ICCJ. Decizia nr. 678/2015. SECŢIA PENALĂ. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 678/2015
Dosar nr. 2115/117/2010
Şedinţa din publică din 13 mai 2015
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii H.A.D. şi B.B. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 128/A din 14 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterioară admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul H.A.D. împotriva Sentinţei penale nr. 104 din 13 martie 2012 a Tribunalului Cluj pe care a desfiinţat-o în parte cu privire la greşita achitare a inculpatului B.B. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c), alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior şi în consecinţă a omisiunii obligării acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat la instanţa de fond, a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului H.A.D. şi a cuantumului obligării acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat la instanţa de fond, precum şi a modului de soluţionare laturii civile a cauzei.
În aceste limite Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a dispus condamnarea inculpatului B.B., fiul lui C. şi E., născut în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, domiciliat în Cluj-Napoca, str. B., judeţul Cluj, la pedeapsa de 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c) alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 76 lit. a) C. pen. anterior cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale, conform prevederilor art. 66 C. pen. anterior
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, a dedus din durata pedepsei durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 19 ianuarie 2010 şi până la data de 05 mai 2011.
În baza art. 136 alin. (4) rap. 1451 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul B.B. până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 145 alin. (1) rap. la art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. anterior pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara a obligat inculpatul B.B. să respecte următoarele obligaţii.
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia mun. Cluj-Napoca ori de câte ori este chemat sau conform programului de supraveghere întocmit de acesta;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a redus pedeapsa aplicată inculpatului H.A.D., fiul lui I. şi D., născut în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, domiciliat în Cluj-Napoca, Aleea M., judeţul Cluj, la 17 ani de ani închisoare la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie consecinţe deosebit de grave, prev. şi pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c) alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 76 lit. a) C. pen. anterior cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale, conform prevederilor art. 66 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, a dedus din durata pedepsei durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 19 ianuarie 2010 şi până la data de 05 mai 2011.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 383 alin. (1) C. pen. anterior, a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de inculpatul H.A.D. prin încheierea penală din data de 30 august 2011 a Tribunalului Cluj, cu modificarea obligaţiilor astfel cum au fost stabilite prin încheierea penală din data de 11 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj şi prin încheierea penală din data de 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 14 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rap. art. 998 - 999 C. civ. anterior a obligat în solidar pe inculpaţii B.B. şi H.A.D. la plata sumei de 246.650 lei despăgubiri civile cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile G.A. SA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. G., jud. Cluj.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a obligat pe inculpatul H.A.D. şi pe inculpatul şi B.B. la plata în favoarea statului a sumei de câte 62.000 de lei fiecare reprezentând, cheltuieli de judiciare în favoarea statului la instanţa de fond din care suma de 500 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, care se avansează de la Ministerul Justiţiei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărători desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi în apel, respectiv d-l avocat G.D. şi d-l avocat S.F.C., care se avansează de la M.J.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile de judiciare în apel rămân în sarcina statului.
I. FONDUL
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 104 din 13 martie 2012 a Tribunalului Cluj, în baza art. pct. 2 lit. a) - art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul B.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c), alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a revocat măsura obligării inculpatului B.B. de a părăsi ţara, instituită prin încheierea penală de la data de 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Cluj.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c), alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul H.A.D. la 17 (şaptesprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, conform prevederilor art. 66 C. pen. anterior.
În baza art. 8 8 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii şi arestului preventiv de la 19 ianuarie 2010 la 05 mai 2011.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de inculpatul H.A.D. prin încheierea penală f. nr. de la data de 30 august 2011 a Tribunalului Cluj, cu modificarea obligaţiilor astfel cum au fost stabilite prin încheierea penală de la data de 11 octombrie 2011 a Tribunalului Cluj.
În baza art. 14 alin. (1), art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. anterior, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.A. SA, obligând pe inculpatul H.A.D. la plata în favoarea acesteia a sumei de 246.650 lei despăgubiri pentru daune materiale.
S-a luat act de faptul că părţile vătămate F.O.G. şi B.I.F. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 500 lei, reprezentând onorariile parţiale în sumă de câte 100 lei cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, av. M.G. şi av. C.I. şi onorariul în sumă de 300 lei cuvenit apărătorului desemnat în faza de urmărire penală, av. D.C.D., care se va avansa de la M.J. în favoarea Baroului Cluj.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul H.A.D. la plata în favoarea statului a sumei de 123.755,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată, sumă care include şi cota din onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile de judecată pricinuite de instrumentarea cauzei faţă de inculpatul B.B. au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 8/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 24 martie 2010 sub nr. 2115/117/2010, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii H.A.D. şi B.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c), alin. (21) lit. a), b), alin. (3) C. pen.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut, în esenţă că, la data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 16.45 ar fi participat în calitate de coautori la furtul sumei de 246.650 lei luată fără drept din posesia părţii vătămate Banca T. SA Agenţia Mănăştur, în condiţiile în care furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări faţă de personalul, clienţii băncii şi casiera bancară în persoana părţii vătămate F.O.G., precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, în persoana părţii vătămate B.I.S.
Ca şi contribuţie efectivă la săvârşirea faptei, în sarcina inculpatului H.A.D. s-a reţinut că ar fi rămas în interiorul agenţiei bancare supraveghindu-l pe agentul de pază, pe care l-a pus în neputinţă de a se apăra prin aplicarea repetată de electroşocuri, cu un aparat destinat acestui scop şi că ar fi proferat ameninţări la adresa personalului băncii şi a celorlalte persoane prezente în incintă, prin întrebuinţarea violenţelor şi ameninţărilor fiind săvârşit furtul sumei de bani.
Pe de altă parte, în sarcina inculpatului B.B. s-a reţinut ca şi contribuţie efectivă că ar fi participat la agresarea agentului de pază, după care ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, în interiorul casieriei unde ar fi lovit pe una dintre casiere şi ar fi luat suma de 246.650 lei, după care ambii inculpaţi ar fi fugit din agenţia bancară având asupra lor suma de bani sustrasă.
A fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 8/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii H.A.D. şi B.B., părţile vătămate F.O.G. şi B.I.S., precum şi martorii V.I.A., C.A.D., M.A., N.V., B.D., M.I., T.L.R. (...), R.V., martorii cu identitatea protejată "I.B." şi "P.D.", iar la termenul de judecată de la data de 27 februarie 2012 s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. anterior în ceea ce priveşte declaraţia martorei A.C.M.
Au fost administrate probele cu raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat al inculpaţilor, cu rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică asupra imaginilor şi proba cu raport de expertiză criminalistică asupra imaginilor- încuviinţată la termenul de judecată de la data de 21 iunie 2011, lucrarea ştiinţifică fiind ataşată la dosar.
Au fost solicitate relaţii de la operatorul de telefonie mobilă O. cu referire la ariile de acoperire ale antenelor de telefonie mobilă cu relevanţă în cauză potrivit rapoartelor UT AI, precum şi relaţii cu privire la determinarea înălţimii inculpaţilor.
La termenul de la data de 07 februarie 2011 a fost încuviinţată proba cu efectuarea expertizei ADN la un laborator acreditat din Germania cu participarea experţilor - parte desemnaţi de acuzare şi de apărare, lucrarea ştiinţifică fiind ataşată la dosar (opinie expert -parte desemnat de inculpaţi, expert - parte desemnat de Parchet).
A fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere depuse de inculpaţi, fiind solicitate relaţii şi de la B.C.C.O. Cluj şi de la Restaurantul M. în vederea verificării susţinerilor formulate de inculpatul H.A.D. în apărare.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că la data de 13 februarie 2009 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj a fost sesizat telefonic, în jurul orei 16:45 cu privire la faptul că două persoane mascate au pătruns în incinta Agenţiei Mănăştur aparţinând părţii vătămate Banca T. S.A., sustrăgând din interiorul casieriei agenţiei suma de 246.650 lei.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 18 ianuarie 2010 a fost începută urmărirea penală in personam faţă de numiţii H.A.D. şi B.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii sesizate.
Întrucât inculpaţii prin apărători aleşi au invocat nulitatea relativă a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond a analizat cu prioritate aspectele semnalate în acest sens, cu menţiunea că termenul de invocare a acestor nulităţi nu poate fi considerat depăşit, având în vedere prevederile art. 197 alin. (4) teza finală C. proc. pen. anterior.
În primul rând, s-a invocat nulitatea (relativă) a procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit în cauză, invocându-se neregularităţi legate de participarea efectivă a martorilor asistenţi la întreaga activitate desfăşurată cu ocazia prelevării de probe.
În acest sens, au fost invocate declaraţiile date de martorii G.L.E. şi S.O.M. în cursul cercetării judecătoreşti, care au arătat că în răstimpul în care s-a desfăşurat activitatea de cercetare la faţa locului aceştia au fost duşi, alături de restul personalului şi persoanelor aflate în incinta agenţiei la momentul atacului, la secţia de poliţie în vederea luării de declaraţii şi că ar fi fost aleşi aleatoriu din rândul angajaţilor pentru a semna în calitate de martori asistenţi, cu justificarea că se impune semnarea actului procedural întocmit de către un număr de două persoane.
S-a considerat de către apărătorii inculpaţilor că au fost nesocotite în acest mod dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. pen. anterior şi că în acest mod s-a produs inculpaţilor o vătămare (care constă în chiar soluţia de inculpare şi trimitere în judecată a acestora) care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului procedural în discuţie şi a tuturor actelor procedurale şi procesuale subsecvente.
În vederea justei soluţionări a problemei juridice ridicate de apărătorii inculpaţilor, instanţa de fond a pornit de la constatarea că în urma activităţii de cercetare la faţa locului, au fost identificate şi prelevate urme materiale, papilare şi biologice şi au fost ridicate mijloacele materiale de probă care au stat la baza cercetărilor tehnico-ştiinţifice ulterioare (în acest sens fiind rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică de evidenţiere a urmelor biologice şi de identificare a profilelor genetice a persoanelor de la care acestea provin).
Literatura de specialitate în domeniul geneticii judiciare relevă importanţa capitală pe care etapa recoltării şi manipulării probelor biologice o are în determinarea profilului ADN, având în vedere că una dintre sursele principale ale posibilelor erori de interpretare derivă din riscul de contaminare a acestora, dintre care cea mai serioasă sursă de contaminare provine de la factorul uman. Tocmai de aceea printre măsurile de precauţie de rutină la momentul recoltării probelor se numără purtarea de mănuşi şi măşti, evitarea discuţiilor în timpul activităţilor de recoltare, dar şi compararea cu profilele genetice ale tuturor persoanelor implicate în activitatea de recoltare şi prelucrare a probelor, în vederea identificării unor eventuale contaminări accidentale (John M.Butler - Forensic DNA Typing, Elsevier Academic Press; Dan Perju-Dumbravă, Bogdan Lucian Beţianu - Genotiparea ADN în expertiza medico-legală, Ed. Accent, Cluj-Napoca; Vladimir Beliş - Tratat de medicină-legală, vol. II, Ed. Medicală, Bucureşti 1995).
Având în vedere aceste premise, participarea efectivă a martorilor asistenţi la activitatea de recoltare a probelor nu ar fi făcut altceva decât să sporească riscul de contaminare a probelor cu ADN străin, fiind de neimaginat prezenţa unor persoane străine de personalul de laborator instruit în câmpul de recoltare a acestor probe. Concluzia care se desprinde de aici s-a apreciat că nu poate fi alta decât aceea că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. pen. anterior, atâta timp cât textul alin. (2) permite, în situaţii excepţionale, desfăşurarea activităţii de cercetare la faţa locului chiar în lipsa martorilor asistenţi. Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiaşi articol nu impune organului judiciar obligaţia de a interzice persoanelor care se află la locul unde se află cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării, ci stabileşte doar o facultate în acest sens, ceea ce nu poate conduce la concluzia încălcării prevederilor legale indicate nici sub acest aspect.
În al doilea rând s-a invocat nulitatea (relativă) a aceluiaşi proces-verbal de cercetare la faţa locului şi din perspectiva faptului că la momentul recoltării probelor de salivă de la inculpaţi în Gilău ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 76/2008 în sensul că lipseşte procesul-verbal de recoltare, conservare şi transport, ceea ce conduce la serioase dubii cu privire la modul de recoltare şi transportare a probelor şi finalmente asupra aspectului dacă acestea provin de la inculpaţi.
Instanţa de fond a înlăturat şi această apărare formulată de inculpaţi, având în vedere, pe de o parte, ataşarea la dosar a kit-urilor de recoltare probe ADN prin periaj bucal, conţinând consimţământul inculpaţilor la recoltare, iar pe de altă parte, aspectul că profilele genetice ale inculpaţilor identificate de I.G.P.R. sunt identice cu cele identificate de laboratorul german, fără ca în această din urmă procedură să se conteste provenienţa probelor de salivă.
În sfârşit, s-a mai invocat nulitatea relativă a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate pe numărul de telefon 00x, cu motivarea că acest număr de telefon nu a aparţinut niciodată inculpatului B.B., ci numitei H.D.D. - mama inculpatului H.A.D., fiind ataşate înscrisuri doveditoare în acest sens şi argumentându-se în sensul că telefonul mobil în care a fost folosită cartela SIM a fost găsit la percheziţia domiciliară desfăşurată la domiciliul inculpatului H.A.D., fiind restituit mamei acestuia la un moment la care inculpaţii erau deja reţinuţi.
Din analiza ordonanţei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor cu titlu provizoriu, confirmată prin Încheierea penală nr. 16/C/P/2010 a Tribunalului Cluj- prin care s-a dispus şi prelungirea autorizării interceptărilor pentru încă 28 de zile rezultă că datele operative privind utilizarea numărului de telefon 00x de către inculpatul B.B. au fost furnizate de IPJ Cluj - Serviciul de Investigaţii Criminale prin Adresa nr. S/22374 din 15 ianuarie 2010, identitatea adevăratului titular al abonamentului de telefonie mobilă fiind lipsită de relevanţă sub aspectul legalităţii autorizării interceptării. Pe de altă parte, reaua-credinţă a organelor de urmărire penală nu poate fi reţinută în cauză, cât timp nu ar fi existat niciun impediment legal pentru autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de numita H.D.D. însăşi (pentru ipoteza în care identitatea adevăratului titular al abonamentului de telefonie mobilă ar fi fost cunoscută anchetatorilor).
În acest sens, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) şi (9) C. proc. pen. anterior interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin telefon sau orice alt mijloc electronic de comunicare se poate dispune atunci când o astfel de măsură este necesară, printre altele, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, sens în care apare cu evidenţă că se poate autoriza interceptarea oricăror comunicări care au legătura cu respectiva cauză, fără a fi esenţialmente necesar ca acele comunicări să fie purtate de făptuitori. Această interpretare este în conformitate atât cu topografia textului legal indicat - care prevede utilitatea identificării sau a localizării participanţilor ca alternativă la stabilirea situaţiei de fapt, cât şi cu dispoziţiile alin. (9) al art. 911 C. proc. pen. anterior - care indică necesitatea menţionării în cuprinsul autorizării a persoanei, a mijlocului de comunicare sau a locului supus supravegherii, menţiunile indicate fiind alternative, iar nu cumulative.
Or, în speţă, autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice s-a acordat legal pentru numărul de telefon 00x, începând cu data de 16 ianuarie 2010 şi până la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, moment la care prin ordonanţa procurorului de la data de 27 ianuarie 2010 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 911 alin. (7) C. proc. pen. anterior s-a dispus încetarea imediată a interceptărilor, fără a se putea reţine încălcarea dispoziţiilor legale cu consecinţa înlăturării acestor mijloace de probă.
În fapt, din relatările persoanelor prezente la faţa locului a rezultat ca în data de 13 februarie 2009, în jurul orei 16:45, două persoane mascate, având feţele acoperite cu cagule, purtând mănuşi din material textil şi înarmate cu un aparat de electroşocuri şi respectiv cu un pistol ce avea cel puţin aparenţa unuia adevărat, au pătruns în interiorul agenţiei, au agresat şi imobilizat agentul de pază şi au proferat ameninţări la adresa clienţilor şi personalului bancar.
Unul dintre autori a rămas în apropierea agentului de pază, supraveghindu-l, iar cel de-al doilea autor, prin forţarea unei uşi interioare de acces (lovind-o cu piciorul) a pătruns în interiorul casieriei, a imobilizat şi agresat cu pistolul în zona tâmplei pe partea vătămată F.O.G. - casieră ce încercase să opună rezistenţă pătrunderii suspectului în incinta casieriei, iar din zona ghişeului nr. 3 a luat o importantă sumă de bani, după care ambii autori au ieşit în fugă din incinta agenţiei şi s-au deplasat într-o direcţie necunoscută, respectiv prin gangul din partea stângă a agenţiei bancare, continuându-şi deplasarea pe lângă garaje înspre direcţia magazinului B. Potrivit declaraţiilor martorului C.F., acesta a observat două persoane care corespundeau semnalmentelor descrise de personalul agenţiei bancare mergând în pas grăbit şi care se aflau deja la colţul magazinului B., după care au traversat strada Mehedinţi pe lângă o ghenă de gunoi, îndreptându-se înspre Aleea Vidraru.
După consultarea hărţii municipiului Cluj-Napoca, instanţa de fond a constatat că dispunerea Aleii M. (adresa de domiciliu a inculpatului H.A.D.) se situează în direcţia înspre care s-au îndreptat suspecţii observaţi de martorul C.F.
De la faţa locului au fost ridicate mai multe urme şi obiecte materiale, printre care mânerul sistemului de închidere al părţii exterioare a uşii de acces în casierie, respectiv partea frontală a sertarului corpului de mobilier situat la ghişeul nr. 3 din interiorul casieriei.
Prin raportul de constatare medico-legală din 18 martie 2009 întocmit de I.M.L. Cluj, s-a stabilit că numitul B.I.S. (agent de pază la Agenţia Mănăştur a Băncii T.) prezintă leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire activă repetată, tangenţială, cu un corp dur. Aceste leziuni au necesitat pentru vindecare 4 - 5 zile îngrijiri medicale, nu au pus în primejdie viaţa victimei şi pot data din 13 februarie 2009.
Prin raportul de constatare medico-legală din 17 februarie 2009 al I.M.L. Cluj, s-a stabilit că numita F.O.G. (casieră la aceeaşi agenţie) a prezentat o leziune corporală care s-a putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, în condiţiile stabilite de anchetă. Leziunea nu necesită zile de îngrijiri medicale, nu a pus în primejdie viaţa victimei şi poate data din 13 februarie 2009.
Întrucât participanţii la faptă au purtat cagule, cu unele excepţii care au fost explicitate ulterior, instanţa de fond a reţinut că martorii oculari nu au putut furniza informaţii concordante şi valorificabile despre fizionomia, Constituţia sau înălţimea autorilor, cu excepţia aprecierilor generale că făptuitorii păreau persoane tinere şi atletice, fiind fără discuţie vorba despre doi făptuitori bărbaţi.
În ceea ce priveşte înălţimea suspecţilor, declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti au variat între valorile estimative de 1,60 - 1,70 m pentru suspectul mai scund rămas lângă uşă, respectiv 1,70 - 1,85 pentru suspectul mai înalt care a pătruns în interiorul casieriei, cu aprecierea unei diferenţe de înălţime între cei doi suspecţi de la neglijabilă, până la o diferenţă de aproximativ un cap între cei doi (martorii O.A.M. şi C.F.).
În aceste condiţii, instanţa de fond a acordat valoare probatorie exclusiv acelor declaraţii care în mod justificat ar fi fost în cea mai mare măsură să ofere o estimare cât mai exactă a înălţimii autorilor, datorită circumstanţelor speciale în care s-au aflat la data comiterii faptei cu referire la martora G.S.C. care a arătat în faţa instanţei de fond că la momentul atacului se afla în imediata apropiere a uşii de la intrarea în casierie şi că suspectul care a forţat uşa de acces a trecut chiar pe lângă ea. Martora a indicat că are înălţimea de 1,76 m şi în contextul în care atacatorul care a pătruns în casierie a trecut chiar pe lângă ea, a putut estima înălţimea acestuia între 1,80 şi 1,85 m.
În egală măsură s-a apreciat că pot fi valorificate declaraţiile date de martora B.D., care a arătat că la ieşirea din sediul băncii suspecţii au trecut chiar pe lângă ea, atingând-o în trecere. Martora a arătat că are înălţimea de 1,68 - 1,69 m, de regulă poartă tocuri de 5 - 6 cm, iar suspecţii erau cam cu un cap mai înalţi decât ea, conducând la aceeaşi înălţime estimată şi de G.S.C.
Pe de altă parte, partea vătămată F.O.G. care în incinta casieriei fusese imobilizată de agresor în poziţia stând în picioare a dat declaraţii oscilante cu referire la înălţimea suspectului, de la 1,85 m - declaraţia de la data faptei, la 1,77 - 1,80 m, până la înălţimea de aproximativ 1,75 m similară cu a sa, fără însă a putea rememora dacă la data de referinţă purta sau nu tocuri.
Înălţimea estimată de martorele G.S.C. şi B.D. pare a se corobora şi cu urmele materiale constând în fibre textile închise la culoare recoltate de pe suprafaţa interioară a uşii de acces în casierie, situate la o înălţime de 1,80 m faţă de pardoseală şi care după descrierea altercaţiei care s-a desfăşurat în interiorul casieriei între suspect şi partea vătămată F.O.G., pare să fi provenit din săvârşirea faptei sesizate.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a încuviinţat administrarea probei cu raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi respectiv raport de expertiză criminalistică asupra imaginilor captate de camerele de luat vederi amplasate în interiorul agenţiei bancare.
Au fost efectuate un număr de trei lucrări de analiză a imaginilor şi estimare a înălţimii suspecţilor, dintre care două de expertul V.G.C. din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate subordonat Serviciului Român de Informaţii şi unul de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj. La termenele de judecată de la data de 26 aprilie 2011 şi respectiv 21 iunie 2011 s-au dezvoltat pe larg raţiunile pentru care a fost încuviinţată expertiza criminalistică efectuată de L.I.E.C. Cluj, urmând a reţine cu precădere concluziile diferite la care a ajuns expertul din cadrul Institutului Pentru Tehnologii Avansate în cele două lucrări succesive pe care le-a efectuat în cauză.
Pornind de la calitatea scăzută a imaginilor şi necesitatea explicată obiectiv de ambii experţi de a efectua propriile măsurători pentru a se putea stabili distanţe şi cote precise ale unor elemente fixe de mobilier din incinta Agenţiei Mănăştur a Băncii T. în scopul îmbunătăţirii modelului geometric de măsurare, instanţa de fond a avut în vedere conţinutul şi concluziile celei de-a doua lucrări de constatare tehnico-ştiinţifică întocmită de expertul V.G.C., precum şi conţinutul şi concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de L.I.E.C. Cluj, cu menţiunea că rezultatele obţinute de cei doi experţi sunt similare, ceea ce conferă valoare sporită de certitudine concluziilor la care au ajuns fiecare dintre cei doi experţi.
Chiar dacă Ministerul Public a contestat acreditările Institutului pentru Tehnologii Avansate şi respectiv autorizarea expertului V.G.C., instanţa de fond a constatat pe de o parte că deţinerea competenţelor de efectuare a expertizelor foto-video rezultă nu doar din clarificările ataşate la dosar, ci şi de pe pagina de internet a Serviciului Român de Informaţii. în egală măsură art. 8 al Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii autorizează acest organism să deţină mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, în condiţiile legii. În ceea ce priveşte autorizarea expertului V.G.C., aceasta rezultă de pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, cu referire la experţii criminalişti autorizaţi în domeniul efectuării de expertize a fotografiilor şi imaginilor.
Pe de altă parte, în aceeaşi situaţie a acreditărilor se află şi Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj - ca de altfel şi Î.N.E.C., cu menţiunea că potrivit clarificărilor furnizate de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice competenţa de a efectua expertize criminalistice este conferită de lege, fără a fi condiţionată de deţinerea acreditărilor potrivit standardelor ISO CEI 17025/2005, acreditarea care are scopul de a conferi beneficiarilor încrederea în competenţa, imparţialitatea şi integritatea organismului sau laboratorului respectiv.
Revenind la conţinutul şi concluziile la care s-a ajuns în cuprinsul raportului tehnico-ştiinţific şi expertizei criminalistice de analiză a imaginilor captate de camerele de luat vederi, instanţa de fond a reţinut că s-au obţinut următoarele înălţimi ale suspecţilor:
- pentru suspectul identificat cu P1 - rămas în imediata apropiere a uşii de acces în sediul agenţiei Mănăştur a Băncii T., expertul ITA a identificat, folosind un număr de 3 metode de lucru distincte, următoarele valori:
• metoda Vanishing Point: înălţime situată între 174, 56 cm cu o marjă de eroare de +/-2,45 cm;
• metoda Amped Five: înălţime situată între 173, 9 cm cu o marjă de eroare de +/- 2 cm; iar la verificarea înălţimii cu model 3 D, o înălţime 1,70 şi 1,75 m, cu probabilitate mai mare la limita superioară a intervalului, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului (estimată la 1 cm) şi cu luarea în considerare a efectului cagulei (apreciată ca neglijabilă).
- pentru suspectul identificat cu P2 - care a pătruns în casierie, expertul ITA a estimat înălţimea exclusiv prin metoda verificării cu modelul 3D, cu explicaţia că acest suspect s-a aflat în mişcare, într-o postură care nu a permis măsurarea directă a înălţimii siluetei obţinându-se o valoare cuprinsă între 1,85 şi 1,90 m, cu probabilitate mai mare la limita inferioară a intervalului, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului (estimată la 1 cm) şi cu luarea în considerare a efectului cagulei (apreciată ca neglijabilă).
În cuprinsul raportului de expertiză criminalistică se reţin, pe de altă parte, următoarele înălţimi ale suspecţilor:
- pentru suspectul identificat cu P1, expertul LIEC a determinat o înălţime de 173,64 cm cu o marjă de eroare de +/- 2,41 cm, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului şi efectul cagulei (estimate la 2 cm).
- pentru suspectul identificat cu P2, expertul LIEC a determinat o înălţime în poziţia ortostatică de 190 cm, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului şi efectul cagulei (estimate la 5 cm).
În ceea ce priveşte înălţimea suspectului P2 (contestată de procuror), aceasta (cum de altfel s-a procedat şi în cazul suspectului identificat cu PI) a fost determinată pe baza imaginilor surprinse de camerele de luat vederi selectate în aşa fel încât să confere precizia de măsurare cea mai bună pe baza următoarelor criterii: vizualizarea în întregime a corpurilor autorilor, poziţii ale autorilor cât mai aproape de cele verticale, evidenţierea caracteristicilor generale şi particulare ale corpurilor persoanelor.
În acest mod, a fost selectată imaginea evidenţiată în figura 19, reprezentându-l pe autorul identificat cu P2 aflat în mişcare, cu genunchii flexaţi şi capul aplecat. Expertul a determinat înălţimea suspectului în această poziţie la 179, 94 cm, cu o marjă de toleranţă de +/-l,76 cm. în continuare s-a procedat la efectuarea unui experiment cu un model de comparaţie având înălţimea reală de 179 cm (fără obiecte de încălţăminte), iar prin poziţionarea asemănătoare cu cea a autorului P2 s-a ajuns la concluzia că poziţia în care este înfăţişat suspectul în figura 19 este de natură a reduce înălţimea acestuia cu 12,4 cm faţă de cea reală.
Expertul oferă explicaţia ştiinţifică a diminuării înălţimii subiectului, prin aceea că amplitudinea maximului şi minimului (înălţimii) în cadrul deplasării este variabilă, diferenţa fiind cu atât mai mare cu cât subiectul se deplasează mai repede, având în vedere că în activităţi precum mersul sau alergarea centrul de greutate al corpului descrie o traiectorie sinusoidală.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată de la data de 27 februarie 2012 Parchetul a contestat diferenţa de 10 cm estimată de expertul criminalist a înălţimii reale a autorului P2 în poziţia ortostatică faţă de poziţia în care este înfăţişat în figura 19. S-a susţinut în cuprinsul obiecţiunilor formulate în scris şi argumentate ştiinţific, că înălţimea individului aflat în mers nu variază cu mai mult de 6 cm.
Fără a contesta exactitatea aserţiunilor formulate de Ministerul Public, instanţa de fond a constatat că poziţia autorului P2 evidenţiată în figura 19 nu poate fi asimilată unei poziţii de mers în ritm normal, acesta aflându-se în cursul executării unui mers alert (semi-alergare), purtând şi un bagaj în mâini, expertul explicând pe larg în ce mod diferă poziţia suspectului de cea a unei persoane mergând în ritm normal şi în ce mod poziţia în care a fost surprins suspectul este de natură a diminua mai mult din înălţimea reală a acestuia în poziţia orto statică.
În vederea verificării exactităţii concluziilor formulate, expertul a recurs la un nou experiment cu modele de comparaţie având înălţimi diferite, concluzionând că suspectul are o înălţime în poziţia ortostatică mai mare decât cea a modelului de comparaţie cu înălţimea reală de 186 cm.
Faţă de argumentaţia expusă pe larg în cuprinsul expertizei criminalistice şi faţă de similaritatea concluziilor cu cele exprimate de expertul ITA, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile formulate în cuprinsul celor două lucrări expuse anterior, cu atât mai mult cu cât acestea sunt concordante şi cu poziţionarea urmelor materiale depistate la faţa locului şi cu declaraţiile martorelor G.S.C. şi B.D.
Astfel, în ceea ce privesc urmele materiale (fibre textile) depistate pe tocul interior al uşii de acces în casierie, coroborând distanţa faţă de sol unde au fost depistate (180 cm) cu explicaţiile furnizate de expertul criminalist referitoare la constatarea unei proeminenţe în zona parietală generată de cagula purtată de suspectul P2 şi la forma (ascuţită sau ţuguiată) a acestei proeminenţe constatată în imagini, se poate conchide că zona vârfului proeminent al cagulei nu putea ajunge în contact cu tocul uşii de acces în casierie, de unde concluzia că înălţimea reală a autorului care a pătruns în casierie era în mod cert cu cel puţin 5 cm (estimată de expertul criminalist cu referire la efectul tocului pantofului şi a cagulei) mai mare decât cea reflectată de urmele materiale.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi, probele administrate în cauză relevă o înălţime a inculpatului H.A.D. situată între 1,71 şi 1,72 m şi o înălţime a inculpatului B.B. situată între 1,76 şi 1,80 m, cu menţiunea că înălţimea determinată la momentul cel mai apropiat de data faptei este de 1,78 m - determinată de medicul de la Policlinica Sportivă la 30 ianuarie 2009. Concluziile ce se desprind de pe marginea analizei probelor referitoare la determinarea înălţimii suspecţilor sunt în sensul că inculpatul H.A.D. se încadrează în marjele de toleranţă furnizate de cei doi experţi, în vreme ce în cazul inculpatului B.B. se conturează nepotriviri de înălţime, în sensul că acesta ar fi mai scund decât atacatorul care a pătruns în casierie.
În cadrul aceloraşi probe tehnice s-a stabilit ca şi obiectiv inclusiv determinarea lungimii tălpii pantofilor autorilor, astfel cum acestea se desprind din imaginile surprinse de camerele amplasate în agenţia bancară. Având ca şi puncte de referinţă aceleaşi două lucrări care au fost explicitate şi în ceea ce priveşte determinarea înălţimii autorilor, s-a reţinut că expertul ITA a identificat următoarele valori:
- pentru subiectul P1, o lungime de 291 mm cu marjă de eroare de +/- 5,5 mm (determinarea prin măsurare a adidaşilor ridicaţi la percheziţie de la inculpatul H.A.D. indicând valoarea de 29,25 cm);
- pentru subiectul P2, o lungime de 298 mm cu marjă de eroare de +/- 3,9 mm (determinarea prin măsurare a pantofilor ridicaţi la percheziţie de la inculpatul B.B. indicând valoarea de 29,97 cm).
Pe de altă parte, expertul LIEC a identificat următoarele valori:
- pentru subiectul P1, o lungime de 29,4 cm cu marjă de eroare de +/- 0,5 cm;
- pentru subiectul P2, o lungime de 29,8 cm cu marjă de eroare de +/- 0,5 cm.
Sub acest aspect, încălţămintea ridicată cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor corespunde ca şi dimensiune şi aspect cu determinările din cadrul expertizelor efectuate în cauză, la aceeaşi concluzie ajungându-se şi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 ianuarie 2010 al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj - Serviciul Criminalistic.
Concluziile expertizelor de determinare a înălţimii suspecţilor nu pot fi însă privite ca fiind hotărâtoare sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor, impunându-se coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.
Proba decisivă în privinţa vinovăţiei inculpaţilor H.A.D. şi B.B., astfel cum aceasta a fost determinată în faza de urmărire penală, a fost raportul de constatare tehnico-ştiinţifică având ca obiect determinarea şi compararea profilelor genetice ale inculpaţilor cu probele biologice de referinţă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului.
Astfel, în cauză a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iunie 2009, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, specialiştii biochimişti au procedat la analiza genetică a urmelor biologice ridicate de la faţa locului, cu ocazia cercetării locului faptei efectuată la data de 13 februarie 2009.
S-a procedat la extracţia ADN din urmele menţionate şi la analizarea fragmentelor de ADN, respectiv la genotiparea ADN.
La data de 13 ianuarie 2010 a fost finalizat Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343202, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică.
Specialiştii biochimişti au procedat la analizarea genetică a probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii H.A.D. şi B.B., analizele fiind efectuate în conformitate cu Protocoalele Standard de Lucru ale Sistemului de Analiză Genetică, iar extracţia ADN din probele biologice de referinţă a fost realizată conform PSL 04-26, rezultatele fiind interpretate conform PSL 04-25.
S-a stabilit că profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltată de la inculpatul H.A.D. se regăseşte în fracţiile minoritare ale amestecului obţinut din microurma notată T 342650021 (respectiv mânerul sistemului de închidere de la uşa de acces în casierie). Urmare a calculelor biostatistice efectuate cu softul P. furnizat de FBI, rezultă că H.A.D. are de 12.722.646 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Probabilitatea de includere a profilului genetic al numitului H.A.D. în acest amestec este de 99,9999921%. Profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii B.B. şi H.A.D. se regăsesc în fracţiile minoritare obţinute din microurma notată cu T 342650031 (care se regăseşte pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din interiorul casieriei agenţiei bancare unde a fost săvârşită infracţiunea).
În urma calculelor biostatistice rezultă că inculpatul B.B. are de 54.945.055 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec alături de H.A.D., decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Probabilitatea de includere a profilului genetic al numitului B.B. în acest amestec este de 99,999998%.
Totodată, H.A.D. are de 12.787.723 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec, alături de inculpatul B.B., decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului H.A.D. în acest amestec este de 99,9999922%.
Pentru stabilirea cu exactitate a acestor rezultate, specialiştii biochimişti au utilizat noile metode de lucru şi tehnici din dotare, conform reviziei PSL 04-l7, reprocesând extractele de ADN provenind din microurmele arătate anterior, metodele folosite fiind purificarea avansată şi amplificarea cu exces de polimerază, conform celor descrise detaliat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
Prin adresa din data de 25 ianuarie 2010 a IPJ Cluj Serviciul Criminalistic s-a explicat pe larg modalitatea în care materialul biologic al inculpatului B.B. constând în microurme biologice constituite din celule epiteliale ar fi putut fi transferate de pe mănuşi pe obiectele aflate în câmpul infracţional (casierie), respectiv modalitatea în care materialul biologic al inculpatului H.A.D. (despre care se presupune că ar fi rămas în zona uşii de acces în bancă) ar fi putut să ajungă pe obiectele aflate în casierie.
În vederea explicării teoretice a unei astfel de posibilităţi s-a recurs la teoria transferului de tip secundar, definit ca fiind depunerea materialului biologic folosind un intermediar (vector), care poate fi o persoană, obiect sau chiar animal. În acest caz nu există contact direct între donor (sursa materialului biologic) şi suprafaţa ţintă.
Astfel, în primul caz, transferarea materialul biologic al inculpatului B.B. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) - vector (obiecte care au fost anterior în contact cu donorul - mănuşi, cagulă, obiecte vestimentare purtate cu ocazia comiterii faptei) - suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul - partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie - microurma notată cu T342650031).
În cel de-al doilea caz, transferarea materialul biologic al inculpatului H.A.D. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) - vector (obiecte/persoane care au fost anterior în contact cu donorul - obiecte care aparţin unei alte persoane, mai exact coautorului, dar pe suprafaţa cărora au fost transferate şi microurme biologice provenite de la H.A.D.: mănuşile, cagula, articole vestimentare purtate de coautor cu ocazia săvârşirii faptei; în egală măsură s-a apreciat că rolul de vector îl putea avea şi persoana coautorului la faptă şi care anterior a avut contact cu H.A.D., contact în urma căruia a avut loc transferul de material biologic) - suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul - mânerul sistemului de închidere a uşii de acces în casierie - microurma notată cu T342650021 şi partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie - microurma notată cu T342650031).
Totodată, prin adresa din 01 martie 2010 a I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică s-au oferit explicaţii suplimentare cu privire la teoria transferului secundar, învederându-se faptul că în cazul obiectelor foarte des manipulate (cum este cazul suprafeţelor ţintă identificate în precedent), materialul biologic depus sub formă de microurme de la o altă persoană decât personalul care are în mod normal acces la acestea, nu ar putea proveni decât în urma unui transfer de tip cel mult secundar, în condiţiile în care celulele nucleate au existat pe sursa donoare.
Altfel spus, transferul microurmelor biologice trebuie să aibă loc în mod direct de la o persoană pe suprafaţa unui obiect (de exemplu mănuşile folosite la săvârşirea actului infracţional) şi apoi pe cele pe cele două probe care au făcut obiectul analizelor genetice.
Nu ar fi fost posibil un transfer de tip terţiar (depunerea microurmei biologice iniţial pe suprafaţa unui obiect aflat în câmpul infracţional, urmat de preluarea acestor microurme pe suprafaţa unui alt obiect folosit ca vector de transfer pentru mânerul uşii şi respectiv partea frontală a sertarului), având în vedere fluxul mare de persoane care aveau acces în mod normal la cele două suprafeţe ţintă, care fac teoretic şi practic imposibil ca microurmele provenite de la o persoană să fie păstrate în straturile superficiale ale materialului biologic depus pe un astfel de obiect intens utilizat.
Ca şi observaţie suplimentară, instanţa de fond a remarcat faptul că prin răspunsul furnizat de experţii germani la întrebarea numărul 8 din anexa 2 la cererea de comisie rogatorie este confirmată indirect teoria transferului de tip secundar explicitată anterior, expertul neexcluzând posibilitatea transferului de material biologic chiar şi în ipoteza în care subiectul purta mănuşi.
Aşa cum s-a arătat deja la capitolul destinat probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, în cauză s-a încuviinţat, la termenul de judecată de la data de 07 februarie 2011, efectuarea expertizei ADN la un laborator acreditat din Germania cu participarea experţilor-parte desemnaţi de acuzare şi de apărare, pentru motivele arătate pe larg în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta.
Concluziile lucrării ştiinţifice efectuate de experţii germani au fost în sensul identificării de material biologic suficient pentru stabilirea de caracteristici ADN concrete numai pe proba constând în partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, analiza molecular-genetică în cazul celorlalte probe puse la dispoziţie evidenţiind material celular insuficient pentru efectuarea unei analize ADN. În urma comparării directe a profilelor genetice ale inculpaţilor cu rezultatul analizei molecular-genetice a materialului celular găsit pe proba constând în partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, experţii germani au formulat concluzii de excludere a inculpaţilor ca persoane contribuitoare la crearea microurmei biologice. În vederea conturării valorii probatorii a expertizei ADN efectuate în Germania, instanţa de fond a procedat la expunerea unor scurte consideraţii de ordin teoretic, astfel cum acestea se decelează din studiul la nivel elementar al literaturii de specialitate în domeniul geneticii judiciare.
Aşa cum deja s-a dezvoltat anterior (la momentul analizării legalităţii întocmirii procesului-verbal de cercetare la faţa locului), literatura de specialitate în domeniul geneticii judiciare relevă importanţa capitală pe care etapa recoltării, manipulării şi înmagazinării probelor biologice o are în determinarea profilului ADN, din perspectiva posibilelor erori sau anomalii care pot apărea în procesul de analiză.
Sub acest aspect, un deosebit accent trebuie pus asupra riscului de contaminare a probelor, mai ales atunci când în discuţie sunt probe care conţin mostre minuscule de ADN, depuse pe obiecte supuse unei manipulări intense din partea unui număr mare de persoane. în cazul acestor tipuri de microurme depuse de o persoană care nu ar avea acces la obiecte care au fost anterior manipulate intens de alte persoane, în vederea evitării artefactelor de analiză, se impune colectarea doar din stratul superficial din totalul materialului biologic depus, tocmai pentru a se evita genotiparea celulelor provenite de la personalul cu acces normal la aceste suprafeţe.
Pe de altă parte, factorul trecerii timpului, modalităţile de stocare şi transport a probei prezintă o importanţă la fel de mare cu privire la exactitatea concluziilor analizei genetice, materialul biologic fiind supus degradării şi pierderii aderenţei (prin deshidratare) la suprafaţa de suport. Pentru aceste motive în chiar cuprinsul corespondenţei purtate cu laboratorul german se insistă cu privire la importanţa asigurării temperaturii camerei pe toată durata transportului.
În speţă, din procesul-verbal încheiat la data de 20 mai 2011 cu ocazia analizării conţinutului coletului 30378 conţinând probele purtătoare ale microurmelor biologice supuse analizei genetice, coletul numărul 3 conţinând partea frontală a sertarului ghişeu nr. 3 casierie a fost găsit ambalat doar parţial, respectiv cu muchia de sus a părţii frontale a sertarului, precum şi cu muchiile laterale neambalate pe o porţiune de aproximativ 1 cm pe fiecare parte.
Or, în aceste condiţii, proba în discuţie a fost supusă unui risc crescut de contaminare, rezultatele obţinute prezentând un risc real de eroare. De altfel, indicii cu privire la caracterul incert al exactităţii concluziilor expertizei ADN efectuate de E.M. se regăsesc în chiar cuprinsul lucrării ştiinţifice depuse la dosarul cauzei, un număr de 3 markeri moleculari (D18S51, D3S1358 şi FGA) conţinând fie secvenţe suplimentare care nu au fost explicitate, fie suspiciunea existenţei mai multor caracteristici în limitele de detecţie.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că expertiza ADN efectuată de laboratorul german nu este de natură a înlătura concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343202, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică -Serviciul de Biocriminalistică.
Cu toate acestea, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.B. - identificat ca autorul care a pătruns în incinta casieriei agenţiei bancare, instanţa de fond a identificat anumite aspecte în cuprinsul lucrărilor ştiinţifice efectuate de laboratoarele I.G.P.R. ce ridică unele suspiciuni cu privire la exactitatea concluziilor formulate.
Astfel, în primul rând se remarcă aspectul că deşi se susţine că inculpatul B.B. ar fi fost cel care a pătruns în incinta casieriei bancare prin forţarea uşii de acces, totuşi urmele biologice aparţinând acestui inculpat au putut fi identificate doar pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, în vreme ce urmele biologice ale inculpatului H.A.D. - despre care se susţine că ar fi rămas în imediata apropiere a uşii de acces în unitatea bancară (cu consecinţa transferării urmelor biologice atribuite acestuia prin intermediul vectorilor obiecte de îmbrăcăminte ale coautorului şi respectiv prin intermediul vectorului reprezentat chiar de persoana coautorului la faptă) au fost depistate atât pe mânerul uşii de acces în casierie, cât şi pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie.
