ICCJ. Decizia nr. 891/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 891/2014
Dosar nr. 27421/3/2012*
Şedinţa publică din 12 martie 2014
Deliberând asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ş.A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă complementară a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi ca pedeapsa accesorie a aceloraşi drepturi.
Conform art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii arestării preventive de la 22 iunie 2012 la zi.
În temeiul art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii a 19 comprimate roz cu logo „C.C." ce conţin M.D.M.A. şi a 1,80 grame pulbere roz care conţine M.D.M.A. (rămase din proba nr. l după efectuarea analizelor de laborator şi reţinerea contraprobei) ambalate şi sigilate cu sigiliul M.I. şi depuse la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 02 iulie 2012.
Potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.140 lei de la inculpat reprezentând contravaloarea substanţelor stupefiante vândute.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în perioada decembrie 2011 - iunie 2012, inculpatul M.Ş.A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut martorilor B.D., C.G.A. şi C.L.L., între 2 şi 20 de comprimate ecstasy contra unor sume cuprinse între 40-50 lei/pastilă, iar în noaptea de 21/22 iunie 2012, a fost prins în flagrant având asupra sa 30 de comprimate ecstasy pe care le deţinea cu intenţia de a le vinde martorului denunţător N.C.C. zis „T."
Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza coroborării tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală constând în: procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică chimică din 22 iunie 2012, declaraţiile martorului asistent P.I.A. şi ale martorilor N.C.C., B.D., C.G.A., C.L.A. şi P.F.G.
În faţa instanţei, inculpatul a arătat că este de acord să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen. arătând că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală fără a solicita administrarea altor mijloace de probă cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere disp.art. 52 C. pen., precum şi criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen. raportate la prezenta cauză, respectiv: gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, valorile sociale apărate prin dispoziţiile legale în baza cărora acesta a fost condamnat, sănătatea publică de natură a fi pusă grav în pericol prin vânzarea drogurilor de mare risc, respectiv ecstasy, astfel, consecinţele negative ale consumului de droguri nu privesc doar pe consumatorul însuşi ci, se răsfrâng, direct sau indirect, asupra unui grup mai larg de persoane, cum ar fi membrii de familie, prieteni, cunoscuţi, alte persoane străine deoarece comportamentul deviant al consumatorului de droguri îi vatămă pe toţi aceştia - persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, instanţa a avut în vedere şi perioada îndelungată de comitere a faptelor ceea ce denotă specializare şi o certă perseverenţă în activitatea infracţională şi prin aceasta o periculozitate socială deosebită dar a reţinut şi atitudinea procesuală adoptată în final de inculpat, de recunoaştere a fapte şi a modalităţii sale de comitere.
Având în vedere că împrejurarea de fapt a recunoaşterii de către inculpat a săvârşirii faptei şi a modalităţii sale de comitere a fost evidenţiată prin aplicarea disp.art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond nu a mai valorificat această atitudine a inculpatului ca reprezentând circumstanţa atenuantă prev.de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciind că dacă ar proceda în acest fel ar însemna ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde dublă valenţă juridică, ceea ce, în opinia instanţie, nu a fost în intenţia legiuitorului. A mai reţinut prima instanţă că în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpatului, art. 3201 C. proc. pen. se aplică cu prioritate faţă de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece din punct de vedere procedural conduce la soluţionarea cu celeritate a cauzei iar din punct de vedere al dreptului substanţial constituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că împrejurările invocate de inculpat - constând în aceea că a urmat cursurile unei facultăţi, a fost angajat la o societate comercială pe postul de agent de turism, iar din punct de vedere medical este diagnosticat cu diabet zaharat insulino-dependent, împrejurare care necesită un regim de viaţa special - nu sunt de natură a constitui circumstanţe atenuante nici în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. deoarece inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, astfel că intervenţia reabilitării de drept nu poate diminua potenţialul criminogen al inculpatului în săvârşirea unor infracţiuni de acest gen şi nici in sensul art. 74 alin. (2) C. pen. întrucât dacă inculpatul nu ar fi fost surprins în flagrant acesta ar fi continuat săvârşirea faptelor, forma continuată în care a fost săvârşită aceasta constituind o cauză legală de agravare facultativă a pedepsei.
În acelaşi timp instanţa de fond a reţinut că inculpatul a adoptat o atitudine procesuală oscilantă, a comis faptele într-o perioadă relativ mare de timp, iar comprimatele pe care le vindea martorilor erau in cantităţi deloc de neglijat din perspectiva analizării potenţialului criminogen al inculpatului, cu relevanţă certă asupra imposibilităţii reţinerii circumstanţelor atenuante în cea ce îl priveşte pe acesta.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul M.Ş.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că in mod greşit prima instanţă nu a reţinut în favoarea sa circumstanţe atenuante în condiţiile art. 74 C. pen. cărora că li se dea eficienţă în condiţiile art. 76 C. pen. Solicită instanţei de prim control judiciar, în urma reaprecierii tuturor circumstanţelor incidente în cauză, reducerea cuantumului pedepsei închisorii la care a fost condamnat sub minimul special iar ca modalitate de executare, suspendarea acesteia sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 311/A din 26 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012, a fost admis apelul formulat de inculpatul M.Ş.A. împotriva sentinţei penale nr. 538 din 14 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.Ş.A. de la 8 ani la 5 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 22 iunie 2012 la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.Ş.A.
