ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 996/2014

Dosar nr. 4496/99/2013

Şedinţa publică din 20 martie 2014

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penala nr. 264 din 12 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul laşi, s-a dispus:

I. Condamnarea inculpatului P.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 6 din 7 decembrie 2012), pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi lit. g) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 6 din 7 decembrie 2012), pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), pedeapsa de 17 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. b), alin. (2²) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen şi art. 75 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), şi la pedeapsa de 24 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 10 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 24 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 10 ani.

În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.T. prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 2011 la Curţii de Apel Iaşi, şi s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin această sentinţă, de 334 de zile de închisoare, cu pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare, stabilindu-se ca inculpatul P.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în final, 25 de ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2012 la zi.

II. Condamnarea inculpatului P.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. b), alin. (2²) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), şi la pedeapsa de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 10 ani.

II. Condamnarea inculpatului P.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 21 1 alin. (1), alin. (2¹) lit. b), alin. (2²) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), şi la pedeapsa de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 10 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (comisă la data de 8 din 9 decembrie 2012), pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 10 ani.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1381, art. 1382, art. 1385 şi art. 1391 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.E. şi s-a dispus obligarea inculpatului P.T. la plata sumei de 150 RON către aceasta, cu titlul de despăgubiri civile (prejudiciu cauzat prin faptele comise la data de 6 din 7 decembrie 2012), iar a inculpaţilor P.T., P.C. şi P.A., în solidar, la plata sumei de 13.830 RON către aceeaşi parte civilă, cu titlul de despăgubiri civile (prejudiciu cauzat prin faptele comise la data de 8 din 9 decembrie 2012).

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă D.L.I.

În temeiul art. 163 alin. (5) C. proc. pen., a fost instituit sechestrul asigurător în vederea reparării pagubei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.T., până la concurenţa sumei de 14.180 RON, şi ale inculpaţilor P.C. şi P.A. până la concurenţa sumei de 13.830 RON.

S-a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008, iar, în temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Inculpaţii P.T., P.C. şi P.A. sunt fraţi şi locuiesc în satul C., judeţul Iaşi, împreună cu tatăl lor, P.I., şi alţi doi fraţi, fiind cunoscuţi în comunitate ca fiind consumatori cronici de alcool, cu comportament agresiv, fără ocupaţie şi cu preocupări infracţionale. Locuinţa lor este situată în apropierea locuinţei victimei M.C., în etate de 88 de ani şi care locuia singur, fiind vizitat des de fiica sa, M.E., şi sprijinit în activităţile cotidiene de vecinii săi, S.V. şi S.I.

1. În seara zilei de 6 din 7 decembrie 2012 (joi spre vineri), inculpatul P.T. şi numitul A.M. [faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen.] s-au întâlnit la barul denumit popular „X., unde au consumat împreună băuturi alcoolice timp de mai multe ore, până în jurul orei 20.00. împreună au adoptat apoi rezoluţia infracţională de a pătrunde fără drept în curtea locuinţei victimei M.C. şi în dependinţele acestei locuinţe în scopul sustragerii unor bunuri. După ce A.M. a luat din locuinţa sa doi saci goi, inculpatul P.T. şi numitul A.M. s-au deplasat la locuinţa victimei M.C., au pătruns în curte pe poarta asigurată cu un zăvor, pe care l-au deschis, au scos din balamale uşa unei anexe şi, pătrunzând în interior, au sustras din anexă, dintr-o cadă, 70 kg de porumb boabe, iar din beciul de sub anexă, corespondent cu aceasta, un bidon ce conţinea aproximativ 60 de litri de vin. Cei doi s-au deplasat apoi la locuinţa inculpatului P.T., unde au transferat vinul în sticle de plastic şi l-au împărţit. Bidonul sustras a rămas la locuinţa lui P.T., de unde a fost ridicat de organele de urmărire penală. Împreună cu martorul P.I., cei doi au consumat o cantitate de vin, după care au transport sacii cu cereale sustraşi la locuinţa lui A.M., de unde a doua zi, au fost vânduţi de tatăl acestuia din urmă martorului R.L. cu suma 70 RON. Constatând comiterea infracţiunii de furt, victima s-a adresat vecinilor S.I. şi S.V., cerându-le să cheme poliţia, să-l ajute să se mute în casă din bucătăria de vară în care dormea şi să-i transfere bunurile din anexe şi din beci în locuinţă. Vecinii nu au putut anunţa poliţia, întrucât nu aveau credit disponibil pe cartelele telefonice, astfel încât victima urma să se deplaseze la locuinţa unui văr cu aceeaşi rugăminte de a sesiza organele de poliţie. În ziua de 7 decembrie 2012, potrivit declaraţiei martorei S.V., aceasta împreună cu soţul său, i-au făcut curăţenie în locuinţă victimei, i-au reparat poarta anexei ce fusese scoasă din balamale de P.T. şi i-au transferat în locuinţă pe hol şi într-o cameră următoarele bunuri: 11 saci cu grăunţe de porumb, trei saci cu făină de grâu, doi saci cu tărâţe de grâu, şapte jumătăţi de saci cu fasole, patru butoaie de câte 60 de litri cu vin şi un butoi de 60 de litri cu varză murată. Din declaraţia aceleiaşi martore a rezultat că victima nu s-a mutat să doarmă în locuinţă.

Această situaţie de fapt a fost reţinută pe baza declaraţiilor inculpatului P.T., ale numitului A.M., ale martorilor P.I., P.I.C., S.V. şi A.M., precum şi a proceselor-verbale întocmite de organele de urmărire penală.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului P.T. care, în noaptea de 6 din 7 decembrie 2012, împreună cu numitul A.M., s-a deplasat la locuinţa victimei M.C. din satul C. şi a pătruns fără drept în curte pe poartă, prin îndepărtarea unui zăvor, şi, apoi, într-o anexă din care a sustras un butoi cu vin şi doi saci cu grăunţe de porumb, cauzând un prejudiciu de 150 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) C. pen., şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul a reţinut, totodată, şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunile fiind comise în intervalul cuprins între data liberării condiţionate a inculpatului din executarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 201 la Curţii de Apel Iaşi, şi împlinirea duratei acestei pedepse.

