ICCJ. Decizia nr. 901/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 901/2014
Dosar nr. 7437/3/2013
Şedinţa publică din 12 martie 2014
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 493 din 12 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, infracţiune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. în temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit a) teza a II-a şi lit b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. în baza art. 71 C. pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 4 ani, s-a dispus suspendarea condiţionată şi executarea pedepsei accesorii, pe acelaşi termen de încercare.
Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare. S-a constatat că inculpatul nu a fost reţinut sau arestat preventiv în prezenta cauză.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998-999 din vechiul C. civ. şi la art. 103 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind N.C.C., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 56.168 de lei, cu titlu de despăgubiri civile - din care suma de 27.744 de lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, suma de 24.262 de lei reprezentând dobânzi calculate până la data de 15 decembrie 2010 şi suma de 4.162 de lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 15 decembrie 2010 - precum şi la plata accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate, conform O.G. nr. 92/2003.
În baza art. 163 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit măsura de indisponibilizare a sechestrului asigurător, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau adrninistrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispoziţii de indisponibilizare, până la concurenţa sumei de 56.168 de lei şi a accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate.
Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a popririi, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune, a sumelor de bani din conturile bancare ale inculpatului deschise la SC B.R.D. - G.S.G. SA şi la SC B.P. SA - Agenţia Piaţa Chibrit, până la concurenţa sumei de 56.168 de lei şi a accesoriilor aferente debitului până la data stingerii sumei datorate, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 1155/P/2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 03 decembrie 2012. Potrivit art. 353 alin. (2) C. proc. pen., măsurile de indisponibilizare ale sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii sunt executorii. în baza art. 164 alin. (3) C. proc. pen. a fost desemnată A.F.P. sector 1 Bucureşti, ca organ pentru punerea în executare a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, care va colabora cu a) Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale U.E. din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile; b) A.N.A.F.; c) O.N.R.C.; d) O.N.P.C.S.B.; e) A.N.V.; f) Garda Financiară; g) B.N.R.; h) I.G.P.R.; i) A.N.C.P.I.; j) orice altă autoritate sau instituţie publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea şi valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii.
A.F.P., sector 1 Bucureşti a înştiinţat Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, despre demersurile efectuate în vederea punerii în executare a măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător.
În temeiul art 191 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 189 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 04 martie 2008, inculpatul B.A. a achiziţionat de la societatea comercială K.O. Gmbh din Austria un autoturism, contra sumei de 40.500 euro.
Operaţiunea comercială respectivă, calificată de legea fiscală ca fiind achiziţie intracomunitară, a generat în sarcina inculpatului obligaţia plăţii taxei pe valoare adăugată aferente.
Inculpatul a ascuns, din punct de vedere juridic, organelor fiscale române împrejurarea că a realizat achiziţia intracomunitară, prin aceea că nu a completat declaraţia 301 - decontul special de taxă pe valoare adăugată - ceea ce i-a permis acestuia să nu plătească taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) pentru mijlocul de transport achiziţionat, cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 27.744 de lei.
Prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului B.A. a fost încadrată în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins chiar şi. fără executarea pedepsei, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.A., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât a fost condamnat, deşi fapta reţinută în sarcina sa este rezultatul unei erori de fapt.
A susţinut inculpatul că a avut convingerea că a plătit T.V.A.-ul care era inclus în preţul autoturismului, situaţie faţă de care se impune achitarea sa.
II. Prin Decizia penală nr. nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul B.A. împotriva sentinţei penale nr. 493 din 12 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 7437/3/2013. A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare faptei săvârşite de inculpat. Astfel, în cursul anului 2008, inculpatul B.A. a ascuns sursa impozabilă, respectiv achiziţia intracomunitară al cărui fapt generator 1-a constituit, potrivit art. 135 din Legea nr. 571/2003, livrarea autoturismului, de către societatea comercială K.O. Gmbh şi nu a înscris această achiziţie în decontul special de taxă, respectiv în formularul 301, cauzând, prin neplata taxei pe valoare adăugată corelative achiziţiei intracomunitare realizate un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 27.744 de lei.
Din înscrisurile constând în factura din 04 martie 2008 emisă de societatea comercială K.O. Gmbh din Austria şi fişa suplimentară la formularul U.I./7 (pentru societăţi) (filele 17-19 şi 21-23 din dosarul de urmărire penală), mijloace de probă coroborate cu depoziţia martorului R.L. (fila 34 din dosarul instanţei), rezultă că în data de 04 martie 2008, între societatea comercială K.O. Gmbh, în calitate de vânzător, şi inculpatul B.A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a unui autoturism nou, din fabrică, preţul tranzacţiei fiind de 40.500 de euro, aspect confirmat prin înscrisul reprezentat de chitanţa din data de 04 martie 2008 eliberată de vânzător (fila 27-din dosarul de urmărire penală).
