ICCJ. Decizia nr. 91/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Apel

Decizii penale ICCJ 2014


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 91/A/2014

Dosar nr. 6605/2/2012

Şedinţa publică din 14 aprilie 2014

Asupra apelurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 169/F din 11 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 6605/2/2012 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul G.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii inculpatului din data de 12 din 13 aprilie 2012.

S-a constatat că suma de 50.000 euro, folosită la realizarea acţiunii de flagrant, provenită din depozitul constituit la nivelul D.N.A., a fost recuperată în întregime.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.A. pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

S-a constatat că partea vătămată S.D. (în prezent decedată) nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în legătură cu infracţiunea pentru care a fost condamnat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în legătură cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost achitat au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.N. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 12 din 13 aprilie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în legătură cu acest inculpat au rămas în sarcina statului.

S-a respins excepţia tardivităţii cererii martorului B.R.C. de scutire de la plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din data de 06 martie 2013 sau de reducere a acesteia, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În temeiul art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, această cerere.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat martorul la plata către stat a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în legătură cu cererea sa.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 14 august 2012, emis în Dosarul nr. l36/P/2012, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 222 din O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei a dispus, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. pen., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.A. pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de trafic de influenţă (prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000) şi înşelăciune (prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.), cu privire la cea din urmă fiind pusă în mişcare acţiunea penală şi respectiv a inculpatului M.N., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000).

Prin acelaşi rechizitoriu, s-au dispus şi următoarele soluţii: scoaterea de sub urmărire penală (pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.) a inculpatului G.A., pentru infracţiunile continuate de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals (prevăzute de art. 288 şi respectiv de art. 291 C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.), neînceperea urmăririi penale (pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen.) faţă de T.L.C., cu privire la infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă (prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000) şi neînceperea urmăririi penale (pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) faţă de T.L.C., pentru infracţiunile prevăzute de art. 254-257 C. pen. şi respectiv faţă de M.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu faptele menţionate în sesizarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara din data de 03 aprilie 2012, referitoare la soluţionarea Dosarului nr. 12286/62/2011 al Tribunalului Braşov).

Prin rechizitoriu, a fost reţinută următoarea situaţie de fapt:

I. Inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins, la data de 04 aprilie 2012, prin intermediul martorului denunţător T.L.C., de la inculpatul M.N., suma de 100.000 euro, pentru a interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu judecarea Dosarului nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respectiv a Dosarului nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov, faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea pronunţării unor soluţii favorabile celui din urmă inculpat, iar acesta a fost de acord să-i remită suma anterior menţionată, în scopul arătat.

II. La începutul lunii aprilie 2011, inculpatul G.A., pe parcursul derulării contractului de asistenţă juridică nr. AA, încheiat la data de 04 februarie 2011 cu partea vătămată S.D., a indus-o în eroare pe aceasta, creându-i convingerea că Dosarul nr. 61/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti, în care o asista şi reprezenta juridic, a fost finalizat cu o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, prin înmânarea unei comunicări provenind de la acea unitate de Parchet, pe care a falsificat-o, în scopul de a-şi păstra preţul contractului respectiv, de 40.000 euro, pentru care a promis obţinerea unei soluţii de netrimitere în judecată, în termen de 2 luni de la semnarea contractului respectiv.

De asemenea, pentru a o menţine în eroare pe partea vătămată, care aştepta să-i parvină, prin poştă, soluţia de scoatere de sub urmărire penală, inculpatul G.A. i-a mai înmânat acesteia două înscrisuri pe care le-a falsificat, despre care a afirmat că provin de la registratura Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti, în care se menţiona că soluţia nu a părăsit încă instituţia şi respectiv că a fost expediată.

Detaliindu-se această situaţie de fapt, în rechizitoriu au fost expuse următoarele împrejurări:

I. Cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, reţinute în sarcina inculpatului G.A. şi respectiv a inculpatului M.N.

Prin ordonanţa nr. 61/D/P/2012 din data de 03 aprilie 2012, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe T.L.C. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti) şi pe M.N., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 254-257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv de art. 61 din Legea nr. 78/2000, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Î

În fapt, s-a reţinut că, în cursul zilei de 02 aprilie 2012, la ora 1513, T.L.C. a discutat la telefon cu M.N. despre rezolvarea unei „teme" până a doua zi, la ora 1400 şi au stabilit că, pentru reuşita operaţiunii, este bine să se întâlnească, sens în care, în cursul serii, în jurul orei 2250, s-au văzut la restaurantul L., situat în apropierea localităţii Vinţu de Jos. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre remiterea sumei de 200.000 euro unei persoane neidentificate, probabil în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 12286/62/2011 al Tribunalului Braşov. Ca urmare a acestui dialog, în data de 03 aprilie 2012, la ora 1558, T.L.C. a avut o conversaţie telefonică cu G.A. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), prilej cu care au convenit să se întâlnească în dimineaţa zilei de 04 aprilie 2012, pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu M.N., care urma să sosească acolo cu avionul.

Având în vedere iminenţa săvârşirii faptelor de corupţie sesizate, precum şi împrejurarea că întârzierea obţinerii autorizaţiei prevăzute de art. 911 alin. (2) şi (8) C. proc. pen. ar fi adus grave prejudicii activităţii de urmărire penală, pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt şi pentru identificarea participanţilor, s-a autorizat de către procuror, cu titlu provizoriu, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi a comunicaţiilor telefonice purtate de M.N., T.L.C. şi G.A., înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de către aceştia, localizarea şi urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere şi înregistrarea de imagini în legătură cu activitatea infracţională a sus-numiţilor, emitându-se în acest sens autorizaţia din data de 04 aprilie 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, confirmată şi prelungită ulterior de către Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea nr. 59 din data de 05 aprilie 2012.

Din exploatarea acelei autorizaţii, a rezultat că, în data de 04 aprilie 2012, inculpatul G.A., T.L.C. şi inculpatul M.N. s-au întâlnit în incinta Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti. După întâlnire, T.L.C. a dat o declaraţie, cu valoare de denunţ, la Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care a adus la cunoştinţa organului de urmărire penală o altă situaţie de fapt decât cea pentru care Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara s-a sesizat din oficiu. Astfel, acesta a relatat că, la sfârşitul lunii martie 2012, inculpatul M.N. l-a informat că Banca T. a cerut strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş şi că termenul fixat pentru judecarea acestei cereri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în data de 05 aprilie 2012. De asemenea, i-a comunicat că procesul a fost aranjat de către Banca T., în sensul strămutării dosarului la Tribunalul Braşov, astfel că judecata se va finaliza cu o soluţie favorabilă adversarilor săi. Inculpatul M.N. i-a solicitat denunţătorului T.L.C. „să găsească o soluţie", referindu-se la o relaţie care să îl ajute în legătură cu cererea de strămutare. în aceste condiţii, denunţătorul T.L.C. l-a contactat pe inculpatul G.A., ştiind că acesta cunoaşte persoanele potrivite pentru a rezolva ca strămutarea dosarului să se facă la o instanţă agreată de inculpatul M.N. Inculpatul G.A. s-a angajat să facă verificări, propunând ca soluţie strămutarea dosarului la Ploieşti, pe motiv că acolo poate să controleze situaţia. Ca urmare a discuţiilor dintre inculpatul G.A. şi denunţătorul T.L.C., acesta din urmă s-a întâlnit cu inculpatul M.N. la restaurantul L., situat în apropierea localităţii Vinţu de Jos şi i-a comunicat că a vorbit cu un avocat din Bucureşti, care i-a spus că poate obţine strămutarea dosarului la Ploieşti, pentru că are relaţii şi îi poate rezolva problemele din justiţie. Inculpatul M.N. i-a precizat denunţătorului T.L.C. că este important ca dosarul să nu se judece la Tribunalul Cluj sau la Tribunalul Braşov.

La cererea inculpatului G.A., în data de 04 aprilie 2012 a avut loc, în incinta Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti, o întâlnire între acesta, denunţătorul T.L.C. şi inculpatul M.N., ocazie cu care au discutat despre strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş şi despre celelalte cauze ale celui din urmă, aflate pe rolul instanţelor. La un moment dat, denunţătorul T.L.C. a fost luat deoparte de către inculpatul G.A., care l-a întrebat dacă poate să-i ceară suma de 100.000 euro inculpatului M.N., iar denunţătorul i-a răspuns că este în regulă. Ulterior, inculpatul G.A. a evitat să-i ceară direct inculpatului M.N. cei 100.000 euro, pentru rezolvarea dosarului de strămutare, lăsându-l pe denunţătorul T.L.C. să facă acest lucru. Astfel, inculpatul G.A. a plecat de la aeroport, lăsându-l pe denunţătorul T.L.C. împreună cu inculpatul M.N. În acest context, denunţătorul T.L.C. a scris, pe un şerveţel, cifra de 100.000, arătându-i-l inculpatului M.N. şi precizându-i că aceasta este suma pe care trebuie să o achite inculpatului G.A., pentru obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul de strămutare şi pentru rezolvarea dosarului de la Tribunalul Braşov, cu termen în data de 09 aprilie 2012. Inculpatul M.N. a fost de acord, dar a menţionat că va plăti după ce va vedea soluţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La finalul dialogului, cei doi au stabilit că vor lua legătura după ce denunţătorul T.L.C. primeşte confirmarea de la inculpatul G.A.

După consumarea acestei întâlniri, în baza mandatelor de aducere emise pe numele denunţătorului T.L.C. şi al inculpatului M.N., aceştia au fost conduşi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde s-a procedat la percheziţionarea lor corporală. Cu această ocazie, asupra denunţătorului T.L.C., au fost găsite cinci fragmente de şerveţel igienic, două dintre acestea conţinând menţiuni olografe, efectuate cu un pix cu mină de culoare închisă, după cum urmează: pe unul dintre fragmente era notat „1.000", iar pe celălalt „00". Denunţătorul a declarat că scriitura de pe şerveţel îi aparţine.şi că reprezintă suma pe care trebuia să o încaseze inculpatul G.A. de la inculpatul M.N. De asemenea, a arătat că a făcut menţiunile olografe de pe şerveţel în data de 04 aprilie 2012, la întâlnirea pe care a avut-o, în incinta Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti, cu inculpaţii M.N. şi G.A. şi că el a fost cel care a rupt şerveţelul. După efectuarea percheziţiei corporale, denunţătorul T.L.C. a relatat organului de urmărire penală că, la rugămintea clientului său, inculpatul M.N., i-a intermediat acestuia o întâlnire cu avocatul G.A., despre care ştia că are relaţii în lumea justiţiei, în scopul de a-l ajuta pe cel dintâi să obţină soluţii favorabile în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respectiv în Dosarul nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov. În cadrul discuţiilor purtate cu denunţătorul, inculpatul G.A. a afirmat că poate să-l ajute pe inculpatul M.N., dar că, fără bani, nu o să reuşească.

Tot în data de 04 aprilie 2012, ca urmare a acordului denunţătorului T.L.C. de a colabora cu organul de urmărire penală pentru a dovedi că aspectele relevate în denunţul său reprezintă realitatea, acesta s-a întâlnit cu inculpatul G.A., la biroul celui din urmă. Cu acel prilej, inculpatul G.A. i-a confirmat denunţătorului T.L.C. că este sigur pentru strămutare şi pentru procesul care urma să aibă termen în data de 09 aprilie 2012, la Tribunalul Braşov şi a cerut măcar o parte din bani, respectiv 50.000 euro. Din conţinutul dialogului celor doi, înregistrat ambiental, a rezultat că întâlnirea ce a avut loc în incinta Aeroportului Henri Coandă între inculpatul M.N., denunţătorul T.L.C. şi inculpatul G.A. a avut ca obiectiv găsirea unei soluţii prin care acesta din urmă să identifice o posibilitate prin care să influenţeze derularea proceselor în care cel dintâi era parte, fie direct, fie prin societăţile sale şi aceasta nu în calitate de avocat şi folosindu-se de cunoştinţele sale juridice şi de abilităţile practice specifice, ci ca persoană care are acces în lumea juridică şi influenţă asupra persoanelor ce fac parte din ea. Această concluzie a fost desprinsă de procurorul de caz, pe de o parte, din cuprinsul replicilor, iar, pe de altă parte, din modul în care s-a vorbit, respectiv în şoaptă, ceea ce a imprimat discuţiei un- caracter conspirativ. Astfel, deşi nu se încheiase un contract de asistenţă juridică între inculpatul G.A. şi inculpatul M.M., cu privire la o eventuală asistare şi reprezentare juridică pentru cauzele cu termene la datele de 05 aprilie 2012 (la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi respectiv de 09 aprilie 2012 (la Tribunalul Braşov), inculpatul G.A. a afirmat: „pentru, mâine am fost", „pentru mâine e OK!", „deocamdată, am confirmarea pentru termenul de nouăl", „sută la sută pe ăsta şi pe celalalt, atât". De asemenea, inculpatul G.A. a cerut să i se comunice de către denunţătorul T.L.C. că au fost achitaţi „măcar cincizeci", dar nu la telefon, spunând „n-ai ce să-i spui la telefon!" sau că acesta ar putea totuşi să discute la telefon cu inculpatul M.N., dar făcând referire la onorariu, afirmând „Da' (...) nu ştiu cum să o reglezi cu telefonu'', tu cu el, să-i spui: Domne, tresă plătiţi un onorariu, nu ştiu!".

