ICCJ. Decizia nr. 18/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 18/2015
Dosar nr. 183/1/2015
Şedinţa publică din 09 februarie 2015
Asupra contestaţiilor formulate,
Prin Sentinţa penală nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013, au fost respinse, ca inadmisibile, contestaţiile la executare formulate de contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E. şi M.T. împotriva Sentinţei penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012.
Prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 12 iulie 2012 sub nr. 27189/3/2012, contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E., M.T. au formulat contestaţie împotriva executării dispoziţiilor civile ale Deciziei penale nr. 169 din 29 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Complet de 5 Judecători în Dosarul nr. 549/1/2012, contestaţie formulată în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale.
În motivare, contestatorii au arătat că prin hotărârea menţionată au fost obligaţi să achite părţii civile suma de 4.621.325,23 lei după cum urmează: P.M., M.T., C.E. şi L.S. în solidar suma de 1.773.882,11 lei, P.M., M.T. şi C.E. în solidar suma 176.475,67 lei, O.N., B.E., M.T. şi L.S. în solidar suma de 2.637.930,07 lei, iar B.E., M.T., C.E. şi L.S. în solidar suma de 33.037,38 lei.
Totodată, contestatorii au indicat că au fost obligaţi la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Contestatorii au menţionat că Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 necesită lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea sa, instanţa nelămurind valoarea actualizată a bunurilor primite la schimb în cadrul contractului de schimb L - 3535/2000 şi nici aspectul compensării celor două contraprestaţii. De asemenea, au precizat contestatorii, prin decizia menţionată nu a fost lămurită nici situaţia deşeurilor de plumb şi a acumulatorilor, decontarea acestora fiind realizată direct între unităţile militare şi SC T.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 461, art. 463 C. proc. pen., art. 399 şi 400 C.proc. civ.
Prin cererea depusă la dosar la data de 13 noiembrie 2012, contestatorii au învederat că raportul de expertiză însuşit de instanţă conţine şi o poziţie diferită, exprimată într-o opinie separată de experţii recomandaţi, iar instanţa nu a lămurit dacă şi în ce măsură a respins în acelaşi timp celălalt mod de calcul ce i-a fost propus prin această opinie separată.
Contestatorii au mai arătat că solicită clarificarea aspectului referitor la valoarea echivalentă a anvelopelor primite în contrapartidă de intimat, iar expertul a utilizat în mod nefundamentat acel aşa-zis preţ mediu care induce în eroare inclusiv instanţa pentru că nu are acoperire reală şi confirmată în piaţa materialelor respective. Au indicat faptul că, în scopul lămuririi depline a laturii civile a cauzei, trebuie luate în considerare şi constatările consemnate de controlorii Curţii de Conturi care au stabilit inexistenţa unui prejudiciu. Din punct de vedere civil, soluţionând contestaţia, instanţa are posibilitatea de a clarifica dubiile, audiind controlorii financiari (solicitare respinsă în fond) în condiţiile în care expertul audiat în recurs nu a făcut altceva decât să amplifice nelămuririle referitoare la întinderea prejudiciului.
În opinia contestatorilor, caracterul neclar al unor dispoziţii ce privesc latura civilă este generat şi de faptul că intimatul cunoştea că cele 176,8 tone deşeuri predate direct de Uzina Mecanică Bucureşti către SC T.S. în afara contractului nu au fost predate prin dispoziţia Forţelor Terestre pe motiv că această cantitate nu se afla în contabilitatea SMFT, astfel că nu se justifică pretenţia părţii civile îndreptată împotriva lor în legătură cu această creanţă.
Un alt aspect confuz învederat de contestatori este privitor la faptul că ar fi acţionat cu intenţie indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând acest rezultat şi acceptând posibilitatea producerii lui. Astfel, s-a arătat că dacă nu contestatorii au urmărit prejudiciul, este obligatoriu ca acesta să fi fost produs prin faptele cuiva. Prin urmare, contestatorii au solicitat stabilirea tuturor persoanelor care au înfăptuit şi favorizat producerea prejudiciului reţinut în sarcina celor condamnaţi şi modalitatea în care ar trebui să participe la acoperirea acestuia.
De asemenea, au învederat contestatorii că instanţa de recurs a dispus din oficiu efectuarea unui supliment de expertiză, constatând astfel că expertiza efectuată nu era completă, expertul desemnat refuzând să răspundă la obiectivul nr. 1, iar din conţinutul tuturor celorlalte obiective ale suplimentului se conturează şi alte incertitudini în legătură cu întinderea prejudiciului şi eventual cota de răspundere materială ce urmează să fie angajată faţă de fiecare dintre contestatori.
