ICCJ. Decizia nr. 915/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 915/2014
Dosar nr. 7737/99/2012
Şedinţa publică din 13 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 279 din 21 iunie 2013 a Tribunalului laşi s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului P.N. prin actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001 modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) şi 37 lit. a) C. pen.
A fost condamnat inculpatul P.N. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 37 lit. b) şi art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata de 3 ani.
În baza art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 125 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2590 din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei laşi, rămasă definitivă prin nerecurare, rest de pedeapsă ce a fost contopită cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţă, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 3 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A fost condamnată inculpata C.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata de 2 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor P.N. şi C.D.M., iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată acestora durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 iunie 2012 la zi.
S-a luat act că partea civilă S.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii P.N. şi C.D.M., în solidar, să plătească părţii civile P.N., suma de 500 de euro (sau contravaloarea în lei la data executării sentinţei) cu titlu de despăgubiri civile, constând în daune morale.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 au fost confiscate de la inculpaţii P.N. şi C.D.M. sumele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, respectiv câte 43,500 lei de la fiecare dintre inculpaţi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 163 C. proc. pen. a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 20 august 2012, dată în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor, respectiv: un laptop, carcasă de culoare neagră, proprietatea inculpatei C.D.M. şi un televizor - proprietatea inculpaţilor P.N. şi C.D.M., măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi asupra bunului mobil, autoturismul, de culoarea albastră -proprietatea inculpatei C.D.M., precum şi măsura sechestrului penal instituit prin ordonanţa din 10 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţii P.N. şi C.D.M., respectiv: 265 de euro şi 1.569 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.N. să plătească statului suma de 2.130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 600 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu şi pe inculpata C.D.M. să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.265 lei, din care suma de 600 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu desemnaţi, iar suma de 135 de lei reprezintă contravaloarea expertizei medico-legale psihiatrice efectuată la solicitarea inculpatei şi achitată iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial laşi cu nr. 109D/P/2012 s-a dispus la data de 22 august 2012 punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor P.N. şi C.D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul P.N.), constând în aceea că în perioada martie 2012 - iunie 2012, împreună, au cazat două victime majore într-un apartament din laşi, P.U., unde prin ameninţări şi acte de violenţă le-au obligat la practicarea prostituţiei, sub directa lor coordonare şi supraveghere, asigurându-le clienţii în urma anunţurilor în presă, activitate ce a fost întreprinsă în scopul exploatării sexuale a celor două victime pentru obţinerea de venituri ilicite.
Prin încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 7737/99/2012, s-a dispus, văzând art. 34 lit. c) şi d) C. proc. pen. reunirea acestei cauze cu Dosarul nr. 2577/99/2013 al Tribunalului laşi, dosar în care, prin rechizitoriul cu nr. 203D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: M.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. (în raport de inculpaţii P.N. şi C.D.M.), a infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995, a două infracţiuni prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/95, precum şi a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; P.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. (în raport de partea vătămată C.D.M.) şi M.V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995.
Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 7737/99/2012 s-a dispus, în baza art. 38 cu referire la art. 34 C. proc. pen., disjungerea cauzei faţă de inculpaţii M.V., M.L. şi P.L., de prezenta cauză privind pe inculpaţii P.N. şi C.D.M., acordându-se termen pentru continuarea judecăţii cauzei disjunse, la data de 02 septembrie 2013 (cauză ce a fost ulterior înregistrată sub un nou nr. de Dosar, respectiv, nr. 7556/99/2013).
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească în cauza de faţă, privind pe inculpaţii P.N. şi C.D.M., conform art. 339 alin. (2) C. proc. pen., analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpaţii P.N. şi C.D.M. se cunosc de mai mult timp, prezentându-se în faţa altor persoane ca fiind concubini. Inculpatul P.N. a mai fost condamnat anterior pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, iar inculpata C.D.M. nu are antecedente penale. Potrivit declaraţiei părţii vătămate P.N., încă din anul 2009, de când aceasta îi cunoaşte pe inculpaţii C.D.M. și P.N., a acceptat şi a întreţinut relaţii sexuale cu clienţi racolaţi de aceştia prin intermediul anunţurilor date în ziarul local „ E.", la diferite locaţii din laşi - într-un imobil din Podul de Fier, din zona centrală vis-a-vis de Hotel C. După ce a rămas însărcinată cu un client, din luna a opta de sarcină, a fost găzduită la adresa din laşi, str C., la domiciliul inculpaţilor. La două luni după ce a născut, a fost dusă din nou în imobilul din zona Podul de Fier, unde si-a reluat activitatea, copilul minor P.M., rămânând în grija mamei inculpatului P.N., P.P.
La data de 12 martie 2012, inculpata C.D.M. a închiriat de la martora H.O.M., în regim hotelier, un apartament situat in laşi, chiria de plată fiind stabilită la 100 lei pe zi, contractul de închiriere fiind prelungit succesiv până la data de 28 iunie 2012. Inculpata C.D.M. i-a comunicat martorei H.O.M., faptul că va sta în apartamentul închiriat împreună cu soţul său, inculpatul P.N.
În apartamentul închiriat, inculpata C.D.M. s-a mutat împreună cu concubinul său, inculpatul P.N., aducând-o şi pe partea vătămată P.N.. Apartamentul închiriat era nedecomandat, compus din 2 camere, ambele fiind folosite ca dormitoare, o camera fiind amenajată jumătate bucătărie, jumătate dormitor, precum si o baie. în luna martie 2012, partea vătămată P.N. a fost găzduită în apartamentul închiriat de inculpata C.D.M., situat în laşi, împreună cu inculpatul P.N., fiind obligată de aceştia să practice în continuare prostituţia în favoarea lor. Partea vătămată P.N. a fost instruită de inculpaţi, să răspundă la telefon și să indice clienţilor racolaţi prin anunţurile date la ziar, imobilul unde întreţinea relaţii sexuale contracost.
În aceeaşi lună, în jurul datei de 8 martie 2012, la apartamentul celor doi inculpaţi, prin intermediul unui văr al inculpatului P.N., a fost adusă partea vătămată S.I. Aceasta plecase din luna mai 2011 de la domiciliul părinţilor săi, pentru a locui cu prietenul său. La acea dată partea vătămată avea deja vârsta de 18 ani şi a acceptat la iniţiativa numitului V. să vină să locuiască cu el două zile la apartamentul lui P., din laşi. Timp de o săptămână de la momentul venirii sale în apartament, partea vătămată S.I. nu a fost solicitată să întreţină relaţii sexuale, în timp ce partea vătămată P.N. practica relaţii sexuale contracost cu diferiţi clienţi, racolaţi de inculpaţi prin intermediul anunţurilor date în ziarul „E." de inculpata C.D.M.
După o săptămână de zile, partea vătămată S.I. a fost pusă să întreţină, la rândul său relaţii sexuale cu clienţii racolaţi prin anunţurile date la ziarul E.Z., de către inculpaţii P.N. si C.D.M.
În legătură cu modalitatea în care erau racolaţi clienţii celor două fete, s-a stabilit în faza urmăririi penale că inculpaţii P.N. si C.D.M. au dat mai multe anunţuri în ziarul E.Z., la rubrica matrimoniale, pentru a fi contactate de potenţiali clienţi cu care părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale contra cost.
Astfel, potrivit adresei din 06 iulie 2012, în ziarul „E.Z." au fost publicate, pentru numerele de telefon X și Y, două anunţuri, astfel:un anunţ publicat de pe 2 mai 2012 până la 29 iunie 2012, având conţinutul:„Salut! G., drăguţă, doresc să ofer companie d-lor generoşi şi discreţi. Deţin locuinţă. X"; un anunţ publicat de pe 02 mai 2012 până la 29 iunie 2012, având conţinutul: „ Bună! Sunt R., o tipă simplă şi doresc să-mi ofer serviciile domnilor generoşi. Deţin locuinţă X".
Ambele anunţuri au fost date de pe numărul de telefon X.
Pentru a răspunde la apelurile clienţilor care accesau anunţurile de la mica publicitate, părţile vătămate aveau 3 telefoane mobile. După ce erau contactate telefonic, părţile vătămate îi îndrumau pe clienţi, conform indicaţiilor primite de la inculpaţi, să ajungă în zona P.U., la Hotelul T., la Hotelul U., la Cinematograful V. sau la Librăria J., după care la imobilul indicat, sa sune la interfon la numărul 25, etajul patru, cerându-le apoi să urce cu liftul până la un etaj inferior sau superior si apoi să urce sau să coboare pe scări pentru a ajunge la apartamentul lor situat la etajul 4.
Pentru a întreţine relaţii sexuale protejate cu clienţii, inculpatul P.N. Ie-a cumpărat mai multe cutii cu prezervative, pe care inculpata C.D. le împărţea, punându-le în alte punguţe. Părţile vătămate S.I. si P.N. erau obligate de inculpaţi să stea în locuinţă, neputând să iasă din aceasta decât însoţite de P.N. si C.D., fiind sub supravegherea strictă a celor doi inculpaţi. Potrivit declaraţiilor părţilor vătămate, acestea erau supravegheate pe rând de inculpaţii P.N. si C.D., respectiv, C.D. le supraveghea uneori de la ora 8 dimineaţa până la ora 8-9 seara, iar apoi erau supravegheate de P.N.
Din declaraţiile părţilor vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor L.R.M., C.C., rezultă că acestea au întreţinut cu clienţii, contra cost, relaţii sexuale orale, normale, anale si au făcut show-uri lesbi, astfel cum apăreau in anunţurile date la ziarul E.Z., de către P.N. si C.D. Pentru relaţiile sexuale orale si normale, tariful stabilit de inculpaţi era de câte 50-60 Iei pentru un „număr", si 100 lei pentru o oră, tarif însă care varia în funcţie de cea care întreţinea actul sexual. Astfel, când partea vătămată S.I. era contactată pentru anunţul pe numele „ R.", preţul primit de la clienţi era de 60 lei pentru „ un număr", si de 100 lei pentru o oră. Pentru un show lesbi si sex normal oral si anal, S.I. primea câte 100 lei pentru un număr si câte 200 lei pentru o oră.
Partea vătămată S.I. a declarat că, atunci când întreţinea relaţii cu câte un client, si era prezent in apartament si inculpatul P.N., uneori, acesta se ascundea în dulap, pentru a putea auzi ce vorbea cu clienţii, întrucât acestuia îi era teamă să nu încerce să fugă cu ajutorul clienţilor.
După ce părţile vătămate întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, acestea primeau banii, pe care îi puneau într-un dulap, aşa cum le îndrumaseră inculpaţii P.N. şi C.D. Sumele de bani astfel obţinute erau - luate apoi de inculpatul P.N., parte din aceştia fiind date inculpatei C.D.M. Părţile vătămate nu primeau bani de la inculpaţi, însă le erau cumpărate uneori de către aceştia haine si ţigări, precum şi mâncare.
În medie, părţile vătămate aveau aproape zilnic câte 10-11 clienţi pe zi, de luni până sâmbăta seara, iar duminica aveau zi libera, zi în care inculpaţii le scoteau în oraş, deplasându-se cu autoturismul cu numere provizorii de înmatriculare proprietatea inculpatei C.D.M., condus de şoferul acestora B.F.
S-a stabilit în cursul urmăririi penale că din banii obţinuţi de părţile vătămate, după întreţinerea relaţiilor sexuale, inculpaţii P.N. și C.D. au achiziţionat un laptop şi o plasmă T.V.
Când nu produceau suficienţi bani, părţile vătămate erau lovite de inculpata C.D.M. cu o coadă de lemn de la un mop, peste palme, degetele de la mâini, peste picioare şi cu palmele peste cap, dar şi de inculpatul P.N. care le lovea cu palmele, cu pumnii, cu piciorul.
