CSJ. Decizia nr. 133/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 133
Dosar nr. 161/2003
Şedinţa publică din 25 august 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 158 din 19 decembrie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:
- N.I.D. la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. şi de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., precum şi la 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., dispunându-se ca acest inculpat să execute, în baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare;
- C.C.M. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- V.C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispunându-se, în baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
S-a dedus din pedepsele aplicate durata arestării preventive, pentru inculpaţii N.I.D. şi V.C. cu începere de la 27 mai 2002 până la 19 decembrie 2002, iar pentru inculpatul C.C.M. cu începere de la 16 septembrie 2002 până la 19 decembrie 2002.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi inculpaţii C.C.M. şi V.C.
Prin Decizia penală nr. 212/A din 11 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile şi, desfiinţând în parte sentinţa, a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului N.I.D. în art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru care i-a majorat pedeapsa la 3 ani şi 6 luni închisoare, în art. 26 raportat la art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru care i-a majorat pedeapsa la 4 ani închisoare, precum şi în art. 20 raportat la art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru care i-a menţinut pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunând în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. Prin aceeaşi decizie, a fost majorată la 5 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C.C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar în ceea ce priveşte pe inculpatul V.C. a fost majorată la 4 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. d) C. pen. şi au fost majorate la câte 3 ani şi 6 luni închisoare celelalte pedepse, dispunându-se în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. ca acest ultim inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, au declarat recurs procurorul şi inculpaţii, fiind fixat termen, pentru judecarea recursurilor, la 19 noiembrie 2003.
Prin încheierea din 13 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 12 septembrie 2003.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursurilor declarate, urmează ca acestea să fie respinse cu obligarea inculpaţilor să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii N.I.D., C.C.M. şi V.C. împotriva încheierii din 13 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3625/2003.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 august 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 51/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