Totodată, au arătat contestatorii, fără niciun temei legal, expertul a convertit drepturile solicitate prin decont ca şi cheltuieli de deplasare, în valută la cursul zilei din săptămâna în care s-a deplasat, pentru ca apoi să le reconvertească în lei la data depunerii decontului, obţinând un plus de 336,40 lei.
Contestatorii au subliniat că la dosar nu există niciun indiciu cu privire la modul de evaluare şi stabilire a onorariului achitat expertului.
Cererea completatoare nu a fost motivată în drept.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 11 martie 2013 contestatorii B.E. şi O.N. au învederat că înţeleg să formuleze contestaţia împotriva Sentinţei penale nr. 1657 din 07 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, solicitând redefinirea limitelor în care se execută hotărârea în privinţa întinderii despăgubirilor stabilite în sarcina lor, fără a contesta valabilitatea sentinţei penale în ceea ce priveşte textele de lege şi principiilor aplicate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 461 lit. c) şi art. 463 C. proc. pen.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 12 martie 2013 contestatorii P.M., L.S., C.E. şi M.T. au arătat că vizează latura civilă a Sentinţei penale nr. 1657/2011.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 461 lit. c) şi art. 463 C. proc. pen.
Prin cererea depusă la termenul din data de 15 martie 2013 contestatorii au precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că înţeleg să-şi formuleze cererea în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul din data de 14 iunie 2013, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa materială de soluţionare a cauzei şi declinarea acesteia în favoarea judecătoriei. Pe fond, a învederat că, în cazul aplicării răspunderii solidare, creditorul cere urmărirea silită a debitorului pentru întreaga sumă, urmând ca ulterior, debitorii să se desocotească între ei pe calea unei acţiuni separate. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 115 - 118 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1319 din 14 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 27189/3/2012, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de împrejurarea că cei patru contestatori au formulat o contestaţie la titlu.
Dosarul a fost înregistrat la data de 9 august 2013 sub numărul 27189/3/2012 pe rolul Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Încheierea nr. 3440 din 22 octombrie 2013, a trimis-o secţiei penale a aceleiaşi instanţe, spre competentă soluţionare.
La secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2013 sub numărul de Dosar 5644/1/2013.
În şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2014, contestatorul O.N. a depus la dosar o cerere precizatoare în care a solicitat să se dispună efectuarea unei expertize judiciare-tehnice şi financiar contabile pentru a se evalua cuantumul despăgubirilor ce trebuie imputate în sarcina sa şi să se stabilească dacă patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale a fost deja reîntregit prin compensarea în contrapartidă a bunurilor menţionate în sentinţa atacată.
De asemenea, la aceeaşi dată, prin registratură contestatorii L.S. şi P.M., prin avocat M.P., au depus la dosar o cerere în care solicită anularea tuturor actelor de executare silită întocmite de BEJ B.C. şi suspendarea executării silite pornite de acesta până la soluţionarea contestaţiei la executare.
La data de 28 august 2014 contestatorul L.S. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naţionale motivat de faptul că, cererea de chemare în judecată formulată la Tribunalul Bucureşti, având ca obiect contestaţie la titlu, a fost formulată în contradictoriu cu această instituţie. De asemenea, în cuprinsul cererii, a invocat excepţia lipsei de interes a Ministerului Public în a participa la soluţionarea prezentei cauze nefiind incidente niciuna din ipotezele prevăzute de art. 92 C. proc. civ. Această cerere a fost respinsă de instanţă în şedinţa publică din data de 4 septembrie 2014, faţă de obiectul cauzei.
În şedinţa publică din data de 2 octombrie 2014 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, arătând că doar formal cererea a fost intitulată contestaţie la titlu şi întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. (1968), în realitate contestându-se modul de stabilire în cauză a prejudiciului şi de obligare a contestatorilor la plata despăgubirilor.
Toţi contestatorii au apreciat cererea formulată ca admisibilă pentru motivele expuse în practicaua prezentei sentinţe.
Cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2014 contestatorii C.E., O.N. şi L.S. au depus concluzii scrise în care au reiterat susţinerile din cererea iniţială cu trimitere la modul de evaluare a cuantumului despăgubirilor civile, solicitându-se şi anularea tuturor actelor de executare silită derulate de BEJ B.C.