Or, după o logică elementară, dacă inculpatul B.B. s-ar fi identificat într-adevăr cu persoana care a pătruns în interiorul casieriei bancare, urmele sale biologice ar fi trebuit să se regăsească cel puţin asupra tuturor suprafeţelor de contact pe care s-au regăsit şi cele ale coinculpatului H.A.D., câtă vreme vectorul purtător al urmelor biologice ale acestui din urmă inculpat a fost tocmai B.B.
În al doilea rând, instanţa de fond a constatat că încă de la prima analiză genetică a urmelor biologice ridicate de la faţa locului reflectată în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iunie 2009, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române -Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, specialiştii biochimişti au identificat profilul genetic al unei persoane de sex masculin notată P342650031, atât pe faţa A, cât şi pe faţa B a părţii frontale a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie.
Cu ocazia celei de-a doua analize genetice a urmelor biologice ridicate de la faţa locului reflectată în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, s-a reţinut că genotiparea ADN extras din microurma notată T1- partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie a pus în evidenţă un profil genetic majoritar al unei persoane de sex masculin notată P342650031, aflată în amestec cu cel puţin unul minoritar, profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii H.A.D. şi B.B. regăsindu-se în fracţiile minoritare ale amestecului obţinut din microurma notată cu T342650031.
Or, în urma comparării cu pro filele genetice ale angajaţilor băncii, persoana de sex masculin notată P342650031 nu a putut fi identificată, de unde se poate trage concluzia că acesta este o persoană străină personalului bancar (şi implicit suspect în cauză).
Instanţa a conchis de aici că atâta vreme cât profilul genetic al acestei persoane de sex masculin a fost identificată încă de la analiza genetică preliminară efectuată în cauză asupra a două suprafeţe de contact din interiorul casieriei, calitatea acestei persoane de contribuitor principal (cu semnificaţia persoanei care a atins ultima suprafaţa de contact, sau, după caz, a aplicat presiunea de contact cea mai semnificativă asupra suprafeţei de contact nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, de altfel această concluzie regăsindu-se în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică care identifică profilul genetic majoritar al acestei persoane pe suprafaţa de contact identificată cu microurma notată T342650031 - partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie.
De aici se ridică suspiciunea dacă nu cumva autorul care a pătruns în incinta casieriei bancare (prin ipoteză chiar cunoscut sau apropiat al inculpatului B., care să fi intrat în contact cu acesta anterior săvârşirii faptei, transferând astfel, în mod accidental, materialul biologic al acestui inculpat pe una din suprafeţele de contact din câmpul infracţional) este tocmai această persoană de sex masculin notată P342650031, cu atât mai mult cu cât în privinţa inculpatului B.B. subzistă şi alte elemente de natură a crea suspiciuni rezonabile care întăresc prezumţia de nevinovăţie de care acesta beneficiază.
Pentru a dezvolta aceste suspiciuni rezonabile, instanţa de fond s-a referit în primul rând la concluziile expertizelor de determinare a înălţimii suspectului identificat cu P2 (corespunzător contribuţiei infracţionale reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului B.).
În al doilea rând, instanţa de fond a constatat că prin declaraţia dată de martora A.C.M. imediat după săvârşirea faptei, aceasta a dat detalii despre semnalmentele atacatorului care a pătruns în incinta casieriei bancare (unde se afla şi martora în discuţie în calitate de casier). Martora a relatat în detaliu cum suspectul îi apăsa capul cu cotul mâinii stângi în care ţinea un rucsac de culoare neagră iar cu mâna dreaptă punea banii în rucsac, în timp ce martora se afla în poziţia ghemuit lângă sertarul cu bani. Martora a mai arătat că după ce a terminat de pus banii în rucsac, suspectul s-a deplasat la ghişeul colegei (F.O.) şi s-a uitat în direcţia sertarului de bani, moment la care martora s-a ridicat şi i-a văzut ochii, care erau de culoare foarte deschisă respectiv albastru-verzui. Deşi constatările martorei A.C. par a se corobora şi cu cele data de martora G.S.C. în faţa instanţei de judecată - în care aceasta arată că deşi nu îşi aminteşte culoarea ochilor persoanei care trecând pe lângă ea a pătruns prin forţarea uşii de acces în casierie, aceştia erau mai degrabă de culoare deschisă - totuşi instanţa de fond a reţinut că declaraţia dată de martora A.C.M. este singura declaraţie credibilă şi dată la un moment la care reţinerea acestui amănunt era cel mai probabilă, care face vorbire despre acest detaliu legat de semnalmentele atacatorului care a pătruns în casierie, observând în mod nemijlocit culoarea ochilor suspectului, culoare care nu corespunde cu semnalmentele inculpatului B.B.
În ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, potrivit constatării nemijlocite a instanţei de fond, dar şi potrivit menţiunilor din cuprinsul cererii pentru eliberarea unui nou paşaport a rezultat în mod explicit că inculpatul B.B. are ochi căprui şi nicidecum de culoare deschisă (albastru-verzui) potrivit celor constatate de martora A.
În al treilea rând, instanţa de fond a constatat că susţinerile Ministerului Public din cuprinsul rechizitoriului cu referire la aspectul achiziţionării unui număr impresionant de autoturisme din străinătate de către inculpatul B. (ca justificare a destinaţiei sumelor de bani sustrase) nu se verifică. În acest sens, instanţa de fond a argumentat în cele ce urmează concluzia că în realitate aceste autoturisme nu au fost achiziţionate de inculpatul B., ci de familia inculpatului H.A.D., recurgându-se la simulaţie prin interpunere de persoane prin obţinerea autorizaţiilor provizorii de circulaţie pe numele lui B.B.
Instanţa de fond a justificat această convingere prin declaraţiile concordante ale inculpaţilor sub acest aspect, care se coroborează cu declaraţiile date de martorul N.V. - acesta învederând instanţei că deşi nu cunoaşte sursa de provenienţă a sumelor de bani pentru achiziţionarea autoturismelor prezentate de inculpatul B.B. spre autorizare, totuşi poliţele de asigurare pentru aceste autoturisme erau achitate invariabil de familia H. înspre aceeaşi concluzie conduce şi aspectul depistării contractelor de vânzare-cumpărare pentru vehicule rulate în care B.B. figura ca şi vânzător la domiciliul inculpatului H.A.D. - aspect recunoscut şi de apărare în cuprinsul notelor scrise ataşate la dosar, dar şi conţinutul convorbirii telefonice purtate între inculpaţii B. şi H. - în care se relevă faptul că sunat fiind de potenţiali cumpărători pentru autoturismele autorizate pe numele său (în speţă, un autoturism A.), inculpatul B. solicită coinculpatului H.A.D. să stabilească preţul de vânzare, din discuţie rezultând şi aspectul că pentru serviciul prestat (autorizare pe numele său) inculpatului B. îi revenea un comision din vânzare. De altfel, pe numele inculpatului B. a fost înmatriculat un singur autoturism achiziţionat din străinătate (marca R.) care se pare că ar fi fost primit tot de la familia H., probabil cu titlu de comision pentru serviciile prestate.
S-a subliniat de către instanţa de fond şi aspectul că dacă la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului B.B. au fost descoperite şi ridicate doar obiecte de îmbrăcăminte cu relevanţă îndoielnică în prezenta cauză (fiind în discuţie bunuri generice, fără elemente clare de particularizare), cu ocazia percheziţiei informatice asupra hard-diskurilor ridicate de la domiciliul inculpatului H.A.D. au fost identificate fotografii digitale cu un număr impresionant de autoturisme, ceea ce atribuie o dată în plus proprietatea acestor vehicule inculpatului H. şi nicidecum inculpatului B.
De altfel, împrejurarea că situaţia financiară a inculpatului B.B. era una dificilă şi că acesta se întreţinea practic din activitatea de şofer pentru familia H. şi de intermediar pe numele căruia se obţineau autorizaţiile provizorii de circulaţie (din care acestuia îi revenea un comision) rezultă şi din convorbirile telefonice purtate de la numărul de telefon 00x, dar şi din convorbirile purtate de inculpatul B.B. cu prietena acestuia D.V. - în care se relevă starea materială esenţialmente diferită a celor doi inculpaţi şi tratamentul diferit de care beneficiau din partea mamei prietenelor acestora (surorile D.) pe criterii materiale.
Nici susţinerea că inculpatul B.B. ar fi cheltuit sume mari de bani în perioada anului 2009 nu se verifică în prezenta cauză. în acest sens, singurele relaţii comunicate de localurile unde se practicau jocuri de noroc şi care fac referire la inculpatul B. relevă că acesta obişnuia să joace la ruletă sume cuprinse între 20 şi 100 lei, începând cu vara anului 2009, fără a se specifica frecvenţa acestui obicei, cu menţiunea că nu se poate vorbi despre sume impresionante de bani cheltuite de inculpatul B.B. în această modalitate.
Deşi din adresa din 27 ianuarie 2010 a SC "G.C." SRL, organizatorul sălii de jocuri de tip cazinou din cadrul Complexului P.C., rezultă că şi inculpatul B.B. a avut emis cardul de fidelitate "Bonus club" la această sală de jocuri în cursul anului 2009, prin aceeaşi comunicare de relaţii se arată şi faptul că acest inculpat nu a folosit cardul emis pe numele său.
Pe de altă parte, despre frecventarea localurilor cu lăutari, prezenţa inculpatului B.B. este caracterizată de martori ca fiind semnificativ mai rară şi mai discretă decât a inculpatului H. şi în orice caz, singura declaraţie de martor care relevă faptul că inculpaţii ar fi cheltuit sume mari de bani în astfel de localuri (estimate la 2000 - 3000 de lei pe noapte) emană de la martorul cu identitate protejată "P.D.", care nu poate fi primită de instanţă în condiţiile în care, cel puţin în privinţa inculpatului B., nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, contrar cerinţelor impuse de art. 861 alin. (6) C. proc. pen. anterior.
În sfârşit, în ceea ce priveşte poziţia procesuală adoptată de inculpatul B.B., instanţa de fond a reţinut că acesta a dat declaraţii constante în ceea ce priveşte modul în care şi-a petrecut după-amiaza zilei de 13 februarie 2009, arătând că din jurul orelor 16.00 se afla în Gilău, în apropierea R.A.R. Cluj, unde fusese trimis de tatăl inculpatului H.A.D. pentru a repara un autoturism G.f culoare roşie, care rămăsese fără baterie. A mai arătat inculpatul că ajuns în faţa R.A.R. şi constatând că autoturismul în discuţie se afla pe pană, l-a abordat pe portarul angajat al instituţiei publice în discuţie, întrebându-l dacă nu are cunoştinţă despre ce s-a întâmplat cu maşina.
Declaraţiile inculpatului diferă numai sub aspectul prezenţei coinculpatului H.A.D., respectiv în prima declaraţie se arată că s-ar fi deplasat împreună cu acesta în Gilău, pentru ca ulterior (cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă şi în faţa judecătorului fondului) să revină şi să arate că în realitate inculpatul H. a venit mai târziu în Gilău, după ce inculpatul B. a constatat starea reală a autoturismului şi l-a anunţat pe H.I. (tatăl lui H.A.D.) despre impedimentul de a aduce singur maşina în Cluj, fără să reţină cu exactitate cum a ajuns inculpatul H. în zona R.A.R.
Cu privire la prezenţa inculpatului B.B. în zona R.A.R. Cluj cel mai târziu la orele 17.15 există probe certe la dosarul cauzei, martorul N.V. arătând în faţa instanţei că pentru o deplasare din Mănăştur (Cluj-Napoca) până în faţa R.A.R se făcea, la orele de vârf, cam 25 - 30 minute cu maşina, vineri după-amiaza fiind o perioadă aglomerată justificat de faptul că se duceau maşinile destinate vânzării în târgul de maşini.
Faţă de acest reper temporal, instanţa de fond a constatat că inculpatul B.B. s-ar fi aflat la limită în a avea timpul necesar să ajungă din Cluj-Napoca, zona străzilor Bucegi - Izlazului până în Gilău dacă acesta ar fi participat în mod real la săvârşirea faptei, fără a se putea exclude cu desăvârşire această posibilitate.
Chiar dacă analiza localizării inculpatului B.B. la data de 13 februarie 2009 furnizează informaţia că acesta a revenit în Cluj-Napoca în intervalul orar 18.03 - 18.21, după care s-ar fi deplasat din nou înspre zona Luna de Sus - Gilău, acest aspect ar putea justifica nu neapărat nesinceritatea inculpatului şi intenţia acestuia de a-şi preconstitui un alibi (aşa cum sugerează procurorul prin rechizitoriu) ci ar putea la fel de bine să ofere explicaţia plauzibilă a primei declaraţii date de inculpatul B. în privinţa coinculpatului H.A.D., în sensul că s-ar fi deplasat împreună în zona Gilău. Mai exact, din analiza comparativă a locaţiilor unde se aflau cei doi coinculpaţi în intervalul orar 18.21 - 20.53, s-ar putea conchide că cei doi au fost împreună, cu posibila justificare că inculpatul B. a revenit în Cluj-Napoca pentru a-l prelua cu maşina pe inculpatul H. şi a se deplasa în zona R.A.R. Cluj.
Nici declaraţia dată de inculpatul B. cu privire la modalitatea în care ar fi aflat de la coinculpatul H.A.D. despre săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna agenţiei bancare nu poate furniza indicii despre implicarea primului în săvârşirea faptei, esenţial fiind a se reţine, în aprecierea instanţei de fond, că informaţia a parvenit de la acest coinculpat, iar nu modalitatea efectivă de transmitere a informaţiei - prin viu grai sau telefonic.
De altfel, aspect ce a fost analizat la situaţia inculpatului H.A.D., instanţa de fond a reţinut că, după toate aparenţele, inculpatul B. ar avea cel puţin unele suspiciuni cu privire la identitatea adevăraţilor autori ai faptei, ceea ce ar justifica poziţia procesuală adoptată de acesta în raport de coinculpat.
Pentru a concluziona, instanţa de fond a reţinut că expertiza înălţimii suspectului care a pătruns în casierie, coroborată cu detaliile date despre fizionomia acestuia - furnizate de martora A.C.M., cu aspectele neelucidate legate de modul în care materialul biologic al inculpatului B. a fost depistat pe doar una dintre suprafeţele de contact aflate în câmpul infracţional, dar şi cu aspectele legate de starea materială dificilă a acestuia, au condus înspre concluzia că vinovăţia acestui inculpat nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, impunându-se a se acorda eficienţă principiului că orice dubiu profită inculpatului, cu consecinţa achitării inculpatului B.B. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior - întrucât fapta nu a fost săvârşită de acesta.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a dispus şi revocarea măsurii obligării inculpatului B.B. de a părăsi ţara, instituită prin încheierea penală de la data de 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Cluj.
În ceea ce priveşte situaţia inculpatului H.A.D., instanţa de fond a constatat că aceasta se prezintă în mod esenţialmente diferit faţă de cea a inculpatului B.B.
Astfel, în primul rând, s-a reţinut că în cazul acestui inculpat, urmele sale biologice au fost evidenţiate pe două suprafeţe de contact din câmpul infracţional (respectiv pe mânerul uşii de acces în casierie, cât şi pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie), ceea ce în condiţiile transferului secundar exclud posibilitatea unui transfer accidental.
Analiza acestor urme biologice a evidenţiat o probabilitate de includere a profilului genetic al numitului H.A.D. în amestecul obţinut din microurma notată cu T342650021 (respectiv mânerul sistemului de închidere de la uşa de acces în casierie) de 99,9999921% şi respectiv o probabilitate de includere a profilului genetic al numitului H.A.D. în amestecul obţinut din microurma notată cu T342650031 (care se regăseşte pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din interiorul casieriei agenţiei bancare unde a fost săvârşită infracţiunea) de 99,9999922%.
În al doilea rând, a fost argumentată prezenţa acestui inculpat în zona săvârşirii faptei la momentul la care s-a produs atacul asupra agenţiei bancare, ceea ce îi conferea acestuia şi posibilitatea efectivă de a participa la infracţiune, contrar apărărilor pe care acesta le-a construit în prezenta cauză.
În acest sens, din analiza conţinutului proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de la numărul de telefon 00x prin comparaţie cu evoluţia declaraţiilor date de inculpatul H.A.D., precum şi de martorii propuşi de acest inculpat în apărare, instanţa de fond a constatat, cu titlu preliminar, implicarea activă a aparţinătorilor lui H.A.D. în a construi efectiv apărarea acestuia, în a avansa şi verifica diferite alibiuri care s-ar fi putut susţine în cauză, în modalitatea inoculării inculpatului însuşi şi respectiv a reamintirii martorilor propuşi în apărare, a aspectelor pe care aceştia să le declare în faţa organelor judiciare.
Or, din conţinutul discuţiei purtate la data de 20 ianuarie 2010 orele 09.21 a rezultat în mod clar că aparţinătorii inculpatului H. disting în mod evident între diferenţele de abordare ale unui martor în sensul de a-l întreba ce îşi aminteşte sau a-i sugera ce anume să îşi reamintească, optând în mod deliberat spre această din urmă variantă în ceea ce îi priveşte pe martorii care nu deţin aceeaşi pregătire juridică şi grad de instruire cu martora V.I.A.
De la bun început strategia aleasă în apărare a fost aceea de a furniza un alibi credibil, care să îl plaseze pe inculpatul H.A.D. într-o altă locaţie decât cea a sediului Agenţiei Mănăştur a Băncii T., fiind verificate simultan mai multe posibile variante de apărare, unele dintre ele fiind abandonate pe parcurs (în acest sens deosebit de relevante sunt procesele-verbale ataşate dosarului, care arată modul de lucru evidenţiat anterior).
Probele certe administrate în cauză au relevat faptul că la data de 13 februarie 2009 membrii familiei H. (şi în mod cert H.D.D. şi H.I., părinţii inculpatului H.A.D.) s-au prezentat la biroul notarului public V.I.A. situat pe str. E. din Cluj-Napoca, însoţiţi de radele acestora în persoana familiei R.Vo. şi R.V., pentru a perfecta un contract de vânzare-cumpărare a imobilului apartament proprietatea familiei H. situat pe str. A. din Cluj-Napoca. Prezenţa inculpatului H.A.D. la cabinetul notarial deşi disputată între martorii audiaţi în cauză (martorii membri de familie susţinând prezenţa efectivă a inculpatului, în vreme ce martorul V.I.A. nu îşi aminteşte să îl fi văzut pe inculpat cu acea ocazie), pare a fi totuşi certificată de localizarea terminalului mobil folosit de inculpat în zona centrală a municipiului între orele 13.20 - 15.16.
Cu privire la intervalul orar petrecut la notar, singurul reper cert a fost ora emiterii bonului fiscal de plată a taxelor notariale (la ora 14.20), având în vedere practica de a se încasa tarifele numai după perfectarea actelor notariale, relevată de martora V. De altfel, acest reper cert este evidenţiat şi în convorbirile telefonice interceptate şi ataşate dosarului), dar şi în declaraţiile date de martora H.D.D. După ieşirea de la cabinetul notarial, martora H.D.D. a susţinut că s-a deplasat la un magazin O. situat pe str. E. în vederea modificării tipului de abonament pentru telefonul mobil, unde ar fi fost însoţită şi de fiul său H.A.D.
Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că efectuarea acestor operaţiuni este confirmată relaţiile furnizate de operatorul de telefonie mobilă şi ataşate dosarului, care atestă că la data de 13 februarie 2009 în intervalul orar 15.18 - 16.00.51 au fost operate mai multe modificări contractuale la Bancomatul de pe str. E.
În ceea ce priveşte destinaţia ulterioară a membrilor familiei H., deşi martorii H.D.D., R.Vo. şi R.V. au susţinut că s-ar fi deplasat la restaurantul M. unde ar fi servit masa şi că împreună cu aceştia s-ar fi aflat şi inculpatul H.A.D., fiind serviţi la masă şi primind bon fiscal pentru consumaţie - 4 porţii de post şi una de dulce, după care ar fi părăsit locaţia când se îmbina ziua cu noaptea (aşadar undeva după orele 17, potrivit relaţiilor referitoare la ora la care se aprindea iluminatul stradal), aceste susţineri vor fi înlăturate de instanţă ca nesincere.
Primul reper legat de nesinceritatea martorilor derivă din convorbirea telefonică purtată de la numărul de telefon 00x, când unul dintre aparţinătorii inculpatului H. (cel mai probabil mama acestuia) ia legătura cu soţii R. încă din noaptea de 19 din 20 ianuarie 2010 (adică imediat după reţinerea inculpaţilor), încercând să inoculeze martorei R.Vo. ideea că după ieşirea de la notar s-ar fi deplasat cu toţii să ia masa la un restaurant din apropiere, deşi martora R. a relatat că după semnarea actelor a plecat împreună cu soţul său spre staţia de troleibuz şi de acolo au plecat înspre Reghin. Aşa se explică şi împrejurarea că în declaraţiile date în faza de urmărire penală, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti, martorii G.C. şi C.D. au făcut vorbire doar despre familia H. care ar fi coborât din autoturismul familiei (G.C. doar despre soţii H., nu şi despre inculpatul H.A.D.), iar martorul M.L. a arătat că îşi aminteşte să fi dat mâna cu R.V., însă nu poate specifica dacă acest lucru nu s-a întâmplat într-o altă zi decât cea a jafului pentru ca în faţa instanţei să îşi amintească în mod cert că de fapt era vorba despre data de 13 februarie 2009 şi nu despre o altă zi.
În mod similar, martorul M.L. şi-a amintit doar în cursul cercetării judecătoreşti, nu şi în faţa organelor de urmărire penală că l-ar fi văzut şi pe H.A.D. cu aceeaşi ocazie, respectiv într-un grup de tineri din faţa blocului. Singurul care şi-a adus aminte să îi fi văzut şi pe soţii R. este martorul B.M.D., cu menţiunea că instanţa are dubii serioase asupra sincerităţii acestui martor raportat la conţinutul procesului-verbal de redare a conţinutului convorbirilor telefonice ataşat la dosar, care reflectă implicarea activă a aparţinătorilor inculpatului H. în căutarea unui martor care să îşi amintească aspecte convenabile apărării, detaliile declaraţiei pe care urma să o dea martorul regăsindu-se cu fidelitate în convorbirea telefonică interceptată.
În al doilea rând, instanţa de fond a solicitat şi obţinut la dosar bonurile de încasări de la restaurantul M. la data de 13 februarie 2009, nefiind identificate încasări care să corespundă susţinerilor martorilor cu privire la porţiile servite, în intervalul orar care să acopere perioada 14.30 - 18.00.
Pe de altă parte, aşa cum a rezultat din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de la acelaşi număr de telefon 00x probabil de către mama inculpatului H.A.D., aceasta recunoaşte că a primit telefoanele de la martora C.D. în timp ce se afla deja pe drumul de întoarcere spre casă, martora fiind nemulţumită de faptul că patroana sa întârzie să ajungă din oraş şi că ar fi ajuns la magazin cel târziu la orele 16.20.
Aspectele care reies din convorbirea telefonică astfel interceptată se coroborează cu declaraţiile martorilor C.V. şi C.D. sub aspectul împrejurării că cea din urmă era angajată pe post de vânzătoare la magazinul familiei H. şi că lucra în contra-tură cu patroana H.D.D., iar la data de 13 februarie 2009 martora a dorit să plece mai repede de la serviciu întrucât familia intenţiona să facă o deplasare la Târnăveni, la o zi de naştere a unei prietene pe nume S.N.
Din verificarea apelurilor telefonice primite de numita H.D.D. a rezultat că de la numărul de telefon folosit de C.D., mama inculpatului H.A.D. a primit un apel telefonic la orele 16.00.34, când după spusele martorei H. însăşi, se îndrepta înspre magazinul situat în cartierul Mănăştur.
De altfel, varianta că deşi era sunată cu insistenţă de angajata sa C.D. (căreia îi promisese că o va înlocui la magazin în timp util pentru a putea să plece la Târnăveni), martora H. s-ar mai fi dus la restaurantul M. să servească masa, apare ca nefiind plauzibilă.
Prin urmare, chiar acceptând varianta înaintată de martora H.D.D. în sensul că inculpatul H.A.D. ar fi revenit în cartierul Mănăştur cu autoturismul familiei împreună cu părinţii săi, reţinem că aceştia au ajuns în cartierul Mănăştur cel târziu la orele 16.20, iar aspectul că inculpatul ar fi coborât numai în faţa blocului fără a se opri în altă parte este îndoielnic, având în vedere că cel puţin unul dintre aparţinătorii săi sugerează contrariul.
Pe de altă parte, având în vedere contradicţiile între declaraţiile date de martorii propuşi în apărare în faza de urmărire penală şi respectiv în cursul judecăţii, cu privire la aspectul dacă în după-amiaza zilei de 13 februarie 2009 l-au văzut sau nu pe inculpatul H.A.D. coborând din maşina familiei sau în faţa blocului la o oră apropiată celei la care a fost comisă fapta, precum şi abordarea directă a acestor martori de către aparţinătorii inculpatului, cu verificarea la detaliu a conţinutului declaraţiilor pe care aceşti martori urmau să o dea în faţa organelor judiciare, instanţa de fond a avut dubii serioase cu privire la sinceritatea martorilor M.L., B.M.D., G.C. şi C.D.
În orice caz însă, martorii indicaţi au relatat aspecte petrecute în mod cert după comiterea infracţiunii care face obiectul sesizării instanţei, sens în care acestea nu înlătură în niciun fel posibilitatea ca la data şi ora comiterii faptei inculpatul H.A.D. să se fi aflat la locul infracţiunii. Aceasta cu atât mai mult cu cât localizarea terminalelor mobile ale martorei H.D.D. şi respectiv ale inculpatului H.A.D. îi plasează pe aceştia la orele 16.52 şi respectiv 16.59 într-o zonă aflată în aria de acoperire a antenei de telefonie mobilă situată pe str. Parâng, în imediata apropiere a locaţiei unde se află sediul Agenţiei Mănăştur a Băncii T. Astfel, din analiza comunicărilor de relaţii de la operatorul de telefonie mobilă cu privire la ariile de acoperire ale antenelor de telefonie mobilă în discuţie, s-a constatat faptul că jumătate din strada Bucegi parcursă şi de suspecţi după comiterea faptei se află în aria de acoperire a antenei situate pe str. Parâng, în vreme ce cealaltă jumătate se află în aria de acoperire a antenei de telefonie mobilă situată pe strada Bucegi - Izlazului, aspect care face mai mult decât posibilă deplasarea pe jos dintr-o locaţie în alta în intervalul de timp de la consumarea faptei (16.45) şi până la ora 16.59. pe de altă parte, dată fiind vecinătatea ariilor de acoperire a celor două antene de telefonie mobilă, operatorul însuşi a comunicat posibilitatea reală de interferenţă a semnalelor, în funcţie de varii criterii precum condiţiile atmosferice, trafic de date sau voce etc.
În egală măsură, instanţa de fond a constatat faptul că, aşa cum rezultă în mod explicit din procesul-verbal de redare a conţinutului convorbirilor telefonice ataşat la dosar, inculpatul H.A.D. a fost ţinut în permanenţă la curent cu declaraţiile complete date de martorii propuşi în apărare, cu scopul evident de a adopta o poziţie procesuală concordantă. Un exemplu relevant în această privinţă îl constituie declaraţiile date de martorul C.I.M. la care se face referire explicită în cuprinsul convorbirii telefonice amintite şi care a arătat că plecând de acasă pe la orele 19, întrucât la ştirile de seară aflase despre jaful de la bancă, s-a deplasat în faţa sediului băncii unde s-ar fi întâlnit cu H.A.D., pe care l-ar fi pus la curent cu cele întâmplate, discutând împreună pe marginea subiectului.
Declaraţia a fost similară cu cea dată de inculpatul H. cu ocazia audierii în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul arătând că pe la orele 19.00 a plecat de la domiciliu înspre zona Union şi văzând lume multă în faţa sediului băncii a intrat în vorbă cu C.M., aflând pe această cale despre cele întâmplate.
Or, potrivit localizării terminalului mobil utilizat de inculpatul H.A.D., în intervalul orar 18.54 - 19.44 acesta se afla în aria de acoperire a antenei de telefonie mobilă situată în Luna de Sus, judeţul Cluj, nicidecum în Cluj-Napoca.
Aşa se explică probabil schimbarea declaraţiilor date atât de inculpatul H., cât şi de martorul C.M. în cursul cercetării judecătoreşti, cu referire strict la ora la care ar fi intervenit întâlnirea celor doi în faţa sediului băncii, martorul arătând că a urmărit buletinul informativ la ştirile de la orele 17.00, în timp ce inculpatul H. a arătat că a ajuns în zona Union unde s-ar fi întâlnit cu martorul undeva după orele 20.00.
Reţinând că inculpatul H.A.D. avea ocazia de a săvârşi fapta şi din punctul de vedere al locaţiei în care se afla la data şi ora consumării infracţiunii, instanţa de fond a reamintit suplimentar şi faptul că, aşa cum s-a argumentat la analizarea probei cu expertiza înălţimii autorilor faptei, acesta se potriveşte semnalmentelor autorului care a rămas în imediata apropiere a uşii de acces în agenţie, procedând la agresarea paznicului cu un pistol cu electroşocuri.
În egală măsură şi tot cu referire la echipamentul autorilor faptei la data săvârşirii infracţiunii, s-a reţinut că declaraţiile inculpatului H.A.D. la data de 19 ianuarie 2010, în prezenţa a nu mai puţin de doi apărători aleşi confirmă faptul că la data de 13 februarie 2009 acesta deţinea un pistol cu capse, achiziţionat din Spania, care în vara anului 2009, mai exact în perioada mai - august 2009 ar fi fost împrumutat unei cunoştinţe pe nume C.
Probabil după consultarea cu aparţinătorii săi (în acest sens fiind convorbirea telefonică purtată la data de 20 ianuarie 2010), inculpatul şi-a schimbat declaraţiile date în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă şi ulterior în faţa judecătorului fondului, insistând că în realitate pistolul fusese împrumutat în perioada anului 2008, iar nu în vara lui 2009, cum s-ar fi consemnat cu rea-credinţă în cuprinsul declaraţiei iniţiale.
Întrucât prima declaraţie dată de inculpatul H.A.D. cuprinde date exacte care nu lasă loc de interpretare privind momentul la care acesta a pierdut posesia pistolului, declaraţie care se coroborează şi cele date de martorii audiaţi cu identitate protejată "P.D." şi "I.B.", dar şi cu declaraţia iniţială dată de martorul C.I.O., asupra căreia martorul a revenit doar parţial şi cu privire la acelaşi aspect esenţial legat de pistol, cu declaraţiile date de martorul O.T. şi cu pozele depistate la percheziţia informatică înfăţişându-l pe inculpatul H. având în mână un pistol, instanţa va reţine cu certitudine că la data faptei inculpatul H. deţinea un pistol care avea aparenţa unui pistol adevărat şi despre care acesta susţine că în realitate era un pistol cu capse.
Instanţa de fond a constatat că susţinerile martorului C.I.O. în sensul că ar fi dat declaraţii referitoare la deţinerea unui pistol de către inculpatul H.A.D. în dorinţa de a da satisfacţie organelor de urmărire penală care l-ar fi hărţuit în sensul de a-i trimite multiple citaţii şi de a-l chema la audieri cu sublinierea aspectului că este principalul suspect pentru săvârşirea infracţiunii sesizate nu se verifică în prezenta cauză. Aceasta întrucât la dosarul de urmărire penală există un număr de 2 declaraţii emanând de la acest martor, dintre care una datată 28 ianuarie 2010, iar cealaltă datată 23 februarie 2010 (când deja se începuse urmărirea penală in personam faţă de inculpaţii H. şi B.).
Pe de altă parte, deşi este real că se confirmă susţinerea martorului că acesta a făcut parte din cercul de suspecţi, instanţa de fond a subliniat că actele dosarului reflectă că martorul a deţinut această calitate doar în faza preliminară a cercetărilor, la data de 23 februarie 2009 obţinându-se pentru acest martor, cum de altfel s-a obţinut pentru alte câteva zeci sau sute de alţi potenţiali suspecţi (a se vedea în acest sens încheierile şi autorizaţiile emise de Tribunalul Cluj, ataşate la dosar), autorizarea comunicării listingurilor convorbirilor telefonice efectuate şi primite în perioada 09 februarie 2009 - 16 februarie 2009. Cercetarea martorului a fost însă abandonată încă din faza preliminară a cercetărilor, acesta neregăsindu-se în cercul mai restrâns de suspecţi de la care se prelevează încă de la data de 16 martie 2009 probe biologice şi de la care se iau declaraţii cu privire la faptă. În sfârşit, la data de 13 ianuarie 2010 (deci tot anterior audierii martorului C.) cercul de suspecţi fusese deja redus la un număr de 5 persoane, pentru care la data indicată s-a solicitat analiza operaţională a traficului şi localizării apelurilor telefonice efectuate sau primite la terminalele mobile utilizate de aceşti suspecţi.
În aceste condiţii, apare cu evidenţă nesinceritatea martorului cu privire la pretinsa inducere a conţinutului declaraţiilor, la presiunea de a fi inculpat în prezenta cauză. Pe cale de consecinţă, nefiind furnizate explicaţii plauzibile pentru care martorul C. a revenit asupra aspectului legat de deţinerea de către inculpatul H. a unui pistol, instanţa de fond a validat declaraţia dată de acesta în faţa organelor de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât ambele declaraţii sunt date în faţa procurorului de caz, iar ultima dintre ele şi în prezenţa unui apărător ales al inculpatului H., exercitarea unor presiuni asupra martorului fiind cu atât mai puţin credibilă.
Ca şi o remarcă generală asupra importanţei deţinerii sau nu a unui pistol de către inculpatul H., instanţa de fond a subliniat faptul că în lipsa unor repere clare legate de descrierea armei utilizate de agresori la data faptei, în mod normal nu s-ar fi cuvenit a acorda o valenţă atât de mare amănuntului că la data faptei acest inculpat deţinea un astfel de obiect contondent.
Totuşi, atitudinea procesuală manifestată de inculpat conduce la concluzia că în realitate apărarea a apreciat ca vitală înlăturarea probei deţinerii acestui pistol, aspect care nu face altceva decât să întărească probele de vinovăţie ale inculpatului H., cu atât mai mult cu cât întreaga strategie de apărare a acestuia a fost centrată încă din faza de urmărire penală în a înlătura orice probă care conduce la conturarea indiciilor de vinovăţie, începând cu cercetarea la faţa locului, cu probele tehnico-ştiinţifice şi continuând cu procesele-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice- care în fapt dezvăluie strategia amintită.
În plus, spre deosebire de situaţia coinculpatului B.B., în cazul familiei H. s-a constatat o modificare semnificativă a situaţiei financiare, marcată atât printr-o activitate prolifică de comerţ cu maşini second-hand, cât şi din perspectiva modului în care inculpatul H.A.D. îşi petrece timpul liber.
În ceea ce priveşte comerţul cu maşini, declaraţiile inculpatului H.A.D. sunt concordante cu cele date de martora H.D.D. în sensul că acesta a început să se ocupe în mod sistematic de această activitate din vara anului 2009, mai exact din luna august a acestui an. Declaraţiile din faza de urmărire penală sunt chiar mai explicite, în sensul că începând cu acea perioadă inculpatul a început derularea afacerii din resurse financiare proprii, din bani economisiţi de inculpat urmare a muncii de vară în Spania (potrivit versiunii martorei H.D.D.). În orice caz, inculpatul H.A.D. confirmă indirect provenienţa resurselor financiare din surse proprii, prin aceea că inculpatul arată că la nivelul începutului anului 2009 îl ajuta pe tatăl său în derularea afacerii cu maşini.
Or, susţinerea martorei H.D.D. în sensul că fiul său s-ar fi întors cu economii în cuantum de aproximativ 2.000 euro este infirmată de declaraţiile martorelor D.I. şi D.V. (alături de care inculpaţii şi-au petrecut vara în Spania), care au arătat că şederea în Spania a durat circa 7 săptămâni, în perioada iulie - august 2009 şi că în acest răstimp ar fi lucrat la cules de portocale şi de cireşe. Martorele au mai arătat că nu îşi găseau de lucru în fiecare zi, lucrând în medie cam 4 zile pe săptămână cu 5 - 6 euro/oră, durata zilei de muncă fiind de maxim 8 ore pe zi, în medie cam 5 - 6 ore pe zi. Deşi martorele nu au putut face afirmaţii concrete cu privire la economiile făcute de inculpatul H.A.D., apar ca fiind relevante, prin comparaţie economiile făcute de D.V. care s-a întors în ţară cu 200 euro, în vreme ce mama martorelor după 3 luni de muncă s-a întors cu suma de 1.000 euro.
În aceste condiţii, apare ca fiind neplauzibil ca inculpatul H.A.D. să se fi întors cu o astfel de sumă de bani din Spania, cu atât mai mult cu cât nici chiar inculpatul însuşi nu a justificat în acest mod resursele financiare din care a achiziţionat maşinile.
Deşi în cursul cercetării judecătoreşti s-a avansat ideea că afacerea cu maşini a familiei H. era susţinută din cumpărări şi revânzări succesive (fiind depuse la dosar înscrisuri care atestă că în perioada 26 iunie 2007 - 08 noiembrie 2008 familia H. ar fi obţinut din vânzări de autovehicule suma de 59.300 euro, iar H.A.D. suma de 18.600 euro), instanţa de fond a reţinut că evidenţele comunicate de autorităţile competente reflectă că începând cu anul 2008 şi anterior lunii februarie 2009 familia H. a achiziţionat nu mai puţin de 26 de autoturisme, din care 24 în cursul anului 2008, iar 2 în ianuarie 2009, ceea ce coroborat cu conţinutul procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice ataşat la dosar (care reflectă dificultăţile financiare ale familiei H. şi cumpărarea de maşini pe datorie), dar şi cu declaraţiile date de martorul R.V. (care în esenţă a arătat că date fiind dificultăţile întâmpinate de familia H. în derularea afacerii cu maşini, a insistat să obţină o garanţie imobiliară asupra împrumutului de aproximativ 20.000 euro acordat părinţilor inculpatului, astfel justificându-se încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului de pe Aleea M.) conduce la concluzia că în realitate resursele financiare obţinute din vânzările anterioare de maşini fuseseră deja epuizate.
Or, în aceste condiţii, inculpatul H. nu poate justifica achiziţionarea, în cursul anului 2009, a unui număr de 26 de autoturisme autorizate provizoriu pe numele inculpatului B., a unui număr de 2 autoturisme pe numele lui H.D.D., 6 autoturisme pe numele lui H.I. şi 8 autoturisme pe numele inculpatului H.A.D., cu resurse financiare obţinute în mod legal.
Chiar dacă în cuprinsul notelor de şedinţă ataşate la dosar s-a susţinut că valoarea de achiziţie a autoturismelor autorizate provizoriu pe numele inculpatului B.B. ar fi redusă la aproximativ 10.000 euro, nu se depune la dosar dovada concretă a acestor susţineri cu toate actele de achiziţie în parte, după cum nu s-a depus o documentaţie completă a tuturor contractelor de revânzare, pentru a se putea verifica în concret susţinerile formulate în apărare. Or, probele de la dosar analizate în precedent au condus înspre singura concluzie plauzibilă în sensul că nu există justificarea provenienţei licite a sumelor de bani care au făcut posibilă achiziţionarea unui număr total de 42 de autoturisme în perioada anului 2009, în contextul în care debutul anului 2009 găsea familia H. în condiţii financiare mai mult decât dificile, cu credite bancare şi de la persoane fizice.
În egală măsură, relaţiile comunicate la dosar reflectă faptul că în perioada 15 aprilie - 9 iunie 2009 inculpatul H.A.D. a jucat la aparatele deţinute de SC G.C. SRL din incinta P.C. Cluj suma de 6.000 lei, obţinând în acest mod un cumul de 147 puncte Bonus Club Card.
Pe de altă parte, în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei au fost audiaţi martorii cu identitate protejată "I.B." şi "P.D." care au arătat că începând cu anul 2009 inculpatul H. obişnuia să cheltuise sume mari de bani în localul C. în special şi în localurile cu lăutari în general, fiind vorba despre suma de 2.000 - 3.000 lei pe seară. Chiar dacă declaraţiile se referă şi la coinculpatul B., aşa cum s-a dezvoltat în considerentele prezentei, cu referire la acest din urmă inculpat declaraţiile martorilor cu identitate protejată nu se coroborează cu alte mijloace de probă, neputând fi luate în considerare ca atare.
În cazul inculpatului H. însă, declaraţiile martorilor cu identitate protejată s-au coroborat atât cu adresa ataşată la dosar - referitoare la cheltuirea unor sume de bani consistente la aparatele de jocuri, dar şi cu indiciile furnizate de testarea martorului T.I.V. la poligraf constatându-se că la întrebarea nr. 8: "Cunoşti faptul că H.A.D. a cheltuit sume mari de bani în anul 2009 în C. şi A.", întrebare la care martorul a răspuns "Nu", au fost totuşi evidenţiate uşoare reacţii specifice comportamentului simulat, rezultând astfel ca este posibil ca subiectul să nu fie sincer la această întrebare.
În acelaşi mod, declaraţiile date de martorii cu identitate protejată se coroborează şi cu conţinutul procesului-verbal de redare a conţinutului convorbirilor telefonice ataşat la dosar, cu raportul din data de 19 ianuarie 2010 întocmit în Arestul IPJ Cluj şi cu declaraţia dată de martorul C.I.O. probe care reflectă percepţia generală în sensul că inculpatul H.A.D. are o situaţie financiară de invidiat, conturându-se în anturajul acestuia suspiciunea că acesta ar putea fi autorul faptei sesizate.
Pentru a conchide, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343202, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, expertizele înălţimii suspecţilor, rapoartele de analiză a traficului şi localizării terminalelor mobile utilizate de inculpatul H., achiziţionarea unui număr mare de autoturisme în perioada anului 2009 fără justificarea sursei licite a mijloacelor financiare, declaraţiile date de martori cu referire la deţinerea unui pistol de către inculpatul H. în perioada de referinţă, dar şi cu privire la posibilităţile financiare ale acestui inculpat şi finalmente conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în mod legal în prezenta cauză conturează participarea inculpatului H.A.D. la fapta săvârşită la data de 13 februarie 2009 în dauna părţii vătămate Agenţia Mănăştur a Băncii T.
În drept, fapta inculpatului H.A.D., care la data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 16.45 - în timpul programului de funcţionare a agenţiei bancare, a participat în calitate de coautor la furtul sumei de 246.650 lei luată fără drept din posesia părţii vătămate Banca T. SA Agenţia Mănăştur, în condiţiile în care furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări faţă de personalul, clienţii băncii şi casiera bancară în persoana părţii vătămate F.O.G., precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, în persoana părţii vătămate B.I.S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. anterior, fapta fiind săvârşită în condiţiile în care inculpatul şi coautorul la faptă erau mascaţi - purtând cagule şi înarmaţi cu un pistol cu electroşocuri - inculpatul H.A.D. şi respectiv cu un pistol care avea cel puţin aparenţa unui pistol adevărat, ambele arme fiind folosite efectiv la agresarea părţilor vătămate F.O. şi B.I.S.
Ca şi contribuţie efectivă la săvârşirea faptei, în sarcina inculpatului H.A.D. instanţa de fond a reţinut că acesta a rămas în interiorul agenţiei bancare supraveghindu-l pe agentul de pază, pe care l-a pus în neputinţă de a se apăra prin aplicarea repetată de electroşocuri, cu un aparat destinat acestui scop şi că a proferat ameninţări la adresa personalului băncii şi a celorlalte persoane prezente în incintă, prin întrebuinţarea violenţelor şi ameninţărilor fiind săvârşit furtul sumei de bani.
În ceea ce priveşte cuantumul sumei de bani sustrase, acesta este dovedit cu inventarul ataşat la dosar, dar şi cu declaraţiile date de martorii G.S.C., T.V. cu referire la modul de întocmire a inventarului, rezultând suma totală de 246.650 lei, cu semnificaţia consecinţelor deosebit de grave ale faptei, în înţelesul art. 146 C. pen. anterior.