2. După comiterea acestor fapte, inculpatul P.T. a consumat băuturile alcoolice împreună cu familia sa, plănuind noi fapte prevăzute de legea penală în dauna victimei M.C., încurajat fiind de faptul că a observat că, în anexa în care a pătruns, au mai rămas cereale şi vin şi pentru că bănuia că victima, în etate şi singură, ar putea avea şi bani în locuinţă.

În seara zilei de 8 decembrie 2012, inculpaţii P.A. şi P.C. s-au întors la locuinţa familiei din satul C., după ce ziua o petrecuseră la locuinţa surorii lor, A.M.A., din localitatea H., împreună şi cu P.G. Împreună cu fraţii lor, inculpaţii P.T., P.A. şi P.C. au consumat băuturi alcoolice atât la locuinţă, cât şi la un bar din localitatea C. aparţinând martorului A.C. În jurul orei 20:50, inculpaţii şi fraţii lor, cu toţii porecliţi „R.”, au părăsit barul. Inculpatul P.T. le-a propus fraţilor săi, inculpaţii P.A. şi P.C., să sustragă bunuri din locuinţa victimei M.C. Inculpaţii s-au deplasat la locuinţa victimei parcurgând grădina lor, ajungând pe drumul public, din care au sărit gardul curţii victimei, îndreptându-se direct spre uşa locuinţei. Victima M.C. i-a auzit, a întrebat „Cine este?” şi a încercat să iasă în uşa bucătăriei, însă a fost surprins şi lovit cu pumnii de cei trei inculpaţi, până a căzut la pământ. A fost ridicat de haine şi târât de inculpatul P.T. în casă, timp în care acesta şi ceilalţi inculpaţi îi aplicau lovituri cu pumnul în zona feţei şi corpului. Inculpaţii P.T., P.A. şi P.C. au urcat victima pe pat, P.T. i-a acoperit gura cu mâna pentru ca victima să nu mai strige după ajutor, iar P.A. şi P.C. îi cereau să le dea banii, lovind în continuare pe M.C. cu pumnii peste cap şi corp. Întrucât victima refuza să le spună unde sunt banii, toţi cei trei inculpaţi au târât-o de pe pat pe podea unde au lovit-o cu picioarele, cu bocancii în zona feţei şi corpului în mod repetat, împreună, în ciuda rugăminţilor acesteia de a fi lăsată în pace şi de a nu fi omorâtă. După ce victima sângerândă şi-a pierdut cunoştinţa, cei trei au urcat-o din nou pe pat şi au acoperit-o cu plapuma, inclusiv peste faţă. Ulterior, toţi cei trei inculpaţi au căutat în locuinţă bunuri pe care să le poată sustrage. P.C. a sustras dintr-un dulap un pachet cu lumânări, o cană metalică şi un cuţit cu mâner negru din plastic, iar P.T. şi P.A. au căutat bani şi bunuri, inclusiv în pat şi prin lenjerie. Întrucât nu au găsit bunuri de valoare, cei trei inculpaţi s-au întors la patul în care zăcea victima M.C., iar P.C. a ameninţat-o pe aceasta cu cuţitul spunându-i că o taie dacă nu-i spune unde sunt banii. Victima i-a cerut să nu o omoare, iar inculpatul P.C. a vrut să o lovească cu cuţitul în zona gâtului, fiind oprit de inculpatul P.A., care i-a prins mâna. P.C. a aruncat din mână cuţitul, care a fost ridicat de inculpatul P.T. Acesta din urmă a forţat uşa de la hol, după care toţi inculpaţii au luat câte un sac cu grăunţe de porumb pe care l-au transportat la locuinţa lor. După circa 10 minute, cei trei inculpaţi s-au întors la locuinţa victimei M.C., de unde au mai luat fiecare câte un sac de grăunţe de porumb pe care l-au transportat la domiciliu. Ulterior, inculpaţii s-au întors pentru a treia orară la locuinţa lui M.C. luând un sac de grăunţe de porumb, un sac de făină de grâu şi o găleată de vin, recipientul fiind luat din timp de la propria lor locuinţă. În timp ce inculpatul P.T. trăgea vin din butoi în găleată, inculpaţii P.A. şi P.C. s-au deplasat la patul victimei, au ridicat plapuma, au constatat că aceasta era plină de sânge şi horcăia şi au lăsat-o în starea în care se afla, părăsind locuinţa cu bunurile sustrase. Inculpaţii au stabilit să înstrăineze bunurile sustrase la târgul din localitatea C., judeţul Vaslui, a doua zi dimineaţă. La ora 5 în ziua de 9 decembrie 2012, inculpaţii P.A. şi P.T. s-au deplasat la locuinţa lui M.I. căruia i-au cerut să-i însoţească la târg. După ce au mai înhămat un cal la căruţa cu un singur cal aparţinând martorului M.I., inculpaţii s-au deplasat la C., au vândut bunurile sustrase la târg obţinând 240 RON care au fost împărţiţi astfel: M.I. a primit 40 RON pentru transport, inculpatul P.A. 30 RON, P.I.C. 15 RON, iar restul de 155 RON au fost împărţiţi în mod egal între P.T. şi P.C.

În dimineaţa zilei de 9 decembrie 2012, în jurul orei 9:30, numita S.V., conform obiceiului zilnic, a trecut pe la locuinţa vecinului său M.C. pentru a vedea cum se simte acesta. Intrând în imobil, aceasta a observat urme de răvăşire a bunurilor, motiv pentru care a alertat pe vecinele sale A.M.A. şi P.P. Cele trei persoane au intrat în imobil şi văzând victima întinsă fără suflare pe pat, acoperită cu o plapumă, s-au speriat, ieşind din imobil şi anunţând organele de poliţie din localitate, care la aproximativ 10 minute s-au prezentat la locuinţa părţii vătămate M.C., conservând locul faptei, până la sosirea echipei operative din municipiul Iaşi. După efectuarea cercetării la faţa locului, în care s-a stabilit că între timp intervenise decesul părţii vătămate M.C., cadavrul acesteia a fost transportat la I.M.L. Iaşi.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind cadavrul victimei M.C., după efectuarea necropsiei, I.M.L. Iaşi comunicând următoarele concluzii preliminare: „Moartea numitului M.C. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale, bilateral, hemoragie subarahnoidiană, fractură coloană vertebrală toracică, ruptură renală stg, hematom retroperitoneal. Leziunile s-au produs prin lovire activă cu mijloace contondente. Între agresiune şi deces există legătură directă de cauzalitate. Decesul datează din data de 8 decembrie 2012”.

