sentinţa penală pronunţată în cauză de Tribunalul Botoşani nu este motivată, iar în subsidiar că se impune achitarea sa, întrucât nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care se bucură, prin probatoriul administrat în faza de cercetare judecătorească nedemonstrându-se săvârşirea infracţiunilor grave reţinute în sarcina sa. De altfel, singura deplasare în Botoşani este cea reţinută prin rechizitoriu şi nici măcar în faza de urmărire penală nu s-au adus probe certe care să denote o altă deplasare în Botoşani a inculpatului, astfel încât nu există probe care să conducă la soluţia de condamnare a Tribunalului Botoşani.
Prin Decizia penală nr. 129 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de către inculpaţii C.C. şi C.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 136 din 17 mai 2012 Tribunalului Botoşani.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. în ceea ce priveşte pe inculpaţii C.C. şi C.G.C.
A condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare (în loc de 6 ani închisoare) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare (în loc de 6 ani închisoare) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului C.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare (în loc de 6 ani) şi pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului C.C., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A condamnat pe inculpata C.G.C. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare) şi la pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpata C.G.C. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare) şi la pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani (în loc de 3 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei C.G.C., urmând ca urmând ca aceasta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare) şi pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani (în loc de 3 ani).
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatei C.G.C., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatei C.G.C. pe durata unui termen de încercare de 5 ani calculat potrivit art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. a stabilit. c)a inculpata C.G.C., pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, desemnat cu supravegherea sa, la datele fixate de către această instituţie;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Datele de la lit. b) - d) urmează să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatei C.G.C. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 C. proc. pen.,a pus în vedere inculpatei C.G.C. dispoziţiile art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni, a nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse de instanţă ori a neîndeplinirii obligaţiilor civile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 750 de lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru victimele infracţiunilor, respectiv, câte 150 de lei pentru fiecare dintre următorii apărători desemnaţi din oficiu: av. P.A.E., pentru I.A.M., av. I.F. pentru B.C., av. Ş.A. pentru C.A.M., av. P.F. pentru S.F. şi av. Ş.S. pentru U.N., se vor avansa din fondurile M.J.R. în contul Baroului Suceava."
Procedând la soluţionarea apelurilor declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, atât în scris, cât şi oral, în raport de prevederile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. şi în baza tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea, faţă de criticile formulate în apărare, a analizat iniţial aspectele invocate ce primează fondului şi apoi a examinat cauza pe fond, răspunzând punctual şi motivat după cum urmează:
Considerând utile cauzei probele cu înscrisuri solicitate de inculpaţii apelanţi, prin apărătorii lor, cât şi parte din probele testimoniale propuse de apărătorul ales al inculpatului C., respectiv audierea persoanelor care nu au fost efectiv audiate în cauză, anume victimele minore şi majore, C.A.M. şi S.A., cât şi martorii A.M. şi Matei Nicoliţa, precum şi reaudierea victimei minore U.N. şi a martorului cu identitate protejată I.M., dar şi relaţii de la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoşani relativ la împrejurările în care a avut loc transportul fetelor racolate şi a fost posibilă întoarcerea autocarului în care acestea se aflau de la Braşov, sub escorta poliţiei, de la Serviciul Public Comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple Botoşani privitoare la data eliberării de paşapoarte victimelor din prezenta cauză, cât şi a înaintării unor copii de pe cererile formulate de acestea, cât şi de la I.G.F., relativ la intrările şi ieşirile din ţară a inculpaţilor şi a victimelor, inclusiv mijloacele de transport şi condiţiile în care minorele au părăsit ţara, instanţa în raport de prevederile art. 289 C. proc. pen., dispoziţii care consacră principiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii în faza procesuală a apelului, a admis cererile formulate.
Astfel, la data de 15 octombrie 2012, şi respectiv 05 decembrie 2012, instanţa a procedat la reaudierea în calitate de martori a:
- victimei minore U.N., care a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faţa primei instanţe, din susţinerile acesteia, reieşind că, sub aspectele esenţiale ce interesează cauza prezentate instanţei, acestea concorda cu depoziţiile iniţiale şi se referă la faptul că a cunoscut-o pe inculpata apelantă în anul 2004 prin intermediul prietenului său de atunci, că aceasta i-a propus să meargă să lucreze în străinătate şi că tot inculpata C. a fost cea care i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul C.C., care de asemenea i-a făcut aceeaşi propunere.
A indicat şi faptul că deşi era minoră a fost la Serviciul paşapoarte cu cei doi inculpaţi, că nu cunoaşte cine a completat formularele, însă din câte ştie cheltuielile aferente au fost suportate de către inculpatul C., care s-a implicat cel mai mult, ea fiind însă cea care la ridicat personal.
A mai arătat că a încercat de mai multe ori să plece în Spania însă prima dată a fost oprită de către poliţie, că în autocarul în care se afla era şi inculpata apelantă şi alte fete şi că în cele din urmă a ajuns în Spania unde a locuit la două persoane G.F. şi numitului I., pentru care, sub ameninţarea violenţei, a practicat prostituţia într-un club din Madrid, despre ultimul afirmând că păstra legătura cu inculpaţii C. şi C. C. şi că de la acesta a aflat că a cheltuit o sumă de bani, fără a putea preciza suma, banii fiind trimişi Cameliei.
- martorului cu identitate protejată I.M., care a declarat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă, arătând că îl cunoaşte pe inculpatul C., că acesta a apelat la el şi a făcut rezervări la autocar pentru un grup, că autocarul a plecat de la Giurgiu până la Braşov de unde trebuia să mai ia 20 de persoane, dar că în această locaţie poliţia a condus autocarul spre Botoşani, unde au fost coborâte cele 20-25 persoane confirmând astfel afirmaţiile inculpatei C. că cel s-a ocupat de transportul fetelor racolate în Botoşani a fost coinculpatul C.
- victimei majore R. (fostă I.) A.M., care şi-a menţinut declaraţia dată în faţa Tribunalului Botoşani, însă din susţinerile acesteia, reiese că singurele aspecte prezentate instanţei de apel ce concorda cu depoziţia iniţială se referă doar la persO. care i-a propus ceva de lucru, anume inculpata C.G.C. şi la faptul că a locuit la aceasta din urmă în perioada în care şi-a făcut paşaport, dar că inculpata menţionată nu i-a prezentat nici un bărbat, şi că ea nu a mai plecat în străinătate niciodată. Cu toate acestea instanţa de control judiciar are în vedere şi declaraţia dată în faţa primei instanţe, pe care martora şi-a menţinut-o, în care apare consemnată susţinerea acesteia că de obţinerea paşaportului s-a ocupat patronul pentru care trebuia să lucreze şi pe care nu-l cunoaşte.
- victimei majore C. (fostă B.) C., care a precizat că îşi menţine declaraţiile date în cauză, arătând împrejurările în care a cunoscut-o pe inculpata C., cât şi faptul că aceasta i-a propus să meargă la muncă în agricultură, în Spania. A mai arătat că atunci cînd s-a prezentat la serviciu paşapoarte, fiind însoţită de inculpata C. şi o altă fată, a aflat că buletinul de identitate expirase, astfel că nu a putut să-şi facă paşaport şi că se afla la domiciliul inculpatei menţionate, unde erau şi alte fete, când au venit organele de poliţie.
A mai susţinut această martoră că nu-l cunoaşte pe inculpatul C.C., că nu a mai plecat niciodată în străinătate şi că nu a primit bani pentru a-şi procura paşaport ori a-şi schimba actul de identitate.
Având în atenţie că martora menţionată a precizat că-şi menţine declaraţiile date în cauză, Curtea a constatat că afirmaţia sa, relativ la faptul că nu-l cunoaşte pe inculpatul C.C., nu este reală în condiţiile în care în depoziţia dată în faţa primei instanţe, în cel de-al doilea ciclu procesual, aceasta a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul menţionat când a venit în Botoşani pentru a obţine paşaportul, acesta fiind împreună cu inculpata C., care i l-a prezentat ca fiind cel cu care vor merge în Spania. S-a constatat totodată ca fiind nereală şi susţinerea că nu a primit bani pentru a-şi schimba actul de identitate, în contextul în care în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 21 aprilie 2004, această martoră a afirmat că inculpatul C. i-a dat suma de 500.000 lei vechi pentru a merge la Darabani în vederea obţinerii cărţii de identitate, tot el fiind cel care a plătit costul transportului de la Săveni la Botoşani, atât pentru ea, cât şi pentru U.N. şi inculpata C.
S-a reţinut că deşi au fost efectuate mai multe demersuri în cursul judecăţii în apel, nu a fost posibilă audierea celorlalte persoane indicate, legal citate, care, aşa cum rezultă din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere, sunt fie plecate în străinătate, fie în alte oraşe ale ţării, fără a se putea afla cu exactitate adresele lor şi nici a inculpaţilor apelanţi, care potrivit relaţiilor furnizate de apărătorii lor de asemenea nu se află în ţară, fiind respinsă solicitarea apărării de acordarea a altui termen de judecată pe ideea că într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat martorii vor reveni în România.
