ICCJ. Decizia nr. 156/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 156/2005
Dosar nr. 82/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 decembrie 2004, G.M., prin apărător ales D.R., invocând art. 21 şi 52 din Constituţia României, precum şi art. 5 din Legea nr. 29/1990, a solicitat reaprecierea aspectelor reţinute în rezoluţia nr. 7988/215/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate, prin care s-a respins plângerea formulată de aceeaşi parte privind indisponibilizarea autoturismului marca M., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi restituirea autoturismului menţionat, indisponibilizat de organele de poliţie din cadrul Biroului Auto - Poliţia sectorului 2 Bucureşti.
Prin rezoluţia menţionată s-a reţinut efectuarea de cercetări, în legătură cu autoturismul menţionat, în dosarul penal nr. 119097/2001, înregistrat la Inspectoratul General de Poliţie - Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog - Brigada de Combatere a Crimei Organizate, faţă de numitul M.E. ş.a., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Autoturismul a fost indisponibilizat, întrucât la acea dată se efectuau cercetări în vederea stabilirii provenienţei reale, împrejurărilor în care acesta a fost introdus în ţară şi condiţiile în care a fost achiziţionat de G.M., existând indicii că autovehiculul menţionat a fost sustras.
Petenta a învederat că ridicarea autoturismului, în baza procesului-verbal încheiat la data de 20 mai 2003, este abuzivă în raport cu dispoziţiile art. 23 pct. 11 din Constituţia României, coroborate cu cele ale art. 52 C. proc. pen.
În cauză neexistând o hotărâre definitivă de condamnare a petentei, pentru săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, ridicarea autoturismului este nejustificată în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie.
Totodată, prin ridicarea autoturismului au fost încălcate şi dispoziţiile alin. (1) al art. 44 din Constituţia României.
Cu adresa nr. 4988/2157/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 26 noiembrie 2004, a comunicat petentei, că prin rezoluţia nr. 253/P/2002 din 20 aprilie 2004, în temeiul art. 169 şi 170 C. proc. pen., s-a dispus restituirea autoturismului către R.T., rezident din Piteşti, în calitate de împuternicit al părţii vătămate A. GmbH din Germania.
Or, persoana menţionată nu are calitatea de împuternicit al părţii vătămate, iar din comunicarea făcută de Parchet nu rezultă că este vorba de acelaşi autoturism, terminaţia seriei şasiului - ultimele trei cifre fiind diferite.
Prin concluziile scrise s-a susţinut că a fost atacat un act administrativ ilegal, împrejurare în raport cu care petenta a solicitat să se constate lipsa de atribuţie funcţională a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să fie scoasă cauza de pe rolul acestei secţii şi să fie trimis dosarul, secţiei de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 197 din 16 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată.
S-a reţinut că restituirea autoturismului, în condiţiile art. 169 şi 170 C. proc. pen., s-a dispus printr-un act procesual, şi nu printr-un act administrativ.
Pe de altă parte, plângerea împotriva actelor sau măsurilor procesuale se face conform art. 275-278 C. proc. pen.
Or, deşi plângerea privind indisponibilizarea autoturismului a fost respinsă la data de 19 august 2002, petiţionara s-a adresat cu plângere instanţei, abia la 27 decembrie 2004, cu mult peste termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta a declarat recurs.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Din actele dosarului rezultă că autoturismul în litigiu a făcut obiectul unei măsuri asigurătorii dispusă în dosarul penal privind pe numitul M.E. şi alţii, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Petenta a contestat măsura asiguratorie dispusă de organul de urmărire penală.
Potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. pen., „în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal".
Dincolo de caracterul alternativ al organului căruia îi poate fi adresată plângerea împotriva măsurii asigurătorii, fără relevanţă juridică în prezenta cauză, urmează a se reţine din dispoziţia citată, cu referire la instanţa de judecată, că nu este atribuită competenţa soluţionării plângerii, unei anume instanţe. Ca atare, plângerea împotriva măsurii asigurătorii va fi soluţionată de instanţa competentă a judeca cauza penală.
Drept urmare, competenţa materială pe verticală şi competenţa teritorială sunt determinate şi în acest caz, potrivit dispoziţiilor generale privind competenţa, stabilite de legea procesual-penală
Or, în raport cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la infracţiunile care făcut obiectul urmăririi penale, precum şi cu circumstanţele de loc determinate în art. 30 din acelaşi cod, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine Tribunalului Bucureşti.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele, dispoziţiile relative la competenţa după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Drept urmare, soluţionând plângerea, cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de petenta G.M., va casa sentinţa atacată şi va trimite dosarul, Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta G.M., în calitate de mandatar al numitului M.T., împotriva sentinţei nr. 197 din 16 februarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7364/2004.
Casează sentinţa atacată şi trimite dosarul, Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 157/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