Agresiunile asupra părţilor vătămate au fost confirmate de rapoartele de constatare medico-legale eliberate în cauză. Astfel, potrivit raportului de constatare medico-legală din 29 iunie 2012, la data examinării, partea vătămată S.I. prezenta echimoze şi tumefacţie: echimoza de la nivelul braţului s-a putut produce prin lovire cu mijloc contondent; echimoza de la nivelul mâinii stângi, s-a putut produce prin lovire cu corp contondent; tumefacţia maleolei interne drepte s-a putut produce prin lovire cu corp contondent, leziunile fiind anterioare examinării, cu cea. 3-5 zile, pentru tumefacţie necesitând îngrijiri medicale de 4-5 zile de îngrijiri medicale si 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru echimoze. Potrivit raportului de constatare medico-legală din 02 iulie 2012, P.N. a prezentat o excoriaţie la nivelul antebraţului drept ce s-a putut produce prin lovire cu mijloc contondent, tumefacţii la degete: tenar, falangă, leziuni -traumatism prin strivire corp contondent faţă volară, ambele mâini cu edem postraumatic vechi de 2 zile, ce pot data cu 3-5 zile anterior datei examinării, necesitând pentru vindecare 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru leziuni si 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru tumefacţii.
Relevant în ce priveşte împrejurarea că părţile vătămate nu aveau libertate de mişcare şi că inculpaţii aveau faţă de ele un comportament agresiv şi se comportau faţă de ele ca şi cum le-ar fi aparţinut, este episodul din aprilie 2012, când într-una dintre zilele acestei luni, cu ajutorul unui client, pe nume F., părţile vătămate au încercat să fugă de la inculpaţi. Astfel, aşa cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate P.N. şi S.I., într-una din zilele lunii aprilie 2012, în jurul orelor 20, cele două au hotărât să fugă din apartamentul din P.U., în timp ce inculpaţii se aflau la domiciliu, însă se uitau la un film. Astfel, în momentul în care clientul care se afla la P.N. intenţiona să plece din apartament, cele două părţi vătămate au ieşit odată cu acesta, încuindu-i în casă pe cei doi inculpaţi. Cheia a rămas în posesia lui P.N. Acestea au fugit prin zona centrală, pe lângă Casa Modei spre Mitropolie, desculţe, iar în parcul din faţa Teatrului Naţional s-au încălţat după care au plecat spre P.R.. S.I. l-a sunat pe un fost client pe nume A., să le ajute, însă acesta, fiind în legătură cu inculpaţii, i-a anunţat că a văzut părţile vătămate în cartierul P.R. între timp, inculpaţii dându-şi seama că sunt blocaţi în casă, au sunat-o pe proprietara apartamentului cerându-i cheia de rezervă. Aceasta a venit, Ie-a descuiat uşa, după care inculpaţii l-au chemat pe B.F., cu care s-au deplasat prin mai multe zone ale laşului în căutarea celor două părţi vătămate. în zona Ţ., pe lângă Restaurantul C., părţile vătămate au fost văzute de cei doi inculpaţi, care au coborât din autoturism şi le-au prins pe cele două într-un gang înfundat lovindu-le şi ameninţându-le. Părţile vătămate au fost aduse la maşină şi introduse în mod forţat în interiorul acesteia. C.D. s-a aşezat pe scaunul de lângă şofer, blocând portierele autoturismului, în timp ce P. a stat pe bancheta din spate cu părţile vătămate. Apoi cele două au fost conduse la imobilul din laşi, str. C., unde locuieşte mama inculpatului P.N. şi băgate în casă.
Declaraţiile părţilor vătămate cu privire la această împrejurare se coroborează cu declaraţiile date de martorul B.F., care a susţinut atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că a condus autoturismul inculpatei C.D. în căutarea celor două fete (susţinând în faţa instanţei că el nu cunoştea motivul pentru care inculpaţii i-au cerut să deplaseze autoturismul în diferite zone din laşi), că la un moment dat cele două au fost găsite şi urcate cu forţa în maşină. A văzut cum inculpata C.D. Ie-a lovit cu palma şi că a lăsat pe cele două părţi vătămate şi pe inculpaţi la domiciliul mamei lui P., dar că el nu a intrat în casă, rămânând la autoturism, iar după cea. 1-2 ore cei patru au revenit la autoturism, martorul conducându-i până la apartamentul din P.U.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate S.I., drept pedeapsă pentru că au fugit şi pentru a le determina să nu mai fugă, P.N. a ameninţat-o că în cazul în care va mai fugi de acasă sau va spune ceva la politie, o va tăia cu lama pe faţă şi pe sâni în timp ce inculpata C.D. Ie-a ameninţat cu faptul că le va arunca cu acid sulfuric pe faţă. Potrivit declaraţiei aceleaşi părţi vătămate, în alte rânduri/inculpaţii au ameninţat-o că o vor duce în pădure, o vor lega de copac şi o vor lăsa acolo, în situaţia în care ar încerca să fugă de ei.
În ziua de 28 iunie 2012, în jurul orei 08,00 dimineaţa, P.N. şi C.D. au plecat din locuinţă, părţile vătămate rămânând închise singure în casă. In jurul orei 11:00, partea vătămată S.I., l-a contactat telefonic pe tatăl său, martorul S.l., spunându-i că sunt ţinute cu forţa intr-un apartament din P.U. cerându-i, surescitată, să vină cu poliţia să Ie ia. Tatăl părţii vătămate neputând foarte bine să se înţeleagă cu aceasta a cerut să vorbească cu cealaltă tânără, P.N. explicându-i că sunt sechestrate într-un apartament, bătute şi ţinute împotriva voinţei lor, dându-i adresa la care se află acesta. La solicitarea celor două părţi vătămate, martorul S.l. a anunţat politia, organul de urmărire penală începând monitorizarea operativă. După jumătate de oră, a venit in locuinţă P.N., partea vătămată S.I. intrând în baie de unde a continuat să trimită sms-uri tatălui său. Când inculpatul P.N. era in apartament, S.I. a fost sunată de un client, martorul V.L.V., pe care l-a îndrumat cum să ajungă la apartament. Organele de poliţie l-au depistat pe martorul V.L.V. în timp ce acesta se deplasa la adresă cu scopul de a întreţine relaţii sexuale cu una din tinere, intrând în apartamentul din P.U. odată cu acesta. Cu această ocazie s-a constatat că în apartament erau sechestrate două tinere, respectiv S.I. în vârstă de 18 ani şi P.N. în vârstă de 23 de ani, care erau împreună cu P.N. La scurt timp, la adresă a apărut şi C.D.M. care a afirmat organelor de poliţie că practică prostituţia împreună cu S.I. şi P.N.
Situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută de instanţă a fost dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: denunţul formulat de S.l., tatăl părţii vătămate P.N.; procesul verbal din 28 iunie 2012; plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate S.I. şi P.N.; rapoartele de evaluare psihologică a părţilor vătămate S.I. şi P.N. efectuate de către D.G.A.S.P.C. laşi; rapoartele de constatare medico-legale din 29 iunie 2012 şi din 02 iulie 2012 întocmite ca urmare a examinării părţilor vătămate P.N. şi S.I.; procesul-verbal de constatare a leziunilor evidente pe care le prezentau părţile vătămate la momentul depistării şi planşele foto; procesele verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare la locuinţele inculpaţilor P.N. şi C.D.M.; raportul de evaluare psiho-socială privind situaţia minorului P.N.D.M.; contractul de prestări servicii pentru intermedierea închirierii unui imobil şi contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuit; procesul verbal de efectuare a percheziţiei informatice; adresa din 06 iulie 2012 emisă de ziarul local „E."; procesul verbal din 10 august 2012 întocmit de ofiţerii de poliţie judiciară; declaraţiile martorei H.O.M. - care a confirmat în faza urmăririi penale, faptul că a închiriat inculpatei C.D.M. apartamentul situat în laşi, aceasta ascunzându-i faptul că în acel apartament urmau să locuiască şi alte persoane. Martora a mai arătat că vecinii au anunţat-o că în apartament vin prea mulţi bărbaţi, mai multe persoane dubioase, motiv pentru care a devenit suspicioasă cu ce se întâmpla în apartament şi a decis să rezilieze contractul de închiriere, împrejurări comunicate inculpatei C.D.M. care era însoţită de P.N.; la acuzele martorei, inculpata C.D. a motivat că persoanele care vin la ea sunt băieţi care îi aduc marfa din piaţă şi încasările obţinute din vânzarea acesteia. Audiată în faza cercetării judecătoreşti, martora şi-a menţinut declaraţia dată în faza urmăririi penale; declaraţia martorului B.F., dată în faza urmăririi penale, prin care acesta a recunoscut că era şoferul inculpaţilor C.D.M. şi P.N., întrucât nici unul dintre ei nu avea permis de conducere, pentru serviciul prestat în favoarea lor fiind plătit zilnic, cu sume cuprinse între 30 si 50 de lei. Atunci când a urcat în apartamentul situat în P.U., în două rânduri, a observat că în apartament se aflau şi părţile vătămate P.N. şi S.I. în perioada cât a lucrat pentru inculpaţi, a auzit-o pe inculpata C.D. când vorbea la telefon, discutând cu un bărbat, despre preţul unui raport sexual, aceasta spunându-i că este de 50 lei pentru un raport sexual şi 100 lei pentru o oră. Atunci şi-a dat seama că inculpaţii racolau clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost în acel apartament. L-a auzit şi pe P.N. vorbind la telefon cu tinerele din apartament, spunându-le că va sosi şi el, cât mai repede, când era sunat de acestea. Martorul B.F. a confirmat şi incidentul din luna aprilie 2012, declarând că „ în cursul lunii aprilie sau mai 2012 în jurul orei 20:00, la solicitarea telefonică a lui P.N. s-a deplasat pe jos până in P.U. pentru a conduce maşina acestuia şi a-l transporta prin oraş. Atunci când a ajuns în locul indicat s-a întâlnit cu P.N. care i-a spus că cele două verişoare ale lui au plecat de acasă şi vrea să le caute prin oraş. Acesta i-a indicat diferite direcţii prin oraş, împreună căutându-le pe cele două timp de circa două ore, timp în care P.N. vorbea la telefon cu diferite persoane in legătură cu cele două fete. între timp a urcat în maşină şi C.D.M. La indicaţiile lui P.N., martorul s-a deplasat pe traseul P.R. - Ţ. iar când au ajuns în staţia de autobuz 30 de lângă piaţă, P.N. i-a cerut să oprească maşina întrucât Ie-a văzut pe fete. P.N. şi C.D. au fugit după cele două fete, martorul a coborât la rândul său din maşină, văzând că fetele au fugit o distanţă mai mare, până ce au ajuns într-un gang înfundat unde au fost prinse de cei doi, distanţa fiind de circa 150 de metri de locul în care a oprit maşina şi unde el se afla. Martorul a arătat că, întrucât era întuneric, nu a văzut ce s-a întâmplat în gang, însă la un moment dat P. a strigat să meargă cu maşina în locul în care se afla el. Martorul a pornit maşina, deplasând-o în locul indicat, unde P.N. Ie-a introdus forţat pe cele două fete în maşină, pe bancheta din spate, a blocat uşile şi i-a spus să meargă pe strada C. la casa sa. Acolo, fetele au fost coborâte, P. şi C.D. ducându-le în casă. A declarat martorul că în acele împrejurări a văzut că C.D. a lovit-o pe una dintre fete cu palma în zona feţei după care el a plecat la maşină şi nu ştie ce s-a mai întâmplat. Martorul a aşteptat timp de circa o oră şi jumătate - două ore după care i-a transportat pe toţi patru la apartamentul din P.U.. A mai precizat martorul că a remarcat că numita C.D. era cea care adresa cuvinte obscene la adresa celor două fete, pe timpul cât se aflau în maşină.
