ICCJ. Decizia nr. 158/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 158/2011
Dosar nr. 5153/1/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 887 din 17 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă cererea formulată de inculpatul B.L.C. şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
S-a dispus ca pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul să respecte obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. 3 C. proc. pen., respectiv:
a)să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;
b)să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c)să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
d)să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului B.L.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 15/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 iunie 2011, inculpatul B.L.C. a solicitat, în temeiul art. 1602 şi urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În dezvoltarea cererii, inculpatul a arătat că prin rezoluţia nr. 160/ P din 20 mai 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, alături de alte persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, fără să se arate, în concret, în ce anume constă fapta.
Susţine inculpatul că din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi avut un rol prestabilit, cu sarcini precise şi nu rezultă o continuitate cu privire Ia activitatea sa în acel grup, aşa cum prevede Legea nr. 39/2003. Deşi a fost urmărit şi i s-au interceptat convorbirile telefonice şi cele purtate în mediul ambiental timp de mai multe luni - arată inculpatul - în sprijinul acuzaţiilor ce i se aduc sunt invocate doar convorbirile pe care le-a purtat în zilele de 19 octombrie 2010 şi 24 decembrie 2010 din care, însă, nu rezultă săvârşirea vreunei infracţiuni, fiind vorba de probleme obişnuite de serviciu, dezvoltând în continuare argumentele care susţin, în opinia sa, această apărare.
Cu privire la cererea de liberare sub control judiciar inculpatul a susţinut că cererea este nu numai admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., ci şi întemeiată, arătând că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că va încerca să comită alte fapte, iar în raport cu stadiul actual al cercetărilor, nu poate influenţa buna desfăşurare a procesului penal, făcând referire şi la circumstanţele sale personale favorabile.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului B.L.C. a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 759 din 24/25 mai 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în perioada 2010 - 2011 a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
În concret, s-a arătat că la data de 19 noiembrie 2010 orele 14:09:35, inculpatul B.L.C. a intervenit pe lângă inculpatul T.D.I.pentru rezolvarea unei operaţiuni vamale pentru o persoană cunoscută acestuia.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunţat pe unii membri ai grupului infracţional organizat, printre care inculpatul T.D.I., care l-a anunţat, la rândul său, pe inculpatul B.L.C. , adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, că intenţionează să se retragă din grup, din cauza dizidentelor interne.
La data de 24 decembrie 2010 (orele 13:06:49), în cursul unei discuţii purtate cu inculpatul T.D.I., B.L.C. şi-a exprimat temerile legate de scindarea grupului infracţional organizat, ca urmare a atitudinii dizidente a inculpatului C.S., materializată în trimiterea unei brigăzi de control la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea.
La data de 24 decembrie 2010 (orele 13:54:50), inculpatul B.L.C. , într-o nouă discuţie purtată cu inculpatul T.D.I., s-a referit pe larg la posibilitatea scindării grupului infracţional organizat.
Inculpatul B.L.C. a primit un aparat telefonic special, dotat cu o cartelă nouă, de la membrii grupului infracţional, schimbat periodic, pentru a comunica direct cu aceştia, în special cu inculpaţii Bogatu Eugen şi T.D.I..
La data de 27 decembrie 2010 (orele 20:00:45), inculpatul B.L.C. îi relatează inculpatului T.D.I.că a discutat personal cu C.S. pentru aplanarea diferendelor apărute în interiorul grupului infracţional organizat.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.L.C. (alături de alţi 27 de inculpaţi) a apreciat că sunt indicii temeinice că acesta a comis fapta pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 15/U din 25 mai 2011.
Prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4454/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a respins, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi, inclusiv de inculpatul B.L.C. , împotriva încheierii de arestare preventivă din 25 mai 2011.
La data de 14 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis cererea inculpatului B.L.C. de revocare a măsurii arestării preventive, apreciind că din datele existente în cauză până la acest moment procesual nu rezultă că acesta a comis infracţiunea de care este acuzat.
