ICCJ. Decizia nr. 1165/2015. SECŢIA PENALĂ

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1165/2015

Dosar nr. 244/2/2015

Şedinţa publică din 9 septembrie 2015

Asupra contestaţiei la executare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 ianuarie 2015, pe rolul acestei instanţe, a fost înregistrată, sub nr. 244/2/2015, contestaţia la executare formulată de condamnatul D.S., în care a enumerat situaţia executării condamnărilor suferite susţinând că din eroare s-a dispus contopirea unor pedepse care au fost executate integral şi că singura pedeapsă executabilă ar fi cea de 5 ani închisoare aplicată, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. A solicitat punerea în libertate, de îndată, arătând că a executat 10 ani 4 luni şi 1327 zile închisoare şi solicitând să fie avute în vedere şi dispoziţiile Curţii Constituţionale.

Contestatorul a considerat că mandatul care poate fi pus în executare este cel cu nr. 55 din 06 martie 2012, emis de Tribunalul Bacău, faptele fiind concurente.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestaţia formulată şi actele dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1545 din 23 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă în parte cererea de contopire formulată de condamnatul D.S.

S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunaluiui Bacău definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente cu cele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente:

- pedeapsa de 783 zile închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen. 1969 toate cu aplic. art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 783 zile închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C. pen. 1969;

- pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, în pedepsele componente indivizibile, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 1462/2012 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin decizia penală nr. 71/R din 13 martie 2013 a Tribunalului Vaslui, respectiv:

- pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi 320¹ C. proc. pen. 1968;

- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. 1969 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi 320¹ C. proc. pen. 1968;

- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.1969.

S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 14 ianuarie 2006.

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02 aprilie 2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa.

A fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 4 ani, 3 luni şi 28 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 9 ani, 3 luni şi 28 de zile închisoare pe lângă care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. a fost adăugat restul de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă stabilită prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, în care a fost contopită pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 14 ianuarie 2006, astfel că, în final, condamnatul având de executat pedeapsa de 12 ani, 7 luni şi 19 zile închisoare, pe lângă care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969, pe o durată de 783 zile.

S-au interzis pe durata executării cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

A fost dedusă perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014 şi de la 04 aprilie 2014 la zi.

S-a dispus anularea MEPI nr. 11O/D/02.04.2014 şi emiterea unui nou mandat conform prezentei.

Instanţa de fond a reţinut că la data de 14 aprilie 2014 a fost înregistrată cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul D.S.

Ulterior, a fost înregistrată o a doua cerere de contopire, sub nr. 13201/3/2014.

La data de 23 mai 2014, cele două cereri au fost conexate, dată fiind identitatea de obiect.

Analizând actele cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui a fost admisă cererea de contopire formulată de condamnatul D.S.

Au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, constatându-se că faptele respective au fost în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova. A fost aplicată petentului pedeapsa rezultantă de 14 ani şi 4 luni închisoare şi dedusă perioada executată. În baza acestei sentinţe a fost emis MEPI nr. 1604 din 14 martie 2013. Condamnatul a fost încarcerat în executarea acestui mandat la data de 23 ianuarie 2008, pedeapsa urmând a fi considerată ca executată la data de 12 ianuarie 2019, din care se scad 1226 zile.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti a fost admisă sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul PNT Ploieşti, cu privire la condamnatul D.S.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 14 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui în pedepsele componente, a fost redusă pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, instanţa aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare ca urmare a revocării şi a fost menţinut sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 4 luni închisoare şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.

Sentinţa penală a rămas definitivă prin necontestare.

Ulterior, a fost emis MEPI nr. 110 din 02 aprilie 2014 în baza sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, petentul a fost arestat şi încarcerat la data de 04 aprilie 2014, pedeapsa urmând să expire la 03 aprilie 2019.

Analizând situaţia juridică a petentului, astfel cum a fost constatată în ultima sentinţă de contopire, nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, instanţa a reţinut că:

1. Prin sentinţa penală nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa, petentul a fost condamnat pentru fapte comise la data de 25 martie 2005 la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 320¹ C. proc. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 320¹ C. proc. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 320¹ C. proc. pen.

2. Prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006, petentul a fost condamnat pentru fapte săvârşite la data de 14 mai 1999, la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. a) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmboviţa;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pin sentinţa penală nr. 655/2001;

- cinci pedepse de câte 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3), (4) C. pen.;

- cinci pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei Craiova pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen.;

- un spor de 1 an de zile închisoare.

3. Prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui s-a dispus în baza art. 83 C. pen. revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la 04 ianuarie 1996, care a fost cumulată cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

4. Prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi a fost redusă la maximul special prevăzut de C. pen. nou, respectiv 5 ani închisoare.

5. Prin sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul a fost condamnat la pedepsele de:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi 37 lit. a) C. pen. 1969 şi cu aplic. art. 5 C. pen.;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 61 C. pen. anterior s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 783 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, rezultând trei pedepse de câte 783 zile închisoare şi o pedeapsă de 5 ani închisoare. Aceste pedepse au fost contopite în temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. 1969 în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

S-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, respectiv 783 zile.

Cu privire la data comiterii faptelor ce au făcut obiectul acestei din urmă sentinţe, s-a reţinut că la sfârşitul anului 2005, inculpatul D.S. a pus bazele unui grup infracţional organizat, care a funcţionat sub coordonarea sa până la data de 22 ianuarie 2008, grup specializat în obţinerea de beneficii financiare substanţiale, din creditări ilegale, folosindu-se de documente false, în cadrul căruia, prin intermediul celorlalţi membri ai grupului, a preluat/clonat societăţile comerciale SC B.D. SRL, SC G.I. SRL, SC R.C.T. SRL, SC T.N.G. SRL, SC T.T.C. SRL, SC M M.C. SRL, SC G.A.S. SRL, SC M. SRL şi SC S.P. SRL, folosite pentru eliberarea de adeverinţe de salariat false, a racolat şi determinat mai multe persoane să solicite de la mai multe unităţi bancare credite în baza acestor adeverinţe de salariat fictive, reuşindu-se prin această modalitate obţinerea de credite ilegale şi fraudarea unităţilor bancare cu suma totală de 219.537,72 euro şi 557.007,93 RON.

În susţinerea cererii, condamnatul D.S. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin această din urmă sentinţă cu cele aplicate prin sentinţele penale anterioare, contopite prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, constatarea ca executată a pedepsei şi punerea sa în libertate.

În raport de actele existente, instanţa a reţinut că cererea petentului este doar parţial întemeiată, şi nu poate avea drept consecinţă punerea sa în libertate.

S-a reţinut, în primul rând, că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente doar cu faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012' a Curţii de Apel Constanţa şi în stare de recidivă postcondamnatorie cu cele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

Tribunalul a reţinut că faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost săvârşite şi s-au epuizat după rămânerea definitivă, la data de 4 ianuarie 2006, a sentinţei penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi.

Instanţa a constatat că în descrierea faptelor aşa cum este reţinută în ultimul mandat de executare a pedepsei, dar şi în considerentele sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău s-a reţinut că inculpatul a pus la sfârşitul anului 2005 bazele unui grup infracţional organizat ce a funcţionat sub coordonarea sa până la data de 22 ianuarie 2008.

Menţiunea în sensul că inculpatul ar fi pus bazele acestui grup organizat la finele anului 2005 nu are relevanţă juridică din punctul de vedere al reţinerii unui posibil concurs cu faptele ce au făcut obiectul dosarului Tribunalului Galaţi pentru următoarele motive:

În primul rând, din analiza considerentelor sentinţei nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, a reţinut că toate actele materiale ce au făcut efectiv obiectul acestui dosar au fost comise începând cu luna iunie 2006, dată la care este obţinut un prim contract de credit în mod fraudulos. Activităţile descrise înainte de acest punct nu pot avea decât valoarea unor acte preparatorii fără relevanţă infracţională.

În al doilea rând, instanţa a constatat că situaţia concursului de infracţiuni, respectiv starea de recidivă se stabilesc în funcţie de data epuizării infracţiunii. În speţă, această dată este 22 ianuarie 2008, dată la care s-a epuizat atât infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, fals şi uz de fals respectiv, cât şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, care are caracterul unei infracţiuni continue.

Or, în condiţiile în care sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi a rămas definitivă la data de 4 ianuarie 2006, faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău au fost comise după rămânerea definitivă a primei sentinţe şi înainte de executarea pedepsei, aşadar în stare de recidivă postcondamnatorie.