Având în vedere cele anterior expuse, procurorul de caz a apreciat că nu pot fi avute în vedere decât două ipoteze: fie cei doi interlocutori vorbeau despre rezultatul obţinut de inculpatul G.A. în ceea ce priveşte încercarea de a influenţa derularea proceselor, luând în considerare şi precizarea acestuia că nu s-a „abătut de la nimic" din ceea ce a vorbit cu inculpatul M.N., când a fost întrebat de denunţătorul T.L.C. dacă „mâine se duce la Ploieşti", unde doreau să se strămute dosarul, fie puneau la punct o manieră de apărare în cauzele în care era implicat inculpatul M.N., deşi nu exista o convenţie de reprezentare sau asistenţă juridică. Procurorul de caz a susţinut că prima ipoteză prezentată este cea reală, întrucât este absurd să se caute strategii de încasare a onorariului, dacă acesta este justificat de relaţia avocat - client, după cum nu este firesc ca avocatul să evite să-i solicite clientului telefonic suma datorată. În altă ordine de idei, s-a arătat că simpla informare a inculpatului G.A. asupra dosarelor nu ar explica o remuneraţie într-un cuantum de 100.000 euro, deoarece această sumă depăşeşte limita unor cheltuieli necesare şi rezonabile.

La data de 06 aprilie 2012, după ce s-a pronunţat o soluţie în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că admiterii cererii formulate de Banca T. şi strămutării cauzei la Tribunalul Constanţa, inculpatul G.A. i-a precizat denunţătorului T.L.C., în cadrul unei întrevederi monitorizate, care a avut loc în zona Porsche România din Bucureşti, că a evitat Tribunalul Cluj, despre care se credea că se afla în zona de influenţă a adversarilor inculpatului M.N. şi că a preferat să nu mai aleagă soluţia Tribunalului Ploieşti, deoarece, ca urmare a arestării judecătoarei M.D., magistraţii de acolo sunt foarte prudenţi. Totodată, inculpatul G.A. a spus că, la Tribunalul Constanţa, „taie şi spânzură" doi oameni, N.S. şi G.P., care probabil, vor cere sume mari de bani, având în vedere numele implicate în dosar. Tot inculpatul G.A. a solicitat un buget, pentru intervenţiile viitoare la magistraţi, pe motiv că nu poate de fiecare dată să spună „dă-mi ca să dau", propunând încheierea unui contract de garanţie, prin care să-i fie puşi la dispoziţie cei 100.000 euro, înregistrarea în contabilitate a acelui contract urmând să se realizeze doar dacă obiectivele vor fi atinse, în caz contrar obligându-se să restituie suma primită.

Analiza dialogului dintre inculpatul G.A. şi denunţătorul T.L.C. a condus procurorul de caz la concluzia dovedirii certe a existenţei unei înţelegeri frauduloase între cel dintâi şi inculpatul M.N., cu privire la traficarea influenţei, în scopul obţinerii unor soluţii favorabile acestuia din urmă în dosarele anterior menţionate. Astfel, inculpatul G.A. a relatat pe larg argumentele care au stat la baza deciziei de strămutare a cauzei la o altă instanţă decât Tribunalul Ploieşti, insistând asupra aspectelor privitoare la înlăturarea oricărei suspiciuni ce s-ar putea naşte ca urmare a investirii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei instanţe care ar putea avea legătură cu membrii completului care au soluţionat cererea de strămutare. În acest context,. inculpatul G.A. i-a comunicat denunţătorului T.L.C. că Tribunalul Ploieşti nu era recomandabil, din cauza faptului că evenimentele legate de arestarea unui judecător provenit de la acea instanţă au atras atenţia asupra instituţiei, având drept consecinţă o atitudine rezervată a judecătorilor, ceea ce l-ar fi împiedicat să încerce negocierea unei soluţii cu aceştia. Tot inculpatul G.A. a afirmat că „idealul meu era la Ploieşti, era pe gratis". De asemenea, a lăsat să se înţeleagă că şi Tribunalul Braşov ar fi fost convenabil, pentru că „ne făceam noi ce vroiam", dar, finalmente, rezultatul obţinut nu este de neglijat, deoarece a evitat Tribunalul Cluj, conform dorinţei inculpatului M.N., sens în care a afirmat că „eu am s-pus nu Clujului! Adică (...) cred ca am înţeles corect (...) ce vrea".

Procurorul de caz a apreciat că este dificil de încadrat discursul inculpatului G.A. în alt cadru decât cel penal, circumscris infracţiunii de trafic de influenţă, luând în considerare împrejurări cu caracter obiectiv, respectiv lipsa unui angajament contractual al acestuia faţă de inculpatul M.N. pentru cauza judecata la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, absenţa sa de la dezbaterea acelei cauze, dar şi observaţiile lui referitoare la motivaţia cu caracter ocult legată de desemnarea instanţei care urma să judece procesul în care era direct interesat inculpatul M.N. De asemenea, pe tot parcursul dialogului purtat cu denunţătorul T.L.C., inculpatul G.A. a încercat să-i formeze acestuia convingerea că a discutat cu factori de decizie din cadrul instanţei supreme şi că, astfel, a obţinut rezultatul optim, în condiţiile date. În sprijinul ideii de stabilire a unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii G.A. şi M.N., prin intermediul lui T.L.C., procurorul de caz a citat şi referirile celui dintâi la cuantumul sumelor care se aştepta să-i fie cerute de către judecătorii de la Tribunalul Constanţa, despre care a afirmat că „te jupoaie", întrucât „sunt orientaţi ca vulpile", ceea ce făcea necesară obţinerea de la inculpatul M.N. a unei sume consistente. În antiteză cu „regimul fiscal împovărător", căruia trebuia să i se supună la Tribunalul Constanţa, inculpatul G.A. a prezentat Tribunalului Ploieşti, unde „era pe gratis". Luând în considerare contextul discuţiei şi exprimarea lipsită de echivoc a inculpatului G.A., procurorul de caz a apreciat imposibilă acceptarea ideii că cei doi avocaţi se refereau la taxa de timbru sau la cheltuielile de deplasare, astfel cum a încercat inculpatul G.A. să explice, la momentul soluţionării propunerii de arestare preventivă, conţinutul sintagmei „era pe gratis". Astfel, acesta a alegat, în faţa instanţei învestite cu soluţionarea acelei propuneri, că exista o diferenţă de costuri între o reprezentare a inculpatului M.N. la Tribunalul Ploieşti şi respectiv la Tribunalul Constanţa, deoarece, în prima situaţie, s-ar fi prezentat personal, pe "când, în cea de-a doua situaţie, ar fi fost necesar să colaboreze cu o casă de avocatură locală, lucru pe care nu era necesar să-l cunoască clientul, cum, de asemenea, acesta nu trebuia să ştie nici despre sumele de bani ce urmau a fi plătite acelor case de avocatură. Pe lângă faptul că explicaţia inculpatului G.A. este în contradicţie totală cu linia urmată de dialogul analizat, procurorul de caz a susţinut că o astfel de atitudine reprezintă o abatere disciplinară, conform art. 134 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, care prevede că este necesar acordul clientului, inclusiv în cazul substituirii. De asemenea, art. 135 alin. (4) din acelaşi statut impune avocatului obligaţia de a se consulta permanent cu clientul, în legătură cu strategia şi mijloacele tehnice şi tactice adoptate în vederea atingerii scopurilor pentru care a fost angajat, fără a fi obligat să urmeze acele tehnici şi proceduri legale indicate arbitrar de client, în măsura în care acesta a fost rezonabil informat asupra costurilor şi consecinţelor posibile ale tehnicilor şi procedurilor respective. Procurorul de caz a evidenţiat şi faptul că inculpatul G.A. i-a spus denunţătorului T.L.C. că îi oferă toate detaliile mai sus evidenţiate „nu ca avocat"', ci „ca negustor", formulare care oferă indicii importante referitoare la calitatea din care acesta a abordat cauzele inculpatului M.N. Pentru ca inculpatul G.A. să intre în posesia banilor, denunţătorul T.L.C. trebuia să-i pună inculpatului M.N. „problema cu datu", în scopul de a avea un „buget", care era imperios necesar, întrucât, „pe săru' mâna şi pe te rog frumos, nu merge". În considerarea acestor aspecte, procurorul de caz a apreciat că este dificil a considera banii pretinşi de inculpatul G.A. ca fiind onorariu, mai ales că acesta a propus ca suma ce va fi încasată de la inculpatul M.N. să fie garantată printr-un contract de garanţie, pentru ca, dacă clientului nu îi va conveni rezultatul, să i-o restituie. Or, nu intră în specificul profesiei de avocat şi nici în logica lucrurilor ca un avocat să presteze activităţi de asistenţă juridică şi reprezentare fără a fi remunerat, decât dacă este vorba despre o cauză pro bono, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, pentru că inculpatul a cerut bani. De asemenea, esenţa noţiunii de onorariu constă în aceea că serveşte la recompensarea prestaţiilor avocaţiale şi nu este destinat a fi directionat către alte persoane, astfel cum a precizat inculpatul G.A., făcând referire la destinaţia acestuia prin afirmaţia „da-mi ca să dau".

Finalmente, în data de 10 aprilie 2012, inculpatul G.A. a conceput un contract de asistenţă juridică, înregistrat sub nr. xx, pentru inculpatul M.N., care însă nu a fost însuşit de către acesta din urmă, din cauza intervenţiei organelor de anchetă. Din conţinutul acelui contract, se poate observa că suma pe care a solicitat-o inculpatul G.A. a fost numită de acesta „onorariu", însă nu unul comun, ci „de succes, achitat integral în avans". Procurorul de caz a apreciat că este cel puţin nefiresc ca unui client să îi fie cerut un onorariu de succes, mai înainte ca avocatul să fi demarat orice demers juridic, deoarece un astfel de onorariu are caracterul unei obligaţii sub condiţie suspensivă, prin raportare la rezultatul litigiului, acesta fiind datorat numai în caz de reuşită. S-a evidenţiat şi faptul că art. 134 din Statutul profesiei de avocat prevede obligativitatea stabilirii unui onorariu orar sau forfetar şi, doar cu titlu complementar, a unui onorariu de succes, pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operaţiune pur speculativă. Doar ascunderea adevăratei destinaţii a banilor şi crearea unei aparenţe de legalitate a activităţilor întreprinse de către beneficiarul lor justifică acea clauză din contract, pentru că a primi în avans un onorariu de succes înseamnă a-i garanta clientului soluţia dorită, fapt ce contravine obligaţiei de diligentă specifice profesiei de avocat, recunoscută ca principiu fundamental în legea ce reglementează această activitate. Chiar în situaţia în care încheierea contractului nu ar fi fost fundamentată pe dorinţa inculpatului M.N., însuşită de inculpatul G.A., de a avea câştig de cauză în dosarele de interes pentru el, uzând de cunoştinţele din mediul juridic ale avocatului, procurorul de caz a susţinut caracterul nelegal al convenţiei, prin prisma catalogării acordului dintre aceştia ca fiind un pact de quota litis, luând în considerare declaraţia celui dintâi, de la momentul soluţionării propunerii de arestare preventivă, în sensul că avocatul G.A. urma să fie plătit la final, prin acordarea unui procent din sumele obţinute la masa credală.

Tot în data de 06 aprilie 2012, inculpatul G.A. i-a comunicat denunţătorului T.L.C. că a primit „confirmarea" pentru procesul din data de 09 aprilie 2012, de la Tribunalul Braşov, adăugând „Ş-aştept mâine, mâine după-amiază, să-mi spună, că, în -proporţie de nouăzeci şi nouă la sută, e OK! Pe cererea de respingere a anulării, despre asta e vorba". Coroborând această afirmaţie cu dialogul celor doi avocaţi din data de 04 aprilie 2012, când inculpatul G.A. a afirmat „Tu spune-i în felu' următor, deci, mergem doar cu asta şi rămâne în picioare mai încolo. Deocamdată, am confirmarea pentru termenul de nouă! Deci, asta este ce am la momentu' de faţă! Urmând pe parcurs (...) Că nu e în criză de timp, să-i fac şi restu", procurorul de caz a concluzionat că, în mod cert, acesta a prezentat situaţia în care se aflau cauzele inculpatului M.N. după intervenţiile pe care el a susţinut că le-a făcut la magistraţi, iar nicidecum nu s-a referit la faptul verificării stadiului proceselor respective pe portalul instanţelor, pentru a se pregăti să-l reprezinte juridic pe inculpatul M.N., în ipoteza semnării unui contract cu acesta, astfel cum a susţinut cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă. O astfel de interpretare s-ar întemeia, în opinia procurorului de caz, pe o analiză trunchiată a spuselor inculpatului G.A. şi pe nesesizarea faptului că acesta i-a cerut denunţătorului T.L.C. să-i transmită inculpatului M.N. rezultatele „muncii" sale. Mai mult, acest gen de cerere reflectă, potrivit procurorului de caz, înţelegerea frauduloasă dintre cei doi inculpaţi cu privire la mijloacele de care au înţeles să se folosească pentru a obţine soluţii favorabile din partea instanţelor.

În data de 09 aprilie 2012, denunţătorul T.L.C. a avut o întâlnire cu inculpatul M.N., înregistrată în baza autorizaţiei Curţii de Apel Bucureşti, ocazie cu care cei doi au discutat despre modalitatea de încheiere a contractului pentru cei 100.000 euro, urmând ca, în momentul luării la cunoştinţă despre clauzele acestuia, inculpatul respectiv să aibă o nouă discuţie cu acelaşi interlocutor. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul M.N. şi-a manifestat nemulţumirea pentru faptul că procesul a fost strămutat la Tribunalul Constanţa şi, totodată, şi-a exprimat speranţa că inculpatul G.A. are lucrurile sub control.