în faza cercetării judecătoreşti, martorul B.F., deşi declarativ a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza urmăririi penale, a susţinut că nu cunoştea cu ce se ocupau cele două părţi vătămate, dar că a început să bănuiască după ce a asistat la prinderea acestora de către inculpaţi, atunci când, în luna aprilie, acestea au fugit. Martorul a susţinut în faţa instanţei că nu cunoştea faptul că în acele împrejurări inculpaţii le căutau pe cele două tinere care au fugit, ci doar executa comenzile date de P. care îi spunea traseul pe care să se deplaseze. Nu a auzit nici un fel de discuţii legate de dispariţia celor două. A mai precizat martorul că în prezenţa sa părţile vătămate nu au fost lovite, cu excepţia palmei pe care C.D. a aplicat-o lui P.N., când au ajuns la imobilul din str.C.
Declaraţia dată de martor în faza cercetării judecătoreşti, cu privire la aspectele asupra cărora martorul a revenit, a fost privită cu rezervă, având în vedere că martorul nu a oferit o explicaţie plauzibilă a modificării parţiale a declaraţiilor sale iniţiale, ci, mai mult a afirmat că îşi menţine declaraţia dată în prima fază a procesului penal;
Din declaraţiile martorilor P.G., L.R.M., C.C., A.T. (audiaţi atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, ocazie cu care aceştia şi-au menţinut declaraţiile făcute anterior în cauză), V.L.V., V.A.L. (audiaţi în faza urmăririi penale, cu privire la care instanţa a fost nevoită să constate imposibilitatea de audiere nemijlocită, întrucât aceştia erau plecaţi în străinătate), a rezultat că au răspuns unor anunţuri de la rubrica matrimoniale, împrejurare în care au stabilit întâlniri ce au avut Ioc într-un apartament din P.U.. Martorul L.R.M. a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale contracost cu P.N., în apartamentul situat în P.U., pentru raportul sexual plătindu-i acesteia 70 de lei, iar martorul C.C. a confirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu S.I., în apartamentul situat în P.U., plătindu-i acesteia suma de 50-60 lei. Martorul A.T. a declarat că a luat legătura cu o persoană care a răspuns la telefon, a stabilit unde să se întâlnească cu aceasta dar nu a venit nimeni, persoana cu care a vorbit anunţându-l ulterior că are un client. Martorul V.A.L. a declarat că a urcat la apartament dar când a ajuns la faţa locului, dându-şi seama că nu va beneficia de o şedinţă de masaj, ci de altceva şi văzând mizeria din apartament a decis să plece. Martorul V.L. a declarat că a mers pe data de 28 iunie 2012 la apartament după ce a apelat numărul din ziar, însă odată cu sosirea sa, la apartament au descins şi organele de poliţie; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 21 martie 2013 întocmit în cauză inculpatei C.D.M. la solicitarea acesteia, din conţinutul căruia rezultă că din coroborarea examinării clinice cu rezultatele investigaţiilor complementare şi cu datele din dosarul cauzei, s-a constat că numita C.D.M. a prezentat la data comiterii faptei diagnosticul de „tulburare de personalitate disocială"; a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor faptei de care este învinuită acţionând cu discernământ (discernământ păstrat); la data examinării prezintă acelaşi diagnostic.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală adoptată de inculpaţi, instanţa a reţinut că, audiaţi în faza urmăririi penale, inculpaţii C.D.M. şi P.N. au negat comiterea faptei, declarând că nu le-au adus clienţi părţilor vătămate şi nici nu le-au obligat să practice prostituţia în favoarea lor. Inculpata C.D.M. a susţinut că practica şi ea prostituţia împreună cu S.I. si P.N., că a întâlnit-o întâmplător pe cea dintâi, care era în căutarea unei persoane care să-i ofere protecţie (un peşte), invitând-o la locuinţa închiriată în care ea împreună cu P.N. (pe care o cunoştea de cea 2 ani, practicând şi anterior împreună prostituţia) practica prostituţia, partea vătămată fiind de acord. Clienţii erau racolaţi în urma anunţurilor date la ziar. Inculpata a precizat că din banii obţinuţi personal din practicarea prostituţiei şi-a cumpărat un autoturism (în urmă cu două luni) şi că P.N. pe care îl cunoştea mai demult îi era client, rămânând uneori peste noapte. Aveau 2-3 clienţi pe zi fiecare, iar din banii câştigaţi cumpărau îmbrăcăminte, cosmetice, mâncare, ţigări şi plăteau chiria (fetele 30 de lei, iar ea 40 de lei). Nu a pretins părţilor vătămate bani, dar o mai certa uneori pe P.N. pentru că strica diverse lucruri prin casă. Nu a interzis niciodată părţilor vătămate să iasă din casă, doar pe S.I. o lăsau uneori în apartament de frică ca aceasta să nu se întâlnească cu G.M. de la care fugise anterior. A sfătuit-o chiar pe aceasta să nu plece cu vreun ţigan. A mai precizat inculpata că nu Ie-a bătut sau ameninţat pe cele două fete, doar odată i-a dat două palme lui P.N. pentru că îşi bruscase copilul. Inculpata a precizat că a practicat prostituţia de la 19 ani în folosul unor persoane şi că ultima dată a fost vândută lui P.N. pentru care a practicat prostituţia 2 ani după care a început să se prostituieze pe cont propriu. în legătură cu incidentul din aprilie 2012, inculpata a declarat că în jurul datei de 26 sau 28 aprilie 2012, seara, în jurul orei 20:00, S.I. a ieşit din apartament să ducă gunoiul şi nu s-a mai întors, P.N. a plecat după S.I. să o caute. P.N. ar fi sunat-o şi i-ar fi spus să vină în zona P.R. că a găsit-o pe I. Atunci, inculpata l-a sunat pe şoferul F. şi i-a cerul să le aducă la apartament. F. a mers cu un taxi în zona P.R., când a ajuns în acel loc fetele au urcat în taxi, iar el a plecat la domiciliul său. Inculpata nu a recunoscut că s-a deplasat in zona P.R. cu B.F. şi P.N. şi nici că le-ar fi agresat fizic pe Ioana şi Narcisa.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpata nu a dorit să dea declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere, precizând însă că nu se face vinovată de comiterea faptei reţinute în sarcina sa.
Inculpatul P.N., în evidentă contradicţie cu probele administrate în cauză, a declarat în faza urmăririi penale că P.N. si C.D. se prostituau de bună-voie, că el nu locuia in apartamentul închiriat din P.U., locaţie în care ajungea ocazional, aşa cum s-a întâmplat şi la data descinderii organelor de poliţie şi nu a obţinut bani din practicarea prostituţiei de către părţile vătămate. Nu era concubinul inculpatei C.D., dar o cunoştea pe aceasta de vreo cinci ani, iar de doi ani i-a făcut acesteia mutaţie la adresa mamei sale, P.P. îl cunoaşte din vedere pe B.F., însă nu ştie ce maşină conduce acesta şi nici ce maşină are C.D.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul s-a prevalat, de asemenea, de dreptul la tăcere, fiind audiat doar în procedura soluţionării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate, ocazie cu care a declarat că nu se face vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că nu a traficat pe cele două părţi vătămate neavând nici un motiv, având în vedere că el are un copil cu una dintre părţile vătămate (P.N.), pe care familia sa îl creşte de aproximativ trei ani.
În dovedirea susţinerilor lor inculpaţii au solicitat încă din faza urmăririi penale administrarea probei cu doi martori, în persoana numiţilor T.S.M. şi P.M. F.
Din declaraţiile martorei T.S.M., audiată în faza urmăririi penale a rezultat că acesta nu cunoaşte ce s-a întâmplat în apartamentul situat in laşi, zona P.U., apartament ce ar fi închiriat de inculpata C.D.M. Nu cunoştea cu se ocupau P.N. zisă „ A." şi S.I., dar a aflat după arestarea inculpaţilor, de la mama inculpatului P.N., că acestea se ocupau cu prostituţia. în faţa instanţei martora şi-a nuanţat declaraţia arătând că a aflat în faza cercetărilor efectuate în cauză că părţile vătămate se ocupau cu prostituţia, explicându-şi astfel împrejurarea că Ie-a văzut de mai multe ori plimbându-se singure (la K. la cumpărături şi odată pe o trecere de pietoni) şi manifestându-şi interesul faţă de băiatul ei. Martora a mai afirmat că le-a cunoscut pe acestea la botezul fiului lui P.N. şi nu i-au creat impresia că sunt supravegheate de cineva.
Martorul P.M.F., audiat în faza urmăririi penale, a arătat că nu cunoaşte ce s-a întâmplat în apartamentul situat in laşi, zona P.U., apartament ce ar fi fost închiriat de inculpata C.D.M.; presupune că P.N. se ocupa cu prostituţia pentru că a văzut-o de mai multe ori, în zona Pod de Piatra, dar nu a văzut personal ca S.I. şi P.N. să racoleze clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale contracost. în faţa instanţei martorul a declarat că este vecin cu mama inculpatului P.N., că o cunoaşte pe P.N. de aproximativ trei ani, că a botezat copilul acesteia, cunoscând despre mamă că nu are posibilităţi materiale, copilul fiind crescut de către familia P. A arătat martorul că nu cunoaşte cine este tatăl copilului şi că ştia că partea vătămată P.N. se ocupa de practicarea prostituţiei, însă nu ştie cine se ocupa de protecţia părţii vătămate şi nici cine încasa sumele de bani obţinute din practicarea acestor activităţi. A mai susţinut martorul că a văzut-o pe P.N., în câteva rânduri, în zona Podu de Piatră şi că acolo era probabil locul unde aceasta racola clienţi şi că a văzut-o de mai multe ori singură, în urmă cu aproximativ trei ani, dar şi anul trecut, prin luna februarie - martie, când aceasta se deplasa spre locuinţa familiei P.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat că declaraţiile inculpaţilor sunt nesincere, întrucât acestea nu se coroborează între ele, dar nici cu declaraţiile părţilor vătămate, declaraţii care sunt susţinute, în ceea ce priveşte chestiunile ce prezintă relevanţă asupra stabilirii faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, în special de declaraţiile martorului Boicîuc F., dar şi de celelalte mijloace probatorii, astfel cum au fost expuse în cele ce preced, motiv pentru care vor fi înlăturate de la stabilirea situaţiei de fapt
În opoziţie, părţile vătămate au păstrat o atitudine procesuală constantă, în ambele faze procesuale.
