ICCJ. Decizia nr. 673/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 673/2014
Dosar nr. 835/99/2013
Şedinţa publică din 25 februarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 206 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului C.C., domiciliat în satul Trifeşti, com. Trifeşti, jud. Iaşi, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 19 (nouăsprezece) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.
În conformitate cu art. 61 alin. (1) C. pen. a dispus revocarea liberării condiţionate faţă de restul de pedeapsă de 1587 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa. penală. nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 03 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, pentru comiterea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) teza finală C. pen. a contopit pedeapsa principală stabilită prin prezenta sentinţă şi restul de pedeapsă cu ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară şi a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa cea mai grea de 19 (nouăsprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare, pedeapsa principală finală de executat fiind de 20 (douăzeci) ani închisoare, alături de aceasta având de executat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, respectiv de la 27 noiembrie 2012 la zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.C., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În baza art. 14, 17, art. 348 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părţii civile minore B.C.N., domiciliată în satul şi com. Trifeşti, jud. Iaşi, în prezent internată în C.P.M.R.U. din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 189, art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.800 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 1600/P/2012 din 21 ianuarie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 37 lit. a) C. pen. în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, pe o durată de circa trei săptămâni, începând cu data de 05 martie 2012 şi până spre sfârşitul lunii martie 2012, a întreţinut trei raporturi sexuale normale şi complete (primul prin deflorarea victimei), cu partea vătămată B.C.N., minoră în vârstă de 13 ani (născută la data de 05 iulie 1998), prin acte de constrângere fizică, dar mai ales morală, şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra.
Inculpatul C.C. a fost liberat condiţionat la data de 14 ianuarie 2008 din executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, iar după punerea sa în libertate a locuit în satul şi comuna Trifeşti, judeţul Iaşi, împreună cu părinţii C.C. şi C.A.
Sora inculpatului, M.M., locuieşte în aceeaşi localitate într-o casă închiriată împreună cu soţul, M.C. şi cei doi copii minori rezultaţi din căsătorie, precum şi cu partea vătămată B.C.N., care provine dintr-o relaţie anterioară.
Partea vătămată mergea destul de des în vizită la bunici, împrejurare în care interacţiona în mod inevitabil şi cu unchiul ei C.C. şi cu verişorii U.P.A. şi U.R.D.
În acest context socio-familial, pe fondul insuficientei ocrotiri parentale, al unei exploatări prin muncă a copilei, conjugate şi cu absenţa unei educaţii corespunzătoare, minora a ajuns într-o situaţie de vulnerabilitate care a favorizat comiterea în mod repetat de către inculpat a unor fapte de abuz sexual îndreptate împotriva ei, după cum se va arăta în continuare.
Mai trebuie precizat faptul că, deşi agresiunile s-au comis în luna martie 2012, sesizarea organelor de poliţie a avut loc în luna noiembrie 2012, mai precis, la data de 26 noiembrie 2012, când, la postul de poliţie al comunie Trifeşti, jud. Iaşi, s-a prezentat mama minorei, respectiv M.M., aceasta reclamându-l pe fratele ei, respectiv inculpatul C.C., ca posibil agresor sexual. La această dată a fost prima dată audiată victima minoră de către Serviciul de Investigaţii Criminale, în prezenţa doamnei psiholog E.F. şi a mamei. întârzierea în sesizare are drept cauză nu numai lipsa de comunicare imediată a minorei despre ceea ce i s-a întâmplat, dar şi indolenţa mamei şi atitudinea acesteia faţă de propria fiică.
Odată cu internarea minorei în centru, relaţia dintre aceasta şi mamă s-a conturat pe deplin. A devenit evident faptul că mama o exploata prin muncă pe fată şi o folosea drept monedă de şantaj pentru fratele ei pentru a putea ocupa ulterior casa părintească. Din fişele privind şedinţele de consiliere rezultă în mod clar au existat conflicte între fiică şi mama şi cu ocazia vizitelor efectuate în centru de către cea din urmă, când M.M. a acuzat-o din nou pentru cele întâmplate în familie, avertizând-o că, indiferent cât stă în centru, tot acasă se va întoarce (filele 232 şi urm. dos. fond).
În după-amiaza zilei de 5 martie 2012 mama minorei, martora M.M., care era însărcinată, a fost transportată cu ambulanţa de la domiciliu şi internată pentru a da naştere unui copil la maternitatea „E.D." Iaşi.
De menţionat este faptul că, din referatul de efectuare a anchetei sociale, aflat la fila 23 ds. urm. pen., rezultă că victima mai are doi fraţi, de 9 ani şi de 8 luni, toţi locuiesc într-o casă cu chirie, alcătuită din două camere, mobilate modest, nici unul dintre părinţi nu este angajat în câmpul muncii, desfăşurând activităţi remunerabile ocazionale.
