ICCJ. Decizia nr. 956/2014. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 956/2014
Dosar nr. 5612/121/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 28 februarie 2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 5612/121/2010, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
În baza dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile M.C. prin reprezentant S.C. de Avocaţi M.G. şi M.P., A.S.I. prin reprezentant S.C. de Avocaţi M.G. şi M.P., A.I. prin reprezentant S.C. de Avocaţi M.G. şi M.P.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de expert N.M. şi de consilier expert M.E. privind scutirea de plata amenzilor în cuantum de câte 500 lei aplicate prin încheierea de şedinţă din 01 noiembrie 2011.
Conform art. 189 C. proc. pen. şi art. 190 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus ca diferenţa de onorariu pentru efectuarea expertizei, în sumă de 1.250 lei să fie avansată către expert N.M. din fondurile Ministerului Justiţiei.
Conform art. 189 C. proc. pen. şi art. 190 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 218,97 lei reprezentând cheltuieli de transport să fie plătită martorului C.V.M.A. din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 373/P/2008 din 02 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului E.H. pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.B.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată şi neînceperea urmăririi penale faţă de M.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
SC B.C.I. SRL Ilfov a fost înregistrată la registrul comerţului sub nr. J23/1628 din 2006 august 14, cu sediul social în oraşul Popeşti Leordeni,. Av. T.B., (Biroul A), jud. Ilfov, având ca obiect principal de activitate „construcţii de clădiri şi lucrări de geniu” şi a fost reprezentată legal de inculpatul E.H., în calitate de administrator, până la data de 30 ianuarie 2009, când acesta a părăsit teritoriul României. Societatea menţionată are pe lângă sediul social şi trei puncte de lucru, în Bucureşti, Galaţi şi Constanţa.
La data de 29 iulie 2008, S.C. de Avocaţi M.G. & M.P. - în calitate de reprezentant al părţilor vătămate M.C., A.S.I., A.I. - a sesizat I.P.J. Galaţi - S.I.F. şi a solicitat efectuarea unui control la punctul de lucru al SC B.C.I. S.R.L. situat în Galaţi, cu privire la legalitatea instalării şi utilizării programelor de calculator.
Aceeaşi solicitare a fost formulată şi către D.G.P. mun. Bucureşti şi către I.P.J. - S.I.F. Constanţa.
În urma desfăşurării activităţilor de control, la data de 06 august 2008, s-au constatat următoarele:
1. Punctul de lucru din Galaţi este constituit din mai multe containere modulare amplasate pe un teren, reprezentând de fapt un şantier care deserveşte construcţia unui complex comercial. O parte din containere folosesc ca dormitoare, iar un număr de 6 sunt amenajate ca birouri.
La faţa locului au fost identificate un număr de 10 sisteme de calcul în stare de funcţionare şi utilizare, pentru care au fost identificate documente de achiziţie.
În urma accesării programelor informatice din fiecare sistem de calcul au fost identificate mai multe programe de calculator aparţinând titularilor de drepturi, M.C., A.S.I., A.I. şi pentru care nu au putut fi prezentate licenţe de utilizare, reprezentanţii punctului de lucru afirmând că documentele pot fi la sediul societăţii.
Au fost efectuate capturi de ecran ce au fost predate organelor de poliţie care le-au transmis reprezentantului legal al titularilor de drepturi/părţi vătămate împreună cu facturile fiscale puse la dispoziţie de societatea verificată.
Prin adresa din 14 noiembrie 2008, reprezentantul părţilor vătămate a comunicat faptul că o parte din programele de aplicaţii au fost instalate pe sistemele de calcul fără a deţine licenţe, motiv pentru care se constituie parte civilă în cauză după cum urmează:
1. Partea vătămată M.C., cu suma de 10.001,9 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a instalării fără licenţă pe sistemele de calcul a programelor de aplicaţii:
- O.E. 2007 - 10 copii;
- O.P.P. 2007 - 2 copii;
- R.N. - 2 copii.
2. Partea vătămată A.S.I., cu suma de 609 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a instalării fără licenţă pe sistemele de calcul a programului de aplicaţii „A.A.P. 6,0” - o copie.
3. Partea vătămată A.I., cu suma de 38.800 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a instalării fără licenţă pe sistemele de calcul a programelor de aplicaţii:
- A.C.A.D. 2007 - o copie;
- A.C.A.D. 2008 - 7 copii.