Ulterior, raportul de expertiză medico-legală (necropsie) din 18 ianuarie 2013 întocmit în cauză de către specialiştii din cadrul I.M.L. Iaşi, a concluzionat următoarele: „1. Moartea numitului M.C. a fost violentă. 2. Aceasta s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale, hemoragie subarahnoidiană, fractură coloană vertebrală toracică, ruptură renală, hematom retroperitonealin. 3. Topografia şi morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente. 4. Între agresiune şi deces există legătură de cauzalitate directă. 5. În momentul decesului sângele sus-numitului nu conţinea alcool etilic. 6. Sângele sus-numitului aparţine grupei sanguine BIII. 7. Decesul datează din data de 8 decembrie 2012”.

Tribunalul a reţinut că succesiunea evenimentelor din noaptea de 8 din 9 decembrie 2012, astfel cum a fost anterior descrisă, rezultă din declaraţiile inculpaţilor P.T., P.A. şi P.C., coroborate cu aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de urmărire penală, cu declaraţiile martorilor A.C., P.I., P.I.C., S.V. şi M.I., cu mijloacele materiale de probă ridicate, cu aspectele consemnate în documentele medico-legale întocmite în urma examinării cadavrului victimei şi în rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică a fiecărui inculpat.

Realizând o analiză amănunţită a materialului probator administrat în cauză şi care demonstrează vinovăţia inculpaţilor, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 8 din 9 decembrie 2012, la ora 22:00, în scopul sustragerii de bunuri, aceştia au intrat prin escaladare în curtea imobilului locuit de victima M.C., despre care ştiau că este singură şi în etate, apoi au pătruns în camerele imobilului, într-una dintre ele prin efracţie (spargerea uşii), au aplicat multiple lovituri victimei cu pumnii şi picioarele în zone vitale ale corpului, în vederea realizării rezoluţiei infracţionale iniţiale, conjugându-şi eforturile în executarea actelor agresive asupra victimei şi în realizarea actelor de însuşire pe nedrept a bunurilor, în aceleaşi împrejurări de timp şi de loc, fiecare asistând la actele agresive şi la cele de sustragere de bunuri comise de celălalt. În aceste condiţii, s-a apreciat că activitatea infracţională a inculpaţilor este specifică formei de participaţie penală perfectă prevăzută de art. 24 C. pen., aceştia având calitatea de coautori ai infracţiunilor de violare de domiciliu, omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Din examinarea concluziilor rapoartelor de expertiză medico-legală întocmite în conformitate cu dispoziţiile art. 117 C. proc. pen., Tribunalul a reţinut că inculpaţii P.T., P.A. şi P.C. au avut discernământ în momentul comiterii faptelor, putând să-şi controleze şi să-şi dirijeze acţiunile în conformitate cu propria voinţă, având totodată libertate deplină de conştiinţă şi de voinţă. De asemenea, cu privire la inculpatul P.T. s-a constatat că acesta prezintă tulburare de personalitate antisocială, manifestată prin nepăsare rece faţă de sentimentele celorlalţi, dispreţ faţă de norme, reguli şi convenţii sociale, toleranţă scăzută la frustrare, prag scăzut de control al tendinţelor agresive, incapacitate de a trăi sentimentul de vină şi de a învăţa din experienţe (raport din 7 februarie 2013). În ce-l priveşte pe P.C., acesta prezintă tulburare de personalitate de tip emoţional instabilă pe fond de deficienţă mintală uşoară, manifestată prin emotivitate ridicată, impulsivitate, dificultăţi de a respecta şi de a se adapta la constrângeri, accentuate prin consum de alcool şi care conduc în mod obişnuit la acte heteroagresive (raport din 21 februarie 2013). Referitor la inculpatul P.A., s-a reţinut că prezintă diagnostic de deficienţă mintală uşoară manifestată printr-un grad de sugestibilitate, putând fi folosit de persoane din anturajul său prin inducţie negativă (raport din 19 februarie 2013).