După plecarea ambulanţei partea vătămată B.C.N. a mers la domiciliul bunicilor, pentru a le spune că mama ei a fost dusă la spital.
Acolo l-a găsit doar pe inculpatul C.C., care „era mahmur, abia se trezise din beţie" şi stătea întins pe un pat din bucătărie. Partea vătămată a mers într-o cameră alăturată şi s-a aşezat pe un pat, rămânând să privească la televizor în aşteptarea bunicilor.
Inculpatul a urmat-o pe partea vătămată în cameră, a încuiat uşa cu cheia (care a rămas în broască), a încercat să-i facă avansuri sexuale, spunându-i că este îndrăgostit de ea şi o iubeşte şi i-a cerut acesteia să întreţină un raport sexual. Partea vătămată a încercat să fugă: „când am auzit aceasta., .am încercat să ies din casă, dar mi-am dat seama că acesta încuiase uşa; cheia se afla în uşă", însă, inculpatul a ajuns-o din urmă şi a împins-o pe patul din bucătărie, a dezbrăcat-o cu forţa de pantaloni şi chiloţi, a imobilizat-o cu mâinile, s-a dezbrăcat şi el, după care a întreţinut un raport sexual normal şi complet, cu deflorarea victimei.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală la data de 26 noiembrie 2012, partea vătămată a precizat că: „ştiam că unchiul meu făcuse -puşcărie şi îmi era frică de el". De asemenea, mai trebuie precizat că, inculpatul a încercat să o determine pe minoră să nu se opună, cerându-i să fie soţia lui şi să plece în străinătate. Cu toate acestea, a imobilizat-o, ţinându-i mâinile deasupra capului (potrivit declaraţiilor victimei, aspecte pe care aceasta, la vârsta pe care o are, nu avea cum să le conştientizeze din altă parte), iar la final, inculpatul a ameninţat-o cu moartea dacă spune la cineva ceea ce s-a întâmplat.
Partea vătămată a rămas în curtea bunicilor, unde a fost găsită plângând de unul dintre verişori, respectiv de către U.P.A., căruia i-a povestit ce păţise. Acesta, deşi iniţial nu a crezut-o pe partea vătămată, a intrat în casă şi l-a confruntat pe inculpat cu acuzaţiile victimei, certându-se cu acesta, după care a luat-o pe minoră cu el la terenul de fotbal, unde a povestit cele întâmplate celuilalt verişor, pe nume U.R.D. În acest sens, procesul verbal de redare rezumativă a convorbirii purtate de lucrătorul de poliţie cu martorul U.P.A. este edificator. Astfel, acesta a precizat că, pe vremea când mama lui (bunica victimei) mai trăia, minora i-a spus că a fost agresată sexual de către inculpat în trei rânduri şi a fost ameninţată cu moartea dacă va povesti (fila 74 dos. urm. pen.).
Niciunul dintre cei doi tineri care au aflat despre abuzul sexual nu au sesizat autorităţile (probabil de teamă, dar şi pentru a nu face familia de ruşine în sat). De frică, ştiind că inculpatul făcuse închisoare şi de regulă purta cuţit asupra sa, minora nu a mai spus şi altor persoane despre cele întâmplate.
Mai trebuie menţionat că minora, în acea zi, nu a mai apucat să-i spună bunicei despre faptul că mama ei este la spital şi nici nu a vrut să mai revină în acea locuinţă. De altfel, nu a mai apucat să-i povestească, la scurt timp aceasta fiind internată în spital pentru grave probleme de sănătate şi decedând la data de 8 mai 2012 (fila 27 dos. urm. pen.).
După aproximativ o săptămână de zile, timp în care mama ei se afla tot la spital (din certificatul de naştere al celui de-al treilea copil rezultând că a fost născut la data de 14 martie 2012 - fila 28 ds. urm. pen.), minora a mers din nou la domiciliul bunicilor, trimisă de martorul M.C. - tatăl vitreg -, pentru a împrumuta un şorţ de care avea nevoie la şcoală. Bunica părţii vătămate, C.A., pe atunci încă în viaţă, era în curte, îngrijind animalele şi i-a cerut minorei să intre şi să o aştepte în casă pentru că este frig afară. Odată intrată în bucătărie, l-a găsit pe bunicul ei dormind, fiind sub influenţa alcoolului. Unchiul se afla în camera alăturată. Minora a intrat în aceeaşi cameră, la televizor, unde l-a văzut pe C.C.. Acesta i-a propus din nou să întreţină un raport sexual, ameninţând-o cu moartea {„nu mai ieşi vie din casă"). Minora l-a refuzat, dar inculpatul a dezbrăcat-o forţat de pantaloni şi a întreţinut un raport sexual normal.
Partea vătămată a susţinut că numitul U.P.A. i-ar fi surprins dezbrăcaţi, însă acesta nu a putut fi audiat. De frica inculpatului, nici de această dată partea vătămată nu a spus nimănui despre agresiunea sexuală la care fusese supusă de inculpat.
