ICCJ. Decizia nr. 1347/2015. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1347/2015
Dosar nr. 527/1/2014
Şedinţa publică din 5 octombrie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7187/63/2010, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 552 din 9 decembrie 2011, Tribunalul Dolj a respins cererea formulată de inculpatul M.A., de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 181 alin. (1) din acelaşi Cod, ca neîntemeiată.
În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. c) din acelaşi cod, a fost condamnat inculpatul M.A., cetăţean român, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi Cod.
S-a respins cererea formulată de inculpatul I.A., de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 182 alin. (2) teza ultimă din acelaşi Cod, ca neîntemeiată.
În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod, a fost condamnat inculpatul I.A., cetăţean român, fără ocupaţie, recidivist, la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. a) din acelaşi Cod, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 864 rap. la art. 83 C. pen. anterior, s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 1137 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, art. 864 C. pen. anterior rap. la art. 83 alin. (1) din acelaşi Cod, s-a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedepsele cele mai grele de 10 ani închisoare, ca urmare a adăugării prin cumul şi a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi Cod.
S-a respins cererea formulată de inculpatul T.A., de schimbare a încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior în art. 180 alin. (2) din acelaşi Cod, ca neîntemeiată.
În baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. c) din acelaşi Cod, a fost condamnat inculpatul T.A., cetăţean român, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 19 mai 2009.
În baza art. 85 C. pen. anterior rap. la art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 35 alin. (1) din acelaşi Cod, s-a dispus ca inculpatul T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior.
S-au aplicat inculpatului T.A. prevederile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi Cod.
S-a constatat că partea vătămată P.G.A., domiciliat în Craiova, str. H., jud. Dolj, nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 346 C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi în solidar inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. la plata sumei de 2835,96 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu dobânzile legale aferente sumei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpatul T.A. arma neletală (pistol), marca R.
S-au confiscat 3 tuburi cartuşe arse, un încărcător, un mâner din metal cu gravuri reprezentând doi dragoni, aşa cum au fost ele particularizate în raportul de expertiză din 16 septembrie 2009.
A fost obligat fiecare dintre inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. la câte 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în luna septembrie 2007, inculpaţii M.A., I.A. (fost I.A.) şi T.A. (fost B.A.) zis "B.", veri primari, locuiau în cart. Faţa Luncii din Craiova şi se aflau în relaţii conflictuale cu victima P.G.A. zis "P." şi membrii familiei acesteia.
Această stare conflictuală s-a declanşat în perioada anilor 2000 - 2002, în timp ce se aflau în străinătate şi a continuat după revenirea în ţară.
Pe fondul stării tensionate în care se aflau, în ziua de 08 august 2007, victima P.G.A. a avut un conflict cu M.A. şi fratele său I.V., zis "A.", în zona staţiei P. de pe B-dul Ş. din Craiova, iar apoi, în aceeaşi zi, cu fratele lor, M.I. zis D., în Parcul N. din Craiova.
În ziua de 30 septembrie 2009, la locuinţa victimei, situată pe str. H. din Craiova, a avut loc comemorarea surorii sale, P.A., de la decesul căreia trecuseră 5 ani, eveniment la care au fost invitaţi prieteni şi rude apropiate.
În acest context, tinerii prezenţi au hotărât ca, în după-amiaza aceleiaşi zile, să meargă să joace fotbal pe un teren cu gazon sintetic, situat în apropierea Stadionului Io. din Craiova, unde fuseseră şi cu alte ocazii.
La data respectivă, victima lucra la SC E.R. SRL, administrată de numitul B.Ş., care i-a pus la dispoziţie un telefon mobil, cu numărul de cartelă 007 pentru a-l folosi în activitatea pe care o desfăşura. De pe acest telefon mobil, P.G.A. l-a contactat pe administratorul terenului de fotbal, martorul P.V.M., care i-a confirmat că terenul este liber la orele 19:00.
În jurul orelor 18:30, P.G.A. împreună cu fraţii săi, P.C. zis A., P.L., P.A. şi rudele sale, Z.A. zis O., Z.F. zis C., B.Ş. zis "I.", T.T. zis B., P.V., T.I.C. şi V.I., au plecat cu patru autoturisme către terenul de fotbal.