În drept, Tribunalul a apreciat că faptele inculpaţilor P.T., P.A. şi P.C. care, în noaptea de 8 din 9 decembrie 2012, împreună, prin escaladarea gardului curţii imobilului în care locuia victima M.C., au pătruns fără drept în curtea şi mai apoi şi în locuinţa victimei, căreia i-au aplicat numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele pentru a o determina să le dea bani şi determinând astfel aducerea sa în stare de inconştienţă şi apoi decesul acesteia, după care, prin efracţie, au sustras mai multe bunuri din locuinţa victimei, bunuri pe care şi le-au însuşit pe nedrept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹)lit. a) şi lit. c) C. pen., şi omor deosebit de grav, prevăzut de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar, în cazul inculpatului P.T., şi cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Referitor la infracţiunea de tâlhărie, dată fiind descrierea corectă a faptelor, prima instanţă a constatat că încadrarea juridică reţinută de procuror este probabil rezultatul unei erori materiale în ceea ce priveşte numerotarea agravantelor infracţiunii, acestea fiind în mod corect determinate de textele prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi lit. c) C. pen. relative la tâlhăria săvârşită în timpul nopţii, de două sau mai multe persoane împreună şi într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia. S-a mai arătat, totodată, că agravanta specială prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. privind tâlhăria comisă de două sau mai multe persoane împreună exclude reţinerea agravantei generale prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. referitoare la săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, nefiind permisă reţinerea a două agravante cu acelaşi conţinut. Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de tâlhărie reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. b), alin. (2²) lit. a) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi lit. c) C. pen., iar în privinţa inculpatului P.T. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În acest sens, s-a arătat că inculpatul a comis toate infracţiunile de care a fost acuzat în intervalul cuprins între data liberării condiţionate din executarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 201 la Curţii de Apel laşi, şi împlinirea duratei acestei pedepse.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reţinând că faptele acestora prezintă o maximă gravitate, atât abstractă, dar şi concretă, inculpaţii suprimând printr-un gest extrem viaţa unei persoane nevinovate pentru a obţine un beneficiu material. Sub acelaşi aspect, s-a mai reţinut că inculpaţii, consumatori obişnuiţi de alcool, persoane lipsite de repere morale sănătoase, au acţionat cu o violenţă deosebită asupra unei persoane în etate care nu le-a cauzat niciun rău, pe care o cunoşteau, agresând-o în mod repetat şi grav, gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor comise rezultând şi din mobilul ce a stat la baza acţiunilor lor, dorinţa de a procura băuturi alcoolice şi de a obţine bani pentru distracţii, şi scopul urmărit, obţinerea unor venituri, dar şi din împrejurările comiterii faptelor şi atitudinea inculpaţilor faţă de victimă, pe care au agresat-o în mai multe etape, inclusiv când aceasta cerea îndurare sau când era deja în agonie, şi pe care au părăsit-o în stare de inconştienţă, în locuinţă. S-a remarcat curajul infracţional deosebit al celor trei inculpaţi care, după ce au adus victima în stare de inconştienţă şi au realizat că au ucis-o, au efectuat trei drumuri de la locuinţa victimei la locuinţa lor, transportând bunurile acesteia, bunuri de dimensiuni mari, ignorând riscul de a fi surprinşi. Gravitatea urmărilor, constând în decesul unei persoane, şi caracterul ireversibil al acestora atribuie faptelor, în opinia judecătorului fondului, un pericol social extrem de ridicat, la care se adaugă şi atitudinea inculpaţilor după săvârşirea faptei.

A mai reţinut prima instanţă în procesul de individualizare a sancţiunilor penale, pe baza concluziilor rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite de I.M.L. Iaşi, că inculpaţii nu au manifestat sentimente de empatie faţă de victimă şi au minimalizat gravitatea gesturilor lor agresive, că după comiterea faptelor ei au avut o atitudine degajată, grăbindu-se să valorifice bunurile sustrase, iar, în ziua de 9 decembrie 2012, au consumat băuturi alcoolice sustrase din locuinţa victimei şi şi-au împărţit sumele rezultate din valorificarea bunurilor acesteia. S-a remarcat, totodată, violenţa deosebită a inculpaţilor, perseverenţa lor infracţională, potenţialul lor criminogen deosebit, insistenţa cu care au agresat victima în vârstă de 88 de ani pentru ca aceasta să le spună unde ţine banii pe care, în fapt, nu îi avea. Cu privire la inculpaţii P.A. şi P.C., instanţa a constatat că aceştia nu au antecedente penale, însă au mai comis fapte de furt calificat în timpul minorităţii, fapte pentru care le-au fost aplicate de procuror amenzi administrative în condiţiile art. 18¹ alin. (3) şi art. 91 lit. c) C. pen., nefiind, astfel, la primul contact cu legea penală.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.T., recidivist, Tribunalul a constatat că numeroasele pedepse cu închisoarea ce i-au fost aplicate anterior pentru acelaşi tip de infracţiuni, unele comise cu violenţă, nu şi-au atins scopul educativ, că inculpatul manifestă o perseverenţă infracţională deosebită deşi are numai 26 de ani, precum şi împrejurarea că, din anul 2005, când a devenit major, acesta s-a aflat aproape tot timpul în penitenciar (în intervalele 15 decembrie 2005-11 august 2010 şi 15 aprilie 2011-14 noiembrie 2012), iar faptele comise în prezenta cauză au fost săvârşite la mai puţin de o lună după eliberarea sa din închisoare.

Având în vedere toate aceste aspecte, cumulate cu atitudinea procesuală corectă a inculpaţilor pe parcursul procesului penal, prima instanţă s-a orientat mai întâi dintre pedepsele principale alternative prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor deosebit de grav asupra pedepsei închisorii, pe care a individualizat-o în limite legale spre maximul special, procedând astfel pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, apreciind că executarea acestor pedepse satisface exigenţele individualizării judiciare a pedepselor.

În ce priveşte infracţiunile de tâlhărie şi omor deosebit de grav, instanţa a reţinut că inculpaţii au avut contribuţii egale la comiterea faptelor, inculpatul P.T. urmând a primi pedepse mai mari raportat la împrejurarea că a avut iniţiativa comiterii infracţiunilor, la numărul mai mare al faptelor săvârşite şi la periculozitatea concretă dovedită de antecedentele sale penale. Totodată, s-a apreciat că în privinţa acestui inculpat se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an de închisoare, în condiţiile art. 34 lit. b) C. pen., avându-se în vedere multitudinea infracţiunilor comise şi gravitatea acestora, dar şi perseverenţa infracţională a inculpatului, care a săvârşit o multitudine de infracţiuni ce aduc atingere unor relaţii sociale diverse. De asemenea, judecătorul fondului a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 61 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.T. prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 2011 a Curţii de Apel Iaşi, faţă de gravitatea infracţiunilor comise şi multitudinea acestora.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul, pe baza probelor administrate în cauză, a constatat ca fiind întemeiată acţiunea civilă promovată de partea civilă M.E., motiv pentru care i-a obligat pe inculpaţi la plata despăgubirilor civile către aceasta. În privinţa părţii civile D.L.I., având în vedere că acesta nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a faptelor comise de inculpaţi, formulând pretenţii civile în numele mamei sale naturale, care nu i-a oferit, însă, o procură judiciară de reprezentare, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite în persoana inculpaţilor condiţiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de această parte civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpaţii P.C., P.A. şi P.T., criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, apreciate ca fiind excesiv de severe în raport cu circumstanţele lor personale, conduita procesuală manifestată şi împrejurările comiterii faptelor.