S-a apreciat de către instanţă că, în speţă nu se impune restituirea cauzei la procuror pe considerentele invocate de inculpatul C.C., având în vedere următoarele:
S-a arătat că, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă de control judiciar, din cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate în Dosarele nr. 4/D/P/2004 şi nr. 62/D/P/2006 ale D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoşani, se constată că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în reglementarea prevăzută în partea specială -Titlul I cap. 1 al C. proc. pen., nefiind dat niciunul din cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 C. proc. pen.
Faţă de inculpaţii C.C. şi C.C.G., a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane prin rezoluţiile din 20 şi respectiv 21 ianuarie 2004 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani în Dosarul penal nr. 71/P/2004, dată la care s-a procedat la audierea martorilor, aşa încât în cauză nu se pune problema efectuării actelor premergătoare în sensul art. 224 C. proc. pen. şi a necesităţii existenţei procesului-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
Cu privire la faptele acestora, sesizarea organului de urmărire penală s-a realizat, din oficiu, potrivit procesului-verbal de sesizare încheiat la data de 21 ianuarie 2004, modalitate de sesizare ce se circumscrie modurilor de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen. (fila 7 Dosar nr. 4/D/P/2004).
Pe de altă parte, s-a mai menţionat că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale prev. de art. 30-36, 38 şi 45 C. proc. pen., cauzele penale ce au fost instrumentate iniţial de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, fiind preluate în mod corect după apariţia Legii nr. 508/2004 de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoşani.
Din conţinutul dosarelor de urmărire penală rezultă că, prin ordinele din 18 iunie 2004 şi respectiv din 21 iunie 2004, inculpatul C.C. a fost dat iniţial în urmărire locală şi în urmărire generală, cât şi în consemn la frontieră, întrucât din datele existente la acel moment reieşea că acesta nu figura în baza de date a D.G.P. şi nici în baza de date a I.G.P.F., reiese ca fiind ieşit din ţară, ci că s-ar afla pe raza localităţii Giurgiu şi că se sustrage urmăririi penale (filele 89-92 ds.u.p.). Totodată, inculpatul menţionat a fost citat în calitate de învinuit la data de 17 octombrie 2005 (fila 94 dos.u.p.), după cum faţă de acesta procurorul de caz a emis şi mandat de aducere (fila 89 dos.u.p.), iar la data de 09 februarie 2006, prin Ordonanţa nr. 4/D/P/2004 a dispus instituirea faţă de acest învinuit a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, măsură comunicată de altfel celui în cauză (fila 97 ds.u.p.). în atare situaţie, s-a apreciat că, lipsa de procedură invocată de acest inculpat în cursul urmăririi penale nu are suport probator, iar în privinţa sa dispoziţiile referitoare la asistenţa juridică instituite de art. 171 C. proc. pen. au fost respectate, nefiind incident cazul de nulitate invocat.
Contra punctului de vedere expus de apărătoarea acestui inculpat, din simpla lecturare a a considerentelor hotărârii atacate, Curtea a constatat că prima instanţă s-a pronunţat asupra acestor aspecte, reţinând succint la fila 7, parag. al II lea, teza finală că „Toate aceste mijloace de probă au fost administrare cu respectarea cerinţelor procedurale (atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a judecăţii) astfel că apare ca nefondată susţinerea inculpatului C. privind lipsa de procedură.
Pe de altă parte, este de observat că instanţa supremă a precizat clar care sunt argumentele pentru care a casat decizia instanţei de apel şi care se referă la neanalizarea criticilor formulate de inculpaţi în motivele de apel relativ la fondul cauzei, nicidecum cele învederate de aceştia în calitate de recurenţi.
În esenţă, s-a susţinut de către ambii inculpaţi, care au negat comiterea faptelor pentru care au fost condamnaţi, că instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia dată în cauză în sensul că nu au fost analizat în profunzime probatoriul administrat, în raport de criticile formulate în apărare, astfel cum s-a dispus prin considerentele instanţei de recurs şi că fără niciun argument s-a dat prioritate doar probelor de la urmărirea penală ce confirmă acuzarea, fără a lua în considerare acele probe administrate în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, care din punctul lor de vedere demonstrează contrar, susţineri pe care instanţa de control judiciar le consideră neîntemeiate pentru următoarele argumente:
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional. Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.
Ori în cazul dat, din punctul de vedere al instanţei de apel, sentinţa atacată reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce l-a determinat pe judecătorul fondului să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârii justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justitiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul investit cu soluţionarea cauzei sale a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
Pentru a conchide, Curtea a constatat că instanţa de fond a efectuat o cercetare judecătorească completă, în măsura în care acest lucru a fost posibil, câtă vreme mare parte din martori se află în străinătate, că a lămurit cauza sub toate aspectele pe baza probelor şi a răspuns apărărilor formulate de către inculpaţi, astfel că nu se poate vorbi de o nemotivare a soluţiei pronunţate sub aspectul laturii penale. Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor".
Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr. 7, instanţa de fond şi-a respectat obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de fond este reliefată şi de practica C.E.D.O. - cauza Boldea contra României în care se arată că "judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi".
Privitor la aşa zisă prioritate acordată de judecătorul fondului doar unora dintre probele administrate, Curtea a constatat că această critică nu este întemeiată. Dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcandu-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, în speţă Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză. Cum, potrivit art. 64 C. proc. pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, s-a apreciat că se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă luându-se în considerare doar probele administrate în faţa instanţei. Pentru cele ce preced, Curtea a constatat că nu se impune desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, apărările reiterate ale inculpaţilor urmând a fi analizate de instanţa de apel.
Translatănd aşadar motivarea pe fondul cauzei şi dând rezolvare apelurilor cu care a fost investită, în motivarea actului său decizional de admitere a acestora, Curtea a avut în vedere următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, efectuând o cercetare judecătorească corespunzătoare, administrând în mod direct şi nemijlocit probe noi şi procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final, pe baza interpretării corecte a probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, la concluzia că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, în încadrarea juridică stabilită de tribunal.
Fără a relua argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care Curtea şi-a însuşit-o în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), au fost subliniate punctual aspectele criticate de inculpaţi, expuse mai sus, şi care în esenţă au vizat interpretarea probatoriului administrat în cauză, inclusiv în apel, prin care, din punctul fiecăruia de vedere, se demonstrează nevinovăţia acestora.
Din materialul probator administrat în cauză - la care a făcut referire în mod detaliat prima instanţă, coroborat cu cel administrat în apel şi care nu face decât să întărească situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, probe ce infirmă declaraţiile inculpaţilor apelanţi referitoare la nevinovăţia lor - prima instanţă de control judiciar a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 08 ianuarie 2004, inculpatul C.C. din Giurgiu, întors recent în România, i-a contactat pe soţii A.M. şi A.O. (actualmente G.O.), din sat Chişcăreni, oraş Săveni, jud. Botoşani, pentru a preda primului un pachet de la sora sa, numita A.M., persoană plecată de mai mult timp în Spania. Acest lucru este confirraat atât de inculpat, inclusiv prin motivele de apel, dar şi de cei doi martori A. menţionaţi (filele 56-65 d.u.p., fila 68 Dosar apel nr. 2409/40/2006, vol. II), precum şi de către martora B.M. (în prezent decedată), care l-a recunoscut pe C.C. în pozele prezentate de organele de urmărire penală, ca fiind persoana care a adus pachetul (fila 71 d.u.p.).
Din declaraţiile martorului A.M., date în cursul urmăririi penale, a cărui audiere nu a fost posibilă în faţa primei instanţe, cât şi în apel, pentru motivele anterior arătate, rezultă că în acele împrejurări, din discuţiile purtate cu inculpatul C., a înţeles că acesta din urmă doreşte să racoleze nişte fete din judeţul Botoşani pentru a lucra în Spania, în Madrid, la un bar de noapte, fie ca dansatoare, fie ca dame de companie, şi din câte şi-a dat seama să practice şi prostituţia.
Într-una din zilele următoare, soţii A., care erau însoţiţi de inculpatul C., s-au întâlnit în Săveni cu inculpata C.G.C., în vârstă de 33 ani la acea vreme (pe care soţii A. o cunoşteau) şi toţi patru au intrat într-un local, unde inculpatul C. i-a propus inculpatei C. să practice prostituţia în Spania, în folosul său, propunere acceptată de cea în cauză, cei doi stabilind totodată ca inculpata să găsească şi alte tinere dispuse să practice această activitate, persoane cărora le va oferi cazare la domiciliu său până la momentul deplasării în Spania, iar inculpatul C. va suporta cheltuielile aferente obţinerii documentelor necesare plecării din ţară şi ale transporturilor interne şi externe.
Cele susţinute de acest martor confirmă pe de o parte afirmaţiile inculpatei C. care a declarat că la rândul său a fost o victimă a inculpatului C., care în schimbul înţelegerii încheiate a ajutat-o să-şi facă acte de identitate şi paşaport suportând cheltuielile aferente, iar pe de altă parte se coroborează cu depoziţiile fostei sale soţii G.O., date în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de control judiciar în primul ciclu procesual.
