ICCJ. Decizia nr. 919/2014. Penal. Proxenetismul (art. 329 C.p.). Prostituţia (art. 328 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 919/2014
Dosar nr. 2312/114/2012
Şedinţa publică din 13 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău au fost condamnaţi, între alţii, inculpaţii:
- D.G.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la data executării pedepsei principale.
Conform dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Potrivit art. 861 - 862 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor (principală şi accesorie) pe durata termenului de încercare de 5 ani, perioadă în care inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen., astfel:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor stabilite.
Totodată, s-a constatat că acest inculpat a fost reţinut şi arestat în perioadele 7 decembrie 2011-12 decembrie 2011 şi respectiv 27 februarie 2012-2 mai 2012.
- A.R.V., la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi respectiv complicitate la proxenetism în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prev. de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an de la data executării pedepsei principale.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai mare de 3 ani închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Potrivit art. 861 - 862 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor (principală şi accesorie) pe durata termenului de încercare de 5 ani, perioadă în care inculpata a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev, de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., astfel:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor stabilite.
În temeiul art. 118 lit. e C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor: - 5.700 euro de la inculpatul D.G.M.; - 3600 Euro de la inculpata A.R.V.; toate aceste sume în lei la cursul oficial al B.N.R. de la momentul executării efective a sentinţei.
De asemenea, a fost menţinută măsura asiguratorie luată la urmărirea penală faţă de suma de 1.287 lei prin ordonanţa din 16 decembrie 2011 a D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Buzău depusă la C.E.C. B. Sucursala Buzău pe numele inculpatului D.G.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 84/D/P/2011din 27 aprilie 2012 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- D.G.M. pentru infracţiunea continuată de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a înlesnit practicarea prostituţiei de către inculpata B.G.C. în primăvara anului 2010 şi toamna anului 2011; a înlesnit practicarea prostituţiei de către partea vătămată N.E.I. pe teritoriul Germaniei şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către D.M.L. şi C.L.
- A.R.V. pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la proxenetism şi prostituţie, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada martie 2009 - decembrie 2011 s-a asociat în cadrul unei înţelegeri infracţionale cu D.V.G. şi F.C.E. prin care s-a vizat şi s-a înfăptuit tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către A.R.V. şi F.C.E.; a sprijinit-o pe inculpata D.V.G. în tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către F.C.E. şi N.E.I. prin colectarea banilor obţinuţi din practicarea acestei activităţi ilicite; în perioada ianuarie - martie 2009 inculpata s-a prostituat în mod repetat în municipiul Bucureşti iar în perioada iulie 2009 - august 2010 şi din primăvara anului 2011 până în decembrie 2011 pe teritoriile Germaniei şi Franţei.
S-a reţinut prin rechizitoriu următoarea situaţie de fapt:
Inculpatele D.V.G., A.R.V. şi F.C.E. au avut relaţii de prietenie şi împreună au practicat prostituţia în diferite locaţii din municipiul Bucureşti. Aceste rrelaţii au fost favorizate şi de legătura de rudenie dintre inculpatele D.V.G. şi A.R.V. precum şi de faptul că inculpata F.C.E. şi-a stabilit comun cu inculpata D.V.G..
În aceste condiţii, începând cu primăvara anului 2009 şi până în luna decembrie 2011, inculpatele au pus - prin înţelegeri separate, distincte, bazele unei asocieri infracţionale prin care s-a vizat şi înfăptuit obţinerea de beneficii financiare substanţiale pentru inculpata D.V.G., provenite din practicarea prostituţiei de către A.R.V. şi F.C.E., care au prestat această activitate pe teritoriul Germaniei, Franţei şi României.
Banii încasaţi de inculpata D.V.G. erau folosiţi pentru restituirea unor împrumuturi făcute de aceasta către diferite persoane fizice şi juridice, în special către societatea financiară SC C.N.S.C. IFN, aceasta având o creanţă de 155.000 lei conform contractului de împrumut nr. 201 din 19 iulie 2007 şi garantat prin ipotecă asupra imobilului proprietatea concubinului inculpatei D.V.G., S.E.D. Cu sumele obţinute din această activitate infracţională inculpata D.V.G. a achitat în decursul perioadei 8 iulie 2008 - 28 aprilie 2011 suma totală de 153.616 lei.
