ICCJ. Decizia nr. 868/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R OM Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 868/2014
Dosar nr. 2247/110/2013
Şedinţa publică din11 martie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 274/D din 10 septembrie 2013 Tribunalul Bacău a dispus, condamnarea inculpatului I.C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - 175 lit. c) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. de art. 183 C. pen., la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 17 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art,71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dispus păstrarea ca mijloc de probă a mijloacelor de probă aflate în plicurile de la 1- 5, coletele nr. 1-8 toate consemnate la filele 5 - 6 dosar, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 372 lei reactualizată, către Serviciul de Ambulanţă Bacău şi la plata sumei de 2.988,9 lei, reactualizată, către Spitalul Moineşti
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii şi s-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că, în perioada 31 decembrie 2012-04 ianuarie 2013, inculpatul I.C. pe fondul consumului de alcool şi al unor relaţii familiale tensionate, a lovit-o pe soţia sa I.R. cu pumnii şi picioarele în zona capului, a feţei, a abdomenului şi a membrelor, cauzându-i leziuni abdominale grave care au evoluat în timp şi care în final au condus la decesul victimei la data de 12 ianuarie 2013 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. de art. 183 C. penal,
Totodată, instanţa a reţinut că fapta inculpatului este cea de omor şi nu de lovituri-cauzatoare de moarte deoarece acesta a lovit victima, cu pumnii-şi picioarele în zona capului, a feţei, a abdomenului şi a membrelor, cauzându-i leziuni abdominale grave iar cu ocazia efectuării necropsiei pe corpul victimei au fost relevate mai multe semne de violenţă (excoriaţii, echimoze la nivelul feţei, braţului stâng şi gambei drepte, precum şi o fractură de piramidă nazală), aflate în faza de resorbţie, datorită intervalului de timp trecut dintre momentul producerii leziunilor şi cel al decesului victimei care a inclus şi spitalizarea victimei pe o perioadă de aproape o săptămână.
De asemenea, s-a mai constatat la necropsie că ţesuturile epicraniene prezintă infiltrat hemoragie difuz fronto - temporo - parietal bilateral şi occipital, format din multiple infiltrate hemoragice confluente, intricate, roşii negricioase în resorbţie. Nu în ultimul rând, cu ocazia efectuării necropsiei s-a mai constatat că leziunile cranio - cerebrale şi faciale sunt contemporane celor abdominale, scheletul este integru şi nu a fost relevată existenţa vreunei rupturi de organe.
În primul rând, faţă de aceste concluzii, s-a constatat că există legătură de cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat, care a aplicat mai multe lovituri victimei în zona feţei şi capului, cauzând acesteia o hemoragie puternică, iar din raportul de constatare medico legală a rezultat că victima prezenta un traumatism abdominal soldat cu ruptură de ansă intestinală cu peritonită generalizată consecutivă, neglijată, care a fost operată, complicată în evoluţie cu şoc toxico-septic ; traumatism cranio-cerebral şi facial cu contuzii epicraniene, fractură nazală, echimoze, plăgi contuze şi mică lamă de hematom subdural şi contuzie corticală, leziuni traumatice contemporane leziunilor abdominale. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de mijloace contondente/corpuri dure.
Din punct de vedere al laturii subiective instanţa a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă. Din probele administrate a reieşit că inculpatul în decursul timpului s-a purtat destul de violent cu aceasta, culminând cu episodul din data de 04 ianuarie 2013, când lovirile aplicate de acesta au fost de o violenţă excesivă iar acţiunile inculpatului au depăşit cu mult limitele unei corecţii, acesta acceptând posibilitatea încetării din viaţă a victimei.
De asemenea, intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului pot să confirme sau să infirme intenţia de a ucide.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, având în vedere modalitatea de comitere a acesteia dar şi atitudinea inculpatului care are 48 de ani, a fost căsătorit, nu este încadrat în muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut de a lungul timpului o atitudine extrem de violentă faţă de soţia sa susţinând că soţia sa a căzut de pe o scară de acces în podul locuinţei, fapt contrazis de ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză.
În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Prin urmare, în acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.C.), care a solicitat achitarea în temeiul prevederilor art. 10 lit. a C. proc. pen., iar în subsidiar inculpatul a solicitat menţinerea încadrării juridice din rechizitoriu şi reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia nr. 172 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpat I.C. şi în temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. coroborat cu art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a apelantului - inculpat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cursul procesului penal prima instanţă a procedat la un examen judicios, prin evidenţierea mijloacelor de probă atât din faza urmăririi penale cât şi din faza cercetării judecătoreşti, făcând şi referiri concrete la mijloacele de probă relevante, iar prin operaţiunea de sinteză a acestora a concluzionat pe deplin justificat în sensul existenţei faptei care a constituit obiectul actului de sesizare şi a vinovăţiei inculpatului, raportat la aceste considerente susţinerile inculpatului în sensul inexistenţei infracţiunii de omor calificat nu au putut fi însuşite de către instanţa de apel.