Prealabil analizării cererii, Înalta Curte a reţinut că prezenta contestaţie se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 597 şi urm. C. proc. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, faţă de lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă altfel.
Examinând contestaţia formulată prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru motivele arătate în continuare.
Potrivit art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., contestaţia privind executarea dispoziţiile civile se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea urmând a fi soluţionată de instanţa care a pronunţat-o.
Aşa cum s-a arătat, în cauză, contestatorii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (1968) (care au fost preluate întocmai de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. actual), arătând, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012, s-a realizat o greşită evaluare a cuantumului despăgubirilor civile stabilite cu referire, printre altele, la derularea contractului L-3535/2000, aceştia apreciind că toate calculele făcute de expert sunt contrare dispoziţiilor art. 50 din O.G. nr. 121/1998 şi art. 136 lit. h) din Ordinul nr. M5/1999, astfel încât în mod greşit au fost obligaţi la despăgubiri, deşi în sarcina lor s-a reţinut săvârşirea faptei cu intenţie indirectă. Mai mult, contestând expertiza contabilă efectuată în cauză care, în opinia lor, a indus instanţa în eroare, au fost invocate constatările controlorilor Curţii de Conturi ce nu au indicat prezenţa vreunui prejudiciu. Contestatorii au mai subliniat că la dosar nu există nici date cu privire la modul de evaluare şi stabilire a onorariului achitat expertului.
Verificând aceste susţineri, Înalta Curte a constatat, însă, că deşi contestatorii au invocat dispoziţiile legale privind contestaţia la titlu, respectiv art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (1968) (actual art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), în realitate ceea ce se contestă este modul de stabilire (de calcul), în cauză, a prejudiciului şi de obligare a lor la plata despăgubirilor civile, criticile aduse Sentinţei penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012, vizând exclusiv chestiuni de fond.
Or, pe calea contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu se poate modifica ori desfiinţa hotărârea judecătorească definitivă, contestatorii neputându-se referi la aspecte de fond de natură să afecteze hotărârea ce se execută, care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei sau în căile ordinare de atac. Acest caz de contestaţie la executare se referă doar la nelămuriri ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale, cauzate, în cele mai multe situaţii, de redactarea greşită a dispozitivului hotărârii sau împiedicări la executare care trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea hotărârii.
Hotărârile judecătoreşti penale definitive sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului în cauza care a făcut obiectul judecăţii (res iudicata pro veritate habetur) şi devin executorii, ceea ce înseamnă că din momentul respectiv ele dobândesc autoritate de lucru judecat, împiedicând desfăşurarea unui nou proces penal împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la aceeaşi faptă penală. De asemenea, din acelaşi moment, se naşte dreptul subiectiv pe baza căruia organele competente trec la executarea dispoziţiilor cuprinse în hotărâre. În cazul unei hotărâri de condamnare, autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte pe inculpat se manifestă erga omnes, ceea ce înseamnă că într-un eventual proces, civil sau penal, declanşat ulterior procesului penal, existenţa faptei şi vinovăţia acestuia sunt în egală măsură constatate pentru toată lumea. Şi în ceea ce priveşte dispoziţiile civile dintr-o hotărâre penală de condamnare există autoritate de lucru judecat, cu excepţia situaţiilor reglementate expres de prevederile art. 27 C. proc. pen.
Pe de altă parte, regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive. Ca atare, este inadmisibilă contestaţia la executare prin care se tinde a se soluţiona o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat, precum cuantumul pagubei produse prin infracţiune.
În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile invocate de contestatori, respectiv art. 399 şi 400 C. proc. civ. (1993). Astfel, art. 399 alineatul final C. proc. civ. (1993) prevede expres că "în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac". Interpretând logico-juridic acest text de lege rezultă că, per a contrario, aceste apărări de fond sunt inadmisibile în situaţia în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească.
De remarcat este şi faptul că legiuitorul a menţinut această dispoziţie în prevederile art. 712 alin. (1) C. proc. civ. (2010), intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, stabilind că, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Pe de altă parte, Înalta Curte a reţinut că, în calea de atac a recursului devolutiv, a fost dispusă efectuarea unui supliment de expertiză, ocazie cu care contestatorii din prezenta cauză au avut posibilitatea să formuleze obiecţiuni şi, ulterior, să îşi facă apărări de fond aşa cum au considerat de cuviinţă.
