ICCJ. Decizia nr. 84/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 84/2012
Dosar nr. 528/1/2012
Şedinţa publică de la 5 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2173 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Ordonanţei din 20 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică dată în Dosarul nr. 1530/P/2007; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul a formulat o plângere împotriva rezoluţiei procurorului, dată în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând atât această rezoluţie, cât şi pe cea dispusă în etapa controlului ierarhic, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, petentul a menţionat că doamna procuror R.J. este incompatibilă, deoarece s-a antepronunţat, fără să facă absolut niciun fel de cercetări legale, corecte, concrete, reale, efective, imparţiale aşa cum prevede legea, nici nu au fost cerute dosarele care constituie probele esenţiale şi în cadrul cărora învinuiţii au săvârşit faptele penale incriminate, că au fost introduşi ca învinuiţi, fără acordul său, doi judecători de la Curtea de Apel Galaţi, A.I. şi I.M., deşi nu a formulat nicio plângere penală împotriva acestora.
La dosarul cauzei a fost depusă o completare a plângerii de către petiţionarul B.E., în care acesta a făcut referiri la mai multe cauze, solicitând trimiterea întregului dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se face toate cercetările care nu s-au efectuat în mod legal, concret, efectiv, extinderea plângerii penale cu privire la faptele penale săvârşite de către învinuita principală M.A. cu privire la săvârşirea faptelor penale de abuz în serviciu, abuz în serviciu în forme calificate, falsuri, uz de falsuri, fraudă informatică, acte de criminalitate informatică, denunţuri calomnioase, calomnii, calomnii prin site-urile Tribunalului Iaşi, sustragerea şi distrugerea de înscrisuri oficiale (art. 242 C. pen.), declaraţii mincinoase, mărturii mincinoase, calomnii, insulte şi alte fapte penale în forme grave.
Petiţionarul a mai precizat că M.A. a introdus fraudulos în Dosarul comercial nr. 03069/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi înscrisuri false integral, calomnioase şi insultătoare la adresa sa, precum şi fotocopii după site-uri ale Tribunalului Iaşi în care el este denigrat, calomniat, insultat şi prin aceste falsuri calomniatoare şi insultătoare i se aduc prejudicii enorme, că înscrisurile false au fost introduse cu complicitatea unor grefiere de la instanţele de judecată din Iaşi.
Totodată, petiţionarul a solicitat a se dispune corectarea celor două site-uri ale Tribunalului Iaşi falsificate de către M.A., în solidar, în complicitate conform art. 323 C. pen. cu grefierele învinuite de la Judecătoria Iaşi, respectiv cu grefiera B.D.N., cu grefiera H.G.L. şi cu complicele lor de la Tribunalul Iaşi cu scopul de a-l prejudicia şi a-l calomnia în toată lumea, pe tot globul pământesc, la toate congresele internaţionale la care participă.
De asemenea, petiţionarul a mai arătat că deşi a formulat numeroase plângeri penale foarte bine motivate, temeinice, argumentate, M.A. şi nici judecătoarele învinuite, grefierele învinuite şi ceilalţi complici nu au fost citaţi şi nici audiaţi, că învinuita a introdus fraudulos în dosarele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înscrisuri false, calomnioase şi insultătoare la adresa sa.
Examinând plângerea formulată prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că prin Ordonanţa de la 20 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen., art. 28 C. proc. pen. şi art. 209 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii P.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în prezent pensionară, M.M. fost preşedinte al Secţiei Penale a Curţii de Apel Iaşi, în prezent pensionară, A.I. şi I.M.M., judecători la Curtea de Apel Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.
Totodată, procurorul a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cu privire la infracţiunile imputate magistraţilor - P.C.I., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, P.C., procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi numiţilor T.A., A.M., P.R., U.S., Ţ.D., M.P., H.M. şi A.A.
În considerentele ordonanţei, procurorul a constatat că în numeroasele sale plângeri adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numiţii B.E. şi R.C. au solicitat cercetarea penală a persoanelor mai sus menţionate, pentru săvârşirea infracţiunii de „calomnie directă, prin complicitate”. Petenţii au susţinut că învinuiţii T.A., A.M., P.R., U.S., Ţ.D., M.P. au dat comenzi nelegale, plătite şi au furnizat date false, calomnioase pe baza cărora ziariştii H.M. şi A.A., pentru avantaje materiale au redactat articole defăimătoare, calomnioase la adresa lor, a petenţilor, aducându-le astfel prejudicii materiale şi morale. Calomniile s-au săvârşit public, prin presă, prin afişarea articolelor la blocuri şi prin depunerea la Dosarul nr. 18406/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi. Magistraţii au fost acuzaţi că împreună cu o altă persoană au contribuit la arestarea abuzivă în anul 2006 a numitului B.E., prin furnizarea de date false.