După alte câteva zile partea vătămată a mers la domiciliul bunicilor pentru a le restitui şorţul, unde l-a găsit în casă tot numai pe inculpat. Sub promisiunea că îi va da un telefon mobil, inculpatul i-a cerut din nou părţii vătămate să- întreţină cu el un raport sexual. Minora l-a refuzat, iar în momentul în care inculpatul a mers în altă cameră să aducă telefonul aceasta a încercat să plece. Inculpatul i-a reproşat că nu l-a aşteptat pe pat, iar după ce partea vătămată i-a spus că nu vrea să mai facă sex cu el, au intrat în casă verişorii victimei, astfel că intenţiile infracţionale ale autorului nu au putut fi materializate (în accepţiunea legii penale). Se constată că acţiunile întreprinse de inculpat nu pot fi considerate ca început de executare a rezoluţiei infracţionale, acestea rămânând în faza actelor preparatorii nepedepsibile.
Tot în acea perioadă, la sfârşitul intervalului de circa trei săptămâni cât mama părţii vătămate a fost spitalizată la Iaşi în vederea naşterii, la o dată pe care victima nu o poate preciza, cel mai probabil în a treia decadă a lunii martie 2012, s-a consumat ultimul episod de abuz sexual.
În acea zi, după-amiaza, inculpatul a mers la domiciliul surorii sale M.M. pentru a aduce un încărcător de telefon. Inculpatul nu a găsit acasă decât pe partea vătămată, care era într-o bucătărie de vară, mama fiind la spital iar tatăl plecat la muncă. Profitând de aceste împrejurări, inculpatul, care era în stare de ebrietate, a asigurat uşa cu un cârlig, a pus o pătură în geam, după care a obligat pe partea vătămată să întreţină un raport sexual normal şi complet.
Nici de această dată minora nu a găsit curajul de a povesti cuiva cele întâmplate, faptele fiind sesizate cu mare întârziere la postul de poliţie (abia în luna noiembrie 2012).
Din certificatul medico - legal din 26 noiembrie 2012 eliberat de I.M.L. Iaşi (fila 22 dos. urm. pen.) rezultă că minora, la acea dată, prezenta o deflorare completă mai veche de 5 - 7 zile, iar pe corp nu prezenta urme de violenţă.
În vacanţa de vară a anului 2012, partea vătămată minoră a găsit puterea de a povesti cele întâmplate prietenei sale, respectiv numitei M.V.G. Aceasta i-a povestit la rândul ei mamei ei, care i-a cerut „să nu mai umble cu N. - partea vătămată din cauză - să nu păţească şi ea la fel". Martora M.D. confirmă cele spuse de fiica ei.
În luna august 2012, datorită faptului că nu a primit suport din partea prietenei sale, victima a încercat să obţină sprijin de la martora A,A. o vecină. Astfel, i-a povestit acesteia ce i s-a întâmplat, faptul că a fost agresată sexual de mai multe ori de unchiul său C.C. şi i-a cerut să o însoţească la poliţie pentru a-l reclama, pentru că mama ei nu vrea să facă acest lucru. Martora i-a cerut să vorbească cu M.M., fiind necesar ca la poliţie să fie însoţită de unul din părinţi măcar. Nici de această dată minora nu a găsit sprijin direct, însă, martora a luat legătura cu şeful de post, care a chemat-o pe victimă şi pe mama acesteia la poliţie şi astfel a fost făcută sesizarea.
Din declaraţiile victimei date pe întreg parcursul procesului penal rezultă că, inculpatul a folosit atât constrângerea fizică, manifestată prin smucituri şi izbiri (unchiul m-a ajuns din urmă şi m-a izbit de patul din bucătărie, mi-a tras o palmă, a rupt nasturii de la pantalonii mei), prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului şi/sau apăsându-i-le peste faţă, dar şi constrângerea psihică: „mi-a spus să nu zic la nimeni, că altfel o să mă omoare şi apoi o să se omoare şi el", „i-am promis că nu voi spune nimănui; „mi-a fost ruşine şi frică de unchiul meu"; „m-a ameninţat zicându-mi că, dacă nu stau să facem sex, nu mai ies vie din casa ; „a adus un cuţit, mi l-a pus la gât şi mi-a spus să nu mai scot un cuvânt despre ce s-a întâmplat"; toate acestea au fost folosite pentru a anihila împotrivirea copilei; această reacţie de frică din partea minorei este explicabilă în contextul mai larg al istoricului de viaţă al copilei.
