ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 914/2014

Dosar nr. 3001/118/2013

Şedinţa publică din 13 martie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 221 din 14 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 3001/118/2013, s-a hotărât:

În baza art. 334 C. proc. pen.:

Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului G.C.I., din infracţiunile de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din trafic de droguri în deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - 76 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul G.C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului G.C.I., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit, a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.:

Scade din pedeapsa închisorii aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 21 februarie 2013 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen.:

Menţine măsura arestării preventive a inculpatului G.C.I.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. b) C. pen. dispune confiscarea:

- cantităţii de 8,5 grame cocaină cu fenacetină şi lidocaină;

- cantităţii de 1,5 grame ketamină;

- 0,5 grame cocaină cu fenacetină şi lidocaină;

rămase în urma analizelor de laborator, ridicate de la inculpatul G.C.I. şi depuse la DCYSEO prin dovada seria H nr. 0023790 din 17 04 2013 .

În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000 dispune distrugerea drogurilor, cu excepţia contraprobelor, şi dispune obligarea inculpatului la plata către stat a contravalorii cheltuielilor alocate distrugerii drogurilor confiscate.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul G.C.I. să plătească statului suma de 3800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 83/D/P/2013 din 18 martie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul G.C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul G.C.I., la data de 20 februarie 2013, a deţinut asupra lui şi la domiciliu, în scop de vânzare, 13 bile cu cocaină (drog de mare risc), în greutate totală de 10 grame, şi la aceeaşi dată a deţinut la domiciliu în scop de vânzare, 1,8 grame ketamină (drog de risc).

La data de 11 februarie 2013 lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Constanţa -Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul G.C.I. vinde cocaină cu suma de 400 RON/gramul. În acest sens, se consemnează în procesul-verbal de sesizare înregistrat sub nr. P/1908303 din 11 02 2013 că a fost identificată persoana G.C.I., căruia i se spune G., despre care sunt informaţii că este implicat în traficul şi consumul de droguri de mare risc, şi că vinde cocaină cu suma de 400 RON/gram în mai multe localuri şi cluburi din Constanţa, către persoane neidentificate până în prezent, precum şi că oferă cocaină pentru consum persoanelor din anturajul său.

S-au mai obţinut informaţii în sensul că numitul G.C.I. utilizează două posturi telefonice, iar persoanele din anturajul său afirmă că acesta a devenit dependent de consumul de cocaină şi prizează de 3 - 4 ori pe zi.

Ca urmare a informaţiilor primite, s-a autorizat un investigator sub acoperire şi un colaborator sub acoperire, iar la data de 14 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire l-a informat pe investigator că numitul G.C.I. locuieşte efectiv la adresa din Constanţa, împreună cu mama sa, şi că o persoană din anturajul acestuia l-a informat că G. deţine în locuinţă două pungi cu cocaină, de puritate mare, în două pungi, ascunse în spatele unui dulap, într-un spaţiu săpat în perete.

La data de 15 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire a aflat că drogurile deţinute de G.C.I. provin din Spania, şi că acesta a fost plecat o perioadă foarte mare în Spania.

La data de 20 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a comunicat investigatorului că în ziua respectivă G.C.I. va primi o mare cantitate de cocaină cu scopul de a o vinde.

În baza autorizaţiei de percheziţie nr. 26 din 19 februarie 2013 emisă de Tribunalul Constanta, la data de 20 februarie 2013 s-a efectuat o percheziţie la domiciliul inculpatului G.C.I.

Din procesul-verbal de percheziţie, precum şi din declaraţia martorului A.A.C., rezultă că inculpatul G.C.I. a fost identificat în parcarea din faţa imobilului unde îşi are domiciliul, iar cu ocazia percheziţiei corporale, asupra inculpatului, în portofelul aflat asupra acestuia, a fost găsită o bilă conţinând o substanţă pulverulentă de culoare albă, învelită într-o folie transparentă din plastic.

În continuare, la percheziţia apartamentului, au mai fost găsite 11 bile identice conţinând o substanţă pulverulentă de culoare albă, într-un dulap amplasat în biblioteca din sufrageria apartamentului, precum şi o astfel de bilă în buzunarul unei perechi de pantaloni.

În biblioteca din sufragerie a fost găsită şi o folie de staniol care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă.

Potrivit procesului-verbal de percheziţie, cele 11 bile găsite în bibliotecă se aflau între straturile de lenjerie, în timp ce folia de staniol se afla sub o gentuţă. Martorul A. arată faptul că a asistat la efectuarea percheziţiei domiciliare şi a observat că atât bilele cât şi folia de staniol au fost găsite în urma deschiderii unei uşi a bibliotecii.