În schimb, aceleaşi fapte, comise la data de 21 ianuarie 2008, se află în concurs cu faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa, ce a vizat fapte comise la data de 25 martie 2005.

Pe cale de consecinţă, cererea petentului de contopire a fost admisă numai cu privire la această sentinţă, instanţa făcând aplicarea regimului juridic al recidivei în raport de pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi.

Instanţa a reţinut că se află în concurs pedepsele aplicate prin:

1. Sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care petentului i-au fost aplicate:

- 3 pedepse de câte 783 zile închisoare;

- o pedeapsă de 5 ani închisoare;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi b) C. pen. pe 783 zile.

2. Sentinţa penală nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 02 septembrie 2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curţii de Apel Constanţa, prin care petentul a fost condamnat la următoarele pedepse:

- pedeapsa de 2 ani şi 3 luni;

- două pedepse de câte 783 zile închisoare.

3. În acelaşi timp, faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

În ceea ce priveşte restul rămas neexecutat din această ultimă condamnare, instanţa a apreciat că acest rest nu poate fi calculat decât având în vedere pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, în care au fost contopite şi pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, întrucât această pedeapsă rezultantă, aplicată prin sentinţa Judecătoriei Vaslui, este cea pe care o execută petentul, restul rămas de executat neputând fi calculat decât în raport de această pedeapsă rezultantă.

Acest rest este de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile, calcul rezultat din scăderea din durata de 14 ani şi 4 luni aplicată prin sentinţa menţionată a perioadelor executate, de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993, 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004 şi de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014, când a fost pus în libertate prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti.

În raport de aceste date, instanţa a aplicat dispoziţiile privitoare la contopire şi la recidivă conform dispoziţiilor în vigoare şi respectiv dispoziţiilor C. pen. 1969, fiecare operaţiune prin aplicarea instituţiilor incidente în mod global, alegând în final rezultatul mai favorabil condamnatului.

În ceea ce priveşte soluţia dată în aplicarea art. 6 C. pen. prin sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, Tribunalul a apreciat că nu este ţinut de pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentinţă pentru următoarele considerente:

În primul rând nu s-a putut susţine că această sentinţă ar avea autoritate de lucru judecat prin raportare la chestiunile ce fac obiectul prezentei cauze, întrucât obiectele cauzei diferă de cel al sentinţei penale citate, atât din punct de vedere al temeiului de drept, cât şi al aspectelor de fapt incidente efectiv, întrucât prezenta cauză are ca şi obiect o contopire a unor pedepse ce au fost avute în vedere la momentul emiterii sentinţei penale de către Judecătoria Ploieşti.

Este de remarcat, totodată, că dacă la momentul aplicării dispoziţiilor art. 6 C. pen., în raport de pedepsele definitiv aplicate petentului la data de 1 februarie 2014 ar fi fost avut în vedere dispoziţiile art. 39 din actualul C. pen., soluţie ce ar fi fost în acord cu practica judiciară cel puţin majoritară conturată în perioada imediat următoare intrării în vigoare a C. pen., soluţia urmare a sesizării Comisiei de analiză a situaţiei persoanelor deţinute ar fi fost aceea de reducere a pedepsei de 11 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave dar cu menţinerea pedepsei rezultante iniţiale, întrucât la un simplu calcul matematic efectuat conform art. 39 C. pen., chiar în urma acestei reduceri pedeapsa maximă ce putea fi aplicată inculpatului ar fi fost de 18 ani, 7 luni şi 5 zile, deci mai mare decât pedeapsa rezultantă ce era executată de petent. Calculul ar fi avut în vedere pedeapsa de 5 ani pentru înşelăciune, redusă, la care se adăuga obligatoriu pedeapsa de 2 ani închisoare în urma revocării suspendării condiţionate (operaţiune obligatorie atât legii vechi cât şi celei noi), la care se adăuga o treime din restul pedepselor ce intrau în concurs, deci o treime din 34 de ani, 9 luni şi 16 zile închisoare.

Trecând însă peste acest considerent, instanţa a reiterat concluzia că sentinţa penală nr. 371 din 01 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti nu poate avea efect în cauză decât din perspectiva reducerii pedepsei aplicate pentru înşelăciune de la 11 ani la 5 ani închisoare, iar şi nu sub aspectul rezultantei la care acea instanţă a ajuns prin aplicarea art. 6 C. pen.

