ICCJ. Decizia nr. 613/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 613/2014

Dosar nr. 12839/99/2011

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 186 din 11 mai 2012 Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul M.V., pentru săvârşirea infracţiunii de "viol", prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, precum şi a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 14, art. 17, art. 346 şi art. 348 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile minore P.I.C., născută la data de 7 ianuarie 2000, domic. în Paşcani, str. B., jud. Iaşi, suma de 30000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei a reprezentat onorariile avocaţilor din oficiu, ce a fost achitată către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dat în Dosarul nr. 1554/P/2009 la 10 octombrie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în ziua de 13 iunie 2009, prin acte de constrângere fizică şi morală şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minora P.I.C., în vârstă de 9 ani, să suporte un raport sexual atipic, constând în mişcări specifice unui raport sexual normal, dar fără penetrare intravaginală, finalizat prin ejaculare (raport sexual anteportas).

În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea instanţei:

- au fost depuse: adresa din 22 noiembrie 2011 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă, din care a rezultat că, în luna iulie 2009, minora a beneficiat de două şedinţe de consiliere psihologică pe educaţie psihosexuală şi control al emoţiilor negative pentru surmontarea stresului; de asemenea, la adresă au fost ataşate fişele de examinare psihologică din 17 noiembrie 2011, precum şi o copie a evaluării iniţiale din 25 iunie 2009; chitanţele aferente examinărilor medicale ale victimei minore; adresa din 25 ianuarie 2012 a Direcţiei Generale de asistenţă socială şi protecţia Copilului Iaşi - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă - din care rezultă faptul că fraţii minori ai părţii vătămate vor fi pregătiţi pentru audiere de către psihologul Centrului Zonal Paşcani, iar în instanţă urmează a fi însoţiţi de către dna psiholog L.B.;

- a fost desemnat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi un psiholog pentru a o consilia pe mai departe pe partea vătămată minoră, pentru a lua legătura cu aceasta în vederea audierii şi a fi prezentă în instanţă în momentul audierii părţii vătămate minore, respectiv, d-na L.B.;

- a fost întocmit un referat de evaluare psiho-socială pentru inculpat, de către Serviciul Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- a fost audiată partea vătămată minoră, în prezenţa reprezentanţilor legali şi a apărătorului ales, aceasta prezentând o stare emoţională vădită, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 08 decembrie 2011; cu această ocazie a precizat, prin reprezentanţi legali şi apărător, că nu se constituie parte civilă în cauză, instanţa pornind şi exercitând din oficiu acţiunea civilă, în temeiul disp. art. 17 C. proc. pen.;

- au fost audiaţi fraţii minori ai părţii vătămate, în prezenţa d-nei psiholog L.B. (M.R.F., aflat la mătuşa R. - fiind vorba de martora R.R. - la momentul la care inculpatul a ajuns acolo să ia căruţa -, şi P.C.I., care a declarat că nu a fost în acea zi cu unchiul său după azbest cu căruţa;

- au fost audiaţi: P.L., mama părţii vătămate; martorul asistent A.D.; P.M., tatăl părţii vătămate, vecina N.I.; M.V., fiul inculpatului; R.C., martora asistent; A.D., martor asistent; I.A., la care părinţii părţii vătămate au mers imediat ce au auzit ce s-a întâmplat, tocmai pentru a fi anunţate organele de poliţie;

- a fost audiată d-na psiholog L.B.;

- s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., martora M.J., în vârstă de 77 ani, nefiind transportabilă;

- au fost depuse acte în circumstanţiere pentru inculpat;

- a fost audiat inculpatul, care a acceptat să dea declaraţie, nu a recunoscut faptele imputate, precizând că, în ziua de 13 iunie 2009, a intrat în curtea familiei P., dar nu a stat nici două minute; s-a ajuns în această situaţie, pentru că minora a fost învăţată să declare astfel de către părinţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

În fapt,

Inculpatul M.V., în vârstă de 43 de ani, provine dintr-o familie cu cinci fraţi şi locuieşte în Paşcani. Este căsătorit de 21 ani cu numita M.D., din relaţia lor rezultând doi copii.