Potrivit raportului tehnico-ştiinţific nr. 1910200 din 21 februarie 2013, cele 13 bile găsite asupra inculpatului, în dulap şi respectiv într-o pereche de pantaloni, sunt în greutate totală de 10 grame şi conţin cocaină în amestec cu fenacetină şi lidocaină, iar folia de staniol conţine 1,8 grame de ketamină.

Cocaina face parte din tabelul II anexă la Legea nr. 143/2000, fiind clasificată drog de mare risc, iar ketamină face parte din tabelul III anexă la aceeaşi lege, fiind clasificată drog de risc.

Inculpatul a fost audiat atât în momentul efectuării percheziţiei - în sensul că s-au consemnat susţinerile sale în procesul-verbal - cât şi în mod repetat de către procuror, în prezenţa avocatului numit din oficiu, respectiv în prezenţa avocatului ales.

Tribunalul a constatat că la momentul efectuării percheziţiei inculpatul a indicat faptul că în bilele găsite este cocaină - aspect ce s-a confirmat ulterior - precum şi că nu cunoaşte ce conţine substanţa pulverulentă din staniol.

La procuror inculpatul a declarat că cele 11 bile conţinând cocaină au fost depozitate de el sub hainele dintr-un dulap, şi mai arată că cocaina (toate bilele găsite) provine din Spania şi i-a fost trimisă în colet de către un cetăţean spaniol, în urmă cu 3 luni, prin firma de transport A.T.

Referitor la acelaşi aspect, inculpatul a arătat că anterior el îi trimisese bani, şi anume 1000 euro, cetăţeanului spaniol, prin W.U. De asemenea, arată că a primit aproximativ 50 de bile, şi urma să-i mai trimită cetăţeanului spaniol încă 2000 euro. Despre ambalarea cocainei în folie transparentă, inculpatul arată că aşa a primit-o în colet, nu a ambalat-o el. Mai arată inculpatul că o parte din cocaina primită a consumat-o el, iar o parte a vândut-o cu 350 RON bila.

În aceeaşi zi inculpatul a fost audiat din nou de către procuror, după ce i s-a adus la cunoştinţă că s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, acesta menţinând cele declarate în calitate de învinuit, şi recunoscând faptul că a fost depistat deţinând în scop de vânzare cantitatea de 10 grame cocaină ambalată în 13 bile.

La data de 15 martie 2013 inculpatul a fost audiat în prezenţa apărătorului ales, ocazie cu care a menţinut declaraţiile date anterior la procuror, iar în aceeaşi zi i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezenţa apărătorului ales, inclusiv referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc în forma deţinerii ketaminei în scop de vânzare, ocazie cu care inculpatul arată că nu are probe de propus, recunoaşte şi regretă faptele comise.

Analiza declaraţiilor succesive ale inculpatului conduc la concluzia că acestea au fost date cu voinţa liberă, în cunoştinţă de cauză, declaraţiile coroborându-se cu celelalte probe ale dosarului, astfel încât vor fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.

Astfel, în condiţiile în care s-au găsit asupra inculpatului sau la domiciliul său 13 bile conţinând cocaină, acesta a recunoscut că-i aparţin, şi totodată a arătat că o parte din cocaină a vândut-o, făcând precizări şi cu privire la preţul de achiziţie şi cel de vânzare. Este de remarcat că aceste amănunte se coroborează: spre exemplu, inculpatul susţine că a primit cca. 50 bile cocaină pentru care trebuia să achite în total suma de 3000 euro, adică cea 60 euro/bilă, respectiv 250 - 260 RON/bilă. Inculpatul a indicat că a vândut bilele cu 350 RON bucata, deci se corelează preţurile, în sensul că a vândut bilele de cocaină astfel încât să obţină un profit din aceasta.

Nu rezultă niciun interes al inculpatului de a declara mincinos faptul că o parte din cocaină a vândut-o, şi că cele 13 bile erau de asemenea deţinute în scop de vânzare, în loc să susţină - precum a făcut-o în cursul judecăţii - că cocaina era destinată consumului propriu, deoarece astfel de declaraţii precum cele făcute în cursul urmăririi penale, erau de natură a crea o situaţie juridică mai gravă acestuia. În acelaşi timp, inculpatul este o persoană matură, a beneficiat de consilierea avocaţilor săi, cu ocazia audierilor la procuror s-a discutat despre încadrarea juridică a faptelor şi despre posibilitatea sa de a ajuta organele judiciare la descoperirea altor persoane implicate în traficul de droguri, astfel încât inculpatul a fost pe deplin conştient de consecinţele pe care le produc declaraţiile sale.