De altfel, în aplicarea art. 6 C. pen., instanţele învestite cu soluţionarea acestor cereri nu au apreciat decât asupra maximului concret al pedepsei efectiv aplicate ce poate fi executat în raport de dispoziţiile legii penale noi când sunt mai favorabile, şi nu poate face o nouă contopire a pedepselor (întrucât, în speţa de faţă de exemplu, printr-o astfel de operaţiune ar fi afectată autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui). Obiectul cererilor de aplicare a legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 C. pen. este astfel limitat la cuantumul maxim ce poate fi executat şi nu poate afecta autoritatea de lucru judecat a unor sentinţe anterioare de contopire. Prin soluţionarea cererilor de aplicare a art. 6 C. pen. instanţa nu a putut depăşi cadrul procesual cu care a fost învestită şi nu a putut face o nouă contopire a aceloraşi pedepse. Pe cale de consecinţă, pedeapsa ce a fost considerată de instanţa învestită cu cererea întemeiată pe art. 6 C. pen. ca fiind maximul pe care petentul îl poate executa în raport de dispoziţiile mai favorabile ale legii noi nu poate avea autoritate de lucru judecat şi nici nu poate restrânge marja de apreciere ce se află la dispoziţia judecătorului învestit ulterior cu o nouă cerere de contopire a pedepselor anterioare cu pedepse aplicate printr-o sentinţă nouă.

Revenind la alegerea regimului sancţionator mai favorabil petentului în raport de dispoziţiile tranzitorii analizate din perspectiva aplicării globale a instituţiilor incidente, a reţinut următoarele:

Prin mecanismul art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă reieşită din contopirea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău şi nr. 684/2011 a Judecătoriei Constanţa, singurele concurente, este de 5 ani închisoare (pedeapsa mai grea) la care s-a adăugat o treime din restul pedepselor concurente, adică 5 pedepse de câte 783 zile închisoare şi o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

Luând în calcul 5 ani +1/3 din 12 ani, 11 luni şi 25 de zile, pedeapsa rezultantă este de 9 ani, 3 luni şi 28 de zile închisoare.

La această pedeapsă s-a adăugat restul de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 14 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, rezultând în final pedeapsa de 12 ani, 7 luni şi 19 zile închisoare.

Din perspectiva dispoziţiilor C. pen. 1969, făcând aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 61 C. pen., Tribunalul a avut în vedere mai întâi că pedeapsa cea mai grea din concurs este cea de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 55/D din 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, pedeapsă ce este concurentă cu 5 pedepse de 783 de zile închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare şi restul rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, de 3 ani, 3 luni şi 21 de zile.

A aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, majorată la maximul special. În ce priveşte maximul special, acesta nu poate fi decât cel de 12 ani închisoare prevăzut de Legea nr. 656/2002 înainte de modificările aduse la data de 1 februarie 2014, singurul ce poate fi avut în vedere luând în considerare principiul aplicării globale a normelor penale.

Tribunalul a apreciat că acest maxim nu este suficient, având în vedere numărul foarte mare de infracţiuni aflate în concurs şi gravitatea lor concretă cât şi pedepsele aplicate efectiv pentru acestea inclusiv prin aplicarea art. 61 C. pen. în raport de restul de 783 de zile închisoare rămas neexecutat din condamnarea anterioară.

În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a sporit acest maxim până la 14 ani, pe care l-a considerat adecvat pentru a reflecta pedepsele contopite. Cuantumul de 14 ani nu depăşeşte maximul pedepselor aflate în concurs, cuantumul pedepselor contopite fiind de 17 ani, 11 luni şi 25 de zile.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că rezultatul mai favorabil petentului este cel stabilit în baza legii penale în vigoare, urmând a-i aplica aceste dispoziţii din urmă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul D.S., criticând-o pentru nelegalitate.

Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru:

- omisiunea menţinerii pedepselor complementare arătând că Tribunalul trebuia să aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. 1968, şi nu pe cea prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), încălcând astfel autoritatea lucrului judecat;

- greşita contopire a pedepselor principale arătând că legea aplicabilă şi favorabilă inculpatului este, legea nouă atâta vreme cât se poate impune aplicarea unor sporuri maxime de pedeapsă;

- omisiunea deducerii tuturor perioadelor executate anterior susţinând că Tribunalul a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar perioadele deduse inculpatului rămân în câştigul acestuia, dispoziţia anterioară de computare producând efecte juridice concrete, acestea fiind valorificate prin eliberarea condamnatului în urma aplicării legii penale mai favorabile.

