ICCJ. Decizia nr. 581/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 581/2014

Dosar nr. 4977/120/2012

Şedinţa publică din 17 februarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din data de 28 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmbovita, a fost condamnată inculpata M.V., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea în concurs real de fapte penale a 6 infracţiuni de trafic de influenţă, fapte prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu art. 33 lit. a) C. pen.

În baza disp. art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza disp. art. 862 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpata M.V. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte o dată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovita; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 863 alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovita.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpată suma de 3.880 lei.

S-au respins cererile de restituire a sumelor de bani remise inculpatei formulate de către părţile civile D.G. şi C.C.

În baza art. 191 C. proc .pen., a fost obligată inculpată la plata sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare stabilite pe parcursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 80/P/2011 din 15 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, înregistrat la instanţă la 18 iunie 2012 sub nr. 4977/120/2012, a fost trimisă în judecată inculpata M.V.,domiciliată în com. Corneşti, sat Postârnacu, judeţul Dâmboviţa, pentru comiterea a 6 infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 29 august 2010, D.G. a formulat o sesizare prin care a denunţat că în cursul lunii martie 2010 a întâlnit-o pe M.V., despre care aflase din zvon public că a pensionat mai multe persoane în schimbul unor sume de bani şi i-a solicitat să-l ajute să îl pensioneze pe fratele său D.C., pentru motive medicale.

În schimbul serviciului, inculpata i-a pretins suma de 1.500 lei, precizând că va lua legătura cu un medic din cadrul C.E.M. Panduri Bucureşti.

Prin urmare, la data de 7 aprilie 2010, D.G., însoţit de soţia sa D.N., de fiica D.M. Cătălina şi de prietenul acesteia O.C., s-au deplasat la locuinţa inculpatei şi i-au înmânat suma de 1.500 lei, iar la câteva zile, împreună cu fratele denunţătorului D.C.-au mers la C.E.M. Panduri Bucureşti, unde, prin intermediul cunoştinţelor sale, inculpata a reuşit internarea lui D.C.

Ulterior, la mijlocul lunii aprilie 2010, inculpata i-a mai pretins lui D.G. suma de 400 lei, susţinând că oferă aceşti bani unor persoane care au ajutat-o la internarea fratelui său.

Deşi denunţătorul i-a dat şi această sumă, fratele său D.C. nu a fost pensionat medical.

S-a mai arătat în rechizitoriu că Tribunalul Dâmboviţa a autorizat, prin încheierile din 19 şi 31 mai 2011, înregistrarea audo-video în mediu ambiental, emiţând autorizaţiile din 19 mai 2011 şi 125 din 31 mai 2011, iar din conţinutul proceselor-verb ale de redare a discuţiilor purtate între inculpată şi D.G. a rezultat că aceasta a continuat seria promisiunilor privind pensionarea lui D.C., prin intermediul unor medici, în schimbul unei sume de bani, dar şi internarea acestuia, solicitându-i actul de identitate.

De asemenea, s-a mai arătat că la data de 22 martie 2012 A.M., a denunţat că în timp ce inculpata se afla în locuinţa mamei lui, M.M., i-a promis acesteia că o poate ajuta să obţină pensie pentru persoane cu handicap, iar pentru denunţător pensie pentru însoţitorul persoanei cu handicap, susţinând că în schimbul sumei de 600 lei, va interveni pe lângă C.E.M. în vederea obţinerii respectivelor pensii; în acest scop a solicitat cuponul de pensie şi un referat de la specialist, înscrisuri ce au fost găsite la locuinţa inculpatei cu ocazia percheziţiei domiciliare din 7 iulie 2011.

Cu toate promisiunile făcute, inculpata nu a obţinut pensionarea pentru M.M. şi nici certificatul pentru însoţitor al persoanei cu handicap pentru A.M.

La data de 22 martie 2012 şi I.I. a denunţat că în cursul anului 2010 a aflat de la fiul său I.V. că inculpata M.V. i-a pretins suma de 480 lei în schimbul promisiunii că va facilita pensionarea sa pe motive medicale prin intermediul unor cunoştinţe la C.J.P.- Dâmboviţa, iar pentru a-i întări convingerea influenţei sale, a solicitat certificatul de naştere, cartea de identitate, certificatul de căsătorie şi cartea de muncă, documente care i-au fost înmânate, alături de suma de 300 lei de către I.V., fără a obţine însă pensionarea şi fără a-i fi restituite documentele.

Şi D.C. a denunţat contactarea inculpatei în cursul anului 2007 aflând că aceasta poate obţine pensionarea persoanelor care o solicită, iar din discuţiile purtate cu ea a aflat că o cunoaşte pe „doctoriţa Vântu", prin intermediul căreia ar putea fi pensionat, pentru aceasta inculpata cerându-i suma de 300 lei, dar şi documente medicale precum şi cartea de muncă.

Pe parcursul anului 2010, denunţătorul i-a oferit şi alte sume de bani, în total 700 de lei, însă nu a obţinut pensionarea.

La data de 22 martie 2012 P.A. a denunţat, la rândul său, că în cursul anului 2006 inculpata M.V. i-a promis mamei sale pensionarea în schimbul sumei de 600 lei, fiindu-i oferită însă numai suma de 200 lei.

Motivat de promisiunea făcută, denunţătoarea P.A. a purtat o discuţie cu inculpata care a pretins că are cunoştinţe, medici şi asistente în cadrul Comisiilor Medicale de Specialitate, prin intermediul cărora poate facilita pensionarea mamei sale, S.M. dar şi obţinerea unei pensii de însoţitor pentru ea, solicitându-i în acest sens certificatul de naştere şi cartea de muncă.

Inculpata nu a îndeplinit promisiunea, iar cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul său a fost găsită o copie a cărţii de identitate şi o adeverinţă medicală aparţinând lui S.M.

Şi C.C. a denunţat că în cursul anului 2008, inculpata i-a promis că îi va obţine din nou pensia medicală, sistată urmare unor verificări efectuate de C.E.M. Moreni, prin intermediul unor cunoştinţe de la Spitalul Moreni, în contul unei datorii pe care o avea la mama sa, P.G.

Astfel, inculpata a susţinut că poate obţine un diagnostic prin intermediul unor medici de la Spitalul Moreni, apt să ducă la pensionare urmare prezentării la C.E.M., însă inculpata nu a obţinut nici pensionarea denunţătoarei şi nici nu i-a restituit banii datoraţi.

Situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare este dovedită prin: denunţurile şi declaraţiile persoanelor vătămate, declaraţiile inculpatei şi ale martorilor, documentele identificate la domiciliul învinuitei cu ocazia percheziţiei şi procesul-verbal de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental.

După înregistrarea cauzei la instanţă şi constatarea legalităţii sesizării s-a dispus citarea părţilor vătămate şi a inculpatei, iar în şedinţa publică din 26 noiembrie 2012 s-a procedat la ascultarea părţilor vătămate denunţătorii:D.G.; P.A., D.C., A.M. şi C.C., dar şi a inculpatei M.V., după ce i s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 3201 C. proc. pen. şi a precizat că nu doreşte să uzeze de această procedură.

Cu ocazia ascultării inculpatei la termenul de judecată din 26 noiembrie 2012 (filele 31-34), aceasta a precizat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, că îi cunoaşte pe toţi denunţătorii pe care i-a ajutat sub diferite forme însoţindu-i la unităţi spitaliceşti sau la comisiile medicale dar fără a pretinde că ar avea influenţă asupra persoanelor de care depindea pensionarea sau internarea lor or diagnosticarea în vederea pensionării medicale şi fără a obţine vreun folos direct sau indirect de la aceştia.

Inculpata a mai susţinut şi că majoritatea persoanelor pentru care a făcut astfel de servicii i-au plătit transportul, adică 30 lei pentru un drum dus-întors, însă nu este de acord să le restituie vreo sumă de bani deoarece nu este vinovată şi nu a primit de la ei banii pe care îi solicită.

Au fost audiaţi martorii din acte:I.V., S.M., P.G. şi M.M., dar şi cei propuşi de denunţătorul D.G. care s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma totală de 1.900 lei respectiv : D.N. şi O.C.

La rândul său, inculpata a administrat proba cu martori pentru combaterea situaţiei de fapt, D.N., D.C. şi D.M., dar şi martori şi înscrisuri în circumstanţiere.

Inculpata, care a cerut achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a susţinut că infracţiunile de trafic de influenţă nu există fiindcă din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă acţiunea de traficare a influenţei, astfel cum este definită de textul de lege, în condiţiile în care, de esenţa faptei, ţine sintagma „.care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă.", că din coroborarea declaraţiilor date cu conţinutul convorbirilor telefonice nu rezultă cu certitudine că inculpata a pretins şi a primit bani pentru a interveni, lăsând să se creadă că ar avea vreo influenţă, că poate favoriza rezolvarea dosarelor sau cererilor aşa cum au pretins denunţătorii săi iar declaraţiile martorilor din acte fie nu au confirmat acuzaţiile din rechizitoriu, fie nu sunt de natură a o incrimina pe inculpată, impunându-se a fi reţinut actul medical depus de P.A. pentru mama sa S.M., care menţionează că aceasta prezintă diagnosticul „Demenţă senilă", afecţiune neurologică cronică, caracterizată printr-o regresie globală a activităţii intelectuale şi a personalităţii, printr-o diminuare progresivă a memoriei şi a orientării spaţiale şi temporale.

Inculpata a mai susţinut că niciuna din persoanele audiate, denunţători sau martori nu s-au referit la acţiuni concrete de natură a proba pretinsa influenţa pe care ar fi avut-o sau ar fi lăsat să se creadă că o are asupra vreunui funcţionar, chiar dacă s-au pronunţat nume, de altfel ştiute de toate persoanele care sunt interesate în obţinerea unei pensii medicale.

S-a solicitat, prin urmare, achitarea inculpatei, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a stabilit pe baza acestora următoarea situaţie de fapt:

I. În primăvara anului 2010, denunţătorul D.G., aflând că fratele său, D.C. a fost chemat la C.E.M. Panduri Bucureşti în vederea revizuirii dosarului de pensionare pe caz de boală şi temându-se că acesta şi-ar putea pierde pensia, a contactat-o pe consăteanca sa inculpata M.V., pe care o cunoştea de mulţi ani şi i-a solicitat ajutorul pentru obţinerea şi pe mai departe a pensiei pe motive medicale pentru fratele său.

Potrivit declaraţiei date de D.G., acesta cunoştea că M.V. fusese femeie de serviciu la Dispensarul din localitatea Corneşti şi aflase „din zvon public" că aceasta, prin intermediul unor cunoştinţe, a reuşit să pensioneze mai multe persoane în schimbul unor sume de bani.

A mers, prin urmare, la domiciliul inculpatei şi a întrebat-o, aşa cum confirmă şi inculpata, dacă ştie pe cineva la Spitalul Panduri din Bucureşti, care să-l poată ajuta pe fratele său, aceasta comunicându-i că ştie în C.E.M. pe medicul S.

De faţă la discuţia purtată de M.V. cu D.G. a fost şi soţia acestuia, conform declaraţiei date de ea (fila 45), aceasta auzind cum.

Inculpata a vorbit la telefon cu o persoană despre care le spusese că este doctor, fapt care le-a format convingerea soţilor D. că are cunoştinţe la spitalul din Bucureşti.

Fără a cunoaşte pe nimeni la spitalul respectiv, aşa cum a declarat, inculpata a fost de acord să-l însoţească pe D.C. la Spitalul Panduri, întrucât „cunoştea drumul" şi acolo i-a cerut, potrivit declaraţiei acestuia (fila 46) să plătească suma de 20 lei „unei doamne" de la „Biroul de Internări", unde de altfel martorul fusese chemat tocmai în vederea internării.

Potrivit declaraţiei acestui martor, la Institutul Panduri fuseseră chemate şi alte 20-30 persoane, care aşteptau şi ele la acelaşi birou unde a fost dus de către inculpată, după care, la circa 5 minute a fost internat pentru efectuarea unor investigaţii medicale care au durat 4 zile.

D.C. a fost chiar vizitat în perioada internării de către M.V., care s-a recomandat unei asistente ca fiind cumnata sa, martorul având convingerea că aceasta îl poate ajuta să păstreze pensia, mai ales că aflase că a lucrat la Dispensarul din Corneşti şi „deci are cunoştinţe la doctori din Pucioasa, Moreni şi Târgovişte", iar fratele său îi spusese că a ajutat mai multă lume pentru probleme asemănătoare cu a lui, dovada încrederii acordate inculpatei fiind şi faptul că a evitat să vorbească cu cineva în legătură cu situaţia lui medicală, aşa cum îi solicitase inculpata, care îi spusese că nu trebuie să vorbească cu nimeni „pentru că ea a aranjat tot".

