ICCJ. Decizia nr. 1366/2015. SECŢIA PENALĂ



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1366/2015

Dosar nr. 1570/1/2015

Şedinţa publică din 08 octombrie 2015

Deliberând asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 11 l/F din data de 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, printre alţii, achitarea inculpatului P.C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. (folosirea Hotărârii nr. 13 din 29 august 2011 a unicului asociat al SC E.G. SRL în vederea obţinerii certificatului de atestare fiscală cu nr. 145553), inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C.pen, 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen, 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., fiind aplicată pe lângă aceasta şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate şi 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (2) C.pen, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 33 lit. a), b) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului P.C.C. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 111/F din data de 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nu a declarat apel inculpatul P.C.C., ci numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii S.C.D., D.G. şi M.B.A., precum şi partea civilă H.D.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 273/A din 08 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul P.C.C. la data de 17 aprilie 2015, fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 aprilie 2015.

Recursul declarat de inculpatul P.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 273/A din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este inadmisibil.

Dispoziţiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. vechi prevăd:

"Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare ".

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei se observă că, inculpatul P.C.C. nu a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 111/F din data de 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, iar soluţia dată în sentinţă, în privinţa sa, nu a fost modificată în apel şi că recursul declarat este îndreptat împotriva Deciziei penale nr. 273/A din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În raport cu textul legal indicat şi faţă de cele menţionate anterior, Înalta Curte constată că inculpatul P.C.C. a promovat o cale de atac inadmisibilă.

Trecând peste acest aspect, totodată, se reţine că Decizia penală nr. 273/A din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost afişată la data de 10 octombrie 2013 la uşa Consiliului Local Sector 2 Bucureşti, având în vedere că în urma comunicării deciziei penale la adresa indicată de acesta, procesul-verbal a fost restituit cu menţiunea" destinatar mutat de la adresă, fără a se cunoaşte noua adresă, noul destinatar nu permite afişarea".

Faţă de aspectele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 273/A din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 273/A din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat P.C.C. la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 60 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 octombrie 2015.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1366/2015. SECŢIA PENALĂ