ICCJ. Decizia nr. 78/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 78/RC/2015

Dosar nr. 257/1/2015

Şedinţa publică din 3 martie 2015

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 48/S din 04 martie 2014 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov s-au dispus următoarele:

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.N., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane - persoană vătămată I. (fostă L.) R.I.

În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale), raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori - persoane vătămate S.A.L., S.M.N. şi V.A.M.

În baza art. 213 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 213 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite mai sus şi s-a aplicat inculpatului N.N. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe o durată de 3 ani, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pedeapsă complementară ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 26 iunie 2013 şi până la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului N.N. dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 15 din 27 iunie 2013 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 378/1372/2013.

În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa principală de 5 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe o durată de 2 ani, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori - persoane vătămate S.M.N. şi V.A.M.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului P.M. dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 15 din 27 iunie 2013 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 378/1372/2013.

În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.C., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe o durată de 3 ani, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori - persoană vătămată S.A.L.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane - persoană vătămată N.A.M.

În baza art. 399 alin. (1) C. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar, măsură dispusă faţă de inculpatul M.C.C. prin încheierea de şedinţă din data de 6 februarie 2014.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane reţinută prin rechizitoriu, în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cerere formulată de inculpatul D.G.L., prin apărător din oficiu.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.G.L., la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane - persoană vătămată N.A.M.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar, măsură dispusă faţă de inculpatul D.G.L. prin încheierea de şedinţă din data de 6 februarie 2014.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a luat act că persoana vătămată S.A.L., nu a dorit să participe ca parte vătămată şi nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a constatat că persoana vătămată N.A.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 19 alin. (3), (4) şi (5), art. 20 alin. (1) şi (2), respectiv art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357, art. 1381, art. 1382 şi art. 1385-1386 C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu de Ministerul Public, Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, în numele persoanelor vătămate minore V.A.M. şi S.M.N. şi, în consecinţă, au fost obligat inculpaţii N.N. şi P.M. să achite în solidar suma de 5.000 euro - echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă stabilit de Banca Naţională a României, în favoarea părţii vătămate minore V.A.M., cu titlu de daune morale, şi suma de 5.000 euro - echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă stabilit de Banca Naţională a României, în favoarea părţii vătămate minore S.M.N.

În baza art. 19 alin. (3), (4) şi (5), art. 20 alin. (1) şi (2), respectiv art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357, art. 1381 şi art. 1385-1386 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă I. (fostă L.) R.I. şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul N.N. să achite în favoarea părţii civile I. (fostă L.) R.I. suma de 5.000 de euro - echivalentul în RON la data plăţii la cursul de referinţă stabilit de Banca Naţională a României, cu titlu de daune morale.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul N.N. a următoarelor sume de bani: 13.500 RON (sumă obţinută de la persoana vătămată S.A.L.); 1.470 RON (sumă obţinută de la Ţ.D.A.M.); 140.000 RON (sumă obţinută de la D.M.F.).

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul M.C.C. a sumei de 15.750 RON obţinută de la persoana vătămată S.A.L.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.G.L. a sumei de 3.000 RON obţinută de persoana vătămată N.A.M.

În baza art. 397 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 10 iulie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov asupra sumei de 2.100 RON aparţinând inculpatului N.N., până la momentul la care inculpatul face dovada achitării pretenţiilor civile la care a fost obligat prin prezenta, moment după care sechestrul se consideră ridicat, urmând ca suma de bani anterior menţionată să fie restituită inculpatului.

În baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul N.N. a autovehiculului marca R., de culoare gri, bun sechestrat conform ordonanţei din data de 10 iulie 2013 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii N.N., P.M., M.C.C. şi D.G.L. la plata sumei de câte 2.112,5 RON fiecare, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 6.450 RON reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus ca sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul D.G.L. şi pentru persoanele vătămate V.A.M., I. (fostă L.) R.I., N.A.M. şi S.M.N. să se avanseze Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei, fiind incluse în cheltuielile judiciare datorate de inculpaţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii N.N., P.M., M.C.C. şi D.G.L.