P.L., sora inculpatului, este căsătorită cu P.M., din acest mariaj rezultând cinci copii minori, printre care şi partea vătămată P.I.C., născută la data de 7 ianuarie 2000 (astfel cum a rezultat din copia certificatului de naştere aflat în dosarul de urmărire penală). Familia toată locuieşte tot în Paşcani, părinţii obţinând venituri prin prestarea de munci ocazionale.

În data de 13 iunie 2009, părinţii minorei P.I.C. au plecat de dimineaţă la martorul I.A. (astfel cum a rezultat şi din declaraţia acestuia din urmă, audiat din oficiu de instanţă,), unde au muncit cu ziua pentru a obţine un venit. Acasă a rămas partea vătămată, care a început a face curat, fraţii ei I. şi R. fiind plecaţi de acasă.

În jurul orei 10.00, în timp ce minora se afla în curte şi desfăşura activităţi gospodăreşti, iar fraţii ei erau plecaţi, a intrat inculpatul (care obişnuia să vină des la locuinţa surorii sale şi a familiei acesteia, cu atât mai mult cu cât era şi naşul acesteia de cununie) şi i-a cerut nepoatei sale să intre în casă. Cum nimic nu părea alarmant, fetiţa a intrat, fiind urmată de inculpat. Acesta a aşezat-o pe masa din cameră (imediat ce se intră, pe dreapta), după care a dezbrăcat-o de pantaloni, şi-a dat şi el pantalonii în jos, până la genunchi şi, neţinând cont de faptul că nepoata lui plângea, i-a desfăcut picioarele şi "şi-a băgat puţa lui în puţa mea" şi "avea mişcări de faţă spate a fundului" - a precizat minora. Încercarea de a-şi crea satisfacţie (prin frecarea penisului de zona genitală a minorei, acţiune ce presupune inclusiv apariţia unei presiuni în zona intimă a fetiţei) a durat până la momentul în care inculpatul a ejaculat pe pardoseala din cameră (pe parchet): "am văzut, la un moment dat, din puţa unchiului meu a curs un lichid alb". După consumarea actului sexual, inculpatul s-a îmbrăcat, apoi a luat o cârpă (un prosop folosit) cu care a şters lichidul spermatic, iar, la plecare a aruncat prosopul pe o buturugă, aflată afară, lângă casă.

După plecarea inculpatului, minora s-a dus acasă la bunica ei, martora M.J., mama inculpatului, căreia i-a spus ce i s-a întâmplat. La rândul ei, martora M.J. a discutat cu R.R., fiica ei şi sora inculpatului, în aceeaşi zi, în jurul orelor 17.00, care a venit şi a vorbit şi ea direct cu minora I.C., de la care aflat că "nanul L. s-a descălţat, a intrat în casă şi s-a pregătit (...)".

Seara, la momentul la care părinţii au ajuns acasă, minora i-a povestit mamei, la insistenţele acesteia (starea de tulburare a fetei era evidentă) ce s-a întâmplat. La aceeaşi dată, a fost înregistrată şi plângerea formulată de P.L. prin care se arăta că fiica acesteia, P.I.C., a fost forţată de unchiul ei, respectiv de M.V., să întreţină în acea zi raporturi sexuale.

În legătură cu toate aceste fapte ale inculpatului, s-au menţionat următoarele:

- din declaraţiile victimei, date atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, coroborate cu informaţiile din fişele de examinare psihologică depuse la dosar, a rezultat că inculpatul a folosit constrângerea psihică; şi-a materializat pornirile sexuale folosindu-se de ascendentul dat atât de gradul de rudenie, cât şi de frica imprimată minorei; s-a menţionat şi faptul că, atât înaintea comiterii faptei, cât şi după, inculpatul a ameninţat-o pe nepoata sa cu bătaia sau cu moartea, asigurându-se astfel că nu va povesti nimănui; cu toate acestea, seara minora şi-a informat părinţii asupra a ceea ce s-a întâmplat; în cursul judecăţii, partea vătămată a descris din nou modalitatea în care inculpatul a acţionat, folosind cuvinte specifice maturităţii şi nivelului ei de înţelegere;