Prin decizia penală nr. 142 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.C., P.A. şi P.T., s-a menţinut starea de arest a acestora şi s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia durata arestării preventive de la 12 iunie 2013 la zi.

Totodată, au fost obligaţi inculpaţii apelanţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că instanţa fondului a dat eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, evaluând în mod unitar şi coroborat ansamblul probator administrat care evidenţiază cu îndestulare vinovăţia inculpaţilor P.C., P.A. şi P.T. în comiterea tuturor actelor ce caracterizează şi intră în conţinutul complexului infracţional reţinut în sarcina lor, cu distincţiile menţionate de prima instanţă în ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată de fiecare dintre inculpaţi.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului, necontestată, de altfel, de către inculpaţi, s-a constatat de către instanţa de prim control judiciar referitor la împrejurările şi modalitatea de comitere a faptelor, că, din materialul probator pe baza căruia Tribunalul şi-a fundamentat soluţia adaptată, rezultă cu prisosinţă corespondenţa dintre aceasta şi realitatea obiectivă. Totodată, raportat la ansamblul faptic reţinut, s-a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor, astfel cum a fost stabilită de către instanţă prin schimbarea încadrării juridice, este corespunzătoare circumstanţelor cauzei.

În consecinţă, Curtea a arătat că, în mod judicios, instanţa de fond a reţinut că activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţii P.C., P.A. şi P.T. întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, astfel cum acestea au fost încadrate în drept de prima instanţă, şi pentru care în mod corespunzător a fost angajată răspunderea lor penală. De altfel, în această privinţă, instanţa de apel a observat că inculpaţii au recunoscut în totalitate comiterea faptelor, astfel cum au fost ele reţinute prin actul de inculpare, solicitând chiar aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, cerere respinsă, în mod corespunzător, de către prima instanţă, întrucât infracţiunea cea mai gravă din cadrul pluralităţii reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, date fiind limitele de pedeapsă, este exclusă de la aplicabilitatea acestei proceduri. Concluzionând, Curtea, alăturat argumentelor deja expuse de prima instanţă şi pe care şi le-a însuşit, a constatat că vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor extrem de grave reţinute în sarcina fiecăruia a fost pe deplin dovedită, fiind înlăturată în mod indubitabil prezumţia de nevinovăţie ce opera în favoarea acestora.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de prim control judiciar a reţinut că judecătorul fondului a făcut o apreciere justă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de conţinutul concret al activităţii infracţionale reţinute în sarcina fiecăruia dintre aceştia şi de datele ce caracterizează persoana lor. Astfel, Curtea a observat amploarea infracţională deosebită desfăşurată de către inculpaţi, din multiple perspective, atât în cadrul activităţii infracţionale desfăşurate, care include în componenţa sa pluralitatea concursului de infracţiuni, consecutive acte materiale îndreptate împotriva mai multor valori ocrotite de legea penală, cât şi anterior prezentului conflict de drept penal, cu privire la inculpatul P.T. faţă de care s-au reţinut antecedente penale sub forma recidivei postcondamnatorii, cât şi cu privire la ceilalţi doi inculpaţi faţă de care, deşi nu s-a reţinut starea de recidivă, s-a ţinut seama de impactul avut în mai multe rânduri, în timpul minorităţii, cu legea penală, aspecte de natură să releve personalitatea fiecăruia dintre inculpaţi cu privire la valorile sociale lezate.

S-a apreciat că pedepsele cu închisoarea aplicate au fost corect dozate şi adaptate gravităţii faptelor comise, dându-se eficienţă, în mod legal, tuturor împrejurărilor de natură să califice sau să atenueze răspunderea penală, acestea din urmă neregăsindu-se în prezenta cauză, motiv pentru care Curtea a considerat că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate de către prima instanţă. În acest sens, având în vedere toate circumstanţele privitoare la faptele comise, modul de săvârşire, amploarea şi gravitatea consecinţelor generate de acestea, atrocitatea în comiterea lor, perseveranţa infracţională constantă, precum şi toate celelalte elemente de individualizare enumerate atât de prima instanţa, cât şi de instanţa de apel, Curtea a arătat că, în mod pe deplin justificat, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu numai că nu se regăsesc împrejurări de natură a fi calificate circumstanţe atenuante, în sensul că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei sub minimul special, ba, dimpotrivă, sunt suficiente elemente care să reclame aplicare unor pedepse într-un cuantum satisfăcător în considerarea realizării dezideratelor impuse de art. 52 C. pen.

Menţionând că reţinerea uneia sau alteia din împrejurările cu caracter atenuant urmează a fi apreciată de către instanţă drept circumstanţă atenuantă doar în măsură în care, raportat la persoana inculpatului şi la pericolul social concret al infracţiunii, relevă în speţa concretă un pericol redus fie al faptei, fie al făptuitorului, instanţa de prim control judiciar a arătat că, în cauză, nici persoana inculpaţilor nu demonstrează o periculozitate mai redusă, raportat atât la conduita avută atât anterior prezentei fapte, cât şi cu privire la aceasta, şi nici faptele care, prin urmările lor, prin modul şi mijloacele de săvârşire, deci prin conţinutul lor intrinsec şi extrinsec, relevă o periculozitate socială intensă, căreia i se poate adăuga un spor de pericol şi din frecvenţa categoriei de infracţiuni săvârşite, din amploarea şi răspândirea unei comportări într-o anumită sferă de activitate, făcând necesară, pentru reducerea frecvenţei, intervenţia promptă a legii penale.

S-a mai precizat, totodată, că periculozitatea deosebit de ridicată a inculpaţilor, relevată prin modul de comportare în societate şi prin atitudinea demonstrată de faptele comise, deosebit de grave şi de brutale prin maniera lor de săvârşire, este reliefată şi de concluziile rapoartelor de expertiză psihiatrică, care evidenţiază comportamentul deosebit de agresiv al inculpaţilor, dispreţul lor faţă de normele sociale, indiferenţa faţă de faptele comise şi de persoana victimei, aspecte confirmate şi de declaraţiile martorilor audiaţi care relevă comportamentul deosebit de agresiv al celor trei inculpaţi, vârsta acestora şi celelalte aspecte de ordin personal invocate în motivele de apel neputând fi reţinute, prin ele însele, ca elemente care să conducă la diminuarea răspunderii penale. Condiţiile concrete în care au fost comise faptele, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al acestora, natura relaţiilor sociale ce au fost încălcate, persoana fiecărui inculpat, reţinându-se că sunt cunoscuţi şi cu antecedente penale, atrocitatea de care au dat dovadă în comiterea faptelor, detaşarea manifestată în comportamentul adoptat după comiterea faptelor, pedepsele alternative cu care sunt sancţionate acestea, respectiv detenţiunea pe viaţă şi pedeapsa închisorii, justifică, în opinia instanţei de apel, aprecierea că în opţiunea sa pentru pedeapsa închisorii în cuantumul stabilit, judecătorul fondului a avut în vedere forma extrem de restrânsă a circumstanţelor de natură să atenueze răspunderea penală a inculpaţilor, justificând astfel, cu îndestulare, cuantumul de pedeapsă stabilit pentru fiecare dintre inculpaţi şi diferenţiat în raport cu istoricul lor infracţional.

Concluzionând, faţă de argumentele de fapt şi de drept expuse, care se adaugă celor prezentate de prima instanţă, Curtea a constatat că, în raport de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, de comportamentul inculpaţilor înainte şi după săvârşirea faptelor, dar şi de conţinutul concret al infracţiunilor comise, de consecinţele produse, de atitudinea inculpaţilor faţă de conduita în societate, de perseverenţa în încălcarea şi lezarea valorilor sociale ocrotite de legea penală, de ignoranţa faţă de un comportament conform, instanţa a aplicat fiecăruia dintre aceştia o pedeapsă dozată corespunzător. Astfel, Curtea a apreciat că, în cauză, nu a fost identificat niciun element circumstanţial de natură să conducă la atenuarea răspunderii penale a inculpaţilor, cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate, motiv pentru care s-a considerat că cererea lor în acest sens nu poate fi primită, nefiind temeiuri care să justifice modificarea pedepselor aplicate. Mai mult, aşa cum s-a constatat şi prin rapoartele de expertiză psihiatrică, instanţa de apel nu a perceput din partea inculpaţilor, prin atitudinea manifestată în faţa instanţei de apel, nicio urmă de regret, ci preocupare doar pentru cuantumul pedepselor, o indolenţă totală faţă de infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, lipsa oricăror sentimente de empatie faţă de victimă şi minimalizarea gravităţii gesturilor lor agresive. S-a remarcat, totodată, aşa cum a reliefat în mod convingător şi prima instanţă, violenţa deosebită a inculpaţilor, perseverenţa lor infracţională, potenţialul lor criminogen deosebit, insistenţa, violenţa şi brutalitatea cu care au agresat victima în vârstă de 88 de ani pentru ca aceasta să le spună unde ţine banii pe care, în fapt, nu îi avea.

În ceea ce priveşte sporul de pedeapsă aplicat inculpatului P.T., Curtea a constatat că, în mod just, s-a considerat de către instanţa de fond că pedeapsa cea mai grea aplicată acestuia, ca urmare a multiplelor forme de pluralitate infracţională reţinute, respectiv concursul de infracţiuni şi recidiva postcondamnatorie, nu este îndestulătoare, procedându-se la agravarea tratamentului penal. În opinia instanţei de prim control judiciar, sporul de pedeapsă aplicat de judecătorul fondului apare cu atât mai mult ca fiind justificat cu cât în sarcina acestui inculpat s-au reţinut un număr mai mare de infracţiuni, faţă de ceilalţi doi inculpaţi, precum şi ca urmare a reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, care a condus la aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen. privind revocarea beneficiului liberării condiţionate. S-a apreciat, totodată, în privinţa sporului de pedeapsă aplicat inculpatului P.T., că acesta a fost bine cuantificat de către prima instanţă, raportat atât la gravitatea, numărul şi natura faptelor ce formează pluralitatea infracţională, cât şi la toate celelalte elemente anterior menţionate şi analizate ce ţin de persoana apelantului.

În concluzie, s-a apreciat de către Curtea de apel că reducerea pedepselor stabilite de prima instanţă ar echivala cu desconsiderarea dreptului suprem al fiinţei umane, dreptul la viaţă, drept pe care inculpaţii, deosebit de faptul că l-au ignorat cu uşurinţă, l-au încălcat prin manifestări de o cruzime inimaginabilă, care rezultă cu îndestulare din modul, din maniera bestială în care aceştia au suprimat viaţa victimei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii P.T., P.C. şi P.A. invocând dispoziţiile art. 5 C. pen. şi solicitând, în esenţă, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, reducerea pedepselor în cadrul noilor limite prevăzute de textele de incriminare.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii P.T. şi P.C., aceştia, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968), au criticat hotărârile pronunţate în cauză şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate ca fiind prea aspre în raport cu împrejurările comiterii faptelor şi circumstanţele lor personale.

Deşi în memoriul scris cuprinzând motivele de recurs, inculpaţii P.T. şi P.C. au invocat şi cazul de casare reglementat de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.(1968), solicitând achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (1968), cu ocazia cuvântului la dezbateri, recurenţii, asistaţi fiind de un apărător din oficiu, au învederat instanţei că nu mai înţeleg să susţină criticile circumscrise motivului de recurs menţionat, situaţie în care acestea nu vor mai forma obiectul analizei instanţei de ultim control judiciar.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii P.T., P.C. şi P.A. ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹- art. 385¹⁰ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Referitor la criticile de netemeinicie formulate de inculpaţii P.T. şi P.C. cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite de prima instanţă şi menţinute prin decizia penală atacată, Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanţei de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanţial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de cei doi inculpaţi doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate de instanţele inferioare, considerate prea mari în raport cu împrejurările comiterii faptelor şi circumstanţele lor personale, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, şi nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968), atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.