Analizând conversaţia denunţătorului T.L.C. cu inculpatul M.N., procurorul de caz a evidenţiat că acesta din urmă a manifestat o oarecare reticentă în abordarea subiectelor propuse de către cel dintâi, explicabilă prin faptul că, ulterior întâlnirii de pe Aeroportul Henri Coandă, a fost invitat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde i s-au cerut explicaţii cu privire la obiectul întrevederii. În acest context, inculpatul M.N. a evitat să discute, în mod explicit, despre modul în care inculpatul G.A. a reuşit să aducă la îndeplinire obiectivele fixate la momentul întâlnirii de pe aeroport. Cu toate acestea, şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la faptul că s-a hotărât strămutarea cauzei la Tribunalul Constanţa şi şi-a exprimat îndoiala că inculpatul G.A., împreună cu denunţătorul T.L.C., vor reuşi să controleze procesul la acea instanţă, „chiar dacă băiatul este convins că el o rezolvă". O astfel de afirmaţie a fost interpretată de către procurorul de caz ca o dovadă a faptului că discuţiile dintre cei doi inculpaţi au avut ca scop găsirea unei maniere care să eludeze legea, pentru satisfacerea cerinţelor inculpatului M.N. de a se soluţiona, într-un mod convenabil lui, Dosarele nr. 911/1/2012 şi nr. 14219/62/2011, în afara unui cadru contractual, deoarece, după cum s-a evidenţiat şi anterior, între ei nu fusese încheiată o convenţie de asistenţă juridică. De asemenea, procurorul de caz a evidenţiat că dialogul analizat, în cadrul căruia au fost abordate subiecte referitoare la strămutarea dosarului de la Tribunalul Timiş la Tribunalul Constanţa, precum şi situaţia dosarului de pe rolul Tribunalului Braşov, s-a derulat firesc, fără ca inculpatul M.N. să fie surprins de străduinţa depusă de inculpatul G.A. pentru a strămuta cel dintâi dosar la o instanţă agreată de el şi de a se ocupa de cel de-al doilea dosar, despre care l-a întrebat pe denunţătorul T.L.C. dacă inculpatul G.A. se ocupă de el „cât-poate", deşi nu-l angajase pe acesta. În aceeaşi ordine de idei, procurorul de caz a susţinut că inculpatul M.N. a reacţionat prompt la explicaţiile denunţătorului T.L.C., referitoare la motivele pentru care a fost mai bine că s-a strămutat cauza la Tribunalul Constanţa, deşi inculpatul G.A. ar fi optat pentru Tribunalul Braşov, pentru că astfel s-a evitat Tribunalul Cluj, afirmând că el a înţeles că „nu se -putea la Braşov". Din atitudinea inculpatului M.N., procurorul de caz a tras concluzia că, între acesta şi inculpatul G.A., a existat o înţelegere ocultă, pentru a controla cele două cauze, stabilită pe Aeroportul Henri Coandă în data de 04 aprilie 2012. Insistenţa inculpatului M.N. de a i se pune la dispoziţie un draft al contractului de asistenţă juridică cu inculpatul G.A. a fost considerată de către procurorul de caz doar o încercare de a crea o aparenţă de legalitate acţiunii sale, în scopul de a-şi crea un alibi în faţa organului de urmărire penală, în situaţia în care ar fi fost interogat din nou în legătură cu aceste aspecte. Un alt argument invocat de către procurorul de caz în sprijinul ideii că inculpatul M.N. nu a avut niciun moment intenţia de a uza de mijloace legale pentru obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele anterior menţionate, folosindu-se de cunoştinţele de drept ale inculpatului G.A., este acela că, după ce a acceptat să se întâlnească cu denunţătorul T.L.C., pentru a fi pus la curent de către acesta cu privire la rezultatele obţinute de către ultimul inculpat, ştiind că este în curs o anchetă penală, nu a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie, singura lui preocupare fiind aceea de a primi asigurări că, în continuare, inculpatul G.A. depune diligente pentru a determina magistraţii învestiţi cu judecarea proceselor lui să pronunţe hotărâri conforme intereselor sale. Astfel, pe parcursul dialogului respectiv, inculpatul M.N. a afirmat „Păi da' numai să (...) mergem înainte, că cu M., v-am spus, n-a mers, cu D., n-a mers, cu acesta (...) Oare cu ăsta mergem?". Din întrebarea formulată de inculpatul M.N., procurorul de caz a reţinut, pe de o parte, că acesta a încercat să influenţeze procesele sale şi cu ajutorul altor persoane, iar, pe de altă parte, că el aştepta o rezolvare favorabilă de la inculpatul G.A., ca urmare a acordului dintre ei, care excede cadrului client - avocat. Explicaţia pe care a oferit-o inculpatul M.N. cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, în sensul că „M." şi „D." sunt două persoane pe care i le-a prezentat denunţătorul T.L.C. în vederea vânzării către aceştia a unor creanţe (obiectiv care nu s-a atins, deoarece ar fi însemnat că cei doi s-ar fi implicat direct în cauzele aflate în curs de judecată), a fost apreciată de către procurorul de caz ca fiind ieşită din contextul dialogului, evidentiindu-se şi faptul că inculpatul respectiv a adus în discuţie, de două ori, la întâlnirea din data de 09 aprilie 2012, numele celor două persoane, de fiecare dată în legătură cu exprimarea incertitudinii că inculpatul G.A. va putea controla procesele de care el era interesat, astfel că, şi din această perspectivă, apărarea lui a fost considerată neplauzibilă, cu atât mai mult cu cât, în acel dialog, nu s-a vorbit niciodată despre vânzarea de creanţe.

Procurorul de caz a mai susţinut că, deşi inculpatul M.N. a negat că a apelat, prin intermediul denunţătorului T.L.C., la serviciile inculpatului G.A., pentru a influenţa procesele în care era parte, este absurd a se accepta că toate demersurile ultimilor doi au fost făcute din iniţiativa lor, fără nicio cerere sau vreun interes al beneficiarului final al acestora, fără ştiinţa şi acceptul său şi că, în mod absolut aleatoriu, cei doi au demarat voluntar toate activităţile exact cu o zi înainte de termenul stabilit pentru judecarea Dosarului nr. 911/1/2012, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respectiv cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecarea Dosarului nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Braşov.

Întrucât T.L.C. a denunţat faptele anterior descrise şi a fost de acord să colaboreze cu Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea strângerii probelor necesare dovedirii faptelor de corupţie ale celor doi inculpaţi, în data de 12 aprilie 2012, s-a procedat la consemnarea seriilor a 100 de bancnote, în cupiura de 500 euro, compunând suma de 50.000 euro, provenită din fondul special aflat la dispoziţia procurorului-şef al direcţiei respective şi apoi la înmânarea acelei sume către denunţător, în condiţiile în care inculpatul G.A. a solicitat aceşti bani încă din data de 04 aprilie 2012. După efectuarea acestor activităţi, în jurul orei 0930, denunţătorul T.L.C. s-a întâlnit cu inculpatul G.A. la restaurantul L.D., situat în Bucureşti. În cursul întâlnirii, inculpatul G.A. a acceptat să primească cei 50.000 euro, deşi a manifestat iniţial reticenţă, în contextul lipsei contractului de asistenţă juridică transmis spre semnare inculpatului M.N., deoarece nu dorea să încaseze banii decât într-un cadru legal, chiar dacă acest cadru se referea la acoperirea infracţiunii de trafic de influenţă prin preconstituirea unor probe în apărare.

După finalizarea întâlnirii celor doi, inculpatul G.A. a fost descoperit având asupra sa suma de 50.000 euro, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de prindere în flagrant. La acel moment, inculpatul a declarat următoarele: suma respectivă reprezenta jumătate din preţul contractului de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul M.N.; obiectul contractului consta în acordarea de asistenţă juridică în opt dosare, dintre care şase de insolvenţă, aflate pe rolul instanţelor din Braşov şi pentru un dosar aflat pe rolul instanţei din Constanţa; contractul de asistenţă juridică a fost înregistrat la cabinetul inculpatului în data de 10 aprilie 2012 şi a fost semnat de acesta, iar, ulterior, a fost trimis în format electronic pe adresa de e-mail a avocatului T.L.C. şi a unei doamne „O." din cadrul SC E. SRL; deşi prefera ca plata să se facă astfel cum era firesc, prin transfer bancar, a acceptat să primească un avans din onorariu, în ideea că ştia că are un contract de asistenţă juridică valid şi că urma să-i remită clientului factura pe întreaga sumă, respectiv 100.000 euro, inclusiv TVA.

Procurorul de caz a susţinut că, din economia dialogurilor pe care inculpatul G.A. le-a avut cu denunţătorul T.L.C., rezultă în mod clar că singurul considerent pentru care cel dintâi dorea încheierea unei convenţii de asistenţă juridică cu inculpatul M.N. a fost acela de a ascunde ilegalitatea demersurilor întreprinse pentru acesta, fiind evident că ar fi primit banii de la cel din urmă în baza oricărui contract, care, conform reprezentării sale, i-ar fi asigurat un cadru relativ licit, pentru că a avansat atât ideea unui contract de depozit, cât şi a unui contract de garanţie şi a subliniat că va returna suma primită dacă nu se atinge rezultatul dorit de către inculpatul respectiv. Or, niciuna dintre aceste variante nu se încadrează în firescul profesiunii de avocat şi nu are în vedere o prestaţie de natură profesională, ci exprimă manifestarea unei persoane cu pregătire în domeniul dreptului, care intuieşte vulnerabilităţile activităţilor sale, ce îmbracă formă penală şi doreşte să le diminueze.

Referitor la poziţia procesuală a inculpaţilor din faza de urmărire penală, în rechizitoriu s-a arătat că inculpatul G.A. s-a prevalat de dreptul la tăcere, cu excepţia momentului în care a fost prezentat instanţei cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, când a negat săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar inculpatul M.N. a adoptat o poziţie oscilantă asupra mai multor aspecte ale situaţiei de fapt, contestând şi el comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

I. Cu privire la infracţiunea de înşelăciune, reţinută în sarcina inculpatului G.A.

În data de 08 mai 2012, partea vătămată S.D. a depus un denunţ, în care a arătat că, fiind cercetat în Dosarul nr. 61/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti, a hotărât, în luna februarie 2011, să-l angajeze pe inculpatul G.A., pentru a-l apăra în acea cauză. Astfel, denunţătorul s-a deplasat la biroul avocaţial al inculpatului, situat în acea perioadă în cartierul Primăverii şi l-a informat pe acesta că este pus sub învinuire, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, punându-i la dispoziţie mai multe documente contabile, printre care şi un raport al Gărzii Financiare. După ce a studiat documentele, inculpatul a afirmat că nu îl consideră vinovat şi că îi va obţine, în 2 luni, o soluţie de scoatere de sub urmărire penală. Tot cu acea ocazie, denunţătorul i-a relatat inculpatului că, în legătură cu dosarul anterior menţionat, era aplicat, la Târgovişte, un sechestru fiscal, în sumă de aproximativ 1.500.000 RON, pentru recuperarea prejudiciului produs prin evaziune fiscală. Inculpatul a fost de acord să îl asiste şi să îl reprezinte juridic pe denunţător, sens în care i-a pretins, drept onorariu, suma de 80.000 euro, atât pentru dosarul propriu-zis, cât şi pentru ridicarea sechestrului. Întrucât nu avea la dispoziţie întreaga sumă, denunţătorul i-a propus inculpatului să-i achite onorariul în două tranşe. Astfel, în data de 04 februarie 2011, denunţătorul i-a remis inculpatului, la biroul acestuia, suma de 40.000 euro, la acelaşi moment fiind încheiat contractul de asistenţă juridică nr. AA, având ca obiect „asistenţă, reprezentare, redactare, concluzii", fără a se menţiona alte date. La întocmirea contractului, inculpatul nu i-a dat denunţătorului chitanţă sau factura pentru suma primită. Conform înţelegerii, la plata diferenţei până la 80.000 euro, trebuia să se întocmească o nouă convenţie, ceea ce nu s-a mai întâmplat, deşi, după aproximativ o săptămână, denunţătorul i-a dat inculpatului şi restul de bani, la noul birou al acestuia, situat în cartierul Dorobanţi. Motivaţia inculpatului pentru neredactarea unui contract şi pentru diferenţa de 40.000 euro a fost aceea că tocmai se mutase în acel birou şi nu avea la îndemână contractierul. Şi de această dată, inculpatul i-a reiterat denunţătorului faptul că va fi scos de sub urmărire penală şi că îşi va recupera suma de bani sechestrată. În perioada următoare, inculpatul s-a prezentat, împreună cu denunţătorul, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde cel din urmă a fost audiat. Cu acelaşi prilej, s-a pus în discuţie efectuarea unei expertize contabile, denunţătorul propunând un expert parte care să participe la realizarea acesteia. Expertul parte a fost nominalizat de inculpat, care l-a şi plătit din suma încasată cu titlu de onorariu. După finalizarea expertizei, denunţătorului i-au fost aduse la cunoştinţă concluziile acesteia. Sesizând că expertul oficial a ajuns la aceleaşi concluzii cu cele prezentate de Garda Financiară, denunţătorul şi-a manifestat îngrijorarea, însă inculpatul l-a liniştit, comunicându-i că vor formula obiecţiuni. Întrucât acestea au fost respinse, inculpatul i-a explicat denunţătorului că nu este nicio problemă şi că, oricum, va fi scos de sub urmărire penală. La aproximativ 2 luni de la data încheierii contractului de asistenţă juridică, inculpatul l-a invitat la biroul său pe denunţător, spunându-i că a primit soluţia. Ajungând acolo, denunţătorul a observat, pe biroul inculpatului, un plic mare, de culoare maro, pe care era scris „INTERN". Inculpatul a desfăcut acel plic şi, din interior, a scos o foaie de hârtie, spunându-i denunţătorului că aceasta era dovada că a fost scos de sub urmărire penală şi că urmează să primească documentul original acasă, prin poştă. Denunţătorul a citit înscrisul înmânat de inculpat, reprezentând o fotocopie purtând antetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi semnătura şefului Serviciului Teritorial Bucureşti, denumit '„CONFIRMARE-REZOLUŢIE", datând din 15 aprilie 2011, în cuprinsul căruia se statua că s-a dispus, în ceea ce îl priveşte, soluţia de scoatere de sub urmărire penală. Încântat de cele aflate, denunţătorul s-a interesat în cât timp îi va parveni originalul, iar inculpatul l-a asigurat că acest lucru se va petrece în câteva zile, spunându-i că acest fapt nu este însă important, deoarece soluţia este redactată şi se află la registratură, nefiind încă expediată. Văzând că, după o săptămână, nu a intrat în posesia originalului actului dat de inculpat, denunţătorul l-a contactat pe acesta şi i-a cerut explicaţii, ocazie cu care i s-a spus că, probabil, Direcţia Naţională Anticorupţie a întârziat comunicarea. După alte câteva zile, fiind în aceeaşi situaţie, denunţătorul l-a căutat din nou pe inculpat, care s-a oferit să meargă împreună la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a vedea care este situaţia, convenind o oră la care să se întâlnească în faţa instituţiei. Conform înţelegerii, la timpul stabilit, denunţătorul s-a deplasat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde, când a ajuns, a constatat că inculpatul tocmai ieşea, având în mână un document tehnoredactat, purtând ştampila acelei instituţii, datat 06 mai 2011, despre care a afirmat că provine de la registratură şi care avea înscrise în cuprins mai multe nume şi adrese, în dreptul cărora se afla menţiunea „INT" sau „EXT". Printre acele nume, se afla şi cel al denunţătorului, iar, în dreptul lui, era trecut „INT". Inculpatul i-a explicat denunţătorului că această menţiune înseamnă că soluţia dispusă în ceea ce îl priveşte nu a fost încă expediată şi că trebuie să aibă răbdare, pentru că va primi în câteva zile soluţia, prin poştă. Dat fiind faptul că soluţia întârzia să sosească, denunţătorul l-a sunat pe inculpat şi, din nou, au stabilit să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a verifica ce s-a întâmplat cu comunicarea. De această dată, inculpatul a intrat în sediul acelei instituţii cu denunţătorul şi au stat împreună, puţin timp, în sala de aşteptare, de unde cel dintâi a dispărut pentru câteva minute. Denunţătorul a observat că inculpatul a intrat în biroul din faţa sălii de aşteptare, unde se află ofiţerul de serviciu şi că s-a întors de acolo având în mână o altă „comunicare" de la registratură, datată 10 mai 2011 şi purtând ştampila Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bucureşti, pe care, la fel ca pe comunicarea anterioară, se aflau trecute mai multe nume şi adrese şi aceleaşi menţiuni, „INT" şi „EXT". De această dată, în dreptul numelui denunţătorului apărea menţiunea „EXT", iar inculpatul i-a spus că aceasta înseamnă că soluţia i-a fost expediată. Din nou, denunţătorul a aşteptat să-i sosească comunicarea, dar, întrucât acest fapt nu s-a întâmplat, s-a dus singur la ofiţerul de caz şi a întrebat ce trebuie să facă pentru a intra în posesia soluţiei de scoatere de sub urmărire penală. Acesta i-a adus la cunoştinţă că dosarul nu a fost finalizat, ocazie cu care denunţătorul a realizat că fusese minţit de către inculpat. Mai mult, deşi denunţătorul l-a informat despre verificările făcute, inculpatul a continuat să îl amăgească, încercând să îl facă să creadă că ofiţerul de poliţie nu are cum să ştie dacă procurorul care îl cercetează a dispus ori nu o soluţie. Nemaireuşind să îl convingă pe denunţător că, faţă de el, a fost dispusă o soluţie de netrimitere în judecată, inculpatul i-a restituit acestuia suma primită cu titlu de onorariu, respectiv 80.000 euro, în două tranşe.

