ICCJ. Decizia nr. 941/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 941/2014
Dosar nr. 8558/95/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2014
Asupra recursurilor de faţă
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 190 de la 6 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8558/95/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.D.I., pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost respinsă acţiunea civilă promovată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, sector 5.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj din 15 iunie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului I.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare faptul că inculpatul I.D.I. nu a evidenţiat în actele contabile în cursul anului 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, veniturile realizate din activităţi comerciale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale producând un prejudiciu bugetului de stat de 32.478,22 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 14.847,18 RON şi TVA în sumă de 17.631,04 RON.
Din analiza probelor şi actelor administrate în cauză, respectiv: declaraţiile martorilor N.D., B.E., I.R.C.G., M.N., U.D.M., Z.S.I., P.M., B.V.L., documentele contabile, rapoartele de expertiză întocmite în cauză coroborate cu declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul I.D.I. a avut calitatea de asociat în cadrul SC L. SRL Târgu Jiu anterior perioadei supuse controlului.
Fiul său, I.R.C.G. a avut calitatea de administrator al SC L. SRL Târgu Jiu, însă cel care s-a ocupat în realitate de administrarea societăţii a fost tatăl său, în baza Împuternicirii din 17 martie 2008.
Reprezentanţii Gărzii Financiare - Secţia Gorj au procedat la efectuarea unui control încrucişat a tranzacţiilor efectuate de către SC L. SRL Târgu Jiu, fiind ridicate bilanţul contabil şi anexele sale, precum şi declaraţiile şi deconturile depuse de aceasta pentru anul 2008, care au fost comparate cu documentele emise de către SC L. SRL Târgu Jiu către clienţii săi, în anul fiscal 2008.
Echipa de control a stabilit că SC L. SRL Târgu Jiu a emis facturi fiscale şi documente de încasare a lor către mai mulţi clienţi, şi anume SC R.I. SRL, SC A.I.P. SRL Petroşani, SC M. SA Târgu Jiu, SC N.I. SRL Târgu Jiu şi SC T. SRL Târgu Jiu.
În continuare, s-a procedat la centralizarea facturilor fiscale identificate în contabilitatea acestor clienţi, rezultând că SC L. SRL Târgu Jiu a emis în cursul anului 2008 documente fiscale ce atestă venituri în valoare de 839.636 RON.
În conformitate cu balanţa depusă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj la data de 31 decembrie 2008, SC L. SRL Târgu Jiu nu a declarat mărfuri sau materiale pe stoc.
Din balanţa de verificare şi bilanţul contabil depuse la organele fiscale pentru anul 2008, coroborate cu deconturile de TVA rezultă că SC L. SRL Târgu Jiu a declarat organelor fiscale venituri de doar 524.000 RON, rămânând o diferenţă de 315.636 RON venituri realizate şi neînregistrate în contabilitate, pentru care echipa de control a apreciat că prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la suma de 110.473 RON, din care 52.502 RON reprezintă impozit pe profit şi 59.971 RON reprezintă TVA de plată.
De asemenea, s-a susţinut că Garda Financiară - Secţia Gorj a constatat că în contabilitatea SC A.I.P. SRL Petroşani, SC M. SA Târgu Jiu, SC N.I. SRL Târgu Jiu la data de 31 decembrie 2008, SC L. SRL Târgu Jiu figura cu debite restante de 447.127,92 RON, 12.176,84 RON, respectiv 15.946 RON.
Pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului, a mecanismului de producere a acestuia şi a persoanelor răspunzătoare, în cauză s-a dispus şi efectuat o expertiză contabilă.
Expertul a stabilit că veniturile nedeclarate pentru anul 2008 de către SC L. SRL Târgu Jiu au fost de 315.636 RON, costurile pentru realizarea acestor venituri fiind de 222.841,10 RON, TVA deductibil aferent în sumă de 42.339,80 RON, rezultând un profit impozabil de 92.794,9 RON şi un impozit pe profit de plată în sumă de 14.847,18 RON. TVA-ul aferent veniturilor nedeclarate a fost calculat la suma de 59.970,84 RON, TVA-ul deductibil fiind în sumă de 42.339,80 RON, rezultând un TVA de plată în sumă de 17.631,04 RON.