Prin decizia penală nr. 372/Ap din 01 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.-ST Braşov şi de inculpaţii N.N., P.M., M.C.C. şi D.G.L. împotriva sentinţei penale nr. 48/S din 04 martie 2014 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, dată în Dosarul nr. 426/1372/2013, care a fost menţinută.

În temeiul art. 422 C. proc. pen. s-a dedus în continuare măsura arestării preventive a inculpaţilor N.N. şi P.M., de la 04 martie 2014 la zi.

A fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 10 iulie 2013 a Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - ST Braşov, asupra sumei de 2100 RON, menţinut prin sentinţa penală nr. 48/S din 04 martie 2014 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, formulată de numita N.M.

În temeiul art. 272 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimatele l.R.I., S.M.N., V.A.M., N.A.M., S.A.L., în cuantum de câte 150 RON pentru fiecare, să fie înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii N.N., P.M., M.C.C. şi D.G.L. la plata sumei de câte 562 RON flecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul rămânând în sarcina statului.

Decizia Curţii de Apel Braşov a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov la data de 28 august 2014, inculpaţilor M.C.C. şi D.G.L., reprezentanţilor legali S.N., V.I.D., B.V., L.M. şi părţii vătămate S.A.L. la data de 01 septembrie 2014 şi inculpaţilor N.N. şi P.M. la data de 08 septembrie 2014, iar pentru părţile vătămate N.A.M. şi părţilor civile S.M.N., l. (fostă L.) R.I., V.A.M. a fost afişată înştiinţarea la data de 02 septembrie 2014, iar decizia se consideră comunicată la data de 10 septembrie 2014 (conform art. 264 rap. la art. 261 alin. (4) C. proc. pen.).

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 29 septembrie 2014 pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov, la data de 02 octombrie 2014 pentru inculpaţii M.C.C. şi D.G.L., pentru reprezentanţii legali S.N., V.I.D., B.V. şi L.M. şi pentru partea vătămată S.A.L., la data de 09 octombrie 2014 pentru inculpaţii N.N. şi P.M. şi la data de 13 octombrie 2014 pentru partea vătămată N.A.M. şi pentru părţile civile S.M.N., l. (fostă L.) R.I. şi V.A.M.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie, la data de 01 octombrie 2014, inculpatul M.C.C., prin avocat M.Ş. şi la data de 02 octombrie 2014, inculpatul P.M., prin avocat V.A.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., a constatat că recursurile în casaţie sunt admisibile în principiu pentru următoarele considerente:

Cererile de recurs în casaţie au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., iar decizia nr. 372/Ap din 01 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, numele, prenumele, domiciliul profesional al avocaţilor acestora, vechimea în avocatură, hotărârea care se atacă, indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererile şi motivarea acestora, precum şi semnătura apărătorilor care au exercitat calea de atac.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul P.M. s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că fapta, în forma reţinută în rechizitoriu, nu este prevăzută de legea penală. În acest sens s-a precizat că, din probatoriul administrat, a rezultat că, în ceea ce-l priveşte, lipseşte activitatea de recrutare, transportare, transferare, adăpostire sau primire a persoanelor vătămate minore în scopul exploatării acestora, fapta sa de a le propune celor două persoane vătămate să meargă la Braşov şi să urmeze cursuri de masaj neconstituind o faptă de natură penală.

De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. în cea prev. de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile. A susţinut că nu poate fi reţinut alin. (2) al art. 211 deoarece din dosarul cauzei nu rezultă starea vădită de vulnerabilitate a persoanelor vătămate, nefiind aduse probe în acest sens, iar starea de minoritate în sine nu poate constitui un motiv pentru a considera persoana respectivă vulnerabilă.

Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul M.C.C., Înalta Curte a constatat că sunt indicate ca temeiuri de drept art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul M.C.C. a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală în februarie 2013 (dată la care s-a reţinut săvârşirea faptei), respectiv traficul de minori, această infracţiune nefiind incriminată, la acea dată, în forma prevăzută de art. 210 alin. (2) lit. b) C. pen., adică „profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane". Aşadar, a apreciat că nu poate fi condamnat pentru săvârşirea unei fapte într-o formă incriminată începând cu 01 februarie 2014, după intrarea în vigoare a Noului C. pen.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul a precizat că instanţa de fond i-a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, deşi noua lege penală este mai favorabilă, limitele de pedeapsă nu sunt de la 5 la 12 ani, ci de la 3 la 10 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 211 alin. (1) C. pen. A menţionat că nu se pot reţine prevederile art. 210 C. pen.

Întrucât, la data săvârşirii faptei, nu exista posibilitatea comiterii infracţiunii profitând de starea de vulnerabilitate a victimei.

Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Având în vedere că cererile de recurs în casaţie nu sunt vădit nefondate, sunt întrunite formal cazurile de casare invocate şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii P.M. şi M.C.C., împotriva deciziei penale nr. 372/Ap din 01 august 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C7, fixând termen de judecată în şedinţă publică, la data de 03 martie 2015, ora 9,00.

Analizând cererile de recurs în casaţie prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art 438 alin. (1) pct 7 C. proc. pen.

Ambii recurenţi şi-au întemeiat recursul în casaţie pe aceste dispoziţii legale, inculpatul M.C.C. invocând că fapta pentru care a fost condamnat nu era incriminată la momentul comiterii în forma prevăzută de art. 210 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane". În plus, coinculpatul P.M. a susţinut că fapta sa de a le propune celor două persoane vătămate să meargă la Braşov şi să urmeze cursuri de masaj nu constituie o faptă de natură penală.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este supusă casării hotărârea în cazul în care se constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În primul rând, este de menţionat faptul că dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

În al doilea rând, verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.).

Pornind de la aceste scurte consideraţii teoretice care circumscriu efectul devolutiv al recursului în casaţie, Înalta Curte constată că în cauză, pe baza probatorului administrat, s-au stabilit următoarele:

1. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.M., s-a reţinut că, în prima jumătate a anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu coinculpatul N.N., le-a recrutat, transportat (din judeţul Dâmboviţa, în municipiul Braşov) şi ulterior le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei pe S.M.N. (în vârstă de 16 ani) şi V.A.M. (în vârstă de 16 ani) pe raza municipiului Braşov, profitând de starea de vulnerabilitate evidentă a acestora.

S-a arătat că inculpatul P.M. le-a propus celor două fete să se prostitueze, pentru a face rost de bani în mod facil, cunoscând starea materială precară a victimelor, în condiţiile în care victima V.A.M. era prietenă cu fiica sa şi locuia la bunici în aceeaşi localitate în care stă inculpatul, profitând de acest aspect vulnerabil al celor două fete (situaţie care le-a determinat pe acestea să accepte cu uşurinţă propunerea inculpatului), precum şi de vârsta fragedă şi nivelul redus de educaţie, pentru a le convinge să se întâlnească cu coinculpatul N.N., care le-a condus în mun. Braşov şi le-a adăpostit pe cele două fete în apartamente din acest oraş, unde fetele s-au prostituat în folosul celor doi inculpaţi.

S-a menţionat că victimele minore nu aveau discernământul suficient conturat pentru a decide singure să întreţină raporturi sexuale cu alte persoane, dacă nu ar fi fost constrânse moral de cei doi inculpaţi, care au speculat la maxim situaţia de precaritate în care se aflau victimele: lipsa de sprijin parental, insuficienţa mijloacelor materiale şi dorinţa de a avea o oarecare independenţă financiară, indiferent de consecinţe.