- pe parcursul întregului proces penal, minora P.I.C. a avut constanţă în toate declaraţiile date, indiferent de faza procesuală; în prima declaraţie dată în faţa organului de cercetare penală, în prezenţa mamei sale, la data de 5 octombrie 2009, minora a precizat că inculpatul a aşezat-o pe dulapul din cameră. Din analiza fotografiilor operativ - judiciare efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, din data de 14 iunie 2009, la o zi după sesizare şi după comiterea faptei, a declaraţiei date în faţa instanţei, a rezultat că partea vătămată a indicat o masă, ca loc de desfăşurare a activităţii la care a fost supusă, pe care erau sortate şi aşezate obiecte de vestimentaţie. Dată fiind vârsta fetiţei, confuzia acesteia a fost explicabilă şi, oricum, lipsită de consistenţă în contextul probatoriului administrat;

- raportul de constatare medico-legală din 15 iunie 2009 al I.M.L. Iaşi care a concluzionat că minora era virgină şi nu era posibil un raport sexual complet, cu intromisiune, fără deflorare; pe corp nu a prezentat semne de violenţă corporală;

- raportul de expertiză serologică a urmelor biologice pe corpurile delicte din 30 iunie 2009 a concluzionat că, pe materialul textil ridicat de la locuinţa părţii vătămate şi indicat de victimă ca fiind folosit pentru ştergerea "lichidului alb" s-au pus în evidenţă spermatozoizi;

- din prima evaluare psihologică făcută victimei la data de 25 iunie 2009 a rezultat că aceasta a prezentat un fond psihic distimic, cu sentimente de ostilitate şi anxietate ridicată; tabloul clinic reliefând multiple simptome traumatice ca stare depresivo-anxioasă, episoade de plâns, sentiment de abandon şi de revoltă la neputinţa de a-şi face singură dreptate; prezintă de asemenea un sentiment de abandon acut şi teama de a sta singură; s-a concluzionat că minora trăieşte o stare de stres acut;

- din fişa de examinare psihologică întocmită la data de 17 noiembrie 2011 a rezultat că minora a declarat că a trăit o ruşine din cauza unchiului matern; de asemenea, s-a reţinut că partea vătămată manifesta tristeţe, tensiune interioară şi a prezentat simptome ca: teama de a nu rămâne singură, anxietate legată de zgomote puternice, tulburări de somn; este susţinută de ritmicitatea activităţilor legate de şcoală şi îndeosebi de fratele geamăn de a cărui prezenţă rareori se lipseşte;

- din declaraţiile mamei părţii vătămate, P.L. a rezultat că, împreună cu soţul ei, a revenit la domiciliu în data de 13 iunie 2009 pe seară, în jurul orei 20.00, când a realizat că fiica sa I.C. era supărată şi, în urma insistenţelor sale, minora i-a spus că unchiul M.V. a întreţinut relaţii sexuale cu ea;

- din declaraţiile tatălui părţii vătămate, P.M., a rezultat că acesta a aflat de la soţia sa despre fapta inculpatului, însă a perceput în mod direct starea în care se afla minora la momentul la care au revenit acasă, de la muncă; astfel, I.C. era agitată, speriată, dar a reuşit să vorbească cu mama ei despre ce s-a întâmplat;

- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 iunie 2010 al Institutului de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică a concluzionat că nu s-a putut stabili ADN-ul de pe prosopul de culoare roz cu care a fost şters lichidul alb despre care victima a făcut vorbire întrucât, după expertiza serologică efectuată, cantitatea de ADN matriţă era insuficientă;