Martorul N.V. - administratorul de şantier - a precizat, cu ocazia efectuării controlului că, toate cele 10 sisteme de calcul au fost aduse la punctul de lucru având sistemul de operare şi programele de aplicaţii instalate, configurarea acestora fiind efectuată la sediul societăţii. De asemenea, martorul a precizat că toate calculatoarele erau parolate, orice intervenţie în configurarea lor fiind efectuată de către administratorul de reţea, învinuitul M.B.F. În aceste condiţii, utilizatorii sistemelor de calcul de la punctul de lucru nu puteau instala/şterge programele. Aceeaşi situaţie de fapt a fost confirmată şi de martora L.E., secretar la punctul de lucru susmenționat.
2. La data de 11 septembrie 2008, organele de poliţie din cadrul D.G.P.M. Bucureşti - S.I.F. au dat curs celor solicitate de S.C. de Avocaţi M.G. & M.P. - în calitate de reprezentant al părţilor vătămate -, ocazie cu care au identificat la punctul de lucru din Bucureşti al SC B.C.I. SRL un număr de 10 sisteme de calcul având instalate diferite variante ale sistemului de operare „Windows” şi ale programelor de aplicaţii „O.” şi „A.”, au transmis S.C. de Avocaţi M.G. & M.P. rezultatul controlului şi au solicitat recalcularea prejudiciului, înaintând toate facturile fiscale puse la dispoziţie, cu ocazia controlului.
Prin adresa din 10 septembrie 2009, reprezentantul părţii vătămate a precizat că părţile vătămate M.C., şi A.I. îşi menţin pretenţiile civile exprimate în adresa din 14 noiembrie 2008, însă partea vătămată A.S.I. se constituie parte civilă cu încă 559 euro deoarece, la punctul de lucru din Bucureşti, programul „A.A. 7,0 Pro”, identificat pe unul din sistemele de calcul, a fost instalat în mod neautorizat.
3. La data de 08 septembrie 2008, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Constanţa S.I.F., în baza autorizaţiei de percheziţie informatică din 03 septembrie 2008 eliberată de Tribunalul Constanţa, s-au deplasat la punctul de lucru al SC B.C.I. SRL, situat în Constanţa, ocazie cu care au identificat 9 sisteme de calcul pe care se aflau instalate fără licenţă următoarele programe:
a - O.E. 2007 - 8 copii;
b - O.P.P. 2007 - 1 copie;
c - O.V.P. 2007 - o copie;
d - V.S.N. 2003 - o copie;
e - A.E. - o cpie;
f - A.P.C.S. 3 - copie;
g - A.C.A.D. 2008 - o copie.
Prin adresa din 11 noiembrie 2008, reprezentantul titularilor de drepturi de autor/părţi vătămate, a precizat că se constituie părţi civile în cauză după cum urmează:
1. Partea vătămată M.C., cu suma de 7.848,5 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a instalării fără licenţă pe sistemele de calcul a programelor de aplicaţii enumerate la pct. a - e;
2. Partea vătămată A.S.I., cu suma de 689 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a instalării fără licenţă pe sistemele de calcul a programului de aplicaţii menţionat la pct. f;
3. Partea vătămată A.I., cu suma de 4.475 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a instalării fără licenţă pe sistemele de calcul a programului de aplicaţii menţionat la punctul g.
În cauză au fost audiaţi lucrătorii punctului de lucru, aceştia precizând că sistemele de calcul au fost aduse la punctul de lucru având programele instalate. Toate calculatoarele erau parolate, orice intervenţie în configurarea lor fiind efectuată de către administratorul de reţea, învinuitul M.B.F. sau de către martorul M.S., un colaborator al firmei.
În aceste condiţii, utilizatorii sistemelor de calcul de la punctul de lucru nu puteau instala sau şterge programe.
În urma analizării rezultatelor activităţii de control efectuată de către lucrătorii de poliţie, coroborat cu declaraţiile inculpatului E.H., ale învinuitului M.B.F., ale martorului M.S. şi ale angajaţilor punctelor de lucru ale societăţii, audiaţi în calitate de martori, s-a apreciat că vinovăţia în săvârşirea infracţiunii ce formează obiectul prezentei cauze aparţine în totalitate inculpatului E.H., în calitate de administrator, pentru următoarele considerente:
În perioada 07 mai 2007-25 iunie 2008, asistenţa tehnică a sistemelor de calcul a tuturor punctelor de lucru ale societăţii a fost asigurată de către învinuitul M.B.F., care a lucrat în baza unui contract individual de muncă, în calitate de inginer de sistem în informatică. Acesta a precizat că a instalat programele de aplicaţii conform atribuţiilor sale de serviciu, aducând la cunoştinţa conducerii societăţii faptul că pentru a funcţiona în legalitate, firma trebuie să deţină şi licenţe pentru instalarea programelor respective ; acest aspect este cunoscut şi confirmat şi de către martorul M.S.