Astfel, în faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată S.I. a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza urmăririi penale, întrucât aceasta reflectă adevărul. Aceasta a declarat, în consonantă cu susţinerile din faza urmăririi penală, că în luna martie 2012, a fost amăgită de un văr de-al inculpatului P., care a invitat-o la un suc la domiciliul acestuia din str. C. Acolo a cunoscut-o pe C.D. şi P.N.. Aceştia s-au oferit să aibă grijă de ea, oferindu-i casă şi masă, fără a-i comunica însă ce activităţi trebuie să desfăşoare pentru a plăti aceste servicii. Este adevărat că la acel moment avea nevoie de o locuinţă şi că anterior, în Piatra Neamţ, se ocupase cu practicarea prostituţiei, însă a precizat partea vătămată că nu a fost de acord să practice prostituţia în folosul inculpatului P.N.. Ulterior, partea vătămată a aflat că trebuie să practice prostituţia, clienţii fiind racolaţi prin intermediul internetului şi a ziarelor locale de către cei doi inculpaţi. Inculpaţii au închiriat un apartament în P.U., unde din luna martie 2012 până pe 28 iunie 2012 a practicat prostituţia în folosul acestora, de luni până sâmbătă, media clienţilor fiind de 10-12 clienţi pe zi. A susţinut partea vătămată că în aceste 4 luni a fost ameninţată permanent şi lovită de inculpata C.D. cu coada unui mop, atunci când îi comunica că nu mai doreşte să practice prostituţia ori că doreşte să plece, lovituri fiindu-i aplicate şi de inculpatul P.N.. A mai precizat partea vătămată că la sfârşitul lunii mai a reuşit chiar să fugă împreună cu P.N. din apartament, cu ajutorul unui client, dar au fost prinse de inculpaţi care au plecat în urmărirea lor cu şoferul şi readuse în apartament şi supravegheate îndeaproape de inculpatul P. care stătea ascuns în dulap chiar şi în momentul în care se desfăşurau raporturile sexuale cu clienţii. Atunci când au fugit intenţionau să plece la Târgu Frumos pentru a nu mai fi găsite de inculpaţi. Partea vătămată P.N. i-ar fi spus că nu este bine să meargă la poliţie. Au fost ameninţate de către ambii inculpaţi cu moartea, că le vor tăia cu lama pe faţă, sau că vor arunca acid sulfuric pe ele, dacă mai încearcă să fugă. în ziua de 28 iunie 2012 a reuşit de pe telefonul lui C.D., pe care aceasta îl lăsase acasă, să ia legătura cu tatăl său căruia i-a comunicat că sunt sechestrate în apartament şi i-a cerut să anunţe organele de poliţie. Partea vătămată a mai declarat că şi în prezent se teme de inculpaţi, nedorind să fie prezentă în sală la momentul audierii sale. A mai precizat partea vătămată că un raport sexual costa 60 de lei, o oră 100 de lei, iar un show lesbi cu N. costa 200 lei. Banii nu rămâneau niciodată în posesia lor, erau luaţi de inculpaţi şi viraţi într-un cont bancar. Partea vătămată a mai precizat că şi anterior a mai luat legătura cu părinţii săi, de pe acelaşi telefon mobil, dar a vorbit cu aceştia doar în prezenţa inculpaţilor, într-o anumită împrejurare chiar mama sa a vorbit cu inculpata C.D. care s-a prezentat ca fiind mătuşa prietenului său la care partea vătămată a spus părinţilor că locuieşte. Partea vătămată a precizat că a spus mamei sale că doreşte să vină acasă de sărbătorile pascale şi că inculpatul P., iniţial, i-a spus că poate merge, însă ulterior nu i-a mai dat voie. Partea vătămată a susţinut că nu aveau cum să iasă din apartament şi că pe timpul nopţii inculpatul P. dormea cu cheia sub pernă. A mai precizat partea vătămată că a întreţinut în mai multe rânduri relaţii sexuale cu P. şi că, deşi nu a dorit acest lucru, i-a fost frică să se opună. Chiar dacă în ieşirile din zilele de duminică au fost opriţi în mai multe rânduri de poliţia rutieră, nu au comunicat niciodată acestora situaţia în care se găseau.
A mai declarat partea vătămată S.I. în faţa instanţei, că nu a fost ameninţată de inculpaţi de când a început procesul, că s-a întâlnit o singură dată cu sora inculpatului P.N., numita P.L., precum şi cu partea vătămată P.N., care i-au transmis să-şi retragă plângerea, dar că nu s-au exercitat ameninţări asupra sa cu această ocazie. Partea vătămată S.I., deşi a declarat că se constituie parte civilă în cauză, a învederat instanţei că va preciza cuantumul prejudiciului suferit după ce se va consulta cu avocatul său, însă până la soluţionarea pe fond a cauzei nu a mai arătat suma cu care înţelege să se constituie parte civilă.
În ce o priveşte pe partea vătămată P.N., instanţa a constatat că, pe parcursul procesului penal, în faza cercetării judecătoreşti, la data de 16 noiembrie 2012, aceasta a depus a dosarul cauzei o cerere prin care încunoştinţa instanţa asupra faptului că doreşte să-şi retragă plângerea făcută împotriva inculpaţilor, susţinând că în fapt a locuit împreună cu cei doi inculpaţi, relaţiile cu aceştia fiind specifice unei familii, mama inculpatului P.N. având grijă de fiul său în vârstă de 2 ani şi 4 luni; plângerea a fost depusă în contextul în care după o dispută mai aprinsă ce a avut loc, S.I., care se mutase cu ei de aproximativ 2 luni, a făcut presiuni asupra sa, influenţând-o să depună plângere împotriva celor doi, astfel încât aceştia să fie pedepsiţi într-un fel. Partea vătămată a mai precizat în cuprinsul înscrisului că în apartamentul din P.U. mai veneau uneori iubiţii lor şi că declaraţiile au fost scrise sub presiunea poliţiei influenţată şi de S.I., care dorea să se răzbune pe discuţiile şi disputele aprinse ce au avut loc. A mai precizat partea vătămată în conţinutul înscrisului că nu a dorit să se ajungă la pedepse cu închisoarea, când de fapt se intenţiona ca inculpaţii să fie traşi la răspundere pentru faptul că au fost agresivi în discuţie şi în gesturi în momentul în care se întâmpla să fie dispute pornite de (a treburile casnice sau de la vizitele târzii pe care cele două le primeau. în consecinţă, partea vătămată a solicitat să fie retrase toate acuzaţiile formulate împotriva celor doi inculpaţi, deoarece aceştia nu se fac vinovaţi de ceea ce a declarat sub presiunea anchetatorilor care doreau să-i tragă la răspundere pentru fapte neadevărate, partea vătămată precizând că nu a practicat niciodată prostituţia iar relaţiile sexuale au fost de plăcere, fără a fi obligate.
Audiată însă nemijlocit de către instanţă, la data de 28 februarie 2013, prin mijloace speciale, fără a fi prezentă fizic în sala de judecată, partea vătămată P.N. a declarat că îşi menţine plângerea formulată împotriva inculpaţilor, susţinând că sora inculpatului P.N.,. numita P.L. i-a solicitat să îşi retragă această plângere, ameninţând-o că nu-şi va mai vedea copilul pe care îl are cu P.N.. Partea vătămată a arătat că a practicat prostituţia în folosul inculpaţilor timp de 2-3 ani, înainte de a fi mutată în apartamentul din P.U.. împreună cu cealaltă parte vătămată, a practicat continuu relaţii sexuale contra cost pentru inculpaţi, de luni până sâmbătă şi în cursul nopţii de duminică spre luni. Partea vătămată a precizat că a fost lovită mai rău decât S.I. de către inculpaţi atunci când au încercat să fugă. Au fost prinse în zona C. şi duse la imobilul din str. C., unde au fost bătute cu coada unui mop, rămânându-le pe corp urme. Partea vătămată a afirmat că a ameninţat că se va arunca de la etaj dacă nu vor fi lăsate să plece, pentru că nu i-a convenit să se profite de pe urma lor. A mai precizat partea vătămată că, ulterior arestării inculpaţilor în cauza de faţă, P.L. i-a reproşat că a făcut plângere împotriva inculpaţilor, spunând totodată că a făcut şi bine pentru că prea şi-a bătut joc de ea P.N. Partea vătămată a mai declarat totodată că a fost nevoită să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul P.N. pe perioada celor 4 luni, întrucât acesta îi spunea că doar aşa va avea o zi bună, cu mulţi clienţi. Partea vătămată a declarat că, înainte, a practicat prostituţia împreună cu C.D., însă ulterior venirii numitei S.I., C. nu a mai vrut să practice prostituţia. A mai susţinut partea vătămată P.N. că nu puteau fugi din apartament întrucât acesta era încuiat şi nu puteau sări de la etajul 4 iar accesul la telefon era posibil doar pentru a răspunde clienţilor şi nu pentru a efectua apeluri. Permanent erau însoţite de inculpaţi şi de şoferul acestora. A mai precizat partea vătămată că inculpata C. Ie-a ameninţat că dacă fug le aruncă cu acid sulfuric pe faţă.
Partea vătămată P.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 de euro.
În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a părţii vătămate P.N., instanţa a reţinut că, deşi asa cum s-a arătat anterior, la data de 16 noiembrie 2012, aceasta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată renunţare la judecată, prin care încunoştinţa instanţa asupra faptului că doreşte să-şi retragă plângerea făcută împotriva inculpaţilor, partea vătămată a fost influenţată să adopte această conduită ca urmare a presiunilor externe exercitate de membri ai familiei inculpatului P. (numita P.L., sora inculpatului P.N.) şi de alte persoane, aspecte care au rezultat din declaraţia luată părţii vătămate de instanţă care se coroborează cu celelalte mijloace probatoriii administrate, astfel încât instanţa nu a ţinut seama de manifestarea de voinţă a părţii vătămate P.N. făcută în acele împrejurări.
Astfel, instanţa a reţinut că, ulterior depunerii acestui înscris la Tribunalul laşi, în jurul orelor 11,50, partea vătămată P.N. a contactat-o telefonic pe numita C.C., inspector de specialitate în cadrul A.N.T.P. - Centrul Zonal laşi căreia i-a solicitat sprijinul comunicându-i că în cursul zilei a fost determinată de P.L., sora inculpatului P.N., să se prezinte la Tribunalul laşi, unde să depună o cerere prin care retractează declaraţia dată în calitate de parte vătămată, în scopul ca inculpatul P. să fie eliberat din arest. în acest sens, inspectorul a întocmit un proces verbal, din 17 noiembrie 2012, în care a consemnat că din discuţiile cu P.N. a aflat că aceasta a fost evacuată din Adăpostul Complexului de Servicii Alter şi că nu are unde să locuiască neavând familie; că în data de 16 noiembrie 2012, în jurul orelor 09, aceasta a fost condusă de către P.L. la Tribunalul laşi, unde avocatul acesteia a discutat cu partea vătămată şi i-a consemnat o cerere pe care a depus-o la dosarul cauzei, prin care retractează cele declarate în faza urmăririi penale, scopul familiei P. fiind acela ca P.N. să fie pus în libertate. Victima a precizat că a fost şantajată că nu i se va da voie să-şi vadă copilul minor, aflat în plasament la familia P. şi că va primi o sumă de bani. în acest context s-a prezentat la Tribunalul laşi, unde în mod forţat a depus o cerere prin care retractează cele declarate în calitate de parte vătămată. S-a mai menţionat în procesul verbal întocmit că victima era descumpănită, plângea şi spunea că-i este frică să nu fie agresată de familia inculpatului. S-au luat ulterior măsuri de cazare temporară a victimei la adăpostul unei fundaţii.
La dosarul cauzei s-a depus acest proces verbal ca şi declaraţia numitei P.N., luată victimei în acele împrejurări de inspectorul C.C..
La aceeaşi dată, partea vătămată a făcut o cerere de a fi citată la sediul A.N.I.T.P. şi de a fi audiată în cauză, prin mijloace speciale audio-video, conform art. 771 C. proc. pen., întrucât îi este frică de inculpaţi, fiind ameninţată, bătută şi şantajată cu copilul care se află în plasament la familia inculpaţilor.
La termenul din 22 noiembrie 2012, în faţa instanţei, s-a prezentat depunând la dosar delegaţie de apărător ales pentru inculpata C.D.M., numitul M.L.G., care a învederat instanţei că partea vătămată P.N. s-a prezentat personal la cabinetul dânsului precizând în faţa sa că nu este obligată să se prezinte la instanţă, nu se simte ameninţată şi că doreşte doar ca d-na C. să facă puşcărie, nicidecum inculpatul P., pe care, dacă ar lua-o de nevastă l-ar ierta. A mai susţinut în acele împrejurări numitul M.L.G. că tot partea vătămată i-ar fi declarat că stătea câte 5 ore în casă, singură, nesupravegheată, acesta învederând instanţei că partea vătămată ar fi putut în orice moment să fugă, însă crede că aceasta nu era prea lucidă şi nu ştia ce vrea.
Ulterior, la data de 28 februarie 2012, partea vătămată a fost audiată, prin mijloace tehnice speciale, fără a fi prezentă în sala de şedinţă, conţinutul declaraţiei sale fiind expus mai sus, declaraţie prin care aceasta şi-a menţinut plângerea formulată împotriva inculpaţilor P.N. şi C.D.M., expunând împrejurările în care a fost obligată de inculpaţi împreună cu numita S.I. să se prostitueze în folosul acestora, tratamentele aplicate de inculpaţi ori de câte ori nu se supunea voinţei acestora, declaraţie care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate S.I. precum şi cu ansamblul probator administrat în cauză.