În dovedirea afirmaţiilor lor au fost depuse la dosar articole apărute în ziare diferite, în care s-a relatat despre faptul că în anul 2006 numitul B.E. a fost prins în flagrant, de către forţele de ordine, cu acte dintr-un dosar aflat la Judecătoria Iaşi, fiind reţinut de procurori pentru 24 ore, urmând a se solicita instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia.
În fapt s-a reţinut că la data de 29 noiembrie 2008 prin Rechizitoriul nr. 5772/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.E. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere şi distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.
S-a stabilit că la data de 11 iulie 2006 în timp ce se afla în arhiva instanţei de judecată pentru a studia dosarele în care avea calitatea de pârât ca urmare a cererii de chemare în judecată formulată de asociaţia de proprietari a blocului în care locuia pentru acumularea unor datorii uriaşe la întreţinere, după ce a studiat actele depuse de reprezentanţii asociaţiei, inculpatul a sustras documentele care îl incriminau, sperând că în acest fel el va câştiga procesul din lipsă de probe.
Pornind de la aceasta petentul a considerat că magistraţii au pronunţat o hotărâre judecătorească nefavorabilă pentru sine datorită articolelor cuprinzând date false, apărute în presă din dispoziţia persoanelor reclamate, fapt ce în opinia sa constituie calomnie; petentul nu a precizat care sunt afirmaţiile false şi calomnioase, aspectele relatate în articolele din presă corespunzând, în realitate, adevărului stabilit, în cauză, de către instanţele de judecată.
Procurorul a reţinut că potrivit art. 29 lit. d) C. proc. pen., competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este determinată de gradul profesional al persoanelor reclamate (P.M. fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în prezent pensionară, M.M. fost preşedinte al Secţiei Penale a Curţii de Apel Iaşi, în prezent pensionară, A.I. şi I.M.M., judecători la Curtea de Apel Galaţi) şi, întrucât faptele reclamate de petent au fost săvârşite şi de către persoane (P.C.I., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, P.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi numiţii T.A., A.M., P.R., U.S., Ţ.D., M.P., H.M. şi A.A.) pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competent din punct de vedere material să soluţioneze cauza şi nici nu se poate constata aplicarea unei dispoziţii prevăzute de art. 34 C. pen. privind existenţa vreunei legături de conexitate între cauze, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru a continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate.
Constatându-se de către procuror că nu sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către magistraţi a faptei reclamate de petent, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva Ordonanţei din 20 octombrie 2009 dată de procuror în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, petiţionarul B.E. a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată prin Rezoluţia din 24 octombrie 2009 dată în lucrarea cu nr. 11047/5549/II/2/2009. Prin aceeaşi rezoluţie a fost infirmată din oficiu, Ordonanţa nr. 1530/P/2007 din 20 octombrie 2009 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, în sensul că temeiul juridic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este art. 10 lit. f) C. proc. pen. nu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prima instanţă analizând plângerea formulată de petent în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. a apreciat că, procurorul a analizat criticile formulate de către petiţionar faţă de intimaţi, în raport cu fapta pretins a fi comisă, efectuând acte premergătoare complete, constatând situaţia de fapt prezentată şi dispunând în mod legal şi temeinic soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi.
Totodată prima instanţă a considerat că, în contextul cauzei de faţă, procurorul a efectuat acte premergătoare în mod complet, fiind de competenţa sa exclusivă în a aprecia, în această etapă, asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le considera necesare şi suficiente.
În etapa actelor premergătoare, care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, aşa cum de altfel s-a arătat, aşa încât critica formulată de către petiţionarul B.E. cu privire la neefectuarea de cercetări faţă de intimaţi a fost apreciată de prima instanţă ca nefondată.
De asemenea, s-a constatat din conţinutul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. indiferent de modificările survenite caracterul indivizibil al plângerii pe care titularii menţionaţi pot să o exercite împotriva soluţiilor evidenţiate, fără a se face vreo distincţie între intimaţii faţă de care acestea au fost date, neoperând disponibilitatea titularilor de a formula plângere numai împotriva unora din intimaţii faţă de care a fost dispusă soluţia de netrimitere.
Aşadar, Înalta Curte a examinat plângerea formulată de petiţionarul B.E. împotriva soluţiei dispusă de procuror prin Ordonanţa din 20 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1530/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, respectiv aceea de neîncepere a urmăririi penale faţă de toţi intimaţii faţă de care a fost dată, neoperând disponibilitatea titularului de a formula plângere numai împotriva unora din intimaţi.