Cu privire la martorul M.S., acesta a lucrat în baza unui contract de muncă în perioada 03 octombrie 2005-11 iunie 2008, în calitate de administrator reţea de calculatoare, în cadrul SC B.A.A. SRL. Nu i-a fost întocmită o fişă a postului şi nu există date privind activităţile desfăşurate de acesta în cadrul SC B.C.I. SRL.
Martorul M.S. îl cunoştea pe învinuitul M.B.F. şi uneori, asigura împreună cu acesta suportul tehnic la SC B.C.I. SRL Ulterior instalării programelor, a aflat că societatea nu deţine licenţe pentru programele instalate, a adus la cunoştinţa inculpatului E.H. acest fapt, dar demersurile sale au rămas fără rezultat.
În urma discuţiilor contradictorii legate de acest aspect, la data de 24 iunie 2008, învinuitul M.B.F. şi-a dat demisia din funcţia de inginer I.T. în cadrul SC B.C.I. SRL, iar la data de 07 iulie 2007 a fost întocmită decizia de încetare a raporturilor de muncă ale acestuia.
De asemenea, martorul M.S. a demisionat din funcţia de administrator de reţea în cadrul SC B.A.A. SRL Ilfov, la data de 11 iunie 2008 după ce, în prealabil, la data de 04 iunie 2008 a trimis prin e-mail o sesizare la S.C. de Avocaţi M.G. & M.P. prin care denunţa faptul că societatea administrată de inculpat utilizează la punctele de lucru programe software pirat.
În urma acestui denunţ, reprezentantul părţii vătămate a formulat sesizări către I.P.J. Galaţi, I.P.J. Constanţa şi I.G.P.R. Constanţa, sesizările concretizându-se în actele de control efectuate şi prezentate în cuprinsul rechizitoriului.
Faţă de această situaţie, s-a apreciat că învinuitul M.B.F. nu a acţionat cu intenţia de a eluda legea, ci de a aduce la îndeplinire ordinele conducerii societăţii.
În privinţa martorului M.S., s-a apreciat că acesta este exonerat de răspundere penală întrucât a denunţat comiterea faptei mai înainte de începerea urmăririi penale.
S-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului E.H. care, în calitate de administrator al SC B.C.I. SRL a utilizat în mod neautorizat mai multe programe informatice pe calculatoarele societăţii, fără consimţământul titularilor de drepturi de autor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată.
Analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză există, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată, dar că nu a fost săvârşită de inculpatul E.H.
Infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată, se realizează sub aspectul laturii obiective, prin acţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul E.H., administratorul SC B.C.I. SRL Ilfov, ar fi executat vreuna dintre acţiunile care realizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată.
Astfel, audiat fiind, în faza de urmărire penală, inculpatul a negat săvârşirea faptei, arătând că la momentul achiziţionării sistemelor de calcul a primit factură fiscală, având convingerea că au fost plătite şi licenţele necesare utilizării programelor. Precizează inculpatul că nu a cunoscut faptul că sistemele de calcul aparţinând societăţii nu deţin licenţe pentru toate programele utilizate, nu a verificat calculatoarele angajaţilor, nu cunoaşte cine a instalat programele fără licenţă, pentru aceste activităţi angajând personal I.T.
Audiaţi fiind, martorii N.V., L.E., V.D.I., M.R.O., N.M.D., P.F.C., V.M.N., A.R., R.S.C., V.A. - angajaţi ai punctelor de lucru ale societăţii şi utilizatori ai sistemelor de calcul - au arătat că sistemele de calcul au fost aduse la punctele de lucru având sistemul de operare şi programele de aplicaţii instalate, configurarea acestora fiind efectuată la sediul societăţii. De asemenea, martorii au precizat că toate calculatoarele erau parolate, orice intervenţie în configurarea lor fiind efectuată de către administratorul de reţea, învinuitul M.B.F.
