ICCJ. Decizia nr. 139/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 139/2010
Dosar nr.9375/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 655 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul M.I. împotriva deciziei nr. 174 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 554/1/2010.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 174 din 22 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 2185/1/2009. A fost obligat recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că prin Decizia nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2185/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 127 din 23 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9116/1/2009, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 127 din 23 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva deciziei nr. 584 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că petentul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive pronunţată de Completul de 9 Judecători, care nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Împotriva acestei decizii, petentul M.I. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 501 din 22 iunie 2009 pronunţată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., dar din analiza înscrisurilor dosarului s-a constatat că recurentul contestator a fost citat la adresa pe care a indicat-o; dovada de îndeplinire a procedurii de citare a cuprins menţiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen., acestea fiind corecte, citaţia fiind afişată, deoarece destinatarul, sau celelalte persoane ce puteau primi citaţia, nu au fost găsite. Astfel, în mod corect instanţa de recurs a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită pentru termenul din 23 februarie 2009, la care s-a judecat recursul, emiterea citaţiei atingându-şi scopul prevăzut de art. 175 C. proc. pen., de informare a părţii cu privire la desfăşurarea procesului penal şi de chemare a acesteia în faţa instanţei, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. pen.
S-a reţinut că simpla invocare a unui caz de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în absenţa depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei nu este de natură a conduce la admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare şi că afirmaţiile cuprinse în cerere nu susţin cazul de contestaţie în anulare invocat. Cu privire la critica vizând nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale formulate de recurent s-a reţinut că aceasta excede cazurilor de contestaţie în anulare, expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
S-a concluzionat că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.I. nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea procesual penală.
Cu privire la recursul cu soluţionarea căruia instanţa a fost investită, aceasta a reţinut că acesta este inadmisibil. S-a apreciat că dispoziţiile art. 392 C. proc. pen., referitoare la procedura de judecare a contestaţiei în anulare, prevăd că hotărârea pronunţată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară a apelului sau recursului într-o singură ipoteză, respectiv aceea a contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., în condiţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Au fost avute în vedere, de asemenea, prevederile art. 3851 C. proc. pen. care prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive şi s-a concluzionat în sensul că Decizia atacată fiind pronunţată de instanţa de recurs învestită să soluţioneze contestaţie în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs, recursul declarat de contestator fiind inadmisibil.
Împotriva acestei decizii recurentul a declarat un nou recurs, cu privire la care instanţa (prin Decizia nr. 655 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a reţinut că este inadmisibil, faţă de prevederile art. 129 din Constituţia României, art. 3851 C. proc. pen. şi principiul unicităţii căii de atac, recurentul exercitându-şi, anterior dreptul de a formula calea de atac a recursului.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., constând în greşita indicare a calităţii sale, a obiectului cauzei şi nerespectarea dispoziţiilor art. 176 lit. b) C. proc. pen.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecăţii petentul a invocat în motivarea cererii, în mod formal, cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără însă a indica dovezi în susţinerea acestuia.
Totodată, din actele dosarului rezultă că procedura de citare a recurentului pentru termenul la care cauza s-a judecat în recurs a fost legal îndeplinită ( fila 14 dosar recurs, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către recurent), menţiunile indicate de art. 176 C. proc. pen. şi care reprezintă conţinutul citaţiei nefiind prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, după cum sugerează contestatorul, pentru a atrage consecinţa nelegalei îndepliniri a procedurii de citare.
Aşa fiind, se constată că, în speţă, nu au fost legal îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate a cererii de contestaţie în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 655 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4717/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 14/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
