ICCJ. Decizia nr. 983/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Vătămarea corporală (art. 181 C.p.), vătămarea corporală gravă (art. 182), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recu

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 983/2014

Dosar nr. 12/100/2012

Şedinţa publică din data de 19 martie 2014

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentinţa penală nr. 78 din 30 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 12/100/2012 al Tribunalului Maramureş s-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii, formulată de inculpatul M.I.

A fost condamnat inculpatul M.I., la următoarele pedepse:

- 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi s-au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia in S.N.D.G.J.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.N., domiciliat în Ocna Mureş, judeţ Alba şi cu reşedinţa în Borşa, judeţ Maramureş şi a obligat inculpatul M.l. la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul M.l. la plata către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, cu sediul în Sighetu Marmaţiei, judeţ Maramureş a sumei de 1.970,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părţii vătămate B.N., precum şi dobânda aferentă acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de inculpatul-parte civilă M.l. şi a fost obligat inculpatul - parte civilă G.M., domiciliat în Borşa, judeţ Maramureş la plata către acesta a sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul - parte civilă G.M. la plata către partea civilă Spitalul de Recuperare Borşa, cu sediul în Borşa, judeţ Maramureş, a sumei de 4770,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului - parte civilă M.l.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul - parte civilă M.l. la plata către inculpatul - partea civilă G.M. a sumei de 5000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

S-a luat act că inculpatul - parte civilă G.M. a renunţat la pretenţiile civile privind repararea daunelor materiale.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.l. la plata către stat a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 508/P/2010 din data de 21 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au fost trimişi în judecată inculpaţii M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.; art. 181 alin. (1) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) şi b) C. pen. şi G.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) şi art. 37 lit. b) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 13 noiembrie 2010, partea vătămată B.N. a trecut cu o turmă de oi peste terenul ce aparţinea inculpatului M.l. situat pe raza localităţii Borşa. Din acest motiv, inculpatul a atacat-o pe partea vătămată şi după ce a dezarmat-o de bâta ciobănească pe care o avea asupra ei i-a aplicat mai multe lovituri de mare intensitate asupra părţii superioare a corpului, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 45-50 de zile de îngrijiri medicale. S-a reţinut astfel în raport de intensitatea loviturilor şi zona vizată că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, în condiţiile în care acesta a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor.

Ulterior, la data de 26 noiembrie 2010, inculpaţii-părţi vătămate M.I. şi G.M. s-au întâlnit în oraşul Borşa, unde s-au agresat reciproc, provocându-şi leziuni care au necesitat pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale şi s-au soldat cu pierderea unui organ în cazul primului şi cu 23-25 de zile de îngrijiri medicale în cazul celui de-al doilea.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: plângerea penală şi declaraţia părţii vătămate B.N.; documentele medico-legale, respectiv certificatul medico-legal din 13 decembrie 2010 emis de C.M.L. Sighetu Marmaţiei şi raportul de expertiză medico-legală din 02 februarie 2011; depoziţiile martorilor T.G. zis „G.", V.I. „G.", Ş.M. „C.", Ş.N. „C."; procesul verbal de confruntare între inculpatul M.I. şi partea vătămată coroborate cu relatările inculpatului M.I.; plângerile penale şi declaraţiile de părţi vătămate ale numiţilor G.M. şi M.I.; rapoartele de constatare medico-legală din 29 noiembrie 2010 şi din 13 decembrie 2010 emise de Serviciul Medico-Legal Judeţean Maramureş; depoziţiile martorilor T.M., G.I., Ş.N., Ş.M., T.V., Timiş Ioan, coroborate cu relatările inculpaţilor-părţi vătămate M.I. şi G.M..

Iniţial, Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. 3467/100/2011, iar prin sentinţa penală nr. 15 din data de 11 ianuarie 2012, definitivă prin decizia penală nr. 75/A/11 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a faptului că inculpatul G.M. s-a prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. Prin încheierea de şedinţă din data de 03 ianuarie 2012, prin care s-a reţinut poziţia procesuală a inculpatului G.M., instanţa a dispus disjungerea cauzei penale privindu-1 pe inculpatul M.I., precum şi a laturii civile a cauzei, fiind constituit Dosarul penal nr. 12/100/2012.

În cadrul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpaţilor M.I. şi G.M., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar (filele 86 şi 102 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

De asemenea, au fost audiaţi partea vătămată B.N. (fila 53), precum şi martorii V.I. (fila 54), Ş.M. (fila 55), Ş.N. (fila 56), G.I. (fila 57), T.V. (fila 58), T.I. (fila 60), T.A. (fila 61), T.S. (fila 62), T.G. (fila 63), T.M. (fila 112).

În urma cererilor în probaţiune formulate de inculpatul M.I., instanţa a încuviinţat efectuarea unor expertize medico-legale privind starea de sănătate a acestuia şi a părţii vătămate B.N., la dosar fiind depuse rapoartele din 22 octombrie 2012 şi din 10 decembrie 2010 întocmite de către S.M.L. Maramureş (filele 210 şi 212).

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri privind alte afecţiuni medicale ale părţii vătămate B.N. din data de 12 octombrie 2010 (filele 64-66, 94-105, 144-160).

În cauză s-a constituit în calitate de parte civilă B.N., solicitând obligarea inculpatului M.I. la plata sumei de 45.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi 5.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale, respectiv folos nerealizat şi cheltuieli cu medicamente şi alimentaţie specială, determinate de agresiunea la care a fost supus (fila 79 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Inculpatul M.I. s-a constituit la rândul său în calitate de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului G.M. la plata sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, constând în folos nerealizat, sume plătite altor persoane pentru prestarea unor munci în gospodărie, alimentaţie specială şi medicamente şi echivalentul în lei a sumei de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, respectiv suferinţa provocată prin fapta inculpatului şi care a avut drept consecinţă pierderea unui organ (fila 70 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Inculpatul G.M. s-a constituit parte civilă în cauză, fără însă să indice cuantumul sumelor la care solicită a fi obligat inculpatul M.I., însă la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, a învederat instanţei că renunţă la orice pretenţie civilă, rămânând doar daunele morale. în consecinţă, având în vedere principiul disponibilităţii, instanţa urmează să ia act de această manifestare de voinţă şi va examina cauza exclusiv sub aspectul daunelor morale provocate acestei părţi civile (fila 69).

