ICCJ. Decizia nr. 154/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 154/2005
Dosar nr. 71/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 mai 1995, petenta D.F. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva numitului P.S., judecător la Curtea de Apel Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291 şi 246 C. pen., constând în aceea că a atestat mincinos, în Decizia nr. 451/C/R/1994, că imobilul proprietatea sa situat în Buşteni, este naţionalizat, că a folosit la redactarea deciziei, adresa nr. 3994/1992 a Consiliului Judeţean Prahova, deşi ştia că aceasta este falsă, precum şi că, în calitate de judecător, a susţinut, împotriva evidenţei, că imobilul este naţionalizat.
Prin rezoluţia nr. 165/P/1996 din 25 aprilie 1996, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus neînceperea urmăririi penale.
S-a reţinut că din cuprinsul actului de sesizare rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate.
Astfel, soluţia pronunţată în recurs este rezultatul votului tuturor membrilor completului de judecată.
Dezlegarea pricinii în modul arătat nu se datorează, astfel cum susţine petenta, reţinerii cu rea credinţă a împrejurării că imobilul a trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 92/1950, ci ca urmare a utilizării greşite de către aceasta, a acţiunii în evacuare, în locul celei în revendicare.
În principiu, partea nemulţumită de modul de soluţionare a cauzei de către instanţă, are la îndemână căile ordinare şi extraordinare de atac.
Sistemul căilor de atac se întemeiază pe recunoaşterea posibilităţii săvârşirii erorilor judiciare.
Numai în măsura în care, cu intenţie directă sau indirectă, magistratul îndeplineşte defectuos atribuţiile sale în cadrul unui proces civil, cauzând, astfel, o vătămare intereselor legale ale unei persoane, el poate răspunde pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Din însuşi conţinutul plângerii penale nu rezultă, însă, că, printr-o interpretare trunchiată a probelor, magistraţii au urmărit sau acceptat, cel puţin, lezarea intereselor numitei D.F.
De asemenea, în cauză nu este întrunit conţinutul legal al infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.
Infracţiunea de fals intelectual poate exista în măsura în care între situaţia de fapt şi înscrisul constatator al acesteia există o neconcordanţă.
Or, considerentele şi dispozitivul deciziei invocate de petentă reflectă starea de fapt reţinută de instanţă, între menţiunile cuprinse în hotărâre, în sens de instrumentum şi conţinutul ei, ca act juridic negotium, existând o deplină concordanţă.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere.
Prin rezoluţia nr. 27281/7225/1999 din 7 octombrie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă, secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică, a infirmat rezoluţia nr. 165/P/1996, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.S., fost judecător al Curţii de Apel Braşov, cercetat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen. şi a respins, pe fond, plângerea formulată de petenta D.F., ca neîntemeiată.
S-a reţinut că în raport cu cercetările şi probele administrate, rezoluţia atacată este temeinică şi amplu motivată.
Sub aspectul legalităţii, aceasta urmează, însă, a fi infirmată, întrucât, din punct vedere al competenţei materiale, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov îi era prohibit să soluţioneze un dosar în care cercetarea privea un judecător al Curţii de Apel Braşov.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petentul D.C., moştenitor al D.F., a formulat plângere.
Prin sentinţa nr. 4 din 7 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
S-a reţinut că în condiţiile pronunţării unei soluţii, ca rezultat al deliberării tuturor judecătorilor care au format completul de judecată, judecătorului care a redactat Decizia, nu i se poate reţine nici o vină penală, numai pentru acest motiv.
S-a mai arătat că litigiul şi pretenţiile din cauza de faţă nu se datorează de fapt judecătorilor care au soluţionat recursul în acţiunea în evacuare, ci folosirii greşite, de către D.F., a acţiunii în evacuare, în locul celei în revendicare.
De altfel, în raport cu caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate, moştenitorul petentei are deschisă calea unei acţiuni separate în revendicarea imobilului.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul D.C. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
La termenul din 6 iunie 2005, fixat pentru judecarea recursului, petentul prezent în instanţă, personal, a declarat că retrage recursul declarat împotriva sentinţei nr. 4 din 7 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3614/2004.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 din acelaşi cod, Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de petentul D.C. împotriva hotărârii primei instanţe.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul menţionat va fi obligat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei nr. 4 din 7 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3614/2004.
Obligă pe recurentul menţionat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 155/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