În aceste condiţii, utilizatorii sistemelor de calcul de la punctul de lucru nu puteau instala/şterge programele.
Aceeaşi situaţie de fapt a fost confirmată şi de martorul C.M.A., angajat al unei firme I.T. cu care SC B.C.I. SRL Ilfov a încheiat contract de prestări servicii începând cu 24 iunie 2008, după ce învinuitului M.B.F. i-a încetat raportul de muncă.
Audiat fiind, învinuitul M.B.F. recunoaşte că a fost cel care a instalat programele de aplicaţii, precizând însă, că a făcut aceasta la solicitarea conducerii societăţii, conform atribuţiilor sale de serviciu şi că a adus la cunoştinţa conducerii societăţii faptul că, pentru a funcţiona în legalitate, firma trebuie să deţină şi licenţe pentru instalarea programelor respective. Acest aspect este cunoscut şi confirmat şi de către martorul M.S. care declară că îl cunoştea pe învinuitul M.B.F. şi uneori asigura împreună cu acesta suportul tehnic la SC B.C.I. SRL Ulterior instalării programelor, aflând că societatea nu deţine licenţe pentru programele instalate, a adus la cunoştinţa inculpatului E.H. acest fapt, dar demersurile sale au rămas fără rezultat.
Prin urmare, din probele administrate în cauză, rezultă fără echivoc că, cel care a instalat pe sistemele de calcul, în mod neautorizat, programele informatice este numitul M.B.F., iar nu inculpatul E.H.
În condiţiile în care primul, în calitate de inginer I.T., cunoştea că pentru instalarea unui program de aplicaţii este necesară licenţă de utilizare şi avea cunoştinţă despre inexistenţa acestor licenţe, putea şi trebuia să refuze instalarea programelor, neputând fi primită susţinerea potrivit căreia a acţionat astfel pentru a aduce la îndeplinire dispoziţia conducerii societăţii. S-a constatat, din chiar declaraţia învinuitului, că nu exista o fişă a postului pe care îl ocupa acesta.
În această ipoteză, nu poate fi angajată răspunderea inculpatului E.H., în calitate de autor al faptei de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată, doar în considerarea faptului că era administratorul societăţii, inculpatul neefectuând acte de executare ce intră în conținutul laturii obiective a faptei.
Răspunderea inculpatului nu poate fi angajată nici pentru o altă formă de participaţie penală, respectiv cea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. întrucât, susţinerea învinuitului M.B.F. privitoare la faptul că a instalat programele, deşi cunoştea că nu există licenţe, din dispoziţia conducerii societăţii, nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din celelalte probe administrate în cauză. Mai mult decât atât, în perioada în care s-a reţinut că a fost săvârşită fapta, organizarea, conducerea şi gestionarea conducerii societăţii a fost asigurată de numitul B.M.T., în baza contractului de mandat din 01 noiembrie 2007 (filele 257-259, vol. I dosar instanţă). De altfel, însuşi învinuitul M.B.F. a declarat că la solicitarea directorului general B.M.T. şi a martorului M.S., asigura asistenţa tehnică a calculatoarelor pentru toate punctele de lucru ale societăţii şi tot la solicitarea lor instala programele pentru care aceştia îi spuneau că deţin licenţă.
În consecință, tribunalul a constatat că nu s-a probat, dincolo de orice îndoială, săvârşirea faptei de către inculpatul E.H., astfel că, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Având în vedere soluţia dispusă cu privire la latura penală a cauzei, conform art. 346 alin. (3) C. proc. pen., au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile M.C., prin reprezentant S.C. de Avocaţi M.G. şi M.P., A.S.I., prin reprezentant S.C. de Avocaţi M.G. şi M.P., A.I., prin reprezentant S.C. de Avocaţi M.G. şi M.P.
De asemenea, au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de expert N.M. şi de consilier expert M.E. privind scutirea de plata amenzilor în cuantum de câte 500 lei aplicate prin încheierea de şedinţă din 01 noiembrie 2011, întrucât acestea nu au făcut dovada unui motiv temeinic care să fi împiedicat efectuarea expertizei în termenul stabilit de instanţa de judecată.
Împotriva sentinţei au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, la data de 7 martie 2012 şi părţile civile M.C., A.S.I. şi A.I., la data de 22 ianuarie 2013.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei achitări a inculpatului E.H. pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.