În cauză s-au constituit în calitate de părţi civile şi Spitalul Municipal Sigheru Marmaţiei cu suma de 1.970,35 lei şi dobânda legală, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate B.N. (fila 59 din Dosarul nr. 3467/100/2011) şi Spitalul de recuperare Borşa, cu suma de 4.770,33 lei şi dobânda legală, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate M.l. (fila 50 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, inculpatul M.l., prin apărători aleşi, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiune de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 C. pen. sau în cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., susţinând că nu a avut intenţia de a o ucide pe partea vătămată, ci doar de a-i aplica o corecţie fizică. De asemenea, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 181 C. pen. şi art. 321 C. pen., susţinând că s-a aflat în stare de legitimă apărare, fiind atacat de către inculpatul G.M.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Partea vătămată B.N. este cioban, iar în cursul anului 2010 a lucrat pentru G.M. care deţinea o stână pe raza teritorială a localităţii Borşa. în cursul aceluiaşi an, partea vătămată a avut conflicte verbale cu inculpatul M.l., determinate de faptul că a trecut cu turma de oi peste un teren care îi aparţinea acestuia.

1. La data de 13 noiembrie 2010, partea vătămată B.N. a trecut din nou cu turma de oi peste terenul ce aparţinea inculpatului M.l., situat în locul numit „S.C." şi a fost observat de martorul T.G. zis “C.” Martorul menţionat a susţinut că i-a atras atenţia părţii vătămate să nu mai treacă prin acel loc cu oile, însă B.N. l-a ameninţat cu un cuţit de dimensiuni mai mari, astfel încât, martorul a mers acasă la inculpatul M.l. şi i-a povestit ce s-a întâmplat (fila 69 dosar urmărire penală).

Inculpatul M.l. s-a deplasat în locul în care se găsea partea vătămată şi i-a cerut acesteia să părăsească zona, între aceştia izbucnind un conflict verbal care a degenerat într-o altercaţie fizică. Astfel, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul, iniţial în spate şi apoi peste picioarele acesteia. Partea vătămată, fiind agresată, l-a lovit pe inculpatul M.l. cu bâta peste un deget, astfel încât acesta 1-a dezarmat pe B.N. de bâta pe care o avea asupra sa şi a început să îl lovească. în continuare, inculpatul M.I. i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu bâta în partea superioară a corpului, în zona capului şi peste mâna stângă.

Partea vătămată B.N. a susţinut că inculpatul i-a aplicat o primă lovitură cu bâta în cap şi când a încercat să îl lovească a doua oară, a ridicat braţul stâng şi a parat lovitura. Partea vătămată a susţinut că la incident nu a participat nici o altă persoană şi că imediat după ce a fost agresat s-a întâlnit cu martorul T.G., căruia i-a povestit ce s-a întâmplat, după care a mers la locuinţa martorei V.I., unde i-a spus acesteia şi martorei Ş.M. că a fost bătut de inculpat şi le-a cerut să îl anunţe pe G.M. (fila 53).

Inculpatul M.I. a susţinut că în realitate, la incident au asistat şi martorii T.V. (soţia sa), T.G. şi T.A. şi că partea vătămată este cea care l-a lovit iniţial cu bâta şi i-a rupt un deget, ameninţându-l totodată cu un cuţit (fila 48 dosar urmărire penală).

Martorii T.G. şi T.A. au precizat că se aflau la o distanţă relativ mare de părţi şi au observat că părţile se certau şi se „hârâiau", iar inculpatul M.I. a fost lovit cu bâta peste deget de către partea vătămată, însă au arătat că nu au văzut ca aceasta să aibă vreun cuţit (filele 61 şi 63). Martorul T.V., soţia inculpatului, a susţinut varianta prezentată de acesta cu privire la modul în care s-a desfăşurat incidentul, însă declaraţia acesteia apare ca fiind sinceră doar în parte, aspectele relatate cu privire la faptul că partea vătămată a scos un cutit nefiind confirmate de ceilalţi martori audiaţi în cauză (fila 58).

Martorii V.I. şi Ş.M. au declarat că imediat după incident partea vătămată a venit la locuinţa primei şi le-a cerut să îl anunţe despre cele întâmplate pe G.M. Martorii au precizat că partea vătămată le-a spus că a fost bătut de inculpatul M.I. şi au observat că avea „ceva urme" în zona capului şi avea o mână „neagră şi umflată" (filele 54 şi 55). Prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, martorul V.I. a precizat însă că la momentul când partea vătămată a venit la locuinţa sa a observat că avea urme de sânge la cap, acelaşi lucru fiind susţinut şi de martorul Ş.M. (filele 57 şi 58 dosar urmărire penală).

Din cauza faptului că, potrivit susţinerilor părţii vătămate (fila 23 dosar urmărire penală), G.M. i-a cerut lui B.N. să nu plece de la stână pentru că nu avea cu cine să îl înlocuiască, aceasta nu s-a prezentat la spital decât la data de 30 noiembrie 2010, respectiv la aproximativ două săptămâni de la incident, constatându-se că prezenta diagnosticul „traumatism forte antebraţ stâng cu fractură diafiză cubitală stângă în 1/3, traumatism cranian şi contuzie de umăr şi hemitorace stâng" (fila 42 dosar de urmărire penală).

Prin raportul de expertiză medico-legală din 02 februarie 2011 întocmit de S.M.L. Maramureş s-a concluzionat că „partea vătămată a prezentat:

- traumatism cranio - cerebral acut cu comotie cerebrală; fractură cominutivă 1/3 medie a diafizei cubitale stângi;

- traumatism al articulaţiei scapulo - numerale stângi şi hemitorace stâng".

Prin acelaşi raport s-a arătat că leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur de formă alungită (bâtă, par), necesitând pentru vindecare un nr. de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, precizându-se că leziunile de la nivelul antebraţului au caracter de autoapărare, fiind posibil ca partea vătămată să îşi fi apărat capul interpunând antebraţul între acesta şi obiectul vulnerant (fila 42 dosar urmărire penală).