3. Raportat la celelalte solicitări ale recurenţilor P.T., P.C. şi P.A., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 12 septembrie 2013, şi până la data soluţionării recursurilor promovate de inculpaţi, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (furt calificat, violare de domiciliu, tâlhărie şi omor deosebit de grav) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009).

În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, ceea ce presupune, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor, o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi în cazul fiecăreia dintre infracţiunile deduse judecăţii, fără luarea în considerare a regimului sancţionator al concursului de infracţiuni (în privinţa căruia sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012).

Astfel, inculpaţii P.T., P.C. şi P.A. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi lit. c) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani, şi a infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, în cazul inculpatului P.T. reţinându-se două infracţiuni de violare de domiciliu, precum şi o infracţiune de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi lit. g) C. pen. (1969), şi făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) referitoare la recidiva postcondamnatorie.

În noua reglementare, o parte dintre formele agravate ale tâlhăriei ce au fost reţinute în încadrarea juridică (săvârşirea faptei în timpul nopţii şi într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia) se regăsesc în dispoziţiile art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen., iar un alt element circumstanţial de agravare (săvârşirea faptei de trei persoane împreună) este prevăzut ca şi circumstanţă agravantă legală în art. 77 lit. a) C. pen., însă, în plus, prin modul de redactare a textului de la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., a fost stabilită absorbţia infracţiunii de violare de domiciliu în forma calificată a tâlhăriei, nemaiexistând un concurs de infracţiuni, aşa cum a fost interpretat C. pen. anterior în această privinţă (decizia nr. 31/2007 pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite), ci o infracţiune unică, complexă, de tâlhărie. Ca urmare, raportat la această împrejurare, precum şi la faptul că regimul sancţionator stabilit pentru tâlhăria calificată în noul C. pen. este mult atenuat, fiind prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (putându-se adăuga un spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.), rezultă că, din perspectiva celor două infracţiuni menţionate cu privire la care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este C. pen. în vigoare, care încadrează ansamblul faptic reţinut în sarcina lor într-o singură infracţiune şi prevede limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea penală anterioară.

Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune de violare de domiciliu şi infracţiunea de furt calificat reţinute în sarcina inculpatului P.T. (comise la data de 6 din 7 decembrie 2012), întrucât, în noua reglementare, prima infracţiune se regăseşte în varianta agravată prevăzută de art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., furtul săvârşit prin violare de domiciliu devenind, astfel, o infracţiune complexă, care absoarbe în conţinutul său infracţiunea de violare de domiciliu (art. 224 C. pen.). În plus, se observă că, dintre cele două forme agravate ale furtului ce au fost reţinute în încadrarea juridică a faptei, numai una se mai regăseşte în cuprinsul art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen. (săvârşirea faptei în timpul nopţii), iar cealaltă (săvârşirea faptei de două persoane împreună) nu mai are corespondent în noile dispoziţii, neputând fi circumscrisă nici prevederilor art. 77 lit. a) C. pen., astfel încât, prin eliminarea acestei variante agravate, C. pen. în vigoare apare ca fiind mai favorabil inculpatului. În acelaşi sens pledează şi tratamentul sancţionator stabilit de noua reglementare [art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen.] pentru forma calificată a furtului, pedeapsa pentru această infracţiune stabilită de C. pen. în vigoare (închisoarea de la 2 la 7 ani) fiind mult atenuată faţă de cea prevăzută de legea penală anterioară (închisoarea de la 3 la 15 ani).

În acest context, în care se impune reîncadrarea juridică a faptelor de care este acuzat inculpatul P.T. în infracţiunile prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textele incriminatoare, se constată că, deşi tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma recidivei postcondamnatorii, prevăzută de art. 41 C. pen., este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul aritmetic [art. 43 şi art. 104 alin. (2) C. pen.], spre deosebire de reglementarea anterioară, care consacra prin art. 39 şi art. 61 sistemul cumului juridic cu spor facultativ şi variabil, prin aplicarea, în ansamblul dispoziţiilor sale, a noului C. pen. în ceea ce priveşte cele două infracţiuni menţionate se va ajunge la pedepse mai reduse decât cele stabilite în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce, în concret, la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat.

Referitor la inculpaţii P.C. şi P.A., cu toate că, şi în privinţa lor, a fost reţinută în dispozitivul sentinţei pronunţată de Tribunal starea de recidivă postcondamnatorie, se constată că este vorba de o simplă eroare materială, neobservată de prima instanţă şi nici de Curtea de apel, iar nu de o greşeală de judecată, atâta timp cât judecătorul fondului nu a valorificat-o prin aplicarea tratamentului penal prevăzut de lege, iar în considerente a menţionat în mod expres că aceştia nu au antecedente penale, fiind doar sancţionaţi administrativ, motiv pentru care, având în vedere că hotărârile pronunţate de instanţele inferioare vor fi casate, iar cauza rejudecată din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., se va proceda la reformarea acestora şi sub aspectul menţionat, urmând a nu mai fi reţinute, respectiv a fi înlăturate prevederile referitoare la recidiva postcondamnatorie în privinţa celor doi recurenţi.