Deşi inculpatul C. a încercat a acredita ideea că aceşti martori nu sunt credibili, în contextul în care au fost direct implicaţi în activitatea infracţională desfăşurată exclusiv de inculpata C., Curtea având în atenţie soluţia dispusă faţă de aceştia de către procurorul de caz la pct. IV din rechizitoriu nr. 4/D/P/2004, de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, întrucât la nivelul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, nu împărtăşeşte acest punct de vedere, ci dimpotrivă a acordat valoare probantă corespunzătoare acestor depoziţii, apreciind că ele reflectă realitatea.
Din declaraţiile aceluiaşi martor A.M., ce se coroborează cu declaraţiile martorei C.A.M., a reieşit că la data de 12 ianuarie 2004, inculpatul C.C., însoţit de martor, s-au întâlnit în oraşul Săveni cu C.C.G. şi victima C.A.M., în vârstă de 16 ani la acel moment - persoană racolată cu o zi în urmă de către inculpata C. care a convins-o să meargă în Spania, unde să lucreze fie în agricultură, fie la bar, ca dansatoarea sau damă de companie şi căreia i-a spus că toate cheltuielile legate de obţinerea paşaportului, transport şi procurarea unor haine vor fi suportate de cel cu care vor merge în acea ţară.
În acele împrejurări C. i l-a prezentat pe C., spunându-i martorei C. că acesta este persoană cu care va merge în Spania, iar C., identificat în persoana inculpatului C.C. i-a reiterat minorei cele relatate de inculpata C., inclusiv faptul că poate practica şi prostituţia, iar cu privire la returnarea cheltuielilor ocazionate cu plecarea sa, i-a precizat că va trebui să le plătească în Spania din câştigul realizat în prima lună de muncă şi în plus o sumă de bani pentru efortul depus de el.
La data de 14 ianuarie 2004, martora C. împreună cu inculpata C., inculpatul C. şi soţii A. s-au deplasat la Botoşani în vederea obţinerii paşapoartelor, taxele de eliberare a acestor acte pentru victima minoră, inculpata şi A.O., fiind achitate potrivit declaraţiilor martorilor C., A.M. şi G.O., de către inculpatul C. la C.E.C., după care au revenit în Săveni.
La data de 30 ianuarie 2004, martora C. împreună cu inculpata C. s-au deplasat la S.E.I.P. Botoşani şi au ridicat paşapoartele simple.
În intervalul 12 ianuarie 2004-19 ianuarie 2004, victima minora C. a locuit la domiciliul inculpatei C., iar din declaraţiile acestei martore rezultă că la data de 15 ianuarie 2004 la domiciliul inculpatei C. a venit şi U.N. (care ştia de la inculpata C. că urmează să lucreze în Spania, fie în agricultură, fie la un bar, ca dansatoare sau damă de consumaţie), persoană cu care s-a deplasat în ziua de 16 ianuarie 2004 la Botoşani, însoţite fiind de cei doi inculpaţi şi de martora A.O., loc unde ea şi O. au făcut pozele pentru paşaport, cheltuielile de transport pentru toate persoanele, cât şi taxa de eliberare a paşaportului pentru N., fiind suportate de inculpatul C.
Aceeaşi martoră a declarat că la data de 18 ianuarie 2004 inculpata C. s-a întâlnit cu martora B.C., însă nu ştie ce au discutat, iar că la data de 19 ianuarie 2004 cei doi inculpaţi împreună cu A.M. şi U.N. s-au deplasat la Botoşani pentru ca cea din urmă să-şi facă poze pentru paşaport. în după amiaza aceleiaşi zile, C. a adus-o şi pe I.A.M., persoană care trebuia să plece şi ea în Spania, în aceleaşi condiţii ca martorele C. şi U.
Aspectele relatate de martora C. se coroborează cu susţinerile martorei U.N., victimă în vârstă de 16 ani la acel moment - care în depoziţiile date în cursul urmăririi penale, în apel, în primul ciclu procesual, în faţa instanţei de fond după rejudecare, cât şi în faţa prezentei instanţe a arătat că a cunoscut-o pe inculpata C. la începutul anului 2004 prin intermediul prietenului său de atunci, martorul S.P.F., că aceasta căuta fete care să meargă la muncă în Spania, în agricultură, că ulterior la barul „B." inculpata menţionată i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul C.C., pe care l-a prezentat ca fiind patronul unei societăţi din Spania şi că acesta din urmă i-a propus să meargă la lucru în Spania, fie în agricultură, fie la un bar, ca dansatoare sau damă de companie, şi chiar să se prostitueze, el fiind cel care suporta costul paşapoartelor, transportul şi costul hainelor, banii urmând a-i restitui acestuia în Spania după începerea lucrului şi în plus o altă sumă de bani pentru efortul depus de el, de faţă la aceste discuţii fiind şi martorul A.M. A mai precizat această martoră că a locuit la domiciliul inculpatei, unde se afla şi martora C., şi unde la data de 19 ianuarie 2004 a fost adusă de către C.C.G. şi martora Io sub A.M., iar a doua zi a venit şi B.C. din Viişora, ambele urmând a pleca şi ele în Spania.
La aceeaşi dată de 19 ianuarie 2004, împreună cu cei doi inculpaţi, cu A.M. şi B.C., martora U. a mers la Botoşani, unde i s-au făcut fotografii pentru paşaport, precizând că inculpatul C. a fost cel care a plătit cheltuielile aferente, de transport şi taxele de eliberare a paşapoartelor pentru O., C., A.M. şi ea şi tot acesta i-a dat bani martorei B. pentru a merge la Darabani şi a-şi schimba actul de identitate, buletinul de tip vechi constituind un impediment pentru obţinerea paşaportului. A mai menţionat această martoră că la data de 20 ianuarie 2004, inculpata C. a plecat din nou la Botoşani cu martora I.A.M., pentru care a achitat taxele de eliberare a paşaportului acesteia din banii lăsaţi în acest scop de către inculpatul C.
În declaraţia dată în faţa primei instanţe (fila 60 dos. fond), martora U. a susţinut că a locuit câteva zile la inculpata C. şi că deşi autocarul în care se afla împreună cu inculpata, C.A.M. şi A.O. a fost oprit la Braşov, ulterior a ajuns în Spania, tot prin intermediul inculpatului C., la numiţii I. şi F., pentru care a practicat prostituţia, banii fiind trimişi de I. lui C.
La data de 03 februarie 2004, victima U.N. s-a deplasat la S.E.I.P. Botoşani, unde i s-a eliberat paşaport.
Şi martora B. (actualmente C.) C. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe a arătat că la data de 19 ianuarie 2004 a cunoscut-o pe inculpata C., prin intermediul martorului C.V. - aspect confirmat de către acesta din urmă -, că aceasta i-a propus să meargă la muncă în Spania, în agricultură şi că tot inculpata i l-a prezentat pe inculpatul C., ca fiind persO. cu care vor merge în Spania, atunci când martora a venit în Botoşani pentru a obţine paşaportul, lucru ce nu a fost posibil întrucât nu poseda carte de identitate, motiv pentru care inculpatul i-a dat o sumă de 500.000 lei vechi în acest scop.
În ceea ce o priveşte pe martora I.A.M. (actualmente R.), relevantă este depoziţia acesteia dată în cursul urmăririi penale şi în care a precizat împrejurările în care a cunoscut-o pe inculpata C., cât mai ales pe inculpatul C., pe care l-a şi descris fizic, şi care i-a fost prezentat de prima ca fiind persoana care le va facilita locuri de muncă în Spania şi care a asigurat-o că el va fi cel care va achita cheltuielile de transport şi pentru obţinerea paşaportului, urmând a-i restitui lui aceste sume în Spania după începerea lucrului, precum şi un comision pentru ajutorul acordat.
Victima majoră menţionată s-a deplasat la Botoşani împreună cu inculpata C., pentru obţinerea paşaportului, document eliberat din 04 februarie 2004, dar care nu a fost ridicatde aceasta de la S.E.I.P. Botoşani.
În seara zilei de 15 ianuarie 2004, martora S.A., la solicitarea inculpatei C., s-a întâlnit ce aceasta în barul B. din oraşul Săveni, cea din urmă fiind însoţită de inculpatul C. Cei doi inculpaţi au convins-o şi pe aceasta să meargă să lucreze într-un club din Madrid ca dansatoare sau ca prostituată, spunându-i că ei vor suporta cheltuielile cu transportul, bani pe care urma să-i returneze ulterior inculpatului C. din câştigul realizat în Spania, împreună cu suma de 300 euro pentru „efortul" depus de el.