Deplasarea au făcut-o pe str. H., iar apoi pe str. D. până la intersecţia cu str. I., unde au fost aşteptaţi de inculpaţii I.A., T.A., M.A., fraţii acestuia, M.I. zis "D.", I.V. zis "A.", precum şi alte rude ale acestora, bărbaţi, femei şi copii.
Inculpaţii aflaseră că victima şi rudele sale merg să joace fotbal şi i-au aşteptat în apropierea acestei intersecţii, întrucât cunoşteau că este locul pe unde vor trece.
Victima P.G.A. a fost nevoită să oprească autoturismul ce-l conducea, marca M., în care se mai aflau P.C., P.L., P.A. şi fiul acestuia, V.I., în vârstă de 11 ani, întrucât mai multe persoane se poziţionaseră în mijlocul străzii.
La scurt timp, o persoană din grupul agresorilor i-a spart geamul din spate al autoturismului, fapt pentru care P.G.A. a coborât de la volan, iar în apropierea autoturismului, în partea stângă, i-a observat pe M.A., I.A. şi T.A., având fiecare în mână câte un pistol.
Cei trei inculpaţi au tras cu pistoalele în direcţia victimei, producându-i leziuni prin împuşcare, ce au necesitat pentru vindecare 50 zile îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii.
În urma actului de agresiune, P.G.A. a căzut pe sol, iar pentru a-l apăra, au intervenit fraţii săi, P.C. şi P.L.
În acest context, P.C. l-a lovit cu o bară metalică pe M.I., zis D. Acesta era înarmat cu o sabie şi lovise cu ea pe P.L., ce venise în ajutorul victimei, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile îngrijiri medicale.
În aceleaşi împrejurări, P.L. l-a lovit pe I.V., provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile îngrijiri medicale.
În timpul conflictului a mai suferit vătămări corporale şi martorul Z.A. zis "O." (8 - 9 zile îngrijiri medicale). Cu ocazia audierii, acesta a menţionat că nu formulează plângere.
Starea gravă în care se afla P.G.A. a impus transportarea de urgenţă la Spitalul nr. 1 Craiova, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Din Certificatul medico-legal nr. 3679/2007 a rezultat că P.G.A. a prezentat la examinare leziuni de violenţă ce au putut data din 30 septembrie 2007, leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi împuşcare, au fost aplicate din faţă lateral-stânga şi au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii M.A., I.A. şi T.A..
Reprezentantul parchetului a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că: în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A. circumstanţa prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. anterior, întrucât la săvârşirea faptei nu a participat niciun minor; instanţa de fond a omis să aplice dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea unor probe biologice de la inculpaţi, în condiţiile în care aceştia au fost condamnaţi pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat; în mod greşit s-a dispus confiscarea în baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, de la inculpatul T.A., a unei arme neletale (pistol) marca R., întrucât arma respectivă nu a fost găsită de organele de poliţie, iar prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova s-a dispus confiscarea aceleiaşi arme; prima instanţă nu a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, nu a apreciat în mod corect pericolul social al faptelor şi perseverenţa manifestată de unii dintre inculpaţi (I.A. şi T.A.) în săvârşirea unor fapte antisociale.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi modificarea acesteia în sensul criticilor formulate mai sus.
Inculpatul M.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 C. pen. anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, iar pentru infracţiunea prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.
În susţinerea apelului declarat, a arătat că el nu a fost prezent la faţa locului în momentul derulării conflictului, întrucât se afla pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin. Au fost invocate în acest sens depoziţiile martorilor M.F., N.M., T.M. ş.a. şi s-a arătat că prima instanţă a acordat relevanţă juridică declaraţiilor date de partea vătămată şi membrii familiei sale, deşi acestea sunt subiective.
