ICCJ. Decizia nr. 136/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 136/2011
Dosar nr.9372/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 652 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 628 din 28 septembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3541/1/2009. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 628 din 28 septembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 233 din 23 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 10435/1/2008.
S-a reţinut, în esenţă că prin Decizia nr. 233 din 23 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 10435/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a respins, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 708 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7103/1/2008, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 708 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 7103/1/2008 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 48 din 28 ianuarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 9751/1/2007 cu obligarea recurentului contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia nr. 48 din 28 ianuarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 9751/1/2007 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 4283 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6163/1/2007. Recurentul contestator a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că, în esenţă că recurentul contestator şi-a exercitat dreptul de a formula recurs în cauză, noul recurs formulat fiind inadmisibil. Constatându-se că instanţa nu a fost legal investită cu soluţionarea recursului, s-a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi motivele de recurs invocate de contestator nu mai pot fi supuse analizei, faţă de caracterul absolut şi dirimant al excepţiei admisibilităţii recursului.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 233 din 23 martie 2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, cu motivarea că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a părţii pentru termenul la care a fost judecat recursul, iar din analiza înscrisului aflat la fila 9 din dosarul nr. 7103/1/2008, în care s-a pronunţat Decizia a cărei anulare se solicită, se constată ca recurentul contestator a fost citat la adresa pe care chiar el a indicat-o în motivele de recurs şi în cererile depuse la dosar; dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen., acestea fiind corecte, citaţia fiind afişată, deoarece destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citaţia, nu au fost găsite.
Astfel, în mod corect instanţa de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 8 decembrie 2008, la care s-a judecat recursul, emiterea citaţiei atingându-şi scopul prevăzut de art. 175 C. proc. pen., de informare a părţii cu privire la desfăşurarea procesului penal şi de chemare a acesteia în faţa instanţei, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. pen., simpla invocare a unui caz de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absenţa depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei, nefiind de natură a conduce la admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare.
S-a constatat că, afirmaţiile cuprinse în cerere nu susţin cazul de contestaţie în anulare invocat; iar cu privire la critica vizând nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale formulate de recurent s-a reţinut că aceasta excede cazurilor de contestaţie în anulare, expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
S-a concluzionat că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.I. nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea procesual penală.
Cu privire la recursul cu soluţionarea căruia instanţa a fost investită aceasta a apreciat că este inadmisibil.
S-a motivat că potrivit dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen. hotărârea pronunţată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., cu condiţia prevăzută de art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel şi de asemenea că dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, concluzionându-se că Decizia atacată fiind pronunţată de instanţa de recurs învestită să soluţioneze contestaţia în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, dată în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs recurentul, instanţa apreciind că acesta este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, art. 3851 C. proc. pen. şi principiul unicităţii căii de atac, constatându-se că recurentul şi-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluţionarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greşita indicare a calităţii sale, a obiectului cauzei şi nerespectarea dispoziţiilor art. 176 lit. b) C. proc. pen.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecăţii petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în susţinerea acestuia.
Totodată, din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 6 dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către recurent), menţiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. şi care reprezintă conţinutul citaţiei, nefiind prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecinţa nelegalei îndepliniri a procedurii de citare.
Aşa fiind, se constată că, în speţă, nu au fost legal îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii de contestaţie în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 652 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4712/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 137/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
