ICCJ. Decizia nr. 987/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 987/2014
Dosar nr. 5177/30/2013
Şedinţa publică din 19 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240/PI din data 19 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5177/30/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 125/PI din 02 martie 2010 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul C.I., ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, la data de 23 aprilie 2013, revizuentul condamnat C.I. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 125/PI din 02 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5654/59/2006.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul condamnat a contestat modul în care s-au apreciat probele, reclamând abuzuri ale magistraţilor care s-au pronunţat în dosar. De asemenea, a contestat starea de fapt reţinută în rechizitoriu, făcând o apreciere proprie a probatoriului administrat deja. A arătat că a fost şi el parte vătămată, acuzaţiile aduse împotriva sa sunt nedovedite, în cauză impunându-se reanalizarea probelor şi achitarea sa
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, din data de 23 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 5177/30 la data de 23 aprilie 2013.
În probaţiune, au fost ataşate la dosarul cauzei, Dosarul nr. 5654/59/2006 al Tribunalului Timiş şi dosarele ataşate acestuia.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Revizuentul condamnat C.I. a fost trimis în judecată, alături de inculpaţii C.C., C.C., C.T., C.I. și M.A. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat la instanţă sub nr. 12881 din 22 decembrie 2003, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat şi violare de domiciliu, prev. de art. 174 C. pen. rap. la 175 lit. a) C. pen., 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. şi art. 175 lit. a) C. pen., respectiv art. 192 alin. (2) C. pen.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 698 din 07 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosar nr. 12881/P/2003, a fost achitat petentul revizuient în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. a), i C. pen.
În baza art. 322 alin. (3) teza I C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de încăierare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat la 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 107/A din 09 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, a fost desfiinţată această sentinţă şi .s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
În cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, a fost pronunţată sentinţa penală nr. 443 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Timiş, în Dosarul nr. 3939/P/2006, prin care s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile reţinute în actul de sesizare în aceea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
A fost reţinută în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării cu referire la infracţiunile de omor simplu, tentativă de omor simplu şi lovire, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 8 ani.
Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de procuror şi inculpat, prin Decizia penală nr. 50 din 27 februarie 2007, iar prin Decizia penală nr. 5097 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunţată în Dosarul nr. 5654/59/2006 s-au admis recursurile declarate în cauză şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
În ultimul ciclu procesual, în rejudecare, s-au reaudiat persoanele prezente în curtea părţilor vătămate M.A. şi M.Z., respectiv martorii B.O. şi B.D., care şi-au menţinut declaraţiile anterioare. Martorul F.O. a revenit asupra declaraţiilor anterioare, arătând că nu a văzut incidentul.
I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic a comunicat că au fost verificate cele două urme papilare ridicate de pe obiectele corp delict cu ocazia cercetării la faţa locului rămase în studiu, rezultatul fiind negativ.
Vodafone România a comunicat că nu deţine stocate apeluri din anul 2003.
A fost încuviinţată cererea inculpaţilor de suplimentare a probatiunii şi în sensul audierii în apărare a martorilor F.V. şi N.P.
Prin sentinţa penală nr. 125/PI din 2 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 5654/59/2006 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de încăierare.
În baza art. 174 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen., precum şi art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat revizuentul la pedeapsa de 8 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Instanţa de fond a înlăturat circumstanţa premeditării în comiterea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, reţinând în favoarea inculpatului starea de provocare în care s-au comis faptele.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a admis apelul procurorului şi a înlăturat circumstanţa atenuantă a provocării, reţinând corectă încadrarea juridică din rechizitoriu care includea circumstanţa premeditării cu referire la infracţiunile contra vieţii, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de domiciliu şi lovire, fapte prev. de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.
Decizia a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpatul C.I., prin Decizia penală nr. 3353 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunţată în Dosarul nr. 5654/59/2006.
În recurs, inculpatul a solicitat achitarea pentru toate faptele reţinute în sarcina sa, susţinând că nu a participat la încăierarea din data de 05 august 2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, menţinând cuantumul pedepsei rezultante la 18 ani închisoare, apreciind că starea de fapt a fost judicios dovedită printr-un probatoriu complet, iar pedepsele au fost corect individualizate.
În baza acestor hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către revizuentul condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., instanţa va respinge cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat ca inadmisibilă.
Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Instanţa a constatat că în speţă revizuentul condamnat nu a invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.
Instanţa a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire, în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, instanţa a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situaţii, astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
Totodată, instanţa a reţinut că petentul condamnat a mai formulat anterior a cerere de revizuire pe motive asemănătoare, în acest sens pronunţându-se sentința penală nr. 206 din 22 mai 2013 de către Tribunalul Timiş prin respingerea cererii ca inadmisibilă, astfel că, şi în acest sens, cererea de revizuire a petentului este inadmisibilă, potrivit Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţii unite, date în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul C.I., apelul nefîind motivat în scris ci doar oral în ziua judecăţii de către revizuent, arătând că a fost condamnat la 18 ani închisoare, că nu este vinovat de comiterea infracţiunii de omor, el fiind victimă, sens în care solicită să se stabilească nevinovăţia sa, că a venit din Italia în România tocmai pentru a-şi dovedi nevinovăţia, s-a prezentat singur în faţa organelor judiciare, doreşte să se arate concret care sunt ceilalţi făptuitori întrucât numai el apare în mandat, că a crescut pe aceeaşi stradă cu victima, că a ieşit în stradă când a auzit gălăgie şi că s-au avut în vedere declaraţiile martorilor falşi, care nu au fost la faţa locului, împotriva cărora el a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă. De asemenea, susţine că instanţa nu a ţinut cont de concluziile comisiei medico-legale, de faptul că el nu a fost un vagabond, a avut firma sa din care a obţinut venituri şi are o familie compusă din 13 persoane.
Prin Decizia penală nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 240/PI din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5177/30/2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
S-a constatat că apelul formulat de către condamnatul C.I. este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiş fiind temeinică şi legală.
Din examinarea probelor dosarului s-a reţinut că revizuentul C.I. se află în executarea unei pedepse rezultante de 18 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat, violare de domiciliu şi lovire, prev. de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.
Analizându-se motivele invocate în cererea de revizuire formulată de către condamnatul C.I., s-a constatat că motivele invocate de către acesta nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., aspectele invocate şi în motivele de apel oral expuse vizând judecarea fondului cauzei, acesta susţinându-şi nevinovăţia, invocând existenţa unor martori mincinoşi în cadrul procesului penal, însă nu a putut aduce vreo dovadă în acest sens în afară de nişte simple afirmaţii, astfel că instanţa de fond în mod judicios a apreciat că cererea formulată de condamnatul C.I. este inadmisibilă.
Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire, în primul rând motivul sau motivele de revizuire trebuie să fie printre cele enumerate în mod expres de art. 394 C. proc. pen., iar apoi acel motiv trebuie să fie temeinic, dovedit prin mijloace de probă, iar doar dacă instanţa apreciază că cererea de revizuire este admisibilă se va relua judecata pe fond a cauzei, însă revizuentul nu a dovedit existenţa nici a unei situaţii prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acesta reluând aspecte de fond ale cauzei cu privire la nevinovăţia sa, despre situaţia sa personală, aspecte care însă în acest moment procesual nu pot fi puse în discuţie datorită faptului că cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
Această constatare este esenţială întrucât hotărârea de condamnare a revizuentului C.I. a dobândit autoritate de lucru judecat, iar în aceste condiţii aspectele legate de starea de fapt, de vinovăţia, de individualizarea judiciară a pedepsei şi alte aspecte legate de fondul cauzei nu mai pot fi rediscutate în căile extraordinare de atac, doar în anumite situaţii dacă în prealabil ar fi fost admisă o cerere de revizuire, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat C.I. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul recurentului revizuent condamnat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi. reluate.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuent condamnat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
În speţă, Înalta Curte a constatat că recurentul revizuent condamnat deşi a dezvoltat anumite critici nu au fost circumscrise niciunui caz de casare şi nici nu se identifică incidenţa vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.
Totodată, în acord cu instanţa de prim control judiciar, s-a reţinut că recurentul revizuent condamnat nu a făcut referire la vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci a reiterat susţinerile formulate cu ocazia judecării cauzei în fond şi în căile de atac şi prin care a susţinut nevinovăţia sa.
Prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esenţă la o prelungire a probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanţele de fond şi recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuentului şi, prin aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care şi le-a făcut cu acea ocazie.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca şi cale extraordinară de atac, motivele invocate de către recurentul revizuent condamnat nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., aspectele invocate referitoare la nevinovăţia sa şi existenţa unor martori mincinoşi, astfel încât în mod legal şi temeinic cererea condamnatului a fost respinsă ca inadmisibilă.
De asemenea nu este întemeiată nici critica referitoare la incompatibilitate, hotărârea atacată fiind pronunţată în condiţii de legalitate neregăsindu-se îndeplinite condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 969/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 970/2014. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