- din declaraţia martorei R.R., sora inculpatului a rezultat că M.V. a ajuns la domiciliul ei în data de 13 iunie 2009 în jurul orelor 12.00 - 13.00, când a adus calul de la imaş împreună cu P.R., fratele părţii vătămate, pentru a-l înhăma la căruţă şi a-l împrumuta, astfel cum discutaseră cu câteva zile înainte; de asemenea, martora a precizat că a văzut-o pe minora în după-amiaza zilei de 13 iunie 2009, iar aceasta a început să-i spună ceva de nanul L., dar nu a terminat; oricum, minora era, speriată, supărată, plângea şi îi era ruşine să continue să-i spună ce s-a întâmplat;

- mama inculpatului şi bunica părţii vătămate, martora M.J., a declarat în cursul urmăririi penale că, l-a văzut pe inculpat în pragul casei familiei părţii vătămate, dar nu a dat importanţă; ştia că la momentul la care inculpatul era acolo, la locuinţa familiei P. se afla doar victima şi fratele geamăn al acesteia, de 9 ani, respectiv P.C.I.; la ea la domiciliu, în ziua de 13 iunie 2009 inculpatul nu a venit; martora a confirmat faptul că, la un moment dat s-a dus la magazinul din centrul satului, după ce l-a observat pe inculpat în curtea familiei P., iar la întoarcere a găsit-o pe minora I.C. dormind; când s-a trezit, victima a spus că îi este frică să se întoarcă acasă deoarece "nenea L. nu-i dă pace", că "îi este ruşine să-i spună ce s-a întâmplat, dar o să-i spună mamei ei"; în aceeaşi seară, martora a aflat de la P.L. ce s-a întâmplat;

- martorul I.A., audiat în faţa instanţei, a confirmat împrejurarea că soţii P. îi ajutau la treburile gospodăreşti, în special la sfârşit de săptămână, că, în vara unui an, după ce au plecat de la muncă, în aceeaşi seară, a fost sunat de P.L. şi i s-a spus că una din fetele ei a fost violată; tot atunci, P.L. a venit la el acasă, era speriată, tulburată, plângea şi i-a spus că fratele ei i-a agresat sexual una din fete;

- psihologul L.B., audiată de către instanţă a dat o serie de lămuriri instanţei în legătură cu comportamentul victimei;

- audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat că doar a intrat în curtea familiei P., a văzut că nu este decât minora acasă şi a plecat la mama lui, respectiv la martora M.J. Acolo i-ar fi găsit pe cei doi fraţi ai minorei (I., în vârstă de 9 ani şi R. în vârstă de 13 ani), iar cel din urmă l-ar fi ajutat să planteze nişte răsaduri. Martorul P.R. a negat, însă, că l-ar fi ajutat pe inculpat la o astfel de activitate.

Inculpatul, în faţa instanţei, a adoptat o poziţie procesuală de nerecunoaştere a faptelor ce a format obiectul dosarului. Astfel, a susţinut că a intrat în curtea locuinţei familiei P., dar nu a stat nici două minute, pentru că acolo a găsit-o doar pe minora I.C. De acolo a plecat la mama lui, martora M.J., unde i-ar fi găsit pe cei doi copii, P.I. şi M.R., fraţii victimei. Însă, martorul M.R., în vârstă de 15 ani, fratele părţii vătămate, a negat prezenţa unchiului său la bunica sa şi, mai mult, a precizat că în ziua de 13 iunie 2009 l-a văzut pe inculpat o singură dată, respectiv, la mătuşa sa şi sora inculpatului, respectiv, R.R. Acelaşi martor a negat, după cum s-a arătat mai sus şi susţinerea inculpatului că l-ar fi ajutat la domiciliul martorei M.J., în sensul că i-ar fi dat un obiect metalic pentru a sădi răsadul de ardei.

