ICCJ. Decizia nr. 156/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 156/2011
Dosar nr. 4944/1/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 839 din 9 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.S.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6 iunie 2011, inculpatul P.A.S., prin apărător ales D.N., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis conform Încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 4374/1/2011.
În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sens în care pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea de dare de mită în formă calificată nu depăşeşte 18 ani închisoare, limită maximă permisă de norma procesual penală pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârşi alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, în situaţia în care acuzaţiile se fundamentează doar pe interceptarea şi înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon cu inculpatul G.N. şi Ţ.V..
Mai mult, pentru a se asigura buna desfăşurare a instrucţiei penale, instanţa are posibilitatea să-i impună restricţiile prevăzute de art. 1602 alin. (31) C. proc. pen., interzicându-i să ia legătura cu persoanele cercetate în cauză sau care eventual ar dobândi calitate de martor sau expert şi să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a comis faptele pentru care este cercetat.
În final, s-a susţinut că, deşi liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept, ci o vocaţie a inculpatului, natura şi gravitatea infracţiunilor nu sunt prin ele însele motiv de respingere a cererii, întrucât reglementarea relevă voinţa legiuitorului de a permite acces la această instituţie şi celor cercetaţi pentru infracţiuni grave, dat fiind limita de pedeapsă de 18 ani închisoare stabilită de norma procesual penală.
Prima instanţă, analizând cererea formulată, a reţinut următoarele:
Prin Încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin Încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 Judecători, s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpatul P.A.S. sub aspectul infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzut de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât la data de 2 iunie 2010, în calitate de comisar şef poliţie, comandant „Grup de Nave" Constanţa, structură din cadrul IGPF, i-a solicitat inculpatului G.N. comerciant chinez, să-i obţină o cantitate însemnată de marfa importată din China pentru a fi comercializată prin magazinele unui prieten, urmând ca plata să fie efectuată pe măsură ce produsele erau vândute, oferindu-i în schimb informaţii în legătură cu eventuale controale ale autorităţilor competente şi anchete ce ar viza activitatea pe care o desfăşoară.
Ulterior, la data de 22 septembrie 2010, i-a pretins inculpatului Ţ.V., comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL., o cantitate nedeterminată de alcool, precum şi o plimbare de agrement cu o ambarcaţiune, pe mare, pentru mai multe persoane venite într-o delegaţie la instituţia pe care o conduce. În schimbul acestor foloase necuvenite, i-a furnizat inculpatului Ţ.V. care face parte din grupul infracţional organizat la nivelul instituţiilor vamale şi portuare ale Municipiului Constanţa, informaţii secrete sau după caz, confidenţiale, pe care le deţinea în calitatea sa de ofiţer poliţe.
Măsura preventivă privativă de libertate s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul P.A.S. a comis infracţiunea de luare de mită în formă continuată, infracţiunea sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum şi probe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Liberarea provizorie sub control judiciar presupune două etape, respectiv una prealabilă a examinării admisibilităţii în principiu a cererii şi cea de a doua care constă în analizarea temeiniciei unei asemenea cereri.
Sub aspectul admisibilităţii în principiu, s-a constatat că sunt îndeplinite
condiţiile de formă cerute de lege, cererea de liberare provizorie sub control judiciar făcută de avocatul ales fiind însuşită de inculpatul P.A.S., aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 31/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte pentru infracţiunea de luare de mită în formă calificată, infracţiune intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Temeinicia cererii se analizează prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi a oportunităţii admiterii unei astfel de cereri în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
Prima instanţă a constatat că, în cauză, actele şi lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul P.A.S. ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, a absolvit cursurile unei instituţii de învăţământ superior, acordând în mod constant atenţie pregătirii şi desăvârşirii sale profesionale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
Criteriile ce stau la baza aprecierii primei instanţe se raportează, atât la elementele ce privesc fapta presupus comisă de inculpatul P.A.S. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât şi cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
Inculpatul beneficiază de circumstanţe personale favorabile (necunoscut cu antecedente penale, cu o familie organizată având în întreţinere un copil bolnav, absolvent al unei instituţii de studii superioare), însă, aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea reprezintă cerinţe obligatorii pentru angajare, exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu făcând posibilă tocmai săvârşirea presupusei fapte penale reţinută în sarcina sa.
Natura infracţiunii presupus săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie, a pretins în două rânduri foloase necuvenite de la comercianţi şi comisionari vamali, oferind în schimb informaţii pe care le deţinea în virtutea funcţiei), frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiune şi urmările negative pe care le produce lipsind de orice eficienţă controlul de frontieră şi încurajând fenomenul de criminalitate transfrontalieră, cât şi stadiul actual al cercetărilor, au condus prima instanţă la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului P.A.S.. Sub acelaşi aspect s-a menţionat şi faptul că, în cauză, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului nu s-a diminuat atâta timp cât acesta avea, la momentul săvârşirii presupuselor fapte penale, calitatea de ofiţer de poliţie, cu atribuţii pe linia descoperirii şi prinderii persoanelor implicate în activităţi ilicite, funcţie care îl obliga să apere valorile sociale, şi nu să le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populaţiei în eficienţa organelor de poliţie. Ca urmare, comportamentul infracţional reţinut în sarcina sa alterează imaginea întregii instituţii, creând sentimentul general de insecuritate socială, care persistă cu aceeaşi intensitate, justificând, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.A.S. (prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în acest sens constituindu-l şi timpul scurs de la momentul luării arestării preventive (de nici 20 zile).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, iar la termenul de astăzi, a precizat că îşi retrage recursul formulat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2), teza a II - a C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece retragerea recursului s-a făcut până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.A.S..
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.A.S. împotriva Încheierii nr. 839 din 9 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4785/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 155/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