Prin Decizia penală nr. 1167 din 03 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpat, a casat decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, deoarece modul cum a fost redactată decizia instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., având în vedere că deşi pedeapsa a fost redusă sub limita minimă prevăzută de lege, nici în dispozitiv şi nici în minută nu se face trimitere la prevederile art. 74-76 C. pen.
După casare cu trimitere, apelul inculpatului a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 09 mai 2013.
Prin prezentul apel, modificat de inculpat, s-a solicitat de acesta reţinerea, în favoarea sa a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în completare, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 deoarece a făcut un denunţ care a fost valorificat de D.I.I.C.O.T., în condiţiile legii şi pe cale de consecinţă, ca urmare a poziţiei şi conduitei personale a inculpatului M.Ş.A. să fie reţinută în favoarea sa şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. b) C. pen.
Apelantul inculpat a solicitat ca pedeapsa care îi va fi aplicată să fie executată sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 169/A din 24 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul formulat de inculpatul M.Ş.A. împotriva sentinţei penale nr. 538 din 14 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 27421/3/2012.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 8 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A dedus prevenţia inculpatului de la 22 iunie 2012 la zi şi i-a menţinut starea de arest.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel examinând sentinţa penală nr. 538 din 14 august 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelantul inculpat şi din oficiu întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că apelul este fondat.
În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, în raport de care au fost reţinute corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică.
În fapt, în perioada decembrie 2011 - iunie 2012, inculpatul M.Ş.A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut martorilor B.D., C.G.A. şi C.L.L., între 2 şi 209 comprimate ecstasy, contra unor sume cuprinse între 40-50 lei/pastilă, iar în noaptea de 21/22 iunie 2012, a fost prins în flagrant având asupra sa 30 comprimate ecstasy, pe care le deţinea cu intenţia de a le vinde martorului-denunțător N.C.C. zis „T."
Audiat la urmărirea penală, inculpatul a avut o poziţie procesuală oscilantă, în sensul că, iniţial a negat comiterea infracţiunii de trafic de droguri, susţinând că cele 30 de comprimate ecstasy le deţinea pentru consumul propriu. Ulterior a recunoscut şi regretat faptele.
În cadrul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi a solicitat să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., nemaifiind astfel necesară analiza detaliată a probelor şi a stării de fapt.
Actele comise de inculpat au fost judicios încadrate juridic în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, săvârşită în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
După soluţionarea cererii în fond, la dosar s-au depus dovezi potrivit cărora inculpatul M.Ş. a făcut un denunţ la D.I.I.C.O.T. prin care a înlesnit descoperirea altor infracţiuni şi arestarea altor infractori.
Aşadar, Curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, constatând îndeplinite condiţiile impuse de această normă juridică şi a redus corespunzător şi proporţional pedeapsa aplicată de prima instanţă de la 8 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Curtea a apreciat că această pedeapsă este proporţională cu gravitatea infracţiunii comise, prin mai multe acte materiale şi într-o perioadă relativ mare de timp, precum şi faţă de circumstanţele personale ale acestuia, şi anume: are 27 ani, nu este căsătorit, fără ocupaţie şi a avut o poziţie procesuală oscilantă la urmărirea penală, deşi a fost prins în flagrant. Deşi nu este recidivist, anterior a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. tot pentru trafic de droguri.
Curtea a considerat că nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., deoarece prima teză a acestei norme juridice (prezentarea în faţa organelor judiciare) este inoportună, inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv, teza a II-a (sinceritatea) a fost valorificată în cadrul aplicării art. 3201 C. proc. pen., iar teza a IlI-a (a înlesnit descoperirea altor infracţiuni şi infractori) a fost valorificată prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002. În acelaşi sens, Curtea a observat că nu poate fi reţinută nicio altă circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.
Pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare este în acelaşi timp eficientă în ceea ce priveşte reeducarea inculpatului, precum şi descurajantă în planul prevenirii comiterii unor alte infracţiuni.
Împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.Ş.A. pentru cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Făcând referire la principiul aplicării legii penale mai favorabile, a invocat art. 81 din Legea nr. 187/2012, care prevede pentru art. 2 din Legea nr. 143/2000 alte limite de pedeapsă respectiv 5 - 12 ani închisoare, urmând ca instanţa să individualizeze pedeapsa pe care urmează să o execute, precizând totodată că a beneficiat de prevederile dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, precum şi de disp. art. 19 din Legea pentru protecţia martorilor şi de circumstanţe atenuante în primul ciclu procesual.
În subsidiar, având în vedere că a executat deja 1 an şi 8 luni închisoare, a solicitat ca în urma aplicării unei pedepse, modalitatea de executare să fie cea prevăzută de art. 811 C. pen. anterior.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.Ş.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385, art. 385 C. proc. pen. anterior.
