ICCJ. Decizia nr. 1642/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1642/2015
Dosar nr. 4463/2/2015
Şedinţa publică din 03 decembrie 2015
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, în temeiul art. 597 alin. (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat C.G. cu privire la sentinţa penală nr. 339/F din data de 08 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 7180/2/2013 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 190/A din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
La data de 16 iulie 2015, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti contestaţia la executare prin care contestatorul condamnat C.G., invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) (teza I) C. proc. pen., a solicitat lămurirea unor pretinse dispoziţii contradictorii din sentinţa penală nr. 339/F din data de 08 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 7180/2/2013 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 190/A din data de 27 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), cu privire la pedepsele accesorii şi complementare, susţinând că, în cazul amândurora, ar trebui să se constate suspendarea executării lor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele aspecte:
Prin sentinţa penală nr. 339/F din data de 08 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7180/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât astfel:
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în variantă agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic, art. 5 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din acelaşi cod (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de reprezentant fiscal şi orice altă funcţie care determină conducerea evidenţei contabile), pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.
În temeiul art. 861 alin. (1) şi art. 71 alin. (5) din V.C.P., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit şi calculat potrivit art. 862 din acelaşi cod.
A dispus executarea pedepsei complementare începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) din V.C.P., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad; să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu, schimbarea locului de muncă; să comunice, aceluiaşi serviciu, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83 şi la art. 84 din V.C.P., referitoare la cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.
În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., a admis acţiunea exercitată de partea civilă A.N.A.F. şi a obligat pe inculpat să plătească acesteia, cu titlu de daune materiale, suma de 594.590,5 lei, plus obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi calculate, potrivit C. proc. fisc., începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.
În temeiul art. 397 alin. (2), (4) şi art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. rap. la art. 2 din Legea nr. 241/2005, a instituit sechestra asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, în vederea garantării plăţii daunelor anterior menţionate, până la concurenţa valorii lor, această măsură, executorie de la data pronunţării sentinţei, urmând să fie adusă la îndeplinire de către A.N.A.F.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus ca o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare să fie comunicată, la data rămânerii ei definitive, O.N.R.C.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul, cu intenţie directă şi calificată, în calitate de asociat coordonator al S.C.P.A. „C., S. şi Asociaţii", în baza căreia a îndeplinit funcţia de reprezentant fiscal al acelei entităţi, fiind şi singurul răspunzător de conducerea evidenţei contabile a acesteia (în lipsa dovedirii încheierii unui contract de prestări servicii cu un contabil autorizat), a omis să evidenţieze, în actele contabile ale societăţii respective sau în alte documente legale ale acesteia, aferente anului 2008, suma de 1.698.830 lei, încasată la data de 17 martie 2008, în urma punerii în executare silită a unui contract de asistenţă juridică încheiat cu clienta l.M.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 594.590,5 lei (echivalentul a mai mult de 100.000 euro la data faptei), din care suma de 322.777,7 lei reprezentând T.V.A., iar suma de 271.812,8 lei reprezentând impozit pe venit.
Prin Decizia nr. 190/A din data de 27 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7180/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale anterior menţionate, care a rămas astfel definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti, în cauza de faţă, a constatat că, în speţă, contestaţia la executare cu judecarea căreia a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Contrar susţinerii contestatorului condamnat, s-a constatată că, în speţă, nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, referitor la pedepsele accesorii şi complementare, dispoziţiile din hotărârea respectivă fiind clare şi neechivoce sub acest aspect, în sensul suspendării executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării principale şi, respectiv, al executării pedepsei complementare, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (27 mai 2015).
S-a mai reţinut că aceste dispoziţii au făcut obiectul controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei de apel, care, fiind sesizată cu o cale de atac având efect integral devolutiv, le-a menţinut ca atare, printr-o hotărâre definitivă.
Prin actuala contestaţie la executare, contestatorul condamnat a urmărit, în fapt, nu înlăturarea unei pretinse nelămuriri (în realitate inexistentă), ci modificarea dispoziţiei definitive, cu autoritate de lucru judecat, privind executarea pedepsei complementare, în sensul suspendării şi a acesteia, pe lângă cea a pedepsei accesorii, solicitarea sa fiind lipsită de temei, întrucât nicio dispoziţie legală nu permite o astfel de soluţie.
Chiar în lipsa unei dispoziţii exprese în V.C.P., jurisprudenţa aferentă acestuia (reţinut a fi legea penală mai favorabilă inculpatului condamnat şi aplicat, sub aspectul pedepselor accesorii şi complementare, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012) a statuat, în mod constant, executarea pedepsei complementare începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în condiţiile în care, conform codului respectiv (ca de altfel şi celui actual), nu este legal posibilă, precum în cazul pedepsei accesorii, suspendarea executării sale, în situaţia unei pedepse principale cu executare suspendată, fie condiţionat, fie sub supraveghere.