Din coroborarea ansamblului materialului probator administrat în cauză, şi în special: declaraţiile părţilor vătămate; rapoartele de constatare medico-legale întocmite ca urmare a examinării părţilor vătămate; procesul-verbal de constatare a leziunilor evidente pe care le prezentau părţile vătămate la momentul depistării şi planşele foto coroborate cu declaraţia martorului B.F., prin care se confirmă astfel, în mod obiectiv că asupra părţilor vătămate au fost exercitate acte de violenţă; declaraţiile martorilor S.l., H.O.M., V.L.V., V.A.L., B.F., P.G., L.R.M., C.C., A.T., din care rezultă cu certitudine faptul că inculpaţii P.N. şi C.D.M., împreună şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna martie 2012 şi până în luna iunie 2012 au cazat două victime majore într-un apartament din laşi, P.U., unde prin ameninţări şi exercitarea de acte de violenţă, le-au obligat la practicarea prostituţiei, sub directa lor coordonare şi supraveghere, asigurându-le clienţii în urma anunţurilor în presă, activitatea fiind întreprinsă în scopul exploatării sexuale a celor două victime pentru obţinerea de venituri ilicite, a rezultat împrejurarea că părţile vătămate P.N. şi S.I. au fost constrânse de inculpaţi să practice în favoarea lor prostituţia, în scopul obţinerii de către aceştia de câştiguri materiale facile, într-un interval scurt de timp.
Aşa cum s-a arătat deja, apărarea inculpaţilor, expusă în variate forme pe parcursul procesului penal, a constat în încercarea de a acredita ideea că nu au traficat părţile vătămate, că acestea practicau prostituţia de bună voie, alături de inculpata C.D.M., obţinând împreună venituri materiale de pe urma acestei activităţi, venituri pe care şi le însuşeau, că inculpatul P.N. nu are nici o contribuţie la comiterea faptelor, mai mult, el nici măcar nelocuind acolo. Pentru a furniza probe în sprijinul acestor susţineri, inculpaţii au solicitat administrarea probei cu martori, în persoana numiţilor T.S.M. şi P.M., persoane care au testat că îi cunosc pe inculpaţi şi ştiu că numita P.N. a practicat şi anterior prostituţia, că au văzut-o pe aceasta mergând singură pe stradă, fără ca martorii să cunoască aspecte legate de cele petrecute în locuinţa închiriată din laşi, zona P.U.
Instanţa a reţinut însă că, la nivel probator, sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, nu prezintă relevanţă conduita anterioară a părţilor vătămate, ci conduita inculpaţilor faţă acestea, pe parcursul perioadei în care se presupune că aceştia au săvârşit faţă de acestea acte specifice infracţiunii de trafic de persoane.
Astfel, instanţa a reţinut că părţile vătămate nu au negat nici un moment că anterior stabilirii lor la locuinţa închiriată de C.D., într-un bloc din P.U. din laşi, au practicat prostituţia, însă acestea au susţinut că nu au fost de acord să practice prostituţia în folosul inculpaţilor în acele împrejurări, nefiind de acord cu condiţiile impuse de inculpaţi care le-au restricţionat libertatea de mişcare, supraveghindu-Ie îndeaproape, ameninţându-le şi agresându-le în condiţiile în care nu aveau suficienţi clienţi pe zi, le impuneau numărul clienţilor cu care să întreţină raporturi sexuale, reţineau toţi banii obţinuţi, toate aceste acţiuni fiind specifice traficului de fiinţe umane.
Instanţa a constatat că declaraţiile părţilor vătămate în acest sens se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, spre deosebire de susţinerile inculpaţilor.
Instanţa a apreciazat că poziţia părţilor vătămate în raport de inculpaţi trebuie privită şi din altă perspectivă, a constrângerilor morale, sociale şi economice în care acţionau acestea, ambele fiind sub controlul şi influenţa inculpaţilor în condiţiile în care acestea erau lipsite de sprijin material, de resurse materiale proprii, fiind într-o relaţie de subordonare faţă de inculpaţi. Relevante în acest sens au fost apreciate şi datele care caracterizează persoana părţilor vătămate S.I. si P.N., prima victimă plecând de la domiciliul legal al părinţilor, abandonând şcoala, fiind anterior preluată şi obligată de diferite persoane să întreţină relaţii sexuale, iar cea de-a doua victimă P.N., persoană fără inserţie familială, cu un grad de handicap mediu, diagnosticată cu „ deficienţă mentală medie" (astfel cum este precizat în raportul de evaluare psiho-socială a minorului P.M.), fiind implicata anterior tot în activităţi de prostituţie, în folosul unor diferite persoane, din relaţiile sexuale practicate, rezultând şi doi copii, unul fiind preluat şi încredinţat de D.P.C. în plasament familial la mama inculpatului P.N.
Chiar dacă s-ar reţine că părţile vătămate au cunoscut ce activitate urmau să efectueze după ce au fost cazate de către inculpaţi în apartamentul închiriat, nu se poate susţine că acestea au achiesat şi la exploatarea lor sexuală de către inculpaţi, exclusiv în folosul acestora şi în condiţiile impuse de aceştia.
Relevant în sprijinul acestei argumentaţii a fost considerat episodul, a cărui existenţă nu a fost negat de către inculpaţi, în care părţile vătămate au decis să părăsească prin fugă locuinţa unde erau ţinute. Faptul că acestea au fost nevoite să fugă, atestă că în nici un caz, nu aveau libertatea de deplasare invocată de inculpaţi, dar şi temerea pe care persoana şi conduita inculpaţilor le-o insufla. Faptul că inculpaţii se comportau faţă de cele două victime ca şi cum acestea le-ar aparţine rezidă din împrejurarea, că după ce acestea au părăsit locuinţa în care erau ţinute, cei doi inculpaţi au pornit în urmărirea lor, iar după ce le-au găsit nu le-au aplicat doar o corecţie, ci le-au obligat să revină la locuinţă, întărind prin diverse metode paza asupra acestora. Astfel, inculpaţii le-au agresat, le-au ameninţat că dacă mai încearcă să fugă le vor desfigura, le vor duce în pădure, le vor lega şi lăsa acolo, împrejurare ce a determinat în cele din urmă o nouă încercare a părţilor vătămate, de data aceasta încununată de succes, de a apela la sprijinul tatălui părţii vătămate S.I., căruia i-au cerut să alerteze poliţia, lucru care s-a şi întâmplat.
Or, în aceste împrejurări, s-a arătat că declaraţiile martorului P.M. în sensul că a văzut părţile vătămate singure la festivalul berii, ori pe partea vătămată P.N. venind singură spre locuinţa mamei inculpaţilor, dar care a indicat în contradicţie cu întreg materialul probator administrat în cauză că fiind vecin cu mama inculpatului P., îi vedea zi de zi pe cei doi concubini la adresa din strada C., trebuie privită cu rezervă. Oricum declaraţia sa nu se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor care au negat că între ei era o relaţie de concubinaj, iar potrivit susţinerilor inculpatului P., prezenţa sa în apartamentul închiriat de C. era doar pasageră.
În ceea ce-I priveşte pe inculpatul P.N., instanţa nu a putut reţine susţinerile acestuia cum că nu ar avea nici o legătură cu activitatea de traficare a părţilor vătămate, el nici măcar nelocuind cu acestea, susţinerile sale fiind contrazise atât de părţile vătămate, cât şi de martora H.E., care deşi a închiriat inculpatei C.D.M. imobilul, cunoştea de la aceasta că P.N. este soţul ei cu care aceasta va locui în apartament, pe care de altfel l-a şi găsit de câteva ori cu ocazia vizitelor efectuate în calitate de locator la apartament, iar atunci când a adus la cunoştinţa acesteia reclamaţiile primite de la vecini, referitoare la prezenta mai multor bărbaţi la locuinţă, inculpata a venit însoţită de soţul său, numitul P.N., pe care martora l-a recunoscut din fotografiile prezentate, fapt ce atestă că în fapt, inculpatul P. locuia împreună cu victimele şi inculpata C., aspect confirmat şi de martorul B.F. care de mai multe ori l-a luat pe inculpat din parcarea din apropierea librăriei J., fiind invitat ulterior şi în apartamentul din P.U. pe care acesta îl avea închiriat, şi chiar de martora T.S. care avea cunoştinţă că numiţii C.D. şi P.N. locuiau împreună într-un apartament închiriat, dar şi de lucrătorii de poliţie care l-au identificat pe P.N., în momentul- în care a descins la apartamentul din P.U., în ziua de 28 iunie 2012, unde l-au găsit pe P.N., îmbrăcat sumar, dar care a declarat că locuieşte de două zile în imobil.
Instanţa a reţinut că de esenţa traficului de persoane nu este eventualul consimţământ al victimei, acest consimţământ fiind presupus viciat de legiuitor, ci mijloacele utilizate de traficanţi, care pot consta în: ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate, profilarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, oferirea, darea acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului unei persoane.
De cele mai multe ori, traficanţii nu folosesc doar unul dintre aceste mijloace faţă de victime, ameninţarea fiind însoţită de violenţă, acţiunile prin care se realizează traficarea săvârşindu-se de cele mai multe ori prin constrângerea (fizică sau psihică) victimelor care, datorită tratamentului aplicat de. către traficanţi, acţionează împotriva voinţei lor, acceptând şi supunându-se cererilor acestora.
În speţa de faţă, cele mai frecvente mijloace utilizate de inculpaţi erau ameninţarea urmată de violenţă - ce se exercita prin acţiuni de lovire, izolare dar şi prin controlul asupra bunurilor victimelor şi impunerea unei dependenţe materiale faţă de inculpaţi, dar şi limitarea libertăţii de mişcare a acestora, toate acestea fiind menite să determine părţile vătămate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretenţiilor inculpaţilor.
Relevanţă cu privire la abuzul de autoritate exercitat de inculpaţi şi membrii familiei acestora asupra victimelor (ce explicitează nedenunţarea din fază incipientă de către victime a acţiunilor inculpaţilor) s-a apreciat că prezintă în cauză şi conduita, ulterioară arestării inculpaţilor, a membrilor familiei acestora (sora inculpatului P.N., respectiv inculpata P.L.), care a luat legătura cu partea vătămată P.N. încercând să o determine pe aceasta să-şi retragă plângerea formulată împotriva inculpaţilor, fapt ce a avut ca finalitate redactarea (cu ajutorul numitului M.L.G., pe care sora inculpatului l-a angajat ca avocat) şi depunerea în faţa instanţei a documentului „renunţare la judecată", prin care partea vătămată P.N. retracta declaraţiile făcute în faţa organului de urmărire penală, acuzând că a fost determinată de anchetatori să facă declaraţiile respective, dar şi faptul că unul dintre copii părţii vătămate P.N. era în îngrijirea mamei inculpatului P.N. în acelaşi sens, s-a arătat că prezintă importanţă înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpata P.L. şi victima P.N. (interceptate autorizat de către organul de urmărire penală sesizat cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului, faptă ce a făcut iniţial obiectul Dosarului nr. 2577/99/2013 al Tribunalului laşi reunit cu prezenta cauză prin încheierea din 11 aprilie 2013 şi cu privire la care s-a dispus ulterior disjungerea prin încheierea din 17 iunie 2013 dată în Dosarul nr. 7737/99/2012 ) din care rezultă că partea vătămată dorea ca inculpaţii să rămână arestaţi pentru ceea ce i-au făcut exprimându-şi temerea că dacă ar fi în libertate aceştia ar omorî-o . în special Delia care este cea mai periculoasă, coşmarul vieţii ei, în timp ce P.L. îi comunica că ea a vrut să o înveţe cum este mai bine.
