ICCJ. Decizia nr. 590/2014. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 590/2014
Dosar nr. 742/45/2013
Şedinţa publică din 17 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr 742/45/2013, s-a respins cererea de completare a notelor grefierului din şedinţa de la data de 05 decembrie 2013.
S-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
S-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul M.l., cu domiciliul în sat Valea Ursului, com. Miroslava, jud. Iaşi, împotriva rezoluţiei nr. 410/P/2009 din 24 noiembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 06 noiembrie 2013 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi plângerea formulată, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petiţionarul M.I. împotriva rezoluţiei nr. 410/P/2009 din 24 noiembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Prin plângerea formulată, petiţionarul a solicitat ca instanţa să dispună una dintre soluţiile prev. de dispoziţiile art. 2781 lit. b) sau lit. c) C. proc. pen. faţă de executorul judecătoresc A.C.
În cursul procedurii, petiţionarul a susţinut că dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. sunt în contradicţie cu disp. art. 132 din Constituţia României.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, de către o parte din proces, însă nu sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de textul de lege, respectiv condiţia legăturii cu soluţionarea fondului cauzei.
De asemenea, Curtea a mai apreciat că, prin critica de neconstituţionalitate formulată, petiţionarul urmăreşte, în realitate, modificarea acestor dispoziţii legale, fără a indica în ce fel aceste dispoziţii încalcă prevederile constituţionale.
Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În considerentele aceleiaşi sentinţe, s-a mai reţinut că, la data de 09 ianuarie 2014 petiţionarul M.I. a contestat notele grefierului din şedinţa de judecată de la termenul din 05 decembrie 2013, arătând că aceste note nu conţin toate susţinerile sale de la acel termen de judecată.
Verificând notele grefierului pe baza transcrierii înregistrărilor din şedinţa de judecată de la data de 05 decembrie 2013, Curtea a reţinut că nu se impune completarea ori rectificarea acestora, deoarece grefierul de şedinţă a consemnat în esenţă toate susţinerile şi cererile formulate de petiţionarul M.I.
În ceea ce priveşte plângerea formulată, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea este inadmisibilă.
Prin sentinţa penală nr. 102 din 28 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 154/45/2011, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.I., împotriva rezoluţiei nr. 410/P/2009 din 24 noiembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Natura juridică a plângerii prev. de art. 2781 C. proc. pen., este aceea a unei căi de atac, similare apelului ori recursului, ce vizează controlul judecătoresc al rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Exercitarea căii de atac prev. de art. 2781 C. proc. pen. este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 129 din Constituţie.
Cum o cale de atac poate fi exercitată doar o singură dată de aceeaşi persoană şi întrucât petentul M.I. a declanşat, în Dosarul nr. 154/45/2011 al Curţii de Apel Iaşi, controlul legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei nr. 410/P/2009 din 24 noiembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, o nouă verificare a legalităţii şi temeiniciei acestei rezoluţii nu mai poate fi declanşată prin plângerea ce face obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, Curtea, văzând şi disp. art. 2781 alin. (1)1 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul M.I.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din sentinţa penală nr. 10 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.I.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Rezultă, aşadar, că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative - cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Totodată, dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.
Cu privire la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevăd că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancţiunea aplicabilă în situaţiile în care excepţia invocată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepţiei.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile 2781 alin. (2) C. proc. pen., vizează un text de lege care este în vigoare şi nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că acesta este neconstituţional, însă nu este îndeplinită ultima condiţie, aceea ca dispoziţia din lege a cărei neconstituţionalitate este criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că textul de lege a cărei neconstituţionalitate este invocată de petiţionar nu are legătură cu obiectul cauzei, prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată tinzându-se, practic, la modificarea legii. Ori, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate.
În consecinţă Înalta Curte în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din sentinţa penală nr. 10 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din sentinţa penală nr. 10 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 755/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