S-a susţinut de către parchet că latura obiectivă a infracţiunii susmenţionate a fost realizată de către inculpat prin toate modalităţile normative alternative, inclusiv prin instalarea fără licenţă a programelor pe calculator.
Susţinerea inculpatului în sensul că nu cunoştea că nu exista licenţa este contrazisă de declaraţiile martorilor M.B.F. (care a recunoscut că a instalat programele de aplicaţii din dispoziţia conducerii societăţii şi în baza atribuţiilor de serviciu), M.S. şi C.M.A. A mai arătat parchetul că este lipsit de relevanţă cine a realizat efectiv instalarea programelor pirat câtă vreme, în virtutea funcţiei deţinute, inculpatul avea responsabilitatea întregii activităţi desfăşurată în firmă şi, în plus, nu numai că ştia de încălcarea legii, dar a şi refuzat să intre în legalitate la solicitarea specialiştilor.
Oral, cu ocazia dezbaterii apelurilor, reprezentantul Ministerului Public a suplimentat motivele de apel, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Părţile civile nu au motivat apelul pe care l-au declarat, nici eventuala imposibilitate a declarării lui în termen şi nici nu au formulat cerere de repunere în termenul de apel.
Prin Decizia penală nr. 29/A din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, - a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi ca tardive apelurile declarate de părţile civile M.C., A.S.I. şi A.I.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, în urma evaluării materialului probator administrat în cauză, că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că nu inculpatul E.H. este autorul infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 şi în consecinţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În ce priveşte cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei din dispoziţiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996 în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 1399 din Legea nr. 8/1996, motivată pe împrejurarea că inculpatul, cu intenţie, a dat dispoziţie martorilor M.B.F. şi M.S., care au acţionat fără vinovăţie, să instaleze în mod neautorizat, fără licenţă, programe pe calculatoarele firmei, s-a apreciat că este nefondată.
Martorii M.B.F. şi M.S. erau de profesie ingineri informaticieni şi trebuiau să cunoască şi să prevadă că simpla instalare neautorizată a programelor de calculator pe calculatoarele firmei constituie, prin raportare la dispoziţiile art. 72-80 din Legea nr. 8/1996, infracţiunea prevăzută de art. 1398 din Legea nr. 8/1996 sau, după caz, infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Cumpărarea de licenţe ulterioare pentru programele de calculator deja instalate îi putea exonera de răspundere penală numai în condiţiile art. 1431 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, adică numai cu condiţia ca prejudiciul să fi fost achitat către părţile civile, titulare ale dreptului de autor în ceea ce priveşte programele de calculator.
În mod artificial organele de urmărire penală i-au scos de sub urmărire penală pe martorii susmenționați, invocând cauza de impunitate prevăzută de art. 1431 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 8/1996 în condiţiile în care aceștia nu erau susceptibili de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1396 (pentru art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 8/1996), iar prejudiciul cauzat titularilor de drepturi de autor nu fusese acoperit (pentru art. 1431 alin. (3) din Legea nr. 8/1996).
Mai mult, în susținerea apelului, procurorul de şedinţă a invocat lipsa vinovăţiei martorilor susmenţionaţi, în fapt, veritabili coautori la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, în modalitatea instalării neautorizate a programelor de calculator pe calculatoarele firmei SC B.C.I. SRL Ilfov, în condițiile în care, însuşi procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză, nu a reținut lipsa vinovăţiei acestora, ci existenţa unei cauze legale de impunitate.
A concluzionat instanţa de apel că, cel puţin una din cerinţele art. 31 alin. (2) C. pen., și anume, lipsa de vinovăţie a persoanelor instigate, nu este realizată.
În ce priveşte apelul declarat de părţile civile s-a reţinut că a fost tardiv declarat.
Pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond, părţile civile au fost reprezentate de S.C. de Avocatură „M.G. & P.” cu sediul profesional în Bucureşti, sector 1, unde au fost citate şi unde, la data de 5 martie 2012 a fost comunicată sentinţa.
În cursul judecăţii în apel, în urma verificărilor efectuate de către curte s-a constatat că sediul S.C. de Avocatură „M.G. & P.” este în mun. Bucureşti, sector 4, unde au şi fost citate apelantele părţi civile.
În declaraţia de apel primită la data de 22 ianuarie 2013, se indică însă ca domiciliu procesual al părţilor civile, adresa din Bucureşti, sector 1.
Constatând că părţile civile au fost legal citate, iar hotărârea a fost comunicată la domiciliul procesual ales, că apelantele nu au motivat exercitarea tardivă a căii de atac declarată la 22 ianuarie 2013 (la aproximativ 1 an de la pronunţarea sentinţei) că nu au formulat şi nu au motivat o eventuală cerere de repunere în termenul de apel, curtea a respins calea de atac ca fiind tardiv declarată.
Împotriva sentinţei şi deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi care, invocând, în scris, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 21 C. proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea citării legale a părţilor civile şi a soluţionării căii de atac promovate de acestea şi condamnarea inculpatului E.H. pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
S-a susţinut de către parchet că soluţia de achitare a inculpatului se bazează pe o greşită apreciere a probelor administrate în cauză şi s-a solicitat ca la aprecierea nelegalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel să se aibă în vedere, calitatea de administrator a inculpatului în cadrul SC B.C.I. SRL Ilfov, activitatea informatică desfăşurată în cadrul firmei şi programele informatice identificate fără licenţă de funcţionare, aspecte în raport de care se poate concluziona că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la apelul declarat de părţile civile s-a susţinut că în mod greşit a fost respins ca tardiv în condiţiile în care acestea nu au fost legal citate, iar sentinţa a fost comunicată la o altă adresă decât cea pe care au indicat-o.
În concluziile orale, procurorul a susţinut motivele de recurs scrise cu precizarea că acestea se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 10 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor invocate de parchet, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Constatările de fapt reprezintă atributul necesar şi exclusiv al instanţei de fond. Ele nu sunt supuse controlului instanţei de recurs, iar erorile privitoare la ele, fiind erori de fapt, nu sunt susceptibile de a constitui motive de casare.
De la această regulă există o singură excepţie şi anume, eroarea gravă de fapt care are drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi să fie esenţială, adică să se răsfrângă în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanţă.
Raportând consideraţiile teoretice susmenţionate la speţa dedusă judecăţii, se constată că atât sentinţa cât şi decizia sunt rezultatul unei aprecieri corecte a probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti şi, în consecinţă, că soluţia de achitare dispusă în cauză este legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 1399 din Legea nr. 8/1996, constituie infracţiune, reproducerea neautorizată pe sistem de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale prin care sunt protejaţi împotriva reproducerii neautorizate, titularii dreptului de autor al programelor pentru calculator.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunile de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul al programelor de calculator prin instalare, stocare, rulare sau executare, afişare sau transmitere în reţea internă.
Prin „reproducere” în sensul normei de incriminare, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unor opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloace şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu instrumente electronice (art. 14).
Prin „sistem de calcul” se înţelege calculatorul propriu-zis, noţiune care nu se confundă însă cu aceea de „sistem informatic” care este definită în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, ca fiind orice dispozitiv ori ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în reţea funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Din analiza normei de incriminare rezultă că pentru reţinerea infracţiunii, se cer a fi întrunite următoarele condiţii: a) existenţa unui program pentru calculator, aflat în perioada de protecţie; b) să se comită o faptă de reproducere neautorizată, integrală sau parţială a acestui program pentru calculator; c) reproducerea neautorizată să se comită în perioada de protecţie a programului pentru calculator; d) programul pentru calculator să răspundă condiţiei de originalitate; e) reproducerea neautorizată trebuie să se facă pe un sistem de calcul.
Din probele administrate în cauză rezultă că SC B.C.I. SRL Ilfov, având ca obiect principal de activitate, construcţii de clădiri şi lucrări de geniu, a fost reprezentată legal de către intimatul inculpat E.H., în calitate de administrator, până la data de 30 ianuarie 2009 când acesta a părăsit teritoriul României.
Audiat în cursul urmăririi penale, intimatul inculpat a negat comiterea faptei, arătând că în momentul achiziţionării sistemelor de calcul a primit factura fiscală, având convingerea că au fost plătite licenţele necesare utilizării programelor. A mai arătat inculpatul că nu a cunoscut faptul că sistemele de calcul aparţinând societăţii al cărei administrator era nu deţin licenţe pentru toate programele utilizate, nu a verificat calculatoarele angajaţilor şi nu cunoaşte cine a instalat programele fără licenţă, pentru aceste activităţi fiind angajat personal de specialitate, IT.