Diferenţa dintre prejudiciul estimat de către Garda Financiară - Secţia Gorj de 110.473 RON şi cel stabilit de expertiza contabilă de 32.478,22 RON, este explicată prin faptul că organul de control operativ nu a ţinut cont de costurile aferente veniturilor neînregistrate şi nici de TVA deductibilă.
Faţă de probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că cele reţinute în actul de inculpare sunt infirmate fără echivoc astfel că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea 241/2005 nu există.
Astfel, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că această infracţiune este una de pericol şi nu una de rezultat şi constă în omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Incriminarea priveşte exclusiv impunerile datorate în sistem real, pentru care contribuabilul are obligaţia de a organiza evidenţe contabile, pe dimensiunea activă a patrimoniului acestuia.
În ceea ce priveşte conţinutul omisiunii cum este cazul în prezenta speţă, prin raportare la mecanismul de evidenţiere contabilă aplicabilă în sistemul nostru juridic este necesar ca omisiunea să se transmită într-un lanţ de operaţiuni contabile: întocmirea documentelor justificative, înregistrarea documentelor justificative, elaborarea situaţiilor financiare recapitulative şi depunerea declaraţiilor fiscale.
Astfel, în prezenta cauză inculpatul a evidenţiat în contabilitate operaţiunile contabile efectuate şi a veniturilor realizate. Acest lucru rezultă fără echivoc din probele administrate în cauză.
Actul de sesizare a avut la bază raportul de expertiză întocmit de expert B.D., care a opinat că pe perioada 2008 - 2009 supusă controlului Gărzii Financiare, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă veniturile realizate din livrarea de mărfuri, dar nici cheltuielile aferente acestor mărfuri, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 32.478,22 RON defalcat şi reţinut în actul de sesizare. S-a mai susţinut în acest raport că acest prejudiciu a fost confirmat cu ocazia inspecţiei fiscale.
Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, în urma completării raportului de expertiză, dispus de instanţa de judecată, expertul a revenit asupra concluziilor iniţiale, specificând că în cursul urmăririi penale, în lipsa evidenţei contabile la data efectuării controlului de către Garda Financiară, eronat s-a considerat că factura din 1 iulie 2008 emisă de L. către SC A.I.P. SRL Petroşani a fost facturată suma de 517.127,92 RON (fără TVA) reprezentând avans conform Contractului din 1 iulie 2008, această factură fiind înregistrată în contabilitatea firmei în contul clienţi pe luna iulie 2008, în corespondenţă cu contul creditor diverşi, aşa încât înregistrarea a fost corectă.
Ulterior, în luna noiembrie a aceluiaşi an, suma a fost stornată cu factura din 18 noiembrie 2008 prin aceleaşi conturi, iar SC A.I.P. SRL Petroşani a confirmat stornarea în contabilitate a acestei facturi.
În final, expertul a concluzionat pe baza documentelor depuse în cursul judecăţii şi a obiectivelor stabilite de instanţă, că facturile care au făcut obiectul procesului-verbal al Gărzii Financiare, anexa 12, au fost evidenţiate în contabilitatea firmei inculpatului.
Facturile cuprinse în Procesul-verbal din 4 noiembrie 2009 (anexa 12) întocmite de Garda Financiară au fost înregistrate în contul 411, clienţi, iar veniturile aferente se regăsesc în contul venituri în sumă de 524.000,71 RON, mai puţin factura din 1 iulie 2008 în valoare de 434.561,28 RON, reprezentând avans, a fost de asemenea înregistrată corect în contabilitate, iar stornarea acestei sume prin factura din 18 noiembrie 2008 a fost efectuată corect.
În final expertul a concluzionat că în cauză nu există prejudiciu cauzat de activitatea presupus delictuoasă a inculpatului.
Ulterior, la cererea parchetului, în cauză a fost administrată o altă expertiză tehnică de specialitate financiar-contabilă, lucrare ce a fost executată de domnul expert D.I.