Întrucât încheierea menţionată nu era definitivă, inculpatul B.L.C. şi-a susţinut la termenul din 16 iunie 2011 cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la această cerere, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cât şi cerinţele negative prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte prima condiţie, referitoare la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, prima instanţă a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care este cercetat inculpatul este sancţionată cu închisoare de la 5 la 20 de ani, aşadar o limită maximă mai mare decât cea de 18 ani închisoare prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Însă, pornind de la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 conform cărora pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, prin Decizia nr. VII/2009 pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a statuat că cererile de liberare sub control judiciar sau sub cauţiune sunt admisibile în ipoteza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat nu depăşeşte 18 ani.
Or, în speţă, potrivit actelor dosarului de urmărire penală, infracţiunile ce ar intra în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului B.L.C. este admisibilă.
De asemenea, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte"
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că circumstanţele cauzei nu oferă indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influenţa bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârşire a altor infracţiuni.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absenţa unor criterii legale, Înalta Curte consideră că trebuie să se raporteze, atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
Fapta pentru care este cercetat inculpatul - iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat - este deosebit de gravă, dar prima instanţă a constatat fragilitatea probelor/ indiciilor invocate în susţinerea învinuirii (o convorbire telefonică din data de 24 noiembrie 2010 şi câteva convorbiri telefonice din 24 decembrie 2010 pe care le-ar fi purtat inculpatul B.L.C. cu alte persoane, din care cu greu s-ar putea trage concluzia implicării acestuia într-o activitate infracţională).
Pe de altă parte, natura, gravitatea şi efectele faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în speţă, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existenta lor nu este susţinută nici de actele dosarului.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituţiei liberării provizorii sub control judiciar, aşa cum este reglementată în art. 1601 şi 1602 C. proc. pen.
Art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prevede că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, arestarea preventivă.
Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Pe de altă parte, regula respectării libertăţii individuale stabilită în art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, consacrată şi de legislaţia internă, inclusiv la nivel constituţional, permite derogări numai în cazuri excepţionale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de liberare din detenţie provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente ameninţată. Or, în speţă, asemenea indicii nu există.
Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reţinut, persoana acuzată este îndreptăţită să obţină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.
Sub un alt aspect, o mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care ţin de persoana inculpatului.
În acest sens, jurisprudenţa CEDO a statuat că pericolul pe care îl prezintă inculpatul şi care i-ar atrage starea de detenţie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravităţii faptei, a sancţiunilor penale şi a celor civile care îl ameninţă pe inculpat şi că în cauză intervin şi alte circumstanţe cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza Neumaister c. Austriei).
Or, inculpatul B.L.C. are un domiciliu stabil, are familie organizata, doi copii minori în întreţinere, nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, are resurse financiare.
Prima instanţă a apreciat că nu poate fi reţinut ca un argument întemeiat pentru respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar faptul că a trecut un timp scurt de la data luării măsurii arestării preventive întrucât inculpatul are dreptul, conferit de art. 1601 C. proc. pen. ca şi de art. 23 alin. (7) din Constituţia României, de a formula o asemenea cerere pe tot parcursul procesului penal.
În condiţiile arătate, prima instanţă a apreciat că scopul măsurilor preventive - aşa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. - poate fi realizat şi prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condiţiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanţă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Dispoziţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd condiţiile concrete în care liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată:
Liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Raportând consideraţiile teoretice expuse cauzei concrete deduse judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin Încheierea nr. 154 din 21 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 5137/1/2011, inculpatul B.L.C. a fost pus în stare de libertate.
În această situaţie nu este îndeplinită condiţia preexistenţei măsurii arestării preventive a inculpatului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie va fi respins, ca nefondat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L.C. , până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie, D.N.A., împotriva Încheierii nr. 887 din 17 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4937/1/2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L.C. , până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 159/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 157/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