Afrrmaţiile denunţătorului au fost confirmate de martora B.M., concubina sa, care a declarat că l-a însoţit la încheierea contractului de asistenţă juridică cu inculpatul, care, în faţa sa, a primit onorariul şi că denunţătorul a fost indus în eroare de către inculpat, care, tot în prezenţa ei, i-a dat soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi apoi documentele din care rezulta că acea soluţie a fost sau nu expediată de la registratura Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, derularea evenimentelor conform relatării denunţătorului a rezultat şi din cele trei înscrisuri, aparent emanând de la Direcţia Naţională Anticorupţie, pe care inculpatul i le-a predat acestuia, creându-i convingerea că, în ceea ce îl priveşte, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în Dosarul nr. 61/P/2011 al Serviciului Teritorial Bucureşti. Aceste înscrisuri, având aplicate ştampila instituţiei care îl cerceta pe denunţător, semnătura procurorului-şef al serviciului respectiv, antetul şi numărul de dosar, au fost apte să-i formeze acestuia reprezentarea că, într-adevăr, inculpatul a spus adevărul şi i-a obţinut, conform înţelegerii iniţiale, scoaterea de sub urmărire penală, în 2 luni de la angajarea sa.

Totodată, procedându-se la verificări în Registrul de evidenţă a accesului persoanelor în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a constatat că, în data de 09 mai 2011, atât inculpatul, cât şi denunţătorul au fost prezenţi în acel sediu, confirmându-se astfel susţinerea celui din urmă, care a declarat că a fost acolo, împreună cu cel dintâi, pentru a verifica dacă s-a expediat soluţia de scoatere de sub urmărire penală. Cu toate că denunţătorul a afirmat că, prima dată, inculpatul a pătruns singur în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că, doar a doua oară, au fost împreună, probabil, din cauza timpului scurs de la petrecerea evenimentelor, a inversat cronologia deplasărilor, cei doi aflându-se în acel sediu la data de 09 mai 2011, într-o zi de luni, când inculpatul i-a prezentat situaţia corespondenţei aferente zilei de 06 mai 2011 (vineri).

Prin adresa nr. 61/P/2010, Serviciul Teritorial Bucureşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a comunicat că, la data de 23 mai 2012, dosarul privindu-l pe denunţător, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, nu era finalizat. De asemenea, a comunicat că începerea urmăririi penale datează din 26 ianuarie 2011, iar, prin ordonanţa din data de 14 mai 2012, s-a dispus extinderea cercetărilor. S-a mai comunicat că, în Dosarul nr. 61/P/2010, este depusă delegaţia avocaţială a inculpatului, emisă la data de 09 februarie 2011, în baza contractului de asistenţă juridică nr. AA din data de 04 februarie 2011.

Deşi, după formularea denunţului, s-a procedat la percheziţionarea biroului inculpatului, în scopul găsirii dispozitivelor folosite la realizarea celor trei înscrisuri contrafăcute, puse la dispoziţie de către denunţător în data de 08 mai 2012, nu au fost identificate astfel de dispozitive. Acest fapt a fost explicat de către procurorul de caz fie prin aceea că înscrisurile respective nu au fost executate de inculpat la biroul său avocaţial, fie prin aceea că, în urma cercetărilor demarate faţă de el cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, acesta a distrus eventualele probe.

Analiza acelor înscrisuri a condus la concluzia că atât semnătura procurorului-şef al serviciului, cât şi ştampila instituţiei pretins emitente au fost scanate. Procurorul de caz a apreciat că, în mod cert, cele trei înscrisuri au fost concepute de inculpat, întrucât acesta era singura persoană care avea un interes în elaborarea lor, luând în considerare promisiunea pe care i-a făcut-o denunţătorului, la încheierea contractului de asistenţă juridică, că îi va obţine o soluţie de scoatere de sub urmărire penală în termen de 2 luni.

S-a mai arătat că, deşi forma celor trei înscrisuri nu este cea prevăzută de dispoziţiile procedurale şi nu există în practica parchetelor ca şi prezentare, acestea sunt apte să creeze, pentru o persoană care nu posedă cunoştinţe juridice, aparenţa unor documente emanând de la organele statului.

Cu toate că denunţătorul a afirmat că i-a dat inculpatului suma de 80.000 euro, având în vedere faptul că, potrivit contractului de asistenţă juridică încheiat între cei doi, numai suma de 40.000 euro este certă, s-a reţinut drept prejudiciu doar această ultimă sumă, iar nu cea afirmată de denunţător.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, întrucât prejudiciul a fost integral recuperat.

Reţinând că înscrisurile contrafăcute au un conţinut lipsit de relevanţă juridică şi fără putere probatorie, procurorul de caz a apreciat că acestea nu sunt apte să producă consecinţe juridice în faţa unui organ sau a unei instituţii care are obligaţia să ia act de acestea (motiv pentru care a dispus, faţă de inculpat, o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen.), ele făcând posibilă credinţa că sunt adevărate numai în faţa unei persoane neinstruite juridic, precum partea vătămată, constituind astfel, în speţă, în raport cu aceasta, doar mijloace frauduloase folosite de inculpat la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În cursul urmăririi penale, ambii inculpaţi au fost reţinuţi, pe o durată de câte 24 de ore, începând cu data de 12 aprilie 2012, ora 1615 (în cazul inculpatului G.A.) şi respectiv ora 2200 (în cazul inculpatului M.N.), până la data de 13 aprilie 2012, orele corespunzătoare. Prin încheierea din data de 13 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3117/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins propunerea de arestare preventivă, în privinţa ambilor inculpaţi şi a dispus luarea faţă de fiecare dintre aceştia a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de câte 30 de zile, până la data de 12 mai 2012, inclusiv. Această încheiere a rămas definitivă, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de Parchet şi de cei doi inculpaţi, potrivit încheierii nr. 1270 din data de 23 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost prelungită de procuror, în mod succesiv, faţă de ambii inculpaţi, până la data de 10 august 2012, inclusiv (anterioară sesizării instanţei cu judecarea pe fond a cauzei), când a încetat de drept, conform art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

După înregistrarea cauzei pe rolul acestei instanţe, la sesizarea Curţii, procurorul de caz a procedat, conform art. 195 C. proc. pen., la îndreptarea erorilor materiale din declaraţiile părţii vătămate S.D. şi martorei B.M., înaintând la dosar procesele-verbale întocmite în acest sens.

La termenul din data de 28 noiembrie 2012, Curtea a constatat, conform art. 300 C. proc. pen., regularitatea actului de sesizare, cu privire la care niciunul dintre inculpaţi nu a formulat vreo obiecţie.

După aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., ambii inculpaţi au precizat că nu solicită desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii simplificate, având în vedere poziţia procesuală exprimată, de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunilor imputate, procedându-se, în consecinţă, la efectuarea cercetării judecătoreşti, în cursul căreia Curtea a procedat la audierea nemijlocită, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, a inculpaţilor G.A. şi M.N., care, fiind informaţi în prealabil asupra prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., au consimţit să dea declaraţii, a martorului denunţător T.L.C., faţă de care reprezentantul Parchetului s-a sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, a martorului S.D.O., citat din oficiu de către instanţă, a martorei P.S.D., propusă de inculpatul G.A. şi a martorilor M.V.O. şi G.M.D., propuşi de inculpatul M.N.

Partea vătămată S.D. şi martora B.M. nu au putut fi audiaţi de către Curte, întrucât amândoi au decedat la datele de 09 şi respectiv 10 august 2012, mai înainte de sesizarea instanţei, situaţie în care, la aprecierea probatoriului, au fost avute în vedere declaraţiile lor din faza de urmărire penală, făcându-se, în acest sens, cu privire la martoră, aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, nu a putut fi audiat martorul B.R.C., întrucât acesta, deşi citat cu mandat de aducere, pus în executare şi sancţionat cu amendă judiciară, a refuzat să se prezinte în faţa Curţii, situaţie în care însăşi partea care l-a propus, respectiv inculpatul G.A., a renunţat la el, Curtea dispunând, după punerea în discuţie, ca acesta să nu mai fie ascultat, potrivit art. 329 alin. (2) C. proc. pen.

Tot în cursul cercetării judecătoreşti, la cererile din oficiu ale Curţii, s-au obţinut informaţii de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi respectiv de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, cu privire la interceptările şi înregistrările audio-video care au legătură cu cauza, precum şi de la compania de telefonie mobilă SC O. România SA, referitoare la postul telefonic având numărul 0745.xxx, iar inculpatul M.N. a depus la dosar, în cadrul probei care i-a fost încuviinţată, înscrisuri cu privire la situaţia de fapt. Direcţia Naţională Anticorupţie nu a furnizat informaţiile solicitate cu privire la datele când a fost înregistrată la sediul său, în perioada 01-12 aprilie 2012, prezenţa denunţătorului T.L.C., pe motiv că acestea sunt clasificate, reprezentând secret de serviciu, iar partea care le-a solicitat, respectiv inculpatul G.A., a renunţat la obţinerea lor, Curtea constatând că nu mai sunt utile judecării cauzei, în condiţiile în care denunţătorul respectiv a recunoscut, în declaraţia sa din faţa instanţei, că a acceptat să colaboreze cu organul de urmărire penală, descriind modalităţile în care s-a realizat, în concret, această colaborare.

Reprezentantul Parchetului a depus la dosar, în copie, sentinţa penală nr. 452/F din data de 14 noiembrie 2012, pronunţată, cu privire la inculpatul G.A., de Curtea de Apel Bucureştim, secţia I penală, în Dosarul nr. 7540/2/2012 (nedefinitivă la data dezbaterilor).

Împotriva sentinţei penale nr. 169/F din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:

Critica recurentului G.A. referitoare la netemeinicia soluţiei de condamnare dispusă de instanţa de fond pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este nefondată.

Se reţine din probele administrate că, la data de 4 aprilie 2012, inculpatul G.A., în calitate de avocat a pretins de la inculpatul M.N., indirect, prin intermediul martorului T.L.C., suma de 100.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi cu judecarea Dosarului nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cu termen la 5 aprilie 2012) şi a Dosarului nr. 14.219/62/2011 al Tribunalului Braşov (cu termen la 9 aprilie 2012), pentru a-i determina să pronunţe în ambele dosare soluţii favorabile inculpatului M.N.

La data de 12 aprilie 2012 inculpatul G.A. a primit de la martorul T.L.C. suma de 50.000 euro, moment în care a fost surprins în flagrant de organele de urmărire penală.

La data de 6 februarie 2012, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată sub nr. 911/1/2012 cererea de strămutare a Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş (având ca obiect procedura de insolvenţă a debitoarei SC E. SRL), formulată de Banca T. în contradictoriu, printre alţii şi cu inculpatul M.N. şi societatea acestuia SC E. SRL.

La 23 noiembrie 2011, pe rolul Tribunalului Braşov, a fost înregistrată sub nr. 14.219/62/2011, o acţiune în anulare formulată de SC E.A.L. SRL (aflată în procedura insolvenţei), prin lichidator Casa de Insolvenţă T. împotriva pârâtei SC E. SRL controlată de inculpatul M.N., cu termen de judecată la data de 9 aprilie 2012.

Martorul T.L.C. (avocat în Baroul Bucureşti) a relatat că în luna martie 2012 a fost anunţat de inculpatul M.N. (om de afaceri din judeţul Timiş) în legătură cu cererea de strămutare formulată de Banca T., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi i-a cerut „să găsească o soluţie" să analizeze posibilitatea de „a interveni" în dosarul de strămutare, în sensul de a găsi „o relaţie" prin care să fie obţinută o soluţie de respingere a cererii sau în ipoteza admiterii evitarea strămutării la Tribunalul Braşov sau Tribunalul Cluj.

La câteva zile, martorul T.L.C. l-a contactat pe inculpatul G.A. (avocat) despre care cunoştea că are tatăl judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă unde se judeca cererea de strămutare ce-l interesa.

Cei doi s-au întâlnit, martorul i-a relatat despre dosarul de strămutare, i-a cerut să se implice „prin prisma relaţiilor pe care le are", expunându-i şi cauzele înregistrate la Tribunalul Braşov.

Inculpatul G.A. l-a asigurat că „legat de strămutare se poate rezolva şi că ar fi de preferat la Ploieşti, dar încă nu are o confirmare" (...) „e de preferat Ploieştiul, pentru că poate să controleze mai bine dosarul".

Referitor la dosarele aflate pe rolul Tribunalului Braşov, G.A. i-a spus că „aşteaptă un răspuns".

Inculpatul G.A. i-a propus martorului ca anterior judecării cererii de strămutare (5 aprilie 2012), inculpatul M.N. să se deplaseze la Bucureşti, să încheie un contract de asistenţă juridică în cuprinsul căruia să menţioneze un onorariu de succes şi eventual un contract de depozit pentru o sumă de bani care să constituie „buget de cheltuieli".

După fiecare discuţie cu inculpatul G.A., martorul se întâlnea cu inculpatul M.N. într-un restaurant din apropierea localităţii Vinţu de Jos şi îl informa că a discutat cu un avocat din Bucureşti care „are relaţii şi poate să-i rezolve problemele din justiţie" şi că dosarul de insolvenţă al SC E. SRL poate fi strămutat la Tribunalul Ploieşti. Întâlnirile martorului cu inculpatul M.N. au fost confirmate de martorul G.M.D. şi procesul verbal de supraveghere operativă (dintr-o altă cauză penală).

La data de 3 aprilie 2012, cei trei – M.N., G.A. şi T.L.C. - prin convorbiri separate au stabilit să se întâlnească a doua zi, 4 aprilie 2012 în incinta Aeroportului Otopeni din Bucureşti.

Martorul T.L.C. a relatat că la 4 aprilie 2012 în Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti s-a întâlnit mai întâi cu G.A. care l-a întrebat dacă inculpatul M.N. are bani, dacă este rezonabil să-i ceară acestuia suma de 100.000 euro (care să fie menţionată într-un contract de asistenţă juridică), în schimbul banilor urmând să-l ajute cu „rezolvarea dosarului de strămutare".

Martorul i-a confirmat că poate pretinde suma de bani respectivă şi i-a recomandat să discute cu inculpatul M.N.

Totodată, inculpatul G.A. i-a precizat martorului că este indicat să încheie un contract cu clauză de „due diligence" cu obiective precise pentru a nu restitui banii şi un contract de depozit, ambele încheiate cu inculpatul M.N. prin care acesta să-i pună la dispoziţie suma de 100.000 euro.

După sosirea inculpatului M.N., discuţia a continuat în trei (G.A. şi T.L.C.) şi cu referire la dosarul de strămutare inculpatul G.A. a afirmat că „a înţeles că trebuie rezolvată". Inculpatul M.N. a insistat ca dosarul să nu fie strămutat la Tribunalul Cluj iar G.A. i-a precizat că „ar fi de preferat să ajungă la Ploieşti" şi că „la Braşov era bine, ca cererile de anulare să fie respinse, dar că nu are încă o confirmare în legătură cu Braşovul". La finalul întâlnirii/inculpatul G.A. le-a pretins că „are nevoie de un buget pentru a ne mişca".

În continuare, G.A. a precizat martorului T.L.C., în absenţa inculpatului M.N., că „dacă vorbim de o mie, două de euro, nu are rost să discutăm" (...) „fără bani, nu. poate să facă nimic (...) strămutarea se poate rezolva şi va face demersuri chiar în după-amiaza aceea".

Totodată, i-a cerut martorului să discute cu M.N. despre suma de 100.000 euro pretinsă.

Inculpatul G.A. a plecat iar martorul a revenit la masă, a scris pe un şerveţel suma de 100.000, i l-a arătat inculpatului M.N. spunându-i că reprezentau banii pentru cererea de strămutare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 5 aprilie 2012 şi pentru procesul de la Braşov din 9 aprilie 2012, sumă care urma să ajungă la inculpatul G.A. Inculpatul M.N. a fost de acord să plătească suma pretinsă dar numai după ce strămutarea „se rezolvă", adică se soluţionează de instanţa supremă într-un mod favorabil lui.

În continuare, martorul a rupt şerveţelul în bucăţele, le-a pus în buzunarul hainei pentru a le arunca mai târziu iar după ce l-a condus pe M.N. la poarta de îmbarcare pentru Timişoara, a fost abordat de două persoane din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care l-au condus la sediul instituţiei, unde a relatat cele întâmplate.

Conform procesului verbal de percheziţie corporală, asupra martorului T.L.C. au fost găsite 5 fragmente de şerveţel, dintre care două conţineau menţiuni olografe, una - menţiunea 1000 iar cealaltă - 00.

- Martorul a declarat că a făcut menţiunile olografe respective şi reprezintă suma de 100.000 euro pe care trebuia să o primească inculpatul G.A., de la inculpatul M.N.

Înregistrarea dialogurilor ambientale purtate între cei trei - M.N., G.A. şi T.L.C. la data de 4 aprilie 2012 în incinta Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti, necontestate de aceştia confirma următoarele.

Astfel, inculpatul G.A. afirmă faţă de cei doi că „(...) o să vă spun eu, e bine şi la Satu Mare. Stabilim (...) obiectivul care ne interesează (...) noi lucrăm cu obiectiv (...) considerăm exclusiv de succes (...) cumva să găsim o soluţie, este nevoie de un buget (...) plus onorariul de succes (...) strămutarea, în condiţiile în care se amână, o discutăm (...) săptămâna asta o rezolv. (...) este un complet care (...) destul de minuţios care pregăteşte lucrurile. Şi chiar dacă e strămutare (...) pentru mâine (la 5 aprilie 2012 se soluţiona strămutarea la instanţa supremă) (...) există doar certitudini (...) ştiu ce am de făcut în momentul ăsta (...) totul se desfăşoară pe contract (...) şi exclusiv pe succes (...) o rezolvăm (...) eu mă duc să îmi fac temele acum.

Aşadar, înregistrarea convorbirilor ambientale relevă că inculpatul G.A. a lăsat să se creadă faţă de M.N. şi T.L.C. că el cunoştea compunerea completului de judecată din cadrul instanţei supreme care urma să-i soluţioneze cauza, că strămutarea ce-l interesa pe M.N. îi va fi soluţionată favorabil cu certitudine dar că pentru aceasta avea nevoie de bani „un buget" şi un „onorariu de succes".

În după-amiaza aceleiaşi zile - 4 aprilie 2012, la câteva ore de la întâlnirea din aeroport, martorul T.L.C. s-a deplasat la biroul inculpatului G.A. din Bucureşti, str. P.Ş. Întâlnirea celor doi nu a avut loc în birou ci într-o anexă, folosită ca bucătărie iar la iniţiativa inculpatului G.A. dialogul celor doi s-a purtat în şoaptă, aşa cum rezultă din declaraţia martorului T.L.C. cât şi din menţiunile făcute în procesul verbal de transcriere a convorbirilor. Aceasta dovedeşte că inculpatul G.A. era conştient de nelegalitatea demersurilor sale în legătură cu strămutarea cauzei aflate pe rolul Înaltei Curţi iar conduita sa nu era aceea a unui apărător diligent şi onest în raport cu clientul său cum a susţinut de fiecare dată, inclusiv în recurs, inculpatul.

Astfel, G.A. îi spune interlocutorului său că (...) pentru mâine am fost (...) pentru mâine e ok, în condiţiile în care în ziua imediat următoare era stabilit termenul pentru judecarea strămutării (...) „deocamdată am confirmarea pentru termenu de nouă (...) deci asta este ce am la momentu' de faţă (...) urmând pe parcurs (...) că nu e în criză de timp să-i fac şi restu (...) - la 9 aprilie 2012, era fixat termen de judecată în Dosarul nr. 14.219/62/2011 al Tribunalului Braşov adăugând (...) „păi, eu te-am chemat pentru asta şi pentru după aia, astea două".

După ce martorul T.L.C. i-a spus inculpatului G.A. că l-a informat pe M.N. despre suma de 100.000 euro pretinsă, inculpatul G.A. precizează „dacă poţi să-i spui, măcar cincizeci de mii să facă cumva, da ? (...) tre' să ai mare grijă (...) „n-ai ce să-i spui la telefon".

Martorul T.L.C. i-a comunicat că inculpatul M.N. era dispus să-i plătească suma pretinsă, iar inculpatul G.A. i-a reconfirmat certitudinea soluţionării favorabile a cauzelor la Înalta Curte şi Tribunalul Braşov (...) „(...) sută la sută pe asta şi pe celălalt, atât". (...) „mare atenţie (...) eu n-am încredere să mă întâlnesc cu nimeni (...) eu, cu absolut (...) cu oricine mă întâlnesc, fac contract". (...) „e ok! Suntem sigur pe mâine şi pe nouă".

De asemenea, şi-a reiterat faţă de martor cererea de a stărui pe lângă M.N. să-i plătească măcar 50.000 euro şi de a-l informa despre rezultatul demersurilor sale.

La data de 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiş la Tribunalul Constanţa.

A doua zi, 6 aprilie 2012 inculpatul G.A. s-a întâlnit cu martorul T.L.C. în zona Bulevardului Aviaţiei - Bucureşti şi a încercat să-i explice şi să-i justifice motivul pentru care dosarul nu fusese strămutat la Tribunalul Prahova aşa cum îi promisese în repetate rânduri. Astfel, conform interceptărilor convorbirilor ambientale, G.A. îi explică martorului că „A.B., care este preşedintele secţiei (secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) e de fel din Târgovişte. Colega lui de complet e din Buzău (...) Pe D. (judecătoarea M.D. arestată pentru fapte de corupţie) au arestat-o acum o lună (...) Ala a zis să ne vedem. I-am zis: Băi omule. Da? Eu îmi bag piciorul (...) zice: Mă, nu mă ţine că suntem din aceeaşi (...) e aceeaşi Curte de Apel, Buzău, Târgovişte, de unde sunt ei", „şi în general, ei au început să se ferească, asta trebuie s-o ştii, ţi-o spun ca să ştii pentru tine. Când vrei să zicem, un anumit lucru, te interesezi din ce zonă e judecătorul respectiv. Că dacă, să zicem că vrei la Timişoara şi el a venit de la Curtea de (...) n-o să-ţi dea niciodată la el, pentru că se interpretează imediat.

Convorbirea ambientală confirma în plus traficul de influenţă exercitat de inculpatul G.A. pe lângă judecătorii instanţei supreme ce au soluţionat strămutarea.

Reiese cu evidenţă că inculpatul G.A. a lăsat să se creadă că a discutat cu un membru al completului care i-a justificat că nu a putut dispune strămutarea cauzei la Ploieşti pentru a nu exista suspiciuni având în vedere că doi judecători ai completului proveneau din aceeaşi circumscripţie a Curţii de Apel Ploieşti iar în plus un judecător al instanţei supreme - D.M. fusese recent arestată.

În continuare pentru a-i întări martorului convingerea că influenţa sa asupra judecătorilor Înaltei Curţi era una reală G.A. afirmă „eu am spus nu Clujului"(...) „cred că am înţeles corect (...) ce vrea (inculpatul M.N.) (...) Braşovul era ideal (...) Braşovul era beton (...) Nu s-a putut! Avem altul acolo, ceea ce e bine."

În plus, inculpatul G.A. lasă să se creadă că îşi poate exercita influenţa şi asupra judecătorilor Tribunalului Constanţa (unde fusese strămutat dosarul de Înalta Curte) afirmând „A. este şeful secţiei civile, a doua, dar cei care taie şi spânzură în zona aia, ţi-o spun ca să ştii sunt doi oameni: N.S., care e preşedintele Curţii de Apel Constanţa şi G.P., care este preşedinta secţiei a doua civile de pe Curte. Deci, ăştia doi sunt oamenii lui De. Cred că ai auzit de De. A fost membru CSM, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, e cel care taie şi spânzură pe Constanţa" (...) „De. îl cheamă, e machedon. În relaţii bune cu tot CSM-ul (...) cu B., în principal. E omul lui".

Referitor la Dosarul nr. 14.219/62/2011 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, inculpatul G.A. afirmă că „mi-a dat confirmarea (...) ieri, s-aştept mâine, mâine după-amiază, să-mi spună că în proporţie de nouăzeci şi nouă la sută e ok. Pe cererea de respingere a anulării, despre asta e vorba". Ca în cazul precedent, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţa asupra judecătorilor investiţi cu soluţionarea Dosarului nr. 14.219/62/2011 pentru a-i determina să pronunţe o soluţie favorabilă inculpatului M.N.

De asemenea, inculpatul G.A. insistă pe lângă martorul T.L.C. pentru ca acesta să-l determine pe inculpatul M.N. să-i plătească 100.000 euro „dă-i drumu' vorbeşte (...) trebuie să-i spui clar: bun, o sută de mii" şi adaugă „la Constanţa e OK? (...) idealul meu era Ploieşti, era pe gratis şi aşa (...) nu se poate, mergeam la Cluj. Şi ne mâncau ăia (...)".

La data de 9 aprilie 2012, în Dosarul nr. 14.219/62/2011 al Tribunalului Braşov, judecarea cauzei a fost amânată pentru administrarea de probe.

La data de 10 aprilie 2012, inculpatul G.A. a redactat şi înregistrat în Registrul de evidenţă al cabinetului său de avocatură, contractul de asistenţă juridică nr. xx şi a menţionat la rubrica client pe inculpatul M.N. deşi în realitate între cei doi nu se încheiase un asemenea contract. Conform clauzei inserate în contract, onorariul stabilit, în cuantum de 100.000 euro a fost menţionat ca fiind de succes iar plata urma a se realiza în avans, la momentul semnării contractului în RON, la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.

Obiectul contractului de asistenţă juridică îl constituia acordarea de servicii juridice în mai multe dosare, printre care şi Dosarul nr. 14.219/62/2011 al Tribunalului Braşov, fiind omis însă Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul contractului de asistenţă juridică a fost transmis de inculpatul G.A., prin e-mail martorului T.L.C. iar acesta l-a înaintat prin aceeaşi modalitate, la 10 aprilie 2012 martorei M.V. pentru a fi înmânat inculpatului M.N., care în final nici nu l-a semnat ci l-a rupt şi l-a aruncat în coşul de gunoi.

La data de 12 aprilie 2012, inculpatul G.A. a primit de la martorul T.L.C. suma de 50.000 euro (din totalul de 100.000 euro pretinsă), moment în care a fost surprins în flagrant de organele de urmărire penală.

Se constată că a existat o surprindere în flagrant a momentului primirii banilor de către inculpatul G.A. de la martorul T.L.C., iar procesul verbal ce atestă această împrejurare coroborate cu relatările martorului T.L.C. şi înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale ale inculpaţilor G.A., M.N. şi martorului T.L.C. (expuse anterior) constituie probe ce conduc la concluzia certă că inculpatul G.A. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă.

În speţă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă a fost realizat prin două acţiuni alternative, respectiv, pretinderea şi primirea de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor; de asemenea, a promis că va interveni şi că a intervenit pe lângă judecători (de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Braşov) pentru a-i determina să soluţioneze favorabil dosarele ce-l interesau pe inculpatul M.N. iar în acest scop a pretins 100.000 euro şi a primit 50.000 euro, infracţiunea fiind săvârşită cu intenţie directă pentru că include şi scopul determinării funcţionarului să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat.

Apărarea inculpatului, anume că suma de 50.000 euro primită la data de 12 aprilie 2012 de la martorul T.L.C. - intermediarul inculpatului M.N., reprezenta în fapt onorariul de avocat datorat de inculpatul M.N. conform contractului de asistenţă juridică nr. xx din 10 aprilie 2012, nu poate fi reţinută.

Pe lângă faptul că nici nu a fost semnat contractul respectiv de M.N., ceea ce are relevanţă în cauză nu este titlul pe care făptuitorul îl atribuie pretinderii şi primirii sumei de bani, ci este necesar a se stabili pe bază de probe, titlul cu care inculpatul G.A. a pretins şi primit banii.

Probatoriul a dovedit cu certitudine că banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpat nu ca plata a serviciilor prestate în calitatea sa de avocat al inculpatului M.N. (în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nici nu avea împuternicire avocaţială şi cauza nici nu era menţionată în contractul de asistenţă juridică) ci pentru a interveni pe lângă judecători, asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă în vederea soluţionării favorabile a dosarelor ce-l interesau pe inculpatul M.N.

În fapt, menţiunile consemnate de inculpatul G.A. în cuprinsul contractului de asistenţă juridică erau nereale şi au fost făcute de inculpat cu scopul de a conferi legalitate acţiunilor sale de pretindere şi primire a banilor.

Apărătorul inculpatului G.A. invocă, printre altele, ca argument pentru achitarea clientului său, încheierea nr. 3117/2/2012 din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care în faza de urmărire penală s-a respins propunerea Parchetului de arestare preventivă a inculpatului G.A., şi în special încheierea nr. 1270 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins recursul Parchetului.

Pe lângă faptul că o încheiere de soluţionare a propunerii de arestare preventivă nu poate avea autoritate de lucru judecat pentru soluţionarea în fond a cauzei pentru că nu constituie o hotărâre definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, încheierea nr. 1270 din 23 aprilie 2012 (reprodusă aproape în integralitate în concluziile apărării şi reluată apoi ca argumente proprii pentru achitarea inculpatului G.A.) nu poate fi avută în vedere la soluţionarea cauzei, aşa cum solicită apărarea.

Conform încheierii nr. 1270 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins recursul Parchetului, a fost reţinut că la dosar nu există indicii temeinice care să susţină acuzaţiile formulate şi care să motiveze luarea măsurii arestării preventive.

Prin aceeaşi încheiere s-a făcut o analiză detaliată a probelor administrate, - interceptări ale convorbirilor, martorilor, o interpretare a elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, au fost analizate apărările inculpatului şi combătută acuzarea.

O astfel de analiză excede examinării unei propuneri de arestare preventivă, când la momentul procesual respectiv se verifică doar întrunirea condiţiilor prevăzute în art. 143 şi a cazurilor prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Analiza fondului cauzei revine exclusiv instanţelor învestite cu soluţionarea dosarului, care au în vedere toate probele administrate la urmărire penală şi judecată.

S-a mai susţinut în apărare că inculpatul G.A. a fost provocat la momentul realizării flagrantului, că martorul T.L.C. s-a comportat ca agent provocator al statului iar înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale sunt nelegale întrucât au fost realizate în faza actelor premergătoare.

Interceptările şi înregistrările audio-video ale convorbirilor telefonice şi ambientale ale inculpaţilor G.A., M.N. şi martorului T.L.C. au fost iniţial autorizate, cu titlu provizoriu pe o durată de 48 de ore de la 4 aprilie 2012 ora 8:00 până la data de 6 aprilie 2012 ora 8:00 de procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 912 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 59 din 5 aprilie 2012, în baza căreia a fost emisă autorizaţia nr. 56, vicepreşedintele Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 911 şi urm. C. proc. pen., a confirmat măsurile dispuse în baza ordonanţei procurorului şi a autorizat în continuare pe 28 zile, de la 6 aprilie 2012 şi până la data de 3 mai 2012 interceptarea şi înregistrarea audio video ale convorbirilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Aşadar, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, ambientale poate fi dispusă dacă sunt date ori indicii temeinice că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni cât şi pentru identificarea participanţilor.

Însă, obţinerea de date sau de indicii temeinice că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni cât şi identificarea participanţilor la infracţiune se realizează în etapa actelor premergătoare iar nu după începerea urmăririi penale întrucât în această fază, conform dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. şi urm., art. 229 C. proc. pen., urmărirea penală se dispune când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10 (din cuprinsul actelor premergătoare efectuate rezultă că fapta există, a fost săvârşită de învinuit sau inculpat, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta este prevăzută de legea penală, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nu există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ş.a. până la art. 10 lit. j) C. proc. pen.).

Prin urmare, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează şi în etapa actelor premergătoare iar nu obligatoriu în faza urmăririi penale, cum susţine apărarea.

Distinct de aceasta, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă începerea urmăririi penale pentru a se dispune autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor audio video cum este în cazul autorizării percheziţiei domiciliare, unde se prevede la art. 100 alin. (6) C. proc. pen. că percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.

Ca atare, înregistrările convorbirilor telefonice şi ambientale sunt legale şi au fost realizate în conformitate cu dispoziţiile art. 911 şi urm. C. proc. pen.

De altfel, inculpatul G.A. nici nu a contestat vreun moment conţinutul interceptărilor şi nici nu a solicitat verificarea acestora.

În ceea ce-l priveşte pe martorul T.L.C., la momentul când acesta a acceptat, fără a fi constrâns, conform depoziţiei sale, să colaboreze cu organele de urmărire penală, infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul G.A. era consumată deja în modalitatea pretinderii de bani, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Se reţine că inculpatul G.A. a pretins suma de 100.000 euro, de la inculpatul M.N. prin intermediul martorului T.L.C. în scopul menţionat în cursul dimineţii zilei de 4 aprilie 2012 cu ocazia întâlnirii ce a avut loc în incinta Aeroportului Henri Coandă iar martorul T.L.C. a fost de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală după finalizarea întâlnirii cu M.N. şi G.A., după plecarea inculpatului G.A. şi după consumarea infracţiunii de trafic de influenţă.

Pe de altă parte, din conţinutul convorbirilor telefonice şi ambientale nu rezultă că martorul denunţător ar fi folosit violenţe, ameninţări, alte mijloace de constrângere, promisiuni sau îndemnuri în discuţiile cu inculpatul G.A. pentru a-l determina să acţioneze într-un anume mod.

În legătură cu momentul flagrantului - la 12 aprilie 2014, G.A. a fost surprins primind 50.000 euro - nu poate fi reţinută acţiunea provocatoare a martorului T.L.C. întrucât inculpatul a fost cel care a insistat prin cereri repetate să primească banii de la inculpatul M.N., aspect ce rezultă cu evidenţă din interceptările convorbirilor ambientale dintre martor şi inculpat. Astfel, inculpatul G.A. îi spune martorului T.L.C. „dacă poţi să-i spui măcar cincizeci de mii. Să facă cumva, da? (M.N.) Să vină cu cash-u'. Din momentu' ala, tu-i spui: Dumneavoastră ştiţi ce aveţi de făcut! Acum, dincolo, măcar cincizeci, să aibă unde (...) să se poată aşa (...) şi dă-mi şi mie un răspuns (...) poate dacă poţi să mă suni mâine, să-mi spui. Băi, am vorbit, e de acord, nu-i de acord" (convorbire ambientală din 4 aprilie 2012).

De asemenea, inculpatul îi spune martorului „tu trebuie să pui problema cu datu' (...) nu ştiu cum, că nu-l cunoşti (...) trebuie să-i spui clar: Bun, o sută de mii atunci, doar îmi dai şi mie un semn să-mi zici ce facem şi cum facem". „Pe săru-mâna şi pe te rog frumos nu merge" (convorbire ambientală din 6 aprilie 2012).

Concluzionând, infracţiunea de trafic de influenţă a inculpatului G.A. a fost realizată în modalităţile normative ale pretinderii şi primirii de bani dar s-a consumat la 4 aprilie 2012 - când a pretins banii iar la 12 aprilie 2012 (momentul flagrantului) fapta era deja consumată.

În acest sens, doctrina şi practica judiciară au statuat că simpla pretindere de bani sau foloase, care constituie un început de punere în executare a hotărârii infracţionale este suficientă pentru consumarea infracţiunii (V. Dongoroz, S. Khane vol.IV, p.157).

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 din Convenţie cât şi cu prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor persoane care acţionează pentru organul judiciar, respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi norma internă şi nu există o provocare, dacă se limitează la examinarea pasivă a activităţii infracţionale şi pune la dispoziţia organelor judiciare datele necesare pentru dovedirea faptelor şi tragerea, la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Teineira c. Portugaliei, Constantin şi Stoian împotriva României).

În speţă, după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul G.A. la data de 4 aprilie 2012, martorul T.L.C., care a acţionat după consumarea infracţiunii ca şi colaborator al organului judiciar nu numai că a realizat o examinare pasivă a activităţii infracţionale a inculpatului G.A. fără a-l instiga să primească banii, dar s-a dovedit că inculpatul G.A. a fost cel care i-a cerut insistent martorului să-i dea banii „măcar cincizeci" de la inculpatul M.N.

Cu privire la soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul G.A. în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., se constată că este neîntemeiată în raport cu probele administrate.

Instanţa de fond a apreciat în esenţă că denunţul şi declaraţia părţii vătămate S.D., înscrisurile prezentate de aceasta organelor de urmărire penală, contractul de asistenţă juridică încheiat între inculpat şi partea vătămată, declaraţiile martorei B.M., informaţiile şi înscrisurile existente cu privire la Dosarul nr. 61/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, sunt probe insuficiente în dovedirea acuzaţiei.

S-a reţinut, de asemenea, că declaraţiile părţii vătămate S.D. şi ale martorei B.M. sunt lipsite de credibilitate şi nu sunt confirmate, ci dimpotrivă sunt contrazise, în puncte esenţiale, de restul probatoriului.

În apel, la termenul din 14 aprilie 2014 inculpatul G.A., întrebat fiind, a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii în fata Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu precizarea că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză.

În ceea ce-i priveşte pe partea vătămată S.D. şi martora B.M., s-a constatat imposibilitatea audierii acestora, având în vedere că ambii au decedat anterior sesizării instanţei cu rechizitoriu, astfel că vor fi avute în vedere depoziţiile acestora din faza de urmărire penală.

În apărare, în apel, inculpatul G.A. a solicitat doar reaudierea martorului T.L.C., probă administrată la termenul din 14 aprilie 2014.

Probele administrate, constând în declaraţiile părţii vătămate S.D. care se coroborează cu declaraţiile martorei B. şi cu înscrisurile depuse la dosar dovedesc săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. de către inculpatul G.A.

Partea vătămată S.D. a relatat organelor de urmărire penală că fiind cercetat penal în Dosarul nr. 61/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, în februarie 2011 l-a angajat ca avocat pe inculpatul G.A. ca să-l reprezinte în cauza respectivă.

Astfel, s-a deplasat la biroul acestuia de avocatură, i-a relatat că este cercetat pentru evaziune fiscală şi i-a pus la dispoziţie mai multe documente contabile printre care şi un raport al Gărzii Financiare. După ce a studiat documentele, inculpatul G.A. i-a afirmat că în două luni îi va obţine scoaterea de sub urmărire penală.

Inculpatul G.A. a fost de acord să-l reprezinte pe S.D. şi i-a pretins ca onorariu suma de 80.000 euro atât pentru Dosarul nr. 61/P/2010 cât şi pentru ridicarea unui sechestru de 1.500.000 RON, aplicat la Târgovişte pentru recuperarea prejudiciului produs prin evaziune fiscală.

La data de 4 februarie 2011, S.D. i-a dat inculpatului suma de 40.000 euro şi a încheiat cu acesta contractul de asistenţă juridică nr. AA, fără a-i emite chitanţă sau factură pentru suma primită. Diferenţa de bani de 40.000 euro, i-a remis-o inculpatului după aproximativ o săptămână.

Astfel, inculpatul împreună cu S.D., s-au prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti unde partea vătămată a fost audiată.

Cu aceeaşi ocazie s-a pus în discuţie şi efectuarea unei expertize contabile, expertul parte fiind indicat de inculpat care l-a şi plătit din suma încasată ca onorariu.

După finalizarea expertizei, părţii vătămate i-au fost aduse la cunoştinţă concluziile şi observând că sunt aceleaşi cu ale Gărzii Financiare şi-a manifestat îngrijorarea însă inculpatul l-a liniştit spunându-i că vor formula obiecţiuni şi că oricum va fi scos de sub urmărire penală. Obiecţiunile au fost respinse.

După aproximativ două luni de la data încheierii contractului de asistenţă juridică inculpatul G.A. l-a invitat la birou pe S.D., spunându-i că i-a fost comunicată soluţia dispusă în dosar.

Pe biroul inculpatului se afla un plic mare, maro, pe care era scris „intern", inculpatul l-a desfăcut, a scos o foaie de hârtie, spunându-i că reprezintă dovada că a fost scos de sub urmărire penală şi urmează să primească şi acasă originalul documentului.

S.D. a citit înscrisul ce purta antetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, semnătura şefului Serviciului Teritorial Bucureşti, menţiunea confirmare-rezoluţie din data de 15 aprilie 2011 şi în cuprinsul căruia se atesta că s-a dispus faţă de el scoaterea de sub urmărire penală.

Întrucât nu i-a fost comunicat şi acasă originalul documentului, partea vătămată s-a hotărât să meargă la Direcţia Naţională Anticorupţie, stabilind să se întâlnească şi cu inculpatul G.A. Când a ajuns la sediul D.N.A., S.D. a constatat că inculpatul tocmai ieşea având în mână un document tehnoredactat cu ştampila D.N.A. şi datat 6 mai 2011, despre care a afirmat că provine de la registratura instituţiei şi i-a explicat că soluţia dispusă faţă de el, de scoatere de sub urmărire penală nu-i fusese încă expediată prin poştă.

Pentru că soluţia întârzia să-i sosească, S.D. s-a deplasat din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie fiind însoţit la cererea sa şi de inculpatul G.A.

Au intrat în sediul instituţiei, unde inculpatul a intrat într-un birou şi s-a întors având asupra sa o altă „comunicare" de la registratură datată 10 mai 2011, ştampilată iar în dreptul numelui său - S.D., trecută menţiunea „Ext". Inculpatul G.A. i-a explicat că de această dată, soluţia i-a fost expediată.

Pentru că nici de această dată nu a primit comunicarea soluţiei, partea vătămată s-a dus singură la Direcţia Naţională Anticorupţie, la ofiţerul de poliţie judiciară care se ocupa de cazul său, care i-a comunicat că dosarul său nici nu fusese finalizat.

Inculpatul G.A. i-a restituit părţii vătămate onorariul primit, suma de 80.000 euro, în două tranşe.

Relatarea părţii vătămate S.D. se coroborează întru-totul cu declaraţia martorei B.M. care a arătat că S.D. (concubinul său) l-a angajat ca avocat pe G.A. pentru a-l reprezenta într-o cauză penală la Direcţia Naţională Anticorupţie şi într-un dosar la Târgovişte. Pentru aceasta i-a achitat inculpatului 80.000 euro onorariu în două tranşe, martora precizând că remiterea banilor de partea vătămată s-a făcut în prezenţa sa.

Inculpatul l-a însoţit de mai multe ori pe S.D. la Direcţia Naţională Anticoruptie iar după două - trei luni s-au întâlnit toţi trei în biroul inculpatului iar acesta i-a înmânat părţii vătămate un înscris, despre care i-a comunicat că reprezintă scoaterea sa de sub urmărire penală emisă de Direcţia Naţională Anticoruptie în dosarul în care era cercetat penal.

Amândoi, martora B.M. şi concubinul său S.D. s-au bucurat că acesta „a scăpat" de dosar şi au tot aşteptat comunicarea soluţiei Parchetului prin poştă, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent. La un moment dat, s-au deplasat la. sediul Direcţiei Naţionale Anticoruptie unde concubinul său s-a întâlnit cu G.A., care i-a înmânat un înscris „ceva cu intern-extern" şi i-a comunicat că urmează să primească „scoaterea" prin poştă. În final, S.D. a renunţat la avocatul G.A. care i-a restituit suma de 80.000 euro în două tranşe.

Instanţa de fond a înlăturat ambele declaraţii, ale părţii vătămate şi martorei pe motiv că partea vătămată era subiectul unei investigaţii penale; denunţul a fost formulat după 1 an de la data faptei şi după ce inculpatul îi restituise banii apoi că inculpatul G.A. a asistat-o pe partea vătămată în cauza respectivă la Direcţia Naţională Anticoruptie până la data de 10 octombrie 2011 deci şi după comiterea faptei de înşelăciune.

În privinţa depoziţiei martorei B.M., instanţa de fond face aprecieri de genul că „lasă impresia puternică a unor afirmaţii dinainte pregătite" şi apreciază că oricum nici relatarea martorei nu este credibilă pentru că era supusă investigaţiilor în cauza în care partea vătămată era urmărită penal şi era concubina părţii vătămate.

Argumentele instanţei de fond sunt nejustificate iar unele nu au suport faptic pentru că nu se regăsesc în probele dosarului.

Martora nici nu era cercetată penal, nu există nicio dovadă că partea vătămată beneficiase de reducerea pedepsei ca urmare a denunţului şi declaraţiei date împotriva inculpatului G.A. iar susţinerea instanţei că depoziţia martorei „lasă impresia puternică a unor afirmaţii dinainte pregătite" este exclusă ab initio deoarece nu pot fi avute în vedere impresiile judecătorului la soluţionarea în fond a cauzei.

Faptul că denunţul a fost formulat la 1 an de la data faptei după ce inculpatul restituise banii părţii vătămate şi că inculpatul G.A. a continuat să o asiste şi după fapta de înşelăciune constituie, din contră argumente pentru credibilitatea afirmaţiilor părţii vătămate. Se dovedeşte faptul că S.D. nu avea nici un interes pecuniar în formularea plângerii penale împotriva inculpatului din moment ce îşi recuperase banii.

Aşadar, declaraţiile părţii vătămate S.D. şi martorei B.M. constituie mijloace de probă, obţinute legal şi nu există nici un motiv pentru înlăturarea lor din ansamblul probator.

Aşa cum se arăta, depoziţiile acestora se coroborează şi se completează reciproc inclusiv şi cu înscrisurile în număr de 3 depuse la dosar de partea vătămată, cu privire la care a atestat că i-au fost înmânate de inculpat pentru a-i crea convingerea că faţă de el s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Documentele aveau aplicate ştampila instituţiei, semnătura procurorului şef serviciu al D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti, fiind menţionat numărul Dosarului 61/P/2011 ce-l priveau pe S.D.

Din registrul de evidenţă a accesului persoanelor în sediul Direcţiei Naţionale Anticoruptie, a reieşit că la data de 9 mai 2011 atât G.A. cât şi S.D. au fost prezenţi la Direcţia Naţională Anticoruptie, ceea ce confirmă susţinerea părţii vătămate, anume că împreună cu inculpatul au mers pentru a verifica dacă i-a fost expediată soluţia de scoatere de sub urmărire penală.

Prin adresa nr. 61/P/2010, Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bucureşti a comunicat că la data de 23 mai 2012, Dosarul nr. 61/P/2010 privindu-l pe S.D., cercetat pentru evaziune fiscală, infracţiune prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu era finalizat. De asemenea, s-a precizat că faţă de S.D. s-a început urmărirea penală pentru evaziune fiscală la data de 26 ianuarie 2011 iar prin ordonanţa nr. 61/P/2010 din 14 mai 2012 s-au extins cercetările pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

La dosar se afla împuternicirea avocaţială a inculpatului G.A.

În cauză nu au fost identificate mijloacele tehnice folosite la falsificarea înscrisurilor respective şi nici autorul documentelor falsificate.

Cu privire la cele trei înscrisuri contrafăcute prezentate de partea vătămată ca fiindu-i înmânate de inculpat pentru menţinerea sa în eroare, prima instanţă a reţinut că nu există nicio probă care să dovedească că inculpatul a falsificat înscrisurile, că este neverosimilă teza că au fost concepute de către o persoană cu pregătire juridică precum inculpatul şi că de fapt partea vătămată era interesată în întocrnirea înscrisurilor false pentru a-şi susţine denunţul.

În primul rând, că în acuzarea inculpatului G.A. nici nu se susţine că a falsificat, a conceput înscrisurile respective ci doar că le-a folosit, predându-le părţii vătămate, aspect confirmat de martora B.M. Apoi că partea vătămată era cea interesată în întocmirea înscrisurilor false, rămâne doar o supoziţie a instanţei de fond fără corespondent în realitatea faptică.

Aşa cum s-a mai arătat la momentul sesizării penale, partea vătămată îşi recuperase banii de la G.A. iar ulterior nu s-a dovedit că a beneficiat de vreo cauză legală de reducere a pedepsei sau eventual „avantaje" juridice în cauza penală în care era cercetat pentru evaziune fiscală, urmarea denunţului formulat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.A., în faza de urmărire penală a uzat de dreptul la tăcere iar în cursul cercetării judecătoreşti a contestat fapta de înşelăciune, a recunoscut că a primit de la partea vătămată în două tranşe suma de 80.000 euro ca onorariu dar că ulterior i-a restituit întreaga sumă şi a negat că a însoţit-o vreodată la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Registrul de evidenţă a accesului persoanelor în sediul D.N.A. atestă exact contrariul, adică, la data de 9 mai 2011 G.A. şi S.D. au fost prezenţi amândoi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Ca atare, înscrisul oficial confirrna relatarea părţii vătămate iar nu a inculpatului.

Pe de altă parte, inculpatul confirma aspectele relatate de partea vătămată şi martora B.M., anume că a primit 80.000 euro onorariu dar că ulterior i-a restituit întreaga sumă.

Inculpatul nu a oferit în schimb nici o explicaţie raţională, logică a faptului că iniţial a primit de la S.D. ca onorariu o sumă consistentă - 80.000 euro, pentru asistare, reprezentare conform contractului încheiat, iar ulterior a fost nevoit să restituie întreaga sumă, deşi a emis împuternicire avocaţială s-a deplasat la Parchet cu partea vătămată unde a fost audiată şi a mai şi plătit onorariul expertului parte - aspect recunoscut chiar de inculpat.

Explicaţia este una singură, aceea oferită de partea vătămată S.D. şi susţinută de probe, anume că inculpatul i-a promis că-i va obţine scoaterea de sub urmărire penală, tocmai de aceea i-a şi pretins şi a şi primit un onorariu vădit disproporţionat în raport cu munca prestată.

Pentru a nu-i solicita restituirea banilor, inculpatul, prin folosirea de înscrisuri falsificate a indus-o în eroare prezentându-i ca adevărat faptul că Parchetul i-a dispus o soluţie favorabilă - scoaterea de sub urmărire penală, deşi în realitate dosarul nici nu fusese finalizat.

Se constată aşadar că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective iar fapta inculpatului G.A. a fost dovedită cu probele administrate, expuse anterior.

Partea vătămată S.D. nu s-a constituit parte civilă întrucât şi-a recuperat prejudiciul, banii fiindu-i restituiţi de inculpat.

Critica Parchetului referitoare la greşita achitare a inculpatului M.N. dispusă de instanţa de fond în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este întemeiată.

Instanţa de fond a admis că este absurd a se considera că inculpatul G.A. a săvârşit fapta de trafic de influenţă în lipsa exprimării unui interes al inculpatului. M.N. de a beneficia de influenţa lui afirmată asupra judecătorilor din cele două cauze în care era implicat, însă a constatat că fapta dovedită a acestuia din urmă poate fi încadrată doar ca acte preparatorii sau cel mult, într-o tentativă la cumpărarea de influenţă pe care legea penală nu le pedepseşte. S-a motivat că banii folosiţi la realizarea flagrantului nu au provenit de la inculpatul M.N. ci din depozitul special al D.N.A. iar promisiunea de bani nu a fost dovedită că a fost săvârşită de inculpatul M.N. direct şi nici indirect, prin intermediul martorului T.L.C.

Argumentele instanţei sunt greşite şi infirmate de probe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Martorul T.L.C. a declarat constant în cursul urmăririi penale că inculpatul M.N. i-a cerut „să analizeze posibilitatea de a interveni în dosarul de strămutare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a găsi „o relaţie" prin care să fie obţinută o soluţie de respingere a cererii sau în ipoteza admiterii, evitarea strămutării la Tribunalul Braşov sau Cluj.

De asemenea, cu ocazia întâlnirii ce a avut loc într-un local din apropierea localităţii Vinţu de Jos, inculpatul M.N. a insistat, în sensul dacă are „cunoştinţe", „relaţii" la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-i „rezolva", „influenţa" dosarul de strămutare în care era implicat. Urmarea cererilor repetate ale inculpatului M.N., martorul T.L.C. a luat legătura cu inculpatul G.A. despre care cunoştea că are tatăl judecător la Înalta Curte, instanţa unde se judeca şi cererea de strămutare.

În continuare, martorul a relatat că la data de 4 aprilie 2012 în incinta Aeroportului Henri Coandă s-a întâlnit mai întâi cu inculpatul G.A. care a pretins de la inculpatul M.N., prin intermediul său suma de 100.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Înalta Curte şi Tribunalul Braşov pentru a-i determina să pronunţe în două dosare soluţii favorabile inculpatului M.N.

Fapta de trafic de influenţă a inculpatului G.A. nu va mai fi detaliată întrucât a fost expusă anterior.

În continuare, la întâlnirea celor doi din aeroport, a sosit şi inculpatul M.N.

După ce inculpatul G.A. a plecat, martorul a precizat că a scris pe un şerveţel suma de 100.000 euro, i l-a arătat inculpatului M.N. spunându-i că reprezintă banii pretinşi de inculpatul G.A. pentru rezolvarea favorabilă a celor două dosare.

Inculpatul M.N. a promis plata sumei de 100.000 euro inculpatului G.A. în schimbul soluţionării favorabile a celor două dosare şi a insistat ca dosarul care urma să fie strămutat să nu ajungă la Tribunalul Braşov sau Cluj. Totodată, inculpatul M.N. l-a asigurat că va plăti banii inculpatului G.A. dar după soluţionarea favorabilă a cauzelor întrucât nu deţinea suma respectivă şi trebuia să o împrumute.

Aspectele relatate de martorul T.L.C. au fost confirmate de înregistrările convorbirilor ambientale din data de 4 aprilie 2012 ce au avut loc în după-amiaza zilei respective (la câteva ore după întrevederea din aeroport) în biroul inculpatului G.A. între acesta şi martorul T.L.C. Astfel, martorul îi spune inculpatului G.A. referindu-se la inculpatul M.N. că „vrea să ştie cum facem, că el vrea să împrumute banii".

În cursul judecăţii, în declaraţia dată la 6 martie 2013, martorul T.L.C. şi-a modificat substanţial declaraţiile din faza urmăririi penale, în sensul că nu a mai confirmat acţiunea inculpatului M.N. de promisiune a plăţii sumei de 100.000 euro inculpatului G.A. pentru soluţionarea favorabilă a celor două dosare ce-l interesau.

Astfel, a afirmat că după ce i-a arătat şerveţelul pe care scrisese suma de 100.000 euro pretinsă de inculpatul G.A., inculpatul M.N. i-a dat un „răspuns evaziv" şi nu a mai făcut nici o promisiune a plăţii sumei de 100.000 euro.

În apel, la termenul din 14 aprilie 2014, la cererea apărătorului inculpatului G.A., martorul T.L.C. a fost reaudiat.

Astfel, acesta a precizat că îşi menţine total declaraţiile din cursul urmăririi penale, care reflectă realitatea iar nu pe cea din cursul judecăţii care conţine erori. De asemenea, a reiterat că inculpatul M.N. i-a cerut să găsească o „soluţie", o „relaţie" pentru influenţarea favorabilă a soluţionării celor două dosare aflate pe rolul instanţelor, iar pentru aceasta a promis plata sumei de 100.000 euro. Martorul a mai precizat că pentru a se da o aparenţă de legalitate acţiunilor de trafic de influenţă, urma să se încheie un contract de asistenţă juridică între inculpaţii G.A., şi M.N. De asemenea, a menţionat că după ce a fost oprit în Aeroportul Otopeni, a fost de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală care nu i-au sugerat să procedeze într-un anume fel ci să-şi continue acţiunea în mod firesc.

Se constată că declaraţia martorului T.L.C. dată în faţa instanţei de apel exprimă realitatea celor întâmplate la 4 aprilie 2012 întrucât se coroborează cu cele două declaraţii date în faza de urmărire penală la 4 aprilie 2012 şi 12 aprilie 2012, consemnate la scurt timp de la consumarea infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă ce a avut loc la 4 aprilie 2012 şi cu interceptarea convorbirii ambientale dintre inculpatul G.A. şi martorul T.L.C.

Concluzionând, a fost dovedită fapta inculpatului M.N. de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, elementul material al laturii obiective a infracţiunii fiind realizat printr-una dintre acţiunile alternative prevăzute de lege - prin promisiunea de bani - 100.000 euro, persoanei care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi 14.219/62/2011 al Tribunalului Braşov pentru a-i determina să pronunţe soluţii favorabile.

Promisiunea de bani s-a făcut de inculpatul M.N., inculpatului G.A. prin intermediul martorului T.L.C., iar consumarea infracţiunii a avut loc la data de 4 aprilie 2012 în momentul promisiunii făcute.

Infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie directă pentru că include şi scopul determinării funcţionarului să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Argumentul instanţei de fond că „banii folosiţi la realizarea flagrantului din data de 12 aprilie 2012 (inculpatul G.A. a fost surprins când a primit 50.000 euro de la martorul T.L.C.) nu au provenit de la inculpatul M.N. ci din depozitul special al D.N.A." şi ca atare nu s-a dovedit darea de bani de către inculpatul M.N. în scopul menţionat, este greşit.

Aşa cum s-a arătat fapta de cumpărare de influenţă a inculpatului M.N. a fost realizată în modalitatea normativă a promisiunii de bani iar nu a dării de bani, s-a consumat la 4 aprilie 2012 şi nu la 12 aprilie 2012 (momentul realizării flagrantului). Prin urmare, nu are nici o relevanţă de unde proveneau banii folosiţi la flagrant sub aspectul răspunderii penale a inculpatului M.N. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă pentru că la momentul respectiv - 12 aprilie 2012, fapta sa era deja consumată din 4 aprilie 2012.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În speţă, de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţii G.A. şi M.N. - 4 aprilie 2012, aprilie-mai 2011 până la soluţionarea apelurilor a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Prin compararea legilor penale succesive - cea din momentul săvârşirii faptelor cu cea din momentul judecării - legea penală favorabilă inculpaţilor este legea nouă sub aspectul sancţiunilor penale mai reduse.

Conform C. pen. anterior, infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. este sancţionată cu închisoare de la 3 la 15 ani spre deosebire de legea nouă care prevede pentru aceeaşi infracţiune - art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. limite speciale mai reduse, de la 1 la 5 ani închisoare şi posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcarea părţilor (ceea ce nu este cazul în speţă).

Întrucât legea nouă a fost identificată ca favorabilă inculpatului G.A., datorită limitelor speciale reduse, în baza art. 386 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.A. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 74 alin. (1) din noul C. pen. se vor avea în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite - inducerea în eroare a părţii vătămate prin folosirea de mijloace frauduloase - înscrisuri falsificate; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, acela de obţinere a unor foloase injuste; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârstă, starea de sănătate, situaţia familială şi socială - căsătorit, 1 copil minor, avocat - profesie de care s-a folosit să săvârşească infracţiunile. Conduita inculpatului G.A. după săvârşirea infracţiunii de înşelăciune a fost aceea de comitere a unei noi infracţiuni şi mai grave - trafic de influenţă pe lângă judecători ai instanţei supreme. Cât priveşte conduita din cursul procesului, a fost aceea de prezentare în faţa instanţei având în vedere că între timp, la 14 septembrie 2012, după ce a fost trimis în judecată în prezenta cauză, a şi fost arestat preventiv pentru o altă faptă de trafic de influenţă pe lângă alţi judecători săvârşită la 4 septembrie 2012 şi pentru care a şi fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare prin sentinţa penală nr. 452 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3703 din 25 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, se apreciază că stabilirea unei pedepse de 3 ani închisoare este în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. şi asigură o sancţionare justă a inculpatului în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului.

Conform C. pen. anterior, infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este sancţionată cu închisoare de la 2 la 10 ani iar legea nouă prevede pentru aceeaşi infracţiune - art. 291 alin. (1) din noul C. pen. limite speciale mai reduse de la 2 la 7 ani închisoare.

În cauză, instanţa de fond a aplicat inculpatului G.A. o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru trafic de influenţă, o durată orientată spre mediul limitelor speciale din norma de incriminare prevăzute de legea veche (2-10 ani).

Întrucât legea nouă a fost identificată ca favorabilă inculpatului G.A. datorită limitelor reduse, în baza art. 386 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din noul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (modificată prin art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.) iar prin aplicarea legii penale mai favorabile care este legea nouă se impune reducerea pedepsei la 4 ani închisoare - mediul limitelor speciale din norma de incriminare prevăzute de legea nouă (2-7 ani).

În apel, inculpatul G.A., prin apărător a solicitat o reducere a cuantumului pedepsei închisorii, urmând a fi avute în vedere circumstanţele personale favorabile acestuia - grad ridicat de integrare socială şi profesională, carieră universitară apreciată de colegi şi familie organizată.

Este adevărat că inculpatul G.A. are o familie organizată, este căsătorit, are un copil minor (în vârstă de 3 ani) a fost angajat în cadrul Departamentului de Drept penal - Facultatea de Drept din Universitatea Bucureşti ca asistent universitar şi a depus la dosar caracterizări excelente din partea a doi profesori universitari reputaţi iar până la data arestării în altă cauză a exercitat profesia de avocat, însă împrejurările enumerate nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante prin raportare la noile dispoziţii legale privind circumstanţele atenuante. Pe de altă parte, se are în vedere că fapta inculpatului are o gravitate deosebită, dat fiind faptul că şi-a traficat influenţa pe lângă judecători şi nu în ultimul rând a săvârşit în concurs o infracţiune de înşelăciune şi încă una de trafic de influenţă pentru care a şi fost condamnat definitiv.

Ca atare, reducerea pedepsei de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare operează ca efect al aplicării legii penale mai favorabile care prevede limite mai reduse.

Având în vedere că prin decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile se realizează pe instituţii autonome, iar concursul de infracţiuni reprezintă o instituţie autonomă (în acest sens, sunt considerentele deciziei amintite), în temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior se vor contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni prevăzută de C. pen. anterior - art. 34 lit. b) C. pen. este mai favorabilă decât cea prevăzută de legea nouă - art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen. În prima situaţie, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În a doua situaţie, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Aşadar, legea nouă prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă spre deosebire de C. pen. anterior, care-l prevede facultativ. Din acest motiv, în cauză se vor aplica dispoziţiile art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, se au în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., conform cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În speţă, legea nouă a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunile comise şi prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii noi.

În consecinţă, va aplica inculpatului G.A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În privinţa inculpatului M.N., în baza art. 386 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Conform art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legea nr. 78/2000 a fost modificată şi completată.

Art. 61 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat, ceea ce nu înseamnă că infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost dezincriminată pentru că, întregul conţinut constitutiv al infracţiunii din vechea reglementare se regăseşte în prevederile art. 292 alin. (1) din noul C. pen.

Conform art. 292 alin. (1) din noul C. pen., constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Aşa cum s-a arătat, inculpatul M.N. a promis bani -100.000 euro, indirect, prin intermediul martorului T.L.C., inculpatului G.A. care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor, pentru a-i determina să pronunţe soluţii favorabile inculpatului M.N.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului M.N. se vor avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. - împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială, natura şi gravitatea rezultatului produs.

Infracţiunea săvârşită de inculpatul M.N. este gravă, de corupţie. Din fişa de cazier reiese că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1663 din 23 mai 2008 a Judecătoriei Iaşi definitivă prin decizia penală nr. 831 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi la 1.000 RON amendă penală pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conduita procesuală a inculpatului a fost de negare a acuzaţiei.

Prin urmare, stabilirea unei pedepse de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere şi instituirea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 lit. a)-e) din noul C. pen., asigură o sancţionare justă a inculpatului pentru infracţiunea comisă.

Şi în privinţa inculpatului M.N., legea penală nouă este mai favorabilă întrucât limitele speciale ale pedepsei sunt mai reduse - de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi decât cele prevăzute de legea veche - de la 2 la 10 ani închisoare şi din acest motiv sunt aplicabile dispoziţiile art. 292 alin. (1) din noul C. pen. iar nu art. 61 din Legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie şi de inculpatul G.A. împotriva sentinţei penale nr. 169/F din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, achitarea inculpatului G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, respectiv achitarea inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi aplicarea art. 5 C. pen.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.A., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare) va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.A. din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicare art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, la 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzut de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Va constata că inculpatul G.A. este arestat în altă cauză.

II. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.N., din infracţiunea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi va condamna inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzut de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimatul inculpat şi pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Gherasim Andrei împotriva sentinţei penale nr. 169/F din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, achitarea inculpatului G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, respectiv achitarea inculpatului M.N. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă şi aplicarea art. 5 C. pen.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.A., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.A. din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicare art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, la 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzut de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

Constată că inculpatul G.A. este arestat în altă cauză.

II. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.N., din infracţiunea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzut de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimatul inculpat şi pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Mnisterului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 808/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea...  ICCJ. Decizia nr. 980/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 91/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), traficul de influenţă (art.257 C.p.). Apel