Din adresa din 10 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti (fila 20 din dosarul de urmărire penală), în urma furnizării de informaţii în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul Consiliului (C.E.) nr. 1798/2003 privind cooperarea adrninistrativă în domeniul T.V.A., rezultă că societatea comercială K.O. Gmbh deţinea cod valabil de identificare în scopuri de T.V.A.
Ulterior, în data de 07 martie 2008, inculpatul a vândut autoturismul achiziţionat din Austria, martorului Ş.C., contra sumei de 49.000 de euro, fiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 36 din dosarul de urmărire penală).
Astfel, în depoziţiile date atât în timpul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti (filele 34-35 din dosarul de urmărire penală şi fila 33 din dosarul instanţei), autoturismul, contra sumei de 49.000 de euro, pentru fiul său, Ş.A.G. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a dat martorului documentele de provenienţă ale maşinii. Martorul a mai relatat că s-a ocupat de înmatricularea autoturismului la R.A.R.
Aşadar, instanţa a reţinut că autoturismul achiziţionat de inculpat din Austria a fost înmatriculat, pentru prima dată, în România, la data de 07 aprilie 2008, de către Ş.A.G., aspect confirmat şi prin înscrisurile constând în adresa din 14 septembrie 2012 emisă de D.G.P. a Municipiului Bucureşti - S.I.F. - Biroul 2 - P.I., F.V.I., cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare a autoturismului (filele 49 şi 58-59 din dosarul de urmărire penală).
Din adresa din 14 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti (filele 9-10 din dosarul de urmărire penală), cu privire la inspecţia fiscală desfăşurată la contribuabilii români, rezultă că inculpatul nu foloseşte cod de înregistrare în scopuri de T.V.A., fiind persoană fizică privată.
Din conţinutul aceleiaşi adrese din 14 iunie 2010, reiese, totodată, faptul că livrarea intracomunitară a autoturismului sus-menţionat reprezintă mijloc de transport nou, urmând a fi taxată achiziţia intracomunitară în România, motiv pentru care s-a solicitat luarea măsurilor legale ce se impun în vederea declarării şi plăţii de către persoana fizică B.A. a taxei pe valoare adăugată aferente achiziţiei mijlocului de transport nou.
Prin urmare, în vederea clarificării situaţiei fiscale, în baza art. 50 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, inculpatul a fost invitat la sediul A.N.A.F. - A.F.P. sector 1 Bucureşti, cu documentele referitoare la achiziţia, la data de 04 martie 2008, a autoturismului, aspecte rezultate din înscrisurile constând în invitaţiile din datele de 21 iunie 2010 şi 02 noiembrie 2010 şiprocesul-verbal din data de 23 septembrie 2010 emise de A.N.A.F. - A.F.P. sector 1 Bucureşti (filele 28-33 din dosarul de urmărire penală).
S-a reţinut că inculpatul nu a achitat taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei autoturismului, deşi avea această obligaţie. Instanţa de apel a mai constatat că, aşa cum se observă din contractul de vânzare - cumpărare cu firma austriacă, autoturismul respectiv s-a vândut fără plata taxei pe valoare adăugată, iar susţinerea inculpatului că a fost în eroare şi că a avut convingerea că a plătit T.V.A.-ul, acesta fiind inclus în preţ nu poate fi primită.
S-a apreciat că, în raport de data achiziţiei intercomunitare, respectiv 04 martie 2008, inculpatul avea obligaţia de a completa şi depune până la data de 25 aprilie 2008, decontul special de taxă pe valoarea adăugată, aşa cum prevăd dispoziţiile Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 254 din 18 martie 2008 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 301, obligaţie pe care însă nu a îndeplinit-o.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (4) C. pen. necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
În consecinţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că fapta săvârşită de inculpatul - B.A., constând în aceea că, în cursul anului 2008 a ascuns, din punct de vedere juridic, sursa impozabilă, respectiv achiziţia intracomunitară al cărui fapt generator l-a constituit, potrivit art 135 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., livrarea autoturismului, de către societatea comercială K.O. Gmbh şi nu a înscris această achiziţie în decontul special de taxă - formularul 301-cauzând astfel, un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 27.744 de lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond, iar critica adusă de inculpat sentinţei de condamnare nu are niciun temei.
Împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul B.A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate şi în rejudecare, achitarea inculpatului întrucât nu a avut cunoştinţă că T.V.A- ului nu este inclus în preţul autoturismului.
III. Examinând recursul declarat de inculpatul B.A. prin raportare Ia dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2)1, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 25 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385 pct. 17 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Verificând mdeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat nu şi-a motivat în scris, în tipul prevăzut de lege, motivele de recurs fiind trimise prin fax la data de 10 martie 2014, primul termen de judecată acordat în cauză fiind 12 martie 2014, nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cei reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentă acestor motive de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile îaaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 224/A din 25 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţatăân şedinţă publică, azi 12 fnartie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 893/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... | ICCJ. Decizia nr. 932/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... → |
|---|