În ziua de 19 ianuarie 2004 martora menţionată s-a deplasat în municipiul Giurgiu împreună cu inculpatul C., locuind la acesta timp de două zile, după care a revenit în oraşul Săveni, iar ulterior, la data de 03 februarie 2004, aceasta a plecat din nou în oraşul Giurgiu, unde s-a îmbarcat într-un microbuz cu destinaţia Madrid, oraş în care, conform înţelegerii avute, urma să se întâlnească cu cei doi inculpaţi şi cu celelalte patru tinere racolate din Botoşani.
Inculpatul C.C. a achitat societăţii de transport ce deţinea microbuzul contravaloarea călătoriei până la Madrid pentru un număr de cel puţin 10 tinere, aspect de atfel confirmat de martorul cu identitate protejată I.M. audiat în ambele faze procesuale.
Coroborând declaraţiile victimelor minore şi majore cu depoziţiile martorilor A.M., persoană care a asistat la mai multe discuţii pe care cei doi inculpaţi le-au avut cu tinerele racolate, înţelegând că acestea erau recrutate pentru a practica prostituţia în Spania, costurile legate de eliberarea paşapoartelor pentru toate fetele, cât şi cele legate de transportul lor în acea ţară urmând a fi suportate de inculpatul C.; G.O., fosta soţie a martorului anterior menţionat, ce confirmă aspectele prezentate de aceştia, S.P.F., fostul prieten al numitei U.N. şi fratele numitei S.A., care pe lângă faptul că a confirmat susţinerile fostei sale prietene, l-a descris pe ,,C." şi a precizat că acesta era iubitul surorii sale (fila 242 dos. fond), ceea ce denotă cunoaşterea cu exactitate a identităţii celui în cauză, cât şi cu relaţiile furnizate de D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Botoşani şi procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere însoţite de planşe fotografice (filele 119-130 Dosar urmărire penală nr. 62/D/P/2006), dar şi cu declaraţiile inculpatei C., Curtea a conchis că s-a demonstrat că în cursul lunii ianuarie 2004 inculpatul C.C. a racolat-o pe inculpata C.C.G., după care împreună cu aceasta le-a recrutat pe minorele C.A.M. şi U.N., precum şi pe majorele I.A.M., B.C. şi S.A. pentru a fi exploatate în cluburi din oraşul Madrid din Spania prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Ori, s-a apreciat că, activitatea infracţională desfăşurată de cei doi inculpaţi, astfel cum a fost reţinută şi descrisă anterior, pe baza probatoriului la care s-a făcut referire, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, şi trafic de minori, respectiv recrutare şi cazarea persoanelor minore şi majore, aşa încât susţinerile inculpaţilor prin care încearcă să transfere unul altuia sau altor persoane răspunderea penală sunt nefondate.
În speţă este evident că acţiunile de recrutare, prin diferite forme de constrângere psihică (fie prin inducerea în eroare a victimelor în legătură cu activitatea lucrativă pe care urmau să o desfăşoare în Spania - în agricultură sau la un bar, ca dansatoare sau dame de companie, fie crearea unei impresii eronate că pot opta pentru una din variantele prezentate şi doar în ipoteza în care doresc vor practica prostituţia, cu toate că în realitate o astfel de opţiune nu exista, având în vedere declaraţiilor martorelor U.N. şi G.O. care odată ajunse acolo au fost nevoite să practice prostituţia pentru I. şi F., persoane ce erau în legătură cu inculpatul C.), a martorelor menţionate desfăşurate de inculpaţi, în scopul exploatării acestor persoane, astfel cum acesta noţiune este definită în art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 978/2001, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, atâta timp cât două dintre victime erau minore, toate cu aplicarea art. 13 C. pen.
Instanţa de control judiciar a observat în raport de aspectele reliefate de actele şi lucrările dosarului, parte din cele relevante în cadrul analizei de faţă fiind evidenţiate în cele ce preced, că acea constrângerea psihică exercitată prin diverse modalităţi de către inculpaţi asupra victimelor era controlată şi dirijată, în mod conştient, asupra lor, pentru a atinge un anumit rezultat, mai exact a le convinge să meargă în Spania.
Contrar evidenţelor, inculpatul C.C. a negat orice contribuţie în racolarea victimelor, acuzând-o pe coinculpata C.C.G. şi pe martorul A.M., susţinând că nu el a completat formularele pentru obţinerea actelor de identitate şi a paşapoartelor, şi că există contradicţii între declaraţiile martorilor Io sub A.M. U.N. şi B.C. în ceea ce priveşte aspectul său fizic.
Faptul că acesta nu a completat acele formulare, sens în care instanţa de apel are în atenţie concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 august 2006 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Botoşani (filele 105-118 d.u.p.) nu conducea la concluzia că acesta nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de către prima instanţă, în contextul în care aşa cum s-a arătat anterior probatoriul administrat în cauză şi la care s-a făcut referire mai sus demonstrează contrariul.
Cât priveşte aşa zisele contradicţii între declaraţiile martorilor I.A.M., U.N. şi B.C. relativ la aspectul fizic al inculpatului, Curtea a observat că în cazul primelor două martore, practic nu există sub acest aspect elemente contradictorii, în contextul în care martora I. îl descrie ca fiind o persoană la 30 ani, 1,70 m. înălţime, tuns scurt, vopsit blond, gras, iar martora U. ca fiind o persoană de aproximativ 30 ani, 1,75 m. înălţime, blond vopsit, ochi căprui, gras şi în condiţiile în care cu prilejul prezentării pentru recunoaştere după fotografie, martorii S.P.F., I.A.M. şi A.M., l-au indicat pe inculpatul C.C. ca fiind persoana care împreună cu inculpata C. a racolat mai multe tinere din jud. Botoşani pentru a practica prostituţia în Spania.
Este real că martora B., în declaraţia dată în faţa primei instanţe în prim ciclu procesual a indicat o altă descriere fizică, însă pe de o parte este de observat că este singura dată când această oferă astfel de informaţii ce se referă însă la prietenul inculpatei C. - brunet, cu mustaţă, slab, iar pe de altă parte o asemenea depoziţie nu poate fi avută în vedere în raport de motivarea instanţei de apel în considerentele Deciziei penale nr. 46 din 17 mai 2011.
De asemenea, având în vedere limitele investirii instanţei de fond, nu prezintă relevanţă în cauză dacă au fost sau nu respectate dispoziţiile legale privind eliberarea paşapoartelor persoanelor minore ori modalitatea în care acestea au plecat din ţară şi nici motivele pentru care s-a stabilit audierea martorului sub identitate protejată, l.M., în condiţiile în care s-a apreciat de către procuror că sunt întrunite cerinţele art. 861 C. proc. pen.
La rândul său, deşi inculpata C.C.G. a susţinut că singurul care ar fi desfăşurat activităţile de racolare a victimelor C.A.M., U.N., I.A.M., B.C. şi S.A. ar fi fost inculpatul C.C., aşa cum de altfel ar reieşi şi din depoziţia martorei G. (fostă A.) O., audiată de instanţa de apel în prim ciclu procesual, în realitate, ea fiind, la rândul ei, victima inculpatului care a ajutat-o să-şi facă acte de identitate şi paşaport suportând cheltuielile aferente şi că ea a fost cea care a anunţat organele de poliţie în legătură cu transportul fetelor racolate în Spania făcând posibilă astfel întoarcerea autocarului de la Braşov, cu escorta poliţiei, Curtea a constatat, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, că în realitate, cea în cauză l-a ajutat pe inculpatul C. în activitatea sa de recrutare, în sensul că a căutat, găsit şi convins fete care să plece în Spania, pe o parte din ele cazându-le la domiciliul său până la momentul plecării.
Instanţa de apel nu a contestat faptul că inculpata C. este cea care a informat organele de poliţie în legătură cu transportul fetelor racolate către Spania, însă este de observat că această contribuţie a inculpatei are relevanţă doar în privinţa individualizării pedepsei, în contextul în care în sarcina acesteia s-au reţinut infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, în modalităţile recrutării şi cazării (în cazul victimelor minore C.A.M. şi U.N., şi a victimelor majore I.A.M. şi S.A.) ori în modalitatea recrutării (în cazul victimei majore B.C.) şi nicidecum a transportului, astfel că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 22 C. pen., relativ la desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.
Astfel, potrivit textului legal amintit, „Este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune."
Desistarea constă în întreruperea, încetarea sau renunţarea făptuitorului la continuarea executării începute, deşi exista posibilitatea - de care autorul este conştient - de a o duce până la capăt.
Trebuie precizat că desistarea este posibilă numai atunci când infracţiunea este săvârşită de o singură persoană. Dacă infracţiunea este comisă în participaţie, adică de mai multe persoane, care pot avea calitatea de coautori, instigatori, complici - acela dintre participanţi care renunţă la activitatea la care a înţeles să contribuie, pentru a beneficia de imunitate, trebuie să intervină activ spre a împiedica săvârşirea faptei de către ceilalţi participanţi, deoarece, altfel infracţiunea se va consuma, iar poziţia sa, deşi reprezintă o desistare, o revenire asupra hotărârii luate, nu va avea, practic, nici un efect (art. 43 C. pen.).