Condamnatul a arătat că prin sentinţa penală nr. 371 a Judecătoriei Ploieşti a fost pus în libertate, i s-au contopit o serie de pedepse, în acestea nefiind incluse şi sentinţele penale nr. 371 a Tribunalului Galaţi şi nr. 55/2012 a Tribunalului Bacău. Conform prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen. aceste pedepse trebuiau contopite pentru a se stabili o pedeapsă rezultantă aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 39, 40 C. pen. şi art. 585 C. proc. pen.

S-a solicitat contopirea pedepselor care nu au fost incluse în sentinţa penală nr. 371, să se ia în calcul şi acest concurs de infracţiuni şi să i se deducă toate perioadele executate, inclusiv cele de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 şi de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a considerat contestaţia Parchetului ca fiind fondată, iar pe cea a contestatorului-condamnat - ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect că infracţiunile pentru care a fost condamnat contestatorul prin sentinţele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, se află în concurs, repunând în individualitatea lor pedepsele pronunţate.

În acelaşi timp, faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

De asemenea, dispoziţiile legii penale în vigoare în materia tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni îi sunt mai favorabile condamnatului, dată fiind limitarea sporului aplicabil la o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.); în caz contrar, având în vedere periculozitatea de care a dat dovadă condamnatul, intrând în mod repetat în conflict cu legea penală, dar şi durata pedepselor contopite, instanţa s-ar fi orientat către cumulul aritmetic al pedepselor contopite.

În ceea ce priveşte repunerea în individualitatea lor a pedepselor pronunţate prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Curtea a reţinut că pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1968 pe 783 zile nu este însă complementară, ci accesorie, aceasta rezultând din menţionarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen. 1968. Aplicând dispoziţiile art. 5 C. pen., prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu a mai menţinut pedeapsa accesorie decât pentru restul rămas neexecutat de 783 de zile închisoare din pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, ca urmare a revocării liberării condiţionate, din moment ce pentru cele patru infracţiuni deduse judecăţii nu a mai aplicat pedepse complementare şi, deci, nici accesorii, potrivit Noului C. pen.

Astfel fiind, în baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (l) lit. b) C.pen., Curtea a contopit, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedepsele aplicate prin:

- sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (pedepse rezultate şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova):

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen.;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 5 C. pen.;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 5 C. pen.

şi

- sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, (pedepse rezultate şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova):

- 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. 1968;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. 1968;

- 783 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968, precum şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. 1968.

Au fost avute în vedere pedepsele rezultate ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei Craiova, faţă de împrejurarea că aceste pedepse - rezultante "parţiale" - intră în contopire ca pedepse unice şi indivizibile. Aceasta, spre deosebire de tratamentul sancţionator - mai grav - prevăzut de Noul C. pen. în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni care atrag revocarea liberării condiţionate, în concurs, potrivit căruia mai întâi se aplică regulile de la concursul de infracţiuni (inclusiv sporul obligatoriu), rezultanta cumulându-se aritmetic cu restul rămas neexecutat (art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (2) C. pen.).

Aşa fiind a fost aplicată condamnatului D.S. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu o treime din restul pedepselor concurente [1/3 x (2 ani şi 3 luni + 5 x 783 zile)], respectiv 9 luni şi 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare, conform art. 43 alin. (2) C. pen.

Faptele ce au făcut obiectul sentinţei penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău (infracţiuni continue şi, respectiv, continuate epuizate la data de 22 ianuarie 2008, la data de 23 ianuarie 2008 condamnatul fiind arestat preventiv în cauză) se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179/2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 04 ianuarie 2006.

A fost avută în vedere pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 4 ianuarie 2006 ca urmare a modificărilor aduse prin sentinţa penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin necontestare la 6 februarie 2014, prin urmare pedeapsa de 8 ani închisoare (5 ani închisoare - ca urmare a reducerii pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. 1968 de la 11 ani la 5 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă la 4 ianuarie 1996, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost revocată, şi sporul de 1 an închisoare intrat în autoritatea de lucru judecat, din contopirea efectuată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi).