Astfel, din prima fişă de examinare psihologică din 26 noiembrie 2012, întocmită de D.G.A.P.C. Iaşi -Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă (fia 25 dos. urm. pen.) rezultă că victima este un copil cu un istoric familial care i-a creat sentimente de insecuritate şi abandon; în familie, minora nu avea o persoană de suport; mama manifesta o lipsă de interes pentru situaţia şcolară a copilei, dar, mai ales, pentru sesizarea instituţiilor abilitate în vederea cercetării şi tragerii la răspundere penală a agresorului; aceste aspecte au deteriorat şi mai mult starea psihică a copilului şi a accentuat sentimentul de insecuritate al acesteia; s-a concluzionat prin această fişă de examinare psihologică faptul că minora a fost victima unor abuzuri multiple (sexuale şi emoţionale)/ prezentând simptomatologie clară de stres posttraumatic, tulburări de somn, coşmaruri, frică de posibilitatea repetării abuzurilor, semne ale depresiei (tristeţe permanentă, sentiment de incapacitate şi inutilitate, incapacitatea de a vedea în viitor); la acel moment s-a propus includerea copilului într-un proces de consiliere, în cadrul D.G.A.P.C. Iaşi.
Reacţia imediată a victimei minore la agresiunea sexuală din partea unchiului nu a putut consta în aducerea la cunoştinţă mamei a faptelor petrecute, ci în aruncarea la tomberon a blugilor cu care a fost îmbrăcată la momentul primei agresiuni sexuale.
Date fiind lipsurile materiale, dublate şi de un interes scăzut din partea mamei în refacerea psihică a copilei, victima nu a mai fost prezentată Direcţiei pentru desfăşurarea şedinţelor de consiliere; acest aspect a determinat instanţa, la data de 21 februarie 2013, să dispună conducerea minorei de către Serviciul de Investigaţii Criminale la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi; la data de 22 februarie 2013, victima a fost identificată şi internată în Centru;
La termenul din data de 4 martie 2013, când deja se afla în Centru, partea vătămată a fost audiată de către instanţă şi a precizat că nu vrea să se întoarcă acasă. Din ultima fişă de evaluare, din data de 23 aprilie 2013 (fila 212 ds. fond) rezultă că minora are o evoluţie favorabilă în Centru, sentimentul de frică faţă de agresor s-a diminuat odată cu scoaterea copilului din mediul familial şi relatarea evenimentelor traumatizante în fata instanţei; relaţiile cu mama au rămas deteriorate, învinuindu-şi mama pentru tot ce i s-a întâmplat, refuză orice contact cu aceasta; urmează a fi înscrisă la şcoală;
Inculpatul C.C. a adoptat o poziţie procesuală parţial corespunzătoare, atât în faţa instanţei de judecată, cât şi în faza de urmărire penală. La început a admis că a constrâns-o victimă de fiecare dată la întreţinerea de relaţii sexuale, ulterior precizând că nu crede că ar fi obligat-o în vreun fel să facă aceste lucruri. Susţinerile inculpatului că nu ar fi constrâns-o în vreun fel, că totul s-a desfăşurat de comun acord, vine în contradicţie cu întreg materialul probator administrat (inclusiv cu fişele de examinare psihologică, ce precizează în mod clar existenţa unei simptomatologii de stres posttraumatic urmare a unor agresiuni sexuale, dublate de istoricul de viaţă al copilei) şi detaliat mai sus.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, inculpatul se consideră vinovat parţial doar prin prisma consecinţelor penale implicate; remuşcările lui nu au nici o legătură cu partea vătămată, ci sunt direct legate de consecinţele penale faţă de propria persoană, empatia faţă de partea vătămată fiind mult diminuată. Este cunoscut ca fiind un consumator de băuturi alcoolice, moment în care îşi exprimă în manieră impulsivă frustrările, are un nivel scăzut de control al propriilor impulsuri, prezintă imaturitate emoţională, respect scăzut faţă de drepturile altora; prezintă dificultăţi în a-şi asuma responsabilitatea socială a propriilor acţiuni.
S-a concluzionat prin referat că, inculpatul ar trebui să beneficieze de o intervenţie structurată, într-un mediu instituţionalizat, care să îi faciliteze o reîncadrare a structurii de personalitate într-o manieră prosocială, cu accent pe valorizarea normelor de conduită, dezvoltarea empatiei, crearea unei imagini realiste faţă de propria persoană. De asemenea, se impune o intervenţie concretă în ceea ce priveşte diminuarea consumului de alcool.
În drept s-a reţinut că fapta inculpatului C.C. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, pe o durată de circa trei săptămâni, începând cu data de 05 martie 2012 şi până spre sfârşitul lunii martie 2012, a întreţinut trei raporturi sexuale normale şi complete (primul prin deflorarea victimei), cu partea vătămată B.C.N., minoră în vârstă de 13 ani (născută la data de 05 iulie 1998), prin acte de constrângere fizică, dar mai ales morală, şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere perioada de timp în care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale prin constrângere cu nepoata sa, tribunalul a constatat că toate aceste acte materiale, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleaşi infracţiuni de viol, au fost săvârşite în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C pen. referitoare la infracţiunea continuată.