S-a mai reţinut prin rechizitoriu că partea vătămată N.E.I. a fost contactată de N.G.A. conform înţelegerii pe care aceasta a avut-o cu inculpata D.V.G. în luna septembrie 2009 şi i s-a propus un loc de muncă, mai precis prestarea de servicii de masaj erotic în Bucureşti.
Având posibilităţi materiale reduse partea vătămată a acceptat această propunere şi s-a deplasat în Bucureşti împreuna cu N.G.A. unde sub protecţia inculpatei D.V.G., într-un apartament, a desfăşurat activitatea de prostituţie.
Partea vătămată N.E.I., precum şi N.G.A. împreună cu M.M.D., îşi făceau fotografii într-o ţinută sumară, iar inculpata D.V.G. a postat pe internet aceste fotografii şi a dat anunţuri cu numerele de telefon de contact.
La apelurile telefonice ale clienţilor răspundea inculpata D.V.G., care îi îndruma pe aceştia la adresele unde se găseau fetele şi fixa tariful pentru un act sexual de 150 lei/oră.
De asemenea, s-a mai reţinut în rechizitoriu că partea vătămată N.E.I. a prestat acest gen de activitate în luna septembrie - octombrie 2009, cedând toate veniturile obţinute inculpatei D.V.G., suma estimată fiind de 6.000 lei din care ea a primit 400 lei de la inculpata D.V.G.
Iniţial înţelegerea dintre partea vătămată şi inculpata D.V.G. a fost ca toţi banii plătiţi de clienţi să-i primească inculpata D.V.G. pe baza unei evidenţe, urmând ca la sfârşit partea vătămată să primească o cotă din aceste sume.
În luna octombrie 2009, inculpata D.V.G. a convins-o pe partea vătămată N.E.I. şi pe inculpata F.C.E. să se deplaseze în Germania să practice prostituţia spunându-le că are o persoană în această ţară care le poate proteja şi supraveghea activitatea. Inculpata D.V.G. a solicitat ca din sumele încasate în Germania cele două să-i plătească 25%, iar jumătate persoanei din Germania care coordona activitatea.'
În aceste condiţii partea vătămată N.E.I. şi inculpata F.C.E. au fost conduse la aeroport de D.G.M., fratele inculpatei D.V.G. şi de martorul D.N.l., unde au fost predate cetăţeanului luxemburghez G.D.
După ce au ajuns cu acest cetăţean în Stturgart cei trei s-au deplasat într-o casă de toleranţă unde partea vătămată N.E.I. şi F.C.E. au ocupat două camere într-un apartament dotat cu un seif pentru introducerea banilor şi cameră de luat vederi în zona în care era amplasat seiful.
S-a reţinut în rechizitoriu că cetăţeanul luxemburghez G.D., a fost arestat ulterior în Franţa pentru proxenetism, însă activitatea celor două a continuat sub coordonarea concubinei acestuia pe nume K., care răspundea la apelurile telefonice ale clienţilor dornici de favoruri sexuale pe bani şi îi dirija către fete. Din sumele încasate de cele două românce inculpata D.V.G. primea prin mandat de transfer extern o parte, însă nu pe numele acesteia ci pe numele verişoarei sale A.R.V. în acest sens, partea vătămată a transmis 400 de euro celor două inculpate, iar inculpata F.C.E.-700 de euro.
La solicitarea părţii vătămate N.C.E. şi a inculpatei F.C.E., G.D. Ie-a condus pe acestea la aeroportul din Sttugart, suportându-le şi costul călătoriei până în Bucureşti. Când au ajuns în ţara deoarece nu aveau nici un ban au apelat din nou la inculpata D.V.G. şi la cererea acesteia au practicat din nou prostituţia în diferite apartamente închiriate pe numele uneia dintre ele. Toţi banii obţinuţi din practicarea prostituţiei erau predaţi inculpatei D.V.G., fie direct ori prin intermediul inculpatei A.R.V.
În rechizitoriu s-a reţinut că inculpata A.R.V. a practicat pe teritoriul României dar şi pe teritoriul Germaniei, beneficiind de supravegherea cetăţeanului luxemburghez G.D.