Pentru ca desistarea să constituie o cauză de nepedepsire, este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
- desistarea trebuie să aibă loc după ce s-au efectuat unul sau mai multe acte de executare, dar să intervină mai înainte ca executarea acţiunii tipice să fi luat sfârşit; posibilitatea desistării ia naştere odată cu efectuarea primului act de executare şi sfârşeşte în momentul în care executarea este pe cale de a ajunge în punctul său final;
- să existe o manifestare din care să reiasă că subiectul a renunţat la săvârşirea infracţiunii. De cele mai multe ori această renunţare rezultă din simplul fapt că subiectul s-a oprit pe parcursul comiterii actelor de executare, nesăvârşind acele acte care ar mai fi fost necesare pentru ca infracţiunea să se consume. Sunt însă şi cazuri în care o manifestare pasivă nu este suficientă pentru a semnifica desistarea ci, dimpotrivă, subiectul trebuie să se manifeste activ, anihilând eficienţa actelor de executare pe care deja le-a efectuat în vederea producerii rezultatului.
- renunţarea la săvârşirea infracţiunii trebuie să fie voluntară, ceea ce înseamnă că, deşi s-a aflat în situaţia de a putea continua executarea începută, autorul - neconstrâns de nimeni şi de nimic - a pus capăt, prin propria-i voinţă, activităţii infracţionale.
- renunţarea la executare trebuie să fie definitivă. Dacă făptuitorul abandonează numai pentru un oarecare timp executarea începută, cu gândul de a o relua ulterior, în condiţii mai favorabile, nu există o renunţare efectivă la infracţiune, ci doar o întrerupere a executării.
În ceea ce priveşte împiedicarea producerii rezultatului, este acea cauză generală de nepedepsire care intervine în cazul tentativei perfecte, constând în atitudinea făptuitorului de a împiedica producerea rezultatului de bunăvoie şi mai înainte ca fapta să fi fost descoperită.
Aceasta cauză de nepedepsire operează în situaţia în care fapta este comisă de o singură persoană în calitate de autor, cât şi în varianta când sunt mai mulţi coautori care împreună au împiedicat producerea rezultatului.
Pentru a se putea vorbi de o împiedicare a producerii rezultatului, în sensul textului sus-menţionat, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii, dintre care unele sunt similare celor cerute pentru existenţa desistării:
- activitatea infracţională să fi fost în întregime efectuată, dar să nu se fi produs încă urmarea periculoasă prevăzută de lege. Posibilitatea împiedicării producerii rezultatului ia naştere odată cu terminarea executării acţiunii tipice şi sfârşeşte cu un moment mai înainte de survenirea acestuia; atâta timp cât actele de executare n-au fost în totalitate efectuate nu s-ar putea vorbi decât de desistare, iar dacă executarea nu s-a încheiat şi s-a produs rezultatul, infracţiunea s-a consumat şi, ca atare, cauza de nepedepsire examinată nu mai poate funcţiona.
- subiectul să fi efectuat o acţiune pozitivă pentru a împiedica producerea rezultatului şi, ca efect al acestei acţiuni, rezultatul să nu fi survenit. Daca desistarea se manifestă, în general, printr-un comportament pasiv, prin omisiunea de a efectua noi acte de executare, împiedicarea producerii rezultatului presupune, cu necesitate, manifestarea unei atitudini active îndreptate către prevenirea efectelor care, în mod natural ar urma să decurgă din acţiunea săvârşită. Executarea fiind terminată, producerea rezultatului nu poate fi zădărnicită prin simpla pasivitate, ci numai printr-un comportament activ, dinamic.
- manifestarea activă prin. care făptuitorul a împiedicat producerea rezultatului să fi fost voluntară, nesilită, deci neefectuată sub presiunea unei cauze externe.
Nu va exista exonerare de răspundere penală, în baza art. 36 alin. (1) C. pen. atunci când, aflat sub presiunea unor cauze externe, autorul a fost silit -independent de voinţa sa - să acţioneze pentru a împiedica producerea rezultatului.
- împiedicarea producerii rezultatului trebuie să fi avut loc înainte de descoperirea faptei. Odată ce fapta a fost descoperită cum a fost, nu mai există nici un motiv pentru a-l stimula pe făptuitor - prin acordarea impunităţii - să împiedice el însuşi consumarea infracţiunii. Fapta se consideră „descoperită" în primul rând atunci când organele competente să o constate au luat cunoştinţă despre săvârşirea ei.
Ori, raportând cerinţele legale anterior menţionate la cazul dat, Curtea a constatat că la data sesizării verbale a organelor de poliţie de către inculpată cu privire la existenţa unui transport de persoane, care urmau să se deplaseze spre Spania pentru a fi exploatate sexual, infracţiunile pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în modalităţile recrutării şi cazării acelor tinere de către inculpată erau consumate, astfel că nu se pune problema desistării ori a împiedicării producerii rezultatului.
Este real că există o serie de inadvertenţe între declaraţiile date de o parte dintre martori (C.C., fostă B., R. A.M., fostă I.), în sensul că cele invocate în cursul urmăririi penale (prezentând o situaţie de fapt ce susţine actul de sesizare şi îi incriminează pe inculpaţi) nu au mai fost susţinute în totalitate în faţa instanţei de judecată, diferenţele găsindu-şi justificarea în perioada mare de timp care a trecut de la data săvârşirii faptelor şi momentele la care aceştia au fost audiaţi.
Cu privire la aceste contradicţii între declaraţiile date în stadii procesuale diferite, Curtea a apreciat că nu-şi poate însuşi concluziile formulate de către apărătorii inculpaţilor, în sensul că, a priori, trebuie reţinute ca fiind corespunzătoare adevărului cele susţinute în faţa instanţei de judecată, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi publicităţii. Valoarea probantă a declaraţiilor celor audiaţi nu poate fi stabilită în abstract, ci în concret, prin raportare la complexul materialului probator administrat în cauză. Retractarea sau modificarea declaraţiei unui martor, unei părţi vătămate sau chiar a unui inculpat nu poate duce la înlăturarea automată şi nemotivată a declaraţiilor anterioare date în cauză, iar „criteriul" adevărului judiciar este reprezentat de coroborarea probelor administrate în cauză.
Curtea a apreciat că această concluzie nu contravine dreptului la apărare al inculpaţilor, întrucât acesta are ca şi conţinut, printre altele, posibilitatea ca apărarea să examineze, să interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înţeles, sub acest aspect, ca o obligaţie a organelor judiciare de a ţine cont doar de declaraţia dată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate. De altfel, inclusiv în jurisprudenţa C.E.D.O. se menţionează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declaraţiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenţiei, al termenului) în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze faţă de alte declaraţii, făcute de către acelaşi martor în cursul procedurii, chiar şi atunci când există contradicţii între cele două tipuri de declaraţii (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).
În altă ordine de idei, revenirile nu au nici un suport obiectiv, persoanele audiate neinvocând vreo încălcare a drepturilor procesuale, aşa încât, în procesul de apreciere a probatoriului, instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurările faptice concrete, cât şi vinovăţia inculpaţilor.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit încadrările juridice legale ale infracţiunilor comise de inculpaţii C.C. şi C.C.G., ce se circumscriu în drept conţinutului constitutiv al infracţiunilor de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 13 C. pen., comise în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Curtea nu a împărtăşit punctul de vedere exprimat inculpata C., în motivele de apel formulate în scris, referitor la incidenţa în speţă a prevederilor art. 3201 C. proc. pen., pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 3201 C. proc. pen.: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.
Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător.
Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. în acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Ca atare, se constată că, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., legiuitorul nu a impus prezenţa personală a inculpatului în faţa instanţei de judecată, fiind suficient şi un înscris autentic prin care acesta să îşi manifeste opţiunea, însă a condiţionat aplicarea procedurii simplificate de exprimarea acestei poziţii procesuale până la momentul începerii cercetării judecătoreşti.
Există însă situaţii tranzitorii când inculpaţii care au fost trimişi în judecată sub imperiul vechii legi, fiind deci depăşit momentul procesual al începerii judecătoreşti, cum este cazul şi în speţa de faţă, dar care până la soluţionarea definitivă a cauzei se judecă potrivit legii noi, să poată beneficia de prevederile legii mai favorabile doar cu condiţia ca la primul termen de judecată, considerat ca fiind cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, (respectiv 26 noiembrie 2010), indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal să-şi manifeste această opţiune.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că inculpata C. avea posibilitatea de a solicita aplicarea procedurii prevăzute în art. 3201 C. proc. pen., inclusiv în faţa instanţei de recurs la termenul de judecată din 25 noiembrie 2010 (fiind primul termen imediat următor intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010), fie personal, fie printr-un înscris autentic, lucru pe care nu l-a făcut, iar ulterior prin declaraţia dată în faţa primei instanţe existentă la fila 59 dos. a susţinut că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Ca atare, s-a constatat că, solicitarea inculpatei adresată prezentei instanţe de apel ca judecata să se facă în procedura reglementată în dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. este tardivă în raport cu dispoziţiile imperative ale alin. (1) al aceluiaşi articol şi de cele precizate anterior, astfel că nu se poate da eficienţă efectelor prevăzute la alin. (7) al aceluiaşi text de lege.