La individualizarea judiciară a pedepsei principale, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a reţinut că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii de mişcare, a libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale a unei fetiţe de doar 13 ani, a bazelor morale pe care ar trebui să se ridice familia extinsă, a celor care trebuie să lumineze viaţa unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimei minore.
Prin raportare mai ales la vârsta părţii vătămate, la faptul că minora nu a avut o persoană de suport, trebuie subliniat faptul că agresiunea sexuală şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echilibrului socio¬afectiv al acestuia, astfel cum rezultă din fişele de examinare psihologică. Minora, dincolo de istoricul familial al acesteia, a fost nevoită, pe lângă atitudinea mamei de lipsă de interes faţă de educaţie, de creştere, să experimenteze şi agresiuni sexuale din partea unchiului; din analiza portofoliului victimei care a stat la baza întocmirii ultimei fişe de examinare psiho - socială rezultă gândurile negre care o bântuie, frica şi ura faţă de inculpat, grija pentru viitorul ei, faptul că nu vrea să-şi mai vadă mama pentru că a forţat-o să se întâlnească de mai multe ori cu inculpatul să îi confrunte, pentru că aceasta i-a reproşat că din vina ei s-au întâmplat toate, etc.
Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, a fost unul puternic; astfel, suferinţele fizice şi psihice pricinuite ca urmare a agresiunilor sexuale la care a fost supusă au conturat, la prima evaluare psihologică, un tabloul clinic ce indica la acel moment stări de anxietate şi depresie cu ruminaţii, sentimente de culpabilitate, furie îndreptată către propria persoană. Intervenţia instanţei şi internarea minorei în Centru au condus a declanşarea procesului de reabilitare psihică şi la conturarea unui viitor copilei, care îşi doreşte foarte mult să continue şcoala, de la frecventarea căreia a fost oprită de către mamă, cu precizarea că este mai bine să stea acasă, decât să râdă copiii de ea.
La rândul său, inculpatul prezintă un pericol social foarte ridicat, fapt dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea continuată (prin viclenie la început, încercând să câştige victima sentimental, spunându-i că vor pleca în Irlanda unde se vor căsători, prin constrângere morală şi fizică, prin folosirea chiar a unui cuţit în scopul obţinerii tăcerii acesteia, prin lipsa de consideraţie faţă de minoră şi faţă de celălalt copil, fratele acesteia în vârstă de 9 ani, ultimul contact sexual având loc pe un pat pe care se afla şi minorul dormind, prin blocarea uşii de acces, pe timp de noapte ultima dată), de faptul că nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor comise, el nerecunoscând decât întreţinerea de relaţii sexuale cu nepoata sa.
În plus, atitudinea acestuia de după comiterea faptei, a fost caracterizată prin detaşare emoţională. Inculpatul iriinimalizează importanţa relaţiilor afective, are o tendinţă oportunistă, manifestă o atitudine ostilă faţă de partea vătămată, de desconsiderare a acesteia.
Ulterior, nu numai că nu a manifestat empatie pentru minoră, dar, a precizat că aceasta a vrut de vreme ce nu a anunţat pe nimeni de ceea ce i s-a întâmplat. în plus, sesizarea a fost făcută întrucât nu a fost de acord ca sora sa şi familia acesteia să se mute în casa părintească.
Importante sunt şi concluziile referatului de evaluare, care evidenţiază faptul că, inculpatul ar trebui să beneficieze de o intervenţie structurată, într-un mediu instituţionalizat, care să îi faciliteze o reîncadrare a structurii de personalitate într-o manieră prosocială, cu accent pe valorizarea normelor de conduită, dezvoltarea empatiei, crearea unei imagini realiste faţă de propria persoană.
S-a mai precizat faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, aplicabile fiind disp. art. 37 lit. a) C. pen.
Astfel, din analiza sent. pen. nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 03 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, rezultă că inc. a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. Din executarea acestei pedepse inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 14 ianuarie 2008, rămânându-i de executat un rest de 1587 zile închisoare, faptele penale deduse judecăţii fiind comise în această perioadă.
S-a apreciat că inculpatul denotă o periculozitate socială deosebit de ridicată, o lipsă de corijare prin executarea fracţiunii corespunzătoare din pedeapsa mare aplicată pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiune. Mai mult, actele de constrângere sexuală au fost de această dată comise asupra unei minore care îi era şi nepoată.
În funcţie de aceste criterii, cât şi de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, precum şi de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpatului, instanţa i-a aplicat acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea orientată înspre maxim.
Alăturat de pedeapsa principală, instanţa, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de zece ani, ţinând cont de împrejurările evidenţiate în considerentele prezentei hotărâri.
S-a apreciat că în cauză nu poate fi aplicată pedeapsa complementară a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen., întrucât inculpatul nu are stagiul militar satisfăcut.