Astfel, în perioada noiembrie - decembrie 2009 inculpata A.R.V. alături de F.C.E., de partea vătămată N.E.I. şi de învinuitele D.M.L. şi N.G.A. au practicat prostituţia în diferite apartamente din municipiul Bucureşti, închiriate pe numele uneia dintre ele de către inculpata D.V.G.
În perioada ianuarie 2010 - iunie 2010, inculpata A.R.V. a practicat prostituţia pe teritoriile Germaniei (Sttugard, Karlsruhe, Pforzeim) şi Franţei (Paris, Lyon, Rennes, Strasbourg, Nancy) pentru reţeaua patronată de proxenetul G.D.
În sarcina aceleiaşi inculpate s-a reţinut că după o întrerupere, în primăvara anului 2011, a reluat activitatea de prostituţie în cluburile din Kholn patronate de cetăţeanul turc A., obţinând în medie 100 euro/ zi.
Din banii obţinuţi inculpata A.R.V. a plătit inculpatei D.V.G., conform înţelegerii infracţionale, aproximativ suma de 2.000 euro.
În rechizitoriu s-a reţinut că în aceasta perioadă conform mandatelor de transfer, inculpata A.R.V. a trimis în ţară suma totală de 15.000 euro.
Tribunalul, la data de 2 mai 2012, cu ocazia verificării măsurii arestului preventiv luată în faza de urmărire penală fată de D.G.M., conform art. 3001 alin. (2) C. proc. pen. a dispus revocarea arestării preventive a acestuia şi punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului din 25 februarie 2012 al Tribunalului Buzău, constatând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestui inculpat.
De asemenea, în cauză au fost audiaţi inculpaţii D.G.M., A.R.V., R.A.D. şi B.G.C. care au recunoscut în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu şi nu au solicitat administrarea de probe.
Tribunalul, conform art. 3201 C. proc. pen., a reţinut această poziţie a inculpaţilor şi a dispus audierea lor.
Analizând probatoriile administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate N.E.I., declaraţiile inculpaţilor D.G.M., A.R.V., R.A.D. şi B.G.C. - care au recunoscut comiterea faptelor, declaraţiile învinuitelor D.M.L., C.L. şi N.G.A., procesele verbale de confruntare, înscrisurile financiar bancare de transfer a sumelor provenite din infracţiuni, procesele verbale de certificare a convorbirilor telefonice legal interceptate, înscrisurile de la SC „C.A.R. N.S.C. IFN Bucureşti”, fată de inculpaţii D.G.M., A.R.V., R.A.D. şi B.G.C., tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. Fată de inculpatul D.G.M. s-a reţinut, în fapt, că acesta a înlesnit practicarea prostituţiei de către inculpata B.G.C. în străinătate, respectiv o perioadă de 8 luni în cursul anului 2010 pe teritoriul' Germaniei şi în toamna anului 2011. Tot acest inculpat a sprijinit-o pe inculpata D.V.G., care este sora lui, pentru a racola şi pentru a practica prostituţia în situaţia învinuitelor D.M.L. şi C.L., obţinând foloase materiale în urma acestei activităţi.
A mai reţinut tribunalul că acelaşi inculpat a înlesnit practicarea prostituţiei de către partea vătămată N.E.I. pe teritoriul Germaniei, pentru proxenetul G.D., la iniţiativa şi dispoziţia surorii sale, inculpata D.V.G.
În drept, s-a reţinut că faptele astfel săvârşite de inculpatul D.G.M. constituie infracţiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului, tribunalul l-a condamnat pe acesta având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute în art. 72 C. pen., precum şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., respectiv poziţia procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu, persoana inculpatului care nu a mai fost condamnat anterior, are un copil minor în întreţinere.
2. În sarcina inculpatei A.R.V., tribunalul a reţinut, în fapt, că în perioada martie 2009 - decembrie 2011, împreună cu învinuita F.C.E. au practicat prostituţia în Germania, Franţa precum şi în Bucureşti, sprijinite de inculpata D.V.G. cu scopul final să achite o datorie a inculpatei D. către SC C.N.S.C. IFN Bucureşti.
Tribunalul a reţinut că aceeaşi inculpată a sprijinit-o pe inculpata D.V.G. pentru a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către învinuita F.C.E. şi de către partea vătămată N.E.I. prin colectarea banilor obţinuţi de către acestea.
De asemenea, inculpata A.R.V. a practicat prostituţia singură în Bucureşti în perioada ianuarie - martie 2009, precum şi teritoriile Germaniei şi Franţei în perioada iulie 2009 - august 2010 şi în primăvara anului 2011 şi luna decembrie 2011.
În drept, s-a reţinut că faptele astfel săvârşite de inculpata A.R.V. constituie infracţiunile de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de prostituţie prev. de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatei, tribunalul a condamnat-o pe aceasta având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite evidenţiat prin perioada relativ mare în care inculpata a săvârşit infracţiunile, situaţia că a antrenat în aceasta activitate şi alte persoane, dar şi că a avut o poziţie sinceră, a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, este la prima încălcare a legii penale.
În latura civilă, faţă de recunoaşterea inculpaţilor în faza de judecată, precum şi faţă de documentele bancare depuse la urmărirea penală, tribunalul, în baza art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpaţi a sumelor obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor.
De asemenea, a fost menţinută măsura asiguratorie luată la urmărirea penală faţă de suma de 1.287 lei prin ordonanţa din 16 decembrie 2011 a D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Buzău depusă la C.E.C. B. Sucursala Buzău pe numele inculpatului D.G.M.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii D.G.M. şi A.R.V., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare.
Inculpatul apelant D.G.M. a solicitat aplicarea art. 81 C. pen., fiind îndeplinite cerinţele legii, iar el lucrează în străinătate şi reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apelanta inculpată A.R.V. arătat că sancţiunea aplicată de prima instanţă nu este corect individualizată pentru infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 pentru că, deşi limitele sunt de la 3 la 15 ani închisoare, pedeapsa aplicată nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea în scopul căreia inculpaţii s-au asociat, că, în mod greşit, nu au fost reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., deşi în considerentele hotărârii se face referire la asemenea circumstanţe, solicitând, totodată, aplicarea art. 81 C. pen.
Prin decizia penală nr. 296 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Pentru a decide astfel, Curtea a observat că în faţa primei instanţe inculpaţii au solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor imputate prin actul de sesizare şi nesolicitând administrarea altor probe.
Din probele administrate în faza urmăririi penale Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că faptele imputate prin rechizitoriu există, au fost comise de apelanţii inculpaţi şi constituie infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
S-a reţinut, în esenţă, de către prima instanţă, pe baza probelor administrate (declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile-martorilor, procesul verbal de confruntare, documentele de transfer bancar, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice) că inculpatul D.G.M. a înlesnit practicarea prostituţiei de către inculpata B.G.C. în străinătate (8 luni în anul 2010 în Germania, precum şi toamna anului 2011).
Totodată, apelantul inculpat a ajutat-o pe sora sa, inculpata D.V.G., să racoleze tinere pentru practicarea prostituţiei în Germania (cazul învinuitelor D.M.L. şi C.L.), dar a şi înlesnit practicarea prostituţiei în Germania de către N.E.I., ajutând-o pe sora sa să obţină foloase din această activitate ilicită.
În sarcina inculpatei apelante A.R.V. s-a reţinut că în perioada martie 2009 - decembrie 2011, împreună cu numita F.C.E., a practicat prostituţia în Germania, Franţa şi Bucureşti, transferând bani pentru inculpata D.V.G. sub coordonarea căreia se aflau. Totodată, inculpata A.R.V. avea sarcina trasată de inculpata D.V.G. de a colecta, strânge şi trimite în ţară banii proveniţi din prostituţie.
Curtea a constatat că faptele comise de inculpatul D.G.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., iar cele comise de inculpata A.R.V. ale infracţiunilor de prostituţie, complicitate la proxenetism şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 328, art. 26 rap. la art. 329 alin. (1) C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 3 9/2003.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Curtea a apreciat că prima instanţă a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. privind criteriile de individualizare a pedepsei, avându-se în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu 1/3 conform art. 3201 alin. 7 C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaţilor apelanţi şi împrejurările săvârşirii infracţiunilor.