La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul H.A.D., instanţa de fond s-a raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, reţinând limitele speciale de pedeapsă situate între 15 şi 25 de ani închisoare, de circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei - după un plan bine stabilit de inculpat împreună cu coautorul faptei - ceea ce a presupus identificarea momentului celui mai propice al zilei de lucru, adică la final de program când încasările erau la cotele cele mai ridicate, prin utilizarea de mijloace de constrângere cât mai eficiente şi îngreunarea identificării autorilor prin folosirea de cagule şi mănuşi, săvârşirea faptei în timpul orelor de program ale agenţiei bancare - prin expunerea la un pericol potenţial al unui număr mare de persoane clienţi şi personal al băncii, cuantumul ridicat al prejudiciului produs, contribuţia efectivă a inculpatului la săvârşirea faptei - aceasta putând fi apreciată ca mai redusă decât cea a coautorului care a pătruns efectiv în casierie prin forţarea uşii de acces unde a agresat o casieră şi a sustras efectiv suma de bani, de mobilul faptei care poate fi identificat în dificultăţile financiare ale familiei de provenienţă, atitudinea procesuală adoptată de inculpat - care nu şi-a asumat responsabilitatea faptei, dimpotrivă, îngreunând cercetările efectuate în cauză personal sau prin aparţinătorii săi, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, se află la o vârstă tânără, are un loc de muncă stabil şi o familie legal constituită.
Cu toate acestea, având în vedere gravitatea faptei şi caracterul facultativ al circumstanţelor atenuante judiciare, instanţa de fond a găsit nejustificată eventuala coborâre a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât lipsa antecedentelor penale ar trebui să fie privită ca şi o stare de normalitate în societate.
Cuantumul pedepsei pe care instanţa de fond a aplicat-o inculpatului trebuie privit şi din perspectiva art. 52 C. pen. anterior, referitor la pedeapsa şi scopul acesteia. Potrivit textului legal indicat, scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie să se realizeze nu doar pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea şi reeducarea inculpatului (aşa numita "prevenţie specială"), ci şi pentru ceilalţi destinatari ai legii penale - care sub ameninţarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală îşi conformează conduita socială la exigenţele acesteia (aşa numita "prevenţie generală"). Scopul imediat al pedepsei se realizează prin funcţia de constrângere a pedepsei (care implică o privaţiune de drepturi la adresa inculpatului), funcţia de reeducare (care implică înlăturarea deprinderilor antisociale ale inculpatului), dar şi prin funcţia de exemplaritate a pedepsei, care are ca scop determinarea altor posibili subiecţi de drept penal să evite săvârşirea de noi infracţiuni, datorită consecinţelor la care se expun, această din urmă funcţie dobândind valenţe deosebite în contextul unei proliferări fără precedent a fenomenului infracţional, mai ales sub forma infracţiunilor săvârşite prin violenţă şi îndreptate împotriva patrimoniului.
Pe baza acestor criterii cumulate, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul H.A.D. la 17 (şaptesprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a reţinut că urmare a achitării despăgubirii potrivit contractului de asigurare încheiat cu partea vătămată, partea civilă G.A. SA s-a subrogat în drepturile asiguratului, formulând pretenţii civile în cuantum de 246.650 lei.
Întrucât în persoana inculpatului H.A.D. sunt pe deplin întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 - 999 C. civ. anterior, acesta săvârşind cu intenţie directă fapta de tâlhărie care a produs un prejudiciu material cuantificat la 246.650 lei în patrimoniul părţii civile, între fapta ilicită şi prejudiciu existând un raport de cauzalitate direct, în baza art. 14 alin. (1), art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. anterior, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă G.A. SA, obligând pe inculpatul H.A.D. la plata în favoarea acesteia a sumei de 246.650 lei despăgubiri pentru daune materiale. S-a luat act de faptul că părţile vătămate F.O.G. şi B.I.F. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
II. APELUL
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul H.A.D.
1. În motivarea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a arătat că instanţa de fond a dispus printre altele, achitarea inculpatului B.B. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii menţionate anterior, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. anterior, achitarea având la bază temeiul juridic al art. 11 alin. (2) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, considerându-se că infracţiunea dedusă judecăţii nu ar fi fost comisă (şi) de către acest inculpat. Astfel prin Rechizitoriul nr. 8/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv la acea dată - a inculpaţilor H.A.D. şi B.B., pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată care a produs consecinţe deosebit de grave, constând în esenţă şi în sinteză în următoarele:
- în calitate de coautori ai acţiunii infracţionale, la data de 13 februarie 2009, în jurul orei 16:45, în timpul programului de funcţionare a unităţii economice - parte vătămată Banca T. SA - Agenţia Mănăştur şi în timp ce în incinta sediului agenţiei se aflau mai mulţi clienţi, precum şi personalul angajat al băncii, cei doi inculpaţi, prin exercitare de agresiuni fizice repetate şi prin ameninţări concrete cu acte de violenţă, atât verbale, cât şi cu ajutorul unei arme, şi-au însuşit pe nedrept o sumă semnificativă de bani în numerar, în cuantum de 246.650 lei, cauzând astfel consecinţe deosebit de grave, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 146 teza I C. pen.
- ca mod de operare în timpul săvârşirii infracţiunii, în scopul atingerii, obiectivului propus (însuşirea banilor) şi în ideea de a nu lăsa prea multe urme în câmpul infracţional care să fie uşor de descoperit şi de interpretat - cu alte cuvinte, pentru îngreunarea cercetărilor şi a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor - inculpaţii au acţionat mascaţi (având capul acoperit de cagule negre), purtau mănuşi din material textil şi erau înarmaţi, unul din ei cu un pistol de culoare închisă, real sau cel puţin cu o mare aparenţă de veridicitate, iar celălalt cu un aparat cu electroşocuri. Inculpaţii au folosit efectiv respectivele obiecte pentru realizarea elementului material al infracţiunii de tâlhărie, în sensul aplicării de lovituri şi electroşocuri agentului de pază B.I.S., aflat în exercitarea atribuţiilor curente de supraveghere şi pază a agenţiei, precum şi în sensul ameninţării cu pistolul a clienţilor aflaţi în incinta sediului băncii şi a personalului bancar. De asemenea, a fost agresată fizic prin îmbrâncire şi lovire cu pistolul în zona capului, funcţionara F.O.G., după ce inculpatul B.B. a pătruns prin efracţie în casieria băncii, forţând şi lovind cu piciorul uşa de acces în respectivul spaţiu, interzis publicului şi personalului bancar, cu excepţia casierelor a căror activitate de serviciu avea loc în această incintă întreaga desfăşurare a evenimentului infracţional şi a împrejurărilor de comitere, a fost surprinsă şi înregistrată de camerele de luat vederi ale sistemului de supraveghere video al unităţii bancare, iar ca atare nu există suspiciuni ori alte neclarităţi din acest punct de vedere din perspectiva identităţii de persoane între autorii infracţiunii şi inculpaţii trimişi în judecată, aşa cum s-a arătat anterior, din cauza modului particular de comitere a jafului bancar armat ce face obiectul speţei, şi anume de către persoane mascate cu cagule şi mănuşi, cercetările şi ancheta iniţială, precum şi identificarea suspecţilor şi celelalte activităţi specifice au fost mult îngreunate şi temporizate, dar în cursul urmăririi penale a fost administrat legal un vast material probator, ce a condus în final la concluzia fără echivoc a vinovăţiei celor doi inculpaţi în raport cu cele întâmplate la data din discuţie astfel, ansamblul probator din cursul urmăririi penale a inclus în primul rând rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică având ca obiect analiza genetică a (micro)urmelor biologice descoperite şi ridicate din câmpul infracţional, cu alte cuvinte analiza ADN a acestor urme (fiind vorba în speţă despre celule epiteliale), analiză realizată în două etape de către specialiştii Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. Bucureşti - Serviciul Biocriminalistic - singura instituţie naţională abilitată conform legii şi acreditată oficial la standarde internaţionale de calitate pentru realizarea unor astfel de determinări ştiinţifice în domeniul geneticii judiciare; conform concluziilor constatării ştiinţifice, microurmele descoperite la locul comiterii infracţiunii, conţin printre altele şi profilele genetice ale celor doi inculpaţi din prezentul dosar, cu o probabilitate procentuală zdrobitoare, mai mare de 99,9999%, aceasta în condiţiile în care inculpaţii au negat prezenţa lor în incinta sediului agenţiei şi de altfel nici nu puteau avea acces legal în locurile unde au fost găsite microurmele, în special în interiorul casieriei; mai mult decât atât, conform calculelor biostatistice de specialitate, probabilitatea ca alte persoane decât inculpaţii să fie deţinătorii respectivelor profile genetice, ar putea fi regăsită la un nr. de cca. 55 de milioane de indivizi neînrudiţi genetic, în cazul inculpatului B.B., adică mult mai mult decât dublul populaţiei ţării; în cazul inculpatului H.A.D., această probabilitate s-ar putea regăsi la cca. 12.700.000 de persoane, deci la peste 1/2 din populaţia ţării, ceea ce nu lasă loc niciunui fel de îndoială cu privire la chestiunile vizate;
- au fost de asemenea administrate în faza de urmărire penală numeroase alte probe şi mijloace de probă, constând în principal în depoziţii de martori, dintre care prezintă relevanţă deosebită cele ale martorilor care au asistat nemijlocit la desfăşurarea evenimentului infracţional şi au putut descrie semnalmentele fizice şi comportamentale ale autorilor, precum şi cele ale martorilor cu identitate protejată "I.B." şi "P.D.", care au relatat organelor judiciare acţiuni şi atitudini ale inculpaţilor ulterioare consumării faptei, apoi probe din conţinutul cărora a reieşit motivaţia săvârşirii infracţiunii şi modul în care autorii au folosit ulterior banii sustraşi, percheziţii domiciliare în urma cărora au fost găsite şi ridicate articole de încălţăminte cu multiple caracteristici generale şi particulare dimensionale şi de aspect similare cu cele purtate de autori la data infracţiunii şi înregistrate de camerele de supraveghere video, percheziţii informatice unde au fost descoperite imagini digitale cu obiecte folosite în cursul acţiunii ilicite (armă) şi în fine, dovezi prin care s-a demonstrat fără niciun dubiu caracterul nereal al alibiurilor invocate şi susţinute de inculpaţi în apărare; sunt cuprinse aici rapoartele oficiale întocmite de UT AI (Unitatea de Analiză a Informaţiilor) din cadrul IPJ Cluj, privind localizările cartelelor telefonice SIM ale fiecăruia dintre inculpaţi pe tot parcursul zilei de referinţă, precum şi interceptările şi înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice relevante pentru soluţionarea cauzei; toate aceste probe şi mijloace de probă, care însumează nu mai puţin de XII volume ale dosarului de urmărire penală, au fost amănunţit descrise şi interpretate în cuprinsul actului de sesizare al instanţei, iar prin coroborarea lor se poate concluziona fără urmă de îndoială asupra identităţii de persoane între autorii surprinşi de sistemul de supraveghere video al agenţiei bancare şi inculpaţii H.A.D. şi B.B.
- şi în cursul cercetării judecătoreşti a fost administrat tot un vast probatoriu, dar cu toate acestea, niciuna din noile probe nu a putut infirma ori modifica, nici măcar în parte, starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei; astfel, în privinţa lucrării intitulate "Expertiză ADN", realizată la unitatea (SRL) denumită E. (Germania), având în vedere caracterul total neştiinţific şi lipsa de claritate şi exactitate a concluziilor sale (lucrarea nu cuprinde nicio parte/capitol de descriere a conţinutului ştiinţific propriu-zis şi a metodelor de lucru şi analiză genetică, ci a fost redactată sub forma unei simple adrese), apoi ţinând cont şi de modalitatea neprocedurală de administrare a acestei probe - prin comisie rogatorie internaţională fără corespondenţă/echivalent între autorităţile judiciare implicate (respectiv, cerută de o instanţă judecătorească şi efectuată de către o unitate de poliţie) - se poate concluziona cu titlu de certitudine că aşa numita "expertiză" nu are relevanţă în justa soluţionare a prezentului dosar penal; în fine, toţi martorii ale căror depoziţii au fost date în mod părtinitor în favoarea inculpaţilor şi în scopul disculpării acestora, prin sprijinirea unor alibiuri false, au fost deja condamnaţi penal definitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, impunându-se deci a fi înlăturate declaraţiile acestora din ansamblul probator al cauzei.
A mai arătat Ministerul Public că instanţa de fond a motivat şi explicat soluţia de achitare a unuia din cei doi inculpaţi (B.B.), prin aceea că ar exista unele suspiciuni rezonabile în privinţa participării sale active la comiterea infracţiunii ce face obiectul speţei de faţă, suspiciuni datorate mai multor "neclarităţi şi aspecte neelucidate" din probatoriu, şi anume:
a) inadvertenţe între semnalmentele fizice ale inculpatului achitat şi autorul surprins în imaginile captate de camerele de supraveghere din incinta agenţiei bancare (privind înălţimea corporală şi culoarea ochilor);
b) împrejurarea că profilul genetic (ADN) al inculpatului B.B. se regăseşte doar pe unele obiecte din câmpul infracţional, nu pe toate obiectele pe care se regăseşte şi profilul genetic ADN al inculpatului H.A.D.;
c) lipsa unor justificări plauzibile privind destinaţia şi modul de folosire de către acest inculpat a banilor proveniţi din comiterea faptei, deşi în actul de sesizare al instanţei s-a făcut referire la achiziţionarea repetată de autoturisme din străinătate, precum şi la cheltuirea sistematică a unor sume semnificative de bani în localurile în care se practică jocuri de noroc şi în cele cu lăutari (aprox. 2000 - 3000 lei pe noapte);
d) poziţia procesuală constantă şi sinceră (în opinia primei instanţe) a inculpatului B.B., referitoare la alibiurile sale şi la propriile acţiuni din după-amiaza de 13 februarie 2009 (data şi intervalul orar al faptei), conducând astfel la formarea şi consolidarea convingerii instanţei de fond în privinţa nevinovăţiei sus-numitului.
Se apreciază de către Ministerul Public că motivarea şi argumentele primei instanţe privind achitarea inculpatului B.B. sunt eronate şi lipsite de suport probator, după cum urmează:
a) faptul că instanţa de fond a selectat, în scopul de a obţine informaţiile necesare privind înălţimea suspecţilor, doar declaraţiile unui număr de 3 martori oculari (G.S.C., B.D. şi partea vătămată F.O.G.), cu motivarea că aceste persoane s-ar fi aflat "în circumstanţe speciale" la data comiterii faptei şi că declaraţiile lor ar fi "în cea mai mare măsură să ofere o estimare cât mai exactă a înălţimii autorilor" - este greşit şi nejustificat; aceste trei persoane nu se află în niciun fel de "circumstanţe speciale" care să le permită să estimeze "mai exact" înălţimea autorilor, decât celelalte numeroase persoane aflate în incinta agenţiei bancare şi în imediata apropiere a agenţiei, care, de asemenea, i-au văzut pe autori.
Dimpotrivă, F.O.G., care a şi fost agresată în cursul tâlhăriei, este probabil aptă în mult mai mică măsură să ofere o estimare exactă a înălţimii suspecţilor, datorită şocului şi spaimei survenite urmare a agresării sale. Pe de altă parte, declaraţii de genul celor date de martora B.D., care a arătat că ea are înălţimea de 1,68 - 1,69 m, că de regulă poartă tocuri de 5 - 6 cm, iar suspecţii "erau cam cu un cap mai înalţi decât ea" - pag. 7 din sentinţă, sunt totalmente lipsite de precizie şi, în mod evident, nu pot fundamenta niciun fel de raţionament cu pretenţii de certitudine. O comparaţie de genul "cam cu un cap mai înalţi", este profund subiectivă şi în niciun caz nu poate duce la concluzia (concluzie care totuşi a fost trasă de către instanţa de fond) că ar conduce "la aceeaşi înălţime estimată şi de G.S.C." se mai menţionează că nicio declaraţie a vreunui martor ocular nu poate fi luată în calcul pentru stabilirea exactă a înălţimii suspecţilor, deoarece declaraţiile martorilor sunt subiective, distorsionate de factorii cunoscuţi şi descrişi detaliat în literatura de specialitate (modul şi condiţiile de percepere a evenimentelor, calitatea memoriei, etc), putând fi luate în considerare doar la nivelul unor estimări.
În acest sens, este deosebit de relevantă evoluţia în timp a precizărilor aceleiaşi persoane, reţinută chiar de către instanţa de fond. Partea vătămată F.O.G. a dat declaraţii oscilante cu privire la înălţimea suspectului care a agresat-o, indicând succesiv diverse înălţimi, respectiv 1,85 m, după aceea 1,77 m - 1,80 m, iar în final 1,75 m. Doar examinarea acestei simple împrejurări este de natură a ne convinge asupra lipsei de coerenţă şi de exactitate a precizărilor martorilor, percepţia fiecărui martor fiind în întregime subiectivă.
De altfel, chiar instanţa de fond a precizat că "martorii oculari nu au putut furniza informaţii concordante şi valorificabile despre fizionomia, constituţia sau înălţimea autorilor au oscilat între valorile estimative de 1,70 - 1,85 m pentru suspectul mai înalt, care a pătruns în interiorul casieriei". Astfel, luarea în considerare doar a unor declaraţii, cu înlăturarea nemotivată a celorlalte, nu este de natură a aduce lămuriri reale cu privire la problema pusă în discuţie.
b) referitor la lucrările ştiinţifice de analiză a imaginilor şi estimare a înălţimii suspecţilor, instanţa de fond reţine că au fost efectuate trei lucrări de analiză, din care două de expertul V.G.C. din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate din subordinea Serviciului Român de Informaţii, iar una de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj.
Cu privire la aceste trei lucrări de analiză, procurorul şi-a exprimat pe larg poziţia în cadrul obiecţiunilor şi notelor de şedinţă depuse la dosar la momentele procesuale aferente finalizării lucrărilor expertale în discuţie, respectiv la termenele de judecată din datele de 29 martie 2011 şi din 27 februarie 2012.
Din analiza acestor obiecţiuni şi note de şedinţă se poate constata cu uşurinţă că, în realitate, cele trei lucrări au carenţe şi lipsuri care privează de certitudine concluziile lor, astfel că aceste mijloace de probă nu pot fi luate în considerare şi nu pot sta la baza adoptării unei juste soluţii în privinţa inculpatului B.B.
Astfel, pot fi incluse în categoria principalelor elemente şi surse de inexactitate a rezultatelor analizei comparative, în primul rând cele referitoare la calitatea (rezoluţia) scăzută a imaginilor video captate de camerele de supraveghere ale unităţii bancare (cu consecinţa afectării şi distorsionării unor detalii importante ale respectivelor imagini), iar mai apoi, greşelile de concepere şi de realizare a lucrărilor ştiinţifice ale ambilor experţi, atât în privinţa metodelor de analiză folosite, cât şi a interpretării datelor şi calculelor criminalistice (greşeli evidenţiate şi detaliate în notele de şedinţă depuse la dosar în cursul cercetării judecătoreşti, conform celor specificate în paragraful anterior). Sub acest ultim aspect, este cu certitudine criticabilă decizia instanţei de fond de a respinge sistematic solicitările repetate ale procurorului de a fi administrate probele ştiinţifice doar în cadrul unor instituţii acreditate de către Organismul Naţional de Acreditare RENAR, la nivel internaţional, prin standardul de calitate denumit SR EN ISO/CEI 17025, care conferă atestarea oficială a deţinerii în mod efectiv a unor competenţe de management adecvat pentru domeniile astfel acreditate.
La termenele de judecată din 26 aprilie 2011 şi 21 iunie 2011, instanţa de fond a dezvoltat pe larg raţiunile pentru care a fost încuviinţată expertiza criminalistică efectuată la L.I.E.C. Cluj, motivul reţinut cu precădere fiind acela că expertul din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate a ajuns la concluzii diferite, în cele două lucrări succesive pe care le-a efectuat în cauză. În condiţiile în care însăşi instanţa de judecată a reţinut faptul că expertul V.G.C. a ajuns la concluzii diferite, în cele două lucrări efectuate, se consideră că niciuna din concluziile acestui expert nu mai poate fi luată în considerare, nici din prima analiză, nici din cea de-a doua analiză, întrucât aceste concluzii nu prezintă niciun fel de credibilitate. Astfel, se apreciază că instanţa de fond a decis în mod greşit să aibă în vedere conţinutul şi concluziile celei de-a doua lucrări de constatare tehnico-ştiinţifică întocmită de expertul V.G.C.
De altfel, Institutul pentru Tehnologii Avansate nu este abilitat să realizeze expertize în cauze deduse judecăţii penale, iar constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune doar de către organul de urmărire penală, conform art. 112 alin. (1) C. proc. pen. anterior, instanţa de judecată având posibilitatea de a dispune refacerea sau completarea constatării, în cursul judecăţii (art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior). Dispoziţiile cuprinse în art. 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii sunt invocate greşit în cauză, acestea referindu-se în realitate la informaţii, nicidecum la efectuarea de expertize în cauze penale.
În privinţa inculpatului B.B., există în cauză incertitudini şi neclarităţi chiar cu privire la propria sa înălţime corporală, stabilită la valori diferite - 1,76 m - 1,78 m - 1,80 m - prin metode distincte de măsurare ce beneficiază fiecare de o aparenţă de exactitate şi precizie, respectiv efectuate de către un medic legist al Institutului de Medicină Legală Cluj, apoi de către un medic din cadrul Policlinicii Sportive frecventată de inculpat, şi în fine de către personalul Arestului IPJ Cluj, cu ocazia introducerii datelor în sistemul Imagetrak. Această împrejurare nu a fost luată în considerare de cei doi experţi.
Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., este singurul organism acreditat oficial să efectueze activitate de expertiză criminalistică de tipul "Examinarea şi compararea imaginilor digitale, prin utilizarea programului informatic L.F.", cu satisfacerea cerinţelor SR EN ISO/CEI 17025:2005, cu respectarea PSL-0l-04, fiind aşadar singurul institut care prezintă garanţii suficiente pentru efectuarea unei expertize, prin care să se ajungă la stabilirea cât mai exactă a înălţimii suspecţilor, aşa cum apar în înregistrările video ale evenimentului judiciar. Este adevărat că în această materie, normele legale nu impun obligativitatea existenţei acreditării la nivelul certificatului de tip SR EN ISO/CEI 17025:2005, însă existenţa unei asemenea acreditări este o garanţie de neînlocuit privind exactitatea concluziilor unei asemenea expertize, în condiţiile complexităţii prezentului dosar penal şi ale calităţii foarte slabe a imaginilor supuse analizei.
Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. a fost declarat competent să efectueze activităţile de încercări/determinări experimentale detaliate în Anexa nr. 1 la certificatul de acreditare. Analizând această anexă, la capitolul I "Expertize criminalistice clasice", pct. 4, este prevăzută activitatea criminalistică de "Examinarea şi compararea imaginilor digitale prin utilizarea programului informatic L.F.", în cadrul acestei activităţi fiind analizate imagini digitale, iar documentul de referinţă este PSL - 01_04 "Măsurători, lungimi, unghiuri, perimetre, diagonale şi arii, comparaţii ale imaginilor, prelucrări ale calităţii imaginilor". Chiar dacă în legislaţia de specialitate privind expertizele clasice criminalistice, nu este inserată obligaţia de a fi dispusă efectuarea unei expertize judiciare doar la un institut acreditat la acest nivel, totuşi, având în vedere principiul aflării adevărului, instanţa de fond era obligată să desemneze pentru efectuarea lucrării criminalistice institutul cu cel mai înalt nivel de acreditare posibil. Astfel, s-ar fi putut transpune în practică principiul imperativ menţionat în art. 3 C. proc. pen., care arată că "în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului".
În acest sens, chiar instanţa de judecată a reţinut că imaginile au o "calitate scăzută" şi că acreditarea are "scopul de a conferi beneficiarilor încrederea în competenţa, imparţialitatea şi integritatea organismului sau laboratorului respectiv".
c) această solicitare este cu atât mai întemeiată cu cât şi expertiza realizată de expertul criminalist M.M. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, conţine erori şi lipsuri, în ceea ce priveşte conceperea, realizarea şi concluziile ei.
Astfel, la termenul de judecată din 27 februarie 2012, procurorul a depus obiecţiuni cu privire la această expertiză, obiecţiuni care au fost respinse de către instanţa de fond, prin încheierea din aceeaşi dată, astfel că soluţia dată prin încheiere este neîntemeiată. Procurorul a contestat greşita estimare/aproximare a înălţimii suspectului A2 (cel care a pătruns în interiorul casieriei şi a fost identificat ca fiind inculpatul B.B.). Expertul a estimat înălţimea probabilă a autorului A2 (fără a fi cuprinse obiectele de încălţăminte şi cagula şi, totodată, luând în considerare toleranţa indicată de expert) ca fiind cuprinsă în intervalul 183,24 cm - 186,76 cm. Această estimare este însă nereală, eroarea rezultând ca urmare a aplicării unei metode greşite. În primul rând, "experimentul" realizat de către expert (măsurarea unor modele de comparaţie C2 şi C3, şi apoi compararea acestora cu suspectul A2) este total greşită, nefiind admisibil a fi efectuate comparaţii între imagini în litigiu dinamice şi imagini de referinţă statice.
Procurorul a invocat studii ştiinţifice medicale sau criminalistice efectuate la instituţii şi laboratoare de prestigiu din Suedia, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. În aceste studii sunt descrise rezultatele unor măsurători experimentale repetate, din care rezultă că variaţiile între înălţimile minime şi maxime, înregistrate în mersul unei persoane (pe sinusoida mişcării) au valori constant mai mici de 10 cm, atât în mers lent, cât şi în mers rapid. Măsurătorile invocate de procuror prezintă un grad înalt de credibilitate. În acest sens, cu titlu de exemplu, se menţionează faptul că în studiul criminalistic realizat în Suedia, numărul minim de subiecţi măsuraţi a fost cel indicat de către statisticianul Laboratorului Naţional de Ştiinţe Criminalistice al Suediei, tocmai pentru asigurarea acurateţei calculelor efectuate. Totuşi, expertul criminalist M.M. a susţinut că a procedat la determinarea înălţimii autorului A2, în poziţia de la figura 25, pag. 16 din raportul de expertiză, deşi expertul recunoaşte că autorul nu este poziţionat (în imaginea selectată) într-o poziţie ortostatică, cu picioarele întinse, care să-i confere înălţimea maximă, ci este într-o poziţie în timpul mersului, având genunchii flexaţi şi capul aplecat, "ceea ce-i diminuează mult din statura reală". În acest moment, expertul M.M. concluzionează că, în poziţia în care se afla în figura 25, autorul A2 ar avea o înălţime a corpului cu circa 10 cm mai mică decât cea reală, astfel că, pentru determinarea înălţimii "reale" a autorului A2, au fost adăugaţi 10 cm la valoarea măsurată în figura 25. Această concluzie este total arbitrară, iar valoarea de circa 10 cm invocată de expert, este nejustificată şi nemotivată, iar din studiile invocate rezultă că variaţia înălţimii în timpul mersului unei persoane este mai mică de 10 cm, în medie fiind de aproximativ 6 cm. Mai mult, expertul a greşit şi din cauza faptului că, în poziţia de la figura 25, A2 nu se află nicidecum în poziţia celei mai joase înălţimi de pe sinusoida mişcării, la care să poată fi adăugat întreg intervalul de variabilitate (de circa 6 cm), dimpotrivă A2 se află într-o poziţie relativ înaltă de pe sinusoida mişcării. Astfel, pentru a ajunge la o concluzie corectă, expertul nu ar fi trebuit să aplice metoda comparaţiei între imagini ale unor poziţii statice cu poziţii dinamice, mai ales că modelele de comparaţie C2 şi C3 au fost aşezate într-o postură asimilabilă celei denumite HO - heel off, din subsecventele ciclului de mers, iar autorul A2 se găseşte în postura HC în imaginea selectată.
Dimpotrivă, expertul ar fi trebuit să uziteze metodele validate în practica internaţională criminalistică, respectiv acelea de a calcula înălţimea maximă verticală a persoanei aflată în mişcare (care se înregistrează în poziţia denumită midstance, în cazul mersului rapid), această înălţime maximă reprezentând 99% din înălţimea reală a persoanei în cauză, precum şi de a ţine seama de intervalul real de variabilitate, care apare între înălţimea minimă şi înălţimea maximă surprinse în mişcare.
Luând în calcul toate aceste situaţii, pornind chiar de la înălţimea suspectului A2, măsurată de expert în poziţia de la figura 25, se poate stabili că înălţimea reală a suspectului A2 în imaginile surprinse de camerele de supraveghere (fără a lua în considerare cagula şi obiectele de încălţăminte), este de aproximativ 177,94 cm. Mai mult, procurorul a arătat că în studiile internaţionale relevate, se indică faptul că înălţimea medie a unui subiect care stă în poziţie verticală relaxată, reprezintă 99,2% din valoarea înălţimii reale. În cazul unei înălţimi de 177, 94 cm, 99,2% ar reprezenta 176,51 cm, ceea ce este o înălţime perfect comparabilă cu cea rezultată la inculpatul B.B., în măsurătorile făcute la I.M.L. Cluj.
Totodată, pentru o şi mai mare acurateţe, având în vedere calitatea slabă a imaginilor, procurorul a solicitat compararea înălţimii suspectului A2 cu repere cunoscute sau măsurabile, din interiorul sau exteriorul agenţiei bancare, cum ar fi rama inferioară a tabloului de pe stâlpul din dreapta uşii de acces în bancă, privind din interior. Cota ramei inferioare a acestui tablou are valoarea de 173 cm. În figurile 8 şi 9 din obiecţiunile formulate de procuror, a fost descrisă vizual metoda de evaluare prin folosirea unei drepte, în acelaşi plan de adâncime a imaginii şi care trece printr-o cotă cunoscută. S-a constatat că înălţimea suspectului A2, aflat în mişcare în aceste imagini, este comparabilă cu cota de 173 cm. Ori, adăugând la această cotă intervalul de variabilitate (total sau parţial) şi luând în calcul efectul cagulei şi al obiectelor de încălţăminte, se ajunge în privinţa lui A2 la înălţimea sa reală, similară cu cea a inculpatului B.B.
Prin încheierea din 27 februarie 2012, instanţa de fond a respins în mod nejustificat obiecţiunile procurorului, fără a răspunde însă, în realitate, la aceste obiecţiuni. Instanţa de fond a apreciat, fără temei, că singurul cadru selectat de către expert privind pe autorul A2, ar fi tocmai cel mai precis, iar toate celelalte cadre (imagini) ar conferi o precizie mai redusă de măsurare. Această aserţiune este însă, aşa cum s-a arătat, fără temei, întrucât autorul A2 a fost surprins în mai multe cadre (imagini), în care i se poate vizualiza corpul în întregime şi în care se afla chiar în poziţii mai apropiate de cea verticală. Totodată, instanţa de fond a invocat şi "calitatea scăzută a imaginilor capturate" ca argument în sensul respingerii obiecţiunilor. În acest caz, nu este de înţeles cum această "calitate scăzută" împiedică aducerea unor lămuriri suplimentare, evident necesare în vederea justei soluţionări a cauzei şi a aflării adevărului, dar totuşi, aceeaşi "calitate scăzută" nu a împiedicat instanţa de fond să considere că raportul de expertiză întocmit de către expertul M.M. "este cel mai aproape de adevăr".
În cuprinsul sentinţei, s-a menţionat că "fără a contesta exactitatea aserţiunilor formulate de procuror, instanţa constată că poziţia autorului P2 evidenţiată în figura 19, nu poate fi asimilată unei poziţii de mers în ritm normal, acesta aflându-se în cursul executării unui mers alert (semi-alergare), purtând şi un bagaj în mâini". Această remarcă este însă greşită, deoarece în literatura de specialitate indicată nu există recunoscută şi definită noţiunea de semi-alergare. Dimpotrivă, inculpatul B.B. s-a aflat în ceea ce este definit din punct de vedere medical şi criminalistic ca mers rapid (walk fast), ceea ce este evident asimilabil cu ceea ce instanţa apreciază ca fiind un "mers alert". În lucrările criminalistice efectuate până în prezent, există erori majore de interpretare, neţinându-se cu adevărat seama de variabilele induse de faptul că suspectul A2 se afla în mişcare, spre deosebire de suspectul A1, în privinţa căruia rezultatul direct al măsurării nu mai trebuie coroborat cu alte elemente, întrucât acesta a putut fi măsurat în poziţie ortostatică.
d) în ceea ce priveşte urmele materiale (fibre textile) depistate pe tocul interior al uşii de acces în casieria unităţii bancare, la o înălţime de 180 cm de sol, remarcăm faptul că nu există niciun fel de element care să ateste că acestea provin de la vreunul din inculpaţi; consideraţiile instanţei de fond, prin care se încearcă acreditarea ideii că aceste fibre textile ar proveni de la suspectul P2, dar că "zona vârfului proeminent al cagulei nu putea ajunge în contact cu tocul uşii de acces în casierie, de unde concluzia că înălţimea reală a autorului care a pătruns în casierie era în mod cert cu cel puţin 5 cm mai mare decât cea reflectată de urmele materiale", sunt pur speculative şi nesusţinute; apreciem că această "concluzie" nu are niciun fel de suport logico-juridic.
Mai mult, chiar dacă s-ar accepta, teoretic, varianta conform căreia fibrele textile menţionate ar proveni de la autorul care a pătruns în incinta casieriei agenţiei bancare (o variantă nesusţinută de probe), este mai mult decât probabil că microfibrele ar fi putut fi depuse în contextul în care suspectul ar fi atins cu mâna dreaptă acel loc, pentru a se sprijini, în momentul lovirii cu piciorul a uşii de acces în casierie. Este evident că o atare sprijinire poate implica ridicarea braţului mai sus de nivelul capului, pentru asigurarea amplitudinii necesare a mişcării de lovire a uşii, ceea ce lipseşte de orice substanţă raţionamentul instanţei de fond.
e) se impune a se ţine seama de aspectul că, în cazul ambilor inculpaţi (deci şi în cazul lui B.B.), obiectele de încălţăminte ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, corespund ca şi dimensiune şi aspect, cu determinările din cadrul tuturor lucrărilor criminalistice efectuate în cauză (respectiv la I.P.J. Cluj - Serviciul Criminalistic, S.R.I. - Institutul de Tehnologii Avansate şi L.LE. C. Cluj), fapt care este deosebit de relevant.
De altfel, instanţa de fond a constatat că "menţiunile şi concluziile expertizelor de determinare a înălţimii suspecţilor nu pot fi privite în mod singular ca fiind hotărâtoare sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor, impunându-se coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză".
Rezultatele măsurătorilor privind înălţimea inculpatului B.B., surprinsă de camerele de supraveghere ale unităţii bancare, au eşuat până la această dată, atât din cauza intervenirii unor erori în conceperea, realizarea şi interpretarea acestor măsurători, cât şi din cauze obiective, respectiv împrejurarea că acest inculpat s-a aflat în mişcare în cadrele surprinse, fapt care îngreunează foarte mult stabilirea corectă a înălţimii.
f) referitor la presupusa nepotrivire de semnalmente fizice (culoarea ochilor) dintre suspectul care a pătruns în casieria unităţii bancare şi inculpatul B.B., reţinută de instanţă în motivarea sentinţei apelate, în baza unei susţineri singulare a numitei A.C.M. - casieră angajată a părţii vătămate la data săvârşirii infracţiunii, apreciem că nu este temeinică luarea în considerare a unei atare susţineri singulare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în declaraţia olografă a martorei A.C. M., consemnată chiar la data incidentului, au fost menţionate expres condiţiile şi împrejurările concrete, precum şi starea psiho-emoţională în care s-a aflat la acele momente, şi anume - stare accentuată de teamă şi stare de şoc post-eveniment. Ulterior acestei prime declaraţii, sus-numita a plecat din ţară şi nu a mai putut fi audiată procedural, în calitate "oficială" de martor în prezentul proces penal, pe formular tipizat şi sub prestare de jurământ, cu respectarea tuturor celorlalte dispoziţii şi garanţii procesuale imperative. Pe cale de consecinţă, apreciem că nu este convingătoare susţinerea avansată la un moment dat de A.C.M. în privinţa culorii ochilor autorului din casierie, descrisă ca fiind "foarte deschisă, spălăcită, albastru -verzui".
g) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.B., instanţa de fond a arătat că: "a identificat anumite aspecte în cuprinsul lucrărilor ştiinţifice efectuate de laboratoarele I.G.P.R., care ridică unele suspiciuni cu privire la exactitatea concluziilor formulate".
Instanţa de fond a analizat detaliat analizele genetice judiciare întocmite în cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R., constatând că specialiştii biochimişti au identificat profilul genetic al unei persoane de sex masculin, neidentificată, notată P342650031, atât pe faţa A, cât şi pe faţa B a părţii frontale a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie. Instanţa a apreciat că această persoană neidentificată ar fi o persoană "străină personalului bancar şi implicit suspectă în cauză", datorită simplului motiv că "nu a putut fi identificată". Se consideră că o atare apreciere este forţată şi nefundamentată, neputându-se susţine că ar mai exista şi un alt "suspect", doar pe motivul că în interiorul casieriei a fost găsit şi un alt profil genetic, aparţinând unei persoane necunoscute, întrucât această împrejurare nu se coroborează cu niciun alt element probatoriu care să ateste că şi o a treia persoană ar fi participat, alături de inculpaţi, la conceperea, plănuirea şi săvârşirea infracţiunii.
Este de subliniat faptul că inculpaţii au pretins că ar fi imposibil ca profilele lor genetice să se regăsească în interiorul agenţiei bancare şi casieriei acesteia, întrucât (anterior săvârşirii faptei) ei nu au intrat în agenţie, nu au cunoscut nicio persoană din personalul bancar, nu au avut niciun fel de relaţii cu vreunul din membrii personalului bancar. Aşadar, nu există nicio altă explicaţie logică pentru prezenţa profilelor genetice ale inculpaţilor în acel loc, decât că aceştia au participat activ la săvârşirea infracţiunii. Genotiparea ADN extras din microurma găsită pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, a pus în evidenţă profilul genetic majoritar al unei persoane notată P342650031, aflat în amestec cu profilele genetice ale inculpaţilor. Astfel, profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii H.A.D. şi B.B., se regăsesc în fracţiile minoritare ale amestecului obţinut din microurma descrisă.
Totodată, profilul genetic al inculpatului H.A.D. a mai fost găsit şi în fracţiile minoritare ale amestecului obţinut din microurma identificată pe mânerul uşii de acces în casierie. Instanţa de fond apreciază că "după o logică elementară, dacă inculpatul B.B. s-ar fi identificat într-adevăr cu persoana care a pătruns în interiorul casieriei bancare, urmele sale biologice ar fi trebuit să se regăsească cel puţin asupra tuturor suprafeţelor de contact pe care s-au regăsit şi cele ale coinculpatului H.A.D., câtă vreme vectorul purtător al urmelor biologice ale acestui din urmă inculpat a fost tocmai B.B.". Această "logică elementară" invocată de instanţa de fond, nu este însă nici pe departe corectă. Specialiştii din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. au explicat detaliat mecanismul transferului de tip secundar al materialului biologic, constituit din celule epiteliale. S-a explicat faptul că materialul biologic provenit de la inculpatul H.A.D. a fost transferat pe obiectele purtate de coautor cu ocazia săvârşirii faptei (mănuşi, cagulă, obiecte vestimentare etc), după care au fost transferate de pe aceste obiecte pe suprafeţele ţintă.
Ori, este absolut evident că nu e deloc obligatoriu ca în fiecare loc şi porţiune de pe mănuşile, cagula şi obiectele vestimentare care au fost utilizate de către inculpatul B.B. la săvârşirea infracţiunii, să se regăsească, neapărat alăturate, celule epiteliale provenind de la ambii inculpaţi.
Nu este obligatoriu ca aceste microurme să fie transferate pe toate obiectele pe care s-au regăsit şi cele ale coinculpatului H.A.D., deoarece:
- obiectul de transfer (vectorul) nu poate conţine pe toată suprafaţa, în mod omogen, microurmele respective; de cele mai multe ori, microurmele biologice au o constituţie eterogenă şi conţin material biologic de la mai mult de o persoană;
- materialul biologic provenit de la inculpatul B.B. nu a fost distribuit uniform pe suprafaţa obiectului vector de transfer, astfel că posibilitatea de a transfera pe toate lucrurile atinse materialul biologic existent, nu poate fi susţinută;
- fiind vorba de microurme biologice, chiar la atingerea obiectelor respective cu aceeaşi zonă a obiectului de transfer (vectorul), nu este posibil de a fi depus aceeaşi cantitate de material biologic, întrucât acesta se "consumă" la primele "atingeri".
În acelaşi context, instanţa de fond a făcut aprecierea conform căreia persoana neidentificată, notată P342650031, ar fi ultima persoană care a atins suprafeţele de contact (înainte de cercetarea locului faptei, făcută de organele judiciare) sau, după caz, ar fi aplicat presiunea de contact cea mai semnificativă pe suprafaţa de contact. Instanţa de fond şi-a bazat aceste aprecieri pe împrejurarea că profilul genetic al persoanei neidentificate a fost găsit pe două suprafeţe de contact, în interiorul casieriei, iar această persoană ar avea deci calitatea de contribuitor principal la formarea microurmelor respective.
În final, instanţa de fond consideră că ar exista suspiciunea "dacă nu cumva autorul care a pătruns în incinta casieriei bancare (prin ipoteză chiar cunoscut sau apropiat al inculpatului B., care să fi intrat în contact cu acesta anterior săvârşirii faptei) este tocmai această persoană de sex masculin notată P342650031". Aprecieri ale instanţei de fond care în opinia parchetului sunt greşite şi neîntemeiate.
Profilul genetic al persoanei de sex masculin notată cu P342650031, poate să aibă următoarele origini:
- o persoană care a avut un contact anterior cu obiectul de transfer (vectorul) şi care nu are nicio legătură cu cauza de faţă;
- contaminare accidentală a obiectului (sertarului) în diverse etape ale anchetei, sau anterior producerii infracţiunii.
Provenienţa acestui material biologic poate fi diversă şi nu este posibil a fi atribuită obligatoriu unei persoane care să aibă legătură cu prezenta infracţiune.
Dimpotrivă, poate fi vorba de un transfer accidental care nu are nicio legătură cu infracţiunea, deşi materialul biologic al persoanei a ajuns în câmpul infracţiunii.
Aprecierile privind faptul că persoana P342650031 ar fi ultima care a atins suprafeţele de contact, sunt greşite. În acest sens arătăm faptul că, în chiar ipoteza că P342650031 a avut calitatea de contribuitor principal la formarea microurmelor respective, acest lucru nu semnifică, sub nicio formă, că persoana neidentificată ar fi ultima care a atins suprafeţele de contact (înainte de cercetarea locului faptei, făcută de organele judiciare) sau, după caz, ar fi aplicat presiunea de contact cea mai semnificativă pe suprafaţa de contact.
Dimpotrivă, faptul că o persoană are calitatea de contribuitor principal la formarea unei microurme, se datorează exclusiv modului de dispunere a materialului biologic pe vectorul purtător, precum şi cantităţii acestui material biologic, neavând semnificaţiile deduse de către instanţa de fond, neputând fi desprinsă nicio "relaţie" pornind de la cantitatea de material biologic transferată pe un obiect, prin care să se deducă faptul că donorul (contribuitor principal la formarea unei microurme), "ar fi aplicat presiunea de contact cea mai mare" sau că "ar fi ultima persoană care a atins" suprafaţa obiectului.
Consideraţiile făcute de instanţa de fond în privinţa inculpatului B.B., nu au un caracter ştiinţific şi au condus la adoptarea unei soluţii greşite faţă de acest inculpat.