În considerarea celor mai sus-expuse, instanţa a reţinut că vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită în cauză, aceştia traficând părţile vătămate, pe care le-au exploatat sexual însuşindu-şi sumele de bani obţinute de acestea din activitatea de prostituţie.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpaţilor P.N. şi C.D.M., constând în cazarea părţilor vătămate P.N. şi S.I., în perioada martie-iunie 2012, într-un apartament închiriat în acest scop şi obligarea acestora, pe parcursul acestei perioade, prin exercitarea de ameninţări şi acte de violenţă, prin limitarea libertăţii de mişcare a acestora, la practicarea prostituţiei în folosul lor, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Instanţa a reţinut că dată fiind durata în timp a faptelor de trafic de persoane comise de inculpaţi, modalitatea concretă în care aceştia acţionau, continuitatea activităţilor ilicite într-un interval determinat de timp, urmările produse şi scopul urmărit de inculpaţi - obţinerea într-un interval scurt de venituri ilicite prin exploatarea sexuală a mai multor persoane, se impune a se reţine că aceştia au acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, actele materiale comise cu privire la fiecare dintre cele două persoane vătămate, făcând parte dintr-o unitate legală sub forma unei infracţiuni unice de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că la încadrarea în drept a faptei comise de inculpatul P.N. se impune reţinerea săvârşirii de către acesta a infracţiunii de trafic de persoane în stare de recidivă postexecutorie şi post condamnatorie, prev. de art. 37 lit. b) şi respectiv, art. 37 lit. a) C. pen., în condiţiile în care, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia, infracţiunea pentru săvârşirea căruia a fost găsit vinovat a fost săvârşită după executarea în întregime a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 182 din 16 martie 2006 a Tribunalului laşi (din executarea căreia a fost liberat condiţionat la 13 noiembrie 2007 cu un rest neexecutat de 723 de zile de închisoare), dar în timpul restului de pedeapsă de 125 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2590 din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei laşi, rămasă definitivă prin nerecurare (pedeapsă din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 06 ianuarie 2012).
În aceste împrejurări, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului P.N., în sensul reţinerii aplicării pe lângă art. 37 lit. b) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor şi a modului de executare a acestora, pentru ambii inculpaţi, ţinând seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpaţilor, dintre care inculpata C.D.M. nu este cunoscută cu antecedente penale, în timp ce inculpatul P.N. este recidivist, şi mai mult, a mai fost anterior condamnat tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de persoane, dând dovezi că persistă în conduita infracţională, văzând în ce-l priveşte pe acesta cauza de agravare a răspunderii penale, prevăzută de art. 37 C. pen., dar şi poziţia procesuală necorespunzătoare a inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptei, Tribunalul a apreciat că reeducarea inculpaţilor se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârşită în ceea ce o priveşte pe inculpata C.D.M. şi peste minimul special pentru inculpatul P.N.
Instanţa, văzând limitele de pedeapsă, natura şi gravitatea faptei, precum şi caracterul obligatoriu, prevăzut de Legea nr. 678/2001, în art. 12 alin. (2) lit. a), a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în limitele prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., pe o durata de 3 ani pentru inculpatul P.N. şi respectiv, pe o durată de 2 ani pentru inculpata C.D.M.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.N., având în vedere că situaţia acestuia se înscrie în sfera pluralităţii de recidive, care determină aplicarea repetată a dispoziţiilor sancţionatorii din această materie, în condiţiile în care cel puţin unul din termenii recidivei este multiplu, a aplicat acestuia tratamentul juridic sancţionator distinct, specific, pentru fiecare caz în parte, instanţa aplicând mai întâi dispoziţiile legale referitoare la sancţionarea recidivei postexecutorii, care se reflectă în cuantumul pedepsei principale şi apoi a procedat în baza reglementării cu privire la sancţionarea recidivei postcondamnatorii.
În consecinţă, în baza art. 61 C. pen., instanţa a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 125 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului P.N. prin sentinţa penală nr. 2590 din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei laşi, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata de 3 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor P.N. şi C.D.M. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., motivat de natura infracţiunii comise, care îi face incompatibili pe inculpaţi cu exerciţiul dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
S-a arătat că, dacă în privinţa dreptului de a fi ales, prev. de art. 64 teza a ll-a C. pen., existenţa unei condamnări este de natură să producă o incompatibilitate a inculpaţilor care este evidentă, impunându-se restrângerea acestuia pe durata executării pedepsei, dreptul de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza I, este un drept fundamental al cetăţeanului şi care nu se impune a fi restricţionat, fără existenţa unor motive temeinice, care să rezide din natura faptei penale săvârşite, cum este cazul în speţă.
Instanţa nu a dispus interzicerea şi a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpaţii nu s-au folosit la săvârşirea faptei de vreo funcţie, profesie sau activitate.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor principale aplicate inculpaţilor P.N. şi C.D.M., instanţa a reţinut că în raport de circumstanţele reale ale faptelor şi circumstanţele ce caracterizează persoana fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, expuse in cele ce preced, scopul pedepsei nu va putea fi atins decât prin executarea efectivă, în regim de detenţie a pedepselor aplicate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că partea civilă S.I. nu s-a constituit parte civilă în faza urmăririi penale, iar în faza cercetării judecătoreşti, deşi formal a precizat că înţelege să se constituie parte civilă, a învederat instanţei că va indica ulterior suma cu care se consideră prejudiciată prin acţiunile inculpaţilor. Cum până la închiderea dezbaterilor în cauza de faţă, partea vătămată nu a indicat cuantumul prejudiciului cauzat şi cum instanţa nu are obligaţia exercitării din oficiu a acţiunii civile în situaţia acestei părţi vătămate, a luat act că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În ce o priveşte pe partea vătămată P.N., instanţa a constatat că aceasta a precizat că înţelege să se constituie parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 5oo de euro cu titlu de daune morale.
Apreciind în raport de gravitatea faptei comise de inculpaţi asupra părţii vătămate P.N., văzând modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, dar şi urmările acesteia, temerile exprimate de partea vătămată vis-a-vis de situaţia sa personală ulterior raportării faptei de trafic, efectele negative asupra psihicului victimelor traficului de fiinţe umane în general, şi asupra părţii vătămate P.N. în special (ţinând seama de împrejurarea că aceasta a mai fost şi în trecut exploatată din punct de vedere sexual astfel cum rezultă din raportul de evaluare psiho-socială efectuat în cauză), dar şi gradul de handicap mintal al acesteia de care inculpaţii au profitat, instanţa a considerat că pretenţiile părţii vătămate sunt întemeiate şi, în consecinţă, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ. i-a obligat pe inculpaţii P.N. şi C.D.M., în solidar, să plătească părţii civile P.N., suma de 500 de euro (sau contravaloarea în lei la data executării sentinţei) cu titlu de despăgubiri civile, constând în daune morale.
Având în vedere că aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, ca urmare a exploatării sexuale a celor două părţi vătămate, inculpaţii au obţinut sume importante de bani, ţinând seama că cele două victime erau obligate să întreţină relaţii sexuale cu aproximativ 10 persoane pe zi, că pentru un raport sexual clienţii plăteau sume cuprinse între 50 şi 60 de lei, că în condiţiile în care s-ar lua în considerare o perioadă de aproximativ 87 de zile în care părţile vătămate au fost exploatate (de la 19.03 - (ţinând seama că potrivit declaraţiilor părţii vătămate S.I., aceasta a fost cazată în apartamentul închiriat de inculpaţi în jurul datei de 08 martie 2013 şi că în prima săptămână nu a fost obligată să se prostitueze)- până la 27 iunie 2012), şi o sumă de 50 de lei de client (în condiţiile în care nu s-a putut stabili dacă părţile vătămate au fost plătite şi pe oră sau pentru show-uri lesbi sau câte astfel de şedinţe au existat, împrejurare ce trebuie interpretată în favoarea inculpaţilor), a rezultat că din exploatarea unei singure părţi vătămate inculpaţii au câştigat o sumă de 43.500 lei, iar din exploatarea celor două suma de 87.000 lei în total. în consecinţă, văzând art. 19 din Legea nr. 678/2001, conform cărora sunt supuse confiscării sumele obţinute din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţii P.N. şi C.D.M. a sumei totale de 87.000 lei, respectiv câte 43.500 lei de la fiecare dintre inculpaţi.
În vederea executării măsurii confiscării, instanţa, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 163 C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 20 august 2012, dată în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor, respectiv: un laptop, carcasă de culoare neagră, proprietatea inculpatei C.D.M. şi un televizor - proprietatea inculpaţilor P.N. şi C.D.M., măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi asupra bunului mobil -autoturismul, de culoarea albastră -proprietatea inculpatei C.D.M. (evaluat de inculpată la suma de 4.000 euro), precum şi măsura sechestrului penal instituit prin ordonanţa din 10 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial laşi asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţii P.N. şi C.D.M., respectiv:265 de euro şi 1.569 lei.
Împotriva acestei sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial laşi şi cei doi inculpaţi.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, arătând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt prea blânde, în raport cu circumstanţele reale ale faptelor şi cele personale ale inculpaţilor, făcând trimitere la forma continuată a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, la antecedenţa penală a inculpatului P.N., precum şi la manifestările violente ale celor doi inculpaţi, în raport cu victimele traficului,
Inculpatul P.N. a solicitat, în principal, achitarea sa iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă, arătând că victima P.N. şi inculpata C. practicau de bunăvoie prostituţia într-un apartament în care mai locuia şi el, deoarece o cunoştea pe coinculpata C. din perioada anilor 2006-2007, acuzaţiile formulate împotriva sa de victime nefiind susţinute de alte probe administrate în cauză. A mai solicitat casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond, deoarece nu a beneficiat de asistentă juridică în cursul judecăţii la fond, M.L. neavând calitatea de avocat, motiv pentru care a şi fost trimis în judecată pentru astfel de fapte.
Inculpata C.D.M. a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanţa de fond, în considerarea faptelor comise şi a circumstanţelor sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale şi afecţiunile medicale de care suferă - tulburare de personalitate disociată.
Prin Decizia penală nr. 195 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul parchetului, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată, în latură penală şi, în rejudecare, a fost majorat cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului P.N. (zis C.), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev, de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) şi art. 37 lit. a) C. pen., de la 6 ani închisoare la 7 ani închisoare.
A fost menţinută aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen. privind revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 125 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2590 din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei laşi, rămasă definitivă prin nerecurare, rest pe l-a contopit cu pedeapsa stabilită prin prezenta decizie penală, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A fost majorată durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., de la 3 ani la 4 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii P.N. şi C.D.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptelor, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză, ca urmare a coroborării acestuia, statuând asupra vinovăţiei inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute prin hotărârea apelată.
Din analiza întregului materialului probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti asupra fondului, Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut o situaţie faptică fundamentată pe o amănunţită analiză a probatoriului administrat, expunând în detaliu elementele care au determinat reţinerea vinovăţiei inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor pentru care s-a şi dispus condamnarea.
Reevaluând probatoriul administrat, Curtea a constatat că reţinerea situaţiei faptice din prezenta cauză s-a realizat prin coroborarea unor probe directe şi indirecte, din a căror înlănţuire a rezultat cursivitatea argumentaţiei logice, expunând în detaliu elementele care au determinat reţinerea probelor coroborate ce au dus la concluzia reţinerii vinovăţiei inculpaţilor.
Astfel, în perioada martie 2012 - iunie 2012, inculpaţii, au cazat victimele P.N. şi S.I. într-un apartament din laşi, unde, prin ameninţări şi acte de violenţă, le-au obligat la practicarea prostituţiei, sub directa lor coordonare şi supraveghere, asigurându-le clienţii în urma anunţurilor în presă, activitate ce a fost întreprinsă în scopul exploatării sexuale a celor două victime pentru obţinerea de venituri ilicite.