Concluzionând asupra activităţii de abuz sexual desfăşurată de inculpatul M.V. s-a reţinut că:

- existenţa unui abuz sexual a rezultat din declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi şi la care instanţa s-a referit mai sus, cu concluziile evaluărilor psihologice la care minora P.I.C. a fost supusă, precum şi cu lămuririle date nemijlocit în faţa instanţei de către psihologul L.B., care a consiliat-o îndeaproape pe victimă. Astfel, din declaraţia dată la dosar, a rezultat că minora nu are capacitatea intelectuală de a transpune un scenariu fabricat şi de a-l povesti cu toate trăirile aferente; în urma întâlnirilor cu I., aceasta din urmă, cu ajutorul păpuşilor, a reuşit să precizeze clar că puţa inculpatului a atins puţa ei;

- stabilirea fără dubiu a identităţii abuzatorului în persoana inculpatului M.V. a rezultat din declaraţiile victimei, din întreg materialul probator administrat. Astfel, s-a dovedit prezenţa inculpatului în ziua de 13 iunie 2009 în locuinţa familiei P.; s-a stabilit că acesta nu a luat legătura cu niciunul din fraţii victimei, în ziua de 13 iunie, la prânz, pentru a pune în pământ nişte răsaduri, cum a susţinut; s-a stabilit coerenţa în declaraţii a părţii vătămate; mai mult, din declaraţia psihologului L.B. rezultă că victima nu simte teamă faţă de fratele mai mare sau fată de vreun membru de sex masculin al familiei, nu simte ruşine faţă de tată; dar, când vorbeşte de inculpat, prezintă sentimente de furie, a avut episoade de plâns când a vorbit despre acesta, prezintă un comportament de retragere, sentimente care nu se regăsesc cu privire la tată sau la fraţi. La toate acestea s-a adăugat şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 ianuarie 2011 al Inspectoratului de Poliţie - Serviciul de Criminalistică Iaşi, din care a rezultat că, pentru răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale cauzei au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat. S-a mai menţionat şi faptul că, la termenul din 08 decembrie 2011, când partea vătămată minoră a fost audiată în mod nemijlocit, instanţa a perceput în mod direct, pe tot parcursul audierii, starea de tulburare psihică vizibilă a minorei, manifestată prin tremur şi plâns.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi a rezultat că familia M. este cunoscută ca fiind închegată, dar într-un conflict, mai mult tacit până la cercetările din prezenta cauză, cu familia P., pe fondul divergenţelor de opinie legate de soţia sa, pe fondul unui presupus abuz tot de natură sexuală pe care tot inculpatul l-ar fi comis asupra aceleiaşi părţi vătămate, dar mai înainte cu un an şi care nu a fost adus la cunoştinţa autorităţilor. Existenţa acestei agresiuni, dincolo de faptul că nu formează obiectul prezentului dosar, trebuie privită în contextul comunicaţional al familiei P. conturat de psihologul audiat din oficiu de către instanţă, L.B., potrivit cu care subiectul sexualitate este un subiect tabu, partea vătămată reuşind doar o singură dată să comunice. Imediat după ce a luat contact cu mama sa, minora s-a închis în ea, s-a blocat.

Dincolo de cele anterior menţionate, cert a fost că familia M. nu colaborează cu familia P., dincolo de faptul că sunt rude. Motivele concrete ale acestei atitudini din partea ambelor părţi nu a putut fi conturat în cauza de faţă.

Relaţiile în cadrul familiei M. au fost caracterizate prin comunicare şi sprijin reciproc. în ultimii ani, inculpatul a desfăşurat munci în domeniul construcţiilor, iar atitudinea consecventă şi interesul pentru muncă au fost conturate şi în înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar.

În faţa consilierului de probaţiune, inculpatul a prezentat aceeaşi versiune, cum că nu a stat la familia P. decât 2 minute, după care a plecat cu cei doi fraţi ai victimei la mama lui, martora M.J., aspect infirmat de cei doi copii, astfel cum s-a precizat, mai sus.

S-a concluzionat prin raport că acesta ar trebui să acceseze serviciile speciale ale unui mediator pentru aplanarea conflictului din cadrul familiei de origine.

