ICCJ. Decizia nr. 247/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 247/A/2015
Dosar nr. 2114/1/2015
Şedinţa publică din 26 iunie 2015
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 28 mai 2015, sub nr. 2114/1/2015, contestatorul condamnat B.D.C. a formulat contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 5048/2/2012.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că împiedicarea la executare pe care înţelege să o invoce cu privire la Decizia nr. 104 din data de 18 aprilie 2014 este dată de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat art. 5 C. pen. în sensul aplicării legii penale pe instituţii autonome, decizia fiind pronunţată anterior Deciziei nr. 265 din 6 mai 2015 a Curţii Constituţionale care a statuat aplicarea legii penale mai favorabile în mod global.
Astfel, arată că instituţiile juridice ce privesc executarea pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată sau reabilitarea judecătorească, au o reglementare diferită în Codul penal anterior şi în Codul penal în vigoare şi având în vedere că prin decizia de condamnare au fost aplicate două legi penale diferite, din acest punct de vedere apare împiedicarea la executare, întrucât cu privire la instituţiile juridice menţionate nu se va putea aprecia care lege va fi aplicată.
În consecinţă, contestatorul condamnat B.D.C. â solicitat admiterea contestaţiei la executare, desfiinţarea Deciziei penale nr. 104 din data de 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, anularea mandatului de executare din data de 22 aprilie 2014 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând, să se aplice exclusiv dispoziţiile Codului penal anterior sub imperiul cărora au fost săvârşite faptele incriminate, fiind mai favorabile în acest context.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale.
Asupra contestaţiei la executare formulată de condamnatul B.D.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 497/F din 02 octombrie 2013 pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. m infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.C.M.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul, art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite şi i-a fost aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B.C.M. şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri oficiale false:
- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 Bucureşti;
- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 Bucureşti;
- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 Bucureşti;
- înscrisul denumit "Sentinţa civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timişoara".
În temeiul art. 191 alin. (1) şi art. 189 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmând să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva Sentinţei penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs inculpatul B.D.C. şi partea civilă B.C.M. Aceste recursuri au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 octombrie 2013 şi s-a stabilit prim termen de judecată în recurs la 07 martie 2014, după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.
În aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind Codul de procedură penală, potrivit cărora "recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel.
Prin Decizia penală nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 5048/2/2012, au fost admise apelurile declarate de inculpatul B.D.C. şi de partea civilă B.C.M., a fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând, a fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.
S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului B.D.C. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior.
Prin aceeaşi decizie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi totodată, s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare, şi avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.
Cu privire la această decizie, condamnatul B.D.C. a formulat prezenta contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Examinând contestaţia la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul nr. 5048/2/2012, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondata, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, contestatorul condamnat a criticat, în esenţă, aplicarea de către instanţa supremă a legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, solicitând pe calea contestaţiei la executare aplicarea, exclusiv, a Codului penal anterior, având în vedere, pe de o parte, că sunt mai favorabile reglementările C. pen. anterior în ceea ce priveşte instituţia liberării condiţionate, iar pe de altă parte, că Decizia nr. 265 a Curţii Constituţionale a statuat aplicarea legii penale mai favorabile în mod global.
De asemenea, cu prilejul dezbaterilor, contestatorul inculpat B.D.C. a susţinut că instituţia liberării condiţionate este mult mai favorabilă în reglementările Codului penal anterior şi în condiţiile în care decizia penală a fost aplicată pe instituţii autonome, consideră că împiedicarea la executare, prevăzută de legiuitor în art. 598 pct. 1 lit. c) teza a II-a C. proc. pen., vizează tocmai aspectul că, în momentul în care se va pune problema liberării condiţionate, nu se va putea aprecia care dispoziţii sunt aplicabile. Invocând Decizia nr. 265 din 06 mai 2015 a Curţii Constituţionale care impune aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei şi schimbarea încadrării juridice potrivit Codului penal anterior.
Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.
Analizând cererea de contestaţie la executare de faţă, în raport de solicitările condamnatului contestator B.D.C., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu constituie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării pedepselor, pe această cale nefiind posibilă modificarea unei hotărâri definitive ori schimbarea încadrării juridice a faptelor, aşa cum a solicitat contestatorul, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, or, prin criticile contestatorului privind modalitatea de stabilire şi aplicare a legii penale mai favorabile, se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Aşadar, în ceea ce priveşte solicitarea contestatorului de aplicare a Codului penal anterior ca lege penală mai favorabilă şi referirile acestuia privind reglementarea, mai favorabilă, a unor instituţii juridice C. pen. anterior (liberarea condiţionată sau reabilitarea), nu constituie o împiedicare la executarea Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 5048/2/2012.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 5048/2/2012.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 234/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 251/2015. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... → |
|---|