Referitor la solicitarea contestatorului O.N. privind efectuarea unei expertize judiciare-tehnice şi financiar-contabile (cerere aflată la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), aceasta depăşeşte cadrul procesual al unei contestaţii la titlu, motiv pentru care nu va face obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte cererea formulată de contestatorii L.S. şi P.M., prin avocat M.P., depusă la dosar, prin care aceştia solicită anularea actelor de executare întocmite de BEJ B.C. şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, Înalta Curte a constatat că aceasta excede prezentului cadru procesual, urmând ca părţile să se adreseze pentru soluţionarea acesteia instanţei civile în conformitate cu dispoziţiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.
Aceeaşi este situaţia şi în ce priveşte solicitările formulate în concluziile scrise depuse la dosar de contestatorii C.E., O.N. şi L.S., privind anularea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc B.C., în dosarele de executare care îi privesc.
Ca urmare, având în vedere că împrejurările invocate de contestatori vizează strict chestiuni de fond, criticându-se legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti definitive, intrată în puterea lucrului judecat, aspecte ce nu se încadrează în motivul de contestaţie prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi nici în vreunul din celelalte cazuri de contestaţie la executare expres şi limitativ prevăzute de lege, în baza art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 597 C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca inadmisibile, contestaţiile la executare formulate de contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E. şi M.T. împotriva Sentinţei penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012. Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost obligaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, au formulat contestaţie contestatorii M.T., O.N., L.S. şi C.E.
În şedinţa publică din 9 februarie 2015, contestatorii M.T. şi O.N. au precizat că înţeleg să îşi retragă contestaţiile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători urmând a lua act de manifestarea de voinţă a acestora.
Contestatorul L.S. a criticat sentinţa atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, arătând că nu contestă efectiv suma, ci faptul că nu cunoaşte ce cuantum trebuie să plătească. A arătat, de asemenea, că potrivit art. 399 raportat la art. 281 C. proc. civ. are dreptul de a cere lămuriri cu privire la întinderea şi executarea titlului.
Contestatorul C.E. a solicitat lămurirea cu privire la întinderea prejudiciului, întrucât a avizat 2 procese-verbale din 13, în valoare de 269.585 lei şi a fost obligat la plata sumei de 2 milioane lei, astfel că nu înţelege de ce trebuie să plătească de zece ori mai mult.
În ce priveşte contestaţiile formulate de contestatorii L.S. şi C.E., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, examinând temeinicia acestora, în raport cu actele dosarului şi motivele invocate, constată că acestea nu sunt fondate.
Astfel, prin raportare la dispoziţiile legale în materie, se constată că prima instanţă a apreciat, în mod corect, că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate impuse de textul de lege.
Din perspectiva normelor de procedură penală, orice nelămurire referitoare la executarea unei hotărâri penale poate fi examinată în procedura contestaţiei la executare, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 598 şi urm. C. proc. pen.
Potrivit art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea urmând a fi soluţionată de instanţa penală care a pronunţat-o.
Aşa cum rezultă din reglementarea Codului de procedură civilă, legea face distincţie, atunci când este în discuţie un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, între aspecte de fond (motive de fapt sau de drept) şi aspecte ce pun în discuţie exclusiv lămuriri cu privire la dispozitivul hotărârii ce se execută.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 443 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice, iar potrivit art. 711 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Pe de altă parte, potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. pen., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
În speţă, solicitările contestatarilor, chiar dacă aparent vizează o nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, se referă, în esenţă, la aspecte ce ţin de fondul cauzei, de modul de soluţionare a acţiunii penale şi civile, prin stabilirea cuantumului pagubei produse prin infracţiune, aspecte care au putut fi invocate şi analizate în cauza în care contestatorii au avut calitatea de inculpaţi, atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac ordinară exercitată de către aceştia, astfel încât în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatori.
În aceste condiţii, contestaţiile formulate de contestatorii L.S., C.E. împotriva Sentinţei penale nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013 sunt nefondate şi vor fi respinse, urmând a se lua act de retragerea contestaţiilor formulate de contestatorii M.T. şi O.N.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi contestatorii M.T. şi O.N. la plata sumei de câte 50 lei, iar pe contestatorii L.S., C.E., la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestaţiilor formulate de contestatorii M.T. şi O.N. împotriva Sentinţei penale nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013.
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii L.S., C.E. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă contestatorii M.T. şi O.N. la plata sumei de câte 50 lei, iar pe contestatorii L.S., C.E., la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 20/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
