ICCJ. Decizia nr. 555/2014. Penal. Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 555/2014
Dosar nr. 4022/1/2012*
Şedinţa publică din 14 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 160 din 21 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 4022/1/2012, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul O.M.N., ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronun ţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 18 decembrie 2012, pe rolul Tribunalului Argeş a fost înregistrată adresa însoţită de dosarul cu acelaşi număr al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a pronunţat încheierea nr. 1414 din 23 octombrie 2012 a secţiei penale a acestei instanţe prin care s-a decis declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuientul O.M.N., în favoarea Tribunalului Argeş.
S-a ata şat Dosarul nr. 1968/109/2007 al Tribunalului Argeş, Dosarele nr. 3838/1/2011, nr. 9339/1/2009, nr. 5544/1/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analiz ând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentin ţa penală nr. 240 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, astfel cum a fost modificată de deciziile nr. 2422 din 24 iunie 2009 şi nr. 1406 din 14 aprilie 2010, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a fost condamnat, între alţii, inculpatul O.M.N. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 lit. a), lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002, de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 290 C. pen. şi de art. 25 C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 289 C. pen.
Instan ţa de fond a considerat că motivul de revizuire invocat de revizuent, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu poate fi primit. Deşi pe parcursul judecării cauzei s-au pronunţat nu mai puţin de trei decizii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a considerat că între acestea nu există nici o contradicţie pentru că, pe de o parte, decizia penală nr. 2422 din 24 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată ca urmare a sesizării ei cu cereri de recurs, iar pe de altă parte, celelalte decizii au fost pronunţate ca urmare a sesizării instanţei supreme cu o cerere de contestaţie în anulare formulată de condamnat, admisă prin decizia penală nr. 3944 din 26 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de rejudecarea recursurilor declarate prin decizia penală nr. 1406 din 14 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă prin această ultimă decizie s-a ajuns la unele modificări minore a deciziei iniţiale date în recurs de instanţa supremă, s-a reţinut că nu există contradicţie între cele două decizii atâta vreme cât decizia iniţială din recurs a fost desfiinţată prin admiterea contestaţiei în anulare care a dus, practic, la rejudecarea recursului şi la pronunţarea unei noi hotărâri în acest stadiu procesual.
Fa ţă de cele de mai sus, în baza art. 394, art. 401 şi art. 403 C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul O.M.N., ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul O.M.N., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât judecătorul fondului nu a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi nu s-a conformat dispoziţiilor art. 405 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca, în final, să respingă în mod greşit cererea, pe fond, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de revizuient a fost respins ca nefondat, pentru considerentele ce urmeaz ă a fi expuse în continuare:
Din punct de vedere al procedurii, prima instan ţă în mod corect a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 403 alin. (1) C. proc. pen., pentru a putea dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire şi a procedat la respingerea acesteia ca atare.
Este drept, c ă prin prisma deciziei nr. XVII/2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această cerere era inadmisibilă şi nu neîntemeiată, având în vedere că, motivul de revizuire invocat prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu se susţine, însă în apelul inculpatului o astfel de modificare a soluţiei nu poate opera fără încălcarea principiului non reformatio in pejus.
Curtea a re ţinut că prin hotărârile judecătoreşti a căror reconciliere s-a cerut, nu s-a procedat la o judecată diferită care să atragă desfiinţarea acestora şi pronunţarea unei noi hotărâri, fiind în discuţie decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs, iar printr-o alta, în calea de atac a contestaţiei în anulare, s-a anulat prima hotărâre dată în recurs şi s-a procedat la o nouă judecată.
Prin urmare, s-a apreciat c ă în speţă, nu există cazul de revizuire invocat, întrucât nu există nicio contradictorialitate între hotărârile în dispută (decizia nr. 3944 din 26 noiembrie 2009, decizia nr. 2422 din 24 iunie2009, precum şi decizia nr. 1406 din 14 aprilie 2010), toate date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea dată în contestaţie în anulare, s-a anulat prima decizie dată în recurs, decizia penală nr. 2422 din 24 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, bucurându-se, astfel, de autoritate de lucru judecat, ultima decizie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 1406 din 14 aprilie 2010.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs revizuentul O.M.N.
Ap ărătorul a pus concluzii de admitere a recursului apreciind că în cauză este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. întrucât există trei hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia, respectiv decizia nr. 3944 din 26 noiembrie 2009, decizia nr. 2422 din 24 iunie2009, precum şi decizia nr. 1406 din 14 aprilie 2010, toate pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul declarat de revizuent este nefondat urm ând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a)-lit. e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei;
- un martor, un expert sau un expert a s ăvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecat ă, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, care nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementat ă ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele re ţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodat ă revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O alt ă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea, dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Examin ând actele şi lucrările dosarului se constată că prin sentinţa penală nr. 240 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, astfel cum a fost modificată de deciziile nr. 2422 din 24 iunie 2009 şi nr. 1406 din 14 aprilie 2010, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, a fost condamnat, între alţii, inculpatul O.M.N. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 lit. a), lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002, de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen., de art. 290 C. pen. şi de art. 25 C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu art. 289 C. pen.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de fond şi apel au considerat că motivul de revizuire invocat de revizuent, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu poate fi primit. Deşi pe parcursul judecării cauzei s-au pronunţat trei decizii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, între acestea nu există nici o contradicţie întrucât, prin hotărârile judecătoreşti a căror reconciliere s-a cerut, nu s-a procedat la o judecată diferită care să atragă desfiinţarea acestora şi pronunţarea unei noi hotărâri, fiind în discuţie decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs, iar printr-o alta, în calea de atac a contestaţiei în anulare, s-a anulat prima hotărâre dată în recurs şi s-a procedat la o nouă judecată.
Fa ţă de considerentele mai sus arătate Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul O.M.N. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Totodat ă va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul O.M.N. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 657/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 400/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... → |
|---|