Acest expert a confirmat în totalitate concluziile expertizei anterioare, astfel instanţa de fond reţinând că, în perioada supusă controlului, iulie 2008 - septembrie 2009, inculpatul a înregistrat toate veniturile în contabilitate inclusiv facturile din 15 septembrie 2008, din 19 septembrie 2008, precum şi factura de stornare din 18 noiembrie 2008. Instanţa de fond a reţinut că în mod eronat Garda Financiară Gorj, la stabilirea prejudiciului, nu a luat în calcul aceste facturi înregistrate în bilanţul contabil pe luna noiembrie 2008 a societăţii inculpatului, aşa cum se poate observa fără echivoc din anexa 12 la actul de control.
Astfel, facturile din 15 septembrie 2008 şi din 19 septembrie 2008 conţin mărfuri livrate către SC I.S.P. la valoarea de procurare de 22.800 RON, care au făcut obiectul controlului, luate în calcul ca livrate la valoarea de 26.220 RON şi TVA în sumă de 4.978 RON, mărfuri ce fuseseră procurate de la SC B. SRL.
S-a apreciat că în mod nejustificat, organele financiare nu au avut în vedere factura din 18 noiembrie 2008 pentru suma de 434.561,28 RON şi TVA aferent de 82.566,64 RON, ca şi celelalte facturi menţionate anterior, care au fost evidenţiate în contabilitatea firmei inculpatului, respectiv balanţa lunii noiembrie 2008, documente contabile existente la dosarul cauzei şi în faza de urmărire penală.
S-a observat din documentele contabile avute în vedere de organele financiare, comunicate integral în fotocopie instanţei, că această factură din 18 noiembrie 2008 era înregistrată în evidenţele contabile pe anul 2008.
Societatea comercială a inculpatului a raportat la 31 decembrie 2008 venituri în sumă de 524 RON, sumă care coincide cu datele din balanţa întocmită la această dată.
În structura acestor venituri se regăseşte şi contravaloarea mărfurilor cumpărate şi livrate conform facturilor menţionate anterior.
De altfel, din adresa SC A. SRL Petroşani din 13 decembrie 2011 şi cea comunicată instanţei ulterior, rezultă că factura de stornare din 18 noiembrie 2008 a fost înregistrată în evidenţele contabile ale acestei unităţi la data de 9 aprilie 2010 ca urmare a neîndeplinirii obiectului Contractului din 1 iulie 2008.
În consecinţă, s-a apreciat că veniturile suplimentare stabilite de organele de control judiciar şi implicit taxa pe valoare adăugată nu au o bază reală şi nu există prejudiciu creat bugetului de stat.
Raportul de expertiză cu concluziile menţionate anterior a fost suplimentat în două rânduri de către instanţa de judecată cu obiective noi.
În continuare, instanţa de fond a reţinut că expertul D.I. a avut în vedere constatările organelor de control şi care au determinat trimiterea în judecată a inculpatului, astfel că expertul nu putea verifica alte fapte pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte operaţiunea de stornare efectuată în cauză prin factura din 18 noiembrie 2008, instanţa de fond a reţinut că aceasta este sinonimă cu noţiunea de corectare şi că se realizează în 4 forme, aşa cum în mod corect a reţinut şi expertul desemnat în cauză, iar faţă de aceste modalităţi, factura în cauză îndeplineşte condiţiile legale şi astfel că în mod corect s-a stornat factura de avans din 1 iulie 2008 cuprinzând aceeaşi sumă. S-a reţinut că înregistrarea acestei ultime facturi şi stornarea ei prin factura din 18 noiembrie 2008 nu influenţează veniturile firmei şi nu are corelaţie cu cheltuielile şi implicit cu impozitul pe profit, însă această operaţiune este în corelaţie cu obligaţiile faţă de bugetul de stat aferent TVA-ului.
Cu privire la ordinul de plată nr. X1, s-a reţinut că, în evidenţa contabilă a SC L. SRL, suma de 70.000 RON nu se regăseşte înregistrată nici ca fiind primită, nici ca fiind restituită, întrucât la data de 30 octombrie 2008 în balanţa de verificare figurează în contul 462 creditor cu suma de 434.561,28 RON şi în luna decembrie prin nota contabilă se stornează operaţiunea din luna iulie 2008.
