ICCJ. Decizia nr. 100/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 100/2006
Dosar nr. 30417/1/2005
(Nr. în format vechi: 387/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 496 din 23 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibile, plângerile formulate de petenţii M.V., V.M., M.L.P. şi R.E. împotriva comunicării nr. 18087/3319/2004, privind pe intimaţii B.D.I., B.I.I., B.A. şi A.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că plângerile formulate de petenţii menţionaţi nu privesc nici unul din actele procesuale determinate prin art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta V.M. a declarat recurs, solicitând repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.
Recursul este tardiv declarat.
În raport cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs (...)".
Cum prin textul menţionat nu a fost stabilit un termen special pentru exercitarea recursului, calea de atac menţionată privind sentinţa prin care s-a respins plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., este supusă termenului general de 10 zile prevăzut de art. 3853, cu distincţiile prevăzute de art. 363 - 365 din acelaşi cod.
În cauză, petenta V.M., prezentă la termenul din 23 septembrie 2005, când a fost pronunţată sentinţa atacată, a declarat recurs la data de 18 noiembrie 2005, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 3853 alin. (1), raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
Nu poate fi primită cererea petentei privind repunerea în termenul de declarare, motivat de comunicarea hotărârii atacate la o altă adresă, întrucât este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de exercitare a căii de atac pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, începe a curge de la pronunţare. Acelaşi termen începe a curge de la data comunicării, numai pentru partea lipsă atât la dezbateri, cât şi de la pronunţare.
Se constată şi cu referire la acest text, determinarea riguroasă, specifică formalismului legii procesuale, ce exclude coexistenţa unor variante diferite, concomitent aplicabile, care să justifice cererea petentei de repunere în termenul de declarare a recursului, în sensul că termenul de 10 zile pentru exercitarea acestui drept s-ar putea calcula, fie de la pronunţare, fie de la comunicarea hotărârii atacate, independent de prezenta sau lipsa părţii atât la dezbateri, cât şi de la pronunţare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenta V.M. împotriva sentinţei nr. 496 din 23 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3148/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta menţionată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petenta V.M. împotriva sentinţei nr. 496 din 23 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3148/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 101/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