S-a arătat, totodată, că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că el a tras cu arma, la faţa locului fiind prezente mai multe persoane care deţineau arme, că nu s-a găsit arma asupra inculpatului şi nu s-a efectuat o expertiză balistică.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat, din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 180 din acelaşi Cod, arătând că, din cuprinsul raportului medico-legal întocmit în cauză, rezultă că leziunile din zona abdomenului au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Totodată, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. anterior, dat fiind faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Inculpatul T.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, modificarea acesteia, în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei de tentativă de omor calificat, din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracţiunea, prev. de art. 180 alin. (2) din acelaşi Cod.
În susţinerea apelului declarat, a arătat că agresiunea exercitată de el nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat, întrucât leziunea provocată părţii vătămate este una minoră şi a fost produsă cu bilă de cauciuc. În acest sens, a solicitat instanţei să constatate că partea vătămată nu a depus plângere prealabilă şi să dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.
S-a arătat, totodată, că în mod greşit prima instanţă a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, întrucât faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa menţionată şi, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile privind concursul de infracţiuni.
În concordanţă cu una dintre criticile formulate de parchet, a arătat că în mod greşit s-a dispus confiscarea armei neletale marca R. de la inculpatul T.A., în condiţiile în care aceeaşi armă a fost confiscată prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.
Inculpatul I.A. a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, modificarea acesteia, în sensul achitării sale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior şi în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, pentru infracţiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004.
În susţinerea apelului declarat, a arătat că situaţia de fapt reţinută în cuprinsul rechizitoriului nu corespunde adevărului, că din cuprinsul concluziilor raportului de constatare medico-legală rezultă că actele de violenţă au fost aplicate din faţă, lateral stânga şi că partea vătămată, în declaraţiile date, nu a indicat în mod constant că inculpaţii s-au aflat în această poziţie, menţionând în unele dintre declaraţii alte persoane.
A precizat, totodată, că martorul P.A., în declaraţiile date, nu-l indică şi pe el ca fiind prezent la locul faptei şi înarmat, iar martorii Z.F. şi A. au revenit asupra declaraţiilor date, astfel că există dubiu cu privire la participarea sa la săvârşirea faptelor.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) din acelaşi Cod, arătând că ceea ce diferenţiază cele două infracţiuni este latura subiectivă şi că el nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate.
S-a solicitat, totodată, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, prin reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. anterior.
Prin Decizia penală nr. 112 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetai de pe lângă Tribunalul Dolj şi de inculpatul T.A. împotriva Sentinţei penale nr. 552 din 9 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7187/63/2010, a desfiinţat, în parte, sub aspectul laturii penale, hotărârea atacată şi a înlăturat dispoziţiile art. 75 lit. c) C. pen. anterior, cu privire la infracţiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, reţinute în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A.
A aplicat dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. anterior, cu privire la infracţiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, reţinute în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A.
A înlăturat dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen. anterior, privind confiscarea de la inculpatul T.A. a unei arme neletale (pistol) marca R.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de la inculpaţi de probe biologice, în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului T.A., în pedepsele componente de 7 ani şi 6 luni şi 2 ani închisoare, aplicate în prezenta cauză şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pedeapsă complementară şi 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 295 din 06 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul T.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 85 C. pen. anterior, a anulat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pedeapsă complementară.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins apelurile inculpaţilor M.A. şi I.A., ca nefondate.
A obligat pe inculpatul M.A. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A obligat pe inculpatul I.A. la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. anterior faţă de inculpaţi, în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de omor calificat, întrucât la comiterea faptei nu a participat numai un minor, cei trei inculpaţi fiind majori.
Cei trei inculpaţi fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, infracţiune ce se regăseşte printre cele pentru care pot fi prevalate probe biologice, instanţa a dispus introducerea profilelor genetice în S.N.D.G.J.
De asemenea, instanţa de apel în mod corect a reţinut că, în cauză, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 118 alin. (4) C. pen. anterior, întrucât confiscarea pistolului marca R. fusese dispusă anterior prin Sentinţa penală nr. 295/2009 a Judecătoriei Craiova.