În sensul celor explicate mai sus, ipoteza sau "suspiciunea" conform căreia o a treia persoană neidentificată (în afara inculpaţilor), acţionând ca vector de transfer, ar fi transferat materialul biologic provenit de la inculpatul B.B. în interiorul casieriei bancare, nu are niciun fel de susţinere probatorie şi nu ţine seama de evidenta legătură şi coordonare dintre cei doi inculpaţi, care au comis fapta împreună, fiind exclusă prezenţa unui al treilea autor nemijlocit al tâlhăriei. Nu este obligatoriu ca pe fiecare obiect din câmpul infracţional atins/manipulat de către vectorul de transfer al materialului biologic (inculpatul B.B.), să se transfere material biologic (sau acestea să se găsească într-o cantitate suficient de mare pentru a fi analizat şi verificat) şi nici ca pe fiecare obiect în parte să se regăsească profilele genetice provenind de la ambii donori (inculpaţii).
Este evident că transferul materialului biologic este influenţat de următorul factor obiectiv: donorii (inculpaţii) nu au atins în acelaşi mod mănuşile, cagula, obiectele de vestimentaţie etc, purtate de inculpatul B.B. (care au constituit vectori de transfer), fiind deci absolut firesc aspectul că unele din microurme pot conţine profilul genetic doar al unuia dintre inculpaţi. Toate aprecierile numerice, cantitative, făcute de prima instanţă cu privire la profilul genetic analizat, sunt total nefundamentate, atât ştiinţific cât şi juridic.
Lipsa de substanţă a raţionamentului instanţei de fond este dovedită şi de situaţia că, de exemplu, nici profilul genetic al persoanei neidentificate P342650031 nu a fost descoperit în microurma de pe mânerul sistemului de închidere al uşii de acces în casierie. În acest caz, dacă am accepta raţionamentul instanţei, ar fi absolut imposibil de explicat logic modul în care materialul biologic provenit de la inculpatul H.A.D. a fost transferat în acea microurma, în condiţiile în care acest inculpat nu s-a apropiat de uşa respectivă.
Orice variantă avansată la nivel teoretic, ipotetic, pentru lămurirea unei anumite situaţii, trebuie cu necesitate să fie confirmată de probe şi mijloace de probă concludente, pentru a putea fi luată în calcul la emiterea unei soluţii. În speţă însă, ipoteza imaginată de instanţa de fond, cu privire la un presupus autor necunoscut al tâlhăriei, care ar fi participat la comiterea faptei împreună cu inculpatul H.A.D., nu este confirmată de nicio probă, fiind mai degrabă neverosimilă. Ipoteza ce ar rezulta din varianta instanţei de fond, şi anume că inculpatul B.B. ar fi rămas în stare de pasivitate un interval de timp foarte îndelungat (2 ani de zile de la punerea sa în mod oficial sub învinuire, din care 1 an şi 4 luni a fost lipsit de libertate prin arest preventiv), cu toate că ar fi cunoscut identitatea (co)participantului la infracţiune, fără a indica această identitate, este nerealistă şi pur speculativă.
Este evident că inculpaţii au săvârşit infracţiunea împreună, tocmai acesta fiind motivul pentru care inculpatul B.B. a susţinut un alibi mincinos, în care l-a implicat şi pe coinculpatul H.A.D., pretinzând că s-ar fi aflat împreună cu acesta din urmă la momentul critic al comiterii faptei, în afara municipiului Cluj-Napoca (în condiţiile în care nici măcar coinculpatul H.A.D. nu a susţinut o atare versiune în cursul anchetei, dimpotrivă, acesta arătând că la momentul critic s-a aflat împreună cu părinţii săi şi alte rude, în zona centrală a mun. Cluj-Napoca).
h) Referitor la aprecierea instanţei, conform căreia nu se verifică susţinerile din rechizitoriu privind achiziţionarea de către inculpatul B.B. a unui număr mare de autoturisme second hand, după săvârşirea infracţiunii, se consideră că şi această apreciere este neîntemeiată, după cum urmează:
În primul rând, că în privinţa autoturismelor achiziţionate din străinătate pe numele inculpatului B.B. (în scopul comercializării ulterioare), există la dosarul cauzei documente şi înscrisuri (autorizaţii provizorii de circulaţie, contracte de vânzare-cumpărare, ş.a.), majoritatea emanate de la autorităţi publice, ce fac dovada deplină a menţiunilor inserate în cuprinsul lor, până la o eventuală înscriere în fals.
Faptul că inculpaţii au pretins că în realitate, toate autoturismele ar fi aparţinut familiei H., iar obţinerea autorizaţiilor provizorii s-ar fi făcut pe numele inculpatului B.B., printr-o simulaţie (interpunere de persoane), reprezintă doar susţineri de circumstanţă ale inculpaţilor, în încercarea de a scăpa de răspundere pentru fapta comisă. Inculpaţii nu au reuşit să explice convingător de ce în unele cazuri au recurs la această simulaţie, iar în alte cazuri nu.
Mai mult, afirmaţiile martorului N.V. privitoare la achitarea costului poliţelor de asigurare pentru aceste autoturisme, de către familia H., nu prezintă nicio credibilitate şi nicio relevanţă, în condiţiile în care acest martor se află în relaţii de prietenie cu familia inculpatului şi a precizat în faţa instanţei că nu cunoaşte sursa de provenienţă a sumelor de bani cu care au fost cumpărate autoturismele. Chiar dacă s-ar accepta, la nivel teoretic, că unele din autoturismele înmatriculate provizoriu pe numele inculpatului B.B. ar fi fost cumpărate cu bani proveniţi de la inculpatul H.A.D., este imposibil de susţinut că toate sau aproape toate autoturismele ar fi aparţinut acestuia din urmă.
Cert este faptul că, după săvârşirea infracţiunii care a produs consecinţe deosebit de grave, deci după data de 13 februarie 2009, inculpaţii B.B. şi H.A.D. au prezentat, totalizat, în calitate de proprietari, la R.A.R. Cluj, în vederea autorizării provizorii, un număr de 37 de autoturisme, în condiţiile în care în realitate inculpaţii nu aveau venituri din surse legale.
Instanţa de fond a apreciat că "situaţia financiară a inculpatului B.B. era dificilă şi că acesta se întreţinea practic din activitatea de şofer pentru familia H. şi de intermediar pe numele căruia se obţineau autorizaţiile provizorii de circulaţie (...)", dar aceste aprecieri sunt hazardate, fiind speculaţii bazate pe conţinutul unor convorbiri telefonice interceptate la aproape 1 an de zile de la momentul săvârşirii infracţiunii.
Pentru sumele semnificative de bani cheltuite de B.B. la jocuri de noroc şi în localurile cu lăutari, există înscrisuri ce demonstrează primul aspect (însă fără posibilitatea cuantificării acestor sume - adresa din 27 ianuarie 2010 a SC G.C. SRL Bucureşti - organizator sală de jocuri), precum şi depoziţiile concordante ale martorilor cu identitate protejată "P.D." şi "I.B." (din faza de urmărire penală şi de la instanţa de fond), vizând cuantumuri cuprinse între 800 - 1000 lei/seară la localuri (martorul P.D.) şi între 2000 - 3000 lei/seară - consumaţie şi dedicaţii muzicale (martorul I.B.), la care se adăugau sume de bani plătite unor bodyguarzi, în scop de protecţie personală.
Este de precizat şi faptul că lipsa corespondenţei exacte între sumele indicate de martori nu constituie necoroborare de probe, aşa cum a motivat instanţa în cuprinsul sentinţei apelate.
i) Prima instanţă a apreciat referitor la poziţia procesuală adoptată de inculpatul B.B., că acesta "a dat declaraţii constante în ceea ce priveşte modul în care şi-a petrecut după amiaza de 13 februarie 2009".
Această apreciere este însă contrazisă de probele cauzei, declaraţiile inculpatului B. nefiind nici constante, nici sincere. Iniţial, inculpatul B.B. a fost audiat de procuror la data de 19 ianuarie 2010, atât în calitate de învinuit, cât şi după punerea în mişcare a acţiunii penale. Inculpatul a susţinut că "am plecat din oraş înjurai orelor 15:00 - 16:00 şi m-am reîntors în Cluj-Napoca doar în jurul orei 20:00. În intervalul orar aproximativ 15:00 - 20:00, m-am aflat pe raza teritorial administrativă a comunei Gilău, mai exact la piaţa de maşini poziţionată între localităţile Gilău şi Floreşti, în apropierea sediului R.A.R. Cluj, în intervalul orar 16:00 - 20:00, aproximativ, m-am aflat în zona pieţei de maşini menţionată mai sus, împreună cu H.A.D., care s-a aflat cu mine în această perioadă, cu siguranţă, şi poate confirma cele spuse de mine (...)".
În concluzie, inculpatul B.B. a susţinut că "tot intervalul orar arătat anterior şi eu şi H.A.D. ne-am aflat lângă clădirea R.A.R. Cluj". Ulterior, văzând că inculpatul H.A.D. a invocat un alt alibi, pretinzând că s-ar fi deplasat la un restaurant din zona centrală a mun. Cluj-Napoca, împreună cu membri ai familiei sale, şi că, totodată, cartela telefonică utilizată de acesta a fost localizată pe raza mun. Cluj-Napoca, la ora 16:59:03, inculpatul B.B. şi-a "adaptat" declaraţiile, pentru a corespunde cu aceste noi date.La ora 17:15:38, în ziua de 13 februarie 2009, inculpatul B.B. a fost localizat în zona de acoperire a celulei de telefonie situată în com. Gilău, str. Suceag nr. 342, judeţul Cluj.
Este evident astfel că după săvârşirea infracţiunii, la scurt timp, inculpaţii s-au despărţit, iar B.B. s-a deplasat spre com. Gilău, cu menţiunea că intervalul de timp între comiterea faptei (ora 16:47:05) şi momentul acestei localizări (17:15:38), este pe deplin suficient pentru parcurgerea, cu un autoturism, a distanţei între locul săvârşirii infracţiunii şi zona de acoperire a celulei de telefonie situată în Gilău, str. Suceag nr. 342, judeţul Cluj.
În încercarea evidentă de a-şi crea şi justifica un alibi, inculpatul B.B. a intrat în vorbă cu un martor, agent de pază de la R.A.R. Cluj, sub un pretext oarecare. Această încercare a inculpatului de a se plasa pe sine însuşi într-un alt loc decât cel al săvârşirii infracţiunii, la scurt timp după comiterea tâlhăriei, denotă de altfel că autorii au plănuit atent săvârşirea faptei şi şi-au pregătit din timp pretinsele alibiuri. Cu toate acestea, martorul respectiv nu a confirmat practic alibiul invocat de inculpatul B.B., întrucât există probe că discuţia dintre cei doi a avut loc într-un interval de timp evident ulterior comiterii tâlhăriei.
Astfel, martorul P.D. a declarat că a fost într-adevăr abordat în după-masa zilei de 13 februarie 2009 de un tânăr, martorul arătând că "eu am apreciat că l-am văzut prima oară pe acel tânăr în intervalul orar cuprins între orele 17:00 - 18:00, însă nu pot să precizez dacă era mai aproape de ora 17:00 sau 18:00, efectiv nu m-am uitat la ceas şi am făcut această apreciere asupra intervalului orar, raportat la faptul că îmi aduc aminte că afară se întuneca". În cursul urmăririi penale s-a stabilit că, în funcţie de nivelul iluminării naturale, pentru perioada 10 - 19 februarie, funcţionarea iluminatului public este cuprinsă în intervalul orar 17:30 - 18:30. De altfel, localizările cartelei telefonice aparţinând inculpatului B.B., au contrazis flagrant versiunea prezentată de acesta, privitor la cele întâmplate în ziua de 13 februarie 2009.
Astfel, după ce la ora 17:15:38 inculpatul a fost localizat în zona de acoperire a celulei de telefonie din Gilău, str. Suceag nr. 342, acesta s-a reîntors imediat în Cluj-Napoca, fiind localizat la orele 18:03:56, 18:09:20 şi 18:21:05, pe raza oraşului. Analizând aceste date, este evident că inculpatul B. s-a deplasat după săvârşirea infracţiunii, doar pentru scurt timp, spre localitatea Gilău, doar în încercarea de a-şi crea şi motiva un alibi, după care a revenit de îndată în Cluj-Napoca.
Ulterior, B.B. a părăsit din nou oraşul Cluj-Napoca (în jurul orei 19:00), revenind doar în jurul orei 21:00. Susţinerile martorului N.V., care a arătat în faţa instanţei că o deplasare din cartierul Mănăştur, până în faţa R.A.R., se făcea la orele de vârf, cu maşina, cam în 25 - 30 de minute, sunt necorespunzătoare adevărului, fiind de notorietate faptul că distanţa respectivă se parcurge într-o durată mai mică de timp.
În fine, aprecierea instanţei de fond conform căreia ar fi fost posibil ca inculpatul B.B. să fi "revenit în Cluj-Napoca pentru a-l prelua cu maşina pe inculpatul H. şi a se deplasa apoi împreună în zona R.A.R. Cluj", este total hazardată, nefiind nici măcar invocată de inculpaţi şi neavând niciun fel de legătură cu probele de la dosar.
Pe cale de consecinţă, fiind pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului B.B. în privinţa participării sale în calitate de coautor, la comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată cu consecinţe deosebit de grave, se impunea în dosar şi soluţionarea corespunzătoare a laturii civile a cauzei, prin obligarea în solidar a celor doi autori ai faptei la repararea prejudiciului material în favoarea părţii civile G.A. SA - Sucursala Cluj-Napoca (subrogată în drepturile persoanei juridice păgubite Banca T. SA, prin efectul executării clauzelor convenţionale din contractul de asigurare încheiat între cei doi agenţi economici). De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul B.B. trebuia să fie obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în măsura şi proporţia ocazionării lor.
Ca atare, s-a solicitat în baza art. 379 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. anterior admiterea apelului, desfiinţarea în parte a Sentinţei penale nr. 104 din 13 martie 2012 a Tribunalului Cluj în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.B. şi pronunţarea unei noi hotărâri condamnare a acestuia pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată la pedeapsa închisorii cu executare în detenţie, în cuantum legal şi judicios individualizat şi proporţionalizat faţă de gravitatea şi împrejurările faptei, precum şi consecinţă rezolvare corectă a laturii civile a cauzei şi obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
2. În motivarea apelului inculpatului H.A.D. s-a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat probatoriul administrat în cauză şi mai mult nu s-a făcut referire la probele administrate în favoarea inculpatului după cum urmează:
Probele ştiinţifice
1) Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în timpul urmăririi penale de către I.G.P.R. Institutul de Criminalistică prin Serviciul de Biocriminalistică nr. 343202 privind analiza ADN în ceea ce priveşte această probă, considerată de către reprezentantul parchetului ca fiind "piesa de rezistenţă a acestui dosar", probă care a fost acceptată ca valabilă de către instanţa de fond, este lovit de nulitate deoarece:
a. au lipsit martorilor asistenţi la efectuarea cercetării la faţa locului, rezultând astfel şi nelegalitatea prelevării probelor ADN.
Conform procesului-verbal la cercetarea la faţa locului au participat doi martori-asistenţi, numiţii G.L.E., domiciliată în mun. Turda, str. A. jud.Cluj şi S.O.M., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str. T. jud.Cluj. Aceştia au semnat pe fiecare pagină a procesului-verbal, specificându-se că nu au de făcut obiecţiuni nici cu privire la modul de desfăşurare al cercetării la faţa locului, nici cu privire la cele consemnate. Mai mult aceştia ar fi semnat şi pe plicurile în care s-au introdus şi sigilat probele biologice recoltate.
Cu toate acestea, fiind audiaţi în faţa instanţei (în principal în calitate de martori oculari, deoarece martorii-asistenţi sunt angajaţi ai băncii şi s-au aflat în bancă în timpul comiterii tâlhăriei), cei doi au declarat astfel:
- G.E.L.: "Eu nu am asistat în concret la activitatea de cercetare la faţa locului pentru că eram duşi pe rând la poliţie când s-au făcut acele cercetări. Eu am semnat acel proces-verbal, fiind aleasă la întâmplare dintre colegi, după părerea mea. Nu cunosc în ce a constat activitatea de cercetare la faţa locului."
- S.O.M.: "Nu am asistat în concret la activitatea de cercetare la faţa locului, însă am văzut că s-au deplasat acolo poliţiştii criminalişti. Nu am semnat procesul-verbal în aceeaşi seară. Mă gândesc cam ce probe s-au prelevat, însă nu am asistat la procesul de prelevare. Mi s-a explicat că procesul-verbal trebuie semnat de doi martori. Nu cunosc raţiunile prin care am fost selectat să fiu unul din cei doi martori. În acest moment nu îmi amintesc ce conţinea acel proces-verbal."
Raportat la aceste declaraţii şi conform cu art. 129 alin. (2) C. proc. pen. anterior care prevede că organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor-asistenţi, se apreciază că procesul-verbal nu respectă condiţiile necesare pentru a fi unul legal, astfel se solicită să se constate nulitatea acestuia.
În motivarea instanţei de fond se arată că datorită activităţii de recoltare a probelor biologice şi a importanţei acestei etape este chiar indicat ca martorii asistenţi să nu participe la această etapă pentru a nu contamina zona. Ori apărarea nu a susţinut faptul că martorii asistenţi trebuiau să fie prezenţi în perimetrul zonei de recoltare, ci în imediata apropiere pentru a avea posibilitatea de a constata modalitatea în care se desfăşoară cercetarea la faţa locului.
b. lipsa procesului verbal de recoltare a probelor biologice de la inculpaţi.
Această recoltare a avut loc în localitatea Gilău fără respectarea procedurilor legale în materie. Cu toate că pentru toţi ceilalţi suspecţi au fost întocmite astfel de procese-verbale de recoltare a probelor biologice. în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi acestea lipsesc cu desăvârşire. Acest fapt reprezintă o încălcare flagrantă a art. 6 a Legii nr. 76/2008 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia. Raportat la aceste aspecte, nu se poate avea cunoştinţă despre modalitatea de recoltare a probelor, despre cum au fost acestea conservate sau transportate şi nici măcar dacă acestea aparţin sau nu celor doi inculpaţi.
Astfel, având în vedere pe de o parte viciile evidente ale procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi, pe de altă parte inexistenţa proceselor-verbale de recoltare a probelor biologice de la cei doi inculpaţi, devine evident faptul că raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică privind analiza ADN este lovit de nulitate în temeiul art. 197 alin. (4) C. proc. pen. anterior, iar vătămarea produsă inculpaţilor fiind evidentă (cu referire la perioada petrecută în stare de arest preventiv în temeiul acestei "probe")
2) Expertiza ADN efectuată în timpul cercetării judecătoreşti de către Institutul E.M.G. arată că "pe baza caracteristicilor ADN diferite, persoanele de comparaţie H.A.D. şi B.B. sunt excluse ca fiind cele care au lăsat aceste urme." Această expertiză a fost efectuată cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, în condiţii de contradictorialitate. De această dată, au existat procese-verbale de recoltare a probelor biologice de la inculpaţi, recoltare ce a avut loc în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla, proces-verbal de predare a probelor în vederea transportării în Germania, au fost prezenţi experţii asistenţi, aceştia au adresat întrebări expertului ş.a. Astfel, aceasta a fost efectuată în condiţii de legalitate şi contradictorialitate. neexistând vreun dubiu cu privire la corectitudinea rezultatului acesteia.
3) Probele ştiinţifice referitoare la înălţimea suspecţilor. Cu privire la acest aspect, au fost efectuate nu mai puţin de 3 rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, respectiv de expertiză de către Serviciul Român de Informaţii prin Institutul pentru Tehnologii Avansate şi de Laboratorul de Expertiză Interjudeţean Cluj, iar toate acestea rapoarte au arătat că există diferenţe semnificative între înălţimile inculpaţilor şi cele ale persoanelor surprinse de camerele de supravegherea ale Băncii T. - Sucursala Mănăştur.
Astfel, conform raportului de expertiză medico-legală efectuat de către Institutul de Medicină Legală Cluj, în condiţii de contradictorialitate. În prezenţa procurorului, a fost stabilit faptul că înălţimile inculpaţilor sunt: 171 cm pentru H.A.D., 176 cm pentru B.B.
Primul raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 septembrie 2010 arată că între adevăraţii infractori şi cei doi inculpaţi există diferenţe de aproximativ 4 cm în cazul inculpatului H.A.D. şi de 8 cm în cazul lui B.B. Prin nota din 27 decembrie 2010 acelaşi Institut pentru Tehnologii Avansate al SRI completează primul raport şi arată că diferenţa pentru inculpatul B.B. creşte până la aproximativ 9 cm dat fiind faptul că marja de eroare scade cu 1 cm.
În final, raportul de expertiză criminalistică efectuat la solicitarea reprezentantului Parchetului de către Laboratorul Interjudeţean de Expertiză Cluj confirmă cele două efectuate anterior, chiar mai mult, în cazul inculpatului B.B. diferenţa relevată este de până la 14 cm. La administrarea tuturor acestor probe efectuate în vederea stabilirii eventualelor diferenţe între imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la locul faptei şi cei doi inculpaţi au fost respectate toate dispoziţiile procedurale incidente. în condiţii de contradictorialitate şi deşi au fost citaţi în mod corect, reprezentanţii Parchetului nu au înţeles să participe la efectuarea măsurătorilor din incinta băncii.
Cu toate că instanţa de fond a considerat că inculpatul H. Andrei s-ar încadra în marja de eroare, se apreciază că acest fapt nu corespunde întocmai realităţii potrivit măsurătorilor arătate mai sus. Chiar dacă s-ar admite prin absurd faptul că inculpatul H.A. s-ar încadra în această marjă de eroare, această probă nu poate fi coroborată cu nicio alta din ansamblul probator.
Având în vedere rezultatele acestor rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, respectiv de expertiză, singura concluzie logică care poate fi trasă este aceea că nu există identitate de persoane între infractorii surprinşi de camerele de supraveghere şi cei doi inculpaţi ai Dosarului nr. 215/117/2010.
4) Aspecte procedurale legate de probele administrate în prezenta cauză
Raportat la interceptările telefonice realizate pentru numărul 00x, se solicită constatarea nulităţii acestora având în vedere următoarele:
- Autorizaţiile de interceptare pentru numărul de telefon 00x sunt emise pe numele inculpatului B.B. De altfel, procesele- verbale fac referire la "postul telefonic cu numărul 00x aparţinând lui B.B.".
- Cu toate acestea atât aparatul telefonic, cât şi cartela SIM s-au aflat întotdeauna atât în proprietatea, cât şi în posesia numitei H.D.D., mama inculpatului H.A.D. Pe lângă faptul că aceasta era titulara abonamentului, telefonul şi cartela s-au descoperit cu prilejul percheziţiei domiciliare de la adresa inculpatului H.A.D. în posesia numitei H.D.D. De altfel, acest bun a fost ridicat de la H.D.D., fiindu-i înapoiat acesteia în aceeaşi zi pe bază de proces-verbal.
- În toate interceptările se poate observa că cea care utilizează telefonul este o femeie, respectiv mama inculpatului H.A.D.
- Mai mult, interceptările au continuat şi după reţinerea şi arestarea lui B.B., fiind evident faptul că acesta nu avea posibilitatea fizică de a utiliza aceste telefon.
Având în vedere toate aceste aspecte, se apreciază că este evident faptul că organele de urmărire penală cunoşteau faptul că nu inculpatul B.B. este utilizatorul acelui telefon, interceptând postul telefonic cu numărul 00x cu rea-credinţă, motiv pentru care se apreciază că toate interceptările vizând acest număr sunt obţinute nelegal, motiv pentru care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Raportat la aceste aspecte, instanţa fondului a apreciat că este irelevant dacă au fost obţinută în mod ilegal aceste înregistrări pe numele inculpatului B.B., atâta timp cât nu există un impediment pentru autorizarea interceptărilor numitei H.D.D.
5) Raportul UTAI - aspecte tehnice legate de localizarea celor doi inculpaţi
O altă probă pe care Ministerul Public şi-a întemeiat acuzarea a fost raportul de constatare din 03 martie 2010 întocmit de Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Cluj - Unitatea Teritorială de analiză a Informaţiilor care a constatat că în data de 13 februarie 2009 între orele 13:20:55 şi 14:37:05. cartela cu numărul de apel 00x utilizată de H.A.D. este localizată în celula de telefonie mobilă situată pe str. E. din Cluj-Napoca, iar la ora 15:16:52 este localizată în celula de telefonie situată în P-ţa U. din Cluj-Napoca.
Din concluziile raportului UTAI rezultă faptul că după această oră cartela telefonică utilizată de H.A.D. nu a mai fost localizată în zona centrală a oraşului, ci doar la ora 16:59:03, de această dată în aria geografică acoperită de antena de telefonie mobilă situată pe strada P.
În ceea ce priveşte aria de dispersie a celulei care deserveşte zona P. - M. - G., nu poate fi făcută o distincţie explicită a receptorilor, aceasta deoarece nu pot fi identificaţi cu exactitate cu privire la poziţia efectivă în care se află.
Situaţia de fapt este în totală concordanţă cu declaraţiile inculpatului H.A.D., coroborate cu cele al martorilor H.D.D., R.V., R.Vo., C.D., M.L., C.V., B.D., confirmând faptul că la ora 16:59:03 inculpatul H.A.D. se afla în imediata apropiere a domiciliului deoarece antena de pe str. P. emite semnal şi pe aleea M.
Referitor la martorii enumeraţi mai sus, asupra acestora s-a exercitat o presiune deosebită din partea organelor de urmărire penală, culminând cu trimiterea şi chiar condamnarea lor cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior.
Cu privire la concluziile raportului de constatare nr. 388733 întocmit de UTAI în ceea ce priveşte localizarea apelurilor aparţinând inculpatului B.B., rezultă că acesta a fost localizat la ora 15:03:41 în celula telefonică situată pe strada P., iar la orele 15:18:24 - 15:18:30 în celula de telefonie mobilă situată pe strada B. Până la orele 15:38, telefonul mobil al inculpatului B.B. este inactiv, iar la această oră a fost localizat în zona de acoperire a celulei telefonice situată în Gilău, str. P. Mai mult, există o sumedenie de declaraţii care relevă faptul că infractorii care au efectuat jaful de la Banca T. au fugit în partea stângă, respectiv zona Magazinului BIG din cartierul Mănăştur, declaraţii care sunt cele ale martorilor O.A.M., R.D., M.I., P.S. ş.a. Coroborând aceste declaraţii cu raportul UTAI care îi plasează la acel moment pe inculpatul H.A.D. în zona străzii P. (stradă diametral opusă de complexul BIG), pe inculpatul B.B. în loc. Gilău, rezultă în mod evident faptul că este o imposibilitate obiectivă, aceea de a exista identitate între persoanele inculpate şi cele care au săvârşit această faptă penală.
6) Alibiul
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.A.D., alibiul acestuia este confirmat de către toţi martorii audiaţi cu această teză probatorie. Astfel, aspecte legate de ora la care inculpatul H.A.D. împreună cu părinţii au ajuns acasă, au fost relatate de martora C.D. care a arătat că în acea zi era de serviciu în tura de dimineaţă, însă a rămas peste program pentru că a sunat-o H.D.D. să o roage să mai stea la serviciu "pentru că întârzie, până vine de la notar". Au venit cu maşina şi inculpatul H.A.D. a intrat în magazin pentru a-i cere cheile. Întârzierea martorei acasă a fost confirmată şi de martorul C.V., soţul acesteia, care a relatat că la data de 13 februarie 2009 soţia sa a lucrat în tura de dimineaţă şi că ar fi trebuit să ajungă acasă în jurul orelor 16, însă în acea zi a mers acasă pe la orele 18 - 18,30 pentru că H.D.D. nu ajunsese la magazin pentru a prelua serviciul.
De asemenea, martorul M.L. a făcut referiri cu privire la ora la care inculpatul H.A.D. şi familia acestuia au ajuns acasă susţinând că el a sosit în faţa blocului pe la orele 17:15, moment în care coborând din maşină s-a întâlnit pe alee cu rudele familiei H., martorul R.V. cu care a intrat în vorbă spunându-i că ei (R.V., R.Vi., H.D.D., H.I. şi H.A.D.) tocmai au sosit. Mergând spre magazin l-a văzut pe alee pe inculpatul H.A.D. la o distanţă de 10 - 15 m discutând liniştit cu ceilalţi tineri, fără a da semne de nervozitate. Martorul a mai relatat că în cursul urmăririi i-au fost reformulate afirmaţiile făcute la acea dată şi de asemenea cu ocazia audierii sale atât în dosarul de mărturie mincinoasă, cât şi în prezentul dosar a resimţit presiune prin aceea că de fiecare dată procurorul de şedinţă s-a sesizat din oficiu cu privire la presupusa infracţiune de mărturie mincinoasă.
Cu privire la presiunea deosebită făcută de organele de urmărire penală asupra martorilor, a făcut referire şi martorul C.I., care a mărturisit instanţei faptul că el era principalul suspect în cazul jafului de la Banca T., motiv pentru care a fost chemat la poliţie se aproximativ 10 ori, însă fără a da declaraţii scrise. Organele de poliţie i-au făcut şi vizite la domiciliu accentuând presiunea asupra sa şi a familiei sale. în contextul în care niciuna dintre declaraţiile pe care le-a dat nu i-a satisfăcut pe poliţişti şi pentru că l-au întrebat de mai multe ori dacă a văzut un pistol asupra inculpatului H.A.D., a considerat că dacă răspunde afirmativ nu îl vor mai agasa, lucru care s-a şi întâmplat. A precizat martorul ca declaraţiile date în faţa instanţei corespund adevărului.
Martorul G.C. a declarat, printre altele, că tatăl inculpatului H.A.D., în timp ce se afla în magazinul ABC, i-a solicitat cuiva din casă să pornească televizorul. Descriind apoi topografia băii (singura încăpere din casă ce avea geam ce dădea spre magazin), martorul a afirmat că poţi vorbi şi vedea de pe acel geam doar urcându-te pe marginea căzii. Din moment ce sora inculpatului H.A.D. avea piciorul în ghips, este evident că ar fi fost imposibil să se urce pe marginea căzii. În apartamentul respectiv locuiau inculpatul împreună cu părinţii şi sora sa. Din moment ce părinţii acestuia se aflau în magazin, iar sora avea piciorul în ghips, este evident că singurul care putea să se urce pe marginea căzii şi căruia să i se ceară să pornească televizorul era H.A.D.
Martorul B.D. a mărturisit în faţa instanţei că în jurul orelor 16,45 a coborât la magazinul familiei H. pentru a-şi cumpăra ţigări şi a fost surprins să o găsească la serviciu pe martora C.D., care ar fi trebuit ca la acea oră să fi ieşit din tură, întrebând-o cum se face că nu a plecat acasă, aceasta i-a spus că nu ajuns încă patronii pentru a o schimba. Aşteptându-i pentru a discuta cu ei, la scurt timp aceştia au ajuns şi după o discuţie de aproximativ 5 - 10 minute s-au îndreptat spre ei nişte tineri care aduceau vestea că s-a spart Banca T. L-a văzut pe inculpatul H.A.D. mergând pe aleea înspre casă.
Cu privire la acest alibi, instanţa de fond admite faptul că inculpatul H.A.D. a fost prezent la biroul notarial V.A. împreună cu familia în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, ulterior pune la îndoială întregile declaraţii ale martorilor R.Vo. şi R.V., martori care susţin cele arătate de către inculpat. Mai mult, instanţa de fond califică în mod greşit încercările familiei inculpatului H. de aflare a adevărului, în încercări de a crea un alibi pentru inculpat.
Având în vedere faptul că de la momentul la care s-a petrecut jaful de la Banca T. şi până la momentul inculpării şi arestării celor doi a trecut aproximativ un an este absolut logic faptul că este dificil a stabili care erau activităţile unei persoane în urmă cu un an, motiv pentru care până la stabilirea stării de fapt, familia inculpatului H. a încercat să reconstituie aceste activităţi ale inculpatului în scopul aflării adevărului şi sub nicio formă din alte considerente.
Atât familia inculpatului H., cât şi acesta personal s-a ocupat cu comerţul de maşini ce presupunea cumpărarea de maşini din alte ţări şi revânzarea în România la preţuri mai mari în scopul obţinerii unui profit, iar valoarea medie a unui autoturism este între 300 - 400 de euro, aşa cum rezultă din contractele depuse la dosarul cauzei, astfel că valoarea autoturismelor nu depăşeşte 10.000 de euro.
De asemenea este discutabilă şi declaraţia martorului cu identitate protejată care afirmă că l-ar fi văzut pe inculpatul H. cheltuind sume mari de bani la un local de manele, deoarece s-a auzit în sala de judecată cu ocazia audierii acestuia că în momentul în care martorul era întrebat de anumite aspecte cineva îi şoptea înainte răspunsul.
Din declaraţia inculpatului H. rezultă că pistolul cu capse inculpatul i l-ar fi dat unui anumit C. din Gilău, însă se omite a se preciza cum acel C. a depus la poliţie pe baza unui proces-verbal un pistol cu capse declarând că într-adevăr îl are de mai mulţi ani de la inculpatul H.
În ce îl priveşte pe inculpatul B.B. - în cursul judecării apelului, singura probă administrată a fost efectuarea unei noi expertize privind înălţimea făptuitorilor, iar prin intermediul acestei expertize, au fost analizate din nou imaginile din interiorul băncii de la momentul jafului pentru a se stabili cu exactitate înălţimea pe care o aveau respectivii infractori.
Raportat la inculpatul B.B. acesta are înălţimea de 1.76 m, ori în condiţiile în care concluzia expertizei este că făptuitorul avea înălţimea de 1.83 m, este evident faptul că acesta nu este autorul tâlhăriei care face obiectul prezentului dosar. Mai mult, dată fiind diferenţa dintre înălţimea adevăratului făptuitor şi înălţimea inculpatului B. (mai exact 7 cm), de asemenea având în vedere şi precizia unei astfel de expertize în aprecierea înălţimii, este evident că o diferenţă atât de mare (7 cm) nu poate fi calificată ca fiind o marjă de eroare acceptată cu privire la înălţimea făptuitorului.
Raportat la toate aceste probe, ştiinţifice sau testimoniale, singura concluzie logică în prezenta speţă este aceea că inculpaţii H.A.D. şi B.B. nu sunt autorii jafului ce a avut loc la data de 13 februarie 2009 de la Sucursala Mănăştur a Băncii T.
Examinând probele dosarului Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a administrat un probatoriu util, pertinent şi concludent pe care l-a indicat şi a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, dar numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.A., iar încadrarea juridică a faptei comise de către acesta se circumscrie infracţiunii de tâlhărie, aşa cum a fost formulată acuzaţia penală.
S-a arătat că referitor la inculpatul B.B. instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, că în cauză, faţă de probele administrate, este incident principiul "in dubio pro reo"(adică dubiul profită inculpatului) şi în consecinţă a dispus achitarea acestuia.
A precizat Curtea de Apel că inculpaţii H.A. şi B.B. nu au dorit să dea declaraţii suplimentare în faţa instanţei de apel.
Instanţa de apel, în completarea probaţiunii a dispus audierea, prin videoconferinţă, a martorei A.C. care avea calitatea de angajată a Băncii T. Agenţia Mănăştur din Cluj la data comiterii faptei, la momentul audierii aflată pe teritoriul Italiei, în baza unei cereri de asistenţă judiciară în materie penală, formulată în acest sens.
De asemenea s-a depus la dosarul cauzei Decizia penală nr. 1870 din data de 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de către inculpaţii C.D. şi B.M.D. şi Decizia penală nr. 534 din data de 03 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpaţii H.D., R.V. şi R.Vo., toţi inculpaţii menţionaţi fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior.
La termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2012 s-a procedat la audierea prin videoconferinţă a martorei A.C., conţinutul declaraţiei acesteia fiind similar cu cel din faza de urmărire penală, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal de redare a înregistrării, iar autorităţile judiciare italiene au trimis de asemenea înregistrarea şi procesele verbale aferente.
Din adresa emisă la data de 04 decembrie 2012 de către SC T. SRL care prestează pentru Banca T. serviciile de mentenanţă la sistemele de securitate instalate în unităţile B.T. în esenţă că sistemul DVR de stocare de imagini este schimbat la data jafului armat cu unul care prezintă caracteristici identice cu cel iniţial, iar camerele video existente la data evenimentului sunt aceleaşi şi în prezent, iar sistemul de supraveghere din prezent a fost suplimentat de la data evenimentului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 octombrie 2012 s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din Bucureşti ale cărei obiective au fost următoarele:
1. să se estimeze/aproximeze înălţimea posibilă a autorului care a a pătruns în interiorul casieriei agenţiei bancare, prin analiza imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video;
2. să se indice care este influenţa, ponderea cagulei şi a obiectelor de încălţăminte în cadrul estimării/aproximării înălţimii totale a siluetei autorului care a pătruns în interiorul casieriei şi să se indice metoda/metodele ştiinţifice urmate în această estimare;
3. să se indice gradul de certitudine al unor astfel de estimări/aproximări ţinând seama de posibilele surse de eroare izvorâte din condiţiile concrete ale speţei (cum ar fi calitatea imaginilor filmate şi alte împrejurări indicate de experţi);
4. dacă poate fi stabilit (ţinând cont de calitatea imaginilor) care este intervalul cu care variază înălţimea suspectului care a pătruns în interiorul casieriei agenţiei bancare în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, în timpul mersului rapid al acestui autor, (respectiv care sunt înălţimea minimă şi înălţimea maximă surprinse în imagini pe sinusoida mişcării).
5. să se compare înălţimea persoanei aflate în mişcare (autorul care a intrat în interiorul casieriei 9 cu repere cunoscute/măsurabile din interiorul sau exteriorul agenţiei bancare -aceste repere cunoscute sunt:
- rama inferioară a tabloului de pe stâlpul din dreapta uşii de acces în bancă (aşa cum apare în imagini privind din interior spre exteriorul agenţiei bancare = 173 cm;
- marginea superioară a cadrului bancomatului din exteriorul agenţiei bancare (= 159,5 cm).
În baza acestor probe coroborate cu celelalte probe administrate de către instanţa de fond, precum şi în faza de urmărire penală, Curtea de Apel a reţinut următoarea stare de fapt:
În baza unei înţelegeri prealabile, la data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 16.45 - în timpul programului de funcţionare al Agenţiei bancare Mănăştur din mun. Cluj-Napoca, inculpaţii H.A. şi B.B. au participat în calitate de coautori la furtul sumei de 246.650 lei luată fără drept din posesia părţii vătămate Banca T. SA Agenţia Mănăştur, în condiţiile în care furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări faţă de personalul, clienţii băncii şi casiera bancară, partea vătămate F.O.G., precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, partea vătămată B.I.S.
Trebuie precizat faptul că cei doi inculpaţi erau mascaţi - purtând cagule şi înarmaţi, adică cu un pistol cu electroşocuri - inculpatul H.A.D. şi respectiv cu un pistol care avea cel puţin aparenţa unui pistol adevărat - inculpatul B.B., ambele arme fiind folosite efectiv la agresarea părţilor vătămate F.O. şi B.I.S.
Inculpatul H.A.D. a săvârşit, alături de inculpatul B.B., acte de violenţă prin lovire asupra agentului de pază al agenţiei bancare B.I.S. după ce ambii au pătruns în incinta băncii, precum şi ameninţări la adresa personalului agenţiei bancare şi a celorlalte persoane prezente în incintă, prin întrebuinţarea acestor violenţe şi ameninţări fiind săvârşit furtul sumei de bani menţionate.
În timp ce inculpatul B.B. a pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul casieriei securizate a agenţiei bancare, de unde a luat efectiv suma de 246.650 lei bani, inculpatul H.A.D. a rămas în momentele respective, în interiorul agenţiei bancare, supraveghindu-l pe agentul de pază, pe care l-a pus în stare de neputinţă de a se apăra, prin aplicarea repetată de electroşocuri, cu un aparat destinat unui asemenea scop.
Ca şi contribuţie efectivă a inculpatului H.A.D. la săvârşirea faptei instanţa de fond, dar şi Curtea a reţinut că acesta a rămas în interiorul agenţiei bancare supraveghindu-l pe agentul de pază, pe care l-a pus în neputinţă de a se apăra prin aplicarea repetată de electroşocuri, cu un aparat destinat acestui scop şi că a proferat ameninţări la adresa personalului băncii şi a celorlalte persoane prezente în incintă, prin întrebuinţarea violenţelor şi ameninţărilor fiind săvârşit furtul sumei de bani.
Ca şi contribuţie efectivă a inculpatului B.B. la săvârşirea faptei Curtea a reţinut că acesta, având faţa acoperită cu o cagulă, purtând mănuşi din material textil şi înarmat cu un pistol care, aparent, putea fi apreciat ca fiind un pistol adevărat, prin forţarea uşii interioare de acces, lovind-o cu piciorul, a pătruns în interiorul casieriei,a împins-o pe partea vătămată F.O.G., şi a lovit-o în zona capului cu pistolul pe care îl avea în mână cauzându-i o leziune corporală care însă nu a necesitat îngrijiri medicale, iar din zona ghişeului nr. 3 a sustras suma de 246.650 lei, reprezentând încasările băncii din acea zi, după care împreuna cu inculpatul H. au ieşit în fugă din incinta agenţiei.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj a fost sesizat telefonic, înjurai orei 16:45 (la data de 13 februarie 2009) cu privire la faptul că două persoane mascate au pătruns în incinta Agenţiei Mănăştur aparţinând părţii vătămate Banca T. S.A., organele de poliţie deplasându-se la faţa locului, constatându-se ulterior sustragerea din interiorul casieriei agenţiei suma de 246.650 lei, iar în urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 18 ianuarie 2010 a fost începută urmărirea penală in personam faţă de numiţii H.A.D. şi B.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie în formă calificată.
În prealabil, a precizat că inculpaţii, prin apărătorii aleşi au reiterat aspectele invocate şi la instanţa de fond vizând nulitatea relativă a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală, adică a procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit în cauză şi a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate pe numărul de telefon 00x. în legătură cu acestea a reţinut că instanţa de fond a analizat în mod pertinent aspectele semnalate în acest sens, concluzionând că nu poate fi reţinută eludarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. pen. anterior, atâta timp pe de o parte cât textul alin. (2) permite, în situaţii excepţionale, desfăşurarea activităţii de cercetare la faţa locului chiar în lipsa martorilor asistenţi, iar pe de altă parte, alin. (5) al aceluiaşi articol nu impune organului judiciar obligaţia de a interzice persoanelor care se află la locul unde se află cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării, ci stabileşte doar o facultate în acest sens, ceea ce nu poate conduce la concluzia încălcării prevederilor legale indicate nici sub acest aspect.
Astfel, pentru a ajunge la această concluzie instanţa de fond a pornit de la constatarea că în urma activităţii de cercetare la faţa locului, au fost identificate şi prelevate urme materiale, papilare şi biologice şi au fost ridicate mijloacele materiale de probă care au stat la baza cercetărilor tehnico-ştiinţifice ulterioare (în acest sens fiind rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică de evidenţiere a urmelor biologice şi de identificare a profilelor genetice a persoanelor de la care acestea provin), iar în literatura de specialitate în domeniul geneticii judiciare s-a relevat importanţa capitală pe care etapa recoltării şi manipulării probelor biologice o are în determinarea profilului ADN, având în vedere că una dintre sursele principale ale posibilelor erori de interpretare derivă din riscul de contaminare a acestora, dintre care cea mai serioasă sursă de contaminare provine de la factorul uman.
Tocmai de aceea printre măsurile de precauţie de rutină la momentul recoltării probelor se numără purtarea de mănuşi şi măşti, evitarea discuţiilor în timpul activităţilor de recoltare, dar şi compararea cu profilurile genetice ale tuturor persoanelor implicate în activitatea de recoltare şi prelucrare a probelor, în vederea identificării unor eventuale contaminări accidentale. Având în vedere aceste premise, participarea efectivă a martorilor asistenţi la activitatea de recoltare a probelor nu ar fi făcut altceva decât să sporească riscul de contaminare a probelor cu ADN străin, neimpunându-se prezenţa unor persoane străine de personalul de laborator instruit în câmpul de recoltare a acestor probe.