Inculpata a arătat că şi ulterior s-a implicat şi a încercat să îl ajute pe D.C. în momentul în care a auzit că acesta nu a întrunit punctele necesare pentru a-i fi menţinută pensia, mergând la Târgovişte, la C.E.M., unde a aflat că pentru a fi pensionată o persoană trebuie să aibă 3 sau 4 internări, după care, urmează să se prezinte la C.E.M., la doctoriţa V.

Deşi inculpata a arătat că familia D.l. i-a promis în schimbul ajutorului că îi va da „câţi bani vreau, adică 10.000-15.000 lei", fără a primi însă vreo sumă de bani pentru drumul făcut la Bucureşti, din declaraţiile lui D.G., care se coroborează cu cele ale soţiei lui, D.N. (fila 45) şi ale prietenului fiicei sale, O.C. (fila 48), care au fost de faţă la întâlnirea cu inculpata, rezultă că i-a înmânat acesteia, în două rânduri, suma totală de 1.900 lei, în schimbul promisiunii de a-l ajuta pe fratele său să-şi păstreze pensia medicală.

De altfel, şi din declaraţia lui D.C., dar şi a soţiei sale D.M. (fila 44), a rezultat că au aflat de la fratele şi respectiv cumnatul lor, că inculpata a solicitat mai întâi suma de 1.500 lei şi la puţin timp, încă 400 de lei, în schimbul ajutorului pe care urma să-l dea lui D.C., el neavând posibilitatea să îi plătească direct inculpatei, pentru că la acel moment unul din copiii săi avea probleme medicale, dar ulterior i-a restituit fratelui său suma de 500 lei, neputând să achite şi restul datoriei, ca urmare a situaţiei financiare precare.

Cu toate că inculpata a negat primirea vreunei sume de bani, martorul O.C. Gabriel a arătat că însoţindu-l în calitate de şofer pe D.G. a văzut cum acesta i-a înmânat inculpatei, în faţa porţii, o sumă de bani, pe care femeia nu i-a numărat, relatând, că ulterior, a aflat că acesteia i-a mai fost înmânată şi o altă sumă, precizând şi faptul că l-a însoţit de mai multe ori pe D.G. să îşi recupereze banii şi a auzit-o pe inculpată spunând „că o să se rezolve, că o să-i dea banii" şi că „nu-i are atunci".

Şi inculpata a arătat în declaraţia sa că D.M. ar fi întrebat-o ce a făcut în legătură cu pensionarea soţului său D.C. şi a aflat de la aceasta că „i-a dat lui D.G. 15.000 lei în legătură cu drumul pe care eu l-am făcut la Bucureşti", dar i-a comunicat martorei că la ea nu a ajuns niciun ban.

Nemulţumit de faptul că inculpata refuză să-i restituie banii, D.G. a formulat un denunţ la data de 29 august 2010.

II. Potrivit declaraţiei inculpatei, aceasta a fost rugată şi de denunţătoarea I.I. să o ajute să iasă la pensie, deşi nu îi spusese că ar cunoaşte pe cineva la Casa de Pensii sau că ar cunoaşte vreun medic. Cu toate acestea, aşa cum a vorbit cu femeia, fiul său, B.I. i-a adus cartea de muncă în original, buletinul, certificatul de naştere şi de căsătorie şi a mers cu ele la ghişeul 1 de la Casa de pensii, unde i s-a comunicat că persoana în cauză trebuie să vină personal.

Deşi a comunicat lui B.l. cele aflate, totuşi, i-a solicitat să-i mai lase cartea de muncă, „ca să îi solicit d-nei N.l. de la Primărie să îmi verifice câtă vechime are în muncă I.I.", serviciu în schimbul căruia a primit suma de 200 lei, din care a înapoiat 10 lei, bărbatul spunându-i că nu are bani de pâine.

Potrivit menţiunilor inculpatei suma i-a fost înmânată după ce aflase de la Primăria Corneşti că I.I. trebuie să plătească C.A.S. Cu banii primiţi a mers să achite suma datorată, dar nu i-au ajuns nici măcar pentru plata unei luni, în condiţiile în care trebuiau achitaţi 270 lei pe lună, pe o perioadă de circa 3 ani.

Cu toate că nu a achitat nimic din banii primiţi, inculpata nu i-a restituit, considerând că i se cuveneau motivând că familia Ionescu avea o datorie la ea, de circa 300 de lei, în urma vânzării unui porc.

Într-adevăr, martorul I.V. (fila 83) a arătat că i-a dat inculpatei suma de 200 lei şi actele originale ale mamei sale, deşi iniţial femeia nu i le ceruse, el apreciind că va avea nevoie de acele înscrisuri, dar şi de bani „pentru drum", la momentul înmânării banilor amintindu-i acesteia că era dator la ea cu suma de 100 lei, pe care, cu acea ocazie, i-o restituia, nemaisolicitând înapoierea diferenţei.

În condiţiile în care martorul nu a putut oferi o explicaţie pentru neconcordantele faţă de declaraţia dată pe parcursul urmăririi penale (fila 37) - în care a arătat că ştia despre inculpată că se ocupa cu facilitarea obţinerii pensiei pe caz de boală în schimbul unor sume de bani, aceasta având cunoştinţe în rândul medicilor şi la C.E.M. şi la momentul la care s-a dus la domiciliul acesteia i-a spus că o poate ajuta „să-i facă pensie pe caz de boală mamei" şi i-a solicitat mai multe acte ale mamei, dar şi suma de 180 de lei, promiţându-i că mama sa nu va trebui să meargă la vreo comisie medicală - declaraţia acestuia că actele, dar şi banii, le-a dat de bună voie, şi doar pentru „că trebuie să aibă de drum" a fost înlăturată.

Nu a fost primită nici declaraţia martorei M.M. (fila 81) care deşi în faţa instanţei a arătat că inculpata nu i-a cerut nici un ban, dar ea i-a dat suma de „6 milioane lei vechi pentru a putea umbla pe drum", cu ocazia declaraţiei dată în faţa organelor de cercetare penală la 1 iunie 2012 (fila 47 dosar urmărire penală) a arătat că inculpata i-a spus că are cunoştinţe doctori şi la asistenţi şi i-a pretins suma de 600 de lei pentru ai facilita obţinerea pensiei pe caz de boală, fără ca ea să se deplaseze la vreo comisie medicală, în condiţiile în care şi inculpata - a arătat că în urma unei discuţii avute cu aceasta i-a promis că va merge să se informeze dacă poate obţine o pensie de handicapat şi că va arăta actele medicale deţinute medicului ei de familie, serviciu pentru care nu a solicitat nici un ban, dar femeia i-a promis că îi va plăti ziua de muncă şi maşina, fără să-i achite însă vreo sumă de bani, deşi a fost atât la medicul de familie, care i-a dat o scrisoare medicală pe care apoi a dus-o la Primăria Corneşti, care a şi dispus efectuarea unei anchete sociale.