Astfel fiind, singura explicaţie raţională pentru care inculpatul a dat declaraţiile respective în cursul urmăririi penale este aceea că declaraţiile respective reflectă adevărul, iar inculpatul luase hotărârea, în acel moment de a avea un comportament sincer.

În cursul judecăţii inculpatul a dat o declaraţie cu un alt sens, în care, în esenţă susţine că a cumpărat 25 grame cocaină pentru consum propriu, de la o persoană necunoscută cu care s-a întâlnit în Constanţa - zona CET, şi că a consumat personal o parte din acea cocaină, fără să dea sau să vândă cuiva.

Această declaraţie ultimă a inculpatului s-a constatat a fi nesinceră, dată în scopul diminuării răspunderii penale, conţinând elemente care nu se coroborează şi care evidenţiază caracterul disimulant.

Astfel, în ce priveşte informaţiile referitoare la persoanele de contact ale inculpatului pentru a procura drogurile, la cele privind localul în care intenţiona inculpatul să consume cocaina - potrivit susţinerilor sale - tribunalul a observat că acesta nu a furnizat niciun amănunt concret de natură a putea fi verificat, deşi, dacă susţinerile inculpatului ar fi adevărate, acesta ar fi putut preciza astfel de amănunte, şi ar fi avut şi interesul să le indice pentru a-şi dovedi susţinerile.

În acest sens, inculpatul a susţinut că a mers la un magazin de etnobotanice "din zona Delfinariului" a cărui locaţie "nu o mai ţine minte exact", susţinere neverosimilă în raport cu memoria normală a unei persoane, cu faptul că inculpatul pretinde că a fost la acest magazin în urmă cu câteva luni (decembrie 2012), cu faptul că inculpatul îşi are domiciliul în Constanţa, şi cu faptul că pretinde că a mers la acel magazin cu un interes precis - acela de a face rost de cocaină -aspect ce presupune că a identificat anterior locaţia magazinului.

În ce priveşte persoanele cu care a intrat în contact, face referire la un anume "V." şi la o altă persoană ce i-a furnizat efectiv drogul, despre care nu face nici o descriere, nici nu rezultă în ce modalitate concretă s-a putut întâlni cu acela - a stabilit o întâlnire telefonică, şi dacă da, cine i-a furnizat numărul de telefon al furnizorului, etc.; or, cel puţin în privinţa lui "V.", pe care l-a întâlnit la magazin şi despre care pretinde că lucra acolo, inculpatul putea furniza amănunte care să facă posibilă identificarea acestuia, în scopul de a se stabili că persoana există şi că deci inculpatul relatează adevărul.

În ce priveşte susţinerea inculpatului potrivit căreia deţinea asupra sa o bilă cu cocaină pentru că dorea să o consume în seara respectivă cu ocazia unui eveniment, de asemenea acesta nu a fost în măsură să precizeze amănunte verificabile - locaţia barului ce urma a se inaugura, identificarea prietenului A.U.; de asemenea, a fost apreciat ca neverosimil aspectul ca inculpatul să nu cunoască astfel de amănunte, respectiv să nu cunoască unde urma să meargă peste câteva ore pentru a "se distra", sau să nu cunoască datele care ar face posibilă identificarea prietenului său care îl invitase la inaugurarea barului. S-a conturat astfel că toate aceste amănunte au fost inventate pe moment în faţa instanţei, în scopul diminuării răspunderii penale, inculpatul neputându-le susţine în momentul în care a fost întrebat concret despre ele.

Un alt aspect ce nu s-a confirmat a fost afirmaţia inculpatului potrivit căreia a consumat în perioada decembrie 2012 - 20 februarie 2013 cca. 15 grame cocaină, apreciază că este posibil să nu reziste fără consumul permanent de droguri, dar pe de altă parte, recunoaşte că în toată perioada arestării preventive (când evident nu a consumat droguri) nu a resimţit niciun efect negativ datorită neconsumului de droguri; în consecinţă, nu se confirmă consumul uzual de droguri puternice de către inculpat, pentru că în acest caz ar fi resimţit, mai mult sau mai puţin, dependenţa faţă de acestea, cu manifestări ce s-ar fi consemnat medical.