S-a invocat nulitatea relativă a aceluiaşi proces-verbal de cercetare la faţa locului şi pe considerentul că la momentul recoltării probelor de salivă de la cei doi inculpaţi în localitatea Gilău, ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 76/2008 în sensul că lipseşte procesul-verbal de recoltare, conservare şi transport, ceea ce ar conduce la serioase dubii cu privire la modul de recoltare şi transportare a probelor şi finalmente asupra aspectului dacă acestea provin de la inculpaţi.
Instanţa de fond a înlăturat în mod neechivoc şi această apărare formulată de inculpaţi, având în vedere pe de o parte ataşarea la dosar a kit-urilor de recoltare probe ADN prin periaj bucal, conţinând consimţământul inculpaţilor la recoltare, iar pe de altă parte, aspectul că profilele genetice ale inculpaţilor identificate de I.G.P.R. sunt identice cu cele identificate de laboratorul german, fără ca în această din urmă procedură să se conteste provenienţa probelor de salivă.
De asemenea, s-a mai invocat şi nulitatea relativă a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate pe numărul de telefon 00x, cu motivarea că acest număr de telefon nu a aparţinut niciodată inculpatului B.B., ci numitei H.D.D. - mama inculpatului H.A.D., fiind ataşate înscrisuri doveditoare în acest sens şi argumentându-se în sensul că telefonul mobil în care a fost folosită cartela SIM a fost găsit la percheziţia domiciliară desfăşurată la domiciliul inculpatului H.A.D., fiind restituit mamei acestuia la un moment la care inculpaţii erau deja reţinuţi.
Şi acest aspect a fost analizat în concret de către instanţa de fond care a reţinut că din cuprinsul ordonanţei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor cu titlu provizoriu, confirmată prin Încheierea penală nr. 16/C/P/2010 a Tribunalului Cluj - prin care s-a dispus şi prelungirea autorizării interceptărilor pentru încă 28 de zile rezultă că datele operative privind utilizarea numărului de telefon 00x de către inculpatul B.B. au fost furnizate de IPJ Cluj - Serviciul de Investigaţii Criminale prin adresa din 15 ianuarie 2010, identitatea adevăratului titular al abonamentului de telefonie mobilă fiind lipsită de relevanţă sub aspectul legalităţii autorizării interceptării. Pe de altă parte, reaua-credinţă a organelor de urmărire penală nu poate fi reţinută în cauză, cât timp nu ar fi existat niciun impediment legal pentru autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de numita H.D.D. însăşi (pentru ipoteza în care identitatea adevăratului titular al abonamentului de telefonie mobilă ar fi fost cunoscută anchetatorilor).
În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) şi (9) C. proc. pen. anterior interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor efectuate prin telefon sau orice alt mijloc electronic de comunicare se poate dispune atunci când o astfel de măsură este necesară, printre altele, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, sens în care apare cu evidenţă că se poate autoriza interceptarea oricăror comunicări care au legătura cu respectiva cauză, fără a fi esenţialmente necesar ca acele comunicări să fie purtate de făptuitori. Această interpretare este în conformitate atât cu dispoziţiile textului legal indicat - care prevede utilitatea identificării sau a localizării participanţilor ca alternativă la stabilirea situaţiei de fapt, cât şi cu dispoziţiile alin. (9) al art. 911 C. proc. pen. anterior - care indică necesitatea menţionării în cuprinsul autorizării a persoanei, a mijlocului de comunicare sau a locului supus supravegherii, menţiunile indicate fiind alternative, iar nu cumulative.
În speţă, aşadar autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice s-a acordat legal pentru numărul de telefon 00x, începând cu data de 16 ianuarie 2010 şi până la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, moment la care prin ordonanţa procurorului de la data de 27 ianuarie 2010 şi în conformitate cu dispoziţiile art. 911 alin. (7) C. proc. pen. anterior s-a dispus încetarea imediată a interceptărilor, fără a se putea reţine încălcarea dispoziţiilor legale cu consecinţa înlăturării acestor mijloace de probă.
În concluzie, instanţa de fond a procedat la o analiză obiectivă prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi în mod corect a constatat că aceste nulităţi relative invocate nu subzistă, motiv pentru care şi Curtea le va respinge ca atare.
În baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Cluj s-au dispus efectuarea unor percheziţii domiciliare şi asupra vehiculelor ocazie cu care au fost ridicate obiecte de încălţăminte şi îmbrăcăminte ale inculpaţilor H.A.D. şi B.B.
Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 ianuarie 2010 al IPJ Cluj - Serviciul Criminalistic, pantofii persoanei suspecte individualizată cu lit. a) cu referire la autorul surprins de camerele de supraveghere ale Agenţiei Bancare care a pătruns în interiorul casieriei acelei agenţii şi a luat suma de 246.650 lei, prezintă caracteristici generale dimensionale asemănătoare cu pantofii ridicaţi de la inculpatul B.B. cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Această concluzie se bazează pe următoarea procedură: pantofii ridicaţi de la inculpatul B.B. au fost poziţionaţi în interiorul agenţiei bancare în poziţii similare celor surprinse de sistemul de supraveghere video cu ocazia săvârşirii infracţiunii de tâlhărie la data de 13 februarie 2009 şi au fost filmaţi cu acelaşi sistem de supraveghere video, fiind obţinute imagini de comparaţie.
Din analiza măsurătorilor efectuate pe imaginile în litigiu - adică cele surprinse în momentul comiterii infracţiunii de tâlhărie din data de 13 februarie 2009 - şi pe imaginile model de comparaţie a rezultat că lungimea pantofului drept al suspectului individualizat cu lit. a) este de 29,35 cm, iar lungimea pantofului drept ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul B.B. este tot de 29,35 cm, astfel că s-a constatat o identitate dimensională a încălţămintei ridicată de la inculpatul B.B. cu încălţămintea autorului tâlhăriei care a fost surprins de sistemul de supraveghere video al agenţiei bancare.
De asemenea, în urma efectuării unor măsurători similare s-a constatat că există aceleaşi caracteristici generale dimensionale asemănătoare între obiectele de încălţăminte ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul H.A.D. şi obiectele de încălţăminte surprinse de sistemul de supraveghere video al agenţiei bancare cu ocazia săvârşirii infracţiunii de tâlhărie din 13 februarie 2009, purtate de autorul individualizat cu lit. b) care a rămas în apropierea intrării în agenţie, în interior supraveghindu-l pe agentul de pază B.I.S.
Din măsurătorile efectuate asupra imaginilor surprinse cu ocazia săvârşirii infracţiunii de tâlhărie la data de 13 februarie 2009 a rezultat că lungimea pantofului drept al suspectului cu lit. b) este de 29,38 cm, iar lungimea pantofului drept - obiect ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare de la H.A.D. este de 29,67 cm existând o diferenţă infimă de 0,29 cm, justificată de calitatea relativ scăzută a imaginii (rezoluţie mică, punct de focalizare neadecvat).
S-a procedat şi la verificarea continuităţii liniare între imaginile privind obiectele de încălţăminte purtate de autorii infracţiunii şi imaginile privind obiectele de încălţăminte ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, fiind folosite funcţiile "de comparare prin suprapunere" şi "juxtapunere" ale unui program informatic criminalistic, rezultând într-adevăr această continuitate liniară.
Ulterior, instanţa de fond a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către expertul V.G.C. din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate (ITA) subordonat Serviciul Român de Informaţie precum şi un raport de expertiză criminalistică asupra imaginilor captate de camerele luate vederi amplasate în interiorul agenţiei bancare întocmit de către expert M.M. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertiză Criminalistică Cluj.
Cu ocazia efectuării acestor rapoarte de constatare şi respectiv raportul de expertiză s-a stabilit ca şi obiectiv inclusiv determinarea lungimii tălpilor pantofilor autorilor infracţiunii aşa cum acestea rezultau din imaginile surprinse de camerele video amplasate în agenţia bancară, iar sub acest aspect încălţămintea ridicată cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor H. şi B. corespunde ca şi dimensiuni şi aspect cu determinările din cadrul expertizelor efectuate în cauză, de altfel la aceeaşi concluzie s-a ajuns şi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 22 ianuarie 2010 al IPJ Cluj - Serviciul Criminalistic, aşa cum s-a menţionat mai sus şi cum a reţinut în mod corect instanţa de fond în considerente.
Referitor la semnalmentele suspecţilor, în special înălţimea acestora instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii că deoarece suspecţii purtau cagule martorii oculari nu au putut oferii decât aprecieri generale în sensul că făptuitorii erau tineri şi erau bărbaţi.
Instanţa de fond, în privinţa înălţimii suspecţilor, a acordat valoare probantă exclusivă declaraţiilor a trei martore pe care le-a apreciat că ar fi fost în mare măsură să ofere o estimare cât mai exactă a înălţimii suspecţilor datorită circumstanţelor speciale în care s-ar fi aflat cele trei martore la data comiterii faptei.
Astfel martora G.S.C. se afla în momentul atacului în imediata apropiere a uşii de la intrarea în casierie şi suspectul care a forţat uşa de acces a trecut chiar pe lângă ea şi acesta avea înălţimea de 1,76 m, iar atacatorul care a pătruns în casierie avea înălţimea de 1,80 m şi 1,85 m. Martora B.D. care se afla la intrarea în bancă a arătat că suspecţii au trecut pe lângă ea şi că înălţimea acestora ar fi 1,68 m - 1,69 m şi că de regulă aceasta poartă tocuri de 5 - 6 cm, iar suspecţii erau mai înalţi decât ea cu un cap, ceea ce ar conduce la aceeaşi înălţime cu cea estimată de martora G.
De asemenea partea vătămată F.O., cu ocazia audierii sale în mai multe rânduri, a indicat diverse înălţimi al suspectului care a pătruns în casierie respectiv de 1,85 m, 1,77 - 1,80 m, iar în final de 1,75 m, iar instanţa de fond nu a menţionat în mod expres dacă înlătură declaraţiile celorlalţi martori sub aspectul aprecierii înălţimii suspecţilor şi din ce motiv.
Astfel, instanţa de fond trebuia să coroboreze toate declaraţiile martorilor oculari, respectiv clienţii băncii şi personalul angajat al băncii şi să ajungă la o concluzie finală în ceea ce priveşte semnalmentele suspecţilor inclusiv al înălţimii acestora şi nu să facă o selecţie exclusivă doar a celor trei declaraţii ale martorelor din moment ce mai mulţi martori au asistat la incident şi nu se poate acorda în acest context primordialitate sau exclusivitate numai unora declaraţii dintre declaraţii.
Este firesc să existe anumite nuanţări sau chiar diferenţieri în conţinutul declaraţiilor martorilor oculari deoarece se aflau într-o stare de şoc care le-a afectat psihicul datorită conduitei suspecţilor care aveau asupra lor un aparat de electroşocuri şi un pistol cu care îi ameninţau pe cei din jur astfel că evident fiecare martor a perceput în mod diferit situaţia şi au sesizat amănunte care nu coincid.
De exemplu, martora P.M. care se afla în incinta casieri cu nr. 3 din agenţia băncii datorită şocului emoţional nici măcar nu a reţinut că suspecţii aveau cagule pe faţă, iar unii dintre martori care aşteptau la bancomatul din exteriorul agenţiei bancar (I.M. şi O.A.) de asemenea nu au remarcat că suspecţii purtau cagule deşi aceştia au trecut pe lângă ambii martori.
Din declaraţiile părţilor vătămate B.I.S. şi F.O., dar şi din declaraţiile martorilor identificaţi ca fiind prezenţi la comiterea infracţiunii de tâlhărie din data de 13 februarie 2009 rezultă următoarele aspecte relevante:
1. vârsta suspecţilor - tânără (părţile vătămate B.I.S. şi F.O.), martorii T.L. şi I.M.
2. înălţimea - cei doi suspecţi aveau înălţimi diferite (partea vătămată B.I. a declarat că unul dintre aceştia era mai mare decât celălalt, martorul T.L. a declarat că cei doi suspecţi nu erau de aceeaşi înălţime, iar martorul R.D. a declarat că aveau înălţimi puţin diferite adică 1,75 m şi 1,80 m sau dimpotrivă martorul I.M. nu a putut aprecia înălţimea suspecţilor deoarece aceştia mergeau aplecaţi înainte de a intra în bancă.
3. constituţia fizică - partea vătămată F.O. a declarat că cel care a pătruns în casierie avea constituţie atletică subţire, partea vătămată B.I.a declarat ce cei doi erau tineri după fizic şi unul dintre aceştia era atletic subţire, martora L.M. a declarat că era oarecare diferenţă între cei doi suspecţi unul era mai slăbuţ şi unul era mai plinuţ iar martora A.C. a declarat ce cel care a pătruns în casierie era de talie slăbuţă.
4. ochii - martora A.M. nu a putut preciza culoarea ochilor suspectului care s-a îndreptat spre casierie, la fel şi martora M., martora G. nu a reţinut culoarea închisă sau deschisă a ochilor dar mai degrabă deschisă - ceea ce denotă nesiguranţa, martora A.C. aflat în prezent în Italia audiată prin video conferinţă a declarat că suspectul care a intrat în casierie avea ochii albastru deschis.
Se remarcă că martora G. nu a manifestat certitudine în declaraţii referitor la culoarea ochilor suspectului care a intrat în casierie deci nu poate fi luată în considerare, iar unica declaraţie a martorei A.C. tot cu privire la culoarea ochilor aceleiaşi persoane nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar deşi instanţa de fond a apreciat că este un element esenţial care îl exonerează de răspundere penală pe inculpatul B.B.
Nici măcar martora B. care a declarat că s-a aflat la ieşirea din bancă iar inculpaţii s-au bătut de ea nu a remarcat culoarea ochilor vreunuia dintre aceştia.
5. De necontestat că unul dintre suspecţi avea asupra lui un aparat de electroşocuri utilizat pentru punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, partea vătămată B.I.S., aspect remarcat evident de către partea vătămată B., dar şi de martorii L.M. şi T.L., iar pistolul ce avea aparenţa unuia adevărat a fost remarcat de către martorii O., M.I., T.L., L.M., F.O., M.A., A.C.
În niciun caz nu se poate concluziona că datele oferite atât de părţile vătămate cât şi de martorii oculari, chiar sub imperiul şocului în care se aflau nu sunt relevante în cauză dimpotrivă acestea se coroborează şi cu imaginile captate de camerele de luat vederi din incinta agenţiei bancare la data şi la ora comiterii faptei şi din vizionarea acestora rezultă că cei doi suspecţi erau tineri unul de înălţime mai mică - cel care l-a agresat pe agentul de pază chiar la intrarea în bancă iar celălalt mai mare - cel care a pătruns în casierie de asemenea unul era mai plinuţ decât celălalt, purtau cagule, mănuşi şi geci.
Semnalmentele rezultate din declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate sunt aşadar similare cu cele de pe imaginile video şi coincid cu cele ale celor doi inculpaţi, astfel inculpatul H.A.D. este mai mic şi mai plinuţ decât inculpatul B.B. care are o constituţie atletică însă este mai slăbuţ.
Totuşi, pentru stabilirea înălţimii suspecţilor care conform declaraţiilor martorilor şi părţilor vătămate se estimează între 1,60 m - 1,70 m pentru suspectul care a rămas la uşă respectiv 1,70 m - 1,85 m pentru suspectul mai înalt care a pătruns în casierie instanţa de fond a dispus efectuarea unui număr de trei lucrări de analiză a imaginilor şi estimare a înălţimilor celor doi suspecţi iar instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize criminalistice în acest sens de către Institutul Naţional de expertize Criminalistice din Bucureşti.
Raportat la conţinutul şi concluziile la care s-a ajuns în cuprinsul raportului tehnico-ştiinţific şi expertizei criminalistice de analiză a imaginilor captate de camerele de luat vederi, instanţa de fond a reţinut că s-au obţinut următoarele înălţimi ale suspecţilor:
- pentru suspectul identificat cu PI - rămas în imediata apropiere a uşii de acces în sediul agenţiei Mănăştur a Băncii T., expertul ITA a identificat, folosind un număr de 3 metode de lucru distincte, următoarele valori: metoda Vanishing Point: o înălţime situată între 174,56 cm cu o marjă de eroare de +/- 2,45 cm; cu metoda Amped Five: o înălţime situată între 173,9 cm cu o marjă de eroare de +/- 2 cm; iar la verificarea înălţimii cu model 3 D, o înălţime 1,70 şi 1,75 m, cu probabilitate mai mare la limita superioară a intervalului, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului (estimată la 1 cm) şi cu luarea în considerare a efectului cagulei (apreciată ca neglijabilă).
- pentru suspectul identificat cu P2 - care a pătruns în casierie, expertul ITA a estimat înălţimea exclusiv prin metoda verificării cu modelul 3D, cu explicaţia că acest suspect s-a aflat în mişcare, într-o postură care nu a permis măsurarea directă a înălţimii siluetei, obţinându-se o valoare cuprinsă între 1,85 şi 1,90 m, cu probabilitate mai mare la limita inferioară a intervalului, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului (estimată la 1 cm) şi cu luarea în considerare a efectului cagulei (apreciată ca neglijabilă).
În cuprinsul raportului de expertiză criminalistică s-au reţinut, pe de altă parte, următoarele înălţimi ale suspecţilor:
- pentru suspectul identificat cu PI, expertul LIEC a determinat o înălţime de 173,64 cm cu o marjă de eroare de +/- 2,41 cm, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului şi efectul cagulei (estimate la 2 cm).
- pentru suspectul identificat cu P2, expertul LIEC a determinat o înălţime în poziţia ortostatică de 190 cm, cu menţiunea că înălţimea astfel determinată include silueta suspectului conturată în imagini, respectiv incluzând grosimea tălpii pantofului şi efectul cagulei (estimate la 5 cm).
În ceea ce priveşte înălţimea suspectului P2 (contestată de Parchet), aceasta (cum de altfel s-a procedat şi în cazul suspectului identificat cu PI) a fost determinată pe baza imaginilor surprinse de camerele de luat vederi selectate în aşa fel încât să confere precizia de măsurare cea mai bună pe baza următoarelor criterii: vizualizarea în întregime a corpurilor autorilor, poziţii ale autorilor cât mai aproape de cele verticale, evidenţierea caracteristicilor generale şi particulare ale corpurilor persoanelor. În acest mod, a fost selectată imaginea evidenţiată în fig. 19, reprezentându-l pe autorul identificat cu P2 aflat în mişcare, cu genunchii fixaţi şi capul aplecat. Expertul a determinat înălţimea suspectului în această poziţie la 179,94 cm, cu o marjă de toleranţă de +/-l,76 cm.
În continuare s-a procedat la efectuarea unui experiment cu un model de comparaţie având înălţimea reală de 179 cm (fără obiecte de încălţăminte), iar prin poziţionarea asemănătoare cu cea a autorului P2 s-a ajuns la concluzia că poziţia în care este înfăţişat suspectul în fig. 19 este de natură a reduce înălţimea acestuia cu 12,4 cm faţă de cea reală.
Expertul a oferit explicaţia ştiinţifică a diminuării înălţimii subiectului, prin aceea că amplitudinea maximului şi minimului (înălţimii) în cadrul deplasării este variabilă, diferenţa fiind cu atât mai mare cu cât subiectul se deplasează mai repede, având în vedere că în activităţi precum mersul sau alergarea centrul de greutate al corpului descrie o traiectorie sinusoidală.
În vederea verificării exactităţii concluziilor formulate, expertul a recurs la un nou experiment cu modele de comparaţie având înălţimi diferite, concluzionând că suspectul are o înălţime în poziţia ortostatică mai mare decât cea a modelului de comparaţie cu înălţimea reală de 186 cm.
Instanţa de fond în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi a apreciat că probele administrate în cauză relevă o înălţime a inculpatului H.A.D. situată între 1,71 şi 1,72 m şi o înălţime a inculpatului B.B. situată între 1,76 şi 1,80 m, cu menţiunea că înălţimea determinată la momentul cel mai apropiat de data faptei este de 1,78 m - determinată de medicul de la Policlinica Sportivă la 30 ianuarie 2009, iar concluziile care se desprind de pe marginea analizei probelor referitoare la determinarea înălţimii suspecţilor sunt în sensul că inculpatul H.A.D. se încadrează în marjele de toleranţă furnizate de cei doi experţi, în timp ce în cazul inculpatului B.B. se conturează nepotriviri de înălţime, în sensul că acesta ar fi mai scund decât atacatorul care a pătruns în casierie.
Deci înălţimea suspectului PI rămas în imediata apropiere a uşii de acces în sediul agenţiei Mănăştur a Băncii T., care stătea într-o poziţie statică ce a determinat calcularea înălţimii acestuia cu uşurinţă de către experţi şi care în mod neechivoc, se încadrează în marjele de toleranţă a înălţimii care corespund cu cele ale inculpatului H.A.D. aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de fond.
Pentru clarificarea însă a înălţimii suspectului P2 care a pătruns în incinta casieriei agenţiei bancare şi se afla într-o deplasare dezordonată atipică (chiar expertul ITA a estimat înălţimea exclusiv prin metoda verificării cu modelul 3D, cu explicaţia că acest suspect s-a aflat în mişcare, într-o poziţie care nu a permis măsurarea directă a înălţimii siluetei), Curtea a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din Bucureşti ale cărei obiective au fost menţionate mai sus.
Conform raportului de expertiză criminalistică întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din Bucureşti pentru efectuarea lucrării s-a folosit metoda măsurării în spaţii proiective şi metoda calibrăm prin proiecţie reversibilă, iar expertul cu încuviinţarea instanţei s-a deplasat şi la sediul agenţiei bancare din Cluj-Napoca pentru efectuarea unor înregistrări de comparaţie la data de 18 februarie 2013.
Concluziile acestui raport de expertiză criminalistică sunt următoarele:
1. Înălţimea posibilă a autorului care a pătruns în interiorul casieriei agenţiei bancare estimată prin analiza imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video este de 183 cm (însă trebuie să se aibă în vedere şi precizarea de la fila 24 din raportul, expertul menţionând că valoarea medie este de 183 cm, iar dispersia valorilor este de 5,2 cm).
2. Pentru stabilirea influenţei (ponderii) cagulei şi a obiectelor de încălţăminte în cadrul estimării/aproximării înălţimii totale a siluetei a autorului care a pătruns în interiorul casieriei agenţiei bancare nu există studii sistematice sau metode ştiinţifice care să poată fi aplicate din acest motiv în baza experienţei personale (a expertului) se consideră adecvată o influenţă totală între 2,7cm şi 4 cm.
3. Gradul de certitudine ala estimării înălţimii este cel rezultat din distribuţia de probabilitate a valorilor măsurate, redată în figura 35, sursele de eroare identificate şi cuantificate sunt cele discutate în cuprinsul cap. V, constatări.
4. Intervalul cu care variază înălţimea suspectului care a pătruns în interiorul casieriei agenţiei bancare, în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, în timpul mersului rapid al acestui autor nu se poate stabili cu precizie, atât din cauza abaterilor foarte mari de la deplasarea uniformă într-un plan dat cât şi din cauza impreciziei măsurilor individuale,cu titlu orientativ se poate utiliza intervalul 172,6 cm - 194,4 cm.
5. Cu o probabilitate foarte mare, înălţimea autorului este mai mare decât înălţimea de 173 cm a ramei inferioare a tabloului de pe stâlpul din dreapta uşii de acces în bancă (aşa cum apare în imagini privind din interior spre exteriorul agenţiei bancare), cu certitudine înălţimea autorului este mai mare decât înălţimea de 159,5 cm a marginii superioare a cadrului bancomatului cu utilizare din exteriorul agenţiei bancare.
Curtea a achiesat la concluziile acestui raport de expertiză criminalistică atât datorită realizării acestuia în concordanţă cu metodele ştiinţifice moderne, dar şi faptului că a răspuns motivat obiectivelor stabilite de către instanţă şi nu în ultimul rând desigur pentru că se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză. Nu trebuie să se facă abstracţie nici de faptul că incertitudinea de măsurare este partea rezultatului de după plus minus, este parametrul asociat cu rezultatul unei măsurători care caracterizează dispersia valorilor care în mod rezonabil pot fi atribuite unei măsurători, iar valoarea dispersiei indicată de către expert la pag. 24 din raportul de expertiză criminalistică întocmit de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din Bucureşti este de 5,2 cm care dacă se scade din 183 cm rezultă valoarea de 177,8 cm.
În accepţiunea Curţii de Apel, această valoare de 177,8 cm se raportează la înălţimea de 178 cm a inculpatului B. stabilită conform unei adeverinţe medicale de la un club sportiv - unde a activat acest inculpat, dar şi cu măsurătorile efectuate de către IML Cluj care a stabilit o înălţime de 176 cm a aceluiaşi inculpat, dar care se coroborează şi cu concluziile finale ale expertului în sensul că cu o probabilitate foarte mare înălţimea autorului este mai mare decât înălţimea de 173 cm a ramei inferioare a tabloului de pe stâlpul din dreapta uşii de acces în bancă şi cu certitudine înălţimea autorului este mai mare decât înălţimea de 159,5 cm a marginii superioare a cadrului bancomatului cu utilizare din exteriorul agenţiei bancare.
Astfel rezultă că şi înălţimea inculpatului B.B. se încadrează în marja de înălţime a suspectului care a pătruns în interiorul casieriei agenţiei bancare (constatate de către expert aşa cum s-a menţionat mai sus) şi în consecinţă relevă (prin prisma şi a altor probe desigur) că a participat la comiterea faptei alături de inculpatul H.
Curtea de Apel a reţinut că ar fi fost oportună o reconstituire la locul faptei, însă inculpaţii au refuzat acest lucru.
În cauză a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iunie 2009, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, specialiştii biochimişti au procedat la analiza genetică a urmelor biologice ridicate de la faţa locului, cu ocazia cercetării locului faptei efectuată la data de 13 februarie 2009, singurul organism acreditat în România pentru efectuarea unor asemenea analize.
La data de 13 ianuarie 2010 a fost finalizat Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343202, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Român - Institutul de Criminalistică -Serviciul de Biocriminalistică.
Specialiştii biochimişti au procedat la analizarea genetică a probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii H.A.D. şi B.B., analizele fiind efectuate în conformitate cu Protocoalele Standard de Lucru ale Sistemului de Analiză Genetică, iar extracţia ADN din probele biologice de referinţă a fost realizată conform PSL 04-26, rezultatele fiind interpretate conform PSL 04-25.
S-a stabilit că profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltată de la inculpatul H.A.D. se regăseşte în fracţiile minoritare ale amestecului obţinut din microurma notată T 342650021 (respectiv mânerul sistemului de închidere de la uşa de acces în casierie). Urmare a calculelor biostatistice efectuate cu softul P. furnizat de FBI, rezultă că H.A.D. are de 12.722.646 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Probabilitatea de includere a profilului genetic al numitului H.A.D. în acest amestec este de 99,9999921%.
Profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii B.B. şi H.A.D. se regăsesc în fracţiile minoritare obţinute din microurma notată cu T 342650031 (care se regăseşte pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din interiorul casieriei agenţiei bancare unde a fost săvârşită infracţiunea).
În urma calculelor biostatistice a rezultat că inculpatul B.B. are de 54.945.055 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec alături de inculpatul H.A.D., decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Probabilitatea de includere a profilului genetic al numitului B.B. în acest amestec este de 99,999998%. Totodată, inculpatul H.A.D. are de 12.787.723 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec, alături de inculpatul B.B., decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului H.A.D. în acest amestec este de 99,9999922%.
Pentru stabilirea cu exactitate a acestor rezultate, specialiştii biochimişti au utilizat noile metode de lucru şi tehnici din dotare, conform reviziei PSL 04-l7, reprocesând extractele de ADN provenind din microurmele arătate anterior, metodele folosite fiind purificarea avansată şi amplificarea cu exces de polimerază, conform celor descrise detaliat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
Prin adresa din data de 25 ianuarie 2010 a IPJ Cluj Serviciul Criminalistic s-a explicat pe larg modalitatea în care materialul biologic al inculpatului B.B. constând în microurme biologice constituite din celule epiteliale ar fi putut fi transferate de pe mănuşi pe obiectele aflate în câmpul infracţional (casierie), respectiv modalitatea în care materialul biologic al inculpatului H.A.D. (despre care se presupune că ar fi rămas în zona uşii de acces în bancă) ar fi putut să ajungă pe obiectele aflate în casierie.
În vederea explicării teoretice a unei astfel de posibilităţi s-a recurs la teoria transferului de tip secundar, definit ca fiind depunerea materialului biologic folosind un intermediar (vector), care poate fi o persoană, obiect sau chiar animal. în acest caz nu există contact direct între donor (sursa materialului biologic) şi suprafaţa ţintă.
Astfel, în primul caz, transferarea materialul biologic al inculpatului B.B. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) - vector (obiecte care au fost anterior în contact cu donorul - mănuşi, cagulă, obiecte vestimentare purtate cu ocazia comiterii faptei) - suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul - partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie - microurma notată cu T342650031).
În cel de-al doilea caz, transferarea materialul biologic al inculpatului H.A.D. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) - vector (obiecte/persoane care au fost anterior în contact cu donorul - obiecte care aparţin unei alte persoane, mai exact coautorului, dar pe suprafaţa cărora au fost transferate şi microurme biologice provenite de la H.A.D.: mănuşile, cagula, articole vestimentare purtate de coautor cu ocazia săvârşirii faptei; în egală măsură s-a apreciat că rolul de vector îl putea avea şi persoana coautorului la faptă şi care anterior a avut contact cu H.A.D., contact în urma căruia a avut loc transferul de material biologic - suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul - mânerul sistemului de închidere a uşii de acces în casierie - microurma notată cu T342650021 şi partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie - microurma notată cu T342650031).
Prin adresa din 01 martie 2010 a I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică s-au oferit explicaţii suplimentare cu privire la teoria transferului secundar, învederându-se faptul că în cazul obiectelor foarte des manipulate (cum este cazul suprafeţelor ţintă identificate în precedent), materialul biologic depus sub formă de microurme de la o altă persoană decât personalul care are în mod normal acces la acestea, nu ar putea proveni decât în urma unui transfer de tip cel mult secundar, în condiţiile în care celulele nucleate au existat pe sursa donoare. Altfel spus, transferul microurmelor biologice trebuie să aibă loc în mod direct de la o persoană pe suprafaţa unui obiect (de exemplu mănuşile folosite la săvârşirea actului infracţional) şi apoi pe cele pe cele două probe care au făcut obiectul analizelor genetice.
Nu ar fi fost posibil un transfer de tip terţiar (depunerea microurmei biologice iniţial pe suprafaţa unui obiect aflat în câmpul infracţional, urmat de preluarea acestor microurme pe suprafaţa unui alt obiect folosit ca vector de transfer pentru mânerul uşii şi respectiv partea frontală a sertarului), având în vedere fluxul mare de persoane care aveau acces în mod normal la cele două suprafeţe ţintă, care fac teoretic şi practic imposibil ca microurmele provenite de la o persoană să fie păstrate în straturile superficiale ale materialului biologic depus pe un astfel de obiect intens utilizat.
Unul dintre apărătorii inculpaţilor au identificat cu ajutorul internetului, ulterior luând legătura prin corespondenţă cu Institutul E. din Germania care este acreditat să efectueze şi expertize ADN şi au solicitat instanţei de fond încuviinţarea unei expertize ADN.
La termenul de judecată de la data de 07 februarie 2011, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea expertizei ADN la acest laborator acreditat din Germania cu participarea experţilor-parte desemnaţi de acuzare şi de apărare şi s-a recurs şi la efectuarea unei comisii rogatorii identificându-se ca autoritate judiciară competentă Staatsanwaltschaft Munchen (Procuratura din Munchen), şi ca atare întocmirea unei cereri de asistenţă judiciară în materie penală având ca obiect comisie rogatorie, specificându-se că se doreşte efectuarea unei expertizei ADN prin intermediul institutului german menţionat. Instanţa de fond a reţinut că în concluziile lucrării ştiinţifice efectuate de experţii germani au fost în sensul identificării de material biologic suficient pentru stabilirea de caracteristici ADN concrete numai pe proba constând în partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, analiza molecular-genetică în cazul celorlalte probe puse la dispoziţie evidenţiind material celular insuficient pentru efectuarea unei analize ADN. De asemenea, în urma comparării directe a profilelor genetice ale inculpaţilor cu rezultatul analizei molecular-genetice a materialului celular găsit pe proba constând în partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie, experţii germani au formulat concluzii de excludere a inculpaţilor ca persoane contribuitoare la crearea microurmei biologice.
Instanţa de fond a concluzionat că expertiza ADN efectuată de laboratorul german nu este de natură a înlătura concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343202, întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică.
Referitor la efectuarea expertizei ADN de către Institutul E. din Germania, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Conform art. 173 din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal, putând avea ca obiect şi expertize, fără însă a se specifica şi natura unei asemenea expertize. Pentru dispunerea unei asemenea comisii rogatorii prin care se solicită efectuarea unei expertize este necesar printre altele, ca şi în speţă, ca acele probe să existe deja pe teritoriul acelui stat, iar pe de altă parte rămâne la latitudinea autorităţii competente a statului solicitat conform procedurilor interne modalitatea de obţinere a probei solicitate.
Însă aşa cum rezultă din adresa de la dosar instanţă fond Procuratura din Munchen a înregistrat cererea de comisie rogatorie la data de 16 iunie 2011 şi ca atare acordarea asistenţei judiciare solicitate s-a stabilit că se acordă. De asemenea procuratura germană şi-a exprimat acordul în sensul prezenţei d-lui dr. D.D.H. şi a d-nei doctor F.A. la audierea unui expert din partea laboratorului german, singura precizare era doar cu privire la faptul că în conformitate cu dreptul procesual penal german, procuratura nu este autorizată să audieze martori sub jurământ sau experţi, iar dacă se solicita o asemenea audiere, procesul trebuie înaintat judecătorului de instrucţie competent de primă instanţă din Ebersberg, lucru care nu s-a întâmplat.
Oricum, audierea acelui expert al institutului german s-a realizat la Poliţia Ebersberg aşa cum rezultă din raportul privind participarea la ascultarea expertului în perioada 25 - 27 octombrie 2011 emis de către I.G.P.R. - Institutul Naţional de Criminalistică, deci în virtutea cooperării poliţieneşti şi nu judiciare în materie penală corespunzătoare fazei procesuale.
A fost depusă la dosar de către apărătorii inculpaţilor şi opinia expertală a d-nei doctor F.A. privind rapoartele de expertiză genetică efectuate de către Institutul de Criminalistică - I.G.P.R. şi Laboratorul E. din Germania ale cărei concluzii sunt că cele două rapoarte sunt contradictorii, deoarece expertiza genetică efectuate de către Institutul de Criminalistică - I.G.P.R. atribuie urmele de la locul faptei celor doi inculpaţi, în timp ce expertiza laboratorului german îi exclude pe cei doi inculpaţi de la locul faptei. Pe de altă parte, se consideră că rezultatele Institutul de Criminalistică - I.G.P.R. conţin o serie de discrepanţe în conţinutul rapoartelor de expertiză, iar concluziile formulate de Laboratorul E. după retestarea corpurilor delicte sunt fără echivoc, protocolul de analiză realizat fiind cel recomandat investigării unor urme de contact.
Un aspect relevant ce trebuie menţionat că acest laborator medical privat din Germania are aceeaşi atestare de la RENAR - pe care o are şi Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică al I.G.P.R. din România, deci cu siguranţă se folosesc aceleaşi protocoale de analiză şi de investigaţie adaptate caracteristicilor fiecărei probe în parte.
Pe de altă parte, pe lângă faptul că instanţa de fond a corespondat direct cu Institutul E. din Germania nici măcar nu a încunoştinţat această instituţie că s-a mai efectuat pe acelaşi material pus la dispoziţie încă o expertiză ADN de către autorităţile române, fiind de notorietate că acestea se distrug dacă sunt supuse unor anumite proceduri de analiză, fiind explicabil deci de ce laboratorul german nu a identificat vreo urmă ADN care să ateste prezenţa inculpaţilor la locul faptei.
Ca atare, comisia rogatorie solicitată de către Tribunalul Cluj adresată Parchetului din Germania nu a avut nicio finalitate juridică concretă, iar expertiza ADN, totuşi efectuată în cele din urmă de către laboratorul din Germania nu este nici pertinentă, nici utilă şi nici concludentă în prezenta cauză, datorită inadvertenţelor de natură procedurală şi a unei comunicări incomplete a datelor cauzei.
În continuare, Curtea de Apel a reţinut că inculpatul H.A.D. a recunoscut ca şi-ar fi procurat din Spania, în urmă cu aproximativ 4 ani, un pistol care funcţionează cu capse şi face doar zgomotul specific asemănător unei împuşcături şi că a deţinut acest pistol până în vara anului 2009, cu aproximaţie până în perioada mai - august 2009, când ar fi dat acest pistol unei cunoştinţe, unui anumit C. din Gilău, iar ulterior, în faţa instanţei de judecată, H.A.D. a susţinut ca pistolul în cauza l-ar fi dat numitului "C." nu în vara anului 2009, ci în urmă cu l-2 ani, modificându-şi astfel declaraţia iniţială.
Martorul O.T. propus pentru a fi audiat de inculpatul H.A.D., a arătat ca acel pistol cu capse care s-a aflat în posesia inculpatului, fiind din metal părea ca şi cum ar fi un pistol adevărat, chiar dacă acesta era doar cu capse, fiind deci confirmată şi existenţa pistolului utilizat la comiterea faptei.
Cei doi inculpaţi erau prieteni foarte buni şi îşi petreceau mult timp împreună însă variantele alibiurilor invocate în apărarea lor pe lângă că sunt contradictorii au fost infirmate de probele administrate în acest sens.
Iniţial inculpatul B.B. a menţionat o variantă plauzibilă a unui alibi (atât pentru el cât şi pentru inculpatul H.) prin care să justifice faptul că în data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 16.30 - 16:45, când a fost comisă infracţiunea de tâlhărie, acesta ar fi fost plecat de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Astfel a susţinut că a fost plecat din oraş în jurul orelor 15:00 - 16:00 şi s-a reîntors în Cluj-Napoca doar în jurul orei 20:00. În intervalul orar aproximativ 15:00 - 20:00 s-ar fi aflat pe raza teritorial administrativă a comunei Gilău, mai exact la piaţa de maşini poziţionată între localităţile Gilău şi Floreşti, în apropierea sediului R.A.R. Cluj.
În intervalul orar 16:00 - 20:00 s-ar fi aflat în zona pieţei de maşini menţionată mai sus, împreuna cu inculpatul H.A.D. şi care totodată poate confirma aceste aspecte. Cu ocazia judecării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul B.B. a declarat că a aflat despre tâlhăria săvârşită la Banca T. - Agenţia Mănăştur, de la inculpatul H.A.D., care l-ar fi sunat la telefon şi i-ar fi adus la cunoştinţă acest lucru, telefonul respectiv fiind dat între orele 19:00 - 20:00.
Inculpatul H.A.D. iniţial a susţinut că nu îşi mai aminteşte ce program a avut în data de 13 februarie 20109, iar la Tribunalul Cluj, cu ocazia judecării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, acesta s-a prevalat de un alibi, care nu coincide cu cel susţinut de B.B.
Astfel, inculpatul H.A.D. a susţinut că în data de 13 februarie 2009, în jurul orei 13:00, s-ar fi deplasat împreună cu părinţii săi H.I. şi H.D.D., la biroul notarului public V.I.A., situat în Cluj-Napoca, str. E., în contextul în care la data respectivă numiţii H.I. şi H.D.D. şi-au înstrăinat apartamentul către cumpărătorii R.V. şi R.Vo. După ieşirea de la notarul public, inculpatul H.A.D. a susţinut că s-ar fi deplasat împreună cu mama sa la un magazin dealer O., tot pe strada E., după care s-a deplasat la un restaurant de pe str. E., poziţionat vizavi de biroul notarial unde ar fi rămas mai mult timp până în jurul orelor 17:30 - 18:00. De asemenea inculpatul H. a precizat că în tot acest interval de timp a avut asupra sa telefonul mobil care îi aparţine cu numărul de apel 001x.
Susţinerile inculpatului H.A.D. au fost infirmate în primul rând de martora V.I.A., notar public, care a declarat că în ziua de 13 februarie 2009, a autentificat într-adevăr sub nr. 247 din 13 februarie 2009 un contract de vânzare-cumpărare între soţii H. şi soţii R., având ca obiect apartamentul situat în Cluj-Napoca, Aleea M., însă nu reţine să îl fi văzut în ziua respectivă şi pe inculpatul H.A.D. la sediul biroului notarial.
Conform raportului de constatare din 03 martie 2010 întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj - Unitatea Teritoriala de Analiză a Informaţiilor, între orele 13:20:55 şi 14:37:05, cartela cu nr. de apel 001x utilizată de inculpatul H.A.D. este localizată în celula de telefonie mobilă situată pe strada E. din Cluj-Napoca, iar la ora 15:16:52 aceiaşi cartelă este localizată în celula de telefonie situată în P-ţa U. din Cluj-Napoca. După ora 15:16:52, cartela telefonică utilizată de inculpatul H.A.D. nu mai este localizată în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.
Următorul apel al cartelei SIM 001x este înregistrat la ora 16:59:03, când cartela este apelată de pe un alt telefon, moment în care H.A.D. este localizat într-o arie geografică acoperită de antena de telefonie mobilă situată pe strada P. Cluj-Napoca, stradă aflată în apropierea agenţiei bancare din cartierul Mănăştur al mun. Cluj-Napoca. Momentul ieşirii din Agenda Mănăştur a Băncii T. a celor doi inculpaţi, după săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a fost stabilit ca fiind la ora 16:47:05.
Această situaţie este de natură să infirme în totalitate alibiul invocat de H.A.D., privind pretinsa sa prezenţă la un restaurant de pe strada E., în ziua de 13 februarie 2009, până la ora 17:30 - 18:00, raportat şi la hotărârile de condamnare definitivă a martorilor C.D., B.M.D., H.D., R.V. şi R.Vo. care au încercat să îi fundamenteze un alibi credibil acestui inculpat, însă încercarea a eşuat şi consecinţa directă a conduitei acestora a fost condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior [a se vedea considerentele Deciziei penale nr. 870 din data de 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi Deciziei penale nr. 534 din data de 03 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj).
Ulterior la orele 17:45:42 şi 17:51:13, inculpatul H.A.D. a fost localizat în zona celulei de telefonie situată în Cluj-Napoca, str. B., din Cluj-Napoca şi doar la ora 18:44:11 este localizat în zona celulei de telefonie mobilă din judeţul Cluj, Luna de Sus, ceea ce infirmă în mod evident şi susţinerile inculpatului B.B., care a pretins că s-ar fi aflat împreună cu inculpatul H.A.D. în intervalul orar 16.00 - 20:00, în zona R.A.R. Cluj, situată între localităţile Floreşti şi Gilău.
Apoi inculpatul H.A.D. este localizat tot în Luna de Sus, la orele 19:33:53, 19:39:42 şi 19:44:15, doar ulterior la orele 21:03:38 şi 21:07:43 fiind din nou localizat în zona celulei din Cluj-Napoca, str. B., judeţul Cluj.
Curtea de Apel a remarcat că inculpatul H.A.D. nu i-a telefonat inculpatului B.B. între orele 19:00 - 20:00, contrar celor susţinute de acesta din urmă, fiind înregistrat doar un singur SMS trimis de B.B. la ora 21:09:28, către coinculpatul H.A.D.