III. Inculpata s-a implicat, potrivit propriei declaraţii, care se coroborează cu cea a denunţătorului D.C., şi în internarea acestuia, pe care l-a însoţit la Spitalul Pucioasa, unde l-a sprijinit, discutând cu un cadru medical, pentru o primă internare, după care l-a sfătuit să meargă la C.E.M. din Târgovişte, servicii pentru care a primit, potrivit propriei declaraţii suma de 150 lei. Tot ea a fost cea care i-a spus lui D.C. să meargă la doctoriţa Vântu, care l-a trimis la o consultaţie la Spitalul Panduri, după care, cu actele date de bărbat a mers personal la Spitalul Platformă din Târgovişte, unde a aflat că acesta mai are nevoie de câteva internări, motiv pentru care l-a însoţit la Spitalul de Psihiatrie din Târgovişte, unde a fost internat.

Potrivit declaraţiei dată în instanţă de D.C. (fila 22) mama sa, Dirina Ioana, i-a dat inculpatei în două rânduri sumele de 300 şi respectiv 400 lei, în schimbul promisiunii făcută de inculpată că îl va ajuta să se pensioneze şi, deşi aceasta a făcut demersuri în acest sens, mergând cu el la un spital la Pucioasa şi l-a trimis la Comisia de Expertiză la Târgovişte, la doctoriţa V., care l-a trimis să se interneze la Spitalul Floreasca din Bucureşti, problema sa nu a fost rezolvată şi nici banii nu au fost restituiţi mamei sale.

IV. Tribunalul a mai stabilit pe baza aceloraşi probe că denunţătorul A.M. o cunoştea pe inculpată de aproximativ 10-12 ani; că inculpata a venit la mama sa şi i-a spus că o poate scote la pensie, ca urmare a unui handicap locomotor pe care îl avea şi i-a cerut în schimb suma de 600 lei, spunându-i că ştie pe cineva care o poate ajuta, fără a pronunţa vreun nume sau vreo funcţie. Mama sa auzise prin comună că inculpata poate să rezolve astfel de probleme şi de aceea a fost de acord ca la circa o săptămână sau două să-i dea suma solicitată, care a fost înmânată chiar în domiciliul ei, cu ocazia unei vizite făcută de inculpată.

Aceasta i-a cerut mamei denunţătorului şi acte medicale ce i-au fost înmânate în copie şi odată cu ele şi buletinul de identitate al fiului, inculpata spunând că acesta ar putea să fie menţionat ca însoţitor al mamei, putând la rândul său să primească bani de la stat. Actele şi banii au fost daţi de mama sa în lunile aprilie-mai 2010, fără ca ulterior mama denunţătorului să fie chemată la vreo comisie. A mai menţionat că mama sa nu a fost pensionată şi nici suma de bani nu i-a fost restituită, însă nu au formulat vreun denunţ împotriva inculpatei, declaraţiile din prezenta cauză fiind date urmare citării sale la poliţie.

V. Prima instanţă a reţinut că inculpata i-a promis ajutor şi numitei S.M., care i-a înmânat actele medicale deţinute şi i-a plătit maşina şi ziua de muncă, respectiv 200 lei, astfel cum rezultă din declaraţia inculpatei care se coroborează cu declaraţia dată de denunţătoarea P.A. (filă 20) fiica lui S.M., care a precizat însă că suma a fost cea solicitată de inculpată şi nerestituită, cu toate că problema pensionării nu a fost rezolvată.

VI. Totodată, inculpata a promis ajutor şi denunţătoarei C.C., pe care a însoţit-o la Spitalul din Moreni, unde acesteia i-au fost făcute nişte analize şi o ecografie, aşa cum a confirmat (fila 29), serviciu pentru care nu a fost dată nicio sumă de bani, însă aceasta din urmă a precizat că în schimbul ajutorului inculpata a cerut să nu mai restituie împrumutul de 600 lei, pe care îl făcuse la mama ei, P.G., în anul 2009.

Din acţiunile inculpatei aşa cum au fost reţinute de prima instanţă rezultă că aceasta a pretins şi a primit diferite sume de bani pretinzând că are influenţă asupra unor cadre medicale sau lăsând să se creadă că are o astfel de influenţă pentru a-i determina pe denunţători şi membri familiilor lor să-i plătească sumele de bani pretinse în schimbul promisiunilor de a fi pensionaţi medical ori de a primi ajutorul acordat pentru însoţitorii persoanelor cu handicap.

Astfel, instanţa de fond a analizat în detaliu declaraţiile: denunţătorului D.G. care a susţinut că i s-a pretins şi a înmânat inculpatei suma de 1.900 lei, în două rânduri, în prezenţa soţiei sale D.N. şi a prietenului fiicei sale, O.C., declaraţii care se coroborează cu cele ale acestor persoane; ale denunţătoarei I.I. care a arătat că inculpata i-a pretins suma de 480 lei predată în două etape, respectiv 300 lei şi 180 lei, şi care se coroborează şi ele cu cele ale martorului I.V.; ale martorei M.M. şi ale denunţătorului A.M., ale denunţătoarei P.A. - care a arătat că mama sa i-a dat inculpatei, la solicitarea acesteia, suma de 200 de lei şi ale denunţătorului D.C. - care a arătat că mama sa i-a înmânat inculpatei, la solicitarea acesteia suma de 700 de lei, sumă, recunoscută numai în parte, de altfel, de către inculpată, respectiv 150 de lei.

Sumele la care au făcut referire aceste persoane în faţa instanţei corespund cu cele menţionate pe parcursul urmăririi penale şi au fost recunoscute în parte de către inculpată, care fie a arătat că deşi i s-au promis „câţi bani va dori" de către D.G. nu a primit de la acesta niciun ban, fie a arătat că a primit „în schimbul acestor servicii" (fila 32) de la I.B. (V.) suma de 200 lei, din care a înapoiat 10 lei, suma de 150 lei de la mama lui D.C., de la S.M., mama numitei P.A. suma de 200 lei, iar de la „majoritatea persoanelor pentru care am făcut aceste servicii", aşa cum a precizat inculpata (fila 34 şi 33) a primit sume de bani cuprinse între 30 şi 50 de lei pentru transport.

