ICCJ. Decizia nr. 157/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 157/2011
Dosar nr. 5050/1/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 848 din 14 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.R.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin cererea formulată şi înregistrată la instanţă, s-a solicitat, în numele inculpatului M.R. liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia în baza dispoziţiilor art. 1602 şi urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 255 C.p. S-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi că această cerere este una întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv.
Referitor la inculpat s-a arătat că acesta prezintă garanţii morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale şi are suportul familiei, este căsătorit şi are trei copii minori în întreţinere, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activităţi de natură infracţională.
În numele inculpatului s-a arătat că acesta cunoaşte condiţiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu sub control judiciar şi se obligă să respecte aceste măsuri.
Expres, în faţa judecătorului, inculpatul a făcut menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.
De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanţiile oferite de obligaţiile ce pot fi impuse de instanţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a constatat că inculpatul şi-a însuşit cererea formulată de avocat în numele său.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 1602 şi urm. C. proc. pen., prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Prima instanţă a reţinut că.
I. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
II. Infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, ca lucrătorii vamali să-şi executa atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
1) La data de 10 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, printre altele, 15 colete cu carcase de telefoane mobile.
2) La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, printre altele, disimulate, 70 baxuri cu icoane şi alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista autorizarea Patriarhiei Române.
3) La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti, cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul mai multor containere, după cum urmează:
- 3.500 dolari S.U.A. pentru lucrătorii vamali şi 500 dolari S.U.A. pentru inculpatul T.D.I., pentru 108 baxuri conţinând chiloţi bărbăteşti purtând însemnele de marcă contrafăcută „D.G";
- 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute purtând însemnele mărcii „B.";
- 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri de ochelari contrafăcuţi;
- 1.500 dolari S.U.A. pentru produse contrafăcute purtând însemnele mărcii „B.";
- 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 de baxuri de chiloţi (alţii decât cei care purtau însemnele mărcii „D.G";
- 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice marca „A.D."
4) La data de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 DOLARI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unor containere, conţinând mărfuri contrafăcute ce purtau neautorizat marca „K.", precum şi 15 baxuri cu jucării contrafăcute, purtând mărcile „H.M." şi „P.D.".
5) La data de 16 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.500 DOLARI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând cantităţi neprecizate de perdea şi ochelari de vedere, câtă vreme în documentele vamale erau înscrise materiale textile şi, respectiv, ochelari de soare, încadrări tarifare ce presupuneau plata unor taxe vamale mai mici.
6) La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu ochelari de vedere.
7) La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 3.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7 baxuri cu cărţi de joc şi produse contrafăcute marca „H.M".
8) La data de 06 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolarI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container cu diverse produse contrafăcute.
9) La data de 23 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti 5.000 dolari S.U.A., negociaţi ulterior la suma finală de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru a permite intrarea în ţară şi a da liberul de vamă în cazul unui container conţinând, disimulate, 10 baxuri cu artificii şi 61 baxuri cu mărfuri contrafăcute.
S-a reţinut că, articolul 1602 C. proc. pen. instituie condiţiile de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar reglementând prin norme imperative cazurile în care se poate lua în discuţie oportunitatea acestei măsuri (existenţa unor infracţiuni din culpă ori existenţa unor infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani) precum şi cazurile în care nu este permisă acordarea ei (există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte).
Trecând peste admisibilitatea în principiu a cererii, în condiţiile în care judecătorul cauzei a constatat, în prealabil, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens şi astfel a admis în principiu cererea, este de abordat în ce măsură este şi întemeiată.
De asemenea, s-a reţinut că art. 136 C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori împiedecarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei iar în alegerea măsurii instanţa este ţinută să aibă în vedere alături de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, starea de sănătate, vârsta, antecedentele şi celelalte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Prima instanţă a reţinut că infracţiunile care au determinat luarea măsurii preventive a arestării se încadrează în sfera unor infracţiuni grave, inculpatul fiind bănuit de fi colaborat în acest sens cu alţi numeroşi inculpaţi. În intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Tudoran Dragoş Iulian pentru ca cesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, ca lucrătorii vamali să-şi execute atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
Convorbirile telefonice aflate la dosarul complex de urmărire penală fac proba faptelor susmenţionate.
Prima instanţă a reţinut că indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o implicarea activă a inculpatului alături de ceilalţi inculpaţi în săvârşirea unor acte infracţionale grave.
Faţă de inculpatul de faţă, aflat împreună cu alţi 28 de inculpaţi, s-a luat măsura arestării preventive relativ recent, în cauză fiind făcute cercetări în ce-i priveşte pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Contestarea în acest cadru procesual a indiciilor temeinice sau probelor că a săvârşit fapte prevăzute de legea penală nu poate fi la modul concret primită, în funcţie de cele anterior redate şi se impune a fi abordată şi prin prisma acestui din urmă aspect, al arestării recente, cu menţiunea că recursul declarat de inculpaţi împotriva hotărârii de luare a măsurii arestului a fost respins, ca nefondat.
Susţinerile inculpatului că faptele de care este bănuit nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi că nu ar avea posibilitatea de a influenţa ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea lor provizorie.
Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că, deşi la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există totuşi dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere şi miza procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare. Important de subliniat este şi faptul că în cauză sunt cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni grave.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual şi că, în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, în această fază a procedurilor, se impune starea de detenţie preventivă a inculpatului, mai ales în condiţiile în care din dosar a rezultat că cercetările penale sunt în fază incipientă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din susţinerile orale ale apărătorului acestuia, expuse în partea introductivă a prezentei decizii, pentru neascultarea inculpatului de către prima instanţă şi pentru faptul că prima instanţă a făcut o apreciere eronată a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă aşadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Raportând consideraţiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecăţii se constată că prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că în cauză există probe şi indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care este cercetat, prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanţă.
Se reţine, astfel, că inculpatul M.R. a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat, iar în intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită.
În concret, inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Tudoran Dragoş Iulian pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur şi simplu, ca lucrătorii vamali să-şi executa atribuţiile de serviciu şi să proceseze containerele respective, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absenţa privării de libertate a inculpatului, ţinându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condiţiile în care în cauză sunt cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului.
Faţă de aspectele anterior relevate se constată că, deşi cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condiţiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerinţa oportunităţii, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă este legală şi temeinică, dând o corectă interpretare şi aplicare prevederilor legale ce reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar şi a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părţii aflată în stare de detenţie provizorie şi vocaţia acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanţei obligaţia de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecăţii, interesul public primând faţă de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat şi judecat în stare de libertate.
Astfel, detenţia provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât faţă de existenţa indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, faţă de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât şi faţă de durata măsurii şi necesitatea normalei desfăşurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate şi vor fi respinse.
În ceea ce priveşte susţinerea că recurentul inculpat nu a fost audiat de către prima instanţă, aşa cum impun dispoziţiile ce reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta a fost audiat, declaraţia aflându-se la dosarul primei instanţe.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelaţie cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva Încheierii nr. 848 din 14 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4823/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 158/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 156/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