S-a apreciat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru ambii inculpaţi şi cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. numai pentru inculpatul P.N.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, rapoartele de constatare medico-legale întocmite ca urmare a examinării părţilor vătămate, procesul-verbal de constatare a leziunilor evidente pe care le prezentau părţile vătămate la momentul depistării şi planşele foto, declaraţia martorului B.F., prin care se confirmă astfel, în mod obiectiv că asupra părţilor vătămate au fost exercitate acte de violenţă, declaraţiile martorilor S.l., H.O.M., V.L.V., V.A.L., B.F., P.G., L.R.M., C.C., A.T., din care rezultă cu certitudine faptul că inculpaţii P.N. şi C.D.M., împreună şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, începând cu luna martie 2012 şi până în luna iunie 2012 au cazat două victime majore într-un apartament din laşi, unde prin ameninţări şi exercitarea de acte de violenţă, le-au obligat la practicarea prostituţiei, sub directa lor coordonare şi supraveghere, asigurându-le clienţii în urma anunţurilor în presă, activitatea fiind întreprinsă în scopul exploatării sexuale a celor două victime pentru obţinerea de venituri ilicite, Curtea a reţinut împrejurarea că părţile vătămate P.N. şi S.I. au fost constrânse de inculpaţi să practice în favoarea lor prostituţia, în scopul obţinerii de către aceştia de câştiguri materiale facile, într-un interval scurt de timp.
Curtea a apreciat că apărarea inculpaţilor, prin care s-a încercat a se acredita ideea că nu au traficat părţile vătămate şi că acestea practicau .prostituţia de bună voie, alături de inculpata C.D.M., vine în contradicţie cu materialul probator administrat şi nu este susţinută nici de probele administrate la solicitarea inculpaţilor, respectiv declaraţiile martorilor T.S.M. şi P.M., persoane care au testat că îi cunosc pe inculpaţi şi ştiu că numita P.N. a practicat şi anterior prostituţia, că au văzut-o pe aceasta mergând singură pe stradă, fără ca martorii să cunoască aspecte legate de cele petrecute în locuinţa închiriată din laşi, zona P.U.
Însă, s-a arătat că sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, nu prezintă relevanţă conduita anterioară a părţilor vătămate, ci conduita inculpaţilor faţă acestea, pe parcursul perioadei în care se presupune că aceştia au săvârşit faţă de acestea acte specifice infracţiunii de trafic de persoane.
Astfel, Curtea a reţinut că părţile vătămate nu au negat nici un moment că anterior stabilirii lor la locuinţa închiriată de C.D., într-un bloc din P.U. din laşi, au practicat prostituţia, însă acestea au susţinut că nu au fost de acord să practice prostituţia în folosul inculpaţilor în acele împrejurări, nefiind de acord cu condiţiile impuse de inculpaţi care le-au restricţionat libertatea de mişcare, supraveghindu-le îndeaproape, ameninţându-le şi agresându-le în condiţiile în care nu aveau suficienţi clienţi pe zi, le impuneau numărul clienţilor cu care să întreţină raporturi sexuale, reţineau toţi banii obţinuţi, toate aceste acţiuni fiind specifice traficului de fiinţe umane.
Curtea a apreciat că poziţia părţilor vătămate în raport de inculpaţi trebuie privită din perspectiva constrângerilor morale, sociale şi economice în care acţionau acestea, ambele fiind sub controlul şi influenţa inculpaţilor în condiţiile în care acestea erau lipsite de sprijin material, de resurse materiale proprii, fiind într-o relaţie de subordonare faţă de inculpaţi, fiind şi datele care caracterizează persoana părţilor vătămate S.I. și P.N., prima victimă plecând de la domiciliul legal al părinţilor, abandonând şcoala, fiind anterior preluată şi obligată de diferite persoane să întreţină relaţii sexuale, iar cea de-a doua victimă P.N., persoană fără inserţie familială, cu un grad de handicap mediu, diagnosticată cu „deficienţă mentală medie" (astfel cum este precizat în raportul de evaluare psiho¬socială a minorului P.M.), fiind implicată anterior tot în activităţi de prostituţie, în folosul unor diferite persoane, din relaţiile sexuale practicate, rezultând şi doi copii, unul fiind preluat şi încredinţat de D.P.C. în plasament familial la mama inculpatului P.N.
Totodată, Curtea a apreciat ca relevant, în ce priveşte împrejurarea că părţile vătămate nu aveau libertate de mişcare şi că inculpaţii aveau faţă de ele un comportament agresiv şi se comportau faţă de ele ca şi cum le-ar fi aparţinut, episodul din aprilie 2012, când într-una dintre zilele acestei luni, cu ajutorul unui client, pe nume F., părţile vătămate au încercat să fugă de la inculpaţi. Astfel, aşa cum rezultă din declaraţiile părţilor vătămate P.N. şi S.I., într-una din zilele lunii aprilie 2012, în jurul orelor 20, cele două au hotărât să fugă din apartamentul din P-ţa Unirii, în timp ce inculpaţii se aflau la domiciliu, însă se uitau la un film. Astfel, în momentul în care clientul care se afla la P.N. intenţiona să plece din apartament, cele două părţi vătămate au ieşit odată cu acesta, încuindu-i în casă pe cei doi inculpaţi. Cheia a rămas în posesia lui P.N. Acestea au fugit prin zona centrală, pe lângă Casa Modei spre Mitropolie, desculţe, iar în parcul din faţa Teatrului Naţional s-au încălţat după care au plecat spre P.R.. S.I. l-a sunat pe un fost client pe nume A., să le ajute, însă acesta, fiind în legătură cu inculpaţii, i-a anunţat că a văzut părţile vătămate în cartierul P.R.. între timp, inculpaţii dându-şi seama că sunt blocaţi în casă, au sunat-o pe proprietara apartamentului cerându-i cheia de rezervă. Aceasta a venit, Ie-a descuiat uşa, după care inculpaţii l-au chemat pe B.F., cu care s-au deplasat prin mai multe zone ale laşului în căutarea celor două părţi vătămate. în zona Ţ., pe lângă Restaurantul C., părţile vătămate au fost văzute de cei doi inculpaţi, care au coborât din autoturism şi le-au prins pe cele două într-un gang înfundat lovindu-le şi ameninţându-le. Părţile vătămate au fost aduse la maşină şi introduse în mod forţat în interiorul acesteia. C.D. s-a aşezat pe scaunul de lângă şofer, blocând portierele autoturismului, în timp ce P. a stat pe bancheta din spate cu părţile vătămate. Apoi cele două au fost conduse la imobilul din laşi, unde locuieşte mama inculpatului P.N. şi băgate în casă.
Declaraţiile părţilor vătămate cu privire la această împrejurare se coroborează cu declaraţiile date de martorul B.F., care a susţinut atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că a condus autoturismul inculpatei C.D. în căutarea celor două fete (susţinând în faţa instanţei că el nu cunoştea motivul pentru care inculpaţii i-au cerut să deplaseze autoturismul în diferite zone din laşi), că la un moment dat cele două au fost găsite şi urcate cu forţa în maşină. A văzut cum inculpata C.D. Ie-a lovit cu palma şi că a lăsat pe cele două părţi vătămate şi pe inculpaţi la domiciliul mamei lui P., dar că el nu a intrat în casă, rămânând la autoturism, iar după cea. 1-2 ore cei patru au revenit la autoturism, martorul conducându-i până la apartamentul din P.U.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate S.I., drept pedeapsă pentru că au fugit şi pentru a le determina să nu mai fugă, P.N. a amenintat-o că în cazul în care va mai fugi de acasă sau va spune ceva la politie, o va tăia cu lama pe fată şi pe sâni în timp ce inculpata C.D. le-a ameninţat cu faptul că le va arunca cu acid sulfuric pe fată. Potrivit declaraţiei aceleaşi părţi vătămate, în alte rânduri, inculpaţii au amenintat-o că o vor duce în pădure, o vor lega de copac şi o vor lăsa acolo, în situaţia în care ar încerca să fugă de ei.
Presiunea exercitată asupra victimelor a rezultat şi din atitudinea procesuală a părţii vătămate P.N. Astfel, aceasta, la data de 16 noiembrie 2012, a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată renunţare la judecată, prin care aceasta încunoştinta instanţa asupra faptului că doreşte să-şi retragă plângerea făcută împotriva inculpaţilor. Partea vătămată a fost influenţată să adopte această conduită ca urmare a presiunilor externe exercitate de membri ai familiei inculpatului P. (numita P.L., sora inculpatului P.N.) şi de alte persoane, aspecte care rezultă atât din declaraţia luată părţii vătămate de instanţă care se coroborează cu celelalte mijloace probatoriii administrate.
Ulterior depunerii acestui înscris la Tribunalul laşi, în jurul orelor 11,50, partea vătămată P.N. a contactat-o telefonic pe numita C.C., inspector de specialitate în cadrul A.N.T.P. - Centrul Zonal laşi căreia i-a solicitat sprijinul comunicându-i că în cursul zilei a fost determinată de P.L., sora inculpatului P.N., să se prezinte la Tribunalul laşi, unde să depună o cerere prin care retractează declaraţia dată în calitate de parte vătămată, în scopul ca inculpatul P. să fie eliberat din arest. în acest sens, inspectorul a întocmit un proces verbal, din 17 noiembrie 2012, în care a consemnat că din discuţiile cu P.N. a aflat că aceasta a fost evacuată din Adăpostul Complexului de Servicii Alter şi că nu are unde să locuiască neavând familie; că în data de 16 noiembrie 2012, în jurul orelor 09, aceasta a fost condusă de către P.L. la Tribunalul laşi, unde avocatul acesteia a discutat cu partea vătămată şi i-a consemnat o cerere pe care a depus-o la dosarul cauzei, prin care retractează cele declarate în faza urmăririi penale, scopul familiei P. fiind acela ca P.N. să fie pus în libertate.
Victima a precizat că a fost şantajată că nu i se va da voie să-şi vadă copilul minor, aflat în plasament la familia P. şi că va primi o sumă de bani. în acest context s-a prezentat la Tribunalul laşi, unde în mod forţat a depus o cerere prin care retractează cele declarate în calitate de parte vătămată. S-a mai menţionat în procesul verbal întocmit că victima era descumpănită, plângea şi spunea că-i este frică să nu fie agresată de familia inculpatului. S-au luat ulterior măsuri de cazare temporară a victimei la adăpostul unei fundaţii.
La dosarul cauzei s-a depus acest proces verbal ca şi declaraţia numitei P.N., luată victimei în acele împrejurări de inspectorul C.C.
La aceeaşi dată, partea vătămată a făcut o cerere de a fi citată la sediul A.N.I.T.P. şi de a fi audiată în cauză, prin mijloace speciale audio-video, conform art. 771 C. proc. pen., întrucât îi este frică de inculpaţi, fiind ameninţată, bătută şi şantajată cu copilul care se află în plasament la familia inculpaţilor.
Ulterior, la data de 28 februarie 2012, partea vătămată a fost audiată, prin mijloace tehnice speciale, fără a fi prezentă în sala de şedinţă, declaraţie prin care aceasta şi-a menţinut plângerea formulată împotriva inculpaţilor P.N. şi C.D.M., expunând împrejurările în care a fost obligată de inculpaţi împreună cu numita S.I. să se prostitueze în folosul acestora, tratamentele aplicate de inculpaţi ori de câte ori nu se supunea voinţei acestora, declaraţie care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate S.I. precum şi cu ansamblul probator administrat în cauză.
Constată astfel Curtea că motivele de apel ale inculpatului P. sunt neîntemeiate, vinovăţia sa fiind clar dovedită de probele administrate în cauză.
Curtea a apreciat ca nefondat şi motivul de apel al acestui inculpat relativ la lipsa asistentei sale juridice la fond, susţinerile fiind nereale, deoarece numitul M.L. nu a avut angajament la fond cu acest inculpat, aşa încât nu I-a asistat juridic pe timpul cercetării judecătoreşti în prima instanţă, acest lucru fiind realizat de apărători autorizaţi.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate de instanţa fondului, Curtea a reţinut că s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, împrejurările concrete în care acestea au fost comise, urmările care s-au produs, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor care au înţeles să adopte o poziţie procesuală nesinceră cu organele judiciare, aşa cum a reţinut corect şi instanţa fondului.