Drept urmare faţă de prevederile art. 257 alin. (2) C. pen., rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, tribunalul a considerat că se impune confiscarea de la inculpată a sumelor precizate iniţial ca fiind date acesteia, revenirile ulterioare din declaraţiile denunţătorilor şi ale martorilor neavând o explicaţie plauzibilă şi fiind subiective, cei audiaţi arătând în faţa instanţei doar că nu mai au nevoie de banii respectivi.

Prin urmare, s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 1.900 lei dată de D.G., a sumei de 200 lei dată de către S.M., de 600 lei înmânată inculpatei de către M.M., de 480 lei dată de către l.I., dar şi de 1.000 lei data de către D.I., în total suma de 3.880 lei, mai puţin a celei de 600 lei dată de către P.G. cu titlu de împrumut.

Actele medicale, dar şi cele de stare civilă ale denunţătorilor ori membri ai familiilor lor după caz, au fost găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 7 iulie 2011 la locuinţa inculpatei, atestând primirea de către aceasta de la numeroase persoane a unor astfel de documente, împrejurare care confirmă activitatea infracţională a inculpatei ce întruneşte elementele constitutive a 6 infracţiuni de trafic de influenţă, fapte prevăzute de art. 257 C. pen., în condiţiile concursului real de fapte penale.

Tribunalul a stabilit că inculpata a acţionat cu intenţia directă de a-şi trafica influenţa, aceasta dându-şi seama de ceea ce făcea şi dorind să practice influenţa sa reală sau presupusă asupra unor medici, prevăzând şi dorind urmarea faptelor, adică starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu a cadrelor medicale, aspecte rezultate inclusiv din declaraţia inculpatei, care a arătat că ea a fost cea care a solicitat, în mai multe rânduri, să-i fie lăsate documentele medicale pentru a fi prezentate unor medici, la care a şi apelat, pentru a obţine informaţii care să fie transmise celor interesaţi de obţinerea ori menţinerea pensionării fără ca ei să fi îndeplinit condiţiile legale în acest sens.

Împrejurarea că toate aceste persoane aveau cunoştinţă de faptul că fie nu îndeplineau cerinţele medicale pentru a fi pensionaţi, fie nu se prezentaseră vreodată la vreun control în vederea obţinerii pensionării şi deci au fost de rea-credinţă, atunci când au solicitat inculpatei sprijinul în acest sens, face diferenţa între infracţiunea de înşelăciune şi cea de trafic de influenţă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa de fond a ţinut seama de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, considerat ca fiind ridicat, în raport de modalitatea de a-i însoţi pe o parte din cei interesaţi la spitalele sau comisiile medicale unde trebuiau să se prezinte şi unde lăsase să se creadă că ar avea influenţă asupra cadrelor medicale; de împrejurările comiterii lor, dar şi de atitudinea inculpatei, care a recunoscut în faţa instanţei, cu nuanţări şi interpretări proprii faptul că a fost de acord să-şi ajute consătenii, mai ales că se afla cu unii în relaţie de prietenie şi se deplasa cu uşurinţă în diferite localităţi din judeţ, dar şi la Bucureşti, precum şi de lipsa antecedentelor sale penale, fiind la primul contact cu legea penală, dar a avut şi o atitudine bună în societate, conform declaraţiilor martorilor S.E. şi S.M. (filele 84-85).

Faţă de cele reţinute, s-a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, resocializarea inculpatei putându-se realiza prin aplicarea art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere faţă de comportamentul anterior şi ulterior săvârşirii faptelor.

În aceste condiţii, după stabilirea cuantumului pedepselor, instanţa fondului a stabilit un termen de încercare, potrivit disp. art. 862 C. pen., compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care a adăugat un interval de timp de 3 ani, considerat suficient pentru a se verifica comportamentul inculpatei în societate.

Pe durata termenului de încercare, tribunalul a stabilit ca inculpata să se supună unor măsuri de supraveghere impuse de disp. art. 863 C. pen. după cum urmează:să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Întrucât s-a dispus ca supravegherea să se realizeze de către Serviciul Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, acestuia i se vor comunica măsurile dispuse de către instanţă, în conformitate cu disp. art. 863 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 864 C. pen. rap. la art. 83 C. pen., inculpatei i s-a atras atenţia asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 83 C. pen., în sensul că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă, chiar după expirarea acelui termen, instanţa va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei s-a. suspendat şi executarea pedepselor accesorii interzise inculpatei, respectiv drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., neimpunându-se în raport de faptele săvârşite, să-i fie interzis şi dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a teza I C. pen.

Instanţa a respins cererea de despăgubiri formulată de partea civilă D.G. şi reprezentând contravaloarea drumurilor făcute la indicaţia inculpatei la diferiţi medici sau la parchet ori instanţă, acestea nefiind dovedite cu înscrisuri care să le dovedească după cum a respins şi solicitarea de restituire a sumelor date inculpatei, inclusiv cea a denunţătoarei C.C., acestea urmând a fi confiscate, aşa cum s-a argumentat în considerentele sentinţei.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel inculpata M.V. şi partea civilă D.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelanta-inculpată a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond. în apelul său, apelantul parte civilă D.G. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond i-a respins cererea de restituire a sumei de 1.900 lei pe care a dat-o inculpatei deşi art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 îl îndreptăţeau la obţinerea acesteia, deoarece banii se restituie persoanei care i-a dat dacă aceasta a denunţat fapta autorităţii mai înainte de sesizarea organului de urmărire penală.

Prin Decizia penală nr. 166 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata M.V., domiciliată în com. Corneşti, sat Postârnacu, jud. Dâmboviţa şi de partea vătămată D.G. domiciliat în com. Corneşti, sat Ibrianu jud. Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 43 pronunţată la data 28 ianuarie 2013 de Tribunalul Dâmboviţă.

A fost obligată apelanta inculpată la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova, iar apelantul parte vătămată a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu acelaşi titlu.

Pentru a decide astfel, verificând sentinţa apelată în raport de criticile formulate de cei doi apelanţi, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.

Astfel, s-a reţinut că probele administrate de organul de urmărire penală şi de instanţa de fond relevă că în perioada 2006-2010 inculpata a pretins şi primit de la denunţătorii D.G., A.M., I.I., D.C., P.A. şi C.C. diferite sume de bani promiţându-le că în schimbul acestora le va facilita obţinerea pensionării medicale sau menţinerea acesteia prin intermediul unor cunoştinţe:medici, asistenţi medicali sau funcţionari aparţinând unor instituţii specializate.