În drept,

Fapta inculpatului M.V. care, în ziua de 13 iunie 2009, prin acte de constrângere fizică şi morală şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minora P.I.C., în vârstă de 9 ani, să suporte un raport sexual atipic, constând în mişcări specifice unui raport sexual normal, dar fără penetrare intravaginală, finalizat prin ejaculare (raport sexual anteportas), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "viol exercitat asupra unui minor ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept expuse s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată şi a modului ei de executare, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în parte specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat a fost unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale, a bazelor morale pe care este clădită familia extinsă, atingerea adusă dezvoltării psihice, intelectuale şi chiar morale a victimei minore.

Astfel, după cum instanţa a subliniat mai sus, fapta inculpatului a avut urmări grave, minora prezentând multiple simptome traumatice ca: stare depresivo-anxioasă, episoade de plâns, sentiment de abandon şi de revoltă la neputinţa de a-şi face singură dreptate; prezintă de asemenea un sentiment de abandon acut şi teama de a sta singură; minora trăieşte o stare de stres acut.

S-a mai reţinut şi vârsta părţii vătămate, respectiv 9 ani, prin raportare şi la faptul că îl percepea pe inculpat ca pe un membru al familiei, apelându-l nanu L., toate acestea constituind circumstanţe care, alături de profilul social conturat prin referatul de evaluare psiho-socială, au îndreptăţit instanţa să se orienteze totuşi către limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege.

La rândul său, inculpatul a prezentat un pericol social ridicat, fapt dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea şi de atitudinea acestuia de după comiterea faptelor, încercând să găsească alibiuri în fraţii victimei şi manifestând lipsă de empatie pentru victima minora, care, susţinând inculpatul, a fost pusă de părinţi să declare aşa pentru a se răzbuna.

În funcţie de aceste criterii, cât şi de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpatului, instanţa i-a aplicat acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea orientată spre limita minimă legală.

Alăturat de pedeapsa principală, instanţa, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului şi pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani şi a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen. La individualizarea, în această modalitate, a fiecăreia dintre pedepsele complementare, instanţa a avut în vedere tocmai comportamentul aberant al inculpatului, atitudinea lui în familia extinsă, relevată de probele menţionate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator. Activitatea infracţională, fiind îndreptată asupra unei minore, asupra nepoatei sale, denotă un comportament deosebit de nedemn, incompatibil cu această calitate. Din datele existente la dosar, a rezultat că inculpatul era militar în rezervă, fiind incidente disp. imperative ale art. 67 alin. (2) C. pen., instanţa apreciind că se impune, pentru identitate de raţiune şi eficientizarea disp. art. 67 alin. (3) C. pen., prin raportare la pedeapsa aplicată.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., existând identitate de raţiune în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii aceloraşi drepturi, astfel că, motivele care au determinat şi au impus aplicarea disp. art. 65 C. pen. sunt aceleaşi cu cele care reclamă incidenţa art. 71 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, la termenul din 8 decembrie 2012, partea vătămată, prin apărător şi în prezenţa părinţilor, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, ca urmare instanţa pornind şi exercitând din oficiu acţiunea civilă, în temeiul disp. art. 17 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, a fost cunoscut faptul că acesta era rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili niciun fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 1357 şi urm. (vechiul art. 998, 999) C. civ., şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite au reprezentat întotdeauna o acoperire integrală şi nu s-au stabilit în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială a fost stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nicio diferenţă în plus, şi nicio diferenţă în minus.

În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale şi fără a pune în pericol, sub aspect biologic, specia umană, la convieţuirea socială în cadrul familiei extinse, în cazul lezării relaţiilor care implică grijă faţă de dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu s-a apelat la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fişele de evaluare psihologică.

Astfel, s-a reţinut că această cuantificare nu a fost supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale s-a stabilit, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii au fost subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanţa a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunea exercitată de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral.

Au fost evidente consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, traumele psihice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viaţa socială şi de familie şi la care instanţa a făcut referire de mai multe ori în cuprinsul prezentei hotărâri.

Faţă de cele arătate instanţa a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta abominabilă comisă, suma de 30.000 lei a fost necesară şi echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră.