Împotriva sentinţei penale nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, a formulat contestaţie, contestatorul C.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 09 noiembrie 2015, sub nr. 4463/2/2015.
Până la data de 03 decembrie 2015, contestatorul nu a motivat contestaţia formulată şi nici nu s-a prezentat în cadrul dezbaterilor pentru a o susţine, însă la aceeaşi dată, în cursul şedinţei de judecată, au fost transmise la dosarul cauzei note de şedinţă formulate, în scris, de către contestator.
Prin notele de şedinţă transmise la dosarul cauzei, contestatorul a solicitat, în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale nr. 170/F/2015 şi admiterea contestaţiei la executare promovate, cu consecinţa constatării că drepturile car i-au fost interzise, atât ca pedeapsă complementară cât şi ca pedeapsă accesorie, având în vedere identitatea acestora, sunt suspendate pe întreaga perioadă.
În esenţă, contestatorul a reiterat criticile invocate la instanţa de fond în cadrul contestaţiei la executare, susţinând că pe de o parte, prin sentinţa penală nr. 339/F din 08 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia nr. 190 din 27 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) au fost suspendate pe o perioadă de 7 ani (ca pedeapsă accesorie), dispunându-se totodată executarea lor pe o perioadă de 5 ani (ca pedeapsă complementară).
A mai susţinut contestatorul că în mod evident pe o perioadă de 5 ani interzicerea acestor drepturi apare ca fiind atât de suspendat cât şi de executat, ceea ce în fapt este imposibil.
A mai susţinut contestatorul că a arătat în faţa Curţii de Apel Bucureşti că apreciază a fi necesară o interpretare în favoarea persoanei condamnate, astfel încât instanţa ar trebui să constate că interzicerea acestor drepturi este suspendată pe o perioadă de 7 ani.
Analizând criticile formulate în scris prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei prezente, prin raportare la hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este nefondată pentru următoarele considerente;
Dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prevăd -."contestaţia împotriva hotărârii penale se poate face în când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare"
Prin sentinţa penală nr. 339/F din 08 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, printre altele s-a dispus: „în temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) din acelaşi cod (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de reprezentant fiscal şi orice altă funcţie care determină conducerea evidenţei contabile), pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.
În temeiul art. 861 alin. (1) şi art. 71 alin. (5) din V.C.P., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit şi calculat potrivit art. 86 din acelaşi cod.
Dispune executarea pedepsei complementare începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare."
Înalta Curte, constată că, în cauza prezentă nu este vorba despre vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau de vreo împiedicare la executare, dispoziţiile penale în ceea ce priveşte atât pedepsele complementare cât şi pedepsele accesorii fiind aplicate în mod judicios de către Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea de condamnare a contestatorului prezent.
De asemenea, Înalta Curte reţine că prin sentinţa penală amintită (definitivă prin Decizia nr. 190 din 27 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), privind modul de redactare a dispozitivului hotărârii nu se constată vreo nelămurire a executării pedepselor atât cea principală cât şi cele complementare şi accesorii, astfel încât nu este incident vreun caz de lămurire a soluţiei dispuse în cauza de condamnare a inculpatului C.G.
Solicitarea contestatorului în sensul că ar fi necesară o interpretare în favoarea persoanei condamnate, astfel încât instanţa ar trebui să constate că interzicerea acestor drepturi este suspendată pe o perioadă de 7 ani, nu poate fi primită.
Dispoziţiile legale se interpretează şi se aplică întocmai în condiţiile şi în baza procedeului judiciar stabilit prin norma în materie şi nicidecum potrivit unei interpretări proprii dată de subiecţii de drept din cauzele în discuţie soluţionate de instanţele naţionale.
Că, prezentul contestator îşi manifestă nemulţumirea cu privire la procedeul judiciar de stabilire a pedepselor complementare şi accesorii reţinute în sarcina sa, nu poate conduce la admiterea unei astfel de critici ca fiind fondate, stabilirea pedepselor fiind prevăzută de legiuitor în scopul aplicării ei întocmai prin norma de drept în materie.
Prin urmare, nu se poate reţine în cauza de faţă că ar fi aplicabile disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel încât Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către contestatorul condamnat C.G. împotriva sentinţei penale nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către contestatorul condamnat C.G. împotriva sentinţei penale nr. 170/F din 07 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 decembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1594/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1768/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