Cu toate acestea, în considerarea antecedenţei penale a inculpatului P.N., acesta fiind recidivist postcondamnatoriu şi postexecutoriu, aflându-se şi într-o stare de recidivă specială, în antecedenţă fiind condamnat, printre altele, şi la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare tot pentru infracţiunea de trafic de persoane, Curtea a apreciat că se impune majorarea cuantumului pedepsei principale aplicate de instanţa fondului, pentru ca pedeapsa să corespundă scopurilor şi funcţiilor prevăzute de lege.
Pentru aceleaşi considerente s-a apreciat că pedeapsa aplicată coinculpatei C.D.M., fără antecedente penale, nu impune redozarea, relativ la criteriile anterior expuse, dar şi ca urmare a analizei situaţiei factuale, prin prisma numărului victimelor traficate, aspect corelat cu practica judiciară în materie.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatei apelante C.D.M. este optimă atingerii scopurilor şi funcţiilor acestora, redozarea solicitată nefiind de natură a asigura reeducarea şi reinserţia socială a acesteia, instanţa fondului având în vedere la stabilirea cuantumului acesteia toate elementele prezentate de apelantă în calea de atac.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii P.N. şi C.D.M.
Recurentul inculpat P.N. a solicitat prin motivele scrise depuse odată cu cererea de recurs (fila 4), cât şi cu ocazia dezbaterilor aplicarea art. 5 C. pen. şi reindividualizarea pedepsei, fără însă a indica vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen. (1968).
Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., recurenta inculpată C.D.M. a susţinut, în cuprinsul motivelor scrise depuse la 6 martie 2014 (filele 51-52), cât şi cu ocazia dezbaterilor că, în mod greşit, nu i-au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (1968), arătând că nu a recunoscut iniţial săvârşirea faptei întrucât aşa a fost sfătuită de apărătorul său.
Totodată, s-a mai solicitat, prin prisma aceluiaşi temei de casare, reindividualizarea pedepsei si aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. (1969).
De asemenea, recurenta inculpată a mai solicitat şi aplicarea art. 5 C. pen.,
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, dar şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursurile formulate de inculpaţi ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
2. În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), invocat de recurenta inculpată C.D.M., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, hotărârile fiind supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Reglementând judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, art. 3201 C. proc. pen. (1968) instituie condiţiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite pentru a se putea recurge la procedura simplificată, cerinţa esenţială impusă de textul de lege, în absenţa căreia nu se pot verifica nici celelalte, fiind aceea ca, până la începerea cercetării judecătoreşti (respectiv înainte de citirea actului de sesizare), inculpatul, prezent personal în faţa instanţei sau prin înscris autentic, să recunoască faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare şi să nu solicite administrarea altor probe în afara înscrisurilor în circumstanţiere, însuşindu-şi în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale.
Aşadar, pentru a putea produce efectele juridice prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., recunoaşterea inculpatului trebuie să se facă până la momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti, să privească în integralitatea lor faptele reţinute în cuprinsul rechizitoriului şi să exprime voinţa clară şi neechivocă a acestuia de a renunţa la cercetarea judecătorească şi de a fi judecat exclusiv în baza probelor pe care s-a fundamentat actul de sesizare a instanţei.
Verificând îndeplinirea în cauză a acestei cerinţe, Înalta Curte constată că inculpata nu a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, ci, mai mult decât atât, nu a dorit să dea declaraţie în faţa primei instanţe, prevalându-se de dreptul la tăcere şi precizând că nu se face vinovată de comiterea faptei reţinute în sarcina sa.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite în cauză toate condiţiile de admisibilitate a recurgerii la procedura simplificată, nefiind incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (1968).
Referitor la criticile de netemeinicie formulate de inculpaţii P.N. şi C.D.M. cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite de instanţele inferioare, Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanţei de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanţial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de inculpaţi doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate de instanţele inferioare, considerate prea mari în raport cu împrejurările comiterii faptei şi circumstanţele lor personale, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, şi nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 din acelaşi cod, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.
3. Raportat la solicitarea recurenţilor inculpaţi referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 19 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului declarat de aceştia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (trafic de persoane) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii P.N. şi C.D.M. din perspectiva dispoziţiilor art, 5 din noul C. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.
Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanţa trebuie să-l soluţioneze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii şi instituţii pe care le conţine fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.
În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă şi unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilităţii legilor şi s-ar nesocoti logica sancţionatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecinţa distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât şi de cealaltă.
Totodată, respectarea principiului constituţional al legalităţii pedepsei (art. 23 alin. (1)2 din Constituţie) presupune cu necesitate, aşa cum, în mod constant a statuat şi C.E.D.O. (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravităţii consecinţelor nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziţii mai blânde din cele două C. pen., multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condiţiile în care nici C. pen. şi nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumera aşa-numitele instituţii autonome şi nici nu menţionează criteriile în funcţie de care pot fi, eventual, determinate acestea.
Pe de altă parte, prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaţilor judecaţi după intrarea în vigoare a noului Cod o situaţie mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluţionate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracţiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpaţii judecaţi după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârşit infracţiunile sub imperiul legii vechi.
Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este şi acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţiile în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 şi art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen..
Referitor la art. 10, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, raţiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni în situaţii tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a Codului penal din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracţiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât şi tuturor situaţiilor cu relevanţă juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situaţia pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia după 1 februarie 2014.
De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivităţii legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiţionată aplicată conform art. 81 C. pen. (1969), în condiţiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe şi nu pot retroactiva.
Rezultă, aşadar, că aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive nu îşi găseşte fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înţelesul dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv acela de „dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege".
Toate aceste considerente deduse din voinţa legiuitorului conduc Înalta Curte, în majoritate, la concluzia inadmisibilităţii combinării dispoziţiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi -permiţând, practic, judecătorului să legifereze şi ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit
În acelaşi sens, al inadmisibilităţii aplicării concomitente a dispoziţiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (Deciziile nr. 1470 şi nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, publicate în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011), care a arătat că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile . vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze", aceste considerente, ataşate dispozitivului, fiind general obligatorii, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M.Of. nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M.Of, nr. 392 din 14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M.Of. nr. 482 din 7 iulie 2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M.Of. nr. 350 din 13 iunie 2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M.Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014).
În mod similar s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în decizia de recurs în interesul Legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidenţa cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menţionat că principiul aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre dispoziţiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia „lege mai favorabilă" şi nu „dispoziţii mai favorabile ale unei legi".
Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive şi crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuţiilor de legiferare, a fost subliniată şi în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, losif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta lliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, „Explicaţii teoretice ale C. pen. român, Partea generală", voi. I, Ed. Academiei RSR, 1969, pag. 80; Traian Pop, „Drept penal comparat, Partea generală", 1923, pag. 119 şi urm.; Constantin Mitrache, „Drept penal român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, „Drept penal român, Partea generală", vol. I, SC C.E.P.Ş. SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, loan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, loan Molnar, llie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu, „Explicaţii preliminare ale noului C. pen.", voi. I, Ed. Universul Juridic, 2010, pag. 67, 72-73.
Transpunând aceste consideraţii teoretice la.speţa de faţă, Înalta Curte, în majoritate, constată că legea mai favorabilă inculpaţilor este, în concret, C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.
Astfel, inculpaţii P.N. şi C.D.M. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Înalta Curte, în majoritate, constată că, în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpaţilor, întrucât limitele de pedeapsă. sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, sancţiunile penale stabilite se situează în limitele prevăzute de noua codificare, astfel încât nu se impune modificarea cuantumului acestora în recurs, cale de atac, prin care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost restrâns controlul judiciar doar la chestiuni de drept, respectiv la aspecte ce vizează nelegalitatea sancţiunii aplicate de instanţele inferioare, chestiune ce nu se regăseşte în speţă, pedepsele aplicate inculpaţilor respectând principiul constituţional al legalităţii.
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevantă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei.
Pe de altă parte, se observă, însă, că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpaţilor P.N. şi C.D.M. pentru care s-a reţinut un număr de câte 2 de victime traficate), al cărui tratament penal constă în cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), spre deosebire de legea anterioară, mai favorabilă, care prevede cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969).
Înalta Curte constată că, în speţă, s-a reţinut doar pentru inculpatul P.N. săvârşirea infracţiunii sus menţionate în stare de recidivă postexecutorie, astfel încât, reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpatului din perspectiva tratamentului sancţionator, art. 40 alin. (1) din vechiul C. pen. stabilind posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special, precum şi a adăugării unui spor de până la 5 ani în situaţia în care maximul este neîndestulător (pedeapsă aplicată potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), în timp ce noua codificare instituie în art. 43 alin. (5) obligativitatea majorării cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune, ajungându-se, în speţă, la limite de pedeapsă situate între 4 ani şi 6 luni şi 15 ani închisoare, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 41 C. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că pentru acelaşi inculpat (P.N.) s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel încât, reglementarea anterioară este mai favorabilă inculpatului şi datorită faptului că tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma recidivei postcondamnatorii, prevăzut de art. 41 C. pen., este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul aritmetic (conform art. 43 şi art. 104 alin. (2) C. pen. ar trebui adăugat restul de 125 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2590 din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei laşi, rămasă definitivă prin nerecurare) - spre deosebire de C. pen. anterior, care consacra prin art. 39 şi art. 61 sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte, în majoritate, constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpaţi este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.
Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând .vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968) aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în majoritate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.N. şi C.D.M.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen.(1968), va deduce prevenţia inculpaţilor de la 29 iunie 2012 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă P.N. şi intimata parte vătămată S.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.N. şi C.D.M. împotriva Deciziei penale nr. 195 din 19 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 iunie 2012 la 13 martie 2014.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă P.N. şi intimata parte vătămată S.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2014.
Opinie separată
În cauză de la săvârşirea faptelor până la rămânerea definitivă a hotărârii au existat mai multe legi aplicabile, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 5 din Noul C. pen. privind legea penală mai favorabilă, opinie îmbrăţişată şi de autorii soluţiei date în majoritate.
Opinia minoritară vizează doar modalitatea în care se aplică legea penală mai favorabilă. Dacă în opinia majoritară s-a optat pentru o interpretare globală a legii penale mai favorabile, în sensul obţinerii pentru ansamblul dispoziţiilor din legea veche sau ansamblul dispoziţiilor din legea nouă, consider că din modul de redactare a dispoziţiilor privind aplicarea legii penale în timp din Noul C. pen. şi din cele ale legii de punere în aplicare a Noului C. pen. transpare faptul că legiuitorul a îmbrăţişat teoria aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome.
Ca atare, făcând un examen al limitelor de pedeapsă impuse de lege şi a modalităţii în care instanţa inferioară a individualizat pedepsele pentru cei doi inculpaţi (orientate către minim în cazul inculpatului P.N. şi sub minimul special în cazul inculpatei C.D.M.], apreciez că trebuia aleasă legea nouă ca fiind mai favorabilă sub aspectul încadrării juridice (respectiv art. 210 alin. (1) lit. a)) Noul C. pen.) şi reduse corespunzător sancţiunile aplicate.
În ceea ce priveşte însă instituţia recidivei şi cea a infracţiunii continuate (criteriile după care se apreciază existenţa unei unităţi legale sau a unui concurs de infracţiuni şi tratamentul penal aferent] legea veche este mai favorabilă, astfel încât trebuiau menţinute regulile de aplicare a tratamentului sancţionator pentru aceste instituţii astfel cum s-a dispus în decizia atacată.
Ca urmare a aplicării în această modalitate a legii penale mai favorabile pedepsele rezultante pentru fiecare din inculpaţi ar fi mai mici, motiv pentru care consider că recursul inculpaţilor trebuia admis, fiind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen. şi aplicate sancţiuni în concordanţă cu cele stipulate anterior.
| ← ICCJ. Decizia nr. 870/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 916/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