În consecinţă, în baza art. 14, 17, art. 346 şi 348 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile minore P.I.C. suma de 30000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul M.V., solicitând reaprecierea probelor şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 81 din 14 mai 2013 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.V. împotriva Sentinţei penale nr. 186 din 11 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi, hotărâre pe care a menţinut-o.

A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticii formulate, dar şi din oficiu, în limite procedurale, instanţa a apreciat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul M.V. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. S-a reţinut că în ziua de 13 iunie 2009 prin acte de constrângere fizică şi morală, şi profitând imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minora P.I.C., în vârstă de 9 ani să suporte un act sexual atipic, constând în mişcări specifice unui raport sexual normal, dar fără penetrare intra-vaginală, finalizat prin ejaculare.

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşă cu fotografii judiciare, cu privire la fapta din data de 13 iunie 2009;

- procese-verbale de conducere în teren a martorilor P.L. şi P.M., cu fotografii judiciare, cu privire la fapta din preajma sărbătorilor de Paşti din anul 2008;

- declaraţiile părţii vătămate P.I.C.;

- copia certificatului de naştere al părţii vătămate;

- raport de constatare medico-legală eliberat de IML Iaşi din data de 15 iunie 2009;

- raport de expertiză serologică a urmelor biologice pe corpurile delicte întocmit de IML Iaşi din 30 iunie 2009;

- raport de constatare tehnico-ştiinţifică ADN întocmit de Institutul de Criminalistică sub nr. 343085 din data de 14 iunie 2010;

- raport de constatare tehnico-ştiinţifică privind depistarea comportamentului simulat prin metoda poligraf, întocmit de Serviciul de Criminalistică din cadrul IPJ Iaşi din data de 28 ianuarie 2011;

- fişa de examinare psihologică a victimei;

- anchetă socială;

- declaraţiile martorilor P.L., P.M., M.R., M.V.;

- fişă cazier judiciar;

- declaraţiile inculpatului M.V.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei şi a sugerat că denunţarea sa de către minoră a fost ca urmare a unei plăsmuiri imaginate de părinţii acesteia cu care s-ar afla în duşmănie.

Verificând apărările inculpatului, instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu.

Astfel, au fost depuse:

- adresa din 22 noiembrie 2011 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă, din care rezultă că, în luna iulie 2009, minora a beneficiat de două şedinţe de consiliere psihologică pe educaţie psihosexuală şi control al emoţiilor negative pentru surmontarea stresului; de asemenea, la adresă au fost ataşate fişele de examinare psihologică din 17 noiembrie 2011, precum şi o copie a evaluării iniţiale din 25 iunie 2009; chitanţele aferente examinărilor medicale ale victimei minore; adresa din 25 ianuarie 2012 a Direcţiei Generale de asistenţă socială şi protecţia Copilului Iaşi - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă - din care rezultă faptul că fraţii minori ai părţii vătămate vor fi pregătiţi pentru audiere de către psihologul Centrului Zonal Paşcani, iar în instanţă urmează a fi însoţiţi de către dna psiholog L.B.;

- a fost desemnat de către Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi un psiholog pentru a o consilia pe mai departe pe partea vătămată minoră, pentru a lua legătura cu aceasta în vederea audierii şi a fi prezentă în instanţă în momentul audierii părţii vătămate minore, respectiv, dna L.B.;

- a fost întocmit un referat de evaluare psiho-socială pentru inculpat, de către Serviciul Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

- au fost audiaţi fraţii minori ai părţii vătămate, în prezenţa d-nei psiholog L.B. (M.R., aflat la mătuşa R. - fiind vorba de martora R.R. - la momentul la care inculpatul a ajuns acolo să ia căruţa -, şi P.C.I., care a declarat că nu a fost în acea zi cu unchiul său după azbest cu căruţa);

- a fost audiată d-na psiholog L.B.;

- s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., martora M.J., în vârstă de 77 ani, nefiind transportabilă;

- au fost depuse acte în circumstanţiere pentru inculpat;

În apel, au fost audiaţi martorii C.I., C.G. şi P.L., sora inculpatului şi mama victimei.