În consecinţă, s-a apreciat că emiterea acestui ordin de plată nu are relevanţă în ceea ce priveşte prejudiciul stabilit de organele fiscale (obligaţiile inculpatului faţă de bugetul de stat nu sunt influenţate), de altfel rezultă că documentul menţionat nu a fost vizat de către bancă pentru confirmarea plăţii.
La cererea parchetului, în cauză s-a întocmit un nou raport de expertiză de către experţii contabili A.C.V., B.A. şi B.L., care fără echivoc au confirmat cele concluzionate de expertul contabil D.I., în sensul că în mod eronat la stabilirea prejudiciului, organele fiscale nu au avut în vedere documentele fiscale înregistrate în contabilitatea firmei inculpatului menţionate anterior, în special făcându-se referire la factura de stornare din 18 noiembrie 2008.
Referitor la expertizele dispuse şi întocmite în cauză, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a arătat că le va examina şi le va aprecia în contextul întregului ansamblu probator în sensul aflării adevărului, fără ca concluziile acestora să primeze în raport cu celelalte probe. De altfel, aceeaşi instanţă, în baza rolului activ, a ascultat nemijlocit ca martori încă doi experţi contabili, care au avut cunoştinţă de activitatea firmei inculpatului, declaraţiile acestora fiind în consonanţă deplină cu cele consemnate în rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că cele relatate în actul de sesizare sunt infirmate fără echivoc de un amplu probatoriu administrat de instanţa de judecată şi de cele trei expertize tehnice de specialitate, elementul material al infracţiunii neexistând în prezenta cauză.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de evaziune fiscală se săvârşeşte cu intenţie directă, ori în speţă, aşa cum s-a reţinut din probele administrate, inculpatul nu a avut în niciun fel intenţia de a prejudicia bugetul statului, fapt care de altfel nici nu s-a întâmplat, în cauză neexistând prejudiciu.
Neexistând nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului I.D.I. potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a respins acţiunea civilă promovată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală, reţinând în mod greşit că fapta nu există.
S-a susţinut în apelul parchetului că inculpatul în mod fictiv a cesionat societatea comercială SC L. SRL, fictivă fiind şi predarea-primirea documentelor contabile către noul administrator, documentele contabile fiind în permanenţă în posesia sau la dispoziţia inculpatului. S-a arătat că acesta a predat firmei A. S.R.L. Petroşani, la data de 9 aprilie 2010, factura de stornare din 18 noiembrie 2008 şi a depus la instanţa de fond în anul 2011 diverse documente contabile, iar în expertiza judiciară întocmită la instanţa de fond sus-menţionată inculpatul a pus la dispoziţie, la data de 27 august 2012, un număr de 5 dosare ce reprezintă evidenţa contabilă a societăţii.
S-a apreciat că scopul acestei cesiuni fictive a societăţii, imediat după declanşarea controlului fiscal încrucişat, a fost unul fraudulos, urmărindu-se sustragerea inculpatului de la răspundere juridică.
S-a mai susţinut în apelul parchetului faptul că evidenţa contabilă a societăţii nu reflectă situaţia reală a societăţii, sumele pe care societatea le-a încasat de la SC M. SA şi SC N. SRL în cursul anului 2009 nefiind evidenţiate în contabilitatea SC L. SRL, respectiv în balanţa de verificare la data de 31 decembrie 2008.
S-a mai arătat că inculpatul nu a depus la organul fiscal declaraţii privind impozitele şi taxele datorate începând cu trimestrul I al anului 2009, la data de 7 decembrie 2010 fiind înregistrată hotărârea de dizolvare a SC L. SRL, din Sentinţa nr. 981 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, rezultând cu certitudine faptul că veniturile încasate în anul 2009 nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii şi implicit nu au fost achitate către stat taxele şi impozitele aferente - apreciindu-se că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Parchetul a mai arătat de asemenea că, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul D.I., inculpatul este răspunzător de îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990.
În opinia parchetului, din toate aceste aspecte rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a comis infracţiunea prevăzută de art. 289 rap. la art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, care însă în cauză este absorbită în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală.
S-a mai susţinut că, în mod eronat instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că, în mod greşit au fost luate în considerare concluziile expertizelor contabile efectuate în faza cercetării judecătoreşti, mai ales în condiţiile în care expertul contabil B.D. şi-a schimbat concluziile în mod radical faţă de cele din faza de urmărire penală, fără ca să existe nicio justificare motivată ştiinţific pentru această schimbare.
În legătură cu factura de stornare din 18 noiembrie 2008, s-a susţinut că aceasta nu este completată după normele contabilităţii, nu a fost predată de inculpat firmei SC A. SRL pentru a fi înregistrată corelativ în contabilitatea firmei, fiind primită prin O.P. X1 din 11 august 2008 suma de 70.000 RON, ce nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale SC L. SRL.
S-a mai arătat că faptul că SC A. SRL nu a înţeles să ceară până la împlinirea termenului de prescripţie restituirea sumei de 70.000 RON plătită la data de 11 august 2008 şi nici nu a fost restituită această sumă, ceea ce dovedeşte că, contractul dintre părţi a fost executat în parte, pentru această valoare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei Tribunalului Gorj şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, de condamnare a inculpatului.
S-a constatat că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj nu a motivat apelul formulat, depunând la dosar o copie a obiecţiunilor la raportul de expertiză judiciară contabilă, pentru a fi avute în vedere de instanţa de apel.
Prin Decizia penală nr. 283 din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, declarate împotriva Sentinţei penale nr. 190 din 6 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, ca nefondate.
A obligat partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj la 100 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cheltuielile judiciare determinate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 RON a fost suportat din fondurile statului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate din oficiu în limitele conferite de lege şi în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea a constatat că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, s-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, "constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".
Aşadar, elementul obiectiv al infracţiunii se realizează printr-o inacţiune, respectiv neînregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate sau veniturilor realizate.
Pentru a se reţine săvârşirea de către inculpat a acestei infracţiuni este necesar în consecinţă să se stabilească cu certitudine dacă acesta a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii toate operaţiunile indicate în rechizitoriu, respectiv documentele întocmite în relaţiile comerciale cu SC A.I.P. SRL, M. SA şi SC N.I. SRL.
În raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit în cursul urmăririi penale de expertul contabil B.D. s-a menţionat faptul că veniturile nedeclarate în anul 2008 de SC L. SRL au fost în sumă de 315.636 RON, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 32.478,22 RON, reprezentând impozit pe profit - 14.847,18 RON şi taxa pe valoare adăugată de plată - 17.631,04 RON.
A menţionat însă expertul contabil B.D. că nu a avut acces la documentele contabile care au stat la baza bilanţului încheiat pentru exerciţiul financiar 2008, astfel încât a procedat la calculul obligaţiilor fiscale pe baza materialului aflat în dosarul cauzei.
În aceste circumstanţe, în condiţiile în care documentele contabile existente în dosarul de urmărire penală reprezintă doar o parte din documentele societăţii, Curtea nu a reţinut că respectiva expertiză judiciară contabilă ar fi stabilit cu certitudine prejudiciul cauzat statului prin activitatea desfăşurată de inculpat şi neînregistrarea tuturor operaţiunilor comerciale în documentele legale, sumele indicate în această expertiză reprezentând doar o estimare a acestui prejudiciu.
În aceste condiţii, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză de către acelaşi expert.
După prezentarea de către inculpat a unor noi documente contabile expertului contabil judiciar B.D., acesta a concluzionat că facturile care au făcut obiectul procesului-verbal al Gărzii Financiare, anexa 12, au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC L. SRL, iar veniturile aferente, mai puţin factura din 1 iulie 2008 (beneficiar SC A.I.P. SRL), iar stornarea acestei facturi prin factura din 18 noiembrie 2008 a fost efectuată corect.
A mai concluzionat expertul că nu există prejudiciu creat statului şi că obligaţia de plată a societăţii către bugetului statului este cea prezentată în bilanţul întocmit pe anul 2008.
O a doua expertiză judiciară contabilă a fost întocmită în faza cercetării judecătoreşti, în faţa primei instanţe, de expertul D.I., acesta ajungând la concluzii similare primei expertize, respectiv că veniturile raportate de administrator în balanţa de verificare şi bilanţul contabil întocmit la 31 decembrie 2008 au la bază documente legal emise, veniturile suplimentare stabilite de organul de control şi implicit taxa pe valoare adăugată de plată nu au bază reală şi nu există prejudiciu faţă de bugetul de stat, facturile fiind legal întocmite şi înregistrate în evidenţa contabilă şi incluse în baza de calcul a obligaţiilor fiscale, menţinându-şi punctul de vedere şi în răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză.
În cursul cercetării judecătoreşti, în etapa apelului, acelaşi expert şi-a menţinut practic punctul de vedere în suplimentul la raportul de expertiză întocmit din dispoziţia instanţei de apel.
Şi a treia expertiză contabilă judiciară efectuată în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, întocmită de această dată de trei experţi contabili, a concluzionat că, din evidenţa contabilă pusă la dispoziţie, nu există de plată sumele stabilite de organele de control cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi taxă pe valoare adăugată.
În plus, au menţionat cei trei experţi că SC L. SRL a emis şi înregistrat atât factura din 1 iulie 2008 în care beneficiar este SC A.I.P. SRL, cât şi factura din 18 noiembrie 2008, pe care însă a înregistrat-o în contabilitate în luna decembrie 2008, aceasta fiind avută în vedere la calcularea impozitului pe profit pentru trimestrul IV al anului 2008.
Din toate aceste expertize şi suplimente la rapoartele de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, atât de către prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, Curtea a concluzionat că SC L. SRL a înregistrat în mod corect în evidenţa contabilă documentele contabile aferente relaţiilor comerciale pe care le-a avut cu SC A.I.P. SRL, SC M. SA şi SC N.I. SRL, calculând şi declarând corect obligaţiile sale fiscale către bugetul de stat.
În consecinţă, s-a apreciat că, în mod greşit a fost reţinut în rechizitoriu faptul că inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă toate documentele, atâta timp cât această susţinere a fost făcută fără ca la dosarul de urmărire penală să fie depuse toate documentele contabile ale SC L. SRL din anul 2008.
Curtea a mai reţinut că, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr, 241/2005, nu prezintă relevanţă susţinerile parchetului privind cesionarea fictivă a societăţii SC L. SRL, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru o infracţiune în legătură cu această faptă.
S-a apreciat că nu este fondată nici susţinerea parchetului conform căreia în mod eronat instanţa de fond a luat în considerare cu prioritate concluziile expertizelor contabile efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, în condiţiile în care expertul contabil B.D. şi-a schimbat radical concluziile faţă de cele din faza de urmărire penală, fără să existe nicio justificare motivată ştiinţific pentru această modificare.
S-a reţinut de către instanţa de apel în cuprinsul prezentei decizii, că în cursul urmăririi penale expertul contabil a avut la dispoziţie doar o parte din documentele contabile ale societăţii comerciale conduse de inculpat, în timp ce în cursul cercetării judecătoreşti, atât expertul B.D., ce efectuase expertiza în timpul urmăririi penale, cât şi ceilalţi experţi, au avut la dispoziţie toate documentele contabile ale societăţii comerciale, acesta fiind un motiv suficient de puternic pentru a da relevanţă rapoartelor de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, şi nu celui efectuat în cursul urmăririi penale, pe baza unui material probator incomplet.
În privinţa înregistrării în contabilitate a sumei de 70.000 RON, pe care SC A.I.P. SRL a plătit-o către SC L. SRL în baza facturii din 1 iulie 2008, în ultimul raport de expertiză contabilă întocmit de experţii judiciari contabili B., A. şi B., se arată la răspunsul la obiectivul 5, că această sumă a fost evidenţiată în evidenţa contabilă de ambele societăţi, emitentă şi destinatară.
