ICCJ. Decizia nr. 104/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 104/2006
Dosar nr. 1918/1/2005
(Nr. în format vechi: 373/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 852/P/2005 din 29 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul N.E., la plângerea petentului A.I., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că petentul menţionat a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la comiterea de către procurorul N.E., a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că „la data de 20 septembrie 2004, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dezbătut cauza din dosarul nr. 105/2004 (...), dezbatere la care doamna procuror a solicitat cu vehemenţă respingerea recursului, pe motiv de tardivitate, fără să constate că instanţa a încălcat prevederile art. 304 şi 360 C. proc. pen. şi fără să ia în considerare scrisoarea mea din data de 31 martie 2004".
Prin sentinţa nr. 368 din 15 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2482/2005, al Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 285, raportat la art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei la procuror, având în vedere calitatea de magistrat a făptuitoarei.
Din actele dosarului se constată că susţinerile persoanei vătămate A.I. sunt neîntemeiate, întrucât procurorul N.E. şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu.
Plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 14011/312/N/2005 din 5 septembrie 2005, a procurorului şef de secţie a secţiei de urmărire penală şi criminalistică in cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul A.I. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 648 din 18 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea petentului A.I., ca nefondată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că cele două rezoluţii sunt dispuse în acord cu actele de cercetare efectuate şi prin riguroasa respectare a dispoziţiilor procesual-penale, deoarece, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 316 C. proc. pen., procurorul de şedinţă este liber să prezinte în instanţă, concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probatoriul administrat în cauză.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul A.I. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
La data de 20 februarie 2006, recurentul a depus motivele recursului. Acesta a susţinut că, în mod tendenţios, procurorul D.M. a susţinut că înscrisurile depuse de către acesta sunt neîntemeiate. Aceasta a susţinut un fals, în vederea susţinerii falsurilor realizate de făptuitorii reclamaţi, precum şi de fostul şef al magistratului menţionat. Totodată, se refuză a se constata încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 303/2004.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcţionar public, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu.
Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare, prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârşită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligaţia apărării legalităţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Drept urmare, prin art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sub denumirea marginală „abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor", a fost incriminată „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane".
Cu referire la cauză, întruneşte elementele constitutive ale unei astfel de infracţiuni, îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, printr-o acţiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracţiunii, săvârşită cu intenţie şi care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.
Or, din actele dosarului rezultă că intimata şi-a îndeplinit o atribuţie, astfel cum aceasta a fost stabilită prin art. 64 din Legea nr. 304/2004.
Atribuţia a fost corect îndeplinită, concluziile puse în instanţă, ca procuror de şedinţă, fiind confirmate de hotărârea pronunţată în cauză.
De altfel, chiar şi în situaţia în care concluziile procurorului de şedinţă nu ar fi fost confirmate de Decizia completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu ar fi putut fi reţinută, atât timp, cât, cu referire la latura subiectivă, nu s-a afirmat şi, cu atât mai puţin, nu s-a probat intenţia vătămării intereselor legitime ale petentului.
Prin urmare, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, care să ducă la altă concluzie.
Totodată, nici motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul A.I., ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 648 din 18 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5618/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 105/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
