ICCJ. Decizia nr. 997/2014. Penal. Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 997/2014
Dosar nr. 847/2/2014
Şedinţa publică din 20 martie 2014
Prin sentinţa penală nr. 115 din 14 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondată sesizarea formulată de Comisia nr. 1 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Bucureşti Rahova, privind pe condamnatul S.M., cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că în raport de sesizarea Comisiei nr. 1 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Bucureşti Rahova, care îl vizează pe S.M., condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 619 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, precum şi prin sentinţa penală nr. 265 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, este competentă să soluţioneze cauza, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, modificate prin O.U.G. nr. 116/2013, când, în condiţiile C. proc. pen., competenţa ar reveni mai multor instanţe de grad diferit, competenţa de a soluţiona cauze cu privire la toate incidentele la executare privind aceeaşi persoană, revine instanţei superioare în grad.
S-a reţinut că prin, sentinţa penală nr. 619 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat în cadrul Biroului „Executări penale" al secţiei a Il-a penale a Tribunalului Bucureşti vizând pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată intimatului condamnat S M., prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 88, art. 36 alin. (2) C. pen. s-a dedus durata reţinerii de la data de 29 martie 2004 şi a arestului preventiv de la 31 martie 2004 la 12 iunie 2004 (sentinţa penală nr. 304 din 27 mai 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia penală, definitivă prin nerecurare la data de 12 iunie 2008) şi a reţinerii şi a arestului preventiv de la 05 octombrie 2004 la 24 iunie 2008 (sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi perioada executată de la 14 mai 2012 la zi.
S-a înlăturat menţiunea vizând anularea M.E.P.I. nr. 1484 din 06 martie 2008 emis în baza sentinţei penale nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
S-a anulat M.E.P.I .nr. 413 din 12 iunie 2008 emis în baza sentinţei penale nr. 304 din 27 mai 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia penală, definitivă prin nerecurare la data de 12 iunie 2008 şi M.E.P.I. nr. 141 din 11 mai 2012 emis în baza sentinţei penale nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, l-a condamnat definitiv pe inculpatul S.M. la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, constatând totodată că fapta dedusă judecăţii este în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 966/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, motiv pentru care a descontopit această pedeapsă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv: 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenţia şi perioada executată de la 05 octombrie 2004 - 24 iunie 2008.
A fost anulat M.E.P.I. emis în baza sentinţei penale nr. 966/2005 a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, respectiv nr. 1015 din 10 octombrie 2012.
Făcând referire la dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen. şi art. 4 din Legea nr. 187/2012, judecătorul fondului a stabilit că, în cazul intervenţiei succesiunii de legi penale în cursul procesului, aplicarea legii penale mai favorabile se face în două etape - mai întâi pentru stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile infracţiunii comise, iar apoi pentru determinarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni - în cazul intervenţiei legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării, aplicarea legii mai favorabile urmează a fi făcută într-o singură etapă.
Aşa fiind, aplicarea art. 6 C. pen. în acest caz trebuie să asigure doar menţinerea pedepsei aplicate în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, s-a constatat că este reglementată în art. 367 alin. (1) C. pen., întrucât din analiza împrejurărilor de fapt stabilite prin sentinţele penale nr. 966/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu există elemente care să impună reţinerea incidenţei textului art. 367 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa de 6 ani închisoare la care a fost condamnat S.M. depăşeşte maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de legea nouă.
Cu toate acestea, având în vedere că infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 966/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că reducerea pedepsei de la 6 ani la 5 ani închisoare, nu ar produce efecte întrucât pedeapsa rezultantă ar rămâne tot cea de 6 ani închisoare.
În aceste condiţii s-a reţinut că infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1), (2) C. pen. (1969), art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) îşi au corespondent în infracţiunile prevăzute în art. 367 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 211 alin. (1) C. pen., art. 213 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 207 alin. (1), (3) C. pen., iar pedepsele aplicate pentru aceste fapte în cuantum de câte 6 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea irr. 39/2003 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen. (1969) şi 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (1969) nu depăşesc maximul special prevăzut pentru fiecare dintre infracţiunile din noua reglementare.
Concluzionând, Curtea de apel a apreciat că sesizarea este neîntemeiată, întrucât pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, va fi avută în vedere pe viitor pentru reţinerea stării de recidivă ori pentru calculul termenului de reabilitare, în situaţia în care condamnatul va săvârşi o nouă infracţiune ori, dimpotrivă, se va împlini termenul de reabilitare.
S-a arătat că nici perioada pentru care a fost dispusă pedeapsa complementară, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, nu depăşeşte maximul special prevăzut în legea nouă, de 5 ani.
Împotriva acestei hotărâri,, a formulat contestaţie condamnatul S.M. criticând-o în principal, cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 4 C. pen. ca urmare a abrogării art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar în subsidiar, cu privire la aplicarea art. 6 din acelaşi Cod în sensul reducerii pedepsei de 6 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, la maximul de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 367 C. pen.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că este fondată.
Potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi, iar conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Prin contestaţia formulată, condamnatul S.M. a solicitat: 1) aplicarea legii penale mai favorabile în sensul dispoziţiilor art. 4 C. pen., susţinând că infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003 pentru care a fost condamnat la 6 ani închisoare, a fost dezincriminată; 2) aplicarea art. 6 C. pen. cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi reducerea acesteia la maximul de 5 ani închisoare prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen.
A arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii penale mai favorabile, fiind incidente prevederile art. 4 C. pen. ca urmare a abrogării art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. este între 1 an şi 5 ani închisoare, astfel că se impune reducerea pedepsei de 6 ani închisoare, la maximul prevăzut de noua lege, aceea de 5 ani închisoare.
De asemenea, chiar şi în situaţia în care condamnatul ar rămâne cu pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, măcar formal se impune aplicarea art. 4 şi 5 din noul C. pen.
Raportându-se la împrejurările faptice reţinute de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că în cauză nu a intervenit dezincriminarea pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat prin intrarea în vigoare a noului C. pen.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că în perioada 2002 - 2004, condamnatul S.M. a aderat şi a sprijinit gruparea infracţională organizată condusă de inculpaţii B.I. şi B.V. în scopul de a obţine foloase materiale din săvârşirea de infracţiuni din cele prevăzute de art. 2 lit. b) pct. 1-20 din Legea nr. 39/2003, acesta fiind implicat în comiterea de fapte de trafic de persoane, proxenetism, înşelăciune, tâlhărie sau alte infracţiuni de violenţă, alături de ceilalţi membri ai acestei grupări infracţionale, rolul său materialzându-se în acte de protecţie, intervenind în cazul unor neplăceri ivite cu alte grupuri infracţionale, precum şi de racolare a clienţilor dispuşi să plătească raporturi sexuale cu prostituatele asupra cărora avea controlul.
Faptele aşa cum au fost reţinute prin hotărârea de condamnare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) din noul C. pen., întrucât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 au fost abrogate la data de 1 februarie 2014, avându-şi însă corespondent în legea nouă care sancţionează în continuare constituirea unui grup infracţional organizat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 367 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în alin. (6) se stabileşte că grup infracţional organizat este grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Conform situaţiei de fapt reţinute prin hotărârea de condamnare, asocierea inculpatului S.M. cu grupul infracţional organizat condus de inculpaţii B.I. şi B.V. a avut loc cu scopul precis de a săvârşi infracţiunile prev. de art. 2 lit. b) pct. 1-20 din Legea nr. 39/2003.
Pentru considerentele dezvoltate rezultă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. privind dezincriminarea.
2) Potrivit art. 6 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară,, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Având în vedere că limita maximă a pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. este de 5 ani închisoare, în condiţiile în care S.M. a fost condamnat prfn sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003, sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen., care impune reducerea cuantumului pedepsei la maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv 5 ani închisoare.
Chiar dacă fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 966/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurarea care atrage executarea în final, tot a unei pedepse rezultante de 6 ani închisoare, sunt incidente dispoziţiilor art. 6 C. pen. care se aplică fiecărei pedepse stabilite pentru fiecare infracţiune ce realizează conţinutul concursului real de fapte.
Această interpretare rezidă şi din faptul că, în eventualitatea unei legi de graţiere, efectele legii vizează fiecare pedeapsă aplicată de instanţă.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie formulată de condamnatul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 115 din 14 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, este fondată, urmând ca în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să fie admisă şi rejudecând:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. se va admite sesizarea formulată de Comisia nr. 1 de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova.
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969) aplicată condamnatului S.M. prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală nr. 619 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen. se va reduce pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen.) la 5 ani închisoare.
În baza art. 6 alin. (5) C. pen. se va aplica condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969) se va contopi pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condamnatul S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Se va anula M.E.P.I. nr. 1015 din 10 octombrie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 33772/3/2012 şi se va dispune emiterea unui nou M.E.P.I.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii contestate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 115 din 14 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează în parte sentinţa penală contestată şi rejudecând:
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. admite sesizarea formulată de Comisia nr. l de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Rahova.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) şi b) C. pen. (1969) aplicată condamnatului S.M. prin sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală nr. 619 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen. reduce pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) - (3) din Legea nr. 39/2003 (art. 367 alin. (1) C. pen.) la 5 ani închisoare.
În baza art. 6 alin. (5) C. pen. aplică condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (1969) contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu pedeapsele aplicate prin sentinţa penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 769/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condamnatul S.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Anulează M.E.P.I. nr. 1015 din 10 octombrie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 33772/3/2012 şi dispune emiterea unui nou M.E.P.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii contestate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1349/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