Curtea a observat în acelaşi sens că, la dosarul de contabilitate al SC L. SRL, pentru luna iulie 2008, este depus extrasul de cont bancar din data de 11 august 2008, în care este evidenţiată primirea sumei de 70.000 RON de la SC A.I.P. SRL, iar rulajul contului contabil 4121 pentru luna iulie 2008 este mai mare de 70.000 RON, ceea ce duce la concluzia că rapoartele de expertiză ce au constatat înregistrarea încasării acestei sume sunt corecte.
Faptul că în anul 2009 nu ar fi fost înregistrate veniturile încasate de la M. SA şi N. SRL, nu a fost reţinut de instanţa de apel ca fiind real.
S-a reţinut că, aceste livrări de marfă au fost înregistrate în documentele contabile aferente anului 2008, astfel că impozitele şi taxele aferente au fost menţionate în declaraţiile aferente anului 2008, aşa cum se menţionează în mod constant în rapoartele de expertiză judiciară întocmite în cursul cercetării judecătoreşti.
S-a mai reţinut de asemenea că, în anul 2009 au fost doar stinse debitele celor două societăţi anterior menţionate către societatea condusă de inculpat, încasarea unei creanţe aferente unui alt an fiscal neatrăgând obligaţia de a plăti din nou taxe şi impozite pentru aceeaşi sumă de bani ce mai fusese anterior înregistrată în contabilitatea firmei.
În cursul urmăririi penale organele de urmărire penală nu au avut la dispoziţie întreaga evidenţă contabilă a societăţii comerciale administrate de inculpat, fiind astfel nevoite să estimeze un eventual prejudiciu adus bugetului de stat şi să prezume neînregistrarea unor operaţiuni comerciale în evidenţele contabile ale societăţii.
Acest fapt, respectiv lipsa documentelor contabile în timpul urmăririi penale, s-a apreciat că nu constituie o dovadă a săvârşirii de către inculpat a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, atâta timp cât probele administrate atât în cursul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe de judecată, cât şi în faţa instanţei de apel, dovedesc cu certitudine faptul că operaţiunile comerciale menţionate în rechizitoriu a nu fi fost înregistrate în evidenţa contabilă, au fost în realitate înregistrate în respectiva evidenţă în mod corect.
Faţă de toate aceste considerente, prima instanţă de control judiciar a constatat că sunt nefondate atât criticile invocate de parchet, cât şi cele invocate de A.N.A.F. - D.G.F.P. Gorj, motiv pentru care, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, recursurile fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 noiembrie 2013.
Motivul de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în memoriul depus la dosar, încadrat în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., vizează critica potrivit căreia, hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel sunt nelegale, întrucât în mod greşit s-au reţinut ca temei al achitării inculpatului I.D.I. dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care din materialul probator al dosarului rezultă existenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
În şedinţa de judecată de la termenul din 14 martie 2014, procurorul a exprimat oral punctul de vedere al parchetului în sensul retragerii recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, solicitând instanţei de ultim control judiciar să ia act de această manifestare de voinţă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj nu a depus la dosar, înainte cu 5 zile de primul termen de judecată, motive de recurs formulate în scris.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, este de menţionat că, astfel cum rezultă şi din practicaua prezentei decizii, procurorul a exprimat oral punctul de vedere al parchetului în sensul retragerii recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, solicitând instanţei de ultim control judiciar să ia act de această manifestare de voinţă.
Totodată, mai este de menţionat că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare noile coduri, penal şi de procedură penală.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs conform art. 368 C. proc. pen. şi îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen., dispoziţii care se aplică în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că sunt respectate condiţiile prevăzute de art. 369 C. proc. pen., că cererea de retragere a recursului s-a făcut până la închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de manifestarea de voinţă a reprezentantului parchetului în sensul retragerii recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.D.I.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj
Prealabil examinării acestui recurs se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării căii de atac, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege ce a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.
Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 24 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a legii mai sus menţionate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin legea mai sus menţionată, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj nu a depus la dosar, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, motivele de recurs formulate în scris, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, şi care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea recursului declarat de partea civilă, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea criticilor de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Faţă de aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.
Totodată, va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 283 din 24 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.D.I.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I.D.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 martie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 776/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 986/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