În privinţa cuantumului pedepselor aplicate pentru fiecare dintre inculpaţi, Curtea a apreciat că sunt prea severe, în raport de circumstanţele reale ale cauzei şi de persO. apelanţilor.
Aşadar, prin aplicarea unor pedepse principale de câte 3 ani închisoare (în loc de 6 ani închisoare) şi a pedepselor complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatului C.C., Curtea a apreciat că a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunilor, dar şi elementelor ce caracterizează persoana inculpatului prin reţinerea circumstanţelor atenuante facultative, astfel că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în modalitatea de executare pentru care a optat prima instanţă este justă şi proporţională, fiind în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Totodată, aplicarea unor pedepse principale de câte 2 ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare) şi a pedepselor complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani (în loc de 3 ani), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 13 C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatei C.G.C., Curtea apreciază că a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunilor, dar şi elementelor ce caracterizează persO. inculpatei prin reţinerea circumstanţelor atenuante facultative, astfel că pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen., este justă şi proporţională, fiind în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.
Curtea a optat pentru suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, în cazul inculpatei C., apreciind că scopul prevenţiei generale şi de reeducarea celei în cauză, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privare de libertate, că pronunţarea soluţiei de condamnare va constitui un avertisment pentru aceasta şi pe viitor nu va mai săvârşi alte infracţiuni, iar în situaţia în care nu va înţelege clemenţa legii, va suporta consecinţele ce decurg din nerespectarea obligaţiilor ce le vor fi impuse în concordanţă cu disp. art. 863 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C.
Apărătorul inculpatului a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi ulterior încuviinţării probei de către instanţă, a depus la dosar un act din care rezultă, în opinia sa, că inculpatul a fost încarcerat în Spania pentru săvârşirea aceloraşi fapte, solicitând ca această perioadă, de o lună, cuprinsă între 7 aprilie - 7mai 2010, să fie dedusă din pedeapsa ce se va stabili, conform art. 73 C. pen.
Având cuvântul pe fondul cauzei, apărătorul a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile, aceasta, în opinia apărării fiind legea penală nouă. A arătat că din probele administrate în cauză rezultă că acţiunea ilicită a inculpatului a constat numai în recrutarea, racolarea, adăpostirea părţilor vătămate, acestea nefiind constrânse sau induse în eroare de către inculpat şi aşa fiind, apărătorul a apreciat că, în sarcina inculpatului se poate reţine infracţiunea de trafic de minori şi nu infracţiunea de trafic de persoane. A mai arătat că părţile vătămate ştiau că merg în Spania să practice prostituţia, manifestându-şi acordul în acest sens.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, apărătorul a arătat că având în vedere acţiunile pe care inculpatul le-a săvârşit faţă de părţile vătămate, respectiv recrutare, racolare, adăpostire a acestora, inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) din noul C. pen. şi proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din noul C. pen., ca urmare a abrogării Legii nr. 678/2001 .
Întrucât părţile vătămate nu au fost constrânse, induse în eroare şi nici nu există vreun caz de sinucidere a victimei, în opinia aceluiaşi apărător, nu se impunea condamnarea inculpatului în temeiul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001 aşa cum a apreciat Curtea de Apel Suceava, acest text de lege fiind abrogat odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen.
În concluzie, apărătorul a opinat că, inculpatul C.C. ar trebui condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. având limitele de pedeapsă cuprinse între 5-12 ani închisoare şi trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu limitele de pedeapsă cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare, aceasta în comparaţie cu limitele de pedeapsă din legea veche,mai mari avute în vedere de instanţa de apel. În final, urmare a admiterii recursului,apărătorul a solicitat menţinerea în continuare a împrejurărilor ce constituie circumstanţe atenuante,deja reţinute de instanţa de apel şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei urmând ca inculpatul să se conformeze obligaţiilor ce îi vor fi impuse de instanţă. Apărătorul a mai arătat totodată că această modalitate de executare a pedepsei, cu suspendarea executării, ar fi justă şi faţă de situaţia coinculpatei C., care, deşi a săvârşit aceleaşi fapte, i s-a aplicat o pedeapsă sub supraveghere. în final a arătat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 teza a II-a, întrucât apreciază că s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi teza I-a întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii care a avut ca urmare sinuciderea sau moartea victimei avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare de către curtea de apel. De asemenea apărătorul apreciază că pct. 9 alin. (1) C. proc. pen. vechi este aplicabil în cauză.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 iunie 2013.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv 14 februarie 2014 este în vigoare noul C. proc. pen., ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie mai sus menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se află în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.C. conform dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior,dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, efectuând o cercetare judecătorească corespunzătoare, administrând în mod direct şi nemijlocit probe noi şi procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final, pe baza interpretării corecte a probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, la concluzia că inculpatul C.C. se face vinovat de comiterea faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în încadrarea juridică stabilită de instanţa de fond.
Din materialul probator administrat în cauză - la care a făcut referire în mod detaliat prima instanţă, coroborat cu cel administrat de către instanţa de apel şi care nu face decât să întărească situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, probe ce infirmă declaraţiile inculpaţilor referitoare la nevinovăţia lor, rezultă următoarea situaţie de fapt:
La data de 08 ianuarie 2004, inculpatul C.C. din Giurgiu, întors recent în România, i-a contactat pe soţii A.M. şi A.O. (actualmente G.O.), din sat. Chişcăreni, oraş Săveni, jud. Botoşani, pentru a preda primului un pachet de la sora sa, numita A.M., persoană plecată de mai mult timp în Spania. Acest lucru este confirmat atât de inculpat, inclusiv prin motivele de apel, dar şi de cei doi martori A. menţionaţi (filele 56-65 d.u.p., fila 68 Dosarul de apel, nr. 2409/40/2006, vol. II), precum şi de către martora B.M. (în prezent decedată), care l-a recunoscut pe C.C. în pozele prezentate de organele de urmărire penală, ca fiind persoană care a adus pachetul (fila 71 d.u.p.).
Din declaraţiile martorului A.M., date în cursul urmăririi penale, a cărui audiere nu a fost posibilă în faţa primei instanţe, cât şi în apel, pentru motivele anterior arătate, rezultă că în acele împrejurări, din discuţiile purtate cu inculpatul C., a înţeles că acesta din urmă doreşte să racoleze nişte fete din judeţul Botoşani pentru a lucra în Spania, în Madrid, la un bar de noapte, fie ca dansatoare, fie ca dame de companie, şi din câte şi-a dat seama să practice şi prostituţia.
întruna din zilele următoare, soţii A., care erau însoţiţi de inculpatul C., s-au întâlnit în Săveni cu inculpata C.G.C., în vârstă de 33 ani la acea vreme (pe care soţii A. o cunoşteau) şi toţi patru au intrat într-un local, unde inculpatul C. i-a propus inculpatei C. să practice prostituţia în Spania, în folosul său, propunere acceptată de cea în cauză, cei doi stabilind totodată ca inculpata să găsească şi alte tinere dispuse să practice această activitate, persoane cărora le va oferi cazare la domiciliu său până la momentul deplasării în Spania, iar inculpatul C. va suporta cheltuielile aferente obţinerii documentelor necesare plecării din ţară şi ale transporturilor interne şi externe.
Cele susţinute de acest martor confirmă pe de o parte afirmaţiile inculpatei C. care a declarat că la rândul său a fost o victimă a inculpatului C., care în schimbul înţelegerii încheiate a ajutat-o să-şi facă acte de identitate şi paşaport suportând cheltuielile aferente, iar pe de altă parte se coroborează cu depoziţiile fostei sale soţii G.O., date în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de control judiciar în primul ciclu procesual.
Deşi inculpatul C. a încercat a acredita ideea că aceşti martori nu sunt credibili, în contextul în care au fost direct implicaţi în activitatea infracţională desfăşurată exclusiv de inculpata C., Înalta Curte, având în atenţie soluţia dispusă faţă de aceştia de către procurorul de caz la pct. IV din rechizitoriul nr. 4/D/P/2004, de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, întrucât la nivelul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, nu împărtăşeşte acest punct de vedere, ci dimpotrivă acordă valoare probantă corespunzătoare acestor depoziţii, apreciind că ele reflectă realitatea.
Din declaraţiile aceluiaşi martor A.M., ce se coroborează cu declaraţiile martorei C.A.M., rezultă că la data de 12 ianuarie 2004, inculpatul C.C., însoţit de martor, s-au întâlnit în oraşul Săveni cu C.C.G. şi victima C.A.M., în vârstă de 16 ani la acel moment - persoană racolată cu o zi în urmă de către inculpata C. care a convins-o să meargă în Spania, unde să lucreze fie în agricultură, fie la bar, ca dansatoarea sau damă de companie şi căreia i-a spus că toate cheltuielile legate de obţinerea paşaportului, transport şi procurarea unor haine vor fi suportate de cel cu care vor merge în acea ţară.