Prima instanţă a analizat punctual şi în detaliu denunţurile, plângerile şi declaraţiile formulate de cei 6 denunţători pe care le-a coroborat cu declaraţiile unor martori, inclusiv oculari, cu depoziţiile inculpatei precum şi cu înscrisurile găsite la locuinţa inculpatei şi cu înregistrările convorbirilor purtate în mediu ambiental, stabilind în mod legal şi temeinic răspunderea penală a făptuitoarei M.V. pentru comiterea a 6 infracţiuni de trafic de influentă.

Chiar dacă în mod constant inculpata şi-a susţinut nevinovăţia, cu motivarea că faptele penale de care este acuzată nu există, argumentând atât în faţa instanţei de fond cât şi prin apelul de faţă că niciun mijloc de probă nu confirmă în mod cert, clar şi obiectiv infracţiunile pretins săvârşite, Curtea a reţinut că, în realitate toate cele 6 fapte penale există în materialitatea lor, au fost comise de inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru a atrage răspunderea sa penală.

Astfel, nu poate fi tăgăduită găsirea la domiciliul său a unor documente constând în acte de stare civilă si medicale aparţinând multor persoane între care şi cele la care s-au referit denunţurile şi plângerile (filele 36-45 dosar urm. pen.) pe baza cărora a fost începută ancheta penală din această cauză(filele 76-82 dosar urm. pen.).

Referitor la aceste documente, inculpata, care nu putea contesta percheziţia domiciliară efectuată la 7 iulie 2011, a susţinut că au fost lăsate la locuinţa sa de cei pe care, cunoscându-i ca şi consăteni sau chiar prieteni, a dorit să-i ajute în sensul de a-i însoţi la diferite spitale, a arăta documentele lor unor medici sau altor funcţionari ori a facilita internarea sau diagnosticarea lor, în schimbul unor sume mici care reprezentau doar costul drumului şi eventual al zilei de muncă.

În realitate, inculpata a primit pentru aşa zisele servicii dezinteresate, făcute exclusiv din dorinţa de a-şi ajuta consătenii, sumele de bani menţionate în plângerile şi sesizările celor care au plătit-o crezând în influenţa acesteia asupra persoanelor din diverse instituţii ale statului de care depindea pensionarea lor medicală, în grad de handicap, acordarea ajutorului de însoţitor, astfel cum în mod corect a stabilit instanţa fondului.

Astfel, cu ocazia audierii sale, martora M.M. (fila 81) a declarat că, deşi inculpata nu i-a cerut niciun ban, i-a dat 6.000.000 lei vechi pentru „a putea umbla pe drum", crezând de cuviinţă că trebuie să-i dea aceşti bani. Nu a întrebat-o ce o să facă cu banii şi nici ce o să facă pentru a-i rezolva problema, mai ales că ea nu deţine un certificat de handicap şi nici nu a fost la vreo instituţie pentru a obţine pensie legală de însoţitor pentru fiul său. Inculpata i-a cerut numai buletinul, pe care i l-a restituit după câteva zile, dar nu i-a cerut să meargă la vreo comisie, ci i-a spus numai că va veni la ea un doctor care o să îi verifice starea de sănătate, fapt ce nu s-a întâmplat.

Martora P.G. (fila 82) a arătat că, de-a lungul timpului inculpata i-a solicitat diferite sume de bani, pe care i le-a restituit şi, de aceea, când în urmă cu 5 ani i-a cerut din nou bani, a fost de acord să o împrumute. I-a cerut cu acea ocazie suma de 600 lei, nespunându-i pentru ce are nevoie. Deşi în diferite momente i-a cerut să îi restituie, a tot amânat-o, spunându-i că nu îi are, astfel încât după un anumit timp nu i-a mai cerut. Nu i-a solicitat nici un serviciu inculpatei, neavând ce anume să îi ceară. Nici fiica ei, C.C., nu i-a spus că i-ar fi cerut ceva şi niciuneia nu le-a promis că o să le ajute cu obţinerea unei pensii. A precizat că în ultima perioadă nu i-a mai cerut inculpatei să îi restituie banii, nemaiputând ieşi din casă datorită stării de sănătate şi nici inculpata nu a venit să îi restituie, şi a solicitat ca inculpata să îi restituie suma datorată. A mai arătat că fiica sa a beneficiat de o pensie pe caz de boală, căreia i-a fost sistată şi nu a mai încercat să obţină o altă pensie, nici legal şi nici prin intermediul inculpatei.

Martorul I.V. a declarat şi el că în urma cu circa 2 ani mama sa, I.I., se tot văita că nu are bani şi de aceea s-a hotărât să meargă la inculpată pentru a-l ajuta să se intereseze cum poate obţine o pensie. Deşi nu o cunoştea foarte bine, s-a dus la inculpată, despre care ştia că i se spunea „mama V.", fără a avea în vedere ceva anume, dar şi pentru că nu cunoştea pe nimeni în Târgovişte şi de aceea s-a gândit să apeleze la cineva care să se informeze pentru mama sa.

Martorul nu a putut explica instanţei de fond de ce în declaraţia dată în faţa poliţiei a afirmat că M.V. se ocupa cu facilitarea obţinerii pensiei pe caz de boală, el neavând astfel de relaţii în legătură cu inculpata şi necunoscând ca aceasta să se fi ocupat cu facilitarea obţinerii pensiei pe caz de boală pentru diferite persoane. Când a mers la inculpată i-a lăsat acesteia buletinul mamei, dar şi cartea de muncă, certificatul de naştere şi de căsătorie, astfel cum inculpata a cerut precum şi suma de 200 lei, din care jumătate reprezenta o datorie mai veche Problema mamei nu a fost însă rezolvată şi nu a obţinut pensie şi nici nu a fost chemată la vreo comisie medicală, după cum nici inculpata nu i-a restituit suma de 100 lei.

Martorul ocular O.C. Gabriel (fila 48) a arătat că la începutul anului 2010 l-a însoţit pe D.G., tatăl prietenei sale, la domiciliul inculpatei, el fiind cel care a condus maşina. împreună cu ei a mers şi D.N., dar şi fiica lor, D.M.. A văzut când D.G. i-a dat inculpatei o sumă de bani, fără ca aceasta să îi numere şi a aflat de la el că era vorba de 1.500 lei. A auzit că banii respectiv erau daţi pentru ca inculpata să îl ajute pe D.C. să nu îi fie "tăiată" pensia, mai ales că acesta avea şi probleme financiare.