La individualizarea, în această modalitate, a pedepselor complementare, instanţa a avut în vedere tocmai comportamentul ilicit şi nedemn al inculpatului, atitudinea lui în relaţiile de familie, în relaţiile cu persoanele de sex opus, violenţele fizice şi psihice, relevate de probele menţionate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, la termenul la care a fost audiată, partea vătămată minoră, prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei/ reprezentând daune morale (fila 125 dos. fond), deşi la un termen anterior instanţa exercitase din oficiu acţiunea civilă pentru aceasta.
în ceea ce priveşte prejudiciul moral, este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia/ invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii/ neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului rn ansamblu, şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.
Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei.
Esenţială este stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii/ nefiind admisă nici o diferenţă în plus, şi nici o diferenţă în minus.
În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la libertatea de mişcare, la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la convieţuirea socială, în cazul lezării bazelor morale pe care trebuie să se întemeieze o familie, chiar şi lărgită, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, a integrităţii fizice şi psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fişele de evaluare psihologică.
S-a reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile.
Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă/ corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.
În cauză, instanţa a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunile exercitate de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părţii civile minore.
Sunt evidente consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viata socială („când adorm îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat", „cea mai mare groaza a mea este prin ce am trecut", „am nevoie de mult ajutor", „sunt foarte trista", „mi se pare că am dat greş", „în inima mea este foarte multă durere", „noaptea mă trezesc mereu", etc - filele 78 - 81 dos. fond - aceste precizări au fost date cu ocazia evaluării iniţiale), traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerea fizică şi morală şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi de atitudinea inculpatului după comiterea faptelor - nu a manifestat empatie, a negat constrângerea; trebuie subliniat că victima era virgină, că a fost violentată fizic, a fost împinsă şi imobilizată; a fost blocată calea de acces spre exterior; după comiterea agresiunii, victima a suferit o nouă victimizare, o victimizare secundară, prin lipsa de empatie din partea persoanelor din anturajul apropiat, din partea mamei; aceasta din urmă a învinovăţit-o pentru tot ce s-a întâmplat, a oprit-o să mai meargă la şcoală, a exploatat-o prin muncă, nu a fost pentru fiica ei o persoană de suport, dovadă că aceasta a încercat să găsească înţelegere la străini (o colegă de aceeaşi vârstă, o vecină etc); minora a prezentat stări fizice deplorabile, accentuate de faptul că mama ei nu a considerat necesar a face eforturi pentru a o aduce pe fiica ei la şedinţele de consiliere psihologică; mai mult, cea de la care se aştepta a o susţine, respectiv mama, îi adresa cuvinte dintre cele mai jignitoare (a se vedea în acest sens declaraţia martorei A.A.: aceasta a precizat instanţei că M.M. îşi făcea fata curvă, haită).
Programele de consiliere la care a fost supusă au reuşit să o determine să vadă un viitor normal. Toate aceste împrejurări, de asemenea, au fost avute în vedere la cuantificarea despăgubirilor morale ce vor fi acordate.
Faţă de cele arătate instanţa a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă, suma de 50.000 lei este necesară şi echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră.
În termen legal, au formulat apel inculpatul C.C., care a invocat nerespectarea procedurii privind declararea secretă a şedinţei de judecată; încălcarea dreptului la apărare al inculpatului şi a principiului contradictorialităţii, nerespectarea dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. şi redozarea pedepsei şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care a criticat sentinţa penală sub aspectul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat Ministerul Public privind aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 146 din 19 septembrie 2013 Curte de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul C.C., împotriva sentinţei penale nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a menţinut-o, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a dedus arestarea preventivă de la 30 aprilie 2013 la zi.
