ICCJ. Decizia nr. 1189/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1189/2015
Dosar nr. 1169/54/2015
Şedinţa publică din 11 septembrie 2015
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare, emis la data de 07 iunie 2012 în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de autorităţile judiciare italiene - Curtea de Apel din Trieste - pe numele persoanei solicitate, R.B.
În baza art. 107, art. 103 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus predarea persoanei solicitate R.B. către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În baza art. 103 alin. (6) şi alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a fost menţinută măsura arestării preventive a persoanei solicitate, R.B., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 13 septembrie 2015 şi până la data de 12 octombrie 2015, inclusiv.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, la data de 28 august 2015, a fost înregistrată adresa nr. 11242/11/5/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de autorităţile judiciare italiene, fiind sesizată instanţa în procedura prev. de art. 102 din Legea nr. 302/2004 cu privire la arestarea persoanei solicitate R.B. faţă de care s-a emis mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N. 1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de Curtea de Apel din Trieste.
Totodată, au fost înaintate următoarele înscrisuri: procesul-verbal încheiat la data de 28 august 2015 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ordonanţa de reţinere nr. 47/2015 din 28 august 2014 - ora 15:35, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pentru 24 ore, cu începere de la 28 august 2015, la data de 29 august 2015 - ora 15:45.
În cuprinsul semnalării s-a arătat că persoana solicitată a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel din Triste - Italia la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi exploatarea prostituţiei minorilor, prevăzute de art. 660 bis, 609 bis, 81 PC din Codul penal italian, constând în fapt în aceea că persoana solicitată, în mai multe ocazii, din luna martie până în luna iunie 2000, prin ameninţări şi violenţă, le-a obligat pe numitele G.M.A. şi P.M. - de naţionalitate română - să întreţină şi să se supună la acte sexuale, ameninţându-le şi lovindu-le în timp ce erau închise într-un apartament din municipiul Craiova. Mai mult, în complicitate cu numitul M.T., persoana solicitată a obligat mai multe minore să se prostitueze, după ce le-a ameninţat şi le-a lovit.
S-a precizat şi că, în cursul anului 2010, în baza unei semnalări emise de autorităţile judiciare italiene, s-a dispus reţinerea cetăţeanului român pe o durată de 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar prin sentinţa penală nr. 250 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 3456/54/2010, s-a dispus respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene în anul 2010, ca urmare a adresei înaintată de Biroul Naţional Interpol.
Prin încheierea din 28 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate R.B. pe o perioada de 15 zile, începând cu data de 29 august 2015 până la data de 12 septembrie 2015, inclusiv, precum şi emiterea mandatului de arestare.
Prin adresa nr. 11242/II/5/2015 din data de 04 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Curtea de Apel din Trieste, referinţa Dosarului nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R privind persoana solicitată, cetăţeanul român R.B.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe ordonanţa de cumulare a pedepselor şi ordinul de executare nr. 225/2011 SIEP emis în data de 21 octombrie 2011 de Procuratura Generală de pe lângă Curtea de Apel din Trieste - Italia, ordin emis în baza sentinţei penale definitive şi executorii pronunţată de Curtea de Apel Trieste la 03 decembrie 2008, executorii la 13 iulie 2011.
În mandat s-a precizat că infracţiunile de viol şi exploatarea prostituţiei minorilor, prevăzute de art. 600 bis, 609 bis, 81 alin. (1) PC şi 110 din Codul penal italian, pentru care s-a emis acest mandat, sunt sancţionate cu o pedeapsă având un maxim de 12 ani închisoare.
În fapt, s-a arătat că persoana solicitată a fost cercetată şi condamnată pentru infracţiunile menţionate mai sus, fiind deţinut în perioada procesului care s-a desfăşurat în faţa autorităţilor italiene, renunţând ulterior să participe de bună-voie la proces, iar prin sentinţa pronunţată la 13 iulie 2011, Curtea Supremă de Casaţie din Italia a stabilit inadmisibilitarea cererii înaintată de numitul R.B. prin care a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel din Trieste la 03 decembrie 2008, precizând că acesta a avut cunoştinţă despre desfăşurarea procesului penal împotriva sa, prin intermediului apărătorului său, numit de cătree acesta, precum şi a tuturor notificărilor şi comunicărilor, conform prevederilor legale.
Cererea formulată de apărătorul ales al persoanei solicitate în şedinţa publică din data de 08 septembrie 2015, în sensul constatării nulităţii mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, întrucât nu ar cuprinde o menţiune obligatorie, respectiv pedeapsa la care persoana condamnată a fost condamnată, a fost considerată neîntemeiată.
Astfel, din actele existente la dosar - respectiv semnalarea înaintată iniţial, aflată la dosar - a rezultat că, la rubrica „informaţii privind mandatul", era menţionată pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost condamnată persoana solicitată, în cuprinsul mandatului european de arestare făcându-se menţiune la pedeapsa rămasă neexecutată, pentru care se solicită predarea numitului R.B., respectiv 4 ani, 11 luni şi o zi închisoare.
De asemenea, cu privire la împrejurarea invocată în apărare privitoare la emiterea unei alte cereri de executare a unui mandat european de arestare, în anul 2010, cerere respinsă de către instanţă prin sentinţa penală nr. 250 din 22 decembrie 2010, s-a arătat că, în acel moment, instanţa română a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene întrucât la 22 decembrie 2010 a fost înaintată o adresă a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE, în care se menţiona că a fost retras mandatul european de arestare.