Ulterior, peste circa 1 an, l-a însoţit pe D.G. la domiciliul inculpatei, în mai multe rânduri, pentru ca aceasta să îi ceară restituirea banilor întrucât nu se rezolvase problema pensiei fratelui său. Atât din discuţiile purtate în familia Dinu, dar şi de la prietena sa a auzit că D.G. i-a mai dat inculpatei suma de 4.000.000 lei vechi, care nu au fost restituiţi, deşi lui D.C. i-a fost tăiată pensia. A putut auzi la momentul la care l-a însoţit pe D.G., din discuţiile care aveau loc la poarta inculpatei că aceasta îi spunea bărbatului că o să se rezolve, că o să-i restituie banii pe care nu îi are. A menţionat că a asistat la astfel de discuţii de 2 ori, dar l-a mai însoţit pe D.G. şi cu alte ocazii, când inculpata nu a fost acasă.

Martora D.N. (fila 45) a arătat că în luna aprilie 2010 soţul său i-a spus că a discutat cu inculpata pentru ca aceasta să-l ajute pe fratele său, D.C., să iasă la pensie. I-a spus că inculpata i-a cerut suma de 1.500 lei pentru a vorbi cu un doctor. A doua sau a treia zi a mers cu soţul său la domiciliul inculpatei pentru a-i duce suma solicitată şi atunci femeia le-a spus că vorbeşte cu un doctor la Bucureşti şi de faţă cu ei a dat un telefon, auzind cum discuta cu o persoană, fără a putea însă auzi vocea acelei persoane, în condiţiile în care ea stătea în maşină, iar inculpata era la poartă. Le-a spus că urmează să vină la Bucureşti împreună cu D.C., pentru ca acesta să fie internat în spital. Discuţia purtată de inculpată la telefon a făcut-o să creadă că aceasta vorbeşte cu un doctor. Martora a mai precizat că banii au fost daţi de faţă cu O.C., care îi însoţise în calitate de şofer, dar şi că banii le aparţineau numai lor. A arătat că la circa o lună inculpata a mai solicitat suma de 400 lei, spunându-le că a avut cheltuieli cu transportul, banii fiindu-i daţi tot în prezenţa sa şi a lui O.C. Inculpata l-a însoţit pe D.C. la Bucureşti la Spitalul „Panduri", când cumnatul său a fost internat timp de două zile, dar cu toate acestea nu a fost pensionat. înainte de a-i înmâna inculpatei suma de 400 lei, D.C. apucase să le restituie suma de 500 lei, însă restul sumei nu le-a mai fost înapoiată, acesta având probleme de sănătate cu fiul său. Nici inculpata nu le-a restituit nicio sumă de bani.

Martora D.M. (fila 44) audiată la solicitarea inculpatei a arătat că soţul său, D.C., fusese pensionat pe caz de boală şi urma ca pensia să-i fie revizuită. De aceea, fratele său, D.G. a vorbit cu M.V. care i-a spus că are cunoştinţe la Bucureşti şi îl poate ajuta să obţină în continuare pensie. La cererea inculpatei, D.G. i-a dat suma de 1.900 lei, alături de acte medicale pe care le-a cerut soţului ei, printre care o scrisoare medicală şi decizia de pensionare, acte pe care i le-a restituit la puţin timp. A menţionat că din suma dată de cumnatul său, ei i-au restituit numai suma de 500 lei, neputând să îi dea şi restul banilor, datorită problemelor financiare pe care le au. A arătat că inculpata l-a însoţit pe soţul său la Spitalul „Panduri", unde acesta a fost internat pentru investigaţii medicale, fără însă ca decizia de pensionare să-i fie reînnoită, motiv pentru care banii daţi de ea trebuie să-i fie restituiţi. Cu ocazia întâlnirii inculpatei în cursul anului 2012, a întrebat-o despre suma de bani dată de cumnatul său, însă aceasta i-a spus că trebuie să discute cu acesta din urmă. Nu a întrebat-o atunci dacă a primit de la acesta suma de 1.900 lei.

Şi martorul D.C. (filele 46-47) a arătat că a fost pensionat în urma unor probleme medicale oftalmologice şi întrucât în anul 2010 toţi pensionarii au fost chemaţi la comisii medicale pentru a fi reevaluaţi, fiindu-i teamă, să nu piardă pensia i-a spus fratelui său şi l-a întrebat dacă poate să o ajute să o păstreze. El i-a spus că ştie pe cineva în com. Corneşti care l-ar putea ajuta şi care are cunoştinţă la Spitalul „Panduri", unde fusese chemat pentru expertizare. Chiar în ziua în care fusese chemat la expertiză, fratele său i-a spus că merge şi el împreună cu persoana care urmează să îl ajute. A fost, prin urmare, împreună cu fratele său şi cu un nepot, D.C., care i-a însoţit ca şofer, la domiciliul inculpatei şi apoi la Bucureşti, aceasta spunându-le că are cunoştinţe la Institutul Panduri, care se ocupă cu revizuirea pensiei, fără a le indica vreo persoană, dar comunicându-i că a scos mai multă lume la pensie, ducându-i la aceeaşi comisie. A menţionat că inculpata îi solicitase fratelui său suma de 1.500 lei şi apoi încă 400 lei, sumă pe care fratele său i-a spus că i-a dat-o inculpatei, din care el nu i-a restituit decât suma de 500 lei. Inculpata nu i-a cerut nici un act medical, ci el a dus actele la comisia de la Institutul Panduri care îl chemase. Când a ajuns la institut şi-a dat seama că inculpata ştia pe cineva, întrucât chiar la intrare, în momentul în care a ajuns l-a pus să dea unei doamne suma de 20 lei la Biroul de Internări. La acel birou se mai prezentaseră şi alte 20-30 persoane, care fuseseră chemate de către comisie şi unde, de altfel, fusese chemat şi el să se prezinte. De la momentul ajungerii la Institutul Panduri nu au trecut decât 5 minute şi a fost internat, dându-i-se pijamale şi apoi timp de 4 zile au urmat investigaţii medicale. Datorită timpului scurt petrecut la Biroul Internări, inculpata nu a mai discutat cu nimeni în prezenţa sa. Pe drum către spital, aceasta îi spusese să nu vorbească cu nimeni, întrucât ea a aranjat totul în legătură cu pensionarea şi, prin urmare, nu a vorbit cu nimeni despre situaţia sa. Deşi inculpata nu i-a spus că îl va vizita, a doua zi a venit la salonul său şi i-a spus că totul s-a aranjat, fără să-i fi spus că a vorbit cu cineva. L-a făcut, astfel, să creadă că a aranjat ceva în ceea ce îl priveşte, crezând că este femeie serioasă, mai ales că a lucrat la Dispensarul din Corneşti şi deci are cunoştinţe la doctorii din Pucioasa, Moreni şi Târgovişte, iar fratele său i-a spus că a auzit că ar fi ajutat mai multă lume în legătură cu pensia.