Prealabil analizării motivului de recurs formulat de inculpat, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 24 mai 2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 iulie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen. anterior, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.
Pe cale de consecinţă, constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Inculpatul, personal, a depus un memoriu în care solicită o pedeapsă redusă, în raport de circumstanţele sale personale, la data de 18 septembrie 2013, dată la care instanţa, din oficiu, a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.
Primul termen pe fondul cauzei a fost stabilit pentru data de 11 decembrie 2013, astfel că se constată că recursul a fost motivat în termenul prevăzut de dispoziţiile legale.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, prevede că, este supusă casării hotărârea care este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Această verificare nu mai este permisă de lege, în condiţiile în care art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în forma aplicabilă prezentei cauze, reglementează doar motive de casare care vizează chestiuni de drept, urmând ca criticile invocate vizând aplicarea legii penale mai favorabile să fie analizate prin prisma disp. art. 5 C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
De la data pronunţării deciziei din apel, 24 mai 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare N.C.P. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. In examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.
Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Date fiind modificările dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 şi cele ale Legii nr. 682/2003, instanţa de recurs urmează să compare conţinutul acestora anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014.
Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Legea nr. 143/2000 (versiunea consolidată la data de 05 decembrie 2011). Art. 2 - Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribidrea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Legea nr. 143/2000 (modificată şi republicată la data de 06 martie 2014). Art. 2 - Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Conţinutul constitutiv al infracţiunii nu este modificat în noua reglementare, modificându-se doar limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor. Legea nr. 682/2002 (versiune consolidată la data de 24 noiembrie 2005).
Art. 19 Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Legea nr. 682/2002 (versiune consolidată la data de 01 februarie 2014).
Art. 19
Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Art. 19. a fost modificat prin pct. 3 din Lege nr. 187/2012 începând cu 01 februarie 2014.
Art 2. - în prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză.
Din analiza conţinutului celor două texte de lege se constată că acesta s-a modificat sub aspectul înţelesului calităţii de martor, în actuala reglementare fiind exclus ca o persoană lipsită de calitatea procesuală cerută de lege să poată beneficia de prevederile art. 19.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că s-a menţinut întocmai conţinutul legal al infracţiunii, diferenţa constând în reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu închisoarea prin Legea nr. 187/2012 astfel, în prezent „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi", faţă de pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare, iar „Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi" faţă de pedeapsa de la 10 la 20 de ani închisoare, anterioară modificării art. 2 din Legea nr. 143/2000 prin Legea nr. 187/2012.
Faţă de aceste aspecte, instanţa constată că, raportat la limitele de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă inculpaţilor.
Se constată că în noua reglementare sunt preluate şi disp. art. 320 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, în disp. art. 396 alin. (1) din N.C.P.P.
Art. 41 - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe, (2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Art 42 - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit disp. art. 34 sau, după caz, art. 40 alin. (1) N.C.P.P.
Art. 35 - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe,
(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Art. 36 - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă (1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
Din analiza celor două texte de lege, se constată că în ceea ce priveşte definiţia şi conţinutul infracţiunii continuate, diferenţa între cele două texte o face potrivit N.C.P. obligativitatea existenţei aceluiaşi subiect pasiv împotriva căruia se săvârşeşte infracţiunea, iar în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei pentru infracţiunea continuată, se constată că textul prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil, întrucât la stabilirea pedepsei, aplicarea sporului este facultativă.
La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel în ultimul ciclu procesual (către minimum, mediu, sau maximul special),în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili o sancţiune apropiată de minimul prevăzut de legea nouă, astfel cum a procedat şi instanţa de apel care a stabilit aceeaşi sancţiune, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziţii pe care instanţa de recurs urmează a le reţine şi a le avea în vedere la stabilirea sancţiunii ce o va aplica inculpatului M.Ş.A.
În raport de cuantumul pedepsei ce se va aplica inculpatului, se va aplica şi pedeapsa complementară şi accesorie.
În ceea ce priveşte pedepse accesorii şi complementare, potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, la stabilirea legii noi ca lege mai favorabilă, vor fi avute în vedere dispoziţiile potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Art 65 C. pen.
Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi
(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) - o) sau a unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
Art. 66 C. pen.
Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).
(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.
(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
Art 64 C. pen. anterior - Pedepsele complementare interzicerea unor drepturi,
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
d) drepturile părinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
(2) Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.
Art 65 - Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
(3) Condiţia arătată în alin. (1) cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Văzând sfera actuală şi conţinutul pedepselor accesorii şi complementare se va reţine incidenţa reglementării actuale ca lege mai favorabilă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.Ş.A. împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile şi va rejudeca, în aceste limite, în sensul menţionat anterior, urmând a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.Ş.A. împotriva Deciziei penale nr. 169/A din 24 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 538 din 14 august 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pe latură penală, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.Ş.A., sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile şi, rejudecând, în aceste limite:
În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 condamnă pe inculpatul M.Ş.A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iunie 2012 la 12 martie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 816/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 893/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