În acele împrejurări C. i l-a prezentat pe C., spunându-i martorei C. că acesta este persoană cu care va merge în Spania, iar C., identificat în persO. inculpatului C.C. i-a reiterat minorei cele relatate de inculpata C., inclusiv faptul că poate practica şi prostituţia, iar cu privire la returnarea cheltuielilor ocazionate cu plecarea sa, i-a precizat că va trebui să le plătească în Spania din câştigul realizat în prima lună de muncă şi în plus o sumă de bani pentru efortul depus de el.
La data de 14 ianuarie 2004, martora C. împreună cu inculpata C., inculpatul C. şi soţii A. s-au deplasat la Botoşani în vederea obţinerii paşapoartelor, taxele de eliberare a acestor acte pentru victima minoră, inculpata şi A.O., fiind achitate potrivit declaraţiilor martorilor C., A.M. şi G.O., de către inculpatul C. la C.E.C., după care au revenit în Săveni.
La data de 30 ianuarie 2004, martora C. împreună cu inculpata C. s-au deplasat la S.E.I.P. Botoşani şi au ridicat paşapoartele simple.
În intervalul 12 ianuarie 2004-19 ianuarie 2004, victima minora C. a locuit la domiciliul inculpatei C., iar din declaraţiile acestei martore rezultă că la data de 15 ianuarie 2004 la domiciliul inculpatei C. a venit şi U.N. (care ştia de la inculpata C. că urmează să lucreze în Spania, fie în agricultură, fie la un bar, ca dansatoare sau damă de consumaţie), persoană cu care s-a deplasat în ziua de 16 ianuarie 2004 la Botoşani, însoţite fiind de cei doi inculpaţi şi de martora A.O., loc unde ea şi O. au făcut pozele pentru paşaport, cheltuielile de transport pentru toate persoanele, cât şi taxa de eliberare a paşaportului pentru N., fiind suportate de inculpatul C.C.
Aceeaşi martoră a declarat că la data de 18 ianuarie 2004 inculpata C. s-a întâlnit cu martora B.C., însă nu ştie ce au discutat, iar că la data de 19 ianuarie 2004 cei doi inculpaţi împreună cu A.M. şi U.N. s-au deplasat la Botoşani pentru ca cea din urmă să-şi facă poze pentru paşaport. în după amiaza aceleiaşi zile, C. a adus-o şi pe I.A.M., persoană care trebuia să plece şi ea în Spania, în aceleaşi condiţii ca martorele C. şi U.
Aspectele relatate de martora C. se coroborează cu susţinerile martorei U.N., victimă în vârstă de 16 ani la acel moment - care în depoziţiile date în cursul urmăririi penale, în apel, în primul ciclu procesual, în faţa instanţei de fond după rejudecare, cât şi în faţa prezentei instanţe a arătat că a cunoscut-o pe inculpata C. la începutul anului 2004 prin intermediul prietenului său de atunci, martorul S.P.F., că aceasta căuta fete care să meargă la muncă în Spania, în agricultură, că ulterior la barul „B." inculpata menţionată i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul C.C., pe care l-a prezentat ca fiind patronul unei societăţi din Spania şi că acesta din urmă i-a propus să meargă la lucru în Spania, fie în agricultură, fie la un bar, ca dansatoare sau damă de companie, şi chiar să se prostitueze, el fiind cel care suporta costul paşapoartelor, transportul şi costul hainelor, banii urmând a-i restitui acestuia în Spania după începerea lucrului şi în plus o altă sumă de bani pentru efortul depus de el, de faţă la aceste discuţii fiind şi martorul A.M. A mai precizat această martoră că a locuit la domiciliul inculpatei, unde se afla şi martora C., şi unde la data de 19 ianuarie 2004 a fost adusă de către C.C.G. şi martora I.A.M., iar a doua zi a venit şi B.C. din Viişoara, ambele urmând a pleca şi ele în Spania.
La aceeaşi dată de 19 ianuarie 2004, împreună cu cei doi inculpaţi, cu A.M. şi B.C., martora U. a mers la Botoşani, unde i s-au făcut fotografii pentru paşaport, precizând că inculpatul C. a fost cel care a plătit cheltuielile aferente, de transport şi taxele de eliberare a paşapoartelor pentru O., C., A.M. şi ea şi tot acesta i-a dat bani martorei B. pentru a merge la Darabani şi a-şi schimba actul de identitate, buletinul de tip vechi constituind un impediment pentru obţinerea paşaportului. A mai menţionat această martoră că la data de 20 ianuarie 2004, inculpata C. a plecat din nou la Botoşani cu martora I.A.M., pentru care a achitat taxele de eliberare a paşaportului acesteia din banii lăsaţi în acest scop de către inculpatul C.
În declaraţia dată în faţa primei instanţe, martora U. a susţinut că a locuit câteva zile la inculpata C. şi că deşi autocarul în care se afla împreună cu inculpata C.A.M. şi A.O. a fost oprit la Braşov, ulterior a ajuns în Spania, tot prin intermediul inculpatului C., la numiţii I. şi F., pentru care a practicat prostituţia, banii fiind trimişi de I. inculpatului C.C.
La data de 03 februarie 2004, victima U.N. s-a deplasat la S.E.I.P. Botoşani, unde i s-a eliberat paşaportul.
Şi martora B. (actualmente C.) C. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe a arătat că la data de 19 ianuarie 2004 a cunoscut-o pe inculpata C., prin intermediul martorului C.V. - aspect confirmat de către acesta din urmă -, că aceasta i-a propus să meargă la muncă în Spania, în agricultură şi că tot inculpata i l-a prezentat pe inculpatul C.C., ca fiind persoana cu care vor merge în Spania, atunci când martora a venit în Botoşani pentru a obţine paşaportul, lucru ce nu a fost posibil întrucât nu poseda carte de identitate, motiv pentru care inculpatul i-a dat o sumă de 500.000 lei vechi în acest scop.
În ceea ce o priveşte pe martora I.A.M. (actualmente R.), relevantă este depoziţia acesteia dată în cursul urmăririi penale şi în care a precizat împrejurările în care a cunoscut-o pe inculpata C., cât mai ales pe inculpatul C.C., pe care l-a şi descris fizic, şi care i-a fost prezentat de prima ca fiind persO. care le va facilita locuri de muncă în Spania şi care a asigurat-o că el va fi cel care va achita cheltuielile de transport şi pentru obţinerea paşaportului, urmând a-i restitui lui aceste sume în Spania după începerea lucrului, precum şi un comision pentru ajutorul acordat.
Victima majoră menţionată s-a deplasat la Botoşani împreună cu inculpata C., pentru obţinerea paşaportului, document eliberat din 04 februarie 2004, dar care nu a fost ridicat de aceasta de la S.E.I.P. Botoşani.
În seara zilei de 15 ianuarie 2004, martora S.A., la solicitarea inculpatei C., s-a întâlnit ce aceasta în barul B. din oraşul Săveni, cea din urmă fiind însoţită de inculpatul C.C. Cei doi inculpaţi au convins-o şi pe aceasta să meargă să lucreze într-un club din Madrid ca dansatoare sau ca prostituată, spunându-i că ei vor suporta cheltuielile cu transportul, bani pe care urma să-i returneze ulterior inculpatului C. din câştigul realizat în Spania, împreună cu suma de 300 euro pentru „efortul" depus de el.
În ziua de 19 ianuarie 2004 martora menţionată s-a deplasat în municipiul Giurgiu împreună cu inculpatul C., locuind la acesta timp de două zile, după care a revenit în oraşul Săveni, iar ulterior, la data de 03 februarie 2004, aceasta a plecat din nou în oraşul Giurgiu, unde s-a îmbarcat într-un microbuz cu destinaţia Madrid, oraş în care, conform înţelegerii avute, urma să se întâlnească cu cei doi inculpaţi şi cu celelalte patru tinere racolate din Botoşani.
Inculpatul C.C. a achitat societăţii de transport ce deţinea microbuzul contravaloarea călătoriei până la Madrid pentru un număr de cel puţin 10 tinere, aspect de atfel confirmat de martorul cu identitate protejată I.M. audiat în ambele faze procesuale.