Totodată, prima instanţă a reţinut că nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată de petiţionarul B.E. cu privire la extinderea plângerii penale privind pe M.A. cu privire la săvârşirea faptelor penale de abuz în serviciu, abuz în serviciu în forme calificate, falsuri, uz de falsuri, fraudă informatică, acte de criminalitate informatică, denunţuri calomnioase, calomnii prin site-urile Tribunalului Iaşi, sustragerea şi distrugerea de înscrisuri oficiale (art. 242 C. pen.), declaraţii mincinoase, mărturii mincinoase, calomnii, insulte şi alte fapte penale în forme grave, împotriva judecătoarelor şi grefierilor, întrucât, pe de-o parte plângerea formulată de petiţionar, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. avea un anumit cadru procesual, strict reglementat de lege, care nu conţine prevederi legate de extindere, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 337 C. proc. pen. cu privire la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane sunt strict incidente în anumite situaţii, care nu se regăsesc în cauza de faţă.
Totodată, prima instanţă a argumentat că nu poate considera nici că solicitarea de extindere a plângerii formulată de petiţionarul B.E. ar fi o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greşit îndreptată la instanţa de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conţinutul normei menţionate condiţiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală, or în solicitarea de extindere a plângerii, petiţionarul B.E., doar a enunţat infracţiunile pretins a fi comise de intimaţi, nefăcând nicio descriere a faptelor respective, ci doar simple afirmaţii şi nici nu a indicat mijloacele de probă, aşa încât acea solicitare ar avea, sub aspectul conţinutului unei plângeri, un caracter inform, nerespectând prevederile legale.
De asemenea, Înalta Curte a considerat că infirmarea parţială, din oficiu, a Ordonanţei nr. 1530/P/2007 din 20 octombrie 2009 a secţiei de urmărire penală şi criminalistică, în sensul că temeiul juridic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este art. 10 lit. f) C. proc. pen. şi nu art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile respingerii, ca neîntemeiate a plângerii formulate de petiţionar împotriva ordonanţei mai sus menţionate, nu influenţează în niciun mod soluţia dispusă de procuror şi anume cea de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi.
Astfel, prima instanţă a concluzionat că ordonanţa dată de procuror la 20 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică dată în Dosarul nr. 1530/P/2007, prin care s-a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul infracţiunii arătate, este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, în esenţă, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru nelegalitate, netemeinicie, favorizarea intimaţilor, încălcarea legii, nesoluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, neobservarea probelor depuse la dosar, încălcarea drepturilor procesuale ale petentului de către magistraţi în cauzele în care petentul este parte, constituirea dosarului parchetului din probe falsificate, greşita netrimitere a plângerilor petentului spre soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3863 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de soluţiile dispuse într-o cauză în care a avut calitatea de parte şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a magistraţilor intimaţi, petentul a formulat plângere penală, considerând că hotărârea judecătorească negativ apreciată a constituit urmarea unor articole defăimătoare, calomniatoare şi care cuprind date false, apărute în presă din dispoziţia persoanelor reclamate.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Prin rezoluţia procurorului ierarhic superior nr. 11047/5549/II/2/2009 din 24 octombrie 2009 soluţia dispusă a fost modificată sub aspectul temeiului acesteia, din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi, ca act final, dispunerea unei soluţii, chiar dacă aceasta a nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, activitatea profesională a intimaţilor nu poate fi circumscrisă, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală, susţinerile petentului neparticularizând faptele pretins comise sub aspectul laturii obiective, respectiv a elementului material.
Nemulţumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei soluţii, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar, că în mod legal procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs referitoare la favorizarea intimaţilor, încălcarea drepturilor procesuale ale petentului, neobservarea probelor şi nesesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de petent sunt nefondate. Din verificarea actelor dosarului se constată că prima instanţă a procedat legal la citarea părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., petentul având posibilitatea reală şi efectivă de a se prezenta în instanţă la termenul de judecată şi de a formula apărările apreciate ca fiind utile. De asemenea, prima instanţă a dat o corectă evaluare materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, hotărârea fiind, după cum rezultă şi din considerentele anterior expuse, legală, temeinică, corect şi complet motivată.
În ceea ce priveşte critica relativă la procedura judiciară derulată în alte cauze în care petentul este parte se constată că aceasta nu poate fi primită deoarece excede obiectului cauzei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Sentinţei nr. 2173 din 17 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 8830/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 81/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