De asemenea, a fost apreciată ca neverosimilă relatarea inculpatului potrivit căreia ar fi cumpărat cantitatea de 25 grame cocaină cu suma de 4000 euro. Preţul pe gram de cocaină ar fi fost astfel de cea 160 euro, adică cea 700 RON/gram, un preţ mult exagerat în raport cu cele cunoscute de organele judiciare, din cazuistica judiciară, ca fiind practicate pe piaţa vânzării de droguri - şi anume 350 - 400 RON/gram (cum de altfel a indicat şi inculpatul la urmărirea penală). Or, inculpatul a susţinut că a început să consume droguri din anul 2002, că s-a aflat în anturajul unor prieteni care consumă droguri, s-a interesat de cumpărarea acestora, rezultând astfel că cunoştea preţurile de vânzare, şi fiind neverosimil a accepta să cumpere droguri cu un preţ dublu decât cel al pieţei (ilicite). Astfel, rezultă că declaraţia inculpatului din cursul judecăţii este mincinoasă şi sub acest aspect, confirmându-se în schimb realitatea amănuntelor indicate în declaraţiile din cursul urmăririi penale.

În ce priveşte explicaţiile inculpatului referitoare la motivul pentru care a dat şi susţinut constant declaraţiile date în cursul urmăririi penale, şi anume că era sub influenţa drogurilor, era tulburat psihic (în sensul că nu avea capacitate de discernământ deplină) că i-a fost teamă de procuror şi de anchetatorii poliţişti, de asemenea s-a apreciat că acestea nu au niciun suport faptic; nu există nici o informaţie din care să rezulte că inculpatul se afla sub influenţa drogurilor în ziua de 20 februarie 2013 - nici măcar inculpatul nu afirmă că consumase droguri în ziua respectivă, ci doar că deţinea o bilă de cocaină cu scopul de a o consuma în seara respectivă, fiind improbabil să fi consumat şi cu câteva ore înainte - martorul A. nu indică un comportament anormal al inculpatului, nici mama acestuia, nici avocatul care l-a asistat pe inculpat nu a ridicat vreo obiecţie asupra stării de discernământ a inculpatului (cu atât mai puţin acesta însuşi).

Nu mai puţin, inculpatul a fost audiat şi la data de 15 martie 2013, adică după o perioadă suficient de îndelungată de la presupusul consum de droguri pentru a nu se mai putea susţine că se află sub influenţa lor, şi a menţinut totuşi declaraţiile anterioare - cunoscute, în condiţiile în care a fost asistat de avocat ales, i s-a prezentat materialul de urmărire penală în condiţiile în care declaraţiile anterioare sunt relativ scurte, scrise la calculator, deci uşor de citit şi de înţeles sensul şi consecinţele lor.

Pe de altă parte, au fost apreciate ca neverosimile susţinerile inculpatului în sensul că a dat declaraţii prin care s-a autoincriminat pentru că ar fi fost speriat de organele de urmărire penală. Inculpatul nu a pretins şi nu a indicat niciun element de cercetare abuzivă, iar din punct de vedere al cercetării penale, organul de urmărire penală - inclusiv procurorul - nu puteau stabili o răspundere mai grea decât cea rezultată din fapte; deci, dacă realitatea ar fi fost că inculpatul a deţinut întreaga cantitate de droguri pentru consumul propriu, nu avea motiv să se sperie şi să declare aspecte nereale cu caracter agravant.

În ce priveşte susţinerea inculpatului că i s-a spus de către poliţişti că consumul de droguri constituie o infracţiune mai gravă decât traficul de droguri, şi că el a crezut acest lucru, tribunalul a apreciat-o ca evident mincinoasă, ţinând seama de experienţa de viaţă a inculpatului şi de multitudinea de informaţii mass-media despre traficul şi traficanţii de droguri, care nu permit a considera drept adevărată o astfel de aserţiune invocată de inculpat.

În ce priveşte cantitatea de 1,8 grame ketamină găsită în acelaşi mobilier al sufrageriei în care s-a găsit cocaina, tribunalul a reţinut, având în vedere că locuinţa respectivă era folosită numai de inculpat şi de mama acestuia, având în vedere că s-a dovedit implicarea inculpatului în deţinerea de droguri în scop de vânzare, precum şi că inculpatul nu a susţinut vreun moment că a deţinut ketamină în scop de consum propriu, că există probe certe în sensul că inculpatul este cel care a procurat şi a depus ketamină în mobilierul din sufragerie, similar cocainei, şi este cert că inculpatul a procurat această ketamină în scop de vânzare, tot astfel cum a procedat şi cu bilele de cocaină.

Apărarea inculpatului în sensul că ketamina putea fi pusă în locul respectiv de fraţii săi care mai veneau în vizită a fost apreciată ca lipsită de raţionalitate, pentru că o astfel de substanţă interzisă de lege, procurată cu precauţii maxime, cu plata unor sume de bani, şi într-un scop bine definit - fie pentru consum fie pentru vânzare - nu putea fi lăsată de persoane străine de apartament (fraţi care nu locuiau acolo) într-un loc în care acestea nu aveau control, în care nu aveau acces permanent şi ar fi trebuit să dea explicaţii asupra faptului că doresc să ia ceva din bibliotecă, întrucât, pe de o parte exista riscul ca, spre exemplu, mama inculpatului să descopere ketamina din întâmplare (aranjând lenjeria în dulap) şi să o arunce, pe de altă parte presupuşii fraţi care au procurat-o nu o puteau avea la dispoziţie în momentul când se ivea ocazia folosirii ei (consum sau vânzare), şi nu în ultimul rând fraţii respectivi şi-ar fi dat seama că plasează un drog în locuinţa mamei şi fratelui fără ştiinţa acestora, de natură a atrage răspunderea penală asupra acestora din urmă, şi astfel nu ar fi făcut un astfel de gest.

În concluzie, întreaga declaraţie a inculpatului din cursul judecăţii a fost apreciată ca având un conţinut neverosimil din punct de vedere al acţiunii umane normale, fiind vădit mincinoasă şi infirmată prin ansamblul probelor, astfel încât a fost înlăturată din complexul probator.

Tribunalul a reţinut, cu privire la întregul complex probator analizat, că situaţia inculpatului nu este aceea prevăzută de art. 66 alin. (1) C. proc. pen. (în sensul că nu trebuie să fie obligat să-şi demonstreze nevinovăţia), ci este aceea prevăzută de art. 66 alin. (2) C. proc. pen., respectiv există probe temeinice de vinovăţie a inculpatului, iar acesta avea dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, dacă într-adevăr realitatea era aşa cum a prezentat-o la instanţă. Or, deşi inculpatul avea posibilitatea de a indica în concret o serie de amănunte verificabile pentru a-şi susţine apărarea, nu a furnizat instanţei niciunul din aceste amănunte, singura concluzie logică fiind că ele nu există şi de aceea nici inculpatul nu le poate indica.

Faţă de considerentele expuse mai sus, tribunalul a reţinut că la data de 20 februarie 2013 inculpatul a deţinut asupra lui şi în locuinţa sa atât droguri de mare risc - cocaină - cât şi droguri de risc - ketamină - în scop de vânzare.

Situaţia de fapt a fost dovedită prin probele analizate mai sus.

În drept:

Fapta inculpatului G.C.I., care la data de 20 februarie 2013 a deţinut cantitatea de 10 grame cocaină (ambalată în folie transparentă, în formă de bile dozate pentru facilitarea vânzării) precum şi cantitatea de 1,8 grame ketamină, în scop de vânzare, aceste substanţe constituind drog de mare risc şi respectiv drog de risc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Faţă de considerentele de mai sus referitoare la situaţia de fapt, tribunalul va respinge ca nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, din trafic de droguri în deţinere de droguri în scop de consum propriu .

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni distincte, şi anume trafic de droguri de risc referitoare la ketamină, şi trafic de droguri de mare risc referitoare la cocaină.

Tribunalul a reţinut că faptele au fost săvârşite în aceleaşi condiţii de loc şi timp, şi de către aceeaşi persoană; pe de altă parte, infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este structurată în două alineate ale aceluiaşi articol, rezultând că alin. (2) constituie o formă agravată a aceleiaşi infracţiuni prevăzute la alin. (1). Chiar şi modul de exprimare al legiuitorului, care în alin. (2) nu stabileşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, ci face doar trimitere la alin. (1) cu singura modificare a naturii drogurilor traficate, indică acelaşi lucru şi anume că infracţiunea de trafic de droguri are o formă de bază -alin. (1) - şi o formă agravată - alin. (2).

De altfel, aceeaşi tehnică legislativă este adoptată de legiuitor în cvasitotalitatea infracţiunilor care conţin o formă de bază şi una agravată (ex. art. 178, art. 179, 180, 184, 189, 192, 195 C. pen., şi exemplele pot continua).

Or, în toate aceste cazuri, jurisprudenţa unitară este în sensul că, dacă o persoană săvârşeşte fapte dintre care unele pot fi încadrate în textul de bază al infracţiunii, iar altele în textul ce instituie o agravantă, acea persoană săvârşeşte o singură infracţiune care include atât faptele din forma de bază cât şi pe cele din forma agravată a infracţiunii, încadrarea juridică cuprinzând ambele texte.

Ca urmare, acelaşi trebuie să fie raţionamentul juridic şi în cazul infracţiunii de trafic de droguri săvârşite de inculpat.

Nu în ultimul rând, tribunalul a reţinut, ca raţionament similar, şi Decizia în interesul legii nr. 49/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care stabileşte că "traficul de persoane incriminat prin dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs" . Raţionamentul este similar pentru că la infracţiunea de trafic de persoane obiectul material al infracţiunii este corpul mai multor subiecţi pasivi, iar la infracţiunea de trafic de droguri obiectul material este reprezentat de mai multe categorii de droguri, menţinându-se condiţiile referitoare la săvârşirea faptei în aceleaşi condiţii de timp şi loc.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracţiuni de trafic de droguri de risc, şi respectiv de mare risc, într-o singură infracţiune complexă de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din legea 143/2000 .

În baza acestui text de lege inculpatul a fost condamnat, la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa ţinând seama de dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen.

Astfel, a rezultat din fişa de cazier judiciar că inculpatul nu a mai fost implicat anterior în săvârşirea unor infracţiuni, însă, în acelaşi timp, inculpatul însuşi a recunoscut că a început să consume droguri cu mulţi ani în urmă, aspect care exclude posibilitatea de a reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece acest beneficiu trebuie luat în considerare în privinţa inculpaţilor al căror comportament social se situează deasupra comportamentului obişnuit, şi care au realizat acţiuni concrete benefice comunităţii, condiţii care nu se regăsesc în cazul inculpatului G.C.I.

Deşi inculpatul a avut un comportament sincer în cursul urmăririi penale şi a colaborat cu organele judiciare la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, comportamentul procesual deosebit de nesincer în cursul judecăţii a înlăturat posibilitatea de a i se reţine acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Tribunalul a apreciat însă că se impune reţinerea unei circumstanţe atenuante judiciare permise de art. 74 alin. (2) C. pen., constând în esenţă în cantitatea redusă de droguri deţinută de inculpat în vederea traficării (10 grame cocaină şi 1,8 grame ketamină), astfel încât dozarea pedepsei să fie corespunzătoare şi echitabilă gradului de pericol social concret - şi anume relativ redus - al acestei fapte.

Totodată însă, pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum care să asigure scopul disuasiv şi preventiv, şi care să constituie un factor de descurajare a inculpatului şi al altor potenţiali destinatari ai legii penale în a se implica în fenomenul infracţional deosebit de periculos care este traficul de droguri, precum şi să asigure reeducarea inculpatului pe o perioadă suficientă.

Astfel, tribunalul a aplicat inculpatului G.C.I. o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum orientat sub minimul special prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu executare în regim de detenţie, având în vedere, faţă de natura gravă a infracţiunii şi de atitudinea inculpatului de încercare a evitării răspunderii penale, că această modalitate de executare este singura aptă pentru a îndeplini scopul pedepsei şi al procesului penal.

Având în vedere reţinerea de circumstanţe atenuante, tribunalul a apreciat că nu se impune aplicarea şi a unei pedepse complementare inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciindu-se că o persoană condamnată pentru infracţiuni cu intenţie, de o mare gravitate socială, nu poate întruni calităţile sociale şi morale necesare unei persoane numite sau alese în funcţii publice, şi fiind necesar ca inculpatul să nu poată accede la astfel de funcţii, pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului G.C.I., apreciindu-se că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea şi respectiv menţinerea măsurii pe parcursul judecăţii în fond, şi fiind necesar a se asigura prezenţa în continuare a inculpatului în faţa instanţelor de control judiciar, a se preîntâmpina sustragerea acestuia de la judecată sau de la executarea pedepsei, precum şi pentru a se preîntâmpina un pericol concret pentru ordinea publică, constând în starea de insecuritate a cetăţenilor cunoscând că persoane cercetate şi condamnate în primă instanţă pentru infracţiuni grave de trafic de droguri, sunt lăsate în libertate şi ar putea relua activitatea infracţională.

Împotriva Sentinţei penale nr. 221114 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 3001/118/2013, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În susţinerea motivelor de apel s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din acelaşi act normativ.

Apelul inculpatului a vizat şi individualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, solicitându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 129 din 25 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 221 din 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Constanta.

În faţa instanţei de apel, fiindu-i aduse la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a precizat că nu doreşte să dea declaraţie.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de apel, a fost audiat martorul cu identitate protejată I.V.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpatului, pronunţând în mod judicios o soluţie de condamnare, fiind îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi pe parcursul cercetării judecătoreşti a rezultat că la data de 11 februarie 2013 lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Constanţa - Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul G.C.I. vinde cocaină cu suma de 400 RON/gramul.

Potrivit procesului-verbal de sesizare înregistrat sub nr. P/1908303 din 11 februarie 2013, au rezultat informaţii în sensul că inculpatul G.C.I. este implicat în traficul şi consumul de droguri de mare risc, vânzând cocaină cu suma de 400 RON/gram în mai multe localuri şi cluburi din Constanta, către persoane neidentificate până în prezent, precum şi că oferă cocaină pentru consum persoanelor din anturajul său.

La data de 15 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire a aflat că drogurile deţinute de G.C.I. provin din Spania şi că acesta a fost plecat o perioadă foarte mare în Spania.

La data de 20 februarie 2013 colaboratorul sub acoperire i-a comunicat investigatorului că în ziua respectivă G.C.I. va primi o mare cantitate de cocaină cu scopul de a o vinde.

În baza autorizaţiei de percheziţie nr. 26 din 19 februarie 2013 emisă de Tribunalul Constanţa, la data de 20 februarie 2013 s-a efectuat o percheziţie la domiciliul inculpatului G.C.I.

Din procesul-verbal de percheziţie, precum şi din declaraţia martorului A.A.C., a rezultat că inculpatul G.C.I. a fost identificat în parcarea din faţa imobilului unde îşi are domiciliul, iar cu ocazia percheziţiei corporale, asupra inculpatului, în portofelul aflat asupra acestuia, a fost găsită o bilă conţinând o substanţă pulverulentă de culoare albă, învelită într-o folie transparentă din plastic.

În biblioteca din sufragerie a fost găsită şi o folie de staniol care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare albă.

Potrivit raportului tehnico-ştiinţific nr. 1910200 din 21 februarie 2013, cele 13 bile găsite asupra inculpatului, în dulap şi respectiv într-o pereche de pantaloni, sunt în greutate totală de 10 grame şi. conţin cocaină în amestec cu fenacetină şi lidocaină, iar folia de staniol conţine 1,8 grame de ketamină.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că cele 11 bile conţinând cocaină au fost depozitate de el sub hainele dintr-un dulap, şi a mai arătat că cocaina (toate bilele găsite) provine din Spania şi i-a fost trimisă în colet de către un cetăţean spaniol, în urmă cu 3 luni, prin firma de transport A.T. Inculpatul a relatat că anterior el îi trimisese bani, şi anume 1000 euro, cetăţeanului spaniol, prin W.U. De asemenea, a arătat că a primit aproximativ 50 de bile, şi urma să-i mai trimită cetăţeanului spaniol încă 2000 euro. Inculpatul a precizat că o parte din cocaina primită a consumat-o el, iar o parte a vândut-o cu 350 RON bila. Cu privire la cantitatea de ketamină identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare, inculpatul a menţionat că aceasta era destinată vânzării.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, inculpatul a susţinut, în esenţă, că întreaga cantitate de droguri identificată în locuinţa sa era destinată consumului propriu.

În acord cu opinia primei instanţe, curtea a constatat că apărările inculpatului din faza de judecată nu pot fi primite, iar declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale corespund realităţii.

Sub acest aspect, curtea a evidenţiat că depoziţiile inculpatului din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi conţin detalii care formează convingerea instanţei în sensul că acestea reflectă adevărul. Astfel, martorul cu identitate protejată I.V., autorizat să desfăşoare activităţi în calitate de investigator sub acoperire, a declarat că din mai multe surse a aflat că de aproximativ jumătate de an, inculpatul G.C.I. vindea cocaină în municipiul Constanţa, în diferite localuri, cu preţul de 350 - 400 RON gramul, iar ocazional, consuma şi el cocaină. Din aceleaşi surse a rezultat că inculpatul deţinea cocaina la domiciliul său, nu avea loc de muncă, iar mijloacele de existenţă şi le procura prin vânzarea de droguri. S-a constatat aşadar că aspectele relatate de martor se coroborează cu declaraţiile inculpatului de la urmărire penală, precum şi cu procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului.

Totodată, curtea a evidenţiat că inculpatul a fost asistat de un apărător cu prilejul audierilor din faza de urmărire penală, beneficiind de consiliere juridică calificată, fiind astfel informat asupra consecinţelor declaraţiilor sale. De asemenea, inculpatul nu a oferit o justificare plauzibilă cu privire la motivele ce l-au determinat să revină asupra propriilor declaraţii, aspect care, alături de celelalte elemente anterior arătate, a condus la concluzia că poziţia procesuală adoptată pe parcursul judecăţii este nesinceră, apărările fiind formulate doar în scopul diminuării răspunderii penale. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că simplele afirmaţii ale inculpatului, potrivit cărora, la momentul audierii, se afla sub influenţa drogurilor, fiind tulburat şi totodată speriat de către poliţişti, nu au suport probator. Pe de altă parte, aflat în stare de arest preventiv, inculpatul a fost audiat şi la data de 15 martie 2013, după trecerea unui interval de timp de la data la care afirmă că ar fi consumat droguri, când a menţinut declaraţiilor conform cărora drogurile erau destinate vânzării, astfel că nu au mai putut fi reţinute apărările în sensul că inculpatul se afla sub influenta acestora.

Pentru considerentele expuse, curtea a apreciat că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea incriminată de dispoziţiile art. 4 alin. (1), (2) din acelaşi act normativ.

Cu privire la motivul de apel ce vizează individualizarea pedepsei, curtea a constatat că prima instanţă a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen., evidenţiind gradul de pericol social al faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor ce vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei şi aplicării dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., a considerat că nu se impune a se da curs celor susţinute, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei instanţa urmând să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea inculpatului.

Contextul în care se reţine comiterea infracţiunii deduse judecăţii, natura drogurilor traficate, relaţiile sociale lezate, impactul negativ al faptei asupra opiniei publice, în contextul creşterii frecvenţei consumului ilicit de droguri mai ales în rândul tinerilor, denotă un grad ridicat de pericol social al faptei.

Pentru considerentele anterior arătate, ţinând seama de modalitatea de comitere a faptei şi persoana inculpatului, care nu şi-a asumat consecinţele faptelor comise, s-a apreciat că pedeapsa cu executare în regim de detenţie, reprezintă o pedeapsă proporţională şi va determina în conştiinţa inculpatului respectarea valorilor sociale şi a normelor de drept, în vederea unei reinserţii sociale reale.

Referitor la starea de arest preventiv a inculpatului, curtea a reţinut că măsura este legală şi temeinică, fiind dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, subzistând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia.

Subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a fost apreciată în raport de probele administrate în cauză, reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de apel, gradul de pericol social al faptei deduse judecăţii, pericolul concret pentru ordinea publică, rezonanţa socială a faptei reţinute, persoana inculpatului, durata privării de libertate, rezultând incidenţa în continuare a dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Reţinând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat şi impun în continuare privarea inculpatului de libertate, măsura arestării preventive a fost menţinută, în baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., nefiind justificată aplicarea unei alte măsuri preventive restrictive de libertate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.C.I.

Recurentul inculpat G.C.I., invocând temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris (prin apărătorul desemnat din oficiu la data de 28 noiembrie 2013), reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare (pentru care s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.).

Totodată, invocându-se acelaşi temei de casare s-a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris (prin apărătorul ales la data de 26 februarie 2014) reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în noile limite de pedeapsă (de la 5 la 12 ani), modificate potrivit dispoziţiilor art. 81 din Legea nr. 187/2012, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. anterior.

Invocând temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., s-a susţinut, potrivit aceloraşi motive de recurs depuse în scris la dosar prin apărătorul ales, că s-a făcut o greşită aplicare a legii prin nereţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, dar şi a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

În consecinţă, s-a solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul formulat de inculpat ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte critică formulată de recurentul inculpat, vizând reindividualizarea pedepsei, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat G.C.I. a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la cea de-a doua critică formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că, deşi recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., susţinerile sale în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a legii prin nereţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, dar şi a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. vizează tot modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel încât această critică nu va putea fi analizată nici prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., potrivit celor mai sus menţionate.

Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.

Astfel inculpatul G.C.I. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, infracţiune care, potrivit noii reglementări este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte constată că în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpatului, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. (1969), ce nu se mai regăsesc în art. 75 din noul C. pen., şi aplicării art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special (de la 3 până la 10 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind de 4 ani închisoare).

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este Codul penal anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.C.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 25 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 februarie 2013 la 13 martie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 892/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 930/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Penal