ICCJ. Decizia nr. 234/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 234/A/2015
Dosar nr. 23/43/2015
Şedinţa publică din 22 iunie 2015
Asupra apelului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 18 din 20 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 23/43/2015 s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată de petentul-condamnat M.G.M. (deţinut în Penitenciarul Colibaşi) împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 614/43/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 88/A din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. 23/43 din 27 ianuarie 2015 petentul-condamnat M.G.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva Sentinţei penale nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 614/43/2008.
În motivarea cererii, petentul a criticat soluţia de condamnare pronunţată împotriva sa, susţinând că hotărârea se bazează pe probe false, că alţi doi inculpaţi ar fi purtat convorbirile telefonice reţinute în sarcina sa, că nu a luat persoane în spaţiul său, că nu deţinea în proprietate spaţiu locativ, iar în subsidiar a criticat şi cuantumul ridicat al pedepsei pe care urmează a o executa, în comparaţie cu pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi care ar fi avut o contribuţie majoră în activitatea infracţională.
S-au anexat extrase după dispozitivul Sentinţei penale nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. 614/43/2008, după dispozitivul Deciziilor penale nr. 88/A din 14 aprilie 2014 şi 2504 din 09 septembrie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în apel şi în contestaţie în anulare şi au fost comunicate relaţii de la Penitenciarul Colibaşi.
Prin concluziile scrise depuse de petent, acesta şi-a suplimentat motivele din cererea iniţială, susţinând că faptele pentru care a fost condamnat nu există, a criticat din nou cuantumul pedepsei şi forma de executare ce i-au fost stabilite în comparaţie cu ceilalţi inculpaţi şi de asemenea a invocat existenţa autorităţii de lucru judecat.
Analizând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate, precum şi a întregului material probator administrat în cauză, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 8 din 14 februarie 2012, cu privire la inculpatul M.G.M. s-au hotărât următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, măsură, iniţial, dispusă faţă de inculpatul M.G.M. prin ordonanţa procurorului din data de 23 iunie 2008, emisă în Dosarul nr. 26/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi care măsură preventivă a fost, ulterior, prelungită până la data de 19 decembrie 2008 inclusiv.
S-a constatat că, prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2009, pronunţată de această instanţă, în Dosarul nr. 614/43/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din 16 iulie 2008 al procurorilor D.N.A., emisă în Dosarul nr. 26/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, asupra imobilului - teren cu vegetaţie forestieră, în suprafaţă de 5000 mp, situat în satul Uiasca, comuna Bascov, şi care constituia proprietatea exclusivă a acestui inculpat.
Conform dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat acest inculpat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale, aferente soluţionării cauzei la prim grad jurisdicţional şi în faza urmăririi penale, suma de 12.300 lei.
Prin Decizia penală nr. 88/A din 14 februarie 2012, cu privire la acest inculpat, instanţa supremă a admis apelul formulat şi a dispus următoarele:
A redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului M.G.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65, 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A fost menţinută modalitatea de executare a pedepsei, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. anterior, stabilită prin sentinţa penală atacată.
Asupra contestaţiei în anulare, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (1), 2 raportat la art. 426 C. proc. pen., trebuie verificată mai întâi admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri.
S-a constatat că motivele invocate nu se regăsesc printre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aşa cum a precizat petentul, dar nici în celelalte cazuri strict şi limitativ prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) şi c) - i) C. proc. pen.
Contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Analizând admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 431 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, chiar dacă o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. poate fi formulată oricând, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 428 alin. (2) C. proc. pen., motivele pe care se sprijină contestaţia nu sunt dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi petentul nu a depus dovezi în sprijinul contestaţiei, iar dovezile invocate sunt lipsite de relevantă, câtă vreme motivele contestaţiei nu se încadrează în cazurile strict şi limitative prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) - i) C. proc. pen.
Dacă petentul se referă la posesorii telefoanelor de pe care au fost purtate convorbirile interceptate şi înregistrate, ori la declaraţiile coinculpatului D. şi ale finului acestuia, sau la regimul spaţiului locativ unde au fost stabilite domiciliile sau vizele de flotant ale celor care au obţinut permisele auto în mod fraudulos, precum şi la menţiunile cuprinse în rechizitoriu, şi acesta urmăreşte readministrarea probelor instrumentate pe durata procesului penal, s-a reamintit că, pentru reţinerea temeiului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., împrejurările invocate trebuie să constituie "probe" cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Această condiţie nu este întrunită în prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, instanţele au cunoscut telefoanele şi posesorii acestora, au analizat şi au reţinut motivat declaraţiile coinculpatului şi ale martorilor, care se coroborează cu ansamblul probelor aflate la dosar, ca şi regimul spaţiului locativ şi acţiunile concrete reţinute în sarcina inculpatului - contestator. Pe de altă parte, petentul a criticat aceste probe sub aspectul temeiniciei lor. Or, propunerea unor mijloace de probă în prelungirea şi completarea probatoriului pe care instanţa l-a avut la dispoziţie în ciclul ordinar al judecăţii sunt incompatibile cu o judecată în ciclul extraordinar, pentru că ar aduce atingere stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
În al doilea rând, s-a invocat inexistenţa faptelor pentru care a fost condamnat. Nu s-a primit nici acest motiv şi nici criticile privind cuantumul pedepsei stabilite de instanţa supremă în apelul formulat de inculpat, deoarece acestea nu se regăsesc printre cazurile de contestaţie în anulare cuprinse în art. 426 C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, contestaţia în anulare nu a putut fi admisă în principiu, motiv pentru care, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu.
Împotriva încheierii penale nr. 18 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş a declarat apel condamnatul M.G.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul contestatorului M.G.M. este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. (caz invocat de contestatorul M.G.M.) împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare şi atunci când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen. priveşte omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra uneia dintre cauzele de încetare a procesului penal iar inculpatul a fost condamnat.
Potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) C. proc. pen. încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile în care lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În motivarea contestaţiei în anulare, petentul M.G.M. a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat nu există, hotărârea de condamnare se bazează pe probe false, interceptările convorbirilor telefonice nu îi aparţin iar pedeapsa aplicată este excesivă în raport cu a celorlalţi inculpaţi din cauză.
Se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare invocat - art. 426 lit. b) C. proc. pen. şi de altfel în niciun alt caz dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen.
Criticile petentului referitoare la greşita condamnare şi la individualizarea pedepsei nu pot fi analizate pe calea contestaţiei în anulare ci reprezintă apărări de fond ce au fost analizate de instanţele de fond şi apel.
În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că, cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Întrucât motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare formulată de condamnatul M.G.M. nu este unul dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., corect s-a respins ca inadmisibilă, astfel că apelul condamnatului M.G.M. va fi respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.G.M. împotriva încheierii penale nr. 18 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 247/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