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav pentru care inculpaţii P.T., P.C. şi P.A. au mai fost trimişi în judecată şi condamnaţi, se constată că aceasta a fost încadrată în drept de instanţele de fond în dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), fiind pedepsită cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi [putându-se adăuga un spor de până la 5 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 75 lit. a) C. pen.]. În noua reglementare, faptele comise de inculpaţi îşi găsesc corespondent în dispoziţiile art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., care incriminează infracţiunea de omor calificat, fiind sancţionată, de asemenea, cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cea a închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi [putându-se adăuga un spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.]. Ca urmare, dată fiind corespondenţa de conţinut, inclusiv sub aspectul regimului sancţionator, dintre vechea şi noua reglementare a infracţiunii de omor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, precum şi împrejurarea că, în cauză, nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor referitoare la efectul circumstanţelor agravante, Înalta Curte apreciază că nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile în privinţa inculpaţilor P.C. şi P.A. Raportat la inculpatul P.T., având în vedere tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii care, aşa cum s-a arătat anterior, este mai aspru potrivit noului C. pen., se apreciază că, dintre cele două legi penale succesive, cea care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru acesta în ceea ce priveşte infracţiunea de omor este C. pen. anterior.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, precum şi prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., din a căror interpretare rezultă, pe de o parte, că sunt incidente doar în situaţia pluralităţii sub forma concursului de infracţiuni (singura formă care permite judecarea concomitentă a infracţiunilor din cadrul pluralităţii şi aprecierea pentru fiecare infracţiune a legii penale mai favorabile), iar, pe de altă parte, că, în situaţia în care toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, cum este cazul în speţă, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se aplică potrivit acesteia, indiferent dacă pedepsele au fost stabilite conform C. pen. anterior sau celui în vigoare, considerat mai favorabil (interpretare per a contrario), fiind, astfel, consacrată, pe cale legislativă, o situaţie de excepţie în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legi penale succesive, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursurile declarate de inculpaţii P.T., P.C. şi P.A., numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., şi va casa, în parte, atât decizia pronunţată de Curtea de apel, cât şi hotărârea instanţei de fond.

Procedând la rejudecarea cauzei cu privire la inculpatul P.T., instanţa de recurs va descontopi pedeapsa rezultantă de 25 de ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată acestuia în pedepsele componente, sporurile de pedeapsă de 1 an închisoare, respectiv 6 luni închisoare şi restul de 334 de zile închisoare, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi lit. g) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi lit. c) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), şi art. 192 alin. (2) C. pen. (1969) (două fapte) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, va dispune condamnarea inculpatului P.T. la 4 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., va adaugă la pedeapsa de 4 ani închisoare restul neexecutat de 334 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 2011 a Curţii de Apel Iaşi, inculpatul urmând să execute 4 ani, 11 luni şi 4 zile închisoare.

În mod similar, având în vedere noile limite prevăzute de lege şi criteriile ce au stat la baza individualizării pedepsei de către Tribunal şi instanţa de apel, Înalta Curte, în baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen., îl va condamna pe acelaşi inculpat la 8 ani închisoare, pedeapsă la care, potrivit art. 43 alin. (1) C. pen., va adaugă restul neexecutat de 334 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, inculpatul urmând să execute 8 ani, 11 luni şi 4 zile închisoare.

În baza art. 61 C. pen. (1969), va contopi restul neexecutat de 334 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni cu pedeapsa de 24 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată inculpatului P.T. prin sentinţa atacată pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 37 lit. a) C. pen. (1969), inculpatul urmând să execute 24 ani închisoare, la care va adaugă sporul de 6 luni închisoare, stabilit prin aceeaşi hotărâre şi care, potrivit noilor cazuri de casare prevăzute de art. 385 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost amendate prin Legea nr. 2/2013, nu mai poate fi cenzurat de către instanţa de recurs, în final inculpatul având de executat 24 de ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), instanţa va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 24 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), la care va adăuga sporul de 1 an închisoare stabilit de judecătorul fondului, confirmat în apel şi care, aşa cum s-a arătat, nu mai poate fi înlăturat sau redus în calea de atac a recursului, astfel că, în final, se va dispune ca inculpatul P.T. să execute pedeapsa de 25 de ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Se va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În ceea îi priveşte pe inculpaţii P.C. şi P.A., Înalta Curte, în rejudecare, va dispune, de asemenea, descontopirea pedepselor rezultante de câte 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicate acestora în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Totodată, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. a) şi lit. c) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia îi va condamna pe inculpaţii P.C. şi P.A. la câte 7 ani închisoare, adaptând, astfel, pedepsele în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs.

Vor fi înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. (1969) din încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), se va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta decizie fiecărui inculpat cu pedeapsa de câte 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), dispunându-se ca inculpaţii P.C. şi P.A. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea de câte 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Se va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii P.C., P.A. şi P.T. împotriva deciziei penale nr. 142 din 12 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 264 din 12 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi rejudecând:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului P.T. în pedepsele componente, sporurile de pedeapsă de 1 an închisoare, respectiv 6 luni închisoare şi restul de 334 de zile închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi lit. g) C. pen. (1969), cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969), art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi lit. c) C. pen. (1969) cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (2) C. pen. (1969) (două fapte) cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul P.T. la 4 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen. adaugă la pedeapsa de 4 ani închisoare, restul neexecutat de 334 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 2011 a Curţii de Apel Iaşi, inculpatul urmând să execute 4 ani, 11 luni şi 4 zile închisoare.

În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la 8 ani închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) C. pen. adaugă la pedeapsa de 8 ani închisoare, restul neexecutat de 334 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 2011 a Curţii de Apel Iaşi, inculpatul urmând să execute 8 ani, 11 luni şi 4 zile închisoare.

În baza art. 61 C. pen. (1969) contopeşte restul neexecutat de 334 de zile din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 90 din 22 iunie 2011 a Judecătoriei Răducăneni, definitivă prin decizia penală nr. 842 din 2 august 2011 a Curţii de Apel Iaşi cu pedeapsa de 24 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), aplicată prin sentinţa atacată pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 37 lit. a) C. pen. (1969), inculpatul urmând să execute 24 ani închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, stabilit prin aceeşiaşi hotărâre, în final având de executat 24 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 24 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, astfel că, în final, inculpatul P.T. va executa pedeapsa de 25 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

2. Descontopeşte pedeapsele rezultante de câte 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicate inculpaţilor P.C. şi P.A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a) şi lit. c) C. pen. (1969) cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 192 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) şi lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpaţii P.C. şi P.A. la câte 7 ani închisoare.

Înlătură dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. (1969) din încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969), contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta fiecărui inculpat cu pedeapsa de câte 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), cu referire la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), urmând ca inculpaţii P.C. şi P.A. să execute pedeapsa cea mai grea de câte 23 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969).

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 decembrie 2012 la 20 martie 2014.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi P.C., P.A. şi P.T., în sumă de câte 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 850/2014. Penal. Verificare măsuri preventive...		ICCJ. Decizia nr. 993/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Penal