Având în vedere cele expuse, instanţa a reţinut că menţiunile actului medico-legal confirmă mecanismul de producere a agresiunii susţinută de partea vătămată şi recunoscută parţial de către inculpat.

Astfel, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat loviturile cu bâta de care a deposedat-o pe partea vătămată, respectiv un corp dur de formă alungită. De asemenea, de vreme ce prin actul medico - legal menţionat s-a constatat că leziunea de la nivelul antebraţului are caracter de autoapărare, iar partea vătămată a fost lovită şi la nivelul capului, după cum reiese din declaraţiile martorilor şi din concluziile raportului de expertiză în sensul constatării unui traumatism craniocerebral acut, instanţa reţine ca fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat lovituri în zona capului părţii vătămate. Aceleaşi constatări medico - legale conduc la concluzia că loviturile au avut o intensitate mare, de vreme ce au produs o fractură la nivelul oaselor antebraţului şi un traumatism forte al articulaţiei scapulo - numerale stângi şi hemitorace stâng.

Deşi inculpatul M.I. a susţinut că partea vătămată a suferit anterior o altă agresiune, aspect confirmat prin actele depuse la dosar, prin raportul de expertiză medico - legală din 10 decembrie 2012 întocmit de S.M.L. Maramureş s-a concluzionat că „nu există nici o legătură de cauzalitate între un presupus traumatism suferit de numitul B.N. la data de 12 octombrie 2012 cu diagnosticul din data de 30 noiembrie 2010, conform biletului de ieşire din spital din data de 02 decembrie 2010 al Spitalului Municipal Sighetu Marmației" (fila 212).

De asemenea, apar ca fiind nefondate susţinerile apărătorilor inculpatului cu privire la imposibilitatea pentru partea vătămată de a continua munca sa din cauza traumatismelor suferite, câtă vreme existenţa incidentului, modul de lovire şi mecanismul de producere a leziunilor au rezultat din declaraţiile persoanelor audiate în cauză, a menţiunilor proceselor verbale de confruntare şi actelor medico - legale depuse la dosar, toate confirmând situaţia de fapt aşa cum a fost expusă mai sus.

La încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat şi cu referire la cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii formulată de acesta prin apărător ales, instanţa a reţinut următoarele:

Tentativa, ca formă a infracţiunii intenţionate, presupune potrivit art. 20 C. pen. punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă sau nu si-a produs efectul.

Prin raportare la conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor, tentativa la aceasta presupune ca autorul să prevadă rezultatul faptei sale, respectiv decesul victimei şi să urmărească producerea acestuia sau, deşi nu îl urmăreşte, să accepte posibilitatea producerii lui, forma de vinovăţie sub aspectul laturii subiective putând fi intenţia directă sau indirectă, conform art. 19 pct.1l lit. a) şi b) C. pen.

Literatura de specialitate şi jurisprudenţa instanţelor naţionale au arătat în mod constant că pentru a se putea stabili existenţa tentativei la infracţiunea de omor este necesară determinarea poziţiei psihice avută de făptuitor faţă de rezultatul care s-ar fi putut produce, respectiv dacă acesta a urmărit provocarea decesului victimei sau a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Determinarea acestei poziţii psihice rezultă din materialitatea faptei şi include criterii precum zona din corp vizată, numărul şi intensitatea loviturilor şi caracteristicile obiectului vulnerant folosit.

În cauza de faţă, din probele administrate a rezultat că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu un corp contondent dur de formă alungită, loviturile vizând zona capului şi partea superioară a toracelui victimei. Zona vizată de loviturile aplicate este relevată de leziunile provocate părţii vătămate, respectiv traumatism craniocerebral acut, fractură cominutivă 1/3 medie a diaflzei cubitale stângi(antebraţ stând), traumatism al articulaţiei scapulo - numerale stângi şi hemitorace stâng. De altfel, partea vătămată a susţinut constant prin declaraţiile date că inculpatul i-a aplicat o primă lovitură cu acea bâtă în cap şi când a încercat să îl lovească a doua oară, a ridicat braţul pentru a bloca lovitura. Or, chiar prin raportul de expertiză medico - legală efectuată în cauză s-a arătat că fractura de la nivelul antebraţului stâng are caracterul unei leziuni de autoapărare, fiind confirmat astfel mecanismul de producere a agresiunii.

Astfel, instanţa a mai arătat că deşi instrumentul vulnerant folosit de inculpat nu a fost descoperit, acesta nu a negat nici un moment că l-a lovit pe B.N. cu acea bâtă, iar caracteristicile obiectului pot fi deduse cu uşurinţă din gravitatea leziunilor provocate părţii vătămate, respectiv fractură la nivelul antebraţului şi traumatisme forte menţionate anterior.

În aceste condiţii, apare ca fiind evident pentru orice persoană, indiferent de gradul de instruire al acesteia, că aplicarea cu o bâtă din lemn a unor lovituri repetate, de mare intensitate, în zona capului şi părţii superioare a toracelui, din cauza potenţialului vital al acestora pot determina decesul victimei. Prin raportul de expertiză medico - legală psihiatrică din 16 februarie 2011 întocmit de S.M.L. Maramureş s-a constatat că inculpatul M.I. are un nivel intelectual în limitele normalului şi are capacitatea psihică de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale, având discernământ (fila 82 dosar urmărire penală).