Coroborând declaraţiile victimelor minore şi majore cu depoziţiile martorilor A.M., persoană care a asistat la mai multe discuţii pe care cei doi inculpaţi le-au avut cu tinerele racolate, înţelegând că acestea erau recrutate pentru a practica prostituţia în Spania, costurile legate de eliberarea paşapoartelor pentru toate fetele, cât şi cele legate de transportul lor în acea ţară urmând a fi suportate de inculpatul C.C.; G.O., fosta soţie a martorului anterior menţionat, ce confirmă aspectele prezentate de aceştia, S.P.F., fostul prieten al numitei U.N. şi fratele numitei S.A., care pe lângă faptul că a confirmat susţinerile fostei sale prietene, l-a descris pe „C. (inculpatul C.C.) şi a precizat că acesta era iubitul surorii sale, ceea ce denotă cunoaşterea cu exactitate a identităţii celui în cauză, cât şi cu relaţiile furnizate de D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Botoşani şi procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere însoţite de planşe fotografice,dar şi cu declaraţiile inculpatei C., din toate acestea rezultând că în cursul lunii ianuarie 2004 inculpatul C.C. a racolat-o pe inculpata C.C.G., după care împreună cu aceasta le-a recrutat pe minorele C.A.M. şi U.N., precum şi pe majorele I.A.M., B.C. şi S.A. pentru a fi exploatate în cluburi din oraşul Madrid din Spania prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Înalta Curte constată că, în mod corect s-a apreciat de instanţele anterioare că, activitatea infracţională desfăşurată de cei doi inculpaţi, astfel cum a fost reţinută şi descrisă anterior, pe baza probatoriului la care s-a făcut referire, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, şi trafic de minori, respectiv recrutare şi cazarea persoanelor minore şi majore, aşa încât susţinerea inculpatului C.C. prin care acesta încearcă să transfere altor persoane răspunderea penală este nefondată.
În speţă este evident că acţiunile de recrutare, prin diferite forme de constrângere psihică (fie prin inducerea în eroare a victimelor în legătură cu activitatea lucrativă pe care urmau să o desfăşoare în Spania - în agricultură sau la un bar, ca dansatoare sau dame de companie, fie crearea unei impresii eronate că pot opta pentru una din variantele prezentate şi doar în ipoteza în care doresc vor practica prostituţia, cu toate că în realitate o astfel de opţiune nu exista, având în vedere declaraţiile martorelor U.N. şi G.O. care odată ajunse acolo au fost nevoite să practice prostituţia pentru I. şi F., persoane ce erau în legătură cu inculpatul C.C.), a martorelor menţionate desfăşurate de inculpaţi, în scopul exploatării acestor persoane, astfel cum acesta noţiune este definită în art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 978/2001, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de trafic de minori, prev.de art. 13 alin. (4) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, atâta timp cât două dintre victime erau minore, toate cu aplicarea art. 13 C. pen.
Constrângerea psihică exercitată prin diverse modalităţi şi de către inculpatul C.C. asupra victimelor era controlată şi dirijată, în mod conştient, asupra lor, pentru a atinge un anumit rezultat, mai exact a le convinge să meargă în Spania.
Contrar evidenţelor, inculpatul C.C. a negat orice contribuţie în racolarea victimelor, acuzând-o pe coinculpata C.C.G. şi pe martorul A.M., susţinând că nu el a completat formularele pentru obţinerea actelor de identitate şi a paşapoartelor, şi că există contradicţii între declaraţiile martorilor I.A.M., U.N. şi B.C. în ceea ce priveşte aspectul său fizic.
Astfel cum în mod corect a apreciat şi prima instanţă de control judiciar şi Înalta Curte opinează că, faptul că inculpatul nu a completat acele formulare, avându-se în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 august 2006 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Botoşani,nu conduce la concluzia că acesta nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de către instanţa de fond, în contextul în care aşa cum s-a arătat anterior, probatoriul administrat în cauză şi la care s-a făcut referire mai sus demonstrează contrariul.
Cât priveşte aşa zisele contradicţii între declaraţiile martorilor I.A.M., U.N. şi B.C. relativ la aspectul fizic al inculpatului, instanţa constată că în cazul primelor două martore, practic nu există sub acest aspect elemente contradictorii, în contextul în care martora I. îl descrie ca fiind o persoană la 30 ani, 1,70 m. înălţime, tuns scurt, vopsit blond, gras, iar martora U. ca fiind o persoană de aproximativ 30 ani, 1,75 m. înălţime, blond vopsit, ochi căprui, gras şi în condiţiile în care cu prilejul prezentării pentru recunoaştere după fotografie, martorii S.P.F., I.A.M. şi A.M., l-au indicat pe inculpatul C.C. ca fiind persO. care împreună cu inculpata C. a racolat mai multe tinere din jud. Botoşani pentru a practica prostituţia în Spania.
Martora B., în declaraţia dată în faţa primei instanţe în prim ciclu procesual a indicat o altă descriere fizică, însă pe de o parte este de observat că este singura dată când aceasta oferă astfel de informaţii ce se referă însă la prietenul inculpatei C. - brunet, cu mustaţă, slab, iar pe de altă parte o asemenea depoziţie nu poate fi avută în vedere în raport de motivarea instanţei de apel în considerentele Deciziei penale nr. 46 din 17 mai 2011.
De asemenea, având în vedere limitele investirii instanţei de fond, nu prezintă relevanţă în cauză dacă au fost sau nu respectate dispoziţiile legale privind eliberarea paşapoartelor persoanelor minore ori modalitatea în care acestea au plecat din ţară şi nici motivele pentru care s-a stabilit audierea martorului sub identitate protejată, I.M.
La rândul său, deşi inculpata C.C.G. a susţinut că singurul care ar fi desfăşurat activităţile de racolare a victimelor C.A.M., U.N., I.A.M., B.C. şi S.A. ar fi fost inculpatul C.C., aşa cum de altfel ar reieşi şi din depoziţia martorei G. (fostă A.) O., audiată de instanţa de apel în prim ciclu procesual, în realitate, ea fiind, la rândul ei, victima inculpatului care a ajutat-o să-şi facă acte de identitate şi paşaport suportând cheltuielile aferente şi că ea a fost cea care a anunţat organele de poliţie în legătură cu transportul fetelor racolate în Spania făcând posibilă astfel întoarcerea autocarului de la Braşov, cu escorta poliţiei, se constată că, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, în realitate, această inculpată l-a ajutat pe inculpatul C.C. în activitatea sa de recrutare, în sensul că a căutat, găsit şi convins fete care să plece în Spania, pe o parte din ele cazându-le la domiciliul său până la momentul plecării.
Şi critica referitoare la nemotivarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, este întemeiată.
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional. Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acestora reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârii justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justitiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul investit cu soluţionarea cauzei sale a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
În speţă se constată că, instanţa de fond a efectuat o cercetare judecătorească completă, în măsura în care acest lucru a fost posibil, câtă vreme mare parte din martori se aflau în străinătate, că a lămurit cauza sub toate aspectele pe baza probelor şi a răspuns apărărilor formulate de către inculpaţi, astfel că nu se poate vorbi de o nemotivare a soluţiei pronunţate sub aspectul laturii penale. Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia "judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor".
Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp. art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr. 7, instanţele şi-au respectat obligaţia de a-şi motiva soluţiile date cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.
Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat a intrat în vigoare noul C. pen. care a adus modificări limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.
Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.
Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii in concrete
Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive, una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza sub aspectul îndeplinirii ultimelor două condiţii, Înalta Curte constată următoarele:
Din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare se constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul au corespondent în noul C. pen.
Analiza situaţiei inculpatului în cazul aplicării legii noi, presupune respectarea principiului proporţionalizării sancţiunilor.
În concret, Înalta Curte va adapta pedepsele prin luarea în considerare a noilor limite prevăzute de legea nouă, în sensul proporţionalizării acestora în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de apel l-a avut în vedere în procesul de individualizare a sancţiunilor.
La momentul comiterii faptelor, anul 2004, infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, săvârşite de inculpatul C.C., în modalitatea faptică reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel erau incriminate în dispoziţiile art. 13 alin. (1), (3) şi (4) precum şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, texte de lege în temeiul cărora în mod corect a fost condamnat inculpatul de către cele două instanţe în baza probelor administrate în cauză.
Art. 12 şi 13 din legea specială mai sus menţionată au fost ulterior abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012, infracţiunile săvârşite de inculpat fiind prevăzute în art. 210, 211, 213 din noul C. pen.
Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, faţă de împrejurarea că în favoarea acestuia au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., dispoziţii care nu se regăsesc în noul C. pen., aplicarea acestora având ca şi consecinţă, reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare.
La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului C.C. instanţele de fond şi apel au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., potrivit cărora, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persO. infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persO. infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persO. căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Fireşte, în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.
În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Faptele pentru care inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond sunt neîndoielnic grave, însă în cadrul operaţiunii complexe a individualizării tratamentului penal, instanţa de recurs, având în vedere maniera în care acesta a procedat, activităţile ilicite desfăşurate de inculpat alături de coinculpata din prezenta cauză, astfel cum au fost descrise anterior, numărul persoanele traficate, precum şi mediul din care acestea proveneau, importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele acţiunilor inculpatului şi, nu în ultimul rând, perioada mare de timp sursă de la data săvârşirii infracţiunilor şi până în prezent, cât şi circumstanţele personale ale acestuia (atitudinea cu privire la faptele comise,antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a), Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei şi resocializarea viitoare pozitivă nu este posibilă, în cazul inculpatului C.C. fără privarea acestuia de libertate.
Totodată Înalta Curte constată că, din actul depus la dosar de către inculpat la acest termen nu rezultă că acesta a fost arestat pentru a fi adus în ţară pentru săvârşirea acestor fapte, susţinerea apărării fiind neîntemeiată.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 481/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 575/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