În ceea ce priveşte critica vizând greşita individualizare a pedepselor, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, în procesul individualizării pedepselor de către instanţa de fond, s-a făcut o corectă apreciere a circumstanţelor atenuante în care au fost săvârşite faptele, dar şi a datelor care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate, inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. au declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepselor aplicate. A fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, în sensul că nu au fost reţinute în favoarea inculpaţilor dispoziţiile art. 74, 76 C. pen. anterior.
Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte a apreciat că recursurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa a analizat respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs a constatat că primul termen a fost acordat în cauză la 22 noiembrie 2013, dată în raport de care a calculat termenul de 5 zile prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. anterior.
S-a constatat că motivele de recurs formulate de inculpatul M.A. au fost depuse la data de 9 ianuarie 2014, cele formulate de T.A. au fost depuse la data de 17 ianuarie 2014, iar inculpatul I.A. a depus motive de recurs la data de 9 ianuarie 2014.
A fost avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se examinează din oficiu.
S-a reţinut că legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situaţie ar fi fost menţionată expres în textul de lege, orice interpretare care excede prevederilor legale indicate neputând fi luată în considerare de către instanţa de recurs.
S-a constatat că a fost adusă la cunoştinţa recurenţilor inculpaţi obligativitatea depunerii motivelor de recurs, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată şi sancţiunea nedepunerii motivelor în termenul prevăzut de lege, respectiv neexaminarea cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior. Recurenţii inculpaţi au fost citaţi pentru primul termen de judecată în recurs, de la data de 22 noiembrie 2013, cu această menţiune precizată anterior, citaţiile fiind primite de recurenţi la datele de 14 iunie 2013. Or, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost fixat la data de 22 noiembrie 2013, la un interval de aproximativ 4 luni de la primirea citaţiilor, recurenţii fiind informaţi cu privire la obligaţiile legale ce le incumbă referitoare la depunerea motivelor de recurs, s-a reţinut că împrejurarea nerespectării termenului prevăzut de lege în acest sens le este culpabilă.
În consecinţă, s-a reţinut că nerespectarea termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. anterior, atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. anterior, cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Faţă de cele arătate, în ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A., care nu au motivat calea de atac în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte a avut în vedere doar cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Analizându-se criticile formulate de recurenţii inculpaţi din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, s-a constatat că nu se circumscriu dispoziţiilor art. 3859 pct. 1 - care vizează nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, pct. 3 - care se referă la situaţia în care instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate, pct. 4 - când şedinţa de judecată nu a fost publică, pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie, pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie, pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, pct. 15 - dacă nu s-a constatat graţierea.
Sub aspectul criticii referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa a constatat că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclude posibilitatea analizei criticii formulate.
Astfel, s-a reţinut că, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare de la art. 72 C. pen. anterior decurgând din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.
În acelaşi sens, s-a reţinut că Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele, orice reformare a hotărârii pronunţate în apel fiind strict legată de aplicarea legii.
În consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu a putut examina în cauza de faţă criticile referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Verificând, din oficiu, hotărârea atacată doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, instanţa de ultim control judiciar a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor se încadrează în limitele prevăzute de lege, motiv pentru care criticile au fost respinse.
Împotriva Deciziei penale nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7187/63/2010, au formulat contestaţie în anulare contestatorii M.A., I.A. şi T.A., care a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a instanţei supreme la data de 6 februarie 2014, sub nr. 527/1/2014.
Prin încheierea din data de 11 mai 2015, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege, a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A. împotriva deciziei penale anterior menţionate, fixându-se termen pentru judecata acesteia, cu citarea părţilor.
La termenul din 5 octombrie 2015, contestatorii au solicitat, prin intermediul apărătorilor, admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale contestate şi rejudecarea recursului.
Calea de atac a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 426 lit. f) C. proc. pen., în dezvoltarea criticilor contestatorii susţinând că au fost lipsiţi de apărare în calea de atac a recursului, în condiţiile în care apărătorul ce fusese angajat în cauză să le asigure asistenţa juridică şi care le-a reprezentat interesele în faţa instanţei de recurs, avea suspendată calitatea de avocat încă din anul 2010, împrejurare de care au luat cunoştinţă după pronunţarea deciziei contestate. De asemenea, contestatorii au apreciat că acelaşi apărător nu a asigurat o apărare efectivă în cauză, având în vedere că s-a eschivat de la a formula concluzii orale în faţa instanţei de recurs, solicitând amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.