Întrucât hotărârea de a întreţine raporturi sexuale cu diferiţi clienţi nu a fost luată de către persoanele vătămate minore, iar consimţământul dat de victime la propunerea inculpatului P.M. de a se prostitua în folosul său şi al inculpatului N.N. nu constituie o cauză justificativă, potrivit art. 211 alin. (3) C. pen., s-a reţinut că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârşirea, cu intenţie directă, a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale), raportat la art. 5 C. pen., constând în aceea că, în prima jumătate a anului 2013 le-a recrutat pe persoanele vătămate minore S.M.N. şi V.A.M. (ambele în vârstă de 16 ani) şi apoi le-a transportat pentru a fi preluate de inculpatul N.N. şi conduse în Braşov, scopul urmărit constând în exploatarea victimelor prin obligarea la practicarea prostituţiei, obligare care s-a realizat prin aceea că inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate evidentă a victimelor.

Instanţa de apel a reluat aceleaşi aspecte şi reţinut că în cauză s-a dovedit săvârşirea de către inculpatul P.M. a infracţiunii de trafic de minori, prin recrutarea victimelor minore, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora. În acest sens s-a arătat că inculpatul cunoştea că persoana vătămată V.A.M. locuia cu bunicii şi nu avea mijloace suficiente de subzistenţă, condiţii în care i-a propus acesteia să practice prostituţia, pentru a procura mai uşor bani. Starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate rezultă din faptul că aceasta locuia cu bunicii, nu avea o supraveghere corespunzătoare şi nu dispunea de mijloace materiale suficiente, aspecte cunoscute de inculpat în momentul în care a determinat-o să se deplaseze în alt judeţ, în mun. Braşov, pentru a practica prostituţia. Toate acestea, precum şi vârsta redusă a persoanelor vătămate, nivelul redus de educaţie al acestora, lipsa supravegherii din partea unor persoane adulte, sunt elemente ale stării de vădită vulnerabilitate a victimelor minore, având în vedere că acestea nu puteau să ia singure decizii cu privire la câştigarea mijloacelor necesare traiului prin practicarea prostituţiei. S-a arătat că nu rezultă din nicio probă că persoanele vătămate minore, V.A.M. şi S.M. ar fi practicat prostituţia anterior recrutării lor de către inculpatul P.M. Acestea au început practicarea prostituţiei din cauza inculpatului P.M., care a înţeles starea precară în care se aflau şi le-a facilitat deplasarea în mun. Braşov, unde au fost exploatate efectiv de către inculpatul N.N.

2. Referitor la inculpatul M.C.C., în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de minori asupra victimei minore S.A.L., constând recrutarea în vederea exploatării, prin obligarea la practicarea prostituţiei, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia.

S-a arătat că persoana vătămată nu practica prostituţia în momentul în care l-a cunoscut pe inculpatul M.C.C., ci a început să practice această activitate de-abia după ce l-a cunoscut pe acesta şi a plecat împreună cu el de la domiciliu, venind în mun. Braşov. în momentul în care a plecat de la domiciliu împreună cu inculpatul M.C.C., victima minoră S.A.L. avea o situaţie materială şi familială foarte precară, tatăl său fiind decedat, iar mama sa fiind grav bolnavă. Inculpatul cunoştea această situaţie materială şi familială a persoanei vătămate şi a luat-o de la domiciliu, aducând-o în mun. Braşov, într-un apartament unde alte persoane practicau prostituţia. Deşi inculpatul susţine că era într-o relaţie foarte apropiată cu persoana vătămată, fiind prietenul ei, nu a fost deranjat de această activitate, ba mai mult încasa şi banii obţinuţi de persoana vătămată din prostituţie.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a profitat de pe urma comiterii de către persoana vătămată a activităţii de prostituţie şi chiar a supravegheat-o destul de strict pe aceasta, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate de acesta cu victima S.A.L. sau cu persoana vătămată N.A.M. Astfel, în convorbirea din 16 aprilie 2013 purtată de inculpat cu aceasta din urmă, nemulţumit pentru că bănuia că persoanele vătămate cazate în acelaşi apartament ar fi oprit pentru ele banii proveniţi din prostituţie, inculpatul M.C.C. a spus că „Să moară mama dacă nu vă pun camere,...". Acesta a fost considerat un act evident de supraveghere a activităţii persoanei vătămate, de natură să dovedească faptul că inculpatul a profitat de pe urma practicării de către aceasta a activităţii de prostituţie, care se încadrează în noţiunea de exploatare.