Curtea nu a reţinut şi sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui, dat fiind că acesta a fost adăugat ca urmare a contopirii, la pedepsele pronunţate prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, şi a pedepselor pronunţate prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa. Or, pedepsele pronunţate prin această din urmă hotărâre menţionată intră în concursul sancţionat în prezenta cauză, în care s-a aplicat un alt tratament sancţionator: cel prevăzut de Noul C. pen., mai favorabil condamnatului.

Astfel fiind, restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi s-a calculat prin scăderea din pedeapsa de 8 ani închisoare, rezultată după calculul detaliat anterior, a perioadei executate până la data de 22 ianuarie 2008 - data săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, când a luat naştere starea de recidivă: de 16 zile (11 martie 1993 - 26 martie 1993) şi de 3 ani, 3 luni şi 22 zile (26 octombrie 2000-17 februarie 2004). Restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi este de 4 ani, 7 luni şi 22 de zile.

Prin urmare, în temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. s-a adăugat pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani, 7 luni şi 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 4 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentinţa penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin necontestare la 6 februarie 2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni şi 1327 zile închisoare, cu aplicarea art. 45 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

S-a dedus din durata pedepsei pronunţate perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014 (în temeiul sentinţei penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău) şi de la 04 aprilie 2014 la zi (în temeiul sentinţei penale nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa).

Sub acest aspect, s-a considerat că nu sunt fondate susţinerile Parchetului şi nici ale contestatorului-condamnat, privind necesitatea deducerii şi a perioadelor de 16 zile (11 martie 1993-26 martie 1993) şi de 3 ani, 3 luni şi 22 zile (26 octombrie 2000-17 februarie 2004), întrucât acestea nu sunt perioade executate în baza sentinţelor penale prin care s-au pronunţat pedepse pentru infracţiuni concurente contopite în prezenta cauză (sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău şi respectiv sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa).

Este vorba de perioade deduse din pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi şi, pe cale de consecinţă, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni, şi din cea pronunţată prin sentinţa penală nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui (prin care au fost contopite pedepsele pronunţate prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi şi prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa).

Infracţiunea de înşelăciune pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi se află în concurs cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, dar nu şi cu infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău; pentru aceasta din urmă, condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi constituie prim termen al recidivei.

S-au aplicat şi disp. art. 43 alin. (2) C. pen., căruia i s-a şi dat eficienţă în cauză, după cum s-a arătat. Or, în condiţiile în care în cadrul operaţiunii de contopire a fost avut în vedere restul rămas neexecutat din sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi (cu excluderea, aşadar, a perioadei de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 şi, respectiv, de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004), ar fi nelegală deducerea aceleiaşi perioade din pedeapsa astfel rezultată.

Perioadele menţionate au fost deduse prin sentinţele anterioare (nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, nr. 1462 din 21 decembrie 2012 a Judecătoriei Vaslui şi, respectiv, nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti) pentru că reprezentau perioade executate din pedepse pronunţate pentru infracţiuni aflate în concurs, ceea ce nu este cazul în speţă. În cauză, una dintre infracţiunile aflate în concurs este în stare de recidivă faţă de pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi.

Dacă infracţiunile pedepsite printr-o hotărâre sunt concurente cu cele pedepsite printr-o a doua hotărâre, iar acestea din urmă sunt, la rândul lor, în concurs cu infracţiunile pedepsite printr-o a treia hotărâre nu înseamnă neapărat că infracţiunile pedepsite prin prima hotărâre şi cele pedepsite prin a treia hotărâre sunt şi acestea concurente, nefiind vorba de o relaţie de "tranzitivitate". Un exemplu în acest sens îl constituie chiar situaţia din prezenta cauză.

Având în vedere că în cauză, spre deosebire de sentinţele de contopire anterior menţionate, nu s-a mai reţinut concursul de infracţiuni prin raportare la pedeapsa pronunţată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, ci recidiva, efectuându-se contopirea cu restul rămas neexecutat, era firesc ca din pedeapsa rezultantă să nu se mai scadă perioada executată în baza sentinţei penale nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi (de la 11 martie 1993 la 26 martie 1993 şi, respectiv, de la 26 octombrie 2000 la 17 februarie 2004), fără ca prin aceasta să se aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.

Atât C. proc. pen. 1968 (art. 449) cât şi actualul C. proc. pen. (art. 585) prevăd posibilitatea modificării pedepsei, în cursul executării, în cazul în care se constată existenţa concursului de infracţiuni sau a recidivei.

