ICCJ. Decizia nr. 155/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 155/2005
Dosar nr. 85/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 156/P/2004 din 22 aprilie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.V., S.D., M.A., F.D., B.G., T.N. şi J.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., respectiv faţă de H.I., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 288 din 15 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă, reţinând că petentul nu a urmat procedura prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul B.I. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane, ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Această normă legală, vizând controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de organul de urmărire penală, are rolul de a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţia României, revizuită, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", corespunzător dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, prin care s-a stabilit că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", precum şi Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 13, prin care s-a stabilit că „orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie, au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".
Din economia textului menţionat rezultă, însă, cu evidenţă, că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii interesate prin art. 275-278 din acelaşi cod şi excede controlului judecătoresc, potrivit procedurii reglementate de textul menţionat, orice alt act procesual sau procedural al organului de urmărire penală, inclusiv rezoluţia primară de neîncepere a urmăririi penale, cenzurabilă în cadrul Ministerului Public, în condiţiile procedurii menţionate.
Ca atare, are aptitudinea declanşării controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care priveşte actul procesual prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., formulată de persoana care îşi justifică calitatea în condiţiile legii.
În consecinţă, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanţa competentă să judece în fond cauza.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea au fost prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea acestora duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Aceeaşi concluzie este impusă şi de aplicarea întocmai a principiului stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Ca atare, revine părţii interesate, obligaţia de a exercita în condiţiile legii, drepturile procesuale stabilite în Codul de procedură penală.
Or, petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanşeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul ierarhic superior, a dispoziţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Aşa fiind, în mod legal instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul B.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.I. împotriva sentinţei nr. 288 din 15 decembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4102/2004.
Obligă pe recurentul menţionat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 156/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
