ICCJ. Decizia nr. 668/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 668/2014
Dosar nr. 704/1/2014
Şedinţa publică din 21 februarie 2014
Asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 64/33/2014 s-a dispus în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, menţinerea arestării, în vederea predării, a persoanei solicitate D.F.I. pe o perioadă de 20 de zile începând cu data de 20 februarie 2014 până la 11 martie 2014, arestare dispusă prin sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 64/33/2014 al Curţii de Apel Cluj, în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, la data de 15 ianuarie 2014, referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. Dosar urmărire penală nr. 613/03.
În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, Referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03, la data de 15 ianuarie 2014, cu privire la persoana solicitată D.F.I.
În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.F.I. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 22 ianuarie 2014 şi până la 19 februarie 2014, în baza mandatului european de arestare, mai sus menţionat.
Totodată, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus predarea persoanei solicitate D.F.I. către autorităţile judiciare din Franţa, ca urmare a executării mandatului european de arestare, cu condiţia ca cetăţeanul român, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de el, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Hotărârea de predare a rămas definitivă prin decizia nr. 431 din 04 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins recursul persoanei solicitate.
La data de 18 februarie 2014 instanţa de fond a fost sesizată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene cu solicitarea de a se pronunţa asupra stării de arest a persoanei solicitate, a cărei durată expiră la 19 februarie 2014, întrucât nu s-a realizat încă predarea acesteia către autorităţile franceze emitente ale mandatului european de arestare.
Aşa fiind, procedând potrivit art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 110 din aceeaşi lege, prima instanţă a constatat că se impune menţinerea arestării persoanei solicitate în vederea predării.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că, această procedură - de verificare a necesităţii menţinerii arestării persoanei solicitate în vederea predării - este prevăzută de lege în mod expres în secţiunea privind „procedura de executare a mandatului european de arestare" - art. 103 din lege, însă întreaga procedură, nu se realizează exclusiv prin operaţiunile descrise în acest articol, ci implică obligatoriu şi procedurile prevăzute în textele următoare, cu privire la incidente procedurale, termene de executare, hotărârea, căi de atac, etc. şi se încheie cu dispoziţiile privind „predarea" - operaţiunea care, încheie practic, întreaga procedură, iar dispoziţiile legale ce urmează art. 103, explică implicit, necesitatea stării de arest în momentul realizării efective a predării persoanei solicitate.
De asemenea, s-a mai reţinut că, pe parcursul procedurii de executare a mandatului european, se pot lua şi alte măsuri preventive faţă de persoana solicitată, prev. de art. 211-222 C. proc. pen., conform art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, însă, dacă se iau astfel de măsuri, acelaşi text de lege, în teza II precizează că, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Instanţa de fond a apreciat că în raport de aceste texte de lege, rezultă deci cu evidenţă că, în vederea predării, este necesar ca persoana solicitată să fie arestată.
Ori, atât timp cât în cauză, nu a avut loc revocarea mandatului european de arestare sau retragerea acestuia, cât hotărârea de predare a rămas definitivă, dar nu s-a putut realiza încă predarea, pentru asigurarea realizării în bune condiţii a operaţiunii de predare şi, văzând că nu au fost depăşite termenele prev. de art. 110 din Legea nr. 302/2004 şi nici termenele maxime pentru predare prev. de art. 111 din lege, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent şi să se impună, deci, punerea sa în libertate, instanţa a constatat necesară menţinerea stării de arest a persoanei solicitate, în vederea predării.
În consecinţă, în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 a fost menţinută arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate D.F.I., pe o perioadă de 20 de zile începând cu data de 20 februarie 2014 până la 11 martie 2014.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana solicitată D.F.I., solicitând admiterea căii de atac exercitate, desfiinţarea încheierii contestate şi rejudecând pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât consideră că nu este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care este cercetat în Franţa şi nu există riscul de a se sustrage de la punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea sa autorităţilor judiciare franceze.
Înalta Curte, examinând contestaţia formulată, constată că aceasta nu este fondată pentru motivele arătate în continuare.
Dispoziţiile art. 103 alin. (9), (10) şi (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, prevăd că:
„Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării a persoanei solicitate, în vederea predării. în acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 110.
În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.
În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune fată de aceasta măsura controlului judiciar controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, dispoziţiile art. 211-222 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. în acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".
De asemenea, predarea persoanei solicitate este reglementată în prevederile art. 111 din Legea nr. 302/2004 republicată. Potrivit art. 111 alin. (4) „în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte."
Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 13 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Franţa cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, Referinţă nr. Parchet 13066000019, nr. Dosar urmărire penală - 613/03, la data de 15 ianuarie 2014, cu privire la persoana solicitată D.F.I. şi, în baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.F.I. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 22 ianuarie 2014 şi până la 19 februarie 2014, în baza mandatului european de arestare, mai sus menţionat.
Totodată, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus predarea persoanei solicitate D.F.I. către autorităţile judiciare din Franţa, ca urmare a executării mandatului european de arestare, cu condiţia ca cetăţeanul român, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de el, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Hotărârea de predare a rămas definitivă prin decizia nr. 431 din 04 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins recursul persoanei solicitate.
La data de 18 februarie 2014 instanţa de fond a fost sesizată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene cu solicitarea de a se pronunţa asupra stării de arest a persoanei solicitate, a cărei durată expiră la 19 februarie 2014, întrucât nu s-a realizat încă predarea acesteia către autorităţile franceze emitente ale mandatului european de arestare,
Cu privire la menţinerea măsurii privative de libertate dispusă prin încheierea din 19 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 64/33/2014, înalta Curte apreciază că, în mod justificat, instanţa de fond a menţinut arestarea în vederea predării a persoanei solicitate D.F.I.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 rezultă că, în vederea predării, persoana solicitată este necesar a fi arestată.
Din coroborarea prevederilor art. 103 alin. (10) şi art. 111 din Legea nr. 302/2004 rezultă că durata totală a arestării unei persoane în vederea predării, urmare a executării unui mandat european de arestare nu trebuie să depăşească 180 zile, iar după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, autorităţile implicate vor intra în contact, vor fixa o dată pentru predare, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent al mandatului european de arestare.
De asemenea, nu a avut loc revocarea sau retragerea mandatului european de arestare, autorităţile franceze şi-au exprimat voinţa de preluare a persoanei solicitate, iar autorităţile judiciare române s-au pronunţat în cauză printr-o hotărâre definitivă în sensul admiterii cererii de predare.
în consecinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Totodată, având în vedere că prin hotărârea atacată s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, raportat la dispoziţiile art. 103 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004, înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu sau cu o altă măsură mai puţin restrictivă de libertate.
Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată D.F.I. împotriva încheierii din 19 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 64/33/2014.
în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată D.F.I. împotriva încheierii din 19 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 64/33/2014.
Obligă contestatorul la plata sumei de 225 cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 684/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 613/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