Când l-a vizitat la spital o asistentă a întrebat-o ce caută acolo, moment în care i-a spus că este cumnata sa. în zilele următoare nu l-a mai vizitat şi nici nu l-a întrebat cineva în legătură cu inculpata. întrucât nu a întrunit cele 50 de puncte necesare pensionarii, ci numai 45, a pierdut pensia, inculpata neajutându-l în vreun fel. A mai arătat că ulterior externării a fost la domiciliul acesteia pentru a vorbi cu ea, însă inculpata nu a ieşit la poartă. A aflat de la fratele său că acesta a cerut restituirea banilor, dar şi pe el inculpata l-a ajutat să iasă la pensie, astfel încât urma ca banii să-i fie restituiţi de către fratele său de la care a mai aflat că inculpata ar mai fi păcălit şi alte persoane din localitatea Postârnacu, dar şi că la circa 3-4 luni după ce pensia i-a fost sistată, fratele său i-a spus că a vorbit cu inculpata şi aceasta a afirmat că îl poate ajuta să iasă la pensie cu un alt diagnostic, putând vorbi cu un medic cardiolog. A fost de acord şi de aceea i-a înmânat fratelui său buletinul, care i-a fost restituit după circa 3-4 luni. Nu i s-a cerut nici un act medical, iar fratele său i-a comunicat că inculpata nu a cerut nici bani, aceasta precizând că îl ajută în contul banilor daţi iniţial, deşi cu ocazia internării la Panduri inculpata i-a spus că banii i-a dat la asistenţi şi doctori, fără a-i spune cui anume.

Aceste mijloace de dovadă, coroborate şi cu procesul-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în mediu ambiental (filele 67-70 dosar urm. pen) aşa cum au fost în mod amănunţit analizate de instanţa fondului.

Tribunalul a reţinut comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, fără ca negarea activităţii infracţionale să poată conduce la reţinerea unei alte situaţii juridice de natură a justifica solicitarea apelante-inculpate de achitare pe motiv că faptele nu există.

Drept urmare, în lipsa oricăror dovezi care să conducă la o altă situaţie de fapt decât cea rezultată din justa evocare şi interpretare a probelor administrate în acuzare, s-a apreciat că nu este nefondată critica privind greşita stabilire a răspunderii penale a inculpatei.

În privinţa pedepselor aplicate şi a modalităţii de individualizare a celei rezultante, Curtea a constatat că instanţa de fond a ţinut seamă, la stabilirea cuantumului acestora şi a modului de executare a pedepsei celei mai grele, de circumstanţele de fapt în care activitatea infracţională a fost desfăşurată, de sumele de bani obţinute de inculpată din aceasta, precum şi de datele sale cu caracter personal, astfel că pronunţarea condamnării sale la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare şi suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere răspunde exigenţei de proporţionalitate şi scopurilor de coerciţie reeducare şi prevenţie la care se referă art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea a constatat că, în mod corect instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpata M.V. a sumei totale de 3.880 lei dobândite prin activitatea infracţională ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., această măsură de siguranţă fiind stabilită de legiuitor ca sancţiune de drept penal cu caracter preventiv ce are ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii de alte infracţiuni.

În acest context, s-a constatat că este nefondată critica apelantului-parte civilă D.G. în sensul greşitei dezlegări date cererii sale de a-i fi restituită suma de 1.900 lei pe care a dat-o inculpatei în două rânduri fiindcă temeiul juridic invocat de acesta adică art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 nu este incident în cauza de faţă, deoarece inculpata nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 1 din acest act normativ.

Drept urmare, s-a apreciat că partea vătămată D.G. nu este îndreptăţit la restituirea sumei date inculpatei M.V. fiindcă aceasta din urmă nu a comis infracţiunea de trafic de influentă la care se referă art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ci fapta reglementată de art. 257 C. pen., normă incriminatoare aplicabilă în întregime inclusiv în privinţa măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Pentru considerentele care succed, Curtea a apreciat ca fiind nefondate apelurile formulate de inculpata M.V. şi de partea civilă D.G. împotriva sentinţei penale nr. 43 pronunţată la data de 28 ianuarie 2013 de Tribunalul Dâmboviţa, astfel că acestea au fost respinse ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen.,

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.V., invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din materialul probator aflat la dosar nu rezultă cu certitudine săvârşirea faptelor.

Examinând recursul, în raport cu motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că a este nefondat, pentru considerentele următoare:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpata a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Instanţa reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de inculpată, Înalta Curte reţine că, raportat la conţinutul criticilor formulate de apărare şi temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecăţii în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

În concret, prin criticile de recurs se invocă faptul că, din materialul probator aflat la dosar nu rezultă cu certitudine săvârşirea faptelor de către inculpată, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situaţiei de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel. Astfel, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele, orice reformare a hotărârii pronunţate în apel fiind strict legată de aplicarea legii.

Examinând recursul în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, înalta Curte constată că, sub aspectul incriminării, infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, se regăseşte în noul C. pen. în art. 291, care a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii, respectiv s-au redus limitele maxime de pedeapsă (de la 10 ani la 7 ani) minimul rămânând acelaşi (2 ani).

Reducerea limitelor maxime de pedeapsă este lipsită de relevanţă, având în vedere atât faptul că pedepsele inculpatei nu au fost stabilite în cuantumuri orientate spre aceste limite maxime, ci spre minim, dar mai ales incidenţa dispoziţiilor privind stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni din noul C. pen., care ar determina majorarea pedepsei aplicată acesteia. Astfel, dispoziţiile art. 39 lit. b) C. pen. actual impun, în mod obligatoriu, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea unui spor de o treime, din totalul celorlalte pedepse, la pedeapsa cea mai grea.

În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de

Pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnata inculpata, astfel că legea penală mai favorabilă acesteia este legea veche, respectiv C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.V. împotriva Deciziei penale nr. 166 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.V. împotriva Deciziei penale nr. 166 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 578/2014. Penal  ICCJ. Decizia nr. 585/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 581/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs