ICCJ. Decizia nr. 900/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 900/2014
Dosar nr. 5011/62/2012
Şedinţa publică din 12 marlie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 5011/62/2012, a fost condamnată inculpata T. (fostă B.) M.S. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 76/S din 28 martie 2012 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 80/Ap din 03 iulie 2012 a Curţii de Apel Braşov, nerecurată, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), art. 71 alin. (5) C. pen. şi 81 - 82 C. pen. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201cod de procedură penală şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 lit. d) C. pen., infracţiunea pentru care s-a aplicat această pedeapsă fiind concurentă cu cea pentru care s-a aplicat pedeapsa în prezentul dosar.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 76/S/2012 a Tribunalului Braşov.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an închisoare şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei rezultante, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 alin. (2), art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la 16 iulie 2012, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 76/S/2012 a Tribunalului Braşov, potrivit art. 85 alin. (3) C. pen.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea la O.N.R.C. a prezentei sentinţe, după rămânerea definitivă, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
În baza art. 2 alin. (1) şi (6) din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea sentinţei, după rămânerea definitivă către D.G.F.P. Braşov în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpatei.
În baza art. 189 şi 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpata T. (B. la acea dată) M.S. a încheiat la data de 17 aprilie 2008 cu numita R.D.M., un contract intitulat „contract de mchiriere", prin care părţile au convenit ca până la data de 15 iulie 2008 să încheie „în formă finală şi juridică" un contract de mchiriere a imobilului situat în Braşov.
Anterior încheierii contractului a fost achitată de către inculpată suma de 1500 euro cu titlul de garanţie parţială în baza unei „convenţii", stabilindu-se ca la semnarea contractului să fie achitată diferenţa de garanţie de 400 euro şi chiria pentru luna mai de 1.900 euro (filele 69-70 dosar), urmărire penală).
Imobilul care forma obiectul contractului nu a fost preluat niciodată de inculpată, care a depozitat în locaţia respectivă mobilier pentru grădiniţă, potrivit declaraţiei martorei R., iar contractul propriu-zis de mchiriere nu a mai fost încheiat, deşi martora R. a declarat că a încercat să o contacteze pe inculpată de mai multe ori în vederea definitivării contractului. Ulterior, martora a încheiat cu SC B.C. SRL contract de închiriere pentru spaţiul respectiv.
Ulterior, inculpata a înfiinţat SC D.D.B. SRL, societate în care avea calitatea de asociat unic şi adniinistrator, care a fost înregistrată la O.R.C. la 19 mai 2008, în baza actului intitulat contract de închiriere din 17 aprilie 2008, sediul societăţii fiind stabilit în Braşov.
Societatea administrată de inculpată a avut doi angajaţi, respectiv A.L. şi T.I.B. Acesta din urmă a declarat în faza de urmărire penală că în baza unui anunţ a cunoscut-o pe inculpata T.M.S. şi a fost angajat la SC D.D.B. SRL pentru o perioadă de un an şi jumătate, în funcţia de şofer, transportând-o pe aceasta în localitățile date societăţii, (filele 73-74).
În luna septembrie 2008 inculpata T.M.S., în numele SC D.D.B. SRL, a încheiat cu Băncilă Haralambie un contract de antrepriză - executare lucrări, încasând suma de 62.213 lei. Lucrările nu s-au realizat, ceea ce l-au determinat pe beneficiar să sesizeze organele de poliţie, Dosar penal nr. 265/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Pe parcursul cercetărilor în dosarul penal susmenţionat, Garda Financiară s-a deplasat la sediul social al SC D.D.B. SRL în vederea verificării activităţii financiar-contabile, ocazie cu care s-a constatat că societatea nu activează la sediul declarat (filai2 dosar urmărire penală).
De asemenea, s-au trimis învinuitei trei invitaţii, în scopul de a se prezenta cu documentele contabile, însă aceasta nu le-a dat curs. (filele 13-16 dosar urmărire penală).
În aceste condiţii, controlul fiscal s-a desfăşurat la sediul A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov (filele 21-33 dosar urmărire penală).
Organele fiscale au stabilit că de la înfiinţare, societatea nu a depus declaraţii fiscale, deşi a desfăşurat activităţi economice, (fila 23 dosar urmărire penală).
Instanţa de fond a mai reţinut că, prin sentinţa penală nr. 76 din 28 martie 2012 a Tribunalului Braşov, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 lit b) din Legea nr. 241/2005.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpata a precizat că de la data înfiinţării, societatea nu şi-a desfăşurat activitatea la sediul declarat, documentele contabile aflându-se la domiciliul său, (fila 53).
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata a arătat că a stabilit sediul social în spaţiul unde intenţiona să deschidă o grădiniţă. Datorită eşuării negocierilor cu proprietarul spaţiului şi problemelor personale nu s-a mai putut ocupa de administrarea societăţii.
În aceste împrejurări, inculpata a fost condamnată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 - pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Împotriva sentinţei penale nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 5011/62/2012 au declarat apel partea civilă D.G.F.P. Braşov şi inculpata T. ( B.) M.S., hotărâre criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie. sentinţa penală nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 5011/62/2012.
În data de 24 mai 2013, partea civilă a înaintat o cerere prin care a arătat că îşi retrage apelul.
Inculpata, prin apărător, a solicitat achitarea pentru infracţiunea dedusă judecăţii în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile nici pe latură obiectivă, dar nici subiectivă.
Prin Decizia penală nr. 85/Ap din 09 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpata T.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 82/S din 19 martie 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosar nr. 5011/62/2012, pe care o menţine.
S-a luat act de retragerea apelului declarat de A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov împotriva sentinţei penale menţionate.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului de Avocaţi Braşov şi se include în cheltuielile judiciare.
Au fost obligaţi inculpata şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt prin coroborarea probelor administrate, iar încadrarea juridică dată faptei săvârşită de către inculpata T. (fostă B.) M.S., care în calitate de administrator al SC D.D.B. SRL Braşov s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar fiscale prin declararea fictivă a sediului societăţii la adresa din municipiul Braşov, în baza contractului din 17 aprilie 2008, deşi în această locaţie nu şi-a desfăşurat activitatea, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale răspunde exigenţelor dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 modificată pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective.
Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea fapta săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
S-a mai reţinut că în cauză, din probele administrate, rezultă că inculpata a declarat un sediu social fictiv cu ocazia înregistrării SC D.D.B. SRL Braşov, al cărui asociat unic şi administrator era la O.R.C., deşi această societate nu a desfăşurat nicio activitate la adresa declarată din municipiul Braşov, Jud. Braşov.
În vederea efectuării controlului cu privire la activitatea desfăşurată de această societate în intervalul septembrie 2008 - martie 2009, reprezentanţii Gărzii Financiare Braşov s-au deplasat la sediul declarat al societăţii, unde nu au găsit niciun reprezentant, astfel că au transmis trei invitaţii cărora administratorul societăţii nu a dat curs (filele 11-16 dosar urmărire penală).
În aceste împrejurări, controlul financiar s-a desfăşurat la sediul D.G.F.P. Braşov (filele 21-33 dosar urmărire penală).
S-a mai reţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului societatea nu a depus declaraţiile fiscale deşi a desfăşurat activităţi economice.
Deşi între inculpata T. (fostă B.) M.S. şi R.D.M. s-a încheiat contractul de închiriere din 17 aprilie 2008 a imobilului respectiv, în formă finală şi juridică trebuia definitivat până la data de 15 iulie 2008, ceea ce nu s-a întâmplat şi această locaţie nu a fost preluată niciodată de către inculpată.
Societatea menţionată a avut doi angajaţi, martorii A.L. şi T.I.B., a desfăşurat activităţii comerciale, însă inculpata nu şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale nu a evidenţiat în contabilitate operaţiunile efectuate, nu a depus situaţiile financiare şi declaraţiile fiscale, nu a prezentat documentele pentru efectuarea controlului.
Deşi cunoştea că acel contract nu îmbracă forma finală, inculpata s-a folosit de acel înscris tocmai pentru stabilirea sediului firmei sale la adresa respectivă fără acordul proprietarei (fila 48 dosar urmărire penală).
S-a mai reţinut că la data de 18 mai 2009, spaţiul respectiv a fost mchiriat de către proprietar către SC B.C. SRL conform contractului de locaţiune aflat la filele 88-92 dosar urmărire penală.
Din raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 21 iulie 2010 şi întocmit de D.G.F.P. Braşov, A.I.F., rezultă că de la înfiinţare şi până la momentul 15 iulie 2010, SC D.D.B. SRL nu a depus la organul fiscal declaraţii şi situaţii financiare, precum şi faptul că societatea figurează în categoria contribuabililor inactivi.
Contrar aparenţelor, în luna septembrie 2008, inculpata, în calitate de administrator al SC D.D.B. SRL a încheiat cu B.H. un contract de antrepriză-executare lucrări, încasând suma de 62.2013 lei, fără a evidenţia în contabilitate, astfel că s-a format dosar penal soluţionat definitiv.
Inculpata T.M.S. a acţionat cu intenţia directă pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale, astfel cum legal şi temeinic a arătat şi instanţa de fond, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 modificată.
Cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a constatat o aplicare coroborată a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv persoana inculpatei.
În acest sens s-a reţinut că inculpata s-a prezentat în faţa organelor judiciare doar în faza de urmărire penală, unde a şi dat declaraţii, este o persoană relativ tânără, cu pregătire superioară, fiind condamnată prin sentinţa penală nr. 76 din 28 martie 2012 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă, la pedeapsa de 1 an închisoare, faptă concurentă cu prezenta,- astfel că au fost aplicate dispoziţiile art. 85 C. pen.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Braşov, s-a reţinut că aceasta şi-a retrasă ulterior calea de atac.
Împotriva Deciziei penale nr. 85/Ap din 09 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpata T. (B.) M.S. şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov.
În recursul său, partea civilă a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate şi înlăturarea obligării sale de la plata cheltuielilor judiciare cătrea stat, în cuantumul stabilit de instanţa de apel.
În recursul său, inculpata T. (B.) M.S. a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi achiatrea sa, în temeiul art 11 pct. 2 lit. a) rap., la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, întrucît fapta pentru care a fost trimisă în judecată nu întrneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 242/2005, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În consecinţă, instanţa urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare, în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385, C. proc. pen. anterior.
Verificând mdeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, se constată că recurentele au declarat şi au au motivat în termen recursurile, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Examinând recursurile declarate, prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată, că recursul inculpatei T.M.S., este nefondat, iar recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În motivele scrise de recurs, inculpata a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, apreciind că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât SC D.D.B. SRL la care era asociat unic şi administrator, nu şi-a desfăşurat niciodată activitatea la locaţia de la adresa din municipiul Braşov.
Criticile au fost circumscrise cazului de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior, în baza căruia au solicitat, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte reţine că devine incident cazul de casare anterior menţionat de fiecare dată când o hotărâre este contrară legii sau când s-a făcut o aplicare greşită a legii.
Or, criticile inculpatei referitoare la greşita condamnare pe motiv că în cauză nu sunt mtrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât nu este vinovată de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior, ci în raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, atât timp cât nu se tinde la schimbarea stării de fapt.
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni'', este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.
Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 se realizează prin mai multe acţiuni, acestea constând în sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă făcută de contribuabili sau de împuterniciţii acestora, cu privire la sediile principale sau secundare ale unei societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Urmarea imediată a acţiunii ilicite este de natură materială, constând în sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal, creând posibilitatea pentru contribuabil de a săvârşi acte de evaziune fiscală fără a fi descoperit, deoarece organele fiscale nu-i cunosc sediul real.
Subiectul activ al infracţiunii este circumstanţiat, având în vedere că declaraţii privind sediile principale sau secundare ale unor persoane nu pot face decât contribuabilii sau persoane împuternicite în acest sens, sau care au o anumită calitate.
Cu privire la latura subiectivă, se reţine că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 se săvârşeşte cu intenţie directă calificată, de scopul sustragerii de la controlul fiscal.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că la înfiinţării SC D.D.B. SRL Braşov inculpata a prezentat la O.R.C., ca documentaţie, pentru a dovedi existenţa unui spaţiu locativ pentru sediul social unde urma să îşi desfăşoare activitatea această societate, contractul de închiriere din 17 aprilie 2008 a imobilului situat în Braşov, judeţul Braşov, pe care îl încheiase pro forma, cu numita R.D.M., actul juridic urmând să fi definitivat până la data de 15 iulie 2008, dar convenţia dintre cele două părţi nu a mai fost finalizată, iar locaţia nu a fost preluată niciodată de către inculpată, ulterior fiind mchiriată de către proprietar, unei alte persoane.
Deşi cunoştea că acel contract nu îmbracă forma finală, inculpata s-a folosit de acel înscris tocmai pentru stabilirea sediului firmei sale la adresa respectivă, fără acordul proprietarei.
Caracterul fictiv al acestui sediu a fost constatat cu ocazia controalelor efectuate de organele fiscale referitor la activitatea desfăşurată de SC D.D.B. SRL Braşov, în intervalul septembrie 2008 - martie 2009, lucrătorii din cadrul Gărzii Financiare Braşov, care s-au deplasat la domiciliul fiscal declarat al societăţii, nu au găsit niciun reprezentant al acesteia, constatând că în realitate, societatea nu funcţionează acolo.
Ulterior, administratorului T.M.S. i-au fost trimise trei invitaţii în vederea prezentării la sediul declarat al societăţii, cărora aceasta nu le-a dat curs (filele 11-16 dosar urmărire penală).
În declaraţia sa, dată în faza de urmărire penală, inculpata a relatat la adresa din Braşov, judeţul Braşov, SC D.D.B. SRL Braşov nu a funcţionat niciodată şi toate documentele societăţii au fost păstrate la domiciliul său şi la contabilă (fila 53 dosarul de urmărire penală).
Raportul de inspecţie fiscală din 21 iulie 2010 de A.A.F., D.G.F.P. Braşov, atestă faptul că, de la înfiinţare, SC D.D.B. SRL Braşov nu a depus declaraţii fiscale, deşi a desfăşurat activităţi economice (fila 23 dosar urmărire penală).
Înalta Curte apreciază că fapta inculpatei T.M.S., care în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor de specialitate de către organele de control financiar şi fiscal, a declarat sediului principal al SC D.D.B. SRL la o adresă fictivă şi anume, în Braşov, judeţul Braşov, unde nu şi-a desfăşurat niciodată activitatea, întmneşte elementele cmstito infracţiunea de sustragere de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, faptă comisă în modalitatea de vinovăţie a intenţiei directe.
Aşadar, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior, critica inculpatei fiind neîntemeiată.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu mcriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).
Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.
Astfel, Înalta Curte, constată că prin rechizitoriul nr. 370/P/2011 din 03 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Prin sentinţa penală nr. 82/S/19 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 5011/62/2012, a fost condamnată inculpata T. (fostă B.) M.S. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 76/S din 28 martie 2012 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 80/Ap din 03 iulie 2012 a Curţii de Apel Braşov, nerecurată, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), art. 71 alin. (5) C. pen. şi 81-82 C. pen. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 lit. d) C. pen., infracţiunea pentru care s-a aplicat această pedeapsă fiind concurentă cu cea pentru care s-a aplicat pedeapsa în prezentul dosar.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 76/S/2012 a Tribunalului Braşov.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse de câte 1 an închisoare şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei pe durata executării pedepsei rezultante, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 alin. (2) - art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat de la 16 iulie 2012, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 76/S/2012 a Tribunalului Braşov, potrivit art. 85 alin. (3) C. pen.
În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 09 iulie 2013 şi până la data soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
În aceste condiţii, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpat, înalta Curte urmează să analizeze:
1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat (în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică);
2. Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului (în examinarea acestui criteriu, se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei).
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat:
Art. 9 alin. (1) lit. f) Legea nr. 241/2005 Constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi:
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale au, secundare ale persoanelor verificate
În raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, raportat la intrarea în vigoare a N.C.P. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din N.C.P., instanţa de recurs constată că nu au intervenit modificări nici sub aspect incriminator şi nici sancţionator.
Înalta Curte reţine că, raportat la acuzaţiile aduse inculpatei T. (fostă B.) M.S., sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezenţa unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.
În situaţia aplicării dispoziţiilor N.C.P., circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, reţinute de instanţele anterioare în favoarea inculpatei, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunile de evaziune fiscală, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.
În ce priveşte concursul de infracţiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior, pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni este reglementată de dispoziţiile art. 34, potrivit căruia în situaţia în. care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
În N.C.P., regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b), instituie obligaţia pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speţa de faţă ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.
Ca atare, se constată că în cauză, în privinţa concursului de infracţiuni, lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de recurs relevă următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012:
„Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen."
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
În cazul în care instanţa are de comparat dispoziţiile referitoare la suspendarea condiţionată din reglementarea anterioară cu cele privitoare la amânarea aplicării pedepsei, se impune concluzia potrivit căreia legea veche este lege mai favorabilă.
Reglementarea din art. 81 şi urm. C. pen. anterior este mai favorabilă şi prin prisma condiţiilor de acordare, în sensul că nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei corect aplicată pentru o infracţiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligaţiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puţine.
În consecinţă, cum în actuala reglementare nu s-a identificat vreo modificare în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, pentru a putea stabili o lege penală mai favorabilă inculpatei şi cum pedeapsa aplicată inculpatei este în limite legale, aceasta nu se impune a fi modificată.
În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov, se constată că acesta este inadmisibil.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că împotriva sentinţei penale nr. 82/S din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. 5011/62/2012 au declarat apel partea civilă D.G.F.P. Braşov şi inculpata T. ( B.) M.S., hotărâre criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La data de 24 mai 2013, partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov a înaintat „Cerere de renunţare la apel" prin care a solicitat admiterea cererii, iar instanţa de apel să ia act de renunţarea la apelul declarat (fila 17 dosarul instanţei de apel).
Prin Decizia penală nr. 85/Ap din 09 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, s-a luat act de manifestarea de voinţă a apelantei părţi civile e A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov, de retragere a apelului declarat împotriva sentinţei penale menţionate.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3851 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen. anterior, persoanele prevăzute în art. 362 din acelaşi cod, pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, ori când apelul a fost retras, numai dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Deşi legea nu face nicio precizare în acest sens, este evident că aceste persoane capătă legitimarea procesuală de a declara recurs numai dacă prin modificările aduse sentinţei le-a fost afectată situaţia procesuală, astfel cum aceasta fusese stabilită prin hotărârea instanţei de fond.
Aşadar, persoana în cauză trebuie să justifice un interes, pentru a putea recura decizia instanţei de apel, ce trebuie analizat prin poziţia acestei persoane în procesul penal, astfel cum este stabilită de lege.
În cauză se constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă nu a fost modificată în apel şi pe cale de consecinţă, partea civilă nu justifică vreun interes în promovarea recursului său.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov este inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T. (fostă B.) M.S. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. anterior, va respinge, ca indamisibil, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov împotriva aceleiaşi decizii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata T. (B.) M.S. şi ca indamisibil, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Braşov împotriva Deciziei penale nr. 85/Ap din 09 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 952/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
