ICCJ. Decizia nr. 82/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 82/2012
Dosar nr. 349/1/2012
Şedinţa publică de la 5 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1739 din 27 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.M. împotriva Rezoluţiei nr. 174/P/2009 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul C.M. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 174/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 247 C. pen. S-a susţinut că intimata, făcând o interpretare greşită a dispoziţiilor legale şi a actelor din Dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a pronunţat o soluţie eronată, respectiv de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii judecători A.A., G.N. şi A.V. de la Tribunalul Vaslui, care au pronunţat Decizia civilă nr. 691/R/2008.
Examinând actele şi lucrările dosarului, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că prin Rezoluţia nr. 174/P/2009 din 9 martie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de M.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. şi art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a reţinut că petiţionarul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului M.D. întrucât şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Efectuându-se verificări în cauză, s-a constatat că prin Rezoluţia nr. 268/P/2008 din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi (procuror M.D.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.A., G.N. şi A.V., judecători la Tribunalul Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în respectiva cauză, s-a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile legii penale, doctrina în materie penală stabilind că pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. este necesar, pe de o parte, ca vătămarea să constituie „violarea unui drept al persoanei”, iar, pe de altă parte, să existe legătură de cauzalitate între activitatea prin care s-a realizat elementul material şi vătămarea suferită de victimă, astfel încât, această condiţie nefiind îndeplinită, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Fiind nemulţumit de soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata M.D. petentul a formulat plângere conform art. 278 alin. (2) C. proc. pen., respinsă prin Rezoluţia nr. 4265/2073/II/2/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Ulterior, petentul s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei.
Prima instanţă a reţinut că soluţia de neurmărire penală dată de procuror faţă de magistratul M.D. este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că soluţia din Dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost pronunţată prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.
Împrejurarea că petentul era nemulţumit de soluţia adoptată în cauza menţionată nu putea conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, în condiţiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi, eventual, desfiinţate/casate numai prin intermediul căilor legale de atac, care nu sunt îndreptate direct împotriva magistraţilor, ci împotriva actelor emise de aceştia.
S-a constatat, totodată, că magistratul M.D. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petentul, criticând-o, în esenţă, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru necomunicarea rezoluţiei procurorului ierarhic superior şi erorile comise cu de către judecătorii anterior reclamaţi (A.A., N.G. şi V.A.) cu ocazia soluţionării cauzelor civile în care petentul a fost parte.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3863 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de soluţia dispusă de magistratul intimat şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestuia, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi, ca act final, dispunerea unei soluţii, chiar dacă aceasta a nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimata s-a limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea sa penală.
Nemulţumirile petentului se impuneau a fi invocate pe calea parcurgerii procedurii reglementată de dispoziţiile art. 278 şi următoarele C. proc. pen. şi apoi prin declararea căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei soluţii, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracţiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuţiilor de serviciu ale intimatei căreia comiterea lor le-a fost imputată şi nici împrejurarea că aceasta a acţionat în scopul vătămării drepturilor petentului, activitatea profesională a acesteia necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs referitoare la erorile de judecată comise cu ocazia soluţionării unei cauze civile în care petentul a fost parte exced obiectului prezentei cauze, astfel că nu pot fi primite şi, de asemenea, nu poate fi avută în vedere nici susţinerea recurentului petent relativă la necomunicarea soluţiei dispusă de procurorul ierarhic superior.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.M., prin curator C.M., împotriva Sentinţei nr. 1739 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 4280/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2012.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 83/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