Totodată, s-a reţinut că o deosebită relevanţă a prezentat pentru reţinerea exactă a situaţiei de fapt declaraţia martorului Irava Ionel, fratele inculpatului, care a precizat că i-a lăsat singuri în locuinţa sa pe victimă şi inculpat iar la întoarcere a găsit victima în stare gravă, cu multiple semne de violenţă vizibile la nivelul feţei, acuzând dureri violente la nivelul abdomenului. Totodată martorul a observat în locuinţă un ghiveci de flori spart, din împrejurările relatate concluzionându-se în sensul că după ce cei doi soţi, victimă şi inculpat au rămas singuri în locuinţă între cei doi a izbucnit un conflict soldat cu agresiunea deosebit de violentă exercitată de către inculpat, soldată cu moartea victimei.
Pe deplin justificat a procedat prima instanţă şi atunci când a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în raport de numărul şi intensitatea loviturilor, zonele vitale vizate, disproporţia fizică evidentă dintre victimă şi inculpat cât şi atitudinea ulterioară săvârşirii faptei, atunci când a lăsat victima fără ajutor în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, în condiţiile în care inculpatul a negat constant săvârşirea faptei, în raport de modalitatea de săvârşire, printr-o agresiune extremă care relevă o periculozitate deosebită, prima instanţă a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special.
Împotriva Deciziei nr. 172 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a declarat recurs recurentul-inculpat I.C.
Întrucât inculpatul I.C. a declarat recurs înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., iar sesizarea instanţei de recurs a avut loc înainte de momentul intrării în vigoare, Înalta Curte reţine incidenţa normelor tranzitorii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Instituind, o limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul I.C. nu a depus la dosar motivele de recurs în termenul legal, fiind susţinute oral de apărător la termenul din data de 11 martie 2014, încălcându-se, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C, proc. pen., invocat de apărătorul inculpatului I.C., oral, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 01 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 C. pen.
Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale noi, care este mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de legiuitor.
Astfel, în speţă de la data pronunţării deciziei din apel, 22 octombrie 2013, şi până la data soluţionării recursului -11 martie 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
În determinarea legii penale incidente, analizând influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii ce„constituie,obiectul acuzaţiei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta dedusă judecăţii se regăseşte în legea penală actuală în disp. art. 188 C. pen. cu referire la art. 199 alin. (1) C. pen., vizând săvârşirea faptei asupra unui membru al familiei (soţie).
Procedând la examenul legii penale succesive vis-a-vis de caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe în raport cu încadrarea juridică, faţă de caracterul autonom al instituţiilor în ceea ce priveşte încriminarea şi sancţiunea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată următoarele;
Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei determină observaţia că legea nouă, prin disp. art. 189 C. pen. nu mai prevede agravanta, care anterior acestei reglementări dădea caracterul calificat al infracţiunii de omor - respectiv săvârşirea infracţiunii asupra soţului sau a unei rude apropiate (art. 175 lit. c) C. pen. anterior). în cauză se regăsesc însă disp. art. 199 alin. (1) C. pen., anume săvârşirea infracţiunii asupra unui membru de familie, în acest sens se impune a fi avute în vedere disp. art. 177 C. pen. care determină înţelesul termenului, expresia de „membru de familie" şi care include printre alţii şi ascendenţii.
Examinând încadrarea juridică dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii se constată, aşadar că fapta este sancţionată în legea nouă - art. 188 -199 alin. (1) C. pen., context în care se poate observa că dacă în C. pen. anterior circumstanţa agravantă era cea care dădea caracterul calificat al faptei - art. 175 lit. c) în C. pen. actual această circumstanţă este reglementată în art. 199 alin. (1) între cele două circumstanţe neexistând diferenţe, ceea ce face ca fată de preluarea circumstanţelor din codul vechi în codul actual şi faţă de existenţa acesteia în acuzaţia iniţială ca element circumstanţial, la evaluarea în concret a caracterului mai favorabil al legii noi să fie avută în vedere.
Faţă de cele ce preced, în compararea efectelor acuzaţiei din legea veche art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi efectele acuzaţiei în legea nouă - art. 188 - art. 199 alin. (1) C. pen. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie identifică ca fiind favorabilă legea nouă, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă.
Având în vedere că în prezenta cauză se impune reducerea proporţională a sancţiunii stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reduce această pedeapsă de 16 ani închisoare în mod proporţional, fără a face o reindividualizare a acesteia ţinând seama şi de aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În cauza de faţă, identificând ca lege penală mai favorabilă legea nouă (N.C.P) în temeiul dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 din N.C.P. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de aii 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 68 C. pen. Totodată, urmează a dispune aplicarea ar. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C, pen. ca pedeapsă accesorie.
Faţă de considerentele Expuser Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Va casa în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 274/D din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău numai cu privire la aplicarea disp. art. 5 C. pen. şi rejudecând:
Va reduce la 12 ani închisoare pedeapsa principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev.de art. 188 rap. la art. 199 C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Conform art. 38517 alin, (4) C. proc. pen,, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 11 martie 2014.
Văzând şi dispoziţiile ari. 275 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 274 D din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Bacău numai cu privire la aplicarea disp. art. 5 C. pen. şi rejudecând:
Reduce la 12 ani închisoare pedeapsa principală şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev.de ari. 188 rap. la art. 199 C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev.de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 11 martie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu centru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 840/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 869/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