În consecinţă, în raport de modalitatea concretă în care s-a produs agresiunea, instanţa a reţinut că inculpatul M.I., la momentul când a lovit partea vătămată cu bâta în zona capului şi a părţii superioare a toracelui, a avut reprezentarea posibilităţii provocării decesului victimei şi deşi nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui, fapta fiind comisă în forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii în cea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 C. pen. sau în cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., în fiecare caz reţinând că argumentele aduse de inculpat prin apărători aleşi sunt nefondate. Astfel, sub un prim aspect, numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată nu are nici o influenţă asupra încadrării juridice a infracţiunii, elementul relevant fiind, aşa cum s-a arătat mai sus, prevederea rezultatului socialmente periculos şi acceptarea posibilităţii producerii acestuia. De asemenea, nu prezintă relevanţă aşa cum s-a susţinut, că inculpatul nu s-a înarmat cu nici un obiect când a plecat să discute cu partea vătămată, în cauză fiind vorba de o intenţie indirectă supravenită, cel mai probabil pe fondul conflictelor anterioare şi al conţinutului discuţiilor dintre părţi. Instanţa a reţinut totodată şi că susţinerile inculpatului în sensul că partea vătămată nu putea să reziste cu braţul fracturat timp de aproape două săptămâni nu au suport probator şi nu influenţează situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunii. Din probele administrate a rezultat că G.M., cel pentru care lucra partea vătămată la acea dată i-a spus acesteia să nu meargă la spital pentru că nu avea cu cine să îl înlocuiască la stână, iar durerea şi rezistenţa pe care partea vătămată o poate avea în cazul unor asemenea leziuni nu poate fi determinată prin mijloace medico - legale şi nu generează dubiu asupra mecanismului de producere a agresiunii.

Nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 44 alin. (1) sau alin. (3) C. pen. aşa cum a invocat inculpatul, prin apărători aleşi, întrucât din probele administrate a rezultat că iniţierea agresiunii a fost realizată de M.I. care s-a apropiat de partea vătămată şi 1-a lovit cu piciorul în spate şi apoi peste picioarele acesteia. Or, în condiţiile în care inculpatul este cel care a declanşat conflictul fizic dintre părţi, acesta nu poate susţine că a fost victima unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa de către partea vătămată şi care punea în pericol grav persoana sa sau drepturile sale.

De asemenea, având în vedere succesiunea actelor de agresiune, respectiv lovirea iniţială de către inculpat, urmată de riposta părţii vătămate care l-a lovit cu o bâtă peste un deget şi apoi dezarmarea sa de acea bâtă, cu care a fost lovită în zona capului şi a părţii superioare a corpului, instanţa a reţinut că M.I. nu s-a aflat într-o stare de tulburare sau temere care să îl fi determinat să depăşească limitele unei pretinse legitime apărări, nefiind incidente dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că nici unul dintre martorii audiaţi în cauză nu au confirmat susţinerile inculpatului referitoare la faptul că partea vătămată l-ar fi ameninţat cu un cuţit, declaraţiile soţiei inculpatului sub acest aspect fiind apreciate ca nesincere în lipsa coroborării cu celelalte probe administrate.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 176 lit. c) C. pen., instanţa a reţinut că potrivit certificatului de cazier judiciar inculpatul M.l. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., prin sentinţa penală nr. 221 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 24 februarie 2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind arestat la data de 03 mai 2005 şi liberat condiţionat la data de 05 decembrie 2006, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 514 zile închisoare (fila 119 dosar urmărire penală).

În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., instanţa a condamnat pe inculpatul M.l. la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, apreciind că acestea corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanţa a avut vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, rezultatul socialmente periculos produs, dar si aspectele care circumstanţiază persoana inculpatului. Astfel, instanţa reţine că inculpatul a comis fapta într-un mod extrem de violent, care a presupus aplicarea unor lovituri de mare intensitate cu o bâtă asupra capului şi toracelui părţii vătămate. Indiscutabil inculpatul a acţionat asupra părţii vătămate din cauza faptului că aceasta a trecut în mod repetat cu o turmă de oi peste un teren care îi aparţinea, însă în raport de mijloacele legale de care dispunea inculpatul pentru a împiedica acest lucru, agresiunea exercitată apare ca fiind disproporţionată şi prin referire şi la faptul că acesta a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor subliniază lipsa oricărui respect al acestuia pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi periculozitatea lui ca individ. De asemenea, instanţa a avut în vedere că inculpatul a avut o comportare nesinceră pe parcursul procesului, a mai fost condamnat anterior pentru infracţiuni de lovire şi ameninţare şi, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi, este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă.

2. La data de 26 noiembrie 2010, în jurul orelor 12, după consumarea incidentului descris anterior, inculpatul M.I. s-a întâlnit în oraşul Borşa, cu inculpatul G.M., cel pentru care lucra partea vătămată B.Mi.

Întrucât inculpatul G.M. avea cunoştinţă de incidentul din data de 13 noiembrie 2010, l-a interpelat pe M.I., întrebându-l de ce l-a bătut pe B.N.. între părţi a început o altercaţie, iniţial verbală, moment în care G.M. a coborât din maşină şi s-a apropiat de M.I., ambii începând să se lovească reciproc.

Din declaraţiile martorilor T.V., G.I., T.M. şi Ş.N. a rezultat că întregul incident s-a petrecut pe stradă, în prezenţa mai multor persoane şi inculpaţii-părţi vătămate M.I. şi G.M. şi-au aplicat lovituri reciproce.

Prin rapoartele de constatare medico - legală din 29 noiembrie 2010 şi din 13 decembrie 2010 întocmite de S.M.L. Maramureş s-a constatat că numitul G.M. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 23-25 zile de îngrijiri medicale, iar M.I., leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 28-30 de zile de îngrijiri medicale, determinând pierderea unui organ şi fiind primejdioase vieţii (filele 125 şi 129 dosar urmărire penală).

În ceea ce priveşte infracţiunile de care a fost acuzat inculpatul-parte vătămată G.M., prin sentinţa penală nr. 15 din data de 11 ianuarie 2012 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Decizia penală nr. 75/A din 11 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a faptului că acesta s-a prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, retinându-se în sarcina sa că a săvârşit infracţiunile de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, instanţa a examinat cauza exclusiv în ceea ce priveşte infracţiunile de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I.

Aşa cum s-a menţionat anterior, din probele administrate în cauză a rezultat că ambii inculpaţi şi-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, în timp ce se aflau pe stradă şi în prezenţa mai multor persoane. Potrivit menţiunilor raportului de constatare medico-legală din 13 decembrie 2010 întocmit de S.M.L. Maramureş, numitul G.M. a prezentat mai multe leziuni, printre care „în regiunea fronto-parietal median, echimoză de culoare violacee închisă pe o suprafaţă de 8/6 cm, precum şi alte echimoze pe feţele posterioare ale hemitoracelui, în regiunea inghinală şi cea scrotală", toate acestea putând fi produse prin lovire cu un corp dur şi necesitând pentru vindecare un nr. de 23-25 de zile de îngrijiri medicale (fila 130 dosar urmărire penală).