Martorul C.M., propus a fi audiat chiar de inculpatul H.A.D. a arătat că a aflat din mass-media, în după-amiaza zilei de 13 februarie 2009, ştirea despre tâlhăria comisă şi ca atare, de curiozitate, în jurul orei 19:00, a plecat de acasă şi s-a deplasat în faţa Agenţiei Mănăştur a Băncii T. pentru a vedea ce se întâmplă. Martorul a ajuns în acel loc în jurul orei 19:05 şi după circa 30 de minute l-a observat în mulţimea adunată în faţa agenţiei, pe inculpatul H.A.D., care l-a întrebat pe martor "ce s-a întâmplat", iar martorul a discutat cu inculpatul timp de circa 15 - 20 minute.
Având în vedere localizările cartelei telefonice aparţinând inculpatului H.A.D., din care rezultă ca la ora 19:44:15 acesta se afla încă pe raza celulei de telefonie Luna de Sus, doar ulterior revenind în Cluj-Napoca, se constată că intervalele de timp indicate de martorul C.M., nu prezintă o acurateţe deplină, însă este de remarcat că acest martor l-a întâlnit pe inculpatul H.A.D. după ora 19:00.
Din Raportul de constatare nr. 388733 întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj - Unitatea Teritoriala de Analiza a Informaţiilor, în ceea ce priveşte localizarea apelurilor primite şi efectuate de cartela SIM cu nr. 0x12, aparţinând inculpatului B.B., rezulta că acesta era localizat la ora 15:03:41 în celula de telefonie situată în Cluj-Napoca, str. P., judeţul Cluj, iar la orele 15:18:24, 15:18:26, 15:18:28 şi 15:18:30 în celula de telefonie mobila situată în Cluj-Napoca, str. B.
De la ora 15:18:30 şi până la ora 17:15:38, inculpatul B.B. nu a mai avut alte apeluri sau mesaje, telefonul mobil fiind deci inactiv inclusiv pe durata săvârşirii infracţiunii.
La ora 17:15:38, inculpatul B.B. este localizat în zona de acoperirea celulei de telefonie situata în Gilău, str. S., judeţul Cluj.
Este evident ca după săvârşirea infracţiunii, după scurt timp, inculpaţii s-au despărţit, iar B.B. s-a deplasat spre localitatea Gilău.
Este de menţionat şi faptul că intervalul de timp între săvârşirea infracţiunii (16:47:05) şi momentul acestei localizări (17:15:38) este pe deplin suficient pentru parcurgerea distanţei între locul săvârşirii infracţiunii şi zona de acoperire a celulei de telefonie situata în Gilău, str. S., judeţul Cluj, în condiţiile în care pentru o asemenea deplasare se utilizează un autoturism.
După ce a ajuns în zona R.A.R. Cluj, între localităţile Floreşti şi Gilău, inculpatul B.B., în încercarea evidentă de a-şi crea şi justifica un alibi, l-a întrebat pe martorul P.D., agent de pază de la R.A.R. Cluj, sub un pretext oarecare, dacă nu ştie cine i-ar fi dezumflat roţile la un autoturism de culoare roşie, care rămăsese parcat în apropierea incintei R.A.R. Cluj, din zilele anterioare.
Această încercare a inculpatului de a se plasa pe sine însuşi într-un alt loc decât cel al săvârşirii infracţiunii, la scurt timp după comiterea tâlhăriei, denotă un aspect important şi anume că inculpaţii au plănuit atent săvârşirea faptei şi şi-au pregătit alibiuri credibile.
Martorul P.D. a declarat că a fost într-adevăr abordat a fost în după-masa zilei de 13 februarie 2009 de un tânăr în intervalul orar cuprins între orele 17:00 - 18:00, însă nu a putut să precizeze dacă era mai aproape de ora 17:00 sau 18:00, dar totuşi şi-a amintit că afară se întuneca, dar nu şi-a amintit detalii despre statura, fizionomia şi îmbrăcămintea tânărului respectiv.
Conform adresei din 18 februarie 2010 a SC "F.D.E.E.E.D.T.N." SA - Sucursala Cluj-Napoca - Serviciul Exploatare Mentenanţă, comanda sistemului de iluminat public din municipiul Cluj-Napoca se face automatizat, de la un centru echipat cu un aparat care face comanda stingerii/aprinderii iluminatului public în funcţie de nivelul iluminării naturale şi nu în funcţie de ore prestabilite. Conform experienţelor anterioare, pentru perioada 10 - 19 februarie, aprinderea iluminatului public este cuprinsa în intervalul orar 17:30 - 18:30, iar aceste informaţii se coroborează cu afirmaţiile martorului P.D. De altfel, localizările cartelei telefonice aparţinând inculpatului B.B. contrazic versiunea prezentată de acesta privitor la programul său din ziua de 13 februarie 2009.
Astfel, după ce la ora 17:15:38 inculpatul B.B. este localizat în zona de acoperire a celulei din Gilău, str. S., acesta se reîntoarce imediat în Cluj-Napoca, fiind localizat la orele 18:03:56 în zona de acoperire a celulei de telefonie mobila din Cluj-Napoca, str. B., respectiv la orele 18:09:20 şi 18:21:05 în zona de acoperire a celulei de telefonie mobila din Cluj-Napoca, str. P.
Analiza acestor date reliefează că inculpatul s-a deplasat, după săvârşirea infracţiunii, doar pentru scurt timp, înspre localitatea Gilău, doar pentru crearea unui alibi, după care a revenit de îndată în Cluj-Napoca.
Ulterior, inculpatul B.B. a părăsit din nou oraşul Cluj-Napoca, fiind localizat la ora 18:57:19 în zona de acoperire a celulei de telefonie mobilă din judeţul Cluj, în Luna de Sus, la orele 18:57:35 şi 19:26:46 în zona de acoperire a celulei de telefonie mobilă din Gilău, str. S., la ora 19:35:44 în zona de acoperire a celulei de telefonie mobilă din Luna de Sus, iar la ora 19:37:28 în zona de acoperire a celulei de telefonie mobilă din Gilău, str. S.
Celulele de telefonie mobila amplasate în Gilău, str. S. şi Luna de Sus acoperă arii geografice învecinate, prin urmare aceste zone de acoperire pot interfera şi doar la ora 20:53:33, inculpatul B.B. este din nou localizat în Cluj-Napoca, în zona de acoperire a celulei de telefonie mobilă situată pe strada P.
De menţionat şi faptul că inculpatul B. locuia pe str. B. din mun.Cluj-Napoca în apropiere de sediul agenţiei bancare, iar str. P. de asemenea se află în apropierea străzii Bucegi din acelaşi cartier Mănăştur.
Din raportul de constatare din 03 martie 2010 rezultă că la data de 19 ianuarie 2010 cu ocazia percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului H.A.D. au fost găsite un număr de 10 telefoane mobile, cartela SIM aparţinând acestui inculpat a fost activată/utilizată în perioada 01 februarie 2009 - 19 ianuarie 2010 pe un număr de 32 de telefoane mobile, dintre care doar 5 s-au găsit la percheziţie.
Pe telefonul mobil identificat cu seria xxx1, utilizat de către inculpatul H.A.D. în data de 13 februarie 2009 au mai fost activate ulterior începând cu data de 19 februarie 2009 alte 10 cartele SIM, până la data de 12 ianuarie 2010.
Pe telefonul mobil identificat cu seria xxx2 utilizat de către inculpatul B.B. în ziua săvârşirii infracţiunii era activă la data de 13 februarie 2009 cartela SIM cu nr. 0x12, care însă a rămas activă numai până la data de 14 februarie 2009, iar începând cu data de 19 februarie 2009 inculpatul B. a activat pe acest telefon mobil o altă cartele SIM de menţionat că pe acest telefon mobil al inculpatului B. în intervalul de timp 01 februarie 2009 - 19 ianuarie 2010, au fost activate un total de 11 cartele SIM, printre acestea fiind şi cartelele SIM aparţinând inculpatului H.A.D. şi mamei sale H.D.D.
Nu se poate face abstracţie nici de faptul că inculpatul B.B. avea o stare fizică excelentă, deoarece urmase cursurile unei şcoli cu profil sportiv din Arad şi juca fotbal ceea implica un antrenament fizic corespunzător, iar fapta a fost comisă în mai puţin de 60 de secunde, deci implica o pregătire fizica adecvată, chiar şi expertul de la ÎNEC, la pagina 24 din raportul de expertiză, a menţionat că având în vedere deplasarea rapidă cu înclinarea laterală a corpului, încălţămintea purtată de autor este de tip sport cu aderenţă bună.
Se remarcă de asemenea că după comiterea faptei că, inculpaţii B.B. şi H.A.D. au prezentat, în calitate de proprietari, la R.A.R. Cluj, în vederea autorizării provizorii, un număr total de 37 de autoturisme, în condiţiile în care în realitate inculpaţii nu obţineau venituri din surse legale.
Sumele necesare achiziţionării unui număr atât de mare de autovehicule, nu pot fi justificate nici prin pretinsele venituri care ar fi fost obţinute în vara anului 2009, în Spania. Astfel din declaraţiile martorelor D.V.M. şi D.I.C. rezultă ca acestea, împreună cu B.B. şi H.A.D. s-au deplasat în Spania, pe o durata de circa 7 săptămâni, în perioada iulie - august 2009 la cules de portocale şi de cireşe însă la întoarcerea din Spania, au avut foarte puţini bani, inclusiv inculpaţii.
Nu are relevanţă starea materială a inculpaţilor decât că ar fi justificat mobilul faptei, iar probele administrate confirmă că atât inculpatul B. cât şi inculpatul H. deşi nu erau încadraţi în muncă, obţineau totuşi venituri pe care le cheltuiau ori la jocurile de noroc, ori în localuri. Ceea ce este de necontestat este faptul că nici până în prezent nu s-a recuperat prejudiciul cauzat.
Curtea de Apel a arătat că evident ca probaţiunea administrată şi expusă converge concluziei vinovăţiei inculpaţilor, inclusiv a inculpatului H., astfel ca o soluţie de achitare a acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, în sensul că nu a comis fapta este exclusă, iar apelul său nu este fondat sub acest aspect.
În drept, fapta inculpatului H.A.D., care în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul B.B. în data de 13 februarie 2009, înjurai orei 16:45, a participat în calitate de coautor la sustragerea sumei de 246.650 lei, luată fără drept din posesia părţii vătămate Banca T. S.A., din incinta Agenţiei Mănăştur, aparţinând acestei unităţi bancare, în condiţiile în care furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări, precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a), c), alin. (21) lit. a), b), alin. (3) C. pen.
În drept, fapta inculpatului B.B. care în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul H.A.D., la data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 16.45 spre sfârşitul programului de funcţionare a agenţiei bancare Mănăştur din mun. Cluj-Napoca, a participat în calitate de coautor la sustragerea sumei de 246.650 lei, sumă luată fără drept din posesia părţii vătămate Banca T. SA Agenţia Mănăştur, în condiţiile în care furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări faţă de personalul, clienţii băncii şi casiera bancară, partea vătămate F.O.G., precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, partea vătămată B.I.S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. anterior.
Fapta inculpaţilor H.A.D. şi B.B. a produs consecinţe deosebit de grave, în sensul art. 146 teza I C. pen. anterior, iar în calitate de coautori au acţionat împreună, mascaţi, purtând pe faţă cagule, într-un loc public, având asupra lor arme (pistol şi aparat producător de electroşocuri).
În contextul celor expuse mai sus, Curtea de Apel a reţinut şi vinovăţia inculpatului B.B. şi în consecinţă a pronunţat decizia recurată.
Sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel a reţinut că acesta a fost soluţionată în concordanta cu probele de la dosar, astfel din adresa din 17 februarie 2009 a B.T. Asigurări rezultă că banii din seifurile asiguratului Banca T. S.A., erau asiguraţi prin contractul V001531, de către asigurătorul B.T. Asigurări Transilvania S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. G., iar după comiterea infracţiunii de tâlhărie a fost întocmit şi instrumentat Dosarul de daună nr. VNCJO/2/2009. Conform adresei din 14 ianuarie 2010 a Băncii T., prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii, respectiv de 246.650 lei a fost stabilit cu ocazia efectuării inventarului, imediat după producerea evenimentului, iar din adresa din 15 ianuarie 2010 a Băncii T. SA - Sucursala Cluj, rezultă că unitatea bancară s-a constituit parte civilă în numele său şi/sau al asigurătorului G.A. Cluj, cu suma de 246.650 lei.
Astfel instanţa de control judiciar a arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că urmare a achitării despăgubirii potrivit contractului de asigurare încheiat cu partea vătămată, partea civilă G.A. SA, s-a subrogat în drepturile asiguratului, formulând pretenţii civile în cuantum de 246.650 lei.
Mai mult, în faza procesuală a apelului, în vederea respectării dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, s-a dispus şi efectuarea unei expertize contabile la solicitarea apărătorilor inculpaţilor tocmai pentru stabilirea reală a prejudiciului. Expertiza contabilă dispusă în cauză întocmită de către domnul expert contabil S.P. şi de d-na expert contabil - parte P.A. relevă că suma sustrasă este de 246.650 lei, respectiv suma care s-a constatat iniţial că a fost sustrasă, aşa cum rezultă din procesul-verbal de inventariere, dar şi cu declaraţiile date de martorii G.S.C., T.V. cu referire la modul de întocmire a inventarului.
Deci concluziile acestei expertize contabile sunt în sensul ca prejudiciul este acelaşi ca şi cel iniţial stabilit, adică suma de 246.650 lei, deci nu au interveni schimbări nici în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului şi ca atare nici încadrarea juridică a faptei nu a fost afectată.
Totodată Curtea de Apel a constatat că în mod corect s-a luat act de faptul că părţile vătămate F.O.G. şi B.I.F. nu s-au constituit părţi civile în cauză, şi am mai constatat că apelul Ministerului Public este fondat şi sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei în contextul în care s-a reţinut de către Curte şi vinovăţia inculpatului B.B. şi s-a dispus ca atare condamnarea acestuia, deci s-a impus obligarea şi a acestui inculpat la plata prejudiciului cauzat.
III. RECURSUL
A. Recursul inculpaţilor a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 5 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 29 octombrie 2014.
Termenele de judecată au fost următoarele:
29 octombrie 2014 - când cauza s-a amânat la solicitarea inculpaţilor recurenţi pentru angajarea apărătorilor aleşi
12 noiembrie 2014 - când intimatul parte vătămată B.I.S. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-au depus de către apărătorii aleşi, motivele de recurs, precum şi o notă de probatorii. La acest termen, Înalta Curte a acordat cuvântul apărătorilor în susţinerea cererilor de probatorii:
Apărarea a solicitat admiterea probei cu înscrisurile enumerate la punctul 1 din nota de probatorii, printre care articolul dintr-o publicaţie locală în care se face referire la o altă persoană ca fiind implicată în săvârşirea acestei infracţiuni, respectiv numitul M.S., aflat în stare de arest într-o altă cauză instrumentată la Arad de către D.I.I.C.O.T.
La întrebarea instanţei de recurs, apărarea a precizat că se solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, actualul art. 16 lit. c) teza II C. proc. pen. şi că, prin probele solicitate nu se urmăreşte ca instanţa de recurs să stabilească că autorul real al infracţiunilor imputate este M.S., ci crearea unui dubiu rezonabil cu privire la faptul că autorii ar fi fost inculpaţii H. şi B.
Cu încuviinţarea instanţei, apărătorii au depus la dosarul cauzei înscrisurile menţionate la pct. 1 din nota de probatorii, înscrisuri care au fost prezentate şi reprezentantului parchetului în vederea formulării de concluzii cu privire la această solicitare de probatorii.
În dezvoltarea celui de-al doilea punct din nota de probatorii, apărarea a solicitat audierea autorului articolului din publicaţia mai sus amintită, dat fiind că acesta face vorbire despre trei surse pe care acesta le-ar fi verificat anterior publicării articolului. În acest context, apărarea a considerat că se impune audierea jurnalistului pentru ca acesta să indice care sunt sursele respective.
În susţinerea celui de-al treilea punct din nota de probatorii, apărarea a solicitat audierea tuturor martorilor neaudiaţi de instanţa de apel şi ale căror declaraţii sunt reţinute ca mijloace de probă pentru condamnare. Aceşti martori, indicaţi la filele 2 - 3 din motivele de recurs, sunt următorii: G.S.C., B.D., partea vătămată F.O.G., P.M., M.I., O.A., T.L., B.I.S., R.D., L.M., A.C., A.M., V.I.A., C.D., B.M.D., H.D., R.V., R.Vo., C.M., P.D.
Totodată, apărarea a arătat că în drept este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, constând în greşita aplicare a legii de către instanţa de apel. Mai exact, este vorba despre o încălcare a dreptului la un proces echitabil constând în interpretarea declaraţiilor unor martori care nu au fost audiaţi nemijlocit. S-a mai precizat că inechitatea procesului în faţa instanţelor clujene constă în modul în care s-a efectuat audierea la aceste instanţe, sub presiune, în faptul că în timp ce erau audiaţi martorii, procurorul, fără să aştepte finalizarea declaraţiei, a arătat că se sesizează cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Prin urmare, apărarea a apreciat că se impune reaudierea acelor martori în condiţii normale de către Înalta Curte. Totodată, s-a mai arătat că aceşti martori au fost ascultaţi integral de către instanţa de fond.
Înalta Curte, a dispus consemnarea împrejurării că, deşi apărarea a solicitat audierea martorului M., apărătorii aleşi ai inculpaţilor nu sunt în măsură să indice exact numele şi prenumele acestui martor, cum de altfel numele martorilor ce se solicită a fi reaudiaţi de către instanţa de recurs, nu sunt nominalizaţi în nota de probatorii ci sunt indicaţi doar în motivele de recurs la dosar.
Procurorul a arătat că, prealabil susţinerii concluziilor pe cererile de administrare de probe, doreşte să releve câteva aspecte: Astfel, inculpaţii au invocat cu titlu de caz de casare art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior. Acest caz de casare - chiar şi formal invocat, pentru cape fond este vorba despre un alt caz de casare - este adus în faţa instanţei de recurs cu depăşirea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior. De asemenea, acesta nu se numără printre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu. Prin urmare, acest caz de casare este invocat cu tardivitate în faţa instanţei de recurs.
Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public a învederat că prin cererea de readministrare a unor probe se tinde la stabilirea unei alte situaţii de fapt. De altfel, tot ceea ce se susţine de către apărare ar fi putut fi subsumat cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, caz de casare care a fost abrogat prin Legea nr. 2 din februarie 2013, iar recursul inculpaţilor a fost formulat ulterior, respectiv în luna iunie 2013. Deci un astfel de caz de casare nu mai poate fi invocat în faţa instanţei de recurs la acest moment.
Ca atare, în raport cu aceste două împrejurări, procurorul a apreciat că cererile de probatorii formulate sunt inadmisibile. De asemenea, a apreciat că nici cererile de probe cu înscrisuri nu sunt admisibile în raport cu cazurile de casare şi cu momentul la care au fost invocate.
Singura derogare de la ceea ce s-a discutat ar fi fost împrejurarea că faţă de un inculpat la fond s-a pronunţat o soluţie de achitare, iar conform jurisprudenţei Curţii europene a Drepturilor Omului trebuia ca în apel să se administreze probe. Instanţa de apel nu a administrat toate probele cu martori, dar a administrat probe ştiinţifice, respectiv expertiză criminalistică, care arăta fără dubiu că acel inculpat era autor al infracţiunii alături de inculpatul H.A. Deci din această perspectivă, consideră că au fost respectate inclusiv jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului în materie, respectiv pronunţarea unei soluţii cu administrarea de probe în faţa instanţei de apel şi de aceea a considerat inadmisibile cererile de probatorii formulate de apărare şi a solicitat respingerea acestora.
Urmare acestora, Înalta Curte a încuviinţat şi a constatat administrate probele cu înscrisuri indicate la pct. 1 din nota de probatorii depusă de către apărătorii ambilor inculpaţi, respectiv articolul fără dată din ziarul "G.", memoriului adresat de către recurentul inculpat H.A.D. către D.I.I.C.O.T. Arad, referatul cu propunere de prelungire a arestării preventive a numitului M.S.M. şi încheierea Tribunalului Arad de prelungire a măsurii arestării preventive a numitului M.S.M. A respins ca inadmisibilă cererea formulată de apărătorii ambilor inculpaţi privind ascultarea ca martor a autorului articolului din publicaţia "G.". A respins cererea formulată de apărătorii ambilor inculpaţi privind reascultarea martorilor G.S.C., B.D., partea vătămată F.O.G., P.M., M.I., O.A., T.L., B.I.S., R.D., L.M., A.C., A.M., V.I.A., C.D., B.M.D., H.D., R.V., R.Vo., C.M., P.D.
Înalta Curte a dispus administrarea din oficiu a probei testimonială constând în audierea în calitate de martor a numitului M.S.M. şi s-a dispus citarea acestuia şi a pus în vedere recurenţilor inculpaţi că au posibilitatea de a da declaraţii în faţa instanţei de recurs.
10 decembrie 2014 - când s-a procedat la audierea martorului M.S.M., după care Înalta Curte a constatat finalizată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
În cadrul audierii în şedinţă publică, martorul M.S.M. a dat următoarea declaraţie:
Întrebări formulate de apărare:
1. Dacă are cunoştinţă de persoanele care au săvârşit tâlhăria de la Banca T. din Cluj?
Martorul declară: Nu am cunoştinţă despre persoanele care ar fi săvârşit această faptă.
2. Cunoaşte martorul cine este proprietarul spaţiului în care îşi avea sediul banca în care s-a comis tâlhăria?
R: proprietar era R.T. Nu cunosc alte amănunte despre tâlhăria comisă la banca din Cluj în afară de cele din presă şi de la televizor.
3. A auzit că numitul H.A. are legătură cu această infracţiune?
R: nu am auzit şi nu-l cunosc pe acest personaj.
14 ianuarie 2015 - când Înalta Curte a repus cauza pe rol, în vederea punerii în discuţia părţilor a necesităţii obţinerii relaţiilor referitoare la datele originale brute în urma tuturor analizelor ADN, existenţa extractului ADN conservat, audierii experţilor ce au semnat expertizele ADN şi a expertului parte.
28 ianuarie 2015 - când Înalta Curte a pus în discuţie şi a solicitat părţilor să-şi exprime punctul de vedere cu privire la probele enumerate prin încheierea de repunere pe rol a cauzei.
Apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi au arătat sunt de acord cu probele puse în discuţie de Înalta Curte, apreciind utilă audierea experţilor care au semnat expertizele, iar în subsidiar, au solicitat încuviinţarea audierii prin intermediul unei comisii rogatorii şi a expertului din Germania.
Reprezentantul Ministerului Public, a solicitat efectuarea unei adrese către I.G.P.R. pentru a furniza informaţiile legate probele ADN, precum şi citarea în vederea audierii a experţilor care au întocmit raportul de expertiză din 2010. De asemenea, a precizat că nu se opune audierii expertului parte, A.F.
11 februarie 2015 - când s-a constatat că apărătorii inculpaţilor au înaintate două seturi de întrebări la care ar urma să răspundă experţii, precum şi faptul că Institutul Naţional de Criminalistică a depus la dosar relaţiile solicitate.
Înalta Curte a permis experţilor să răspundă la întrebările 1 - 3 din primul set de întrebări al apărării, iar întrebările 4 - 8 au fost respinse de către instanţă întrucât vizau aspecte de ordin criminalistic la care experţii nu pot răspunde, întrucât nu au fost prezenţi la realizarea procedurilor sau nu au atribuţii în a le evalua.
În ceea ce priveşte setul al doilea de întrebări, Înalta Curte a respins întrebarea nr. 3 întrucât experţii au răspuns anterior. La întrebările nr. 9 şi 13, apărătorii au arătat că renunţă, întrebarea nr. 10 a fost respinsă de către instanţă, apreciind că aceasta nu este utilă, iar întrebarea nr. 11 referitoarea la contradicţiile dintre cele două rapoarte de expertiză, a fost respinsă, întrucât instanţa urmează să evalueze şi să aprecieze cu privire la această împrejurare.
De asemenea instanţa a respins întrebarea apărării: "dacă în efectuarea celor două rapoarte de expertiză s-au avut în vedere persoane aparţinând exclusiv populaţiei caucaziene " ca nefiind utilă cauzei.
18 martie 2015 - când Înalta Curte a luat act de faptul că Institutul Naţional de Criminalistică a depus la dosar relaţiile solicitate, precum şi de faptul că prealabil audierii, expertul P.R., a precizat că în laborator nu a mai rămas extract ADN conservat.
Martorii experţii din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică au prezentat pentru a fi depuse la dosar o serie de înscrisuri în susţinerea afirmaţiilor făcute. Astfel, au prezentat extrase de la I.S.F.G. din care rezultă practica laboratoarelor în cazul probelor cu cantităţi foarte mici de ADN, prin care se folosesc 42 cicluri de amplificare, raportat la kit-ul identifiler. De asemenea, au prezentat două proceduri de lucru împreună cu anexele şi certificatul de acreditare RENAR. Referitor la calculele statistice efectuate, întrucât au fost interpretate cu un soft de la FBI, a depus câteva date legate de interpretarea rezultatelor şi explicaţii referitoarea la funcţionarea softului.
Experta parte A.F. a depus extrase din cartea tehnică a kit-ului identifiler, care susţin afirmaţiile făcute. A mai depus un extras dintr-o carte care se numeşte Introducere în genetică for ensica unde se atrage atenţia că pentru cantităţi mici de ADN dacă se depăşesc 34 de cicluri de amplificare apar cantităţi de artefacte al cărui beneficiu depăşeşte interpretarea. De asemenea, despre analiza cantităţii mici de ADN a depus un studiu de la o conferinţă de specialitate din 26 iulie 2010.
Reprezentantul Ministerului Public, cu încuviinţarea instanţei, a solicitat expertei parte A.F. să precizeze dacă există o procedură scrisă urmată de laboratorul de medicină legală, pentru astfel de expertize. Expertul A.F. a precizat că laboratorul în care lucrează are acreditare prin studii la nivel internaţional. A mai învederat că IML efectuează astfel de analize din 2006.
Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi, a solicitat experţilor din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică să prezinte procedura de interpretare a rezultatelor, referitor la acel prag de 150 RFU la care a făcut referire anterior martorul expert P.R. La interpelarea instanţei, expertul P.R. a precizat că este vorba despre o altă procedură de interpretare a rezultatelor pe care o poate pune la dispoziţia instanţei, urmând a o transmite la dosar.
B. Declaraţiile experţilor P.R., C.D. şi F.A.
Întrebarea nr. 1: în lucrarea intitulată Tactica identificării şi valorificării probelor genetice din scena infracţiunilor (anexată în extras prezentelor) aţi menţionat că: Uneori urmele ce conţin ADN pot fi transferate (la victimă, suspect, martor, obiect) printr-un vector intermediar. În cazul transferului indirect nu există un contact fizic nemijlocit între sursa de ADN şi suprafaţa ţintă. În aceste cazuri vectorul de transfer poate fi o persoană sau obiect. Transferul indirect al urmei ADN nu constituie o probă care să facă legătura informaţională dintre o persoană şi o anumită arie infracţională.
Susţineţi în continuare afirmaţiile formulate în acest studiu cu privire la identificarea şi valorificarea probelor genetice, în sensul că urma obţinută în cazul unui transfer indirect nu poate să constituie o probă concludentă în prezentul dosar?
Răspuns: 1. P.R. - dacă vorbim despre un transfer indirect de material biologic acesta se realizează prin intermediul unui obiect.
Poate să facă obiectul legăturii dintre un subiect şi un obiect, întrucât obiectul de transfer, vectorul, va avea o cauzalitate directă cu subiectul, respectiv persoana de la care provine materialul biologic respectiv.
Poate să fie certă şi indubitabilă legătura, dacă persoana a intrat în contact cu vectorul. Este ca urmare a unui contact direct, iar vectorul are la rândul său un contact direct cu obiectul pe care s-a transferat. Din punct de vedere al microurmelor, respectiv al cantităţii de material genetic, sunt posibile două variante - ori este regăsit, ori nu este regăsit. În cazul de faţă au fost regăsite microurme. Vorbind de metodele de lucru, acestea sunt standardizate şi adecvate pentru tipul de microurmă care este analizat. Tehnica folosită nu are niciun fel de importanţă în valorificarea unei astfel de microurme.
2. C.D. - da, transferul indirect poate lega persoana de urma analizată.
3. F.A. - este discutabil şi depinde de cantitatea de material analizat şi de metoda folosită. Este vorba despre microurme şi trebuie ştiut cât material genetic există.
Situaţia de certitudine este dată de găsirea tuturor alelelor de pe toţi markerii analizaţi.
Întrebarea nr. 2: Obţinerea pofidelor ADN dintr-o cantitate foarte mică de material biologic necesită o procedură specială de prelevare în ceea ce priveşte echipamentele folosite, modalitatea de prelevare? Trebuie identificată cantitativ micro-proba şi are importanţă această cantitate determinată în procedura de evaluarea aleasă?
Răspuns: 1. P.R. - această etapă în fluxul tehnologic nu este obligatorie. Se foloseşte în special pentru cantităţi mari. Pentru microurme este nerelevant, iar acest lucru reiese clar din literatura de specialitate şi o pot confirma din experienţa practică de laborator, eu analizând mii de probe. Mai mult, dacă avem o cantitate insuficientă de material biologic, care se află sub limita de detecţie a kit-urilor de reactiv utilizate rezultatele sunt nule. Utilizăm această etapă de cuantificare a materialului biologic atunci cânt avem cantităţi mari să optimizăm concentraţia de ADN, întrucât această concentraţie nu trebuie să fie foarte mare, deoarece va inhiba reacţiile de amplificare - o altă etapă în fluxul tehnologic de laborator. În concluzii, etapa de cuantificare este opţională şi este utilizată pentru a face economie de reactivi în laborator. Kit-ul de reactiv utilizat este utilizat atât pentru microurme cât şi pentru urme. Necuantificarea microurmei nu a influenţat cu nimic procesul de analiză. Numai prin vizualizarea rezultatului final, vom şti dacă asupra microurmei respective vom acţiona altfel, optimizând una din etapele de amplificare a fragmentelor de ADN în mai multe rânduri sau cicluri de amplificare.
2. C.D. - doresc să fac o completare. Din experienţa de laborator de 13 ani, am constatat că am obţinut rezultate din analiza unui fragment de urmă papilară şi într-adevăr metoda de cuantificare nu este necesară în cazul microurmelor, ci numai în cazul urmelor obişnuite, pentru a optimiza cantitatea de ADN care intră în reacţie.
3. F.A. - toate kit-urile folosite pentru identificare, inclusiv în acesta folosit de I.G.P.R. numit Identifiler- etapa de cuantificare este importantă şi nu poate fi eludată în procesul de evaluare a markerilor. Este obligatoriu să se facă cuantificarea materialului genetic mai ales la microurme pentru că există o cantitate ADN în care rezultatele sunt concludente. Dacă este prea puţin sau prea mult apar artefacte de reacţie la această identificare. Consultând site-ul producătorului, respectiv manualul de utilizare, am observat că Kit-ul folosit de I.G.P.R. are această etapă de cuantificare, care nu trebuie sărită.
Întrebarea nr. 3: Au fost respectate aceste proceduri cu ocazia prelevării materialului biologic folosit pentru realizarea constatării tehnico-ştiinţifice din data de 13 ianuarie 2010?
Răspuns: 1. P.R. - da, au fost respectate. Dacă nu ar fi fost respectate procedurile de prelevare, (INC are aceste proceduri acreditate RENAR şi verificate cel puţin o dată pe an. Sunt în conformitate cu standardul ISO nr. 17025) nu am fi obţinut rezultatele prezentate.
2. C.D. - da au fost respectate, acesta este şi scopul acreditării laboratoarelor pentru ca beneficiarii expertizei să aibă rezultate viabile şi de calitate.
3. F.A. - nu pot să răspund la o asemenea întrebare, întrucât procedura de prelevare este o procedură criminalistică la care nu am participat.
Întrebarea nr. 4: Care este profilul genetic obţinut prin prelucrarea urmei T342650021 recoltată de pe suprafaţa mânerului metalic al sistemului de închidere al uşii de acces în casierie, consemnat în cadrul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 342650 din 16 iunie 2009 al I.G.P.R. - INC - Serviciul biocriminalist? Profilul genetic aparţine unei unice persoane sau unui grup de persoane?
Răspuns: 1. P.R. - menţin concluziile raportului efectuat în 2009. Doresc să fac o precizare tehnică şi anume: în cadrul laboratorul avem norme de calitate privind interpretarea rezultatelor finale. Avem o limită de interpretare, de citire a rezultatului final obţinut. Această limită se referă la înălţimea unor semnale sau vârfuri în cadrul unor spectre. Sub această limită noi le utilizăm doar pentru orientare. în primul raport, din 2009, am obţinut acest profil majoritar pentru că celelalte semnale erau sub această limită. Cele care sunt sub această limită analitică nu sunt raportate tocmai pentru a nu complica rezultatul final. Mai mult, la acea dată aveam un profil a unei persoane necunoscute, nu puteam şti dacă era al autorului sau al altei persoane. Trebuia valorificat acest rezultat. Una este să existe un profil unic şi alta este să existe un amestec de profile. Fără să parcurgem alte etape de laborator de valorificare nu puteau fi valorificate. Nu am mers cu analiza mai departe, întrucât aveam un profil necunoscut care trebuia valorificat.
În 2010, când am identificat aparţinătorul profilului ne-am pus problema valorificării şi a celorlalte semnale din cadrul spectrelor.
Aparent este o contradicţie între cele două rapoarte, întrucât ca etape în fluxul tehnologic este posibil să ne oprim la un moment dat atunci când am obţinut un rezultat până la valorificarea acestuia şi continuând dacă este cazul în funcţie de puterea probantă a rezultatelor. Este o politică în cadrul laboratoarelor întrucât se realizează economii.
Procedurile de interpretare a rezultatului final permit raportarea profilului majoritar dacă acesta se află în anumite rapoarte faţă de cel minoritar. La momentul anului 2009 nu aveam date cu privire la numărul de participanţi la săvârşirea infracţiunii. În cadrul raportului aveam două profile obţinute de pe două probe, majoritare ce urmau să fie exploatate constatării tehnico-ştiinţifice. Era posibil ca acestea să aparţină lucrătorilor băncii dar nu ştiam la acel moment. Analiza comparativă a celor ce lucrau în bancă am efectuat-o ulterior. Odată identificat sau atribuit acest profil unui lucrător din bancă, respectiv numitului B.U.S., am făcut apel la rolul activ al expertului pentru valorificarea în totalitate a acestei probe. Nu prin reluarea recoltării de pe mânerul respectiv ci prin utilizarea unui extract de ADN care a fost de fapt utilizat şi pentru raportul din 2009. În raportul din 2010 nu l-am exclus pe aparţinătorul B.U. şi am adăugat alţi doi aparţinători. Am obţinut de fapt un amestec în care se regăseau profilele genetice a minim trei persoane. Sub acest aspect am evidenţiat rolul activ al expertului.
2. C.D. - adaug că în 2009 nu aveam nicio probă de comparaţie. Fracţiile minoritare erau mult sub limita care permitea raportarea. Fiecare laborator are această limită. Există o limită de detecţie comună tuturor laboratoarelor peste care se pot citi semnalele.
3. F.A. - pentru această probă, în concluziile raportului din 2009 s-a găsit un profil genetic unic al unei persoane de sex masculin. La pct. 8 din concluziile acestui raport s-a stabilit că acest profil este identic cu profilul numitului B.U.S. La pct. 6 din acelaşi raport s-a arătat că s-a interogat baza de date cu profile genetice şi nu s-a găsit o corespondenţă cu cel analizat, cu excepţia lui B.U.S.
Întrebarea nr. 5: Care au fost motivele obiective sau indiciile care au stat la baza retestării extractului ADN corespunzător urmei T342650021 în ianuarie 2010 (după un interval de 7 luni) din moment ce nu au fost consemnaţi contribuitori multipli pentru această urmă în RCTS nr. 342650 întocmit la data de 16 iunie 2009?
Răspuns: 1. P.R. - nu doresc să fac alte precizări faţă de cele anterioare.
2. C.D. - nu doresc să fac alte precizări faţă de cele anterioare
3. F.A. - în primul raport din 2009 la această probă nu s-a pus problema unui amestec de urme cum s-a pus pentru alte probe analizate, de exemplu la proba nr. 4. Referitor la pragul minim peste care nu se raportează contribuţia minoritară consider că ar trebui evaluate acele electroforegrame pentru a stabili dacă alelele suspecţilor se regăsesc în fracţiile minoritare afirmate astăzi şi în raportul din 2010, dar care nu se regăsesc în raportul din 2009.
Întrebarea nr. 6.: Care este motivul pentru care rolul activ nu a funcţionat în sensul menţionat de expert la nivelul anului 2009 pentru proba T342650021 ca în situaţia altor probe analizate la acel moment, cum este cea indicată de expertul parte de la pct. 4 din raportul din 2009?
Răspuns: 1. P.R. - toate probele au fost tratate unitar. Două dintre acestea, respectiv mânerul metalic şi partea frontală a sertarului a determinat obţinerea a câte unui profil genetic. Restul au determinat obţinerea fie a unor amestecuri de profile genetice, fie rezultatele au fost nevalorificate, datorită cantităţilor foarte mici de material genetic obţinut, ca în cazul firului de păr. Nu există o diferenţiere de procesare şi niciun rol activ la momentul respectiv, probele au fost tratate unitar.
Nu există o diferenţiere majoră între participanţii la crearea microurmei respective, în cadrul amestecului raportat, spre deosebire de proba T342650021 în care a existat acea diferenţă mare menţionată anterior.
2. C.D. - nu am de făcut alte menţiuni.
3. F.A., consider că expertul trebuie să aibă mereu rol activ. Amestec însemnă că sunt mai mulţi contribuitori, respectiv se regăsesc caracteristicile genetice ale mai multor persoane, cu alte cuvine alelele specifice markerilor analizaţi pentru amestec. Fracţie minoritară se referă la ceea ce nu se poate raporta. Dacă este fracţie minoritară nu se raportează, întrucât este artefact şi necesită eventual analize suplimentare.
Întrebarea nr. 7: Care au fost condiţiile exacte de prezervare ale extractului ADN corespunzător urmei T342650021 în intervalul 16 iunie 2009 - 13 ianuarie 2010 aferent celor două testări genetice? Este posibilă degradarea materialului genetic prezervat prin congelare şi care sunt consecinţele?
Răspuns: 1. P.R. - da, s-au respectat condiţiile de păstrare a materialului genetic, la o temperatură de - 20 grade C, iar dacă ar fi fost degradat nu am fi obţinut rezultate.
2. C.D. - da. acesta este răspunsul.
3. F.A. - aşa se păstrează probele. Iar reanalizarea trebuie făcută cu mare atenţie datorită posibilităţii degradării şi de obicei prin adăugarea de markeri suplimentari.
Întrebarea nr. 8: Care a fost metoda de lucru consemnată în RCTS nr. 343202 din 13 ianuarie 2010 privind retestarea genetică a extractului ADN corespunzător urmei T342650021 recoltată de pe suprafaţa mânerului metalic al sistemului de închidere al uşii de acces la casierie? Care sunt riscurile utilizării unei astfel de metode?
Răspuns: 1. P.R. - acel extract de ADN de care am vorbit anterior a fost concentrat şi totodată purificat, utilizând membrane filtrante de dimensiuni mici, pentru a creşte concentraţia de ADN într-un volum dat. Astfel se asigură îndepărtarea soluţiei în care este suspendat ADN-ul. După care, a fost supus reacţiei de amplificare, folosind reactivi specifici de ex. identifiler, şi s-a mărit numărul de cicluri de amplificare. Producătorul recomandă un anumit număr de cicluri în funcţie de concentraţia optimă a ADN-ului într-o soluţie dată. În unele situaţii acest număr de cicluri de amplificare poate fi mărit respectând anumite cerinţe. Aceste cerinţe sunt: validarea metodei folosite în cadru laboratorului, iar prin validare trebuie înţeles faptul că laboratorul este capabil din punct de vedere tehnic să facă acest lucru şi să interpreteze rezultatele obţinute. Validările se fac pe probe cunoscute similare celor de la faţa locului care conţin mostre de ADN de la persoane cunoscute şi se verifică dacă rezultatele sunt elocvente în sensul în care pot identifica practic persoanele în cadrul rezultatului final. Mai mult, o astfel de metodă la nivelul anului 2009 - 2010 a fost acreditată de către RENAR în sensul că am putut să demonstrăm că putem face acest lucru şi să interpretăm rezultatele obţinute. Cu alte cuvinte, din extractul de ADN au fost folosite mostre pentru amplificarea de 36 ori la fiecare ciclu de amplificare se realizează o creştere exponenţială a numărului de copii ale secvenţei de ADN luată în lucru, obţinând la final o cantitate suficientă de ADN care poate intra în etapa următoare de analiză, respectiv electroforeza capilară şi obţinerea rezultatului final.
Odată cu proba în cauză sunt utilizate controale - pozitive sau negative, adică probe cunoscute sau similare urmează aceleaşi etape de analiză, iar la final verificăm dacă rezultatele sunt viabile, respectiv în acel control pozitiv trebuie să identificăm persoanele cunoscute, iar în controlul negativ verificăm artefactele.
Rezultatul analizei se verifică minim de două ori, iar efectul stocastic poate să apară la una dintre repetiţii. La markerul unde nu am reproductivitate acesta nu se raportează, tocmai ca rezultatul respectiv să fie perfect verificabil. Există mai multe categorii de markeri, unii cu putere discriminatorie mai mare,în sensul că fac legătura mai rapid cu posesorului ADN-ului. Toţi markerii utilizaţi sunt comuni. Alelele din cadrul markerilor fac diferenţa şi ajută la identificarea subiectului.
Numărul alelelor din cadrul fiecărui marker nu este relevant pentru identificare. Regăsirea se face în bloc la toţi markerii luaţi în analiză. După interpretare există posibilitatea eliminării markerilor pentru care nu există reproductivitate.
În raportul din 2010 se scrie că în amestec regăsim minim trei persoane, respectiv cei doi şi lucrătorul din cadrul băncii. Pe markerii şi alelele luate în analiză în 2010 avem o legătură directă cu cei doi făptuitori şi cu lucrătorul băncii, dar şi cu alte persoane.
Probabilitatea stabilită referitor la cei doi inculpaţi a fost stabilită cu ajutorul unui program informatic P. produs de către FBI Acesta utilizează frecvenţa de regăsire a alelelor în cadrul unei populaţii. Unele alele au un grad de frecvenţă ridicat fiind foarte întâlnite dar combinaţia de alele pentru fiecare marker este unică, proprie fiecărui individ.
2. C.D. - un efect care apare în timpul procesului de amplificare este efectul stocastic în care pot să dispară alele. Tocmai pentru a împiedica acest efect se recomandă mărirea numărului de cicluri. De numărul markerilor identificaţi şi raportaţi ţine calcului statistic de la finalul raportului de expertiză.
3. F.A. - cantitatea de ADN trebuie cuantificată, condiţie esenţială pentru stabilirea numărului de cicluri de amplificare.
Kit-ul recomandă 28 de cicluri, în realitate s-au folosit 36. Aceste cicluri multiple conduc la artefacte, respectiv la rezultate fals-pozitive sau fals-negative şi la pierderea de alele, care iniţial au fost raportate. De exemplu, alela 12 de pe markerul D19S433 a fost pierdut ca urmare a efectului stocastic. Nu este interzisă această amplificare, dar duce la foarte multe raportări fals-pozitive. Această concluzie este bazată pe literatura de specialitate, întrucât după cum am spus noi nu folosim în laborator o amplificare peste numărul recomandat.
Întrebarea nr. 9: De ce s-a procedat la calcularea unei probabilităţi de includere a profilului genetic a lui H.A.D. în urma T342650021, atâta timp cât există deja un profil genetic identificat pentru acea urmă, ceea ce anulează din start premizele probabilistice?
Răspuns: 1. P.R. - am răspuns deja.
2. C.D. - fac următoarea precizare: Aceste artefacte pot să apară şi la analiza unei urme nu numai în cazul microurmei. Ele apar în urma proceselor biochimice a markerilor STR determinaţi, de aceea se foloseşte acel control pozitiv şi pot să apară datorită tehnologiei. În această situaţie semnalul respectiv este diferit de o alelă.
3. F.A. - calculele biostatistice se fac pentru un amestec de probe. Iniţial am avut un contribuitor unic şi apoi s-a reţinut un amestec.
Întrebarea nr. 10: Care sunt profilele genetice obţinute prin prelucrarea urmelor T342650031 (faţa A) şi T342650032 (faţa B) recoltate de pe partea frontală a sertarului de lemn de la ghişeul 3 din casierie, consemnate în cadrul RCTS nr. 342650 din 16 iunie 2009?
Răspuns: 1. P.R. - menţin concluzia raportului.
2. C.D. - menţin concluzia raportului.
3. F.A. - este un rezultat unic, nu se face referire la amestec de persoane.
Întrebarea nr. 11: Care au fost motivele obiective sau indiciile care au stat la baza retestării extractului ADN corespunzător urmei T342650031 recoltată de pe partea frontală "A" a sertarului de lemn de la ghişeul 3 din casierie în ianuarie 2010 (după un interval de 7 luni) din moment ce nu au fost consemnaţi contribuitori multipli pentru această urmă în RCTS nr. 342650 întocmit la data de 16 iunie 2009?
Răspuns: 1. P.R. - menţin concluziile raportului. Proba fiind supusă aceleiaşi proceduri ca cea despre care am făcut vorbire anterior.
2. C.D. - menţin concluziile.
3. F.A. - este aceeaşi situaţie ca proba despre care am vorbit anterior.
Întrebarea nr. 12: Care au fost logica şi valoarea efectuării pretestelor pentru determinarea naturii microurmelor identificate şi a apartenenţei la specie?
Răspuns: 1. P.R. - pretestele realizate au constat în vizualizarea microscopică a materialului analizat. Pretestul este mai important decât cuantificarea şi duce la o pierdere infimă din materialul genetic. Vizualizarea microscopică oferă informaţii referitoare la starea probei, iar nu la natura acesteia. Specia de la care provine, chiar dacă provine din bancă, poate să provină chiar de la un animal, kit-ul de reactiv utilizat este specific pentru markerii umani. Dacă proba nu era umană nu obţineam un rezultat. Pretestul oferă date referitoare la starea probei, dacă este alterată, dacă este în amestec cu alte substanţe şi este utilă pentru alegerea metodei de analiză. Mai mult, expertul evaluează cantitatea de material biologic pe care o introduce în lucru. Cred că s-a pierdut 1% din cantitatea materialului genetic.
Suprafeţele de pe care au fost prelevate urmele sunt suprafeţe mari (mâner, sertar), prelevarea s-a făcut de pe aceste suprafeţe eşantioane. Analiza microscopică în cadrul pretestului foloseşte reactivi ce nu degradează nici celula, nici nucleul. Sunt coloranţi specifici, noi folosind în cadrul pretestului colorantul nuclear fast red.
2. C.D. - uneori sunt introduse în analiză chiar şi lamele pe care s-a pus preparatul microscopic pentru a elimina pierderile de material genetic.
Nu pot să spun dacă nu am fi realizat pretestul am fi avut cantitate mai mare de material genetic care ar fi condus la concluzii mai clare în cadrul raportului din 2009. Este importantă această etapă, întrucât proba este degradată nu se poate obţine nimic. Dacă nu am fi realizat pretestul cred că rezultatul analizei era acelaşi. Apreciez că sub 10 celule materialul genetic nu este apt pentru analiză. Au fost situaţii în care am obţinut O la cuantificare, dar am decelat 10 markeri, aceasta petrecându-se în cadrul unui experiment de laborator. În alte situaţii am făcut cuantificarea, de curiozitate, poate.
3. F.A. - pretestul se referă la apartenenţa la specie şi natura probei şi nu se pretează la micro-probe pentru că se pierde material genetic. Întrucât sigur era vorba de celule umane nu era necesar pretestul. Cuantificare în cazul unde a fost necesară nu a fost făcută. Apreciez că fiind vorba de microurme o astfel de analiză la microscop putea determina chiar pierderea integrală a acesteia. Cred că atunci când s-a stabilit un profil unic, dacă nu exista etapa pretestului rezultatele ar putut fi mai clare. Analiza la microscop presupune colorarea probei cu un reactiv cu consecinţa pierderii acesteia pentru analiza genetică.
Întrebarea nr. 13: De ce nu s-a efectuat etapa de verificare a cantităţii şi purităţii ADN obţinut de prelucrarea probelor recoltate?
Răspuns: 1. P.R. - am de adăugat faţă de răspunsurile anterioare faptul că procedeul de extracţie implică şi purificarea. Este o etapă parcursă.
2. C.D. - kit-ul, respectiv manualul de utilizare, nu face distincţia între urmă şi microurmă.
3. F.A. - la expertiza din Germania s-a efectuat această etapă. În kit-ul de utilizare este prevăzută această etapă în mod obligatoriu.
Întrebarea nr. 14. Care sunt criteriile de includere a unui individ într-un amestec de urme? Care sunt criteriile de excludere ale unui individ dintr-un amestec de urme? Care sunt criteriile intermediare dintre includere şi excludere?
Răspuns: 1. P.R. - întotdeauna când exprimăm un rezultat de includere efectuăm şi calcule statistice, care vor demonstra probabilitatea de includere a unei persoane în cadrul unui amestec.
Dacă voi folosi doi markeri valoarea dată de softul respectiv va fi de ordinul sutelor. Atunci voi înţelege că o persoană din o sută poate substitui persoana care am inclus-o în amestec. Dacă împart populaţia caucaziană în grupuri de 100 indivizi, voi obţine câteva milioane de astfel de grupuri. În fiecare grup va exista o persoană care poate substituie persoana respectivă. Cu cât voi mări numărul de markeri valoarea numărului indivizilor va fi mai mare, şi vom exclude participanţii. Ca număr minim de marker s-a convenit să fie folosiţi 6 plus 1 - markerul care determină sexul. Noi am folosit 10 - 12 marker, nu îmi amintesc, suficienţi pentru o identificare. Probabilitatea identificării este exprimată prin numărul obţinut în urma calculelor statistice aferente fiecărei includeri.
2. C.D. - nu am nimic de adăugat.
3. F.A. - în 2010 s-a folosit acelaşi test de identificare ca în 2009, iar în această situaţie în care existau discuţii referitoare la componente minoritare neraportate în 2009 ar fi fost indicat să se mărească numărul de markeri faţă de cei folosiţi iniţial şi eventual folosit un alt kit de analiză, de exemplu în Germania s-au adăugat 6 markeri suplimentari faţă de cei folosiţi conform raportului din 2009 cu consecinţa excluderii celor două persoane.
Întrebări adresate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
Întrebarea nr. 15: În raport de datele genetice de bază obţinute odată cu întocmirea raportului din 2009 şi puse la dispoziţia instanţei de către I.G.P.R. după repunerea cauzei pe rol, în raport de fiecare profil genetic, respectiv cel cu nr. 342202021 referitor la mânerul uşii de acces şi cel cu nr. 342650031 cel de pe sertarul frontal, vă rugăm să indicaţi pentru fiecare marker alelele identificate atât în anul 2009 cât şi în anul 2010 şi să precizaţi ca în raport de grafice care a fost motivul de menţionare în rapoarte aşa cum aţi declarat anterior.
Răspuns: 1. P.R. - referitor la B., în primul marker D8S1179 avem alelele 14 şi 15. În tabel avem alelele 14 şi 15, iar în spectru avem alela 14 şi 15 care este mult mai înaltă decât 12 şi 13, cu precizarea că electroforegramele prezentate sunt datele brute obţinute ce au stat la baza tabelului final de includere, nu cel iniţial din 2009. La markerul D21S11, B. are 29 şi 31.2, el nu apare în tabelul prezentat datorit faptului că nu am avut reproductibilitate perfectă pentru toate analizele efectuate asupra probei respective, dar dacă ne uităm în electroforegrama o să constatăm prezenţa alelelor 29 şi 31.2.
Markerul D7S820 are prezentă alela 12 care o regăsim atât în tabel cât şi în electroforegramă. Alele 10 şi 11 au fost excluse pentru că erau foarte mici în raport cu alela 12.
Markerul CSF1P0 avem alela 10 prezentă în tabel şi prezentă majoritar în electroforegramă. Alela 11 şi 12 în electroforegramă din 2009 erau mult mai mici.
Markerul D3S1358, are prezente alelele 16 şi 19. În 2009 alela 15 şi 18 erau mai mici decât primele două. Ca tehnică de interpretare poziţiile 15 faţă de 16 şi 18 faţă de 19 sunt ocupate de produşi stater care apar în mod normal în electroforegrame şi preced vârfurile şi ajung în condiţiile date la 20% din vârful care l-a generat. Din cele două - 15 şi 18 ar trebui scăzut 20 % din înălţimea lor pentru a vedea adevărata înălţime.
Markerul T691 - alele 6 şi 9 sunt superioare alelelor 7 şi 9,3 şi au fost prevăzute în tabele şi electroforegrame.
Markerul D13S17 - alelele 8 şi 11 le regăsim în tabelul cu amestecuri şi în electroforegramă se vede diferenţa faţă de alelele 10 şi 12.
Markerul D16S539 - alelele 11 şi 12 prezente în tabel şi electroforegramă intens faţă de alelele 9 şi 13.
Markerul D2S1338 - alela 23, homozigot, este un marker neraportat din cauza neobţinerii unor rezultate reproductibile. În electroforegramă - alela 23 se observă în poziţia scării alelice.
D19 S433 - alelele 12 şi 14. Poziţia 12 deşi nu apare etichetată, există în electroforegramă. Alelele 12 şi 14 erau mult mai intense decât alelele 13 şi 15.
Alela nr. 16 este posibil să fi fost un artefact şi de aceea nu a fost trecută în niciunul dintre tabele.
Markerul vWA - alelele 15 şi 18 sunt regăsite atât în tabel cât şi în electroforegrame. Explicaţia pentru care nu a fost aleasă alela 14 este asemănătoare explicaţiei anterioare, în sensul scăderii unui procent de 20% de pe electroforegramele anterioare.
2. F.A. - toate cele patru alele 15,16,18 şi 19 sunt identice. Este corectă afirmaţia dl. P. referitoare la tehnica de interpretare poziţiile 15 faţă de 16 şi 18 faţă de 19 sunt ocupate de produşi stater care apar în mod normal în electroforegrame şi preced vârfurile şi ajung în condiţiile date la 20% din vârful care l-a generat. Din cele două - 15 şi 18 ar trebui scăzut 20% din înălţimea lor pentru a vedea adevărata înălţime.
Precizez că alela 12 din markerul D19S433, se regăseşte în retestarea din 2010, afirmaţie pe care o fac după ce am analizat electroforegramele.
Întrebarea nr. 16: Dacă a mai rămas extract ADN conservat?
P.R.: Nu.
Precizarea Înaltei Curţi pentru continuarea audierii: în raport de datele genetice de bază obţinute odată cu întocmirea raportului din 2009 şi puse la dispoziţia instanţei de către I.G.P.R. după repunerea cauzei pe rol, în raport de fiecare profil genetic, respectiv cel cu nr. 342202021 referitor la mânerul uşii de acces şi cel cu nr. 342650031 cel de pe sertarul frontal, vă rugăm să indicaţi pentru fiecare marker alelele identificate atât în anul 2009 cât şi în anul 2010 şi să precizaţi în raport de grafice care a fost motivul de menţionare în rapoarte aşa cum aţi declarat anterior.
1. P.R.: markerul D8S1179, în electroforegrama din 2009 avem alele majoritare cele corespunzătoare profilului genetic identificat ulterior, respectiv B., respectiv alelele 14 şi 15. Corespunzător în electroforegrama din 2010 datorită proceselor de laborator prin care am evidenţiat toate caracterele genetice, respectiv alelele prezente ca fiind minoritare avem alelele 12,13,14 şi 15. În electroforegramele din 2009 se observă minoritare alelele 12 şi 13, iar majoritare se văd alelele 14 şi 15.
Markerul D21S11, în electroforegrama din 2009 se observă alele 29 şi 21.2 corespondente profilului genetic al lui B. Pe lângă acestea se observă alte vârfuri minoritare care nu îşi păstrează amplitudinea în momentul în care au fost repetate analizele, astfel că majoritar rămân cele două alele.
În electroforegramele din 2010, apar mai multe datorită faptului că a fost multiplicat materialul genetic de mai multe ori, deşi apar alelele corespondente pe lângă cele ale profilului genetic ale lui B., apar alele corespondente profilului lui H.A.D., datorită faptului că nu şi-a păstrat reproductibilitatea, markerul nu a fost luat în calcul în 2010. Alela 30 se observă ca un vârf mic.
Datorită fluctuaţiilor în care apar şi nu apar alele, markerul respectiv a fost exclus. Datele statistice s-au făcut fără markerul respectiv.
Opinia mea este că acest marker nu are relevanţă în stabilirea rezultatului final întrucât acesta nu a fost luat în calcului statistic şi raportare a rezultatelor datorită nereproductibilităţii tuturor alelelor prezente. Dacă vorbim de o analiză comparativă având în vedere că analiza genetică a fost făcută din aceeaşi probă, pe electroforegramele din 2009 alelele 30 şi 31 sunt bine conturate.
Alelele respective nu apar pe toate electroforegramele datorită cantităţilor mici de ADN din probele luate în lucru. Din literatura de specialitate şi pregătirile din cadrul laboratorului cu specialişti din Europa, în astfel de cazuri, markerul respectiv datorită că nu este relevant pentru o identificare sau excludere, nu se ia în calcul. Acest lucru se reflectă în calculele statistice finale, prezenţa unui marker în plus în identificarea finală creşte foarte mult valoare statistică aferentă. În aceeaşi măsură, lipsa unui marker este reflectată într-o scădere a valorii statistice finale. Din aceste considerente atunci când un marker nu este relevant nu se face excludere sau includere a unei persoane ci efectiv este exclus tot markerul respectiv.
Markerul D7S820 - în 2009 am obţinut alela 12 majoritară, în 2010 alelele 10, 11 şi 12.
Alela 12 din 2009 aparţine lui B., în 2010 alela 10 a lui H.A.D. este mult mai intensă şi poate fi luată în calcul. Ca o comparaţie, în 2009 în partea dreaptă a electroforegramei se vede o scală în baza căreia se pot vizualizate intensităţile.
Markerul CSF1PO, în anul 2009 se vede clar alela 10. În 2010 avem alelele 10, 11 şi 12. Alela 10 care este mult mai intensă aparţine lui B. Alela 12 este prezentă în profilul genetic a lui H.A.D.
Alela 12 de pe markerul CSF1P8 are o intensitate de minim 400 RFU, iar raportarea rezultatelor începe de la 150. Orice expert care lucrat măcar o singură urmă trebuie să ştie că donatorii de material biologic nu contribuie cu aceeaşi cantitate de material biologic. Unul contribuie mai mult, iar altul mai puţi, acest lucru se reflectă în electroforegrame şi trebuie interpretate corespunzător. Sunt noţiuni de bază în interpretarea electroforegramelor.
Markerul D3S1358, în rezultatele din 2009 au fost raportate alelele 16 şi 19 care aparţin lui B., iar în 2010 alele 15, 16, 18 şi 19. Alela 15 fiind prezentă şi în profilul genetic al lui H.A.
Markerul TH01 - rezultatele din 2009 conţin alelele 6 şi 9, care aparţin lui B. În 2010 avem alela 6, 7, 9 şi 9.3. Alela fiind prezentă şi în profilul genetic al lui H.A.D.
Markerul D13S317 - în 2009 rezultatele sunt alela 8 şi 11. În 2010 alela 8, 10, 11 şi 12. Alela 10 fiind prezentă şi în profilul genetic al lui H.A.D.
Alela 10 din 2010 are o intensitate de cel puţin dublu decât pragul de 150 la care începe raportarea rezultatelor.
Menţionez că nivelul de raportare al rezultatelor este stabilit procedurile standard de lucru ale laboratorului, care au fost verificate şi validate de RENAR. În acest sens pot prezenta aceste proceduri de lucru urmate de către laboratorul nostru şi acreditările la care am făcut trimitere.
Markerul D16S539 - în 2009 au fost prezente majoritare alele 11 şi 12, iar în 2010 alelele 9, 11, 12 şi 13. Alelele 11 şi 12 s-au stabilit ca aparţinând lui B. Alelele 11 şi 13 fiind prezente şi în profilul genetic a lui H.A.D.
Markerul D 2S1338 - este acelaşi comentariu ca la markerul D21 Sil, care nu a fost raportat. Deşi este evidenţiat în electroforegrama din 2009 nu a fost raportat în 2010 întrucât nu era reproductibil.
Pe electroforegrama din 2009 se observă mai multe alele, care în 2010 fie apar, fie dispar datorită cantităţii de material biologic. Mai mult, markerul nu a fost luat în calcul.
Nu ar avea relevanţă o reinterpretare. Electroforegramele ilustrează rezultatul. Regulile de interpretare pot fi diferite de la un laborator la altul. Atâta timp cât nu există o acreditare a laboratorului de către o terţă organizaţie laboratoarele nu sunt egale din punct de vedere al calităţilor rezultatelor. O asemenea reinterpretare ar putea avea loc în cadrul unui laborator cu o asemenea acreditare căruia să i se transmită pe lângă rezultatul electronic şi informaţii despre fluxul tehnologic prevăzut în procedurile de lucru ale laboratorului.
Markerul D19S433 - în 2009 rezultatul raportat a fost alelele 12 şi 14. În 2010 alelele 12, 13, 14, 15 şi 16.
Alelele 12 şi 14 sunt identice cu ale lui B., iar alelele 14 şi 15 sunt prezente şi în profilul genetic al lui H.A.D.
Markerul vWa - în 2009 s-au raportat alelele 16 şi 18, în 2010 avem 14, 15, 16, 17 şi 18. Alelele 16 şi 18 s-au stabilit ca aparţinând lui B., iar 16 şi 17 ca aparţinând profilului genetic al lui H.A.D.
Markerii TPOX şi D18S51 nu au fost raportaţi şi fac obiectul aceleiaşi discuţii ale celor doi marker anteriori neraportaţi.
Markerul D5S818 - în anul 2009 rezultatele au fost 11 şi 12, stabilindu-se că ar fi ale lui B. În 2010 alelele 10, 11, 12 şi 13. Alelele 12 şi 13 fiind comune cu ale lui H.A.D.
Alela 12 este comună cu persoana identificată iniţial - B. Alela 12 şi 13 pot fi considerate egale în condiţiile în care se poate observa intensitatea alelei 12 faţă de alela 11. Diferenţa de înălţime poate fi atribuită ca fiind cuplul de alelele 12 şi 13.
Markerul FGA - în 2009, alela 22 şi 24, iar în 2010 alelele 22, 24 şi 25. Alelele 22 şi 24 s-a stabilit ca aparţinând lui B., iar 22 şi 25 sunt comune cu ale lui H.A.D.
Faţă de această analiză, profilul genetic al lui H.A.D. este inclus în amestecul de profile genetice obţinut la markerii genetici care au întrunit condiţiile de calitate pentru a fi raportaţi, iar calcului statistic aferent acestei includeri este reflectat de valoarea prezentată în cadrul concluziilor la pct. 2 al raportului de constatare ştiinţifică din 2010.
Numărul minim de marker la nivel internaţional a fost stabilit ca fiind 6 plus markerul de sex. Numărul acesta de markeri a fost stabilit de comun acord între mai multe laboratoare şi s-a stabilit ca fiind relevant pentru o identificare sau pentru o excludere, întrucât un profil genetic poate fi constituit şi din trei markeri, iar nu 6.
În situaţia aceasta profilului genetic al lui H.A.D. este regăsit la 11 markeri din cei 16 luaţi în lucru, care îndeplineau condiţiile de calitate pentru a fi raportaţi.
Anumiţi markeri au putere discriminatorie mai puternică decât alţii. Lucrul acesta este dat de valorile pe care poate să le ia o persoană la markerul respectiv. Astfel sunt markeri cu un număr mare de alele şi markeri cu număr mic. Spre exemplu D7S820 avem de la 6 la 15, la D21S11 avem de la 24 la 38.
Caracterele 11 şi 12 trebuie analizate în funcţie de fiecare marker. D7S820 va avea o frecvenţă diferită faţă de un alt marker cu ar fi D5S818.
2. F.A.:
a. pe electroforegrama din 2009 se văd clar alelele 14 şi 15. Analiza se face foarte bine direct pe soft. Când se face analiza la aparat se vede cât de înalt este fiecare vârf.
b. Cu privire la alela 30, opinia mea este aceea că aceasta nu apare în electroforegrama din 2010, aşa cum nici alela 31.
În electroforegrama din 2010 pe markerul D 21 Sil nu apare alela 30, în sensul că nu se vede vârful.
Acest marker are relevanţă în stabilirea rezultatului final.
După ce am ascultat opinia dl. expert P. arăt că într-adevăr în electroforegrama din 2009 apare alela 30, care nu a fost raportată în 2009, însă nu apare alela 31, iar în 2010 afirmaţia potrivit căreia markerul nu a fost reproductibil, aceasta trebuie dovedită.
Consider că excluderea markerului este relevantă deoarece un număr de trei markeri conduce şi la excluderea unui suspect dintr-un amestec.
În 2009 sunt două grafice, pe primul apare alela 31 pe una din determinări, iar pe cealaltă nu este. De aceea s-a considerat că apar amândouă. Dacă apare pe una, iar pe cealaltă nu, înseamnă că nu este reproductibil şi nu se consemnează. Mă refer la electroforegrama care are notaţia 2 în colţul din stânga tabelului, aşa cum a fost înaintată instanţei, şi care mi-a fost pusă la dispoziţie.
c. Alela 10 nu se observă pe electroforegrama din 2009. Iar alela 11, se vede un vârf mic pe una din determinări.
d. Eu consider că pe electroforegrama din 2010 alele corespunzătoare markerilor D7S 820 - alela 10, respectiv markerul CSF1P0 - alela 12, prezintă valori mult prea mici pentru a putea fi luate în calcul la stabilirea unui profil genetic.
e. Alela 10 din electroforegrama din 2010 de pe markerul D13S317 nu poate fi luată în calcul datorită înălţimii prea mici.
Nivelul pragului pe care îl stabileşte un laborator este în funcţie de cantitatea de ADN analizată, neştiind cantitatea nu pot preciza care ar fi pragul de la care ar pute fi considerată alela.
De la 0,5 - 1,25 nanograme ADN, laboratorul de la IML ia în considerare pragul de 150 RFU. Menţionez că eu nu lucrez în laborator de genetică al IML, eu sunt medic legist.
f. Am acelaşi comentariu cu privire la valoarea alelei 13.
g. Îmi menţin părerea exprimată mai sus cu privire la neraportare.
Lucrurile pe care le arată dl. expert se pot vedea pe calculator. Acolo se analizează cu ajutorul unui soft. Toate cele susţinute pot fi adevărate, însă eu analizez doar pe hârtiile ce mi-au fost puse la dispoziţie. Ceea ce afirmă dl. expert poate fi verificat de către cineva care realizează astfel de expertize, respectiv care are softul de interpretare al kit-ului folosit.
h. Păstrez observaţiile efectuate mai sus, iar în acest context ar fi patru markeri ce conduc la excluderea identificării unei persoane.
Ca să fie raportate ca aparţinând aceleiaşi persoane trebuie să aibă aceiaşi înălţime. Deci putem să ne punem problema dacă aparţin aceleiaşi persoane.
Opinia mea este că poate să fie corectă afirmaţia dl. comisar P., dar poate să nici nu fie.
Numărul minim de markeri pentru excludere este de trei. Din analiza hârtiilor analizate în şedinţă publică, pe acestea, pe patru markeri nu se regăsesc alelele lui H. Suplimentar H. este homozigot pe foarte mulţi markeri: D7S820, CSP1P0, D 3S1358, TH01, D13S317, D18S51, precum şi pe markerii suplimentari analizaţi în Germania şi de aceea a fost posibil să ajungă la probabilitatea mare calculată de poliţie.
Numărul minim de marker de excludere este indiferent faţă de numărul markerilor analizaţi, iar acest număr minim este prevăzut în literatura de specialitate.
Opinia mea are la bază examinarea doar a înscrisurilor ce mi-au fost puse la dispoziţie şi analizate alături de experţii poliţiei. Nu afirm că susţinerile expertului P. nu ar fi reale, ci faptul că din examinarea mea nu există o legătură de certitudine şi de aceea am susţinut că acel rezultat obţinut cu ajutorul softului este cel care poate certifica afirmaţiile dl. P. Doar mutaţiile sunt specifice, markerii nu sunt speciali.
Întrebarea nr. 17: Dintre markerii la care s-au identificat alelele 11 şi 12, care au caracter informativ mai ridicat?
Răspuns: 1. P.R. - la markerii cu număr mare de alele combinat cu frecvenţa de apariţie în cadrul aceluiaşi marker a alelelor prezente în cadrul unui profil genetic. Numărul de alele şi frecvenţa de apariţie. La D7S820 una va fi frecvenţa de apariţie a alelelor 11 şi 12 faţă de 6 şi 7.
2. A.F. - este corect ce a susţinut dl. expert, cu condiţia să fie identificat. Voi depune la dosar tabelele din care rezultă frecvenţa apariţiei alelelor aşa cum rezultă din ghidul de utilizare al kit-ului.
II. Răspunsuri corespunzătoare întrebărilor adresate anterior cu privire la Sertar:
1. P.R.: interpretarea rezultatelor şi raportarea a fost făcută în mod similar cu rezultatele obţinute de pe mânerul uşii de acces, obţinându-se în final un număr de 9 marker genetici la care se adaugă markerul de sex, care îndeplineau condiţiile de calitate privind raportate şi utilizarea pentru comparaţii ulterioare acestei probe.
Astfel la markerii D8S 1179, CSF1P0, D3S1358, TH01, D19S433, vWa, TPOX, D5S818 şi FGA, profilele genetice ale lui B.B. şi H.A.D. sunt incluse corespunzător fiecărui marker. Ceea ce presupune că materialul biologic al celor doi se află în amestecul de material biologic prelevat de pe sertar. Calculele statistice aferente acestor includeri sunt prezentate în concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 2010.
2. A.F.: tot similar, ca şi în celălalt caz analizat apar patru situaţii de neconcludenţă cu privire la H., respectiv D13S317, D16S539 şi D18S51. Pentru B. în 2009 avem 28 şi 29 pe markerul D21S11, în 2010 este raportat neconcludent. Similar pentru markerul D7S820, D16S5939, D2S1338 şi D18S51.
Întrebare adresată de apărare:
Care este opinia dl P. cu privire la rezultatele expertizei efectuate în Germania?
Răspuns: P.R.: cunosc expertiza efectuată în Germania, iar cu privire la întrebarea ce mi-a fost adresată arăt că din partea laboratorului nostru, în Germania a participat dl. expert C.A.C. Printre primele întrebări legate de probele ce urmau să fie lucrate în Germania, a fost dacă de pe suprafaţa trimisă şi mânerul, respectiv sertarul şi mânerul au mai fost recoltate o dată probe. Din cele relatate de expertul nostru, de la bun început experţii din Germania s-au arătat rezervaţi cu privire la rezultatele pe care le vor obţine. Aceasta datorită faptului că materialul biologic recoltat de pe suprafeţele obiectelor, respectiv sertar şi mâner a fost în cantitate foarte mică încă de la prima prelevare şi consumată cu ocazia primelor analize.
În concluzie rezultatele obţinute în Germania nu pot fi relevante, întrucât n-a fost luat în lucru acelaşi material biologic ca prima dată.
A.F.: în Germania s-a mărit numărul de markeri, iar pe unii dintre markeri au fost excluşi cei doi inculpaţi. Singura probă analizată în Germania a fost proba de pe sertar, aspecte pe care eu le-am prezentat în opinia expertală. Este adevărat că au fost probe diferite dar au fost luate de pe aceleaşi obiecte.
P.R., precizare: există acele electroforegrame. Ele sunt prezentate pe hârtie, ele pot fi interpretate cu ajutorul unui soft. În afară de electroforegramele înaintate instanţei la dosar, nu există altele.
Întrebare formulată de către procuror:
Aţi avut în vedere că datele dintr-o anumită expertiză vizau un material genetic, iar cealaltă viza alt material genetic.
A.F.: da, eu am făcut o analiză a rezultatelor date de către cele două expertize şi am avut în vedere că cele două laboratoare nu au lucrat cu acelaşi material genetic.
15 aprilie 2015 - când Institutul Naţional de Criminalistică a depus la dosar relaţiile solicitate, respectiv procedura de lucru din care rezultă luarea în calcul a valorii de raportare.
Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi a formulat şi depus la dosar o cerere în probaţiune. Astfel, apărarea a solicitat ca, în baza art. 24 din O.G. nr. 1/2000 raportat la art. 9 lit. a) din Ordinul nr. 1134/C/2000, instanţa să trimită cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, respectiv cel din 2010 efectuat de I.G.P.R. şi expertiza efectuată în Germania, la Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. pentru verificarea celor două şi pentru avizarea unuia dintre cele două acte, care fac obiectul acestui dosar, ca acte în probaţiune. Solicitarea a fost formulată având în vedere contradicţiile dintre cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi capacitatea oferită de legiuitor acestei Comisii Superioare de Medicină Legală de a se pronunţa şi de a formula eventuale concluzii proprii sau recomandări în acest sens.
Înalta Curte, a solicitat apărătorului să precizeze dacă, în raport de textul legal invocat, I.N.M.L. poate evalua, sub aspectul emiterii unui aviz, un raport de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat şi întocmit de I.G.P.R. Apărătorul ales a susţinut că această chestiune ce se cere a fi lămurită este dacă raportul întocmit de I.G.P.R. este un act medico-legal. Astfel, apărarea a apreciat că implicaţiile medico-legale din cele două acte supuse verificării şi avizării sunt evidente. În opinia apărării, expertizele ADN efectuate în cauză pot fi verificate şi avizate de către Comisia Superioară de Medicină Legală. Din punct de vedere al capacităţii ştiinţifice de a evalua cele două acte supuse avizării, apărătorul ales a apreciat că I.N.M.L. are această posibilitate, având în vedere că şi textul de lege invocat anterior conţine prevederi exprese în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susţinut că cererea formulată de apărare este nefondată. Din conţinutul art. 24 din O.G. nr. 1/2000 coroborat cu dispoziţiile Ordinului Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii nu rezultă că această Comisie Superioară de Medicină Legală poate să verifice şi avizeze un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, întrucât în cauză nu este vorba despre o expertiză, raport de constatare tehnico-ştiinţifică care este reglementat diferit faţă de expertiza medico-legală, iar aşa cum rezultă din art. 24 din O.G. nr. 1/2000 - Comisia Superioară avizează doar acte medico-legale. Raportul de constatare medico-legală este diferit de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. Prin urmare, apreciază că cererea formulată de apărare este nefondată, întrucât nu intră în sfera de competenţă a Comisiei Superioare de Medicină Legală avizarea unor rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, chiar dacă au la bază evaluarea unui material genetic.
La întrebarea instanţei, apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi au precizat că nu au mai formulat o cerere similară anterior în faţa instanţei de fond sau apel.
Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi, a învederat că încă de la începutul procesului, I.N.M.L. a fost exclus de către instanţa de fond de la efectuarea unei expertize pe considerentul lipsei standardului ISO. Acesta a fost şi motivul pentru care, instanţa respingând ipoteza de a se adresa către I.N.M.L. nu ar fi admis, de principiu, să se efectueze un act superior unui raport de constatare sau expertiză.
Înalta Curte, după deliberare, cu opinie majoritară, a respins cererea formulată de apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi, pe considerentul că, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmi de I.G.P.R. nu poate face obiectul cenzurii în cadrul Comisiei Superioare de Medicină Legală. De asemenea Comisia Superioară de Medicină Legală nu are competenţa de a analiza expertizele genetice efectuate de către I.G.P.R..
Apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi, avocat M.G., a arătat că nu insistă în cererea formulată anterior în cauză, în sensul audierii expertului din Germania, având în vedere că experţii care au fost audiaţi, la termenele anterioare, au precizat că proba evaluată în Germania nu a fost aceiaşi cu cea evaluată de I.G.P.R. consumată în analiza de laborator.
C. Dezbaterile recursului după repunerea pe rol
Apărarea recurenţilor inculpaţi H.A.D. şi B.B. a susţinut că după repunerea cauzei pe rol, au intervenit elemente noi în sprijinul motivului de nelegalitate invocat de apărare, respectiv greşita înlăturare a expertizei ADN efectuată în Germania şi greşita valorizare, din punct de vedere al relevanţei probatorii, a Raportului de constatare tehnico ştiinţifică nr. 43202/2010.
A apreciat că instanţele de fond şi de apel au validat constatările tehnico ştiinţifice efectuate în laboratorul I.G.P.R. într-un mod nelegal şi au dat valenţă probatorie absolută, în condiţiile în care a rezultat, indubitabil, că acestea au fost făcute contrar instrucţiunilor din manualul producătorului kit-ului folosit de către I.G.P.R., respectiv metoda, etapa cuantificării şi altele, aşa cum a rezultat din cele prezentate de experţii audiaţi la termenele anterioare. În opinia apărării, acest raport nu este în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care s-au bucurat inculpaţii de la început, în plus, instanţele de fond şi de apel trebuiau să aibă în vedere contradicţiile şi inconsistenţele pe care acest raport de constatare tehnico-ştiinţifică le-a avut.
A făcut referire la ceea ce a susţinut martorul P.R., care a afirmat că proba din 2010 avea o legătură directă cu trei persoane, dar este probabil să fi aparţinut şi altor persoane. Markerii şi alelele conduc şi la alte persoane, deci nu este exclus ca acest material să fi aparţinut şi altor persoane.
A mai susţinut că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al I.G.P.R., emanând din partea acuzării, nu este imparţial, aşa cum ar trebui să fie o expertiză cu o asemenea importanţă într-un dosar şi, în plus, nu oferă garanţia de imparţialitate pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului reclamă să o aibă orice probă şi expertiză.
A invocat inexistenţa materialului genetic suplimentar necesar unei noi expertize şi imposibilitatea apărării de a efectua o contraexpertiză cu materialul recoltat de la faţa locului.
A afirmat că este vorba despre o obligaţie legală, care a fost invocată în multiple rânduri de către apărare, respectiv obligaţia prevăzută de art. 9 din Normele metodologice ale Legii nr. 76/2008 care reclamă imperativ să existe două eşantioane din care să se poată preleva două mostre, în aşa fel încât, dreptul la apărare să fie garantat în mod efectiv, astfel încât o contraexpertiză sau o expertiză nouă să poată fi făcută şi de apărare în condiţii de contradictorialitate.
A susţinut că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. este criticabil din mai multe puncte de vedere, respectiv omisiunea etapei de cuantificare, împrejurare care nu a fost negată nici de martorul P.R., etapa fiind esenţială fiind cuprinsă inclusiv în manualul de utilizare al kit-ului. În manual, la capitolul " Work law overview " se arată că una din etapele esenţiale după extragerea ADN-ului este cuantificarea acestuia.
Din răspunsurile date de către martorul P., chiar dacă în mod formal susţine că această etapă nu este de importanţă majoră şi poate fi ignorată, afirmă că producătorul recomandă un anumit număr de cicluri, în funcţie de concentraţia optimă a ADN-ului într-o soluţie, concentraţie care nu poate fi constatată şi însuşită de către experţi decât prin cuantificarea acesteia. Mai mult, comisarul şef a afirmat că această etapă nu este obligatorie şi se foloseşte în general pentru cantităţi mari din microurme, fără a detalia de unde se cunoaşte că o cantitate de microurme este mare sau mică atâta timp cât ignoră etapa cuantificării.
Ceea ce s-a concluzionat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, efectuat în 2009, nu se mai regăseşte în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din anul 2010, tocmai din cauza supunerii microurmei la un număr mult mai mare de cicluri decât cel recomandat de către producător. În lucrarea care a fost depusă la dosarul cauzei de către expertul parte A.F., intitulată "Introduction to Forensic Genetic" se explică care este procedura de lucru în cazul unei microurme în care cantitatea de ADN pare să fie insuficientă şi se arată că este posibilă obţinerea unui profil complet, chiar şi dintr-o microurmă, însă pentru analizarea unei astfel de microurme se poate mări numărul de amplificare, în mod excepţional, la 34, în niciun caz la 36, afirmându-se în continuare că numărul standard de cicluri de amplificare folosit în laturile comerciale este între 28 şi 32. Revenind la manualul de utilizare a kit-ului, se mai arată că unul din efectele secundare a utilizării mai multor cicluri este acela că pot apărea artefacte, aceasta fiind şi explicaţia pe care a oferit-o şi expertul parte audiat în cauză. Regăsirea alelelor celor doi inculpaţi este rezultatul unor artefacte care au apărut din cauza utilizării improprii a kit-ului. Mai mult, analizând acelaşi manual de utilizare, se observă că în componenţa acestui kit se regăseşte un kit mai mic, care se numeşte "Kit pentru cuantificare" [Quantifiler Duo DNA Quantification Kit), fiind o componentă a kit-ului mai mare, iar lipsa acestuia poate conduce la o imposibilitate de utilizare a kit-ului în mod corect.
La momentul efectuării rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică s-au ignorat aspectele ce au fost învederate de către expertul parte, şi anume, că în clipa în care în profilul genetic al suspectului nu s-a regăsit pe un marker, nu înseamnă că este ignorat şi nu este luat în considerare; conform literaturii de specialitate, ataşată la dosarul cauzei, neregăsirea profilului de 3 ori (pe trei markeri), conduce la excluderea profilului dintre posibilii contribuitori. Nu este foarte clară explicaţia reprezentanţilor I.G.P.R. în legătură cu faptul că în anul 2009 s-a apreciat că ar fi un profil unic, identificându-se chiar şi contribuitorul unic la producerea acestuia, pentru ca ulterior să se considere că este vorba de un amestec în care se regăsesc şi pofilele biologice ale celor doi inculpaţi. Analizând procedura specifică de lucru, ataşată la dosar de către INC - I.G.P.R. se observă existenţa unei afirmaţii exprese la pct. 5.6.5: "anumite amestecuri de profite genetice pot avea surse de ADN clar discriminabile în componenţi majoritari şi minoritari, cu contribuitori cunoscuţi". În legătură cu acest aspect, expertul P. a susţinut că în primul raport de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în anul 2009 a obţinut acel profil majoritar pentru că celelalte semnale erau sub această limită. Procedura specifică de lucru prevede că în cazul amestecurilor - profilul minoritar este clar discriminatul, astfel rezultă că se poate observa. Este discutabilă însă împrejurarea că s-a putut observa profilul genetic celor doi doar peste un an când s-a retestat cu un număr mai mare de cicluri.
Laboratorul din cadrul I.G.P.R. emite opinii care nu pot fi cenzurate în niciun fel de vreun for. În acest sens, a fost formulată şi cererea de evaluare şi avizare de către CSML a celor două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de INC din cadrul I.G.P.R.. Tocmai pentru că acest mijloc de probă nu este supus niciunei critici de natură procedurală, apărarea a apreciat că nu trebuie să aibă o însemnătate mai mare faţă de alte mijloace de probă din dosar, în ciuda faptului că este un mijloc de probă ştiinţific, ce nu trebuie ignorat. Însă, la fel de ştiinţifică este, în opinia apărării, şi expertiza efectuată în Germania, întrucât, a fost un mijloc de probă administrat în cursul procesului penal, încuviinţat de instanţa de fond, la efectuarea expertizei participând şi un expert parte din partea I.G.P.R. şi poate fi tratat cu aceiaşi seriozitate cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în România.
A mai apreciat că acel raport efectuat în Germania nu trebuie să fie ignorat, chiar şi în condiţiile în care a purtat asupra altor microurme prelevate de pe acelaşi obiect.
În condiţiile în care, în cauză au fost efectuate mai multe expertize, pe lângă audierea a peste 80 de martori, au fost exercitate presiuni, încercându-se înscenarea unui alt dosar pentru inculpatul B.B., iar apărarea a apreciat că tot acest context poate să-i creeze unui observator imparţial un dubiu cu privire la fapta care se presupune că ar fi fost comisă de către cei doi inculpaţi. Din înregistrările video existente la dosar se observă atitudinea celor doi autori. Se observă cum folosesc arme fără nicio ezitare. În ziua comiterii infracţiunii cei doi inculpaţi aveau unul 19 ani, unul 20 ani şi nu aveau niciun fel de pregătire militară. Niciunul dintre inculpaţi nu are antecedente penale şi nu au avut niciun conflict cu legea penală.
Ministerul Public a susţinut că apărările formulate de inculpaţi, în raport cu probele administrate de către instanţa de recurs sunt nefondate.
Apărarea inculpaţilor este construită în jurul aceleiaşi probe, respectiv expertiza ADN efectuată în Germania, care-i excludea pe inculpaţi din cercul suspecţilor, probă pe baza căreia au fost formulate apărările şi în faţa instanţelor anterioare. însă fiecare dintre instanţe, pentru un motiv determinant şi verificabil a înlăturat această probă.
Instanţa de fond, care a şi dispus achitarea unuia dintre inculpaţi, pentru că la dosarul cauzei exista un proces-verbal din care rezultă că proba trimisă pentru expertiză a fost găsită ambalată doar parţial, de unde concluzia că era supusă unui risc foarte mare de contaminare.
Curtea de Apel în aprecierea cu privire la acest aspect a statuat că, caracterul acelei expertize era nu era unul ştiinţific, ea constând într-o simplă adresă, fără să respecte toate etapele expertizei, astfel încât să aibă aparenţa unei lucrări cu caracter ştiinţific.
Tuturor acestor aspecte învederate li se adaugă şi cele constatate în faţa instanţei de recurs, respectiv împrejurarea că proba expertizată în Germania nu este aceeaşi cu cea expertizată în România. Este adevărat că ambele probe au fost recoltate de pe acelaşi obiect, însă obiectul deţinea o suprafaţă mare şi este logic că nu toată suprafaţa deţine aceeaşi cantitate de microurme.
În ceea ce priveşte criticile aduse de apărare raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în 2010 de către specialiştii I.G.P.R., criticile se concentrează în două direcţii, respectiv că în 2009 nu s-a consemnat într-un prim raport de expertiză că probele recoltate ar putea aparţine şi altor persoane, de fiecare dată, inclusiv expertul parte folosind expresia că s-a evidenţiat un profil unic, lucru neadevărat, întrucât în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se foloseşte sintagma "profilul majoritar al unei persoane", care are o cu totul altă semnificaţie.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a mai fost criticat pentru că ar fi fost omisă etapa cuantificării materialului genetic, însă din materialul depus la dosar, chiar de către expertul parte, nu rezultă în niciun fel că o astfel de etapă este obligatorie, ci reprezintă doar o etapă necesară în anumite condiţii, cum de altfel au susţinut şi experţii criminalişti.
Din verificările efectuate asupra kit-ului respectiv, rezultă că este permisă efectuarea unui număr mai mare de cicluri de amplificare, chiar se menţionează, în opinia unor specialişti internaţionali, că, cu cât numărul de cicluri este mai mare, cu atât rezultatul poate fi mai relevant.
Inclusiv în faţa instanţei de recurs s-a putut verifica, pe baza graficelor şi a opiniei experţilor, că, în materialul genetic recoltat de pe cele două suprafeţe - mâner şi sertar, de la momentul recoltării materialului genetic şi al primei expertize se puteau evidenţia şi profile minoritare, care amplificate, au putut conduce la concluzia că cei doi inculpaţi au participat la săvârşirea faptei, întrucât profilul lor genetic a fost găsit, într-un procent suficient de mare, în materialul supus expertizării.