Coroborând amplul probatoriu administrat în cauză, a rezultat cu certitudine că inculpatul, a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Relevante sub aspect probator au fost declaraţiile părţii vătămate, concluziile evaluărilor psihologice la care minora a fost supusă cât şi lămuririle date nemijlocit în faţa instanţei de către psihologul L.B. care a evaluat şi consiliat victima.

La termenul din 8 decembrie 2011, când partea vătămată a fost audiată nemijlocit de prima instanţă, tulburarea psihică a victimei - manifestată prin tremur şi plâns - a fost percepută în mod direct de către judecătorul fondului.

Audiată şi în faza apelului, P.L., sora inculpatului şi mama părţii vătămate a susţinut că, era pentru prima dată când copilul îi vorbea despre abuzul sexual, indicându-l ca abuzator pe inculpat care era şi unchiul său. Copilul nu avea televizor în cameră, nu avea acces la vizionarea de programe cu caracter pornografic.

De altfel, psihologul audiat în cauza de faţă, a precizat că în familia victimei sexualitatea era un subiect tabu şi excludea posibilitatea descrierii de către copil a unor scene imaginare de sexualitate în coordonatele exacte ale elementelor de anatomie şi fiziologie şi în condiţiile în care traumatismul psihic şi emoţional era atât de evident la acest copil.

Nici sora inculpatului şi nici celelalte rude ale acestuia - audiate ca martori - nu au vorbit despre existenţa unei relaţii antagonice, de duşmănie între inculpat şi sora sa, reprezentantul legal al minorei.

De altfel, inculpatul se vizita cu sora sa, iar fetiţa îl percepea ca pe un membru al familiei, apelându-l "nanu".

Toate probele administrate în cauză au dovedit fără dubiu atât existenţa abuzului cât şi identitatea abuzatorului în persoana inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpat M.V. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat M.V. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 14 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.V., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că revizuentul condamnat şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Având în vedere cazul de casare invocat de recurentul inculpat - art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că nu îl poate analiza, nefiind prevăzute printre cele care pot fi luate în considerare din oficiu. Conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, cazurile prevăzute la pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 se iau în considerare din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Faţă de cele arătate, critica recurentului inculpat ce vizează modalitatea de interpretare a probatoriului, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută în cauză nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu, ca de altfel niciunui alt caz de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 martie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 4 decembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, infracţiunea de vătămare corporală şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică.

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Înalta Curte constată că inculpatul M.V. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. e) C. pen., precum şi a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, în prezent fiind incriminată Codul penal în vigoare în dispoziţiile art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Întrucât dispoziţiile Codului penal în vigoare sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul limitelor de pedeapsă, Înalta Curte va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. în infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., urmând a aplica acestuia o pedeapsă proporţională conform noilor limite de pedeapsă, respectiv 8 ani închisoare.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Înalta Curte constată că acestea au corespondent în dispoziţiile art. 65 şi art. 66 C. pen., urmând a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen., pe o durată de 2 ani conform art. 68 C. pen. De asemenea, în baza art. 65 C. pen. urmează a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen. pe perioada executării pedepsei aplicate prin prezenta.

Referitor la pedeapsa complementară a degradării militare prev. de art. 67 C. pen. anterior şi incriminată în Codul penal în vigoare în art. 69, având în vedere că legea prevede aplicarea acesteia în mod obligatoriu, doar dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă, urmează să fie înlăturată.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 186 din 11 mai 2012 a Tribunalului Iaşi şi, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.V. din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia va condamna pe inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.

Va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii degradării militare prev. de art. 67 C. pen. (anterior).

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 186 din 11 mai 2012 a Tribunalului Iaşi şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.V. din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.

Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii degradării militare prev. de art. 67 C. pen. (anterior).

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 668/2014. Penal. Contestaţie privind...		ICCJ. Decizia nr. 463/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 613/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 613/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs