ICCJ. Decizia nr. 14/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 14/2011
Dosar nr.5066/1/2010
Ședinţa publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1509 din 29 septembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M. împotriva rezoluţiei nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei și s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art.10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de C.D. – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); R.T. – ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupţie Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenţiei Domeniilor Statului, sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 161/II-2/2009 din 27 martie 2009.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1509 din 29 septembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că intimaţii și-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea penală a acestora.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul C.M. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii C.D. – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); R.T. – ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupţie Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenţiei Domeniilor Statului, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul C.M. a formulat mai multe plângeri penale prin care îl acuza pe procurorul D.C. și pe ofiţerul de poliţie R.T. de exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, de cercetare abuzivă și de întocmire a unui rechizitoriu aflat într-o evidentă discordanţă cu situaţia reală de fapt.
De asemenea, petentul a reclamat și faptul că președintele A.D.S, D.D., ar fi contribuit la comiterea faptelor de către cei doi anchetatori, prin constituirea abuzivă ca parte civilă a instituţiei pe care o reprezenta.
Înalta Curte, constată că, deși petentul a depus la dosar înregistrări audio realizate prin mijloace proprii, reprezentând discuţii purtate cu procurorul D.C., cu prilejul audierilor în cauza penală, din examinarea lor sub aspect probator nu s-a confirmat faptul că magistratul ar fi intervenit personal pentru ca generatorul electric, proprietatea petentului, să-i fie remis lui T.V., cumnat al magistratului intimat.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată și faptul că formularea denunţului a survenit după o perioadă mare de timp, în contextul finalizării anchetei privitoare la denunţător chiar de către procurorul acuzat de acesta.
Analizând modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în cauză, măsurile dispuse de procuror și actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte constată că toate actele de urmărire penală s-au circumscris unui cadru procesual legal, singura instituţie abilitată să se pronunţe asupra vinovăţiei petentului C.M. fiind instanţa de judecată.
În ceea ce îl privește pe reprezentantul A.D.S., D.D., Înalta Curte constată că acesta a solicitat oficial, în cauza penală respectivă, despăgubiri civile în beneficiul instituţiei pe care o conducea, fapt ce nu este de natură să atragă răspunderea sa penală, având în vedere că instanţa de judecată este cea care urmează să aprecieze și să dispună cu privire la legalitatea și temeinicia acestei cereri.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii C.D. – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); R.T. – ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupţie Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenţiei Domeniilor Statului, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art.132 din Legea nr.78/2000, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceștia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei este legală și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.M. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.M. împotriva sentinţei nr. 1509 din 29 septembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3608/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în ședinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 140/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