În consecinţă, instanţa a reţinut că susţinerile inculpatului-parte vătămată G.M. şi ale martorilor audiaţi în cauză privind exercitarea unor acte de agresiune de către inculpatul parte-vătămată M.I. sunt confirmate de concluziile actului medico-legal menţionat.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului-parte vătămată în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare, instanţa retine următoarele:

Corespunde realităţii faptul că G.M. este cel care l-a acostat pe M.I., în timp ce acesta se deplasa pe stradă împreună cu soţia sa şi că după ce l-a întrebat de ce 1-a bătut pe B.N. părţile au început să-şi adreseze injurii reciproc. La acel moment, inculpatul G.M. a coborât din autoturismul în care se afla şi s-a apropiat de M.I. şi imediat aceştia au început să se lovească. Martorii Ş.M., Ş.N. şi G.I. au precizat că imediat după ce G.M. a coborât din maşină şi s-a apropiat de M.I.,acesta din urmă l-a lovit pe primul cu piciorul în zona inghinală, după care părţile au început să se îmbrâncească şi să se lovească reciproc (filele 133-138 dosar urmărire penală şi filele 55, 56, 57).

Potrivit art. . 44 C. pen., starea de legitimă apărare presupune preexistenta unui atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva celui care ripostează şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

În cauza de faţă, instanţa a reţinut că din probele administrate a rezultat că părţile si-au adresat injurii reciproc şi imediat au început să se lovească. în acest context, nu s-a putut reţine că M.I. a fost expus unui atac material, direct şi imediat îndreptat împotriva sa şi faţă de care să fi reacţionat. Indiscutabil iniţierea întregului incident a fost realizată de către G.M., prin interpelarea verbală a inculpatului M.l. şi ca urmare a ripostei verbale a acestuia, prin adresarea unor injurii, însă acestea nu au semnificaţia unui atac material în sensul art. 44 C. pen. Nu are semnificaţia unui atac material nici faptul că G.M. a coborât din autoturism, de vreme ce din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că imediat ce s-a apropiat, înainte ca acesta să exercite vreun act de violenţă, a fost lovit cu piciorul de M.l. în zona inghinală şi abia apoi părţile au început să se lovească reciproc.

Nu a putut fi reţinută în cauză nici incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. având în vedere că acţiunile inculpatului-parte vătămată G.M. nu au avut semnificaţia unor violenţe sau atingeri grave a demnităţii de natură să îi fi provocat inculpatului-parte vătămată M.l. o puternică tulburare sau emoţie, generatoare a ripostei agresive.

În ceea ce priveşte starea de recidivă post executorie, instanţa a reţinut că potrivit certificatului de cazier judiciar inculpatul M.l. a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., prin sentinţa penală nr. 221 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Decizia penală nr. 1046 din 24 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind arestat la data de 03 mai 2005 şi liberat condiţionat la data de 05 decembrie 2006, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 514 zile închisoare (fila 119 dosar urmărire penală), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa a condamnat pe inculpatul M.l. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. şi de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., apreciind că acestea corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, gravitatea leziunilor produse inculpatului-parte vătămată G.M., agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul, faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor dar şi comportarea nesinceră pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

Partea vătămată B.N. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului M.l. la plata sumei de 45.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi 5.000 lei, despăgubiri pentru daune materiale, respectiv folos nerealizat şi cheltuieli cu medicamente şi alimentaţie specială, determinate de agresiunea la care a fost supus (fila 79 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Cu toate acestea, partea civilă nu a solicitat administrarea nici unei probe pentru a dovedi cheltuielile efectuate sau eventualul folos nerealizat, mai mult recunoscând că la solicitarea lui G.M. nu si-a întrerupt activitatea după ce a fost agresat de către inculpatul M.l., motiv pentru care instanţa a respins ca nefondate pretenţiile solicitate cu acest titlu.

În ceea ce priveşte daunele morale invocate, instanţa a reţinut că în mod inerent agresiunea exercitată de către inculpat asupra părţii civile a fost de natură să îi provoace acesteia suferinţe fizice şi psihice, astfel încât este justificată acordarea de daune morale cu titlul de pretium doloris. Instanţa a apreciat că în raport de natura şi gravitatea leziunilor suferite de partea civilă, dar şi de durata necesitată pentru restabilirea stării de sănătate, pretenţiile acesteia sunt întemeiate numai parţial, suma de 10.000 lei reprezentând o despăgubire echitabilă şi suficientă pentru daunele morale provocate.

În consecinţă, constatând că sunt întrunite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. (în forma anterioară), în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., instanţa a obligat inculpatul M.l. la plata către partea civilă B.N. a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanţa a obligat inculpatul M.l. la plata către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei a sumei de 1.970,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părţii vătămate B.N., precum şi dobânda aferentă acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

De asemenea, în cauză s-a constituit în calitate de parte civilă şi M.I., solicitând obligarea inculpatului G.M. la plata sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, constând în folos nerealizat, sume plătite altor persoane pentru prestarea unor munci în gospodărie, alimentaţie specială şi medicamente şi echivalentul în lei a sumei de 75.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, respectiv suferinţa provocată prin fapta inculpatului şi care a avut drept consecinţă pierderea unui organ (fila 70 din Dosarul nr. 3467/100/2011).

Partea civilă a susţinut că în urma agresiunii exercitată de către G.M. asupra sa, nu a mai putut să îşi desfăşoare activităţile obişnuite în gospodărie pentru o perioadă de aproximativ 8 luni, astfel încât a plătit alte persoane pentru acest lucru. Astfel, partea civilă a susţinut că a plătit suma de 27.000 lei altor persoane pentru activităţi de arat, transport fân, cules cartofi, etc. şi că medicamentele şi alimentaţia specială pentru o perioadă de 3 luni de zile au presupus costuri de 3.000 lei şi respectiv, 10.000 lei.