A apreciat că instanţa de apel, în mod legal, a considerat că din întregul ansamblu probator au fost dovedite faptele şi vinovăţia celor doi inculpaţi.
Situaţia de fapt, în mod corect, a fost stabilită de către instanţa de apel, iar în faţa Înaltei Curţi au fost administrate anumite probe, pentru a se dovedi, în raport de dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior că aceste probe (rapoartele de constatare tehnico ştiinţifice I.G.P.R.) au fost legal administrate.
IV. Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:
1. Înalta Curte aminteşte jurisprudenţa sa în materia recursului şi subliniază că potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului conform legii de procedură vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. Ca atare, instanţa urmează să analizeze atât respectarea termenului de declarare a recursului, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385 C. proc. pen. anterior.
Totodată, având în vedere modul de reglementare a soluţionării recursului ca a doua cale de atac, constată că dispoziţiile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 în vigoare de la 15 februarie 2013, sunt restrictive în ceea ce priveşte cazurile de casare ce se pot invoca şi, implicit, criticile ce se pot formula împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi a deciziei pronunţată de instanţa de apel, reducând astfel, şi limitele învestirii instanţei de recurs, în sensul că examinarea unei cauze nu se mai poate face decât cu privire la chestiunile de drept şi nu la chestiuni de fapt. Modificarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută sau parţial modificată de instanţa de apel, apelul fiind devolutiv, în recurs nu mai este posibilă decât dacă s-ar constata incidenţa unei situaţii de nelegalitate cu privire la valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, ca atare, ar determina înlăturarea lor şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt.
În cauză, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, desfăşurarea judecăţii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de apel a evaluat întregul probatoriu şi a analizat probele atât în acuzare, cât şi apărările inculpaţilor şi probele administrate în favoarea acestora, a arătat motivele pentru care nu a luat în considerare susţinerile apărării sau pe cele ale acuzării.
Instanţa de recurs nu este îndrituită să procedeze la o altă apreciere a materialului probator, deci trebuie să aibă în vedere situaţia de fapt pe care nu o mai poate modifica.
În raport de data pronunţării deciziei atacate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 14 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti; situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Recursurile declarate la 20 iunie 2013 de inculpaţii B.B. şi H.A.D., au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ulterior acestei date, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 05 septembrie 2014 şi a primit prim termen de judecată pentru data de 29 octombrie 2014, dată ce a fost comunicată prin citaţiile emise, iar până la primul termen de judecată, inculpaţii nu au depus motive scrise de recurs, acestea fiind comunicate instanţei de recurs prin e-mail doar la 11 noiembrie 2014, cu o zi înaintea celui de-al doilea termen acordat de către instanţa de recurs.
Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuia să fie motivat în scris, iar motivele de recurs trebuiau depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare, care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.
Aceste prevederi legale nu au fost respectate de către inculpaţii B.B. şi H.A.D., iar cazurile de casare ce se examinează din oficiu nu sunt incidente în cauză.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că pe parcursul procesului - în fond şi în apel -apărarea inculpaţilor H.A.D. şi B.B. s-a concentrat iniţial pe existenţa unor "alibiuri" ce ar fi confirmat prezenţa acestora la momentul comiterii infracţiunii în alte locuri decât cel al Agenţiei bancare, însă datorită infirmării acestora pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, apărarea s-a concentrat ulterior pe "punerea la îndoială" a identificării ADN.
Astfel, deşi după ce a administrat probele referitoare la stabilirea înălţimi ce rezultau din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale Agenţiei bancare, Curte de Apel i-a întrebat pe inculpaţii H.A.D. şi B.B. despre oportunitatea realizării unei reconstituiri la locul faptei - experiment judiciar, însă aceştia au refuzat.
Sub acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că dreptul la tăcere este garantat inculpatului, însă atunci când acuzarea oferă suficiente probe ce conduc spre răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, inculpatul trebuie să ofere explicaţii cu privire la acele probe.
Or, participarea la efectuarea unei reconstituiri la locul faptei ar fi fost modul prin care se puteau explica argumentele inculpaţilor H.A.D. şi B.B. potrivit cărora sunt inocenţi şi nu cei care au participat la jaf, în condiţiile în care toate celelalte "alibiuri" au fost infirmate.
Aşadar constatarea Curţii de Apel în sensul că inculpaţii au refuzat acest lucru este justă, deoarece orice alte experimente - cum ar fi cel al timpilor necesari pentru deplasare spre locurile unde afirmau că s-ar fi aflat - nu ar fi putut conduce la concluzii viabile, având în vedere factorul timp, deoarece inculpaţii au fost identificaţi la o perioadă suficient de lungă de timp de la comiterea faptei (jaful a avut loc la data de 13 februarie 2009, iar inculpaţii au fost identificaţi abia în luna ianuarie 2010), timp în care, într-un oraş cum este Cluj-Napoca, s-au produs transformări cu privire la desfăşurarea traficului, aspect ce este de notorietate pentru orice oraş de aceeaşi anvergură, din România.
Chiar dacă este investită cu un caz de casare formal invocat de către inculpaţii H.A.D. şi B.B., Înalta Curte a apreciat că este necesară audierea persoanei indicate de către apărare direct în faţa instanţei de recurs despre care s-a susţinut că ar cunoaşte care ar fi autorii jafului de la Banca T. din Cluj-Napoca.
Declaraţia martorului M.S.M., nu a confirmat susţinerile apărării inculpaţilor şi nu a adus niciun argument care să justifice vreo îndoială cu privire la cele stabilite de către Curtea de Apel, deoarece martorul a declarat că are cunoştinţă doar aspecte ce le-a aflat din presă.
Înalta Curte a considerat că este necesar să procedeze şi la propria evaluare a rapoartelor de analiză ADN realizate la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sens în care a audiat concomitent experţii oficiali ce au întocmit rapoartele de identificare ADN (expert biocriminalist P.R. şi expert biocriminalist C.D.) şi expertul parte (dr. A.F. - medic primar legist), încuviinţat la cererea inculpaţilor (un răspuns asupra opiniei expertale întocmite de către expertul parte cu privire la rapoartele întocmite de către experţii oficiali se află la dosarul instanţei de fond).
Sub acest aspect, este de reamintit că în cauză a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iunie 2009 de către Institutul Naţional de Criminalistică, biochimiştii au procedat la analiza genetică a urmelor biologice ridicate de la faţa locului, cu ocazia cercetării locului faptei efectuată la data de 13 februarie 2009. La data de 13 ianuarie 2010 a fost finalizat Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343202, întocmit de aceeaşi biochimişti ai Institutului.
Biochimişti au procedat la analizarea genetică a probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii H.A.D. şi B.B., analizele fiind efectuate în conformitate cu Protocoalele Standard de Lucru ale Sistemului de Analiză Genetică, iar extracţia ADN din probele biologice de referinţă a fost realizată conform PSL 04-26, rezultatele fiind interpretate conform PSL 04-25.
S-a stabilit că profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltată de la inculpatul H.A.D. se regăseşte în fracţiile minoritare ale amestecului obţinut din microurma notată T 342650021 (respectiv mânerul sistemului de închidere de la uşa de acces în casierie) şi urmare a calculelor biostatistice efectuate cu soft-ul P. furnizat de FBI, rezultă că H.A.D. are de 12.722.646 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie, iar probabilitatea de includere a profilului genetic al numitului H.A.D. în acest amestec este de 99,9999921%.
Profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţii B.B. şi H.A.D. se regăsesc în fracţiile minoritare obţinute din microurma notată cu T 342650031 (care se regăseşte pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din interiorul casieriei agenţiei bancare unde a fost săvârşită infracţiunea).
În urma calculelor biostatistice a rezultat că inculpatul B.B. are de 54.945.055 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec alături de inculpatul H.A.D., decât o altă persoană necunoscută din populaţie şi probabilitatea de includere a profilului genetic al numitului B.B. în acest amestec este de 99,999998%.
Totodată, s-a arătat că inculpatul H.A.D. are de 12.787.723 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec, alături de inculpatul B.B., decât o altă persoană necunoscută din populaţie, iar probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului H.A.D. în acest amestec este de 99,9999922%).
Pentru stabilirea cu exactitate a acestor rezultate, biochimiştii au utilizat noile metode de lucru şi tehnici din dotare, conform reviziei PSL 04-l7, reprocesând extractele de ADN provenind din microurmele arătate anterior, metodele folosite fiind purificarea avansată şi amplificarea cu exces de polimerază, conform celor descrise detaliat în rapoartele întocmite.
Cu privire la rapoartele de analiză ADN realizate la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Înalta Curte apreciază că nu sunt pertinente argumentele susţinute de către apărarea inculpaţilor cu privire la lipsa de independenţă şi imparţialitate a Institutului datorată faptului că se află în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, deoarece nu este asigurată o cerinţa iterată în numeroase decizii CEDO, aceea de imparţialitate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune instanţelor naţionale să evalueze aceste aspecte, întrucât sunt elemente esenţiale ale Convenţiei europene a Drepturilor Omului, pentru a se verifica încă din timpul procedurilor iniţiale că se asigură în mod veritabil dreptul la apărare şi un proces echitabil, fiind evident că un suspect care este acuzat de către stat nu ar avea parte de echitate cât timp nu are posibilitatea examinării unor probe şi de un expert ce nu ar aparţine tot statului.
Or, este fără dubiu că experţii ce funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică sunt şi poliţişti, însă Înalta Curte reţine că rapoartele întocmite în cauză sunt redactate din perspectiva calităţi de experţi, aceştia figurând pe lista experţilor autorizaţi de către Ministerul Justiţiei - lista experţilor criminalişti în specialitatea expertiza biologică - expert P.R., brevet nr. 272/2005, expert C.D., brevet nr. 274/2005, iar lucrările au fost efectuate în cadrul Sistemului de Analize Genetice al Institutului.
În situaţia cum este cea de faţă - expertiza genetică, Înalta Curte consideră că nu criteriul apartenenţei sau nu al experţilor biologi la corpul poliţiştilor este cel care trebuie avut în vedere în evaluarea imparţialităţii din perspectiva Convenţiei, ci procedurile urmate în realizarea expertizelor ADN asupra probelor prelevate din câmpul infracţional, deoarece aceste proceduri oferă garanţia dacă acest tip de probe sunt supuse unui proces de expertiză ce oferă concluzii imparţiale pentru a reflecta şi asigura un proces echitabil.
Or, actele depuse la dosar, atât pe parcursul judecării cauzei în fond şi în apel, cât şi în recurs - anterior ori concomitent ascultării experţilor de către Înalta Curte - Acord FBI pentru folosire soft CODIS - iunie 2011, Aviz RENAR LI 459 pentru încercări, Proceduri de lucru PSL-04-l7, 04-l8, 04-25 - reflectă acreditarea laboratorului de analize ADN - Serviciul de biocriminalistică din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, acreditare ce vizează procedurile de lucru urmate în realizarea expertizelor ADN fiind astfel asigurată garanţia imparţialităţii.
Această garanţie a imparţialităţii este consfinţită de către Statul Român prin Legea nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, sistem ce a fost încredinţat pentru a fi administrat de către Institutul Naţional de Criminalistică, ce are atribuţii privind:
Genotiparea şi alimentarea bazei de date cu profile genetice provenite de la persoanele care fac obiectul conform legislaţiei în vigoare:
- efectuarea de comparaţii între profilele genetice din baza de date, cu profile genetice în litigiu, provenite în urma genotipării urmelor;
- efectuarea de comparaţii şi răspunsuri la solicitările organismelor de cooperare internaţională, conform legii.
Garanţia imparţialităţii procedurilor de lucru este o consecinţă a unei realităţi faptice, deoarece procedurile de lucru folosite în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică au fost autorizate, monitorizate şi evaluate de un organism independent, recunoscut la nivel european şi internaţional - RENAR.
Astfel, împrejurarea că Institutului Naţional de Criminalistică este în subordinea Poliţiei Române, este doar o chestiune de opţiune funcţională şi organizatorică pe care Statul Român a luat-o pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce-i revin faţă de cetăţenii săi, aceea de a pune la dispoziţia organelor de aplicare a legii toate mijloacele cunoaşterii ştiinţifice şi medicale necesare pentru identificarea şi prinderea persoanelor ce comit fapte penale grave.
Înalta Curte reţine că în cauză rapoartele contestate de către inculpaţi simt întocmite de două persoane ce au calitatea de experţi biologi, că activitatea acestora s-a concretizat în Sistemul de Analize Genetice al Institutului şi s-a desfăşurat după proceduri de lucru autorizate, monitorizate şi evaluate de către un organism independent - RENAR şi constată că sunt asigurate toate cerinţele de imparţialitate ale rezultatelor obţinute.
De aceea, este corectă opinia instanţei de fond ce a acceptat efectuarea unei examinări ADN a obiectelor corp delict, doar la un laborator ce are aceleaşi acreditări internaţionale, acesta fiind de altfel criteriul evident după care se poate asigura garanţia unui proces echitabil, într-o astfel de problematică cum este cea a identificării ADN având la baza microurme prelevate de la locul faptei (împrejurarea că rezultatele obţinute ca urmare a procedurii urmate şi a întrebărilor adresate au fost judicios analizate şi neluate în seamă de către Curtea de Apel, nu schimbă constatarea Înaltei Curţi).
Înalta Curte arată că audierea experţilor şi depunerea înscrisurilor au fost necesare clarificării expertizelor genetice contestate, deoarece apărarea inculpaţilor a invocat, pe de o parte, o neconcordanţă cu privire la menţionarea existenţei unui amestec ADN într-o urmă atribuită iniţial - 2009 unuia dintre angajaţii băncii, de altfel victimă a agresiunilor exercitate de către inculpaţi, pentru ca ulterior - 2010 aceeaşi urmă să indice un amestec în care s-a identificat ADN-ul ambilor inculpaţi, iar pe de altă parte, faptul inexistenţei unei dintre alele în ADN-ul inculpaţilor, aspecte ce ar fi trebuit să conducă la excluderea lor, toate neconcordanţele fiind semnalate de către expertul parte în opinia expertală depusă la dosarul cauzei cu ocazia judecării apelului.
Sub aceste aspecte, expertul P.R. răspunzând la întrebarea Care este profilul genetic obţinut prin prelucrarea urmei T342650021 recoltată de pe suprafaţa mânerului metalic al sistemului de închidere al uşii de acces în casierie, consemnat în cadrul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 342650 din 16 iunie 2009 al I.G.P.R. - INC - Serviciul biocriminalist? Profilul genetic aparţine unei unice persoane sau unui grup de persoane? a declarat: "menţin concluziile raportului efectuat în 2009. Doresc să fac o precizare tehnică şi anume: în cadrul laboratorul avem norme de calitate privind interpretarea rezultatelor finale. Avem o limită de interpretare, de citire a rezultatului final obţinut. Această limită se referă la înălţimea unor semnale sau vârfuri în cadrul unor spectre. Sub această limită noi le utilizăm doar pentru orientare. În primul raport, din 2009, am obţinut acest profil majoritar pentru că celelalte semnale erau sub această limită. Cele care sunt sub această limită analitică nu sunt raportate tocmai pentru a nu complica rezultatul final. Mai mult, la acea dată aveam un profil a unei persoane necunoscute, nu puteam şti dacă era al autorului sau al altei persoane. Trebuia valorificat acest rezultat. Una este să existe un profil unic şi alta este să existe un amestec de profite. Fără să parcurgem alte etape de laborator de valorificare nu puteau fi valorificate. Nu am mers cu analiza mai departe, întrucât aveam un profil necunoscut care trebuia valorificat. În 2010, când am identificat aparţinătorul profilului ne-am pus problema valorificării şi a celorlalte semnale din cadrul spectrelor.
Aparent este o contradicţie între cele două rapoarte, întrucât ca etape în fluxul tehnologic este posibil să ne oprim la un moment dat atunci când am obţinut un rezultat până la valorificarea acestuia şi continuând dacă este cazul în funcţie de puterea probantă a rezultatelor. Este o politică în cadrul laboratoarelor întrucât se realizează economii. Procedurile de interpretare a rezultatului final permit raportarea profilului majoritar dacă acesta se află în anumite rapoarte faţă de cel minoritar. La momentul anului 2009 nu aveam date cu privire la numărul de participanţi la săvârşirea infracţiunii. în cadrul raportului aveam două profite obţinute de pe două probe, majoritare ce urmau să fie exploatate constatării tehnico-ştiinţifice. Era posibil ca acestea să aparţină lucrătorilor băncii dar nu ştiam la acel moment. Analiza comparativă a celor ce lucrau în bancă am efectuat-o ulterior. O dată identificat sau atribuit acest profil unui lucrător din bancă, respectiv numitului B.S., am făcut apel la rolul activ al expertului pentru valorificarea în totalitate a acestei probe. Nu prin reluarea recoltării de pe mânerul respectiv ci prin utilizarea unui extract de ADN care a fost de fapt utilizat şi pentru raportul din 2009. În raportul din 2010 nu l-am exclus pe aparţinătorul B.S. şi am adăugat alţi doi aparţinători. Am obţinut de fapt un amestec în care se regăseau profilele genetice a minim trei persoane. Sub acest aspect am evidenţiat rolul activ al expertului."
Aceste afirmaţii au fost confirmate şi de către expertul C.D., care a declarat: "adaug că în 2009 nu aveam nicio probă de comparaţie. Fracţiile minoritare erau mult sub limita care permitea raportarea. Fiecare laborator are această limită. Există o limită de detecţie comună tuturor laboratoarelor peste care se pot citi semnalele"
Referitor la acestea, expertul parte F.A. a declarat: "pentru această probă, în concluziile raportului din 2009 s-a găsit un profil genetic unic al unei persoane de sex masculin. La pct. 8 din concluziile acestui raport s-a stabilit că acest profil este identic cu profilul numitului B.S. La pct. 6 din acelaşi raport s-a arătat că s-a interogat baza de date cu profile genetice şi nu s-a găsit o corespondenţă cu cel analizat, cu excepţia lui B.S. În primul raport din 2009 la această probă nu s-a pus problema unui amestec de urme cum s-a pus pentru alte probe analizate, de exemplu la proba nr. 4. Referitor la pragul minim peste care nu se raportează contribuţia minoritară consider că ar trebui evaluate acele electroforegrame pentru a stabili dacă alelele suspecţilor se regăsesc în fracţiile minoritare afirmate astăzi şi în raportul din 2010, dar care nu se regăsesc în raportul din 2009."
Ca urmare a susţinerilor expertului parte, la solicitarea Înaltei Curţii, la dosar au fost depuse electroforegramele rezultate în cadrul analizelor realizate cu ocazia întocmirii rapoartelor din 2009 şi 2010, iar după ce au fost puse la dispoziţia apărării, audierea experţilor oficiali a continuat cu explicarea rezultatelor în raport de pragurile minime prevăzute în protocoalele de lucru, pentru a se verifica dacă alelele inculpaţilor se regăsesc în fracţiile minoritare atât în anul 2009, cât şi în 2010.
Declaraţiile ulterioare ale experţilor oficiali au confirmat că alelele inculpaţilor se regăsesc atât în fracţiile minoritare din anul 2009, cât şi în cele din anul 2010 şi de altfel, în urma examinării electroforegramelor, expertul parte F.A. a declarat: "După ce am ascultat opinia dl. expert P. arăt că într-adevăr în electroforegrama din 2009 apare alela 30, care nu a fost raportată în 2009, însă nu apare alela 31, iar în 2010 afirmaţia potrivit căreia markerul nu a fost reproductibil, aceasta trebuie dovedită."
Analizând declaraţiile experţilor oficiali ce au întocmit rapoartele de identificare ADN, experţi ce au fost chestionaţi de către apărare în prezenţa expertului parte ce a putut oferii concomitent opinia sa, inclusiv cu privire la explicarea electroforegramelor corespunzătoare fiecărei alele, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să pună la îndoială concluziile rapoartelor genetice întocmite în cauză.
Înalta Curte subliniază faptul că deşi hotărâtoare, concluziile rapoartelor genetice confirmă doar prezenţă inculpaţilor H.A.D. şi B.B. în câmpul infracţional, pe corpurile delicte asupra cărora s-a acţionat în momentul comiterii faptelor, însă condamnarea inculpaţilor de către Curtea de Apel are la bază o multitudine de alte probe care au răsturnat indubitabil prezumţia de nevinovăţie.
Astfel, se constată că în mod just Curtea de Apel a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt imputate că inculpaţii H.A.D. şi B.B. au procedat astfel:
- au pătruns simultan în Agenţia bancară fiind mascaţi şi cu mănuşi pe mâini, fiind înarmaţi cu un aparat de electroşocuri şi un pistol, apoi
- au atacat paznicul, pe care apoi unul l-a imobilizat şi a rămas de pază în timp ce al doilea, a forţat şi distrus uşa casieriei, a pătruns în interior, a ameninţat casiera, a tras sertarul, de unde a sustras banii.
Înalta Curte constată că nu există vreo contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probelor administrate în cauză, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.
În propria sa analiză, Înalta Curte apreciază că probele dosarului confirmă că la momentul pătrunderii în Agenţia bancară a avut loc un prim contact fizic între cei doi inculpaţi petrecut cu ocazia primelor violenţe exercitate asupra paznicului, după cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere înaintate instanţei de recurs de Tribunalul Cluj (suportul optic tip CD, imagini format bhp, folderele ch4 şi ch8) unde se observă foarte bine acest contact, cât şi arma ce se afla în mâna celui ce ulterior a pătruns în casierie - inculpatul B.B.
Aceleaşi imagini confirmă opoziţia depusă de către casieră pentru a împiedica pătrunderea inculpatului B.B. în interiorul casieriei, ceea ce explică distrugerile constatate asupra uşii şi ale sistemului de închidere în fotografiile judiciare realizate cu ocazia cercetării la faţă locului.
În acest context faptic, Înalta Curte consideră că este dovedită împrejurarea că a avut loc un contact puternic al mâini înmănuşate a inculpatului B.B. cu mânerul uşii de acces în casierie, deoarece a fost posibil să distrugă atât sistemul de închidere, dar şi să înfrângă opoziţia casieriţei, pentru ca abia apoi, după ameninţarea casierei, să aibă loc contactul cu sertarul din interiorul căruia a sustras banii.
Aşadar, deşi inculpaţii H.A.D. şi B.B. au urmat un "modus operandi" ce a urmărit să nu aibă contact direct cu obiectele din cadrul Agenţiei bancare - mănuşi, probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului au condus la identificarea ADN-ului acestora, ce s-a putut realiza datorită transferului de celule epiteliale pe mănuşile purtate de inculpatul B.B. de pe hainele inculpatului H.A.D., în primele clipe ale violentării paznicului, pentru ca apoi, datorită mişcărilor repetate necesare distrugerii sistemului de închidere şi înfrângerii opoziţiei casierei, celule epiteliale proprii să se transfere pe aceleaşi mănuşi, aşa încât prin prinderea puternică a mânerului uşii casieriei s-a produs un prim transfer de celule pe acest obiect (ridicat de la faţa locului), pentru ca apoi să aibă loc cel de-al doilea transfer pe sertar, obiect (ridicat de la faţa locului) manipulat de către inculpatul B.B. pentru a sustrage banii.
În cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi al judecăţii la instanţa de fond s-a explicat de către experţi oficiali această "teorie" a transferului de ADN, aspecte iterate şi în faţa Înaltei Curţi, la interpelarea apărării.
De asemenea, o altă categorii de probe - declaraţiile angajaţilor Agenţiei bancare dovedesc la fel de evident, că în raport de sarcinile ce le reveneau, mare parte dintre angajaţi au avut contact cu ambele obiecte (mânerul uşii şi sertarul), deoarece în activitatea curentă a Agenţiei bancare, se pătrundea cel puţin zilnic pe uşa casieriei, iar sertarul era manipulat în repetate rânduri, deci este dincolo de orice îndoială că aceste obiecte putea cuprinde altceva decât amestecuri de microurme, ceea ce exclude argumentul apărării potrivit căruia nu a existat un amestec de profile genetice şi confirmă declaraţiile experţilor P.R. (dacă vorbim despre un transfer indirect de material biologic acesta se realizează prin intermediul unui obiect. Poate să facă obiectul legăturii dintre un subiect şi un obiect, întrucât obiectul de transfer, vectorul, va avea o cauzalitate directă cu subiectul, respectiv persoana de la care provine materialul biologic respectiv. Poate să fie certă şi indubitabilă legătura, dacă persoana a intrat în contact cu vectorul. Este ca urmare a unui contact direct, iar vectorul are la rândul său un contact direct cu obiectul pe care s-a transferat. Din punct de vedere al microurmelor, respectiv al cantităţii de material genetic, sunt posibile două variante - ori este regăsit, ori nu este regăsit. În cazul de faţă au fost regăsite microurme. Vorbind de metodele de lucru, acestea sunt standardizate şi adecvate pentru tipul de microurmă care este analizat. Tehnica folosită nu are niciun fel de importanţă în valorificarea unei astfel de microurme) şi C.D. (da, transferul indirect poate lega persoana de urma analizată).
La legătură cu acest aspect expertul parte F.A. nu a dat un răspuns tranşant ci a declarat: este discutabil şi depinde de cantitatea de material analizat şi de metoda folosită. Este vorba despre microurme şi trebuie ştiut cât material genetic există. Situaţia de certitudine este dată de găsirea tuturor alelelor de pe toţi markerii analizaţi.
Înalta Curte, reţine că prin modalitatea în care au acţionat cei doi autori, coroborat cu modalitatea concretă de comitere a faptei, dată fiind suprafaţa mică, însă prinsă puternic cu mâna înmănuşată, a favorizat transferul urmelor numai ale unuia dintre ei, pentru ca ulterior, datorită efortului şi mişcărilor generate de forţarea uşii de acces în casierie, transferul de celule epiteliale să aibă loc de pe hainele agresorului pe mănuşile acestuia şi astfel să fie favorizat transferul pe sertarul din care au fost sustraşi banii.
În această privinţă este de constatat faptul că prin adresa din data de 25 ianuarie 2010 Serviciul Criminalistic Cluj a explicat pe larg modalitatea în care materialul biologic al inculpatului B.B. constând în microurme biologice constituite din celule epiteliale ar fi putut fi transferate de pe mănuşi pe obiectele aflate în câmpul infracţional (casierie), respectiv modalitatea în care materialul biologic al inculpatului H.A.D. (despre care se presupune că ar fi rămas în zona uşii de acces în bancă) ar fi putut să ajungă pe obiectele aflate în casierie.
În vederea explicării teoretice a unei astfel de posibilităţi s-a recurs la teoria transferului de tip secundar, definit ca fiind depunerea materialului biologic folosind un intermediar (vector), care poate fi o persoană, obiect sau chiar animal. În acest caz nu există contact direct între donor (sursa materialului biologic) şi suprafaţa ţintă.
Astfel, în primul caz, transferarea materialul biologic al inculpatului B.B. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) - vector (obiecte care au fost anterior în contact cu donorul - mănuşi, cagulă, obiecte vestimentare purtate cu ocazia comiterii faptei) - suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul - partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie - microurma notată cu T342650031).
În cel de-al doilea caz, transferarea materialul biologic al inculpatului H.A.D. a fost explicat prin relaţia donor (inculpatul însuşi) - vector (obiecte/persoane care au fost anterior în contact cu donorul - obiecte care aparţin unei alte persoane, mai exact coautorului, dar pe suprafaţa cărora au fost transferate şi microurme biologice provenite de la H.A.D.: mănuşile, cagula, articole vestimentare purtate de coautor cu ocazia săvârşirii faptei; în egală măsură s-a apreciat că rolul de vector îl putea avea şi persoana coautorului la faptă şi care anterior a avut contact cu H.A.D., contact în urma căruia a avut loc transferul de material biologic) - suprafaţa ţintă (probele în litigiu ridicate de la faţa locului care au avut contact cu vectorul - mânerul sistemului de închidere a uşii de acces în casierie - microurma notată cu T342650021 şi partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie - microurma notată cu T342650031).
Totodată, prin adresa din 01 martie 2010 Institutul de Criminalistică a oferit explicaţii suplimentare cu privire la teoria transferului secundar, învederându-se faptul că în cazul obiectelor foarte des manipulate, materialul biologic depus sub formă de microurme de la o altă persoană decât personalul care are în mod normal acces la acestea, nu ar putea proveni decât în urma unui transfer de tip cel mult secundar, în condiţiile în care celulele nucleate au existat pe sursa donoare.
Astfel, Înalta Curte conchide că primul contact al mâini înmănuşate a inculpatului B.B. ce a distrus uşa, a avut loc cu obiectele de îmbrăcăminte ale inculpatului H.A.D. ce a rămas de paza, iar contactul puternic cu mânerul uşi explică descoperirea numai ADN-ului celui rămas de pază şi nu a celui care a acţionat propriu-zis asupra uşii. Ulterior, datorită eforturilor evidente necesar distrugeri sistemului de închidere şi înfrângerii blocării accesului de către casieră, s-a realizat transfer de celule epiteliale de pe hainele proprii pe mănuşi şi astfel s-a realizat transferul pe sertarul din care s-au sustras banii.
În raport de cele expuse, Înalta Curte constată că deşi au negat în mod constant săvârşirea faptelor, inculpaţii recurenţi H.A.D. şi B.B. nu au putut oferi o explicaţie cu privire la existenţa ADN-ului lor în unitatea bancară, ci dimpotrivă declaraţiile contradictorii şi justificarea existenţei unor alibiuri relevă, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel, o pregătire atentă, minuţioasă şi elaborată a comiterii faptei.
Toate susţinerile apărării cu privire la viciile identificării ADN-ului inculpaţilor pe corpurile delicte sunt neîntemeiate, fiind exclusă orice îndoială, ceea ce s-a putut constata prin audierea experţilor oficiali de către Înalta Curte, audierea acestora vizând toate elementele de fapt şi de specialitate ce au condus la elaborarea concluziilor formulate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că rezultatele expertizelor biocriminalistice efectuate în cauză se coroborează cu celelalte probe şi conduc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că în baza unei înţelegeri prealabile, la data de 13 februarie 2009, în jurul orelor 16:45 - în timpul programului de funcţionare al Agenţiei bancare Mănăştur din mun. Cluj-Napoca, inculpaţii H.A.D. şi B.B. au participat în calitate de coautori la furtul sumei de 246.650 lei săvârşit prin întrebuinţare de violenţe şi ameninţări faţă de personalul, clienţii băncii şi casiera bancară, partea vătămate F.O.G., precum şi prin punerea în stare de neputinţă de a se apăra a agentului de pază de la agenţia bancară, partea vătămată B.I.S.
Inculpaţi erau mascaţi - purtând cagule, aveau mâinile acoperite cu mănuşi şi înarmaţi - cu un pistol cu electroşocuri - inculpatul H.A.D. şi respectiv cu un pistol ce avea aparenţa unui pistol adevărat - inculpatul B.B., ambele arme fiind folosite efectiv la agresarea părţilor vătămate F.O. şi B.I.S.
Inculpatul H.A.D. a săvârşit, alături de inculpatul B.B., acte de violenţă prin lovire asupra agentului de pază al agenţiei bancare, martorul B.I.S. după ce ambii au pătruns în incinta băncii, precum şi ameninţări la adresa personalului agenţiei bancare şi a celorlalte persoane prezente în incintă, prin întrebuinţarea acestor violenţe şi ameninţări fiind săvârşit furtul sumei de bani menţionate.
În timp ce inculpatul B.B. a pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul casieriei securizate a agenţiei bancare, de unde a luat efectiv suma de 246.650 lei, inculpatul H.A.D. a rămas în momentele respective, în interiorul agenţiei bancare, supraveghindu-l pe agentul de pază, pe care l-a pus în stare de neputinţă de a se apăra, prin aplicarea repetată de electroşocuri, cu un aparat destinat unui asemenea scop.
2. De la data pronunţării deciziei din apel - 14 iunie 2013 şi până la data soluţionării recursului a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare noul C. pen. şi Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi, instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică.
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.
Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală.
Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi şi astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Dată fiind abrogarea art. 211 C. pen. anterior şi incriminarea acestuia în art. 233, art. 234 C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, C. pen. anterior şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (Codul penal).
Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Codul penal anterior
Art. 211 Tâlhăria
(1) Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.
(2) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
b) în timpul nopţii;
c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
(21) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă;
c) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;
d) în timpul unei calamităţi;
e) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182.
(3) Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 74 Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante
Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
Art. 76 Efectele circumstanţelor atenuante
(1) În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează:
a) când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
b) când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
c) când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
d) când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general;
e) când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei;
f) când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei sau mai mare, ori până la minimul general, când minimul special este sub 500 lei.
(2) În cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
(3) Când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată.
(4) În cazul în care există circumstanţe atenuante, amenda pentru persoana juridică se reduce după cum urmează:
a) când minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, amenda se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de o pătrime;
b) când minimul special al amenzii este de 5.000 lei sau mai mare, amenda se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de o treime.
Codul penal în vigoare
Art. 233 Tâlhăria
Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 234 Tâlhăria calificată
(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
Art. 75 Circumstanţe atenuante
(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
b) depăşirea limitelor legitimei apărări;
c) depăşirea limitelor stării de necesitate;
d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.
(2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Art. 76 Efectele circumstanţelor atenuante
(1) În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute.
Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de noua lege penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei un caracter calificat în legea veche.
Legea veche prevedea o sancţiune de la 15 ani la 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar Legea nouă prevede un minimum de 3 ani şi un maxim de 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, astfel că legea nouă mai favorabilă, va retroactiva.
La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpaţilor, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu va face o nouă individualizare a sancţiunii atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare, ci doar va reduce proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi cea de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special).
În speţă instanţa de apel s-a orientat la o pedeapsă sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, care nu se pot reţine potrivit legii noi, însă s-a orientat spre un cuantum superior limitei minime prevăzute de legea veche - de 3 ani închisoare, aşa încât pedeapsa ce se poate aplica inculpaţilor recurenţi este la minimul prevăzut de legea nouă - 3 ani închisoare, schimbarea încadrării juridice dispunându-se în considerarea prevederilor art. 12 alin. (1) teza finală Legea nr. 255/2013 potrivit cărora se aplică dispoziţiile legii vechi.
În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare mai favorabilă, însă în limitele individualizării realizate de instanţele anterioare, aspectul temeiniciei sancţiunilor neputând fi devoluat în recurs.
Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., însă conform art. 65 alin. (1) C. pen. pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii H.A.D. şi B.B. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va casa, în parte, atât decizia recurată cât şi Sentinţa penală nr. 104 din data de 13 martie 2012 a Tribunalului Cluj, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:
Va schimbă încadrarea juridică dată faptelor cu privire la ambii inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) c) alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamnă pe inculpaţii H.A.D. şi B.B. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de câte 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Va deduce din cuantumul pedepselor aplicate fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 19 ianuarie 2010 şi până la data de 05 mai 2011.
Va menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri, care nu contravin prezentei decizii.
Cu privire la cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi, acestea vor rămâne în sarcina statului, iar sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii H.A.D. şi B.B. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează, în parte, atât decizia recurată cât şi Sentinţa penală nr. 104 din data de 13 martie 2012 a Tribunalului Cluj, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:
Schimbă încadrarea juridică dată faptelor cu privire la ambii inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), c), alin. (21) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpaţii H.A.D. şi B.B. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de câte 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 19 ianuarie 2010 şi până la data de 05 mai 2011.
Menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri, care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi, rămân în sarcina statului, iar sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2015.
Opinie separată:
Admite recursurile declarate inculpaţii H.A.D. şi B.B. împotriva Deciziei penale nr. 128/A din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi face aplicarea principiului "in dubio pro reo" în ceea ce îi priveşte.
Justiţia se înfăptuieşte cu respectarea garanţiilor şi drepturilor procesuale, în baza legii, indiferent de fapte sau de făptuitori, în caz contrar dreptul la un proces echitabil este încălcat.
Problematica incidenţă în cauză priveşte suficienţa probelor pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie şi incidenţa principiului in dubio pro reo, a dreptul la un proces echitabil sub aspectul aplicării principiul egalităţii de arme. Proba determinantă pentru condamnarea celor doi inculpaţi a fost evaluarea genetică realizată de laboratorul I.G.P.R., care plasează inculpaţii la locul săvârşirii faptei, în interiorul băncii, în zone inaccesibile publicului. Inculpaţii nu au avut posibilitatea reală să conteste concluziile acestei evaluări, ceea ce generează calitatea de victimă în sensul art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A. Proba determinantă în ceea ce priveşte soluţia de condamnare este evaluarea genetică realizată de laboratorul I.G.P.R. Acest probatoriu a fost considerat determinant deoarece plasează inculpaţii la locul săvârşirii faptelor în condiţiile în care restul datelor consemnate în mijloacele de probă constituie numai probe indirecte.
În legătură cu acest probatoriu apreciez că inculpaţii nu au avut posibilitatea reală de a-l contesta pentru următoarele motive:
- avizul comisiei superioare I.N.M.L. nu s-a obţinut, proba fiind respinsă în opinie majoritară. Cererea apărării era pertinentă şi utilă cauzei, iar jurisprudenţa anterioară [cauza Mocănel (11410/233/2010); cauza Antal (2125/117/2007*)] arătase că rapoartele I.G.P.R. pot face obiectul evaluării de către Comisia Superioară I.N.M.L.. Deşi respingerea cererii de obţinere a avizului s-a fundamentat pe lipsa atribuţiilor legale ale I.N.M.L. de a evalua rapoartele I.G.P.R. şi pe diferenţa de acreditare între cele două instituţii (I.G.P.R. având acreditare RENAR ce lipseşte I.N.M.L.), nu s-a pus în discuţie şi deci nu s-a realizat ulterior nici evaluarea electroforegramelor şi a datelor brute obţinute de Laboratorul I.G.P.R. în cadrul unui alt laborator cu acreditări şi aparatură similare.
În ceea ce priveşte posibilitatea inculpaţilor de combatere a raportului I.G.P.R., se constată că instanţa de apel a admis audierea experţilor, inclusiv a expertului parte, audiere în cadrul căreia inculpaţii au adresat întrebări. Totuşi, la sfârşitul audierii, atât experţii I.G.P.R., cât şi expertul parte şi-au păstrat punctele de vedere şi evaluările scrise, fără a se obţine o poziţie tranşantă şi o evaluare a consecinţelor în legătură cu:
- lipsa evaluării cantitative a microprobei (în funcţie de caracterizarea cantitativă se determină testul ce poate fi utilizat);
- lipsa declarării clare a unui amestec de contribuitori la evaluarea din 2009;
- nereproducerea unor markeri esenţiali în număr de 4 la evaluarea din 2010 spre deosebire de cea din 2009, care în opinia expertului parte, ar echivala cu excluderea celor doi inculpaţi din sfera contribuţiilor. în ceea ce priveşte ultima teză, experţii I.G.P.R. au afirmat suficienţa în 2010 a unui număr de 6 + 1 markeri.
Apreciez că acest punct de vedere nu este caracterizat în condiţiile în care în 2009 au fost decelaţi în cadrul analizei 16 markeri, iar în 2010, în urma amplificării, numai 8 - 9 markeri, iar 4 au fost consideraţi nereproductibili. în plus, pe markerii identificaţi în 2010 au fost evaluate alele cu grad redus informativ, respectiv cu întâlnire largă în populaţia caucaziană (e.g. caracterele 11, 12), în timp ce alele cu conţinut informativ superior au dispărut. Ar fi fost utilă identificarea markerilor de tip Y, autosomali. În concluzie, erau necesare alte probatorii pentru plasarea indubitabilă a inculpaţilor la locul săvârşirii faptei.
B. Analiza celorlalte probatorii
În declaraţiile date inculpaţii au negat constant săvârşirea faptelor.
Fapta a fost săvârşită la 16:47, ora sesizării la 112, şi a durat 2 minute. Datele obţinute cu ajutorul reţelelor de telefonie îl plasează pe inculpatul B.B., după cca. 20 min. de la momentul comiterii faptei (17:15), la o distanţă de cca 30 km, respectiv în comuna Gilău.
În acest context, trebuie subliniat că acuzarea nu s-a preocupat să demonstreze modalitatea în care acest inculpat a parcurs acea distanţă de 30 km în 15 minute în condiţiile în care actul de sesizare şi imaginile de pe camerele exterioare susţin părăsirea băncii şi deplasarea perpedes ulterior comiterii sustragerii. A prezuma că a avut acces la un autoturism cu care s-a deplasat pentru a-şi asigura un alibi nu este un silogism acceptabil în cazul răsturnării prezumţiei de nevinovăţie.
În ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea inculpat, acesta locuieşte în zona Băncii T. unde a avut loc sustragerea, astfel încât identificarea sa în acea rază teritorială, cu ajutorul antenelor de telefonie sau martorilor, nu este surprinzătoare şi nu se poate datora exclusiv participării la săvârşirea faptei, astfel cum susţine acuzarea.
Declaraţiile martorilor oculari A.C.M. şi G.S.C., conţin informaţia că cel care a intrat în casierie avea ochii deschişi la culoare, posibil verzi, niciunul dintre cei doi inculpaţi neavând aceste semnalmente.
În ceea ce priveşte expertizele antropometrice, acestea au concluzii în parte contradictorii, în parte prea vagi, care nu pot conduce la plasarea indubitabilă a celor doi inculpaţi la locul săvârşirii faptei. Astfel, instanţa de fond susţine că martorii oculari, cei prezenţi în casierie la data săvârşirii faptelor, au evaluat înălţimea reală a inculpaţilor la 160 - 170 cm, pentru cel rămas lângă uşa de acces în bancă şi 170 - 185 cm pentru cel ce a intrat în casierie. Potrivit constatării, P1 (făptuitorul ce a rămas poziţionat la uşa de acces a băncii) are o înălţime între 170 şi 175 cm, iar P2 (făptuitorul ce a intrat în casierie) o înălţime între 185 şi 190 cm. În cursul judecăţii în fond s-a stabilit înălţimea făptuitorilor 171 - 172 pentru H.A. şi 178 pentru B.B. Dacă pentru situaţia primului inculpat există o evaluare apropiată de înălţimea acestuia, situaţia este total incertă pentru cel de-al doilea inculpat. Martora G.S.C. a declarat în faţa instanţei de fond: persoana care s-a îndreptat spre casierie era cu siguranţă mai înaltă decât mine. Din cunoştinţele mele, eu am 1,76 m. Apreciez că persoana care s-a îndreptat înspre casierie avea 1,80 - 1,85 m. Ambii suspecţi mi s-au părut persoane atletice. Martora oculară B.D. a precizat că inculpaţii aveau înălţimi asemănătoare de 1,75 - 1,80, unul fiind puţin mai înalt decât celălalt. Martorul ocular T.L.R. a declarat că cei doi făptuitori aveau cam aceeaşi înălţime 1,75 (declaraţie olografă - 13 februarie 2009).
Ca urmare, aceste date nu fac legătura în mod indubitabil cu inculpaţii din prezenta cauză, aspect susţinut şi în sentinţă.
C. Cercetarea în faza de urmărire penală nu se preocupă a demonstra, după momentul consumării infracţiunii:
- modalitatea de deplasare de la locul săvârşirii infracţiunii, astfel cum s-a susţinut anterior;
- plusul evident în patrimoniul celor doi inculpaţi;
- modalitatea includerii în cercul de suspecţi la un interval de 1 an de la data săvârşirii faptei.
Toate aceste elementele ce nu au mai putut fi dovedite în cursul judecăţii ar fi putut furniza date suplimentare ce coroborate cu cele deja administrate puteau demonstra participarea la actul infracţional a celor doi inculpaţi.
În concluzie, ansamblul probatoriului administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, fiind incident principiul in dubio pro reo.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 74/2015. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... → |
|---|
