ICCJ. Decizia nr. 988/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 988/2014
Dosar nr. 4909/1/2013
Şedinţa publică din data de 19 martie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 2679 din data de 11 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3752/192/2010 s-au respins ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu şi de inculpata T.M. împotriva deciziei penale nr. 296/A din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală.
Au fost obligate recurenta parte civilă şi recurenta intimată inculpată la cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii, la data de 8 octombrie 2013 a formulat contestaţie în anulare condamnata T.M.
A criticat faptul că procedura de citare la termenul din data de 11 septembrie 2013 când a fost soluţionată cauza în recurs nu a fost îndeplinită conform legii precum şi faptul că a fost în imposibilitate medicală de a se prezenta şi de a anunţa instanţa despre această imposibilitate. Totodată, a criticat faptul că martorul T.S. nu a fost audiat fiind persoana care are cunoştinţă despre împrejurări esenţiale referitoare la faptele deduse judecăţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 386 lit. a), lit. b) şi lit. e) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea condamnată T.M., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-alin. (11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-lit. c) şi e poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestaţia în anulare invocându-se dispoziţiile art. 386 lit. a) şi lit. b) C. proc. pen.
Se reţine că hotărârea contestată a fost pronunţată la data de 11 septembrie 2013, iar calea de atac a contestaţiei în anulare a fost exercitată la data de 8 octombrie 2013.
Cu privire la criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatoare, circumscrise art. 386 lit. a), lit. b) şi lit. e) C. proc. pen., se constată că în legătură cu acestea nu au fost identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.
Se constată că la termenul din data de 11 septembrie 2013 când a fost soluţionată cauza în calea de atac a recursului inculpata T.M. a fost prezentă şi asistată de doi apărători aleşi, luându-i-se şi ultimul cuvânt al acesteia. Totodată, se constată că atât inculpata T.M. cât şi martorul T.S. au fost audiaţi de către instanţa de fond.
Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestaţiei depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 2679 din data de 11 septembie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3752/192/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.M. împotriva deciziei penale nr. 2679 din 11 septembie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3752/192/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 993/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 956/2014. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