Prin decizia penală nr. 562/CO din 01 august 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 12883/3/2014, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admisă contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţată în parte hotărârea atacată, respectiv sentinţa penală nr. 1545 din 23 mai 2014 (Dosar nr. 12883/3/2014) a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând:

A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969 pe o durată de 783 zile, din cadrul operaţiunii de descontopire a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă, în baza art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 55/D/2012 din data de 06 martie 2012 a Tribunalului Bacău, secţia penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi nr. 684 din 28 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 712/P/2012 din 2 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, în sensul că aplică petentului D.S. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 9 luni şi 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen. a fost adăugată pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni şi 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani 7 luni şi 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 179 din 4 aprilie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă la 4 ianuarie 2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentinţa penală nr. 371 din 1 februarie 2014 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin necontestare la 6 februarie 2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni şi 1327 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei pronunţate perioada executată de la 23 ianuarie 2008 la 1 februarie 2014 şi de la 04 aprilie 2014 la zi şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul-condamnat D.S.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul-condamnat D.S. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 RON a rămas în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat contestaţie la executare condamnatul D.S., întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.

Art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevede următoarele: „Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...) c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare".

În esenţă, contestatorul a susţinut că: s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral; a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive; au fost aplicate greşit dispoziţiile privitoare la legea penală mai favorabilă; „restul de pedeapsă" menţionat în hotărâre nu există.

Prin motivarea în fapt a contestaţiei la executare condamnatul aduce critici de fond deciziei penale nr. 562 din 01 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti a secţiei a II-a penală, hotărâre prin care a fost soluţionată definitiv cererea de contopire.

Motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispoziţiile procedurale menţionate mai sus, tinzând la desfiinţarea unei hotărâri definitive.

Prin contestaţia la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat, aceasta fiind doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, menit să asigure punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii definitive în conformitate cu legea.

Pe de altă parte, contestatorul ignoră dispoziţiile art. 40 alin. (3) C. pen. (corespunzătoare celor ale art. 36 alin. (3) C. pen. de la 1968) potrivit cărora: „Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente".

Prin urmare, împrejurarea că pedeapsa anterioară a fost integral sau parţial executată nu împiedică operaţiunea contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente.

De asemenea, este de observat că art. 585 C. proc. pen. prevede posibilitatea modificării pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă „dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni". în toate aceste situaţii legea permite modificarea pedepselor, chiar dacă au fost aplicate prin hotărâri definitive ale instanţelor superioare.

Totodată, s-a constatat că instanţa care a pronunţat decizia contestată a argumentat detaliat mecanismul contopirii pedepselor, stabilind pedeapsa ce urmează a fi executată pentru infracţiunile concurente, nefiind necesare lămuriri suplimentare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie la executare condamnatul D.S.

A susţinut, în esenţă că s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive şi că au fost aplicate greşit dispoziţiile privitoare la legea penală mai favorabilă, iar „restul de pedeapsă" menţionat în hotărâre nu există.

Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, reprezentantul Ministerului Public şi ultimul cuvânt al condamnatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând contestaţia la executare formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

(2) în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.

Contestaţia contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile explicit şi limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen., fiind o modalitate de înlăturare sau de modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei.

Prin urmare, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia pronunţată în cauză care a dobândit autoritate de lucru judecat, aceasta beneficiind de o prezumţie de legalitate şi temeinicie.

Contestatorul D.S. a invocat cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.în concret, contestatorul D.S. este nemulţumit de faptul că s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive şi că au fost aplicate greşit dispoziţiile privitoare la legea penală mai favorabilă, iar „restul de pedeapsă" menţionat în hotărâre nu există.

Astfel, ceea ce a invocat contestatorul nu ţine de executarea deciziei penale sus-menţionate, neconstituind nici nelămuriri cu privire la respectiva hotărâre şi nici vreo împiedicare la executare, şi, prin urmare criticile aduse de contestator nu constituie "nelămurire la executare" în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Drept urmare, având în vedere că cele criticate de contestatorul D.S. nu se încadrează în vreuna dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 212/CO din data de 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 230 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul D.S. împotriva deciziei penale nr. 212/CO din data de 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 230 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1092/2015. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 1189/2015. SECŢIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1092/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 1189/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 1254/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 138/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 144/2015. SECŢIA PENALĂ