Ca atare, au apreciat contestatorii că, în contextul în care au fost reprezentaţi de un apărător ce avea suspendată calitatea de avocat, devine incident cazul de nulitate absolută prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A., pe baza actelor din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
Art. 426 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză, au fost formulate de către contestatori critici care au fost circumscrise dispoziţiilor art. 426 lit. f) C. proc. pen.
Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. f) C. proc. pen. - invocat de contestatori în susţinerea căii extraordinare de atac - este incident atunci când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.
În speţă, Înalta Curte constată că cei trei contestatori au fost reprezentaţi în faţa instanţei de recurs, la termenul din 24 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile, de apărător ales, avocat M.I., care, la acel moment, avea suspendată calitatea de avocat (după cum rezultă din adresa din 03 februarie 2014 emisă de Baroul Olt - dosar contestaţie -, în cuprinsul căreia se arată că avocatul anterior menţionat a fost suspendat din profesia de avocat începând cu data de 6 mai 2010, conform Deciziei nr. 141 din 05 iulie 2010, emisă de Consiliul Baroului Olt, ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive), aspect necunoscut însă de către instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, suspendarea calităţii de avocat intervine pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.
Se reţine, însă, că, suspendarea calităţii de avocat presupune doar lipsa exerciţiului profesiei, nu şi pierderea calităţii în sine, care încetează în cazurile expres prevăzute de art. 27 din actul normativ menţionat, şi anume: prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie ca sancţiune disciplinară şi dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală, care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii, or niciuna dintre aceste situaţii nu era incidenţă în cauză la momentul pronunţării deciziei contestate.
Prin urmare, apărătorul care i-a reprezentat pe contestatori în faţa instanţei de recurs nu pierduse calitatea de avocat, aceasta fiind doar suspendată. Suspendarea calităţii de avocat nu echivalează cu încetarea acesteia, ci doar cu imposibilitatea temporară a exercitării profesiei.
În acest context, se reţine că, în cauză, contestatorii au beneficiat de reprezentare juridică cu prilejul judecării recursului, iar împrejurarea potrivit căreia apărătorul avea suspendată la acel moment calitatea de avocat nu echivalează cu pierderea ei, aceasta fiind dobândită în condiţiile legii şi păstrată pe toată perioada suspendării.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii dispoziţiile relative la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.
Nulităţile absolute sunt expres prevăzute de lege, fiind circumscrise dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen., ipoteza expusă de contestatori neputând fi însă circumscrisă normei de procedură amintite.
Legea sancţionează cu nulitatea absolută neasistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, respectiv de către o persoană care are calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii, neavând relevanţă, sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 281 C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind existenţa calităţii de avocat în privinţa persoanei care a asigurat asistenţa juridică/reprezentarea inculpatului.
Ca atare, în speţă, nu se poate reţine că cei trei contestatori au fost lipsiţi de apărare, asistenţa juridică fiindu-le asigurată de către o persoană care avea calitatea de avocat, chiar suspendată, context în care nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii contestate.
În cauză, ar putea fi vorba, eventual, despre o nulitate relativă, însă, nefiind dovedită vătămarea procesuală adusă contestatorilor, nu se justifică desfiinţarea actului, respectiv a hotărârii atacate pe calea prezentei contestaţii, cu consecinţa rejudecării recursului, astfel cum a solicitat apărarea.
În acest sens, din analiza, actelor dosarului, se constată că avocatul care i-a reprezentat pe contestatori în calea de atac a recursului a asigurat o apărare efectivă, fiind prezent la termenul când au avut loc dezbaterile, prilej cu care a formulat cereri în probaţiune şi a pus concluzii pe fondul cauzei.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. 7187/63/2010.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile pentru apărarea din oficiu în prezenta cauză, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7187/63/2010.
Obligă contestatorii M.A. şi T.A. la plata sumelor de câte 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 65 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă contestatorul I.A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1328/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1357/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
