ICCJ. Decizia nr. 44/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 44.
Dosar nr. 411/2003
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în baza art. 160 lit. c) C. proc. pen., prin încheierea pronunţată la data de 1 august 2003, a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului C.M., până la 7 septembrie 2003.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Prin Decizia nr. 3520 din 28 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins recursul declarat de inculpat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiuni grave, aşa încât temeiul luării măsurii arestării preventive subzistă.
În consecinţă, hotărârea de prelungire a acestei măsuri este temeinică şi legală.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, inculpatul a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză, Completul de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie a fost sesizat cu un nou recurs, declarat de către inculpatul C.M. împotriva deciziei prin care secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de către acelaşi inculpat.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Mai mult, prin art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 56/1993 republicată, a fost prevăzută posibilitatea atacării cu recurs la Completul de 9 judecători al Curţii Supreme de Justiţie numai a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie.
Această ipoteză nu se regăseşte, însă, în cauză, aşa încât acest nou recurs declarat de inculpatul C.M. urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi legii speciale.
În consecinţă, faţă de considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de către inculpat, ca inadmisibil.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei nr. 3528 din 22 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3738/2003, ca inadmisibil.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi 10 noiembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 44/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 1/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