Curtea a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.G.M. pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată este atât în limitele legale cât şi corect individualizată, având în vedere că inculpatul a dat dovadă de perseverenţă infracţională, săvârşind o perioadă îndelungată acţiuni specifice infracţiunii de proxenetism pe teritoriul altor state.
Totodată Curtea a apreciat că, în procesul de individualizare a executării pedepsei, instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă, aplicându-i dispoziţiile art. 861 şi urm. C. pen., considerând că pedeapsa de 3 ani închisoare poate fi un serios avertisment pentru atingerea scopului pedepsei (prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat), mai ales că planează asupra sa riscul executării efective a acesteia în caz săvârşire a unor noi infracţiuni ori de încălcare a obligaţiilor stabilite de instanţă.
Critica inculpatului privind cuantumul cheltuielilor judiciare nu a fost primită de instanţa de apel, întrucât acesta se află în limite rezonabile fată de complexitatea dosarului şi numărul termenelor de judecată.
În ceea ce o priveşte pe apelanta A.R.V., Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatei apelante pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor menţionate şi pentru intensa sa activitate infracţională pe timp îndelungat, nu este nici pe departe prea ridicată.
Instanţa de apel a avut în vedere, pe de o parte, că inculpata apelantă a desfăşurat activitatea de prostituţie atât pe teritoriul tării cât şi pe teritoriul altor state (Germania şi Franţa), de unde a procurat importante sume de bani atât pentru ea cât şi pentru inculpata D.V.G., iar, pe de altă parte, apelanta se ocupa şi cu colectarea sumelor obţinute de către celelalte persoane care practicau prostituţia în afara tării, având înţelegere cu inculpata D.V.G. în acest sens, astfel încât nu se poate reţine că activităţile ilicite ale apelantei nu prezintă un grad de pericol social care să conducă la aplicarea pedepselor criticate.
Susţinerea inculpatei apelante în sensul că pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. (3 ani închisoare) nu ar fi corect individualizată nu a putut fi reţinută de instanţa de control judiciar, deoarece aceasta se află în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de proxenetism (infracţiune scop), iar pentru aspectele invocate mai sus pedeapsa a fost corect cuantificată.
În ceea ce priveşte criticile apelantei referitoare la neretinerea circumstanţelor atenuante deşi în considerentele sentinţei s-a făcut referire la acestea, Curtea a constatat că, în considerentele hotărârii atacate, prima instanţă a evocat că, la individualizarea pedepsei, se va tine seama, printre altele, de poziţia sinceră a inculpatei şi că este la primul conflict cu legea penală (pagina 8), dar nu a considerat că se impune reţinerea circumstanţelor prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., privind atitudinea sinceră sau conduita buna anterior săvârşirii faptei, astfel încât, instanţa de control judiciar a apreciat că lipsa antecedentelor penale nu conduce automat ia reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât textul se referă la o conduită ireproşabilă a inculpatei, reliefată nu numai prin lipsa de antecedente (care este o stare firească şi normală a persoanei), ci şi printr-un comportament excepţional al conduitei, ceea ce nu este cazul inculpatei apelante care de o perioadă bună de timp s-a ocupat cu obţinerea de foloase prin practicarea prostituţiei, nu are un loc de muncă, o familie etc.
Totodată, Curtea a apreciat că, faţă de inculpata apelantă, nu pot fi reţinute nici circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât atitudinii sincere i s-a dat valenţa cuvenită prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii A.R.V. şi D.G.M.
În ceea ce o priveşte pe recurenta inculpată A.R., aceasta a solicitat, prin motivele scrise din data de 7 martie 2013 (fila 33) şi 13 martie 2014 (filele 40-42), cât şi cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 4 C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 328 C. pen. (1969), arătând că cele două infracţiuni au fost abrogate prin art. 126 din Legea nr. 187/2010 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., motiv pentru care se impune, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. (1968), achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969), recurenţii inculpaţi A.R.V. şi D.G.M. au arătat că nu operează principiul aplicării legii penale mai favorabile întrucât limitele speciale ale pedepsei sunt aceleaşi în ambele codificări, însă au solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că noua reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă din perspectiva modalităţii de executare a pedepselor întrucât art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere (2-4 ani) mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969).