A admis apelul formulat de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi pe care a desfiinţat-o în latură penală, în parte şi rejudecând în baza disp. art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului C.C., în vederea reparării pagubei de 50.000 lei daune morale la care a fost obligat prin sentinţa apelată, către partea civilă B.C.N.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare decizii şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că faţă situaţie de fapt, a rezultat fără dubiu că fapta inculpatului C.C. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, pe o durată de circa trei săptămâni, începând cu data de 05 martie 2012 şi până spre sfârşitul lunii martie 2012, a întreţinut trei raporturi sexuale normale şi complete (primul prin deflorarea victimei), cu partea vătămată B.C.N., minoră în vârstă de 13 ani (născută la data de 05 iulie 1998), prin acte de constrângere fizică, dar mai ales morală, şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, întrunindu-se elementele constitutive ale infracţiunii de „viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Faţă de criticile invocate, instanţa de apel a constatat că raportat la respectarea dispoziţiilor art. 290 C. proc. pen., verificând dispoziţiile instanţei de judecată consemnate în încheierea de şedinţă din data de 04 martie 2013 (fila 129 dosar fond), s-a constatat că aspectele invocate de inculpat nu sunt întemeiate (concluziile părţilor au fost consemnate în pag. 1 a încheierii de şedinţă), partea vătămată minoră a fost audiată cu respectarea tuturor drepturilor procesuale (în prezenţa avocaţilor, a psihologului, a mamei acesteia), iar inculpatul, deşi îndepărtat din sala de judecată, a fost reprezentat prin avocat în momentul audierii acesteia, astfel încât nu s-a încălcat vreun drept al inculpatului (acestuia fiindu-i ulterior citită declaraţia părţii vătămate) şi s-au respectat dispoziţiile art. 326 alin. (2) C. proc. pen.; art. 3271 C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 C. proc. pen., aşa cum rezultă din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, faţă de argumentele expuse, aspectele invocate de inculpat nu sunt probator întemeiate.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în infracţiunea de „act sexual cu un minor", prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a constatat neîntemeiate probator argumentele expuse, întrucât din probatoriul administrat ce a conturat situaţia de fapt expusă anterior, a rezultat clar că inculpatul C.C. a săvârşit asupra minorei actele sexuale prin „constrângerea ei şi profitând mereu de imposibilitatea acesteia de a se apăra".
Constrângerea minorei prin actele infracţionale ale inculpatului asupra sa au rezultat clar : cea fizică manifestată prin smucituri şi izbiri (unchiul m-a ajuns din urmă şi m-a izbit de -patul din bucătărie, mi-a tras o palmă, a rupt nasturii de la pantalonii mei ), prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului şi/sau apăsându-i-le peste faţă, iar cea psihică: „mi-a spus să nu zic la nimeni, că altfel o să mă omoare şi apoi o să se omoare şi el", „i-am promis că nu voi spune nimănui."; „mi-a fost ruşine şi frică de unchiul meu"; „m-a ameninţat zicându-mi că, dacă nu stau să facem sex, nu mai ies vie din casă"; „a adus un cuţit, mi l-a pus la gât şi mi-a spus să nu mai scot un cuvânt despre ce s-a întâmplat"; toate acestea au fost folosite pentru a anihila împotrivirea copilei; această reacţie de frică din partea minorei este explicabilă în contextul mai larg al istoricului de viaţă al copilei; astfel, din prima fişă de examinare psihologică din 26 noiembrie 2012, întocmită de D.G.A.P.C. Iaşi - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă. Martorii asistenţi la reconstituirea traseului au precizat că locurile indicate ca fiind cele unde s-a consumat agresiunea au fost arătate de către victimă şi inculpat în mod liber, fără a exista vreo intervenţie din partea vreunei persoane, indiferent de calitatea acesteia, iar legat de vârsta victimei, trebuie menţionat că, inculpatul ştia foarte bine că minora nu a împlinit 15 ani, dată fiind tocmai relaţia de rudenie existentă între el şi minoră.
Raportat la critica procurorului în apel vizând cheltuielile judiciare reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat în cursul urmăririi penale la care a fost obligat Ministerul Public, s-a constatat că acest motiv nu este întemeiat, întrucât dispoziţiile art. 1 şi 2 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B. de Avocaţi referă şi se completează cu dispoziţiile art. 189 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. - încât onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în cursul urmăririi penale vor fi suportate de Ministerul Public (fiind cuprinse distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli a acestui minister).
De asemenea, în interpretarea acestor dispoziţii sunt şi dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 146/2007 (republicată în 2012), care prevăd că „sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public."
În ceea ce priveşte motivul de apel al procurorului ce referă la aplicarea dispoziţiilor art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., s-a constatat întemeiată critica, întrucât instanţa de fond a omis aplicarea acestor dispoziţii obligatorii.
Chiar dacă inculpatul C.C. nu figurează în prezent cu bunuri (conform adresei din data de 09 septembrie 2013 a Primăriei comunei TrifeştL jud. Iaşi), dispoziţiile art. 163 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 165 C. proc. pen. sunt obligatorii.
În consecinţă, a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.C. în vederea reparării pagubei (reprezentând daune morale) la care a fost obligat inculpatul prin hotărâre.
Verificând sentinţa penală sub aspectul individualizării pedepsei aplicate raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, precum şi împrejurările săvârşirii faptei, instanţa de apel a constatat că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, faţă de atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care faptele au fost comise şi urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii de mişcare, a libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale a unei fetiţe de doar 13 ani.