Punerea persoanei vătămate minore într-o stare de dependenţă de inculpatul M.C.C., prin faptul că aceasta se afla într-un oraş străin, nu avea mijloace de întreţinere, nu avea alte cunoştinţe, constituie elementele infracţiunii de trafic de minori, chiar dacă inculpatul nu a folosit agresiunea pentru a o determina pe aceasta să practice prostituţia. Tot printr-o astfel de dependenţă a persoanei vătămate de inculpat, pe plan material şi afectiv, a fost explicată şi revenirea persoanei vătămate asupra declaraţiei iniţiale, încercând prin declaraţiile ulterioare să-l disculpe pe inculpatul M.C.C. Chiar dacă persoana vătămată a consimţit să se prostitueze, în condiţiile descrise anterior, potrivit art. 211 alin. (3) C. pen. consimţământul victimei la infracţiunea de trafic de minori nu constituie o cauză justificativă. Aceasta deoarece consimţământul nu a fost dat în condiţii normale, ci în condiţii de vulnerabilitate a persoanei vătămate. Faptul că persoana vătămată era în stare de vulnerabilitate, şi nu a desfăşurat activitatea de prostituţie în mod liber, a rezultat din aceea că în primele două-trei săptămâni după ce a fost adusă de inculpat în apartamentul unde celelalte persoane practicau prostituţia, la telefonul victimei S.A.L. răspundeau D.M. sau T.D., care desfăşurau activitatea de prostituţie în folosul inculpatului N.N.

Înalta Curte constată că nu toate criticile inculpatului P.M. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat, în condiţile în care acestea pornesc de la contestarea situaţiei de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecinţa reţinerii unei alte baze factuale, respectiv că activitatea acestuia ar consta doar în aceea că le-a propus celor două persoane vătămate să meargă la Braşov şi să urmeze cursuri de masaj.

Aşa cum s-a arătat, aceste aspecte exced controlului instanţei de recurs în casaţie care nu poate, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, să reevalueze aspectele de fapt constatate prin hotărâre definitivă, sfera sa de acţiune fiind limitată la motivele de nelegalitate strict prevăzute în art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În esenţă, problema de drept ridicată de apărarea ambilor inculpaţi constă în aceea că faptele au fost comise în februarie 2013, iar instanţele au reţinut o formă care nu era incriminată la data săvârşirii acestora, respectiv „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane" care a fost reglementată începând cu data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a Noului C. pen.

Aşa cum rezultă din situaţia de fapt anterior prezentată, în sarcina inculpatului P.M., s-a reţinut că, le-a recrutat, transportat (din judeţul Dâmboviţa, în municipiul Braşov) şi ulterior le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei pe victimele S.M.N. (în vârstă de 16 ani) şi V.A.M. (în vârstă de 16 ani) pe raza municipiului Braşov, profitând de starea de vulnerabilitate evidentă a acestora; în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.C.C. s-a reţinut că a recrutat-o în vederea exploatării, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe minora S.A.L., profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia.

La data săvârşirii faptelor era în vigoare art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane care incriminau traficul de minori, constând în recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, sancţionată cu închisoarea de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi; varianta agravată prevăzută în alin. (2) al aceluiaşi art. stabilea o pedeapsă cuprinsă între 7 şi 18 ani şi interzicerea unor drepturi, atunci când fapta prevăzută la alin. (1) era săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.

Textul a fost abrogat expres prin art. 94 pct. 2 din Legea nr. 187/2012, fiind preluat cu unele modificări de art. 211 C. pen. care incriminează traficul de minori, text ce trimite, în ceea ce priveşte forma agravată, la dispoziţiile art. 210 alin. (1) C .pen. privind traficul de persoane.

Astfel, potrivit art. 211 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de minori:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Conform art. 210 C. pen., traficul de persoane constă în:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

Se constată că, atât în reglementarea în vigoare la data săvârşirii infracţiunii cât şi în prezent, în cazul variantei tip a infracţiuni de trafic de minori, latura obiectivă a infracţiunii este îndeplinită prin simpla realizare a elementului material de la traficul de persoane, respectiv recrutare, transportare, transferare, adăpostire (găzduire) sau primire, fără a fi necesară şi realizarea condiţiei esenţiale (respectiv ca fapta să se realizeze prin constrângere, răpire, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, etc). îndeplinirea acestor cerinţe esenţiale este obligatorie doar în ceea ce priveşte varianta agravată a infracţiunii de trafic de minori.

Rezultă, aşadar, că problema ridicată de apărarea constituie, în realitate, doar o chestiune de încadrare juridică - reţinerea formei tip sau a celei agravate - şi nicidecum una privind lipsa prevederii faptei în legea penală.

Faptele inculpaţilor, aşa cum au fost ele reţinute, de recrutare, în vederea exploatării a unor persoane minore, erau şi sunt incriminate (împrejurare necontestată de apărare), independent de faptul că acuzaţii ar fi profitat sau nu de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, această din urmă circumstanţă atrăgând, astfel cum s-a arătat, doar reţinerea variantei agravate a infracţiurni de trafic de minori.

Ca atare, criticile formulate de către inculpaţi sunt nefondate, ceea ce se invocă din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind, de fapt, greşita încadrare juridică dată faptelor, analiză ce excede examenului care poate fi făcut în cadrul recursului în casaţie. Pe de altă parte apărarea nu ar fi putut fi reţinută nici în cazul în care ar fi existat cadrul legal pentru analiza acesteia, în condiţiile în care instanţele au asimilat situaţia de maximă precaritate în care se aflau victimele şi de care au profitat inculpaţii, cu o formă de constrângere morală, prevăzută ca şi agravantă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 („alte forme de constrângere"), în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocarea acestuia porneşte de la critica anterior analizată, apărarea inculpatului M.C.C. considerând că pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât în mod greşit au fost reţinută agravanta prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. b) teza finală C. pen., în condiţiile în care, la data săvârşirii faptei, nu exista posibilitatea comiterii infracţiurni profitând de starea de vulnerabilitate a victimei. Pe cale de consecinţă s-a susţinut că limitele de pedeapsă nu sunt de la 5 la 12 ani, ci de la 3 la 10 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 211 alin. (1) C. pen.

Astfel cum în mod constant s-a statuat în practica instanţei supreme, inclusiv în cea anterioară intrării în vigoare a actualului C. proc. pen., când recursul era o cale ordinară de atac (cazul de casare analizat având ca şi corespondent dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior), analiza ce poate fi făcută pentru a verifica dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă.

Or, din această perspectivă se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare se situează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în care fapta a fost încadrată, care sunt cuprinse între 5 şi 12 ani, susţinerile apărării fiind nefondate; criticile prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice şi la raportarea la limitele de pedeapsă prevăzute de noua încadrare juridică nu pot fi cenzurate prin prisma dispoziţiile în care acestea au fost încadrate şi nici a vreunui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile în casaţie formulate de inculpaţii P.M. şi M.C.C. împotriva deciziei penale nr. 372/Ap din 1 august 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 426/13 72/2013, şi, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de către P.M. şi M.C.C. împotriva deciziei penale nr. 372/Ap din 1 august 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 426/1372/2013.

Obligă recurentul P.M. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul M.C.C. la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 martie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 758/2015. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 796/2015. SECŢIA PENALĂ →

ICCJ. Decizia nr. 78/2015. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 78/2015. SECŢIA PENALĂ