Deşi susţinerile părţii civile au fost confirmate de către martorul T.V., care a arătat că a plătit alte două persoane cu suma de 150 lei/zi pentru a o ajuta la diverse treburi în gospodărie şi cu suma de 100 lei/zi pentru a o ajuta la creşterea copiilor, instanţa a reţinut că declaraţiile acesteia prezintă o doză mare de subiectivism, în fapt aceasta fiind soţia părţii civile şi în plus, sumele menţionate de aceasta depăşesc cu mult pe cele indicate de M.I.

Având însă în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat că partea civilă a suferit în urma agresiunii leziuni grave, respectiv pierderea unui organ (splina) şi a necesitat spitalizare şi intervenţii chirurgicale, instanţa a reţinut ca fiind certă împrejurarea că acesta nu a putut să presteze o mare parte din activităţile obişnuite în gospodăria sa şi a avut nevoie de medicamente şi de alimentaţie specială, cuantumul global al acestor cheltuieli fiind apreciat la nivelul sumei de 20.000 lei.

Totodată, constatând că actele de violentă exercitate de către G.M. asupra părţii civile M.I. au presupus în mod inerent suferinţe fizice şi psihice, instanţa a apreciat că suma de 20.000 lei constituie o reparaţie echitabilă şi suficientă pentru repararea daunelor morale provocate. Instanţa a avut în vedere natura şi gravitatea leziunilor suferite de partea civilă, durata necesară pentru restabilirea stării de sănătate dar şi faptul că prin raportul de expertiză medico-legală depus la dosar s-a constatat că deşi nu s-a produs o scădere a capacităţii de muncă a părţii civile aceasta trebuie să depună un efort suplimentar, existând o invaliditate permanentă de 15 % (fila 211).

În consecinţă, constatând că sunt întrunite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. (în forma anterioară), în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., instanţa a obligat pe inculpatul - parte civilă G.M. la plata către partea civilă M.I. a sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi 20.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanţa a obligat inculpatul - parte civilă G.M. la plata către partea civilă Spitalul de Recuperare Borşa a sumei de 4.770,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate inculpatului - parte civilă M.I.

În ceea ce priveşte constituirea în calitate de parte civilă a inculpatului-parte vătămată G.M., instanţa a constatat că acesta, deşi si-a manifestat în mod neechivoc voinţa în sensul obligării inculpatului M.I. la despăgubiri, nu a indicat o valoare a pretenţiilor. La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, a învederat instanţei că renunţă la orice pretenţie civilă, rămânând doar daunele morale (fila 69). în consecinţă, având în vedere principiul disponibilităţii, instanţa a luat act de această manifestare de voinţă şi a examinat cauza exclusiv sub aspectul daunelor morale provocate acestei părţi civile, respectiv a suferinţelor inerente actelor de violenţă exercitate asupra sa.

Având în vedere natura şi gravitatea leziunilor provocate acestei părţi civile, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru restabilirea sănătăţii, instanţa a apreciat că suma de 5.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă şi suficientă pentru repararea prejudiciului moral cauzat şi constatând că sunt întrunite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. (în forma anterioară), în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul-parte civilă M.I. la plata acestei sume către inculpatul-parte civilă G.M.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel în termen legal părţile civile G.M. şi B.N. şi inculpatul M.l.

Partea civilă G.M. a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M.l., majorarea daunelor morale la care a fost obligat inculpatul M.l. către partea civilă G.M. şi reducerea daunelor materiale şi morale la care a fost obligat apelantul către inculpatul-parte vătămată M.l.

Partea civilă B.N. a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului M.l. spre maximul special prevăzut de lege şi majorarea despăgubirilor civile la suma de 45.000 lei.

Inculpatul M.l. a solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cu motivarea că este nelegală încheierea din 30 ianuarie 2012 prin care s-a admis cererea de abţinere a judecătorului legal investit cu soluţionarea cauzei, aceasta nefiind incompatibilă, neexprimându-şi părerea cu privire la acuzaţiile care se aduc inculpatului M.l. prin soluţionarea laturii penale în privinţa inculpatului G.M.

Un alt motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare este considerat acela că judecătorul care a soluţionat cauza după admiterea cererii de abţinere nu l-a audiat pe inculpat, nu a admis cererile pentru pregătirea apărării, a audiat martorii în mod sumar şi a respins probe utile şi concludente.

În subsidiar inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului M.l. din tentativa la omor deosebit de grav în infracţiunea de lovire şi alte violenţe, prev.de art. 180 alin. (2) C. pen., sau în vătămare corporală, prev.de art. 181 C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante prev.de art. 73 lit. a) şi în subsidiar 73 lit. b) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 119/A din 4 iunie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de către părţile civile G.M. şi B.N. şi de către inculpatul M.l.

În baza art. 199 C. proc. pen., a respins cererile de reexaminare formulate de M.l. şi avocat G.I.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat părţile civile şi inculpatul la cheltuieli judiciare.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, susţinută de probele administrate în cauză.

S-a reţinut că analiza obiectivă a probelor administrate relevă justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub aspectul existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpatului apelant M.I. în comiterea acestora, punând în evidenţă şi caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare.

S-a apreciat că prima instanţă a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, care i-a fost aplicată inculpatului, avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor, care este unul ridicat, gravitatea leziunilor cauzate inculpatului-parte vătămată G.M., agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul M.I., faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, precum şi de conduita nesinceră a inculpatului.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că infracţiunile comise de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancţionarea acestora, cât şi din modul de concepere şi punere în operă a planului infracţional, din împrejurările concrete de săvârşire a faptelor.

De asemenea, s-a apreciat că, în mod corect s-a dispus executarea pedepsei aplicate inculpatului M.I. în regim de detenţie, nefiind posibilă o altă modalitate de executare, raportat la cuantumul pedepsei aplicate, iar pe de altă parte executarea în regim de detenţie se impune având în vedere că deşi a mai fost condamnat pentru tentativa la infracţiunea de omor, inculpatul a reintrat din nou cu multă uşurinţă în câmpul infracţional.