Martorii N.V., L.E., V.D.I., M.R.O., N.M.D., P.F.C., V.M.N., A.R.M., R.S.C. şi V.A., angajaţi ai punctelor de lucru ale societăţii administrate de inculpat şi utilizatori ai calculatoarelor, au declarat că sistemele de calcul au fost aduse la punctele de lucru având sistemul de operare şi programul de aplicaţii instalate, configurarea acestora fiind realizată la sediul societăţii şi că toate calculatoarele erau parolate, orice intervenţie în configurarea lor fiind efectuată de către administratorul de reţea, M.B.F.
Având în vedere relatările martorilor susmenţionaţi, este evident că utilizatorii sistemelor de calcul de la punctele de lucru ale societăţii nu puteau instala sau şterge programele.
Situaţia de fapt relatată de martorii N.V., L.E., V.D.I., M.R.O., N.M.D., P.F.C., V.M.N., A.R., R.S.C. şi V.A. este confirmată şi de martorul C.M.A., angajat al unei firme I.T. cu care societatea SC B.C.I. SRL Ilfov a încheiat contract de prestări servicii începând cu data de 24 iunie 2008 când raporturile de muncă ale specialistului I.T. M.B.F. cu societatea menţionată au încetat.
În declaraţiile pe care le-a dat, M.B.F. a recunoscut că el a fost cel care a instalat programele de aplicaţii şi nu inculpatul.
Coroborând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care au ajuns şi instanţa de fond şi cea de apel că, nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, doar în considerarea faptului că era administratorul societăţii, în contextul în care cel care a instalat - modalitatea normativă alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii - programele de aplicaţii este M.B.F., specialist I.T.
Chiar în condiţiile în care ar fi reale susţinerile acestuia din urmă în sensul că a instalat respectivele programe de aplicaţii la solicitarea conducerii societăţii, conform atribuţiilor de serviciu şi că a adus la cunoştinţa administratorului societății faptul că, pentru a funcţiona în condiţii de legalitate, firma trebuia să deţină licenţe pentru instalarea programelor respective, tot nu se justifică, în raport de probatoriul administrat în cauză, cererea parchetului de a se dispune condamnarea inculpatului.
Dată fiind calitatea în care a acţionat M.B.F. - inginer I.T. - şi cunoscând, potrivit propriilor susţineri, inexistenţa licenţelor, acesta putea şi trebuia să refuze instalarea programelor. Pe de altă parte, susţinerea acestuia în sensul că a instalat programele în absenţa licenţelor din dispoziţia conducerii societății nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce ar rezulta din probele administrate în cauză. Mai mult, în perioada în care se reţine că a fost comisă infracţiunea dedusă judecăţii, organizarea şi conducerea societăţii a fost asigurată de B.M.T., în baza contractului de mandat încheiat la 1 noiembrie 2007 și referitor la care M.B.F. a arătat că acesta i-a dat dispoziţie să instaleze programele pe calculator.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. este incident când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturilor lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Cererile la care se referă textul de lege susmenţionat trebuie să fie formulate cu respectarea condiţiilor legale, iar instanţa să omită a se pronunţa asupra lor sau să le respingă, fără a arăta motivele.
În speţă, se constată că cerinţele textului de lege susmenţionat nu sunt îndeplinite.
În cursul judecăţii, la instanţa de fond, părţile civile M.C.A.S.I. şi A.I. au fost reprezentate de Societatea de avocatură „M.G. și P.” cu sediul profesional în mun. Bucureşti, sector 1, sediu unde a fost comunicat potrivit art. 360 alin. (1) C. proc. pen. anterior, în vigoare la data respectivă, dispozitivul sentinţei penale nr. 113/2012 (fila 89 doar instanţă apel).
Şi în cererea de apel transmisă prin fax la data de 21 ianuarie 2013 (la aproximativ un an de la data pronunțării sentinței), părţile civile indică acelaşi domiciliu, respectiv mun. Bucureşti, sector 1 (fila 57).
Este adevărat că, în cursul judecății în apel, reprezentantul părților civile și - a schimbat sediul profesional, astfel cum rezultă din verificările efectuate de curte. Această împrejurare nu este însă de natură a schimba soluția curții în condițiile în care, deși părțile civile au fost citate și la noul sediu profesional al reprezentantului lor, acesta nu s - a prezentat la instanță, nu a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a apelului, iar apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției privind tardivitatea apelului, invocată de avocatul ales al inculpatului.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a respins ca tardiv declarate apelurile formulate de părţile civile.
Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul E.H.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 988/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 94/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