Cu privire la mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene, instanţa a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 97, art. 103 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Având în vedere faptul că persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare italiene şi doreşte să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, s-au menţionat următoarele:
Din analiza dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 ce reglementează motivele de refuz a executării unui mandat european de arestare, s-a constatat că, printre acestea, nu se regăseşte dorinţa persoanei solicitate de a nu fi predat şi de a executa pedeapsa dispusă de statul solicitant într-un penitenciar din statul solicitat.
Motivul invocat de persoana solicitată se regăseşte printre motivele opţionale de refuz a executării reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, text conform căruia „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".
Textul legal menţionat nu precizează însă situaţiile în care instanţa poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea.
Ca urmare, instanţa analizează motivul invocat de persoana solicitată în raport şi cu principiul „recunoaşterilor reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse ori măsuri privative de libertate în scopul executării lor în U.E.", prevăzut de Decizia Cadru nr. 2008/909/J.A.I. a Consiliului din 27 noiembrie 2008.
Din declaraţia dată de persoana solicitată în faţa instanţei române, a rezultat că aceasta ar dori să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, întrucât suferă de mai multe boli care necesită tratament (fără a depune însă vreun înscris medical la dosar care să dovedească o astfel de susţinere) şi, de asemenea, familia sa se află în România.
Din actele dosarului, instanţa a constatat că persoana solicitată a executat anterior o parte din pedeapsa la care a fost condamnat pe teritoriul statului italian, şi conform susţinerilor acestuia, şi în Olanda, iar în prezent se solicită predarea acestuia pentru executarea unui rest de pedeapsă de 4 ani, 11 luni şi o zi închisoare dintr-o pedeapsă de 8 ani închisoare, la care a fost condamnat anterior.
Ca urmare, instanţa română a acordat prioritate principiului enunţat mai sus, prevăzut de Decizia Cadru nr. 2008/909/J.A.I. a Consiliului din 27 noiembrie 2008, de Decizia Cadru nr. 2009/229/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, de modificare a Deciziilor Cadru nr. 2002/584/JAI, nr. 2005/2014/JAI, nr. 2006/783/JAI, nr. 2008/909/JAI şi nr. 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor şi de încurajare a aplicării principiului recunoaşterii reciproce cu privire la deciziile pronunţate în absenţa persoanei în cauză de la proces, cu consecinţa punerii în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile italiene.
În cuprinsul mandatului european de arestare, s-a arătat că persoana solicitată a avut cunoştinţă de procesul penal în urma căruia a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare fiind prezent iniţial, iar ulterior fiind prezent un avocat numit de către acesta fiindu-i comunicate toate actele, prin intermediul acestuia.
Împotriva sentinţei penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată R.B., solicitând Înaltei Curţi admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt incidente motivele opţionale de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte consideră că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate R.B. de autorităţile judiciare italiene în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de Curtea de Apel din Trieste pronunţată la data de 03 decembrie 2008, rămasă definitivă la 13 iulie 2011, astfel cum sunt reţinute în art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Din actele şi lucrările dosarului, se constată că, faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, respectiv de viol şi exploatarea prostituţiei minorilor, prevăzute de art. 660 bis, 609 bis, 81 PC din Codul penal italian, pentru care s-a emis acest mandat, sunt sancţionate cu pedeapsa maximă a închisorii de 12 ani, se circumscriu dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea fără a mai fi necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.
Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, nu exisă niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din lege şi pentru care statul român poate refuza executarea mandatului european.
Faţă de prevederile art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală sunt incidente motivele de refuz obligatoriu la predare în următoarele situaţii:
„Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca în cazul condamnării, sancţiunea să fie executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română".
Pe de altă parte, dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent, autoritatea judiciară română poate refuza executarea acestuia.
Procedându-se de către instanţa de fond la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 28 august 2015, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, admiţând că este persoana menţionată în mandat şi precizând că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare italiene şi doreşte să execute restul de pedeapsă menţionat în mandatul european de arestare în România întrucât este bolnav şi are copii minori în ţară. Drept urmare, instanţa de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.
În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa curţii de apel şi a instanţei de control judiciar, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene, întrucât doreşte să execute restul de pedeapsă în România, familia sa trăieşte în România, este bolnav şi are în întreţinere copii minori, fiind depuse la dosar certificate de naştere ale acestora.
Se constată că instanţa de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivul opţional de refuz la predare de către autoritatea judiciară română, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (legiuitorul utilizând expresia poate refuza executarea mandatului european de arestare), astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, însă a apreciat că se impune predarea acesteia.
Or, în mod just, instanţa de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene, apreciind totodată, în mod corect, judecătorul primei instanţe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/909/J.A.I. din 27 noiembrie 2008, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 327/27 din 05 decembrie 2008.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi, din această perspectivă, criticile apărării nu pot fi primite.
Totodată, din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum şi dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa instanţei de fond, faţă de prevederile art. 104 din legea specială.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că măsura preventivă privativă de libertate este întemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată inculpatul R.B. împotriva sentinţei penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 620 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul R.B. împotriva sentinţei penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 620 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1165/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1254/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