S-a apreciat că nu se puteau reţine circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului apelant M.I., deoarece acesta nu a avut anterior o conduită bună, nu a recunoscut comiterea faptelor şi nu a recuperat nici măcar parţial prejudiciul cauzat, nefiind întrunite cerinţele art. 74 lit. a)-c) C. pen.

De asemenea s-a apreciat că nu se impune nici majorarea, nici micşorarea cuantumului pedepsei pentru inculpatul M.I., acesta fiind recidivist, gravitatea faptelor comise fiind adecvat sancţionată de instanţa de fond, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, impunându-se ca pentru corectarea conduitei viitoare a inculpatului faţă de drepturile celorlalţi, acesta să se supună rigorilor cerute de executarea în regim de detenţie a pedepsei.

Totodată, s-a apreciat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului apelant M.I. de schimbare a încadrării juridice din tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de lovire prev.de art. 180 alin. (2) C. pen. sau în infracţiunea de vătămare corporală, prev.de art. 181 C. pen. şi nici de reţinere a prevederilor art. 73 lit. a) C. pen., sau, în subsidiar, ale art. 73 lit. b) C. pen. Aceasta deoarece pentru calificarea faptei ca tentativă de omor trebuie examinat dacă din probe rezultă intenţia inculpatului de a ucide, relevante fiind din constatările medico legale aspectele privitoare la existenţa, felul şi numărul leziunilor, regiunea în care s-au produs şi instrumentul cu care ele au putut fi produse.

Elementul principal în calificarea faptei ca tentativă de omor este latura subiectiva a infracţiunii, în esenţă atitudinea conştientă a autorului în momentul săvârşirii faptei.

În cauza de faţă sunt relevante menţiunile din raportul de expertiză medico-legală (filele 41-42 fond) referitoare la zonele în care au fost constatate leziunile şi la instrumentul cu care au fost cauzate acestea, în raport arătându-se că partea vătămată B.N. a prezentat traumatism craniocerebral acut cu comoţie cerebrală, fractură cominutivă 1/3 medie a diafizei cubitale stângi, traumatism al articulaţiei scapulo-humerale stângi şi hemitorace stâng, că leziunile au fost produse prin loviri repetate cu un corp dur de formă alungită (bâtă, par), că leziunile de la nivelul antebraţului au caracter de autoapărare, fiind posibil ca partea vătămată să-şi fi apărat capul interpunând antebraţul stâng între acesta şi obiectul vulnerant.

S-a mai reţinut că, în mod corect medicul legist a apreciat că leziunile de la nivelul antebraţului au caracter de autoapărare, concluzie permisă în raport de locul, caracteristicile, forma leziunilor din zona antebraţului stâng. Nu are relevanţă împrejurarea că instrumentul vulnerant folosit de inculpat nu a fost descoperit, acesta recunoscând că l-a lovit pe B.N. cu o bâtă, iar caracteristicile obiectului pot fi deduse din gravitatea leziunilor provocate părţii vătămate, respectiv fractură la nivelul antebraţului şi traumatismele menţionate anterior. Aplicarea cu o bâtă din lemn a unor lovituri repetate, de mare intensitate, în zona capului şi părţii superioare a toracelui, zone considerate vitale, poate determina decesul victimei, astfel că încadrarea juridică a faptei comise împotriva părţii vătămate B.N. este corectă.

În mod corect nu s-a reţinut săvârşirea faptei în condiţiile existenţei unei puternice tulburării sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, deoarece trecerea părţii vătămate cu turma de oi peste un teren al inculpatului M.l. nu poate fi apreciată drept o acţiune susceptibilă a determina tulburări sau emoţii puternice în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Din probele administrate nu a reieşit că partea vătămată B.N. ar fi exercitat vreun atac asupra inculpatului M.l., astfel că nu sunt incidente nici prevederile art. 73 lit. a) C. pen.

Dimpotrivă, din probe a rezultat că iniţierea agresiunii a fost realizată de M.l. care s-a apropiat de partea vătămată şi l-a lovit cu piciorul în spate şi apoi peste picioare.

Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu au confirmat susţinerile inculpatului referitoare la faptul că partea vătămată l-ar fi ameninţat cu un cuţit, declaraţiile soţiei inculpatului sub acest aspect fiind apreciate în mod just de instanţa de fond ca nesincere în lipsa coroborării cu celelalte probe administrate.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit daunele morale la un nivel rezonabil, în măsură să ofere o compensare pentru suferinţa fizică ce a fost cauzată părţilor civile, inclusiv inculpaţilor-părţi civile, şi fără a constitui o amendă excesivă pentru inculpatul M.l. ori pentru inculpatul-parte vătămată G.M.

Raportat la persoana părţilor civile, la vârsta acestora, la practica judiciară în materie, s-a constatat că sumele acordate de către instanţa fondului cu titlu de daune morale sunt suficiente, fiind similară cu cele acordate în cauze asemănătoare de către această instanţă.

S-a apreciat că, nu pot fi primite criticile inculpatului M.l. referitoare la încheierea de admitere a cererii de abţinere, întrucât potrivit prevederilor art. 52 alin. 6 C. proc. pen. încheierea prin care s-a admis abţinerea nu este supusă niciunei căi de atac.

De asemenea s-a apreciat că, nu constituie temei pentru trimiterea cauzei spre rejudecare faptul că judecătorul care a soluţionat cauza după admiterea cererii de abţinere nu l-a audiat pe inculpat, nu a admis cererile pentru pregătirea apărării, a audiat martorii în mod sumar şi a respins probe utile şi concludente, întrucât inculpatul M.I. a fost audiat în cauză, declaraţia sa aflându-se la fila 86-87 din Dosar nr. 3467/100/2011, ataşat prezentului dosar, nefiind necesară reaudierea sa după admiterea cererii de abţinere, iar admiterea ori respingerea unei cereri de amânare sau în probaţiune nu constituie un motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Cererea inculpatului de scutire sau reducere a amenzii este nefondată, amenda aplicată este stabilită într-un cuantum rezonabil, ţinând seama că abaterea comisă de inculpat se sancţionează cu amenda cuprinsă între 500 şi 5.000 lei.

