ICCJ. Decizia nr. 578/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 578/2014
Dosar 3985/97/2013
Şedinţa publică din 17 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3985/97/2013, a fost condamnat inculpatul H.O.V., domiciliat com. Răcbitova, sat Vălioara, jud. Hunedoara, fără antecedente penale, 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen., pentru infracţiunea de corupţie sexuală, prev. şi ped. de art. 202 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
S-au interzis inculpatului, în condiţiile art. 71 C. pen., drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 aprilie 3013 până la 20 iunie 2013.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată C.E.D., domiciliată în Petrila, jud. Hunedoara.
A fost obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 19 aprilie 2013, dat în Dosarul nr. 325/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul H.O.V., cercetat sub aspectul săvârşiri infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2012-martie 2013, inculpatul, profitând de neputinţa părţii vătămate C.E.D., minoră în vârstă de 11 ani, de a-şi exprima voinţa din cauza vârstei, şi-a introdus penisul între coapsele acesteia, atingând organul genital al minorei şi în acest mod până la ejaculare, ulterior ameninţând victima cu acte de violenţă dacă va dezvălui altor persoane fapta comisă.
La termenul de judecată din data de 20 iunie 2013, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate reglementate de art. 3201 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, prin prisma dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi art. 334 C. proc. pen., Tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul H.O.V. este unchiul părţii vătămate C.E.D. în vârstă de 11 ani, rudă de gradul III, fiind fratele mamei părţii vătămate. Cei doi locuiesc în imobile diferite având o curte comună. începând cu decembrie 2012, inculpatul a mers cu partea vătămată într-un imobil nelocuit, aparţinând familiei, unde s-a dezbrăcat atât el cât şi pe partea vătămată, după care, urcându-se pe victimă, şi-a introdus organul sexual între coapsele minorei, atingând organul genital al acesteia, frecându-se până la ejaculare. Aceste practici au continuat până la momentul sesizării organelor judiciare şi sunt confirmate prin declaraţiile părţii vătămate (filele 10-14 u.p.), ale inculpatului (filele 15-17, 19-23, 25). Despre comportamentul indecent al inculpatul faţă de nepoata sa, parte vătămată, se arată şi în declaraţiile martorei O.E. (fila 31) care declară că l-a văzut pe inculpat sărutând-o pe gură pe partea vătămată şi, de asemenea, mângâind-o pe tot corpul.
Potrivit raportului de constatare medico-legală aflat la fila 45, minora era virgină la data examinării şi nu prezenta semne de violenţă pe cap, gât, trunchi şi membre.
S-a apreciat că fapta, aşa cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prev. şi ped. de art. 202 alin. (1), (2) C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen.
La calificarea juridică a faptei, Tribunalul a avut în vedere că, spre deosebire de infracţiunea de viol, unde elementul material este dat de o acţiune de penetraţie sexuală, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 202 C. pen. îl constituie săvârşirea de acte obscene asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.
Aşa cum s-a reţinut şi în alte speţe de caz, în acest text de lege nu se defineşte noţiunea de act obscen, însă Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei defineşte actele obscene ca fiind gesturi sau comportamente sexuale explicite săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete sau cuvinte care prin semnificaţia lor aduc atingere la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală.
Astfel, pot fi considerate ca fiind apte să se circumscrie elementului material al art. 202 C. pen. gesturile sau comportamentele care imită actul sexual, exhibarea organelor sexuale, palparea acestora şi altele asemenea neincriminate distinct, aşa cum este cazul în prezenta speţă.
Pentru considerentele expuse, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de corupţie sexuală, prev. şi ped. de art. 202 alin. (1), (2) C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La stabilirea pedepsei principale instanţa a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a C. pen. reduse cu o treime potrivit disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., persoana inculpatului care nu are antecedente penale (fila 55), prezintă deficienţă mintală uşoară cu tulburări de comportament (raport expertiză fila 38), dar şi vârsta părţii vătămate, modul de săvârşire a faptei, caracterul continuat şi consecinţele acesteia asupra dezvoltării psihice a minorei.
În baza art. 65 C. pen. alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani şi a cărei executare va începe în condiţiile art. 66 C. pen. La stabilirea pedepselor complementare instanţa a avut în vedere, în acord cu principiul proporţionalităţii garantat de art. 53 din Constituţie, nedemnitatea exercitării unei funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat sau funcţii elective publice de către o persoană condamnată penal dar şi riscul la care poate fi supus un minor în eventualitatea exercitării drepturilor părinteşti sau încredinţării tutelei sau curatelei unei persoane condamnate pentru infracţiunea de corupţie sexuală.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 05 aprilie 2013 prin Încheierea penală nr. 15/2013 a Tribunalului Hunedoara şi a fost reţinut pentru 24 de ore începând cu data de 04 aprilie 2013, aşa cum rezultă din ordonanţa aflată la fila 5 u.p., partea finală a acesteia prezentând o evidentă eroare materială.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 aprilie 3013 până la 20 iunie 2013.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii sunt actuale, pericolul concret pe care-1 reprezintă inculpatul pentru ordinea publică nefiind diluat prin trecerea timpului în condiţiile în care subiect pasiv al infracţiunii pentru care a fost arestat şi, ulterior, condamnat inculpatul, este un minor a cărui dezvoltare psihică este pusă în pericol. Pe de altă parte, inculpatul poate manifesta un asemenea comportament faţă de orice minor cu care intră în contact.