S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul prezintă un pericol social ridicat, dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea continuată (prin viclenie la început, încercând să câştige victima sentimental, spunându-i că vor pleca în Irlanda unde se vor căsători, prin constrângere morală şi fizică, prin folosirea chiar a unui cuţit în scopul obţinerii tăcerii acesteia, prin lipsa de consideraţie faţă de minoră şi faţă de celălalt copil, fratele acesteia în vârstă de 9 ani, ultimul contact sexual având loc pe un pat pe care se afla şi minorul dormind, prin blocarea uşii de acces, pe timp de noapte ultima dată), de faptul că nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor comise.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate au fost evaluate şi datele vizând faptul că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, constatându-se că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, neexistând motive temeinice pentru redozarea acesteia în sensul reducerii cuantumului.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu o sumă reprezentând daune morale, iar cuantumul daunelor morale a fost stabilit, prin aprecierea criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile.
De asemenea, au fost evaluate consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viaţa socială, traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerea fizică şi morală şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi de atitudinea inculpatului după comiterea faptelor).
S-a constatat astfel, că obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului părţii vătămate (constând în daune morale - pe deplin dovedite), este legală şi temeinică; iar suma. stabilită a fost temeinic cuantificată.
Împotriva acestei decizii, inculpatul C.C. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând admiterea recursului şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. Totodată, a solicitat reducerea pedepsei având în vedere că a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., însă instanţa de fond nu a făcut nicio referire la acest aspect.
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, la 19 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 octombrie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate);
Referitor la cererea formulată de inculpat privind reducerea pedepsei, cu motivarea că deşi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. instanţa de fond nu s-a pronunţat pe această cerere, se constată că prin încheierea din 21 februarie 2013, Tribunalul Iaşi a respins cererea de judecare a cauzei în procedură simplificată, având în vedere că există aspecte ce demonstrează că nu îşi însuşeşte probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi nu înţelege să se folosească de acesta.
De altfel, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, feglementându-se aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, aşa încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.
Recursul inculpatului va fi însă admis în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, în cursul judecăţii, a noului C. pen. şi conform art. 5 se impune stabilirea şi aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Astfel, în speţă de la data pronunţării deciziei din apel, 19 septembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului - 25 februarie 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza a II a C. pen. (cu limite de pedeapsă cuprinse între 15 şi 25 ani şi interzicerea unor drepturi) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 37 lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa principală de 19 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit b) şi lit. e) C. pen. anterior.
Totodată, în conformitate cu art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiţionate faţă de restul de pedeapsă de 1.587 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare şi a fost contopită pedeapsa principală stabilită şi restul de pedeapsă cu ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară şi a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa cea mai grea de 19 (nouăsprezece) ani închisoare/ la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare/ pedeapsa principală finală de executat fiind de 20 (douăzeci) ani închisoare, alături de aceasta având deexecutat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 10 ani.
În noul C. pen. infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior se regăseşte în infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. civ. pen. cu limite de pedeapsă cuprinse între 5 şi 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Comparând limitele de pedeapsă dintre cele două legi pentru săvârşirea infracţiunii de inculpat, Înalta Curte constată că legea nouă este lege mai favorabilă, întrucât limitele de pedeapsă sunt evident mai scăzute.
Având în vedere, că instanţele s-au orientat către limita maximă atunci când au individualizat pedeapsa, se va reduce proporţional pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală sentinţa penală nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi şi menţinută de Curţii de Apel Iaşi, de la 19 ani închisoare la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.
În ceea ce priveşte forma continuată a infracţiunii prevăzută de art. 218 alin. (2) C. pen., se constată că în speţă legea nouă este mai favorabilă, întrucât pentru infracţiunea săvârşită maximul se poate majora cu cel mult 3 ani, faţă de sporul de 5 ani cum era prevăzut în art. 42 rap la art. 34 C. pen. anterior, astfel că, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen.
Va menţine sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 lit a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
De asemenea, având în vedere că recidiva este o instituţie autonomă, raportat la condiţiile de existenţă şi incriminare a acesteia, Înalta Curte constată că dispoziţiile legii vechi cu privire la această instituţie sunt mai favorabile decât ale legii noi, motiv pentru care va face aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.
Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, se va aplica noua lege, ca fiind mai favorabilă, având în vedere dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit a), b) şi f) C. pen.
Faţă de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2013 si art. 83 C. pen. anterior se va menţine revocarea liberării condiţionate şi se vor contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu restul rămas neexecutat de 1587 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 27 noiembrie 2012 la 25 februarie 2014.
În temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 146 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, atât decizia penală atacată cât şi sentinţa penală nr. 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art 5 C. pen. şi rejudecând în aceste limite:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor precum şi sporul de 1 an închisoare.
Reduce pedeapsa principală la 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev de art. 66 lit a, lit b şi lit. f C. pen. la o durată de 5 ani pentru infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior.
Menţine sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală 206 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Iaşi, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. anterior revocă liberarea condiţionată şi contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu restul rămas neexecutat de 1587 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5187 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 553 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, urmând ca inculpatul să execute în final 11 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. f) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 27 noiembrie 2012 la 25 februarie 2014.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu rn suma de 300 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 572/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 657/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
