ICCJ. Decizia nr. 130/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 130/2010
Dosar nr.10049/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1480 din 1 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C.V., împotriva sentinţei penale nr. 39 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 9649/1/2008. A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, numitul M.C.V. a solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a magistraţilor V.C. şi M.G., procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
În plângerea sa, petentul a arătat că cei doi procurori au emis rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Rezoluţia nr. 8015/5033/VIII-I din 4 noiembrie 2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a constatat că plângerea formulată de petent nu respectă cerinţele impuse de art. 222 C. proc. pen., referitoare la descrierea faptei şi arătarea mijloacelor de probă, motiv pentru care s-a solicitat acestuia să înainteze actele care stau la baza plângerii sale. Deoarece petentul nu a precizat elementele concrete şi concludente ale faptei penale reclamate, de natură să-i cauzeze o vătămare a intereselor legale prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, plângerii petentului nu i s-a dat curs, în sensul că nu a fost înregistrată în registrul cauzelor penale pentru a se forma dosar penal, astfel încât aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei lucrări petiţionarul M.C.V. a formulat plângere, care, prin sentinţa penală nr. 39 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că prin lucrarea atacată nu s-a dispus una dintre soluţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva sus-arătatei sentinţe, petiţionarul a declarat recurs, care, prin Decizia penală nr. 549 din 6 iulie 2009 a Completului de 9 Judecători a fost respins ca nefondat.
La 14 iulie 2009, petentul a formulat cerere de revizuire a deciziei instanţei de recurs, cerere care a fost înregistrată pe rolul Completului de 9 Judecători.
Prin Decizia penală nr. 875 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, - în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La 2 iulie 2010 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 5847/1/2010, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 39 din 15 ianuarie 2009 pronunţată de Secţia Penală împreună cu concluziile procurorului, potrivit art. 397 C. proc. pen.
Cu privire la cererea de revizuire cu soluţionarea căreia a fost investită, prima instanţă a reţinut că petentul M.C.V. a formulat o cerere de revizuire împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o plângere care viza o „lucrare a procurorului" în care caz soluţia acestuia putea fi atacată numai în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., cererea fiind inadmisibilă având în vedere şi dispoziţiile art. 393 C. proc. pen. şi art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând recursul declarat de petent sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluţionare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanţial, formulându-se o soluţie de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.
Această concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 394 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiţii în care pot fi invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.
Astfel, prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire la situaţia când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare" iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice".
Rezultă, aşadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situaţiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului.
Se va reţine, totodată că în procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând rezoluţia sau ordonanţa atacată, plângerea formulată şi orice înscrisuri depuse de părţi.
Soluţiile ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. şi nu includ stabilirea vinovăţiei şi nici a existentei fapte în accepţiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de persoana trimisă în judecată.
Faţă de aspectele prezentate se va considera că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de revizuire este justă, petentul formulând cerere de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei.
Calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor judecătoreşti ce nu cuprind o soluţie asupra fondului cauzei, faţă de specificul procedurii în care sunt pronunţate. A accepta o soluţie contrară ar determina o încălcare gravă a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele ce preced în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.C.V. împotriva sentinţei nr. 1480 din 1 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5847/1/2010.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 131/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