Având în vedere disp. art. 17 alin. (3) C. proc. pen., văzând că în cauză nu s-a făcut constituire de parte civilă şi faţă de vârsta părţii vătămate, din oficiu, Tribunalul a constatat că prin fapta săvârşită inculpatul i-a cauzat minorei traume psihice, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi urm. C. civ., a fost obligat acesta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii vătămate C.E.D.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul H.O.V.
Parchetul a criticat, sub un prim aspect, schimbarea încadrării juridice a faptei dispuse de instanţa de fond, apreciind că fapta inculpatului H.O.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a susţinut că, în materialitatea sa, fapta comisă de inculpat a reprezentat viol, iar faptul că penetrarea sexuală nu a fost completă în sensul că nu s-a produs deflorarea minorei, nu schimbă natura infracţiunii comise. în susţinerea acestei argumentaţii, Parchetul a invocat Decizia nr. 3/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
Sub un al doilea aspect, parchetul a criticat cu privire la individualizarea pedepsei, în sensul că nu este situată la valoarea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea de corupţie sexuală, nu s-au reţinut circumstanţe agravante şi nu s-a aplicat un spor de pedeapsă, conform art. 42 C. pen.
Inculpatul H.O.V. a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate.
Prin Decizia penală nr. 141/A din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 213 din 20 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 727/176/2013.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată, numai sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului şi a cuantumului pedepsei principale şi în consecinţă:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului H.O.V., din infracţiunea de corupţie sexuală, prev. de art. 202 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Făcând aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a stabilit inculpatului pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. .
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, cu începere din 4 aprilie 2013 până în 16 septembrie 2013.
S-au menţinut pedepsele complementară şi accesorie, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.O.V. împotriva sentinţei penale nr. 213 din 20 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 727/176/2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, cu referire la dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este fondat, iar al inculpatului H.O.V. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea a reţinut că, în materialitatea sa, faptele repetate ale inculpatului H.O.V. au constat în acte cu caracter sexual şi implicând organele sexuale ale ambelor părţi, respectiv introducerea organului sexual a inculpatului între coapsele părţii vătămate minore, cu atingerea organului genital al acesteia, dar fără deflorare.
În faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând doar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de corupţie sexuală.
Curtea a reţinut însă că faptele inculpatului, în modalitatea lor concretă de săvârşire, constituie acte materiale specifice unui raport sexual consumat şi nu simple acte cu caracter obscene, în acest sens, apreciindu-se că este relevantă şi concluzia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Decizia nr. 3/2005 în recurs în interesul legii.
În consecinţă, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Curtea a înlăturat nelegalitatea hotărârii apelate vizând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol, cum a fost trimis în judecată inculpatul, în infracţiunea de corupţie sexuală.
Ţinând seama de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. aplicabile în cauză şi de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunea de viol, cu încadrarea prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
La stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social al faptei săvârşite, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, are afecţiuni psihice, dar are discernământul păstrat, consecinţele comiterii faptei asupra dezvoltării psihice a victimei minore.
Stabilirea pedepsei în acest cuantum răspunde şi criticii subsidiare invocate de Parchet în motivarea apelului, vizând cuantumul pedepsei.
Pentru aceleaşi argumente, Curtea a reţinut că apelul inculpatului H.O.V. este nefondat, suspendarea condiţionată a executării pedepsei care s-a solicitat neputând fi aplicată, având în vedere cuantumul pedepsei stabilite în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.O.V., solicitând casarea deciziei, în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen., şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, susţinând că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1), (2), C. pen., în infracţiunea infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen.
Examinând recursul, în raport cu motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că a este fondat, pentru considerentele următoare:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ''hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Înalta Curte reţine că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
În prezenta cauză, nu este incidenţă niciuna dintre aceste situaţii, fiind neîntemeiată critica formulată de inculpat, în sensul că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1), (2), C. pen., în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen.
Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a Deciziei nr. 3/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în recurs în interesul legii, care a statuat că, prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prev. de art. 197 C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a Noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din Noul C. pen.
Astfel, examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, se constată că, se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.
Sub aspectul incriminării, infracţiunea de viol, astfel cum a fost săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., se regăseşte în Noul C. pen. în dispoziţiile art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.
În condiţiile Noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă pentru această infracţiune sunt de la 5 la 12 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, care sunt de la 10 la 25 de ani închisoare.
Având în vedere reducerea cu o treime a acestor limite, ca urmare judecării cauzei în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, şi proporţionalitatea pedepsei, instanţa de recurs va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat şi instanţa de apel.
Potrivit hotărârii de condamnare, inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. anterior, care în prezent au corespondent în dispoziţiile art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, Înalta Curte va da eficienţă şi dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost calificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă şi în consecinţă va reduce proporţional şi pedeapsa complementară în raport de noua reglementare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul H.O.V. împotriva Deciziei penale nr. 141/A din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 132 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., a încadrării juridice a faptei şi cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Va reduce pedeapsa de la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., la 5 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 4 aprilie 2013 la 17 februarie 2014.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul în sumă de 200 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi onorariul în sumă de 150 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.O.V. împotriva Deciziei penale nr. 141/A din 16 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 132 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Hunedoara, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Reduce pedeapsa de la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani "pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., la 5 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 4 aprilie 2013 la 17 februarie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul, în sumă de 200 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi onorariul în sumă de 150 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 581/2014. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