Deşi inculpata A.R., prin memoriile scrise cuprinzând motivele de recurs din data de 25 octombrie 2013 (filele 4-5), a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (1968), iar inculpatul D.G.M., prin motivele scrise din data de 5 martie 2014 (filele 26-28) şi 6 martie 2014 (fila 34), a criticat hotărârile pronunţate de instanţele inferioare sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare ale pedepsei aplicate, al greşitei soluţionări a laturii civile, dar şi al cuantumului cheltuielilor judiciare, prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968), cu ocazia cuvântului în dezbateri, recurenţii prin apărător ales au precizat că înţeleg să susţină doar aplicarea art. 4 şi 5 C. pen., situaţie în care, aceste critici vizând netemeinicia pedepsei şi a laturii civile nu vor mai forma obiectul analizei instanţei de ultim control judiciar.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul D.G.M. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de inculpata A.R.V. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din Legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
2. Raportat la solicitările recurenţilor inculpaţi A.R.V. şi D.G.M., referitoare la aplicarea art. 4 şi art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei în apel, respectiv 17 octombrie 2013, şi până la data soluţionării recursurilor declarate de aceştia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prostituţie şi proxenetism) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
A. Reglementând o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, art. 4 C. pen. stabileşte că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Se observă, aşadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziţii legale vizează situaţia când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esenţa sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase şi în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale sau pentru care s-a pronunţat deja o soluţie de condamnare nu mai întruneşte unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conţinut constitutiv.
Prin urmare, potrivit art. 4 C. pen., aplicarea legii penale de dezincriminare se face prin aprecierea ei in concreto, în sensul că putem vorbi de o dezincriminare şi atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă săvârşită de inculpat nu mai atrage răspunderea penală
Aşadar, dispoziţiile legale privitoare la dezincriminare sunt incidente în două situaţii: atunci când legea nouă nu mai prevede incriminarea din legea veche, fapta incriminată nemairegăsindu-se sub nicio formă în vreo incriminare din legislaţia penală în vigoare, sau când, prin prevederile legii noi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.
Raportând consideraţiile teoretice expuse mai sus la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen. (1969) a fost dezincriminată întrucât, potrivit art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2010 privind C. pen., la data intrării în vigoare a acesteia (1 februarie 2014), a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind C. pen., iar în noua codificare (Legea nr. 286/2009 privind C. pen.) infracţiunea de prostituţie nu mai este incriminată, nu mai are vreun alt corespondent şi nici nu se mai regăseşte, sub nicio formă, în alte dispoziţii legale în vigoare.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen., faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentei A.R.V. - constând în aceea că, în perioada 2009-2011, a practicat prostituţia în Germania, Franţa şi în Bucureşti - fiind, dezincriminate.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte apreciază că, într-adevăr, potrivit pct. 2 al art. 126 din Legea nr. 187/2012, art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, însă abrogarea normei de incriminare a faptei nu are valoarea unei dezincriminări dacă fapta continuă să existe incriminată sub o altă denumire sau este incriminată ca o modalitate a altei infracţiuni, aşa cum este cazul pentru infracţiunea sus menţionată, elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în art. 367 din noul C. pen.
Analizând conţinutul noii incriminări se constată că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din noul C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, singura modificare operată de legiuitor reprezentând-o extinderea noţiunii de grup infracţional organizat, în sensul că acesta are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni.
Prin urmare, rezultă că noua dispoziţie a art. 367 din noul C. pen. a preluat prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de acest text de lege nefiind dezincriminate.
În consecinţă, în raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora dispoziţiile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate de noul C. pen. în art. 367 sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat".
Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., devin incidente dispoziţiile sus menţionate ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, însă, raportat la speţa dedusă judecăţii, din situaţia de fapt reţinută atât prin rechizitoriu, cât şi de instanţele inferioare, grupul organizat a fost format din 3 persoane, respectiv A.R.V., D.V.G. şi F.C.E.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentei A.R.V. - constând în aceea că, în perioada 2009-2011, inculpata A.R. împreună cu alte persoane (D.V.G. şi F.C.E.) au pus, prin înţelegeri separate, distincte, bazele unei asocieri infracţionale prin care s-a vizat şi înfăptuit obţinerea de beneficii din practicarea prostituţiei şi a sprijinit această grupare pentru a trage foloasele pe urma practicării prostituţiei) - fiind, în continuare, prevăzute şi pedepsite ca infracţiune de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen. t
B. Aşa cum s-a arătat anterior, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptei şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi.
Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenţii inculpaţi este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, inculpaţii A.R.V. şi D.G.M. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare pentru comiterea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (1969)(pentru inculpata A.R. sub forma complicităţii) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, reţinându-se în privinţa ambilor recurenţi art. 3201 C. proc. pen.(1968), rezultând, aşadar, limite de pedeapsă de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni închisoare.
În noua reglementare (art. 213 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul D.G.M., respectiv art. 48 raportat la art. 213 alin. (1) C. pen. pentru inculpata A.R.V.), infracţiunea este sancţionată cu închisoare tot de 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, astfel încât, în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. (1968) (pentru ambii inculpaţi) rezultă aceleaşi limite de pedeapsă (de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni închisoare) ca şi în reglementarea anterioară, astfel încât pentru această infracţiune nu se pune problema determinării legii penale mai favorabile,
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate reţinută în sarcina ambilor inculpaţi pentru infracţiunea de proxenetism, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei.
Pe de altă parte, se observă, însă, că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni (situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpaţilor), al cărui tratament penal constă în cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), spre deosebire de legea anterioară, mai favorabilă, care prevede cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969).
În plus, inculpata A.R.V. a mai fost trimisă în judecată şi condamnată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, reţinându-se dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (1968), rezultând, aşadar, în urma aplicării acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 2 şi 10 ani închisoare, infracţiune care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, astfel încât, în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. (1968) rezultă limite de pedeapsă de la 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare.
Se observă, aşadar, că noua lege prevede limite ale pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. mai reduse decât cele stabilite de. legea anterioară, însă sancţiunea penală cu închisoarea stabilită în cazul inculpatei pentru infracţiunea incriminată de legea specială (Legea nr. 39/2003) se situează în limitele prevăzute în noua reglementare, astfel încât nu se impune modificarea cuantumului acesteia în recurs, în acest sens, Înalta Curte arată că, prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, s-a realizat o nouă limitare a devoluţieî recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen.(1968), intenţia clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, prin acelaşi act normativ a fost modificat şi art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), în sensul includerii în sfera de cenzură a Înaltei Curţi doar a aspectelor ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare, chestiune ce nu se regăseşte, însă, în speţă, pedeapsa aplicată inculpatei A.R.V. respectând principiului constituţional al legalităţii.
Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatei A.R.V. şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului (infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 raportat la art. 329 alin. (1) C. pen.), constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).
Totodată, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile părţii generale a C. pen. din 1969 creează o situaţie mai avantajoasă pentru recurenţii inculpaţi şi din perspectiva modalităţii de executare a pedepselor stabilite prin hotărârile pronunţate de instanţele inferioare.
Sub acest aspect, este de menţionat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Astfel, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D.G.M. şi A.R.V., condamnaţi la pedepse cu suspendarea sub supraveghere, Înalta Curte constată că, deşi art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (aşa cum prevedea art. 866 C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligaţii, ce anterior aveau caracter facultativ, situaţie în care, din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpaţi este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.
3. Ca urmare, având în vedere motivele expuse la pct. 2.A din considerente, doar sub aspectul aplicării legii penale de dezincriminare, în temeiul art. 4 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpata A.R.V., va casa, în parte, hotărârile instanţelor inferioare, iar, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen. o va achita pe inculpata A.R.V. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., va contopi cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi respectiv de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
Va menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin sentinţa penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău.
De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg la pct. 2.B din considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, urmând ca, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 375 Iei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A.R.V., în sumă de 75 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEXEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata A.R.V. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 17 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău, Secţia penală şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen. achită pe inculpata A.R.V. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi respectiv de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
Menţine modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin sentinţa penală nr. 78 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A.R.V., în sumă de 75 de lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 916/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 981/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... → |
|---|