De asemenea s-a constatat că avocatul G.I.P. nu a făcut dovada că la data de 15 aprilie 2013, când a lipsit din faţa Curţii, s-a aflat la instanţele din Satu Mare, simpla depunere a împuternicirii avocaţiale pentru un dosar şi a extrasului de pe portalul instanţelor privind termenele de judecată (filele 41-44) nefiind o dovadă că s-a prezentat la proces, această dovadă putându-se face cu copie de pe încheierea de şedinţă, copie care putea fi obţinută până la data de 7 mai 2013, când s-a formulat cererea de reexaminare.

Mai mult s-a apreciat că avocatul avea obligaţia de a-şi asigura substituirea, fără a fi obligatoriu ca cel care asigura substituirea să facă parte din Baroul Cluj.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul M. (fost T.) I. şi partea civilă B.N.

Recurentul inculpat M. (fost T.) I., prin intermediul apărătorilor aleşi, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3 şi 17 C. proc. pen. a solicitat, în principal, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând pe de o parte, că unul dintre judecătorii care ar fi soluţionat cauza în calea de atac a apelului ar fi fost incompatibil, iar, pe de altă parte, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel.

În subsidiar, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 şi 17 C. proc. pen. a solicitat, achitarea inculpatului întrucât nu a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa şi totodată schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., respectiv în vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) şi b) C. pen. şi, prin urmare redozarea pedepsei.

Referitor la infracţiunea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât lipseşte intenţia.

Sub aspectul laturii civile au solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părţilor civile B.N. si G.M.

Recurenta parte civilă B.N., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor la suma de 45.000 lei.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M. (fost T.) I. şi partea civilă B.N. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate în cauză, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi 21 C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial, scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 4 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat M. (fost T.) l. întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen. de trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că, hotărârea atacată fiind pronunţată în condiţii de legalitate, instanţa pronunţându-se asupra tuturor motivelor de apel invocate în fapt şi în drept, neregăsindu-se îndeplinite condiţiile acestui caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat M. (fost T.) l. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., respectiv în vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., care potrivit Legii nr. 2/2013 a fost abrogat. Aşa fiind, încadrarea juridică a faptei săvârşite, astfel cum a fost reţinută de instanţele care s-au pronunţat în etapele de judecată anterioare (fond/apel), nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat.

De asemenea, încadrarea juridică a faptei săvârşite nu poate fi examinată în recursul de faţă nici sub incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 172 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., deoarece ceea ce nu se poate obţine direct nu poate fi obţinut nici indirect, prin „deturnarea,, de la finalitatea sa reală a acestui din urmă caz de casare (pct. 172).

Totodată, se constată că în cauză criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. invocate de inculpatul M. (fos T.) l. vizând achitarea, nu pot fi subsumate acestui caz de casare, potrivit cu care casarea poate interveni, „când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337", având în vedere că "ele vizează starea de fapt reţinută de instanţele inferioare, în sensul că nu are susţinere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar nu mai este posibil. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat M. (fos T.) l. privind greşita condamnare şi cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1969) excede cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) şi b) C. pen. anterior, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

În consecinţă, criticile formulate în recursul de fată, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. pct. 3, 12 şi 17, se apreciază a fi neîntemeiate.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 martie 2014.în speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 4 decembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, infracţiunea de vătămare corporală şi infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală), instanţa este datoare să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Inculpatul Mihali (fos Timiş) Iosif, a fost trimis în judecată şi condamnat la pedepsele de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., reţinându-se, în fapt că la data de 13 noiembrie 2010 a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate B.N., lovindu-l iniţial cu piciorul şi apoi, întrucât a încercat să se apere, l-a dezarmat de bâta pe care o avea asupra sa şi i-a aplicat mai multe lovituri de mare intensitate în zona capului şi a părţii superioare a corpului, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Apoi la data de 26 noiembrie 2010, în timp ce se afla în oraşul Borşa şi în prezenţa mai multor persoane, printre care martorii T.V., Ş.N., Ş.M., T.M. şi G.l., a exercitat acte de violenţă asupra lui G.M., provocându-i leziuni care au necesitat un nr. de 23-25 de zile de îngrijiri medicale, fiind la rândul său agresat de acesta din urmă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care la data şi împrejurările descrise mai sus, în public, a săvârşit acte şi gesturi violente şi a proferat injurii prin care s-a produs scandal public şi s-a tulburat ordinea şi liniştea publică întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

După cum se poate observa, fapta de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi îşi găseşte în prezent corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 32 raportat la art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., se pedepseşte la fel, fapta de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., pedepsită cu cu închisoare de la 6 luni la 5 ani a fost inclusă în C. pen. în vigoare în art. 193 alin. (2) care, se pedepseşte cu închisoare de la la 6 luni la 5 ani sau cu amendă şi fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani prevăzută distinct de C. pen. în vigoare, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice în art. 371 şi ultrajul contra bunelor moravuri care, fiecare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii, se constată că inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv:

a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Aşadar, având în vedere că aplicarea acestor pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracţiuni care preved această sancţiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât şi în noua normă de incriminare, iar cuantumul în care au fost aplicate se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Cât priveşte tratamentul sancţionator al stării de recidivă, acesta va rămâne cel din legea anterioară, date fiind dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, care prevăd aplicabilitatea noii reglementări doar în situaţia în care una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, aspect care nu este incident în cauză.

Drept urmare, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veghe, respectiv C. pen. anterior.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenta parte civilă partea civilă B.N., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază însă că motivul invocat de recurenta parte civilă, referitor la cuantumul despăgubirilor civile nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen.

Aşa fiind, Înalta Curte, va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M. (fost T.) I. şi de partea civilă B.N. împotriva Deciziei penale nr. 119/A din 4 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat şi recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M. (fost T.) I. şi de partea civilă B.N. împotriva Deciziei penale nr. 119/A din 4 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 982/2014. Penal. Lovirile sau vătămările...		ICCJ. Decizia nr. 1566/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 983/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Vătămarea corporală (art. 181 C.p.), vătămarea corporală gravă (art. 182